Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

“Curajoșii sunt cei care fac lucrurile de care le este frică”

00 Lili Olescu

Foto Marius Ioniță, Good Mood Dance Studio

Ceea ce urmează e o poveste despre curaj. Povestea unei femei care, la 41 de ani, a ieșit din presă și s-a făcut instructor de yoga pentru copii, iar acum are propriul ei studio: Lilik Yoga Studio. O cheamă Lili Ionescu, umblă cu un vraf de cârlionți frumoși pe un cap la fel de frumos și mi s-a părut dintotdeauna răspunsul la întrebarea “Cum ar fi arătat Meg Ryan dacă era româncă, apucată și cu gura mare?”. Am cunoscut-o în redacția revistei Tabu, acum mulți ani. Eu eram redactor, ea era beauty-editor. Înainte de asta, fusese producător la PRO Fashion și scrisese în Madame Figaro și Playboy. A făcut presă până acum 6 ani când, brusc, a luat-o de la început, pe un drum destinat mai degrabă fetelor de 20 de ani. Am întrebat-o cum s-a întâmplat exact. Și de ce a fost așa și nu altfel. Și diverse altele. Cel mai tare m-a uimit să aflu că un rol important în schimbarea care i-a adus o nouă fericire profesională a fost… o depresie.

000 Lili Olescu

Foto Armand Ionescu pentru revista Avantaje

Ce făceai la 20 de ani, Lili? Ce planuri de viitor aveai atunci? 

Aveam 20 de ani în anul de grație 1990 și credeam că totul o să fie și la noi “ca afară”. Cel mai mult visam să mă duc în Italia, într-o vacanță, dar m-am văzut nevoită să amân vacanța un pic, ca să salvez țara de comunism, explicându-le bunicilor și vecinilor că Iliescu e o opțiune proastă. O mai salvasem o dată și în decembrie 1989. Fusesem pe străzi, fusesem la discursul ultim al lui Ceaușescu. Am simțit ceva extraordinar când l-am văzut că pleacă. Apoi, în zilele următoare, am fugit de gloanțe, la propriu, m-am ascuns în curți, am sărit garduri ca iepurii, niciodată nu mi-am imaginat că pot sări atât de ușor un gard de 2,5 m. Am mers târâș și am plâns de fiecare dată când aflam că muriseră soldați, pentru că aveam colegi în armată. Inclusiv prima mea iubire era în armată.

Piața Universității am trăit-o zi de zi, de la început și până la sfârșit. Mergeam acolo, după serviciu, cu colegii mei de atunci, cu foști colegi, cu prieteni și cu mama. Energia aia senzațională nu am mai regăsit-o niciodată, nicăieri. Erau mii de oameni cu inima deschisă, cu idei și dorințe, cu bucurie și încredere, cu speranță și entuziasm. Noi chiar credeam că o să schimbăm lumea. Doar că nu s-a întâmplat așa.

01 Lili Olescu

Pentru mine, Piața s-a sfârșit atunci când le-am spus mamei și prietenilor cu care eram că trebuie să plecăm ACUM. Nu părea să se întâmple nimic, era o seară obișnuită, însă simțeam ceva plutind în aer. M-au crezut și am plecat. În urma noastră, a început măcelul. De câte ori trec pe Batiștei, prin spatele hotelului Intercontinental, îmi amintesc cum fugeam cu mama de mână. Din păcate, când au venit minerii, mama a încercat să salveze o bătrânică pe care o băteau, iar furia lor s-a abătut asupra ei. O bâtă pe spate și un bocanc în fund au lăsat urme de neșters în sufletele noastre, iar cele de pe corp i-au rămas până când a murit, în 2004.

Cam asta făceam la 20 de ani. Iar, undeva, în fundal, în spatele tuturor acestor trăiri efervescente, am avut mereu dorința de a lucra în televiziune, la reviste glossy pentru femei, de a fi scriitoare.

Ceea ce ai și făcut, ca să vezi… Cum ai ajuns producător TV? Povestește-mi puțin despre perioada emisiunii PRO Fashion și despre munca în televiziune.

A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Întâmplător, cu câțiva ani înainte de PRO TV, împărțisem un taxi cu Cristian Crisbășan. Locuiam în blocuri vecine, am share-uit taxiul și ne-am împrietenit, el fiind cel care m-a introdus ulterior în lumea televiziunii, a modei și a revistelor glossy. A avut pur și simplu curajul să formeze echipa PRO Fashion, din profesioniști în TV, dar și din d-ăștia ca mine, care habar n-aveau cu ce se mănâncă. În PRO, m-am simțit ca într-o familie. Eram mulți oameni tineri și entuziaști și ne bucuram de fiecare zi, de fiecare filmare, ședință sau prezentare de modă. Munceam și ne distram în același timp.

Am început de jos, la PRO Fashion. Făceam orice mi se dădea de făcut. La început, am făcut documentare, apoi am tradus și scris tot felul de texte, apoi, ușor-ușor, am ajuns reporter. Când era vorba de vreo deplasare pentru vreo filmare, eram prima cu mâna pe sus. Am avut norocul să lucrez cu cei mai buni, și în meserie, și ca oameni. M-au învățat tot ce știau ei. Până la închiderea emisiunii, devenisem producător pe segmentul beauty-fashion și sunt convinsă că, și acum, emisiunile noastre ar arăta bine pe TV, mult mai bine decât multe emisiuni actuale.

02 Lili Olescu

De la TV, ai trecut la reviste glossy. Tabu a avut, timp de 9 ani, semnătura ta în zona de beauty. Cum au fost anii de revistă, față de cei din TV? 

Înainte de Tabu, în paralel cu PRO Fashion, colaborasem ca stilist de modă la Madame Figaro și Playboy. Eram mândră și fericită că lucrez pentru două nume mari, internaționale. Dar, după 5 ani de muncă, de dimineața până noaptea, în PRO, la reviste și la Janine Fashion Design (da, colaboram și acolo), sănătatea mi-o cam luase în jos și am fost nevoită să-mi promit că o să normalizez ritmul.

Adriana Tudorache, prietena mea și fost producător al PRO Fashion a fost cea care, după ce emisiunea a ieșit din grilă, m-a chemat la Tabu. Am zis “Da” imediat și am stat acolo de la unul din primele numere până după numărul 100 al revistei. O altă perioadă frumoasă, mai ales cea petrecută sub pălăria trustului Cațavencu.

Aveai 41 de ani, când ai ieșit din presă și te-ai apucat de ceva complet imprevizibil. Ai devenit instructor de yoga pentru copii. Cum? De ce sport? De ce yoga? De ce? 

Pe la 39 de ani, mă apucasem de sport, după ce am făcut un control și am aflat că nivelele mele de serotonină și dopamină arătau că sunt, practic, în depresie.

Fusesem într-o depresie apocaliptică, e adevărat, dar credeam că, gata, o depășisem. Psihiatra chiar îmi plăcuse, ea m-a scos de guler din starea în care eram. M-a pus mai întâi să-i povestesc ce mi se întâmplase în ultimii ani. Păi, ia să vedem: întâi, se îmbolnăvise mama și murise în 3 luni. Bang. A făcut o bilă neagră pe hârtia ei. Apoi, m-am măritat, la o lună jumate după ce a murit ea, că așa mă rugase să fac, să nu țin cont de nimeni și de nimic. Bang, altă bilă neagră. Cică să te măriți se trece la stres. Am rămas gravidă, cumva în același timp cu cununia. Altă bilă neagră. Ne-am mutat în casă nouă. Eu credeam că astea ar trebui să fie albe, dar nu, erau negre toate. Am și născut, că a venit sorocul. Tot la negre e trecută nașterea, e un factor de stres, oricum ai da-o. Apoi a murit tata, când Maia avea 7 luni, la o zi după ziua mea de naștere. Se adunaseră vreo 6 bile negre. Femeia s-a uitat la mine peste ochelari și mi-a zis: “Doamnă, vă felicit, sunteți tare! Puteați să fiți pacienta mea în spital, după toate astea!”.

M-am adunat de pe jos, fără tratament, susținută de bebelușul Maia și de tatăl ei. Nu a fost ușor. Nimeni nu trebuie să ia în râs oamenii care suferă de depresie, nu este un moft sau o alintătură, este greu, greu de tot, infernal de greu.

Revenind la serotonină, care era tot mică, deși mie mi se părea că ieșisem din depresie, Kangoo Jumps mi s-a părut cea mai ieftină și mai rapidă modalitate de a mi-o crește. Primisem o foaie A4 pe care erau trecute frumos mai multe medicamente pe care ar fi trebuit să le iau. Am calculat și a rezultat că, de banii ăia, îmi făceam vreo șapte abonamente la sală. Ceea ce am și făcut. M-am simțit extraordinar în toată perioada aia de descoperire a sportului ca mod de viață. Kangoo Jumps și instructorii pe care i-am avut mi-au deschis, va să zică, pofta de sport.

03 Lili Olescu

Foto Roald Aron pentru Tabu

Drumul de Kangoo la yoga pentru copii? De ce yoga pentru copii?

 Păi, mă prinsesem că am lipici la copii. La petrecerile Maiei, toți prietenii ei trăgeau la mine.

Mai concret?

De yoga mă apucasem timid, acasă, făceam diferite secvențe de pe YouTube. Așa că, într-o dimineață (eram încă la Tabu) am deschis o fereastră de Google și am scris “curs instructor yoga pentru copii”. Am săpat internetul în lung și-n lat până am găsit cursul Joga Moka, singurul la momentul respectiv în România, susținut de o instructoare din Budapesta. M-am înscris, dar nu s-a ținut pentru că eram singura înscrisă. Apoi m-am mai înscris o dată, dar nu am mai ajuns pentru că, din motive de ger și zăpezi imense, trenul cu care trebuia să ajung și-a întârziat plecarea până la 2 noaptea, când deja aveam febră și am decis să mă întorc acasă. Abia a treia oară a fost cu noroc.

Acest curs a fost doar începutul. De atunci, am mai făcut un curs tot de yoga kids, recunoscut de Yoga Alliance, m-am specializat în aerobic-fitness, Pilates și anul acesta, m-am certificat Yoga Alliance, ca instructor de yoga pentru adulți. Plus, alte workshop-uri. Învăț și învăț, și, cu cât învăț mai mult, cu atât îmi dau seama cât de puțin știu.

La 5 ani de când ai devenit antrenoare, ai propriul tău studio de yoga, pentru copii și adulți. Nu ți se pare supertare?

 Băi, ba da! Mi se pare foarte tare! În fiecare dimineață, când deschid ochii, mi se pare foarte tare. Când mă mai trezesc noaptea că mi-e sete sau mai știu eu ce, pac, îmi vine în minte și râd ca proasta.

04 Lili Olescu

Foto Cristian Radu

Care e povestea studioului tău și cât curaj ți-a trebuit pentru ea? 

Am visat la acest studio de când m-am apucat de yoga. Dar mi-am spus că nu pot să-l am. Că n-am bani, că n-am calități de antreprenor, că cine naiba vine la mine la studio. Îl purtam cu mine în suflet every single day. And night. În decembrie anul trecut, am dat chiar și o căutare pe net să văd dacă mi-aș permite să susțin financiar o sală undeva, în București. Am găsit ceva drăguț, dar nu am mers mai departe.

Independent de asta, în drumul meu spre casă, treceam zilnic pe lângă o clădire mare, nouă, un centru comercial din Corbeanca. Știam că sunt spații de închiriat, dar mă rezumam la a-mi spune că ce tare ar fi să am un studio aici, uite acolo, pe colț. Imediat, făceam dreapta spre casă și gata, Nu mai reveneam asupra acestui gând până la următorul drum. Prietena mea, Bianca, care este vecina mea acum (salonul ei este perete în perete cu studio-ul), a fost cea care a insistat să vin să văd, să vorbesc, să fac, să dreg. Într-o zi, am zis că n-am nimic de pierdut. Și m-am dus. Și asta a fost.

Și te descurci ca antreprenor?

Se pare că da. 😆

Cum arată, în detaliu, o zi din viața ta acum?

 Mă trezesc la 6, o pregătesc pe Maia să plece la școală, cu tatăl ei, am jumătatea mea de oră în care-mi fac câteva minute de yoga sau Pilates, apoi îmi beau cafeaua și iau micul dejun. Plec la studio, la clase, stau cu fetele la cafea după, apoi scriu texte pentru revista Shape, citesc sau îmi structurez clasele și plec să o iau pe Maia de la școală. În drum spre casă, ne mai oprim să mâncăm o înghețată sau să facem cumpărături, și profităm de lungimea drumului pentru a ne povesti diverse. Ajunse acasă, pregătim masa, mâncăm, apoi fiecare are timpul său. Ne mai luptăm cu temele, mai mult eu, și seara, pe la 17, plec în viață. Am clase în fiecare seară, plus sâmbăta dimineață la World Class Otopeni, am clase de yoga pentru copii și kids gym, apoi vin la studio, unde am clase de yoga și Pilates pentru adulți.

 Ce ai câștigat și ce ai pierdut?

Ce am câștigat? Încredere în mine, mi-am dat seama că pot să fac mai mult decât mi-am imaginat vreodată. Am câștigat prieteni, sunt mai calmă și mai bună, mai atentă la nevoile mele și ale celor din jur. Am învățat să accept că nu pot controla totul, aici mai lucrez. Vorbesc mai puțin 🙂

Noooo, asta nu cred!!!!

Nu mult mai puțin, dar lucrez și aici. 😆 Am redescoperit-o pe Lilica cea mică, cea care se urca în copaci, sărea garduri, inventa povești fantastice, privea gândăceii, firele de iarbă și norii, ore întregi. Ăsta este un mare câștig.

Am văzut un material pe Digi TV, despre clasele tale cu copii și totul arată ca o joacă fascinantă și ca o poveste. Fără Lilica cea mică e clar că asta n-ar fi posibil. Ai și pierdut ceva câștigând toate astea?

Ce-mi lipsește cel mai mult sunt serile petrecute cu Maia, ajung târziu acasă și nu mai avem timp, de multe ori, să mai facem tot ce ne dorim. Serile în doi, el și eu, nu-s la fel de multe și de lungi ca înainte. Nu am mai ajuns la toate concertele la care m-aș fi dus, la piese de teatru sau la beri cu prietenii. Dar, na, nu le poți avea pe toate. Ah, și prieteni. În parcusul descris mai sus, am pierdut ceva prieteni.

La ce nu ai renunța?

 Nu aș renunța la iubire. Îmi place starea pe care mi-o dă iubirea. Și iubirea nu înseamnă doar soț și copil. Înseamnă ce simt când mă gândesc la fetele mele care vin la studio, ce simt în mijlocul copiilor ori al animăluțelor casei, ce simt în natură… Uneori, în drum spre casă, o iau pe câte-un câmp doar ca să mă bucur de frumusețea trecerii anotimpurilor. Mama mereu îmi spunea că iubesc să iubesc.

Ce ai schimba și de ce ți-ar plăcea să scapi?

Aș schimba, dacă aș putea, felul în care se văd oamenii pe ei înșiși. Aș face cumva să se privească în adâncul lor și să se iubească așa cum sunt. Punctual, aș schimba sistemul de învățământ, sistemul sanitar, politicienii, aș schimba modul în care-și cresc oamenii copiii… Multe. Mi-ar plăcea să scap de traficul infernal de zi cu zi, de politicienii vieții, de micile răhățele cotidiene care ne fac viața amară, ne consumă și ne epuizează.

Ce e diferit în lucrul cu copiii față de lucrul cu adulții?

Copiii sunt sinceri, direcți, nu te poți ascunde de ei. Au un radar interior și detectează orice falsitate, orice stare negativă sau pozitivă. Mai ales cei mai mici, cu ei nu e loc de-ntors. De aceea, cred, nici nu sunt mulți instructori de copii. Nu e ușor, sunt întrebată destul de des dacă nu ies epuizată de la clase. Culmea e că ies plină de energie. Mă încarcă extraordinar, sunt plini de iubire și de înțelepciune, de energie pură și frumoasă. Și sunt atât de sinceri încât mi-au spus chestii pentru care alți adulți s-ar fi supărat rău. “Lili, te-ai cam îngrășat, ai cam făcut burtică”, “Mvaaai, ce frumos te-ai machiat (de Halloween) cu cearcăne!”.

05 Lili Olescu

Cu adulții e mai ușor. Ca instructor oferi indicații pentru practică și ei execută, în funcție, evident, de forma fizică, dar execută ce spui tu. Cu copiii, nu e chiar așa. Lor nu le dau prea multe indicații, ci execut împreună cu ei tot. Toate posturile, toate jocurile, sar, mă strâmb, mă prostesc, inventăm posturi nemaivăzute, dansăm, ne jucăm. Este foarte solicitantă fizic o clasă de copii, părinții care au fost la clasele mele de family yoga pot confirma. Nici ei nu s-au așteptat la atâta mișcare.

Copiii sesizează energia cu care vii la sală. O simt. Dacă ești low, clasa este lipsită de energie, nu se amuză, nu se distrează, există riscul să se plictisească. Și să o și spună! :)) Dacă sunt agitată sau nervoasă, imediat mă simt și preiau energia mea, iar clasa devine haotică. Dacă însă sunt calmă și pusă pe joacă, totul este minunat. Mi se întâmplă să vin cu stări rele la sală sau la studio, este normal, sunt om ca toți oamenii. Dar înainte de a începe, îmi iau câteva minute și încerc să mă conectez la the real me, la lumină și iubire. Dacă reușesc, totul este minunat. Nu am multe clase nereușite, ceea ce înseamnă că reușesc de cele mai multe ori. 😉

06 Lili Olescu

Foto Marius Ioniță, Good Mood Dance Studio

Preferi copiii sau oamenii mari în sală?

Îmi place să lucrez și cu adulții, nu aș putea renunța nici la clasele de copii, nici la cele de adulți. Și adulții rezonează foarte mult cu instructorul. Energia pe care o dai determină energia pe care o primești, iar eu mă duc la studio să le ofer bucurie și energie bună, vreau să fie fericiți, să vină cu inima deschisă, să socializeze, să simtă că aparțin unei comunități. La studio, am amenajat un colț pentru relaxare, Relaxing Corner îi mai spunem. Acolo stăm, fie înainte, fie după clasă, povestim, râdem, împărtășim, ne simțim bine împreună. Mereu avem sau dacă nu avem, inventăm motive de sărbătorire. Am pahare de șampanie la studio, bomboane, fructe, cafea, ceai, fetele aduc șampanie rece și, după clasă, sărbătorim ce-o fi de sărbătorit. Iubesc să îi fac fericiți, pe copii la clase, și pe fete la studio. Asta este satisfacția mea cea mai mare. Să știu că au înțeles beneficiile yoga și Pilates pentru sănătatea fizică, sufletească și mentală, că au integrat în viața lor practica și că, timp de o oră, le aduc bucurie.

De ce ne-am duce copiii la yoga?

Pentru nenumăratele beneficii pe care le are asupra sănătății și echilibrului lor. Pentru că, odată intrată în viața lor, vor reveni la ea de fiecare dată când vor simți nevoia. Am copii care o folosesc la școală sau acasă, oriunde și oricând sunt într-o situație pe care nu o pot gestiona. Un părinte mi-a spus că fetița lui i-a spus că o doare burtica și se duce la ea în cameră să facă puțină yoga ca să îi treacă. O mămică m-a sunat să mă întrebe unde mai țin clase pentru că fetița ei i-a spus că are nevoie să meargă la yoga, la Lili. Îi văd cum gestionează conflictele dintre ei, închid ochii și respiră de câteva ori, și gata, se calmează.

07 Lili Olescu

Foto Marius Ioniță, Good Mood Dance Studio

Trei sfaturi pe care ni le-ai da, după toată experiența acumulată în “câmpul muncii cu frumusețea”?

Nu știu ce să spun aici, am fost întotdeauna un beauty editor atipic. Nu mă machiam, aproape deloc, am folosit prima dată fond de ten pe la 38 de ani, de demachiat seara, ce să mai spun, uit destul de des. Fac 47 de ani în august.

Trei sfaturi? Primele care-mi vin în minte sunt: iubește-te așa cum ești, bea apă, mănâncă sănătos și în cantități reduse, dormi, bucură-te de viață, îngrijește-te de interior și exterior.

Eu sunt fericită cu chipul meu, așa cum este, cu corpul meu, așa cum este, ceea ce vă doresc și vouă. Mă pup în oglindă dimineața, când trec prin fața unei vitrine, în oglinda de la mașină. Da, știu poate suna ciudat și narcisiac, dar mă iubesc așa cum sunt. În ochii mei sunt și frumoasă, și deșteaptă, și minunată. Asta e, trebuie să trăiesc cu asta. 😆

Ce nu-ți place totuși la Lili Ionescu? 

Nu-mi place că, încă, mă enervez din cauza oamenilor, care este evident că atât pot, nu pot mai mult. Nu-mi place că pun la suflet chestii pe care ar trebui să le las să treacă. Nu-mi place că, încă, am nevoie de validări din afara mea.

Cele mai importante trei persoane din viața ta și de ce?

Sunt patru:

Mama. Pentru că este mama. Nu a avut o viață prea grozavă, dar de la ea am învățat să mă iubesc așa cum sunt. Întotdeauna mi-a spus că sunt frumoasă, deșteaptă și că pot face orice îmi pun în minte. M-a învățat să mă bucur de viață și să fiu o zi rege, în loc de o viață cerșetor. Nu stăteam prea bine cu banii, dar, când lua salariul, cumpăra tot felul de bunătăți, care pe vremea aia erau lux. Când o întrebam ce-o să facem fără bani în perioada următoare, îmi spunea că o să mâncăm cartofi fierți, dacă va fi nevoie, dar azi mâncăm scoici și bem vin alb. Ea m-a încurajat să nu urmez un drum care nu mă face fericită. “Nu-ți place la job-ul ăsta, nu mai sta. Nu-ți rezultă relația x, la revedere”.

Maia. Iubirea mea. Copilul care m-a ales să-i fiu mamă și care m-a scos la iveală așa cum sunt eu cu adevărat. Ea este motivul pentru care viața mea s-a schimbat la 180 de grade. Înainte să apară ea, am avut o perioadă în care nu prea mă mai regăseam, nu mai știam cine sunt. Deși am avut de mică conștiența de sine, o perioadă am cam rătăcit. Când a apărut ea, m-a adunat la loc și m-a pus în fața mea așa cum sunt.

08 Lili Olescu

Octav, soțul meu. Așa cum este el – și mă enervează rău de foarte multe ori! – este piatra mea de hotar. Sunt greu de suportat, iar el mă suportă cu milioanele mele de idei, care mai de care mai crețe, cum zicea mama, cu vorbitul meu necontenit, cu toată personalitatea mea flamboaiantă, de Drama Queen (tot mama zicea asta).

Eu. Nu în ultimul rând, eu. În perioada despre care vorbeam mai sus, am pus înaintea mea alte persoane, nevoile altora. Și m-am uitat pe mine. Când era mică, Maia îmi scria bilețele și mi le punea de birou, îmi scria în agende. Și acum îmi mai scrie prin caietele mele cu notițe, cu posturi și desene. Mesajele sună cam așa: “Nu uita cine ești!”, “Fii așa cum ești!”, “Fii tu!”, “Fii tu cum ești tu!”. Așa că, ascult ce-mi spune corpul, ascult ce-mi spune inima.

09 Lili Olescu

Ce e curajul?

Mereu am spus despre mine că sunt fricoasă și i-am admirat pe alții făcând lucruri. Nu mi-am pus această întrebare până acum. Nu știu ce este curajul. Poate că este credința în Univers, Dumnezeu sau cum numește fiecare energia care mișcă lumea. Cum noi suntem Universul, prin logica simplă, rezultă că poate este simpla încredere în noi. Cred că cei curajoși sunt cei care fac lucrurile de care le este frică. Nu rămân blocați în frică, pentru că frica întunecă judecata și cuibărește întunericul în trup și suflet. Aleg lumina și iubirea. Și fac lucrurile de care le este frică aruncându-se în necunoscut, de cele mai multe ori, cu credința că cineva are grijă de ei. Iar acel cineva, de fapt, sunt ei înșiși.

Ce planuri de viitor ai acum? Ha!

Eheheeee! Dacă nici eu n-am planuri, atunci nu are nimeni. Deși nu le văd ca pe niște planuri, ci ca pe dorințe pe care le vizualizez. Mă pun în situația respectivă și o trăiesc cu totul. Acum mă vizualizez terminând cartea cu poveștile pentru copii pe care le-am inventat pentru Maia, când era mică. I-am spus soțului meu că nu mă mai opresc din a “dream big”. Și când spun big, apăi este BIG. Am în plan multe chestii yoga related: un alt set de carduri cu posturi de yoga pentru copii, materiale video, multe, multe, multe. Le simt în sufletul meu, fac parte din mine, dacă e să se întâmple, se întâmplă. Dacă nu, nu.

*** 

Acest material a fost realizat la invitația Piraeus Bank, care, sub genericul CURAJ ROMÂNIA, își propune ca, pe platforma cu același nume (www.curajromania.ro) și pe pagina de Facebook asociată (https://www.facebook.com/curajromania/) să scoată la iveală povești curajoase ale românilor care merită să devină inspirație pentru alți români. Întreaga platformă va avea rolul unei „enciclopedii a curajului”, va reuni povești din zilele noastre, dar și povești istorice și va include și o hartă interactivă a României, pe care acestea vor fi plasate, în funcție de zonele georgrafice în care s-au întâmplat.

O cercetare desfășurată în acest context, pe tema “Ce înseamnă curajul pentru români” a arătat că românii asociază curajul cu onestitatea, capacitatea de a spune ce gândești (6 din 10 respondenți) și de a reuși să-ți aperi drepturile cu orice preț (5 din 10 respondenți). 6 din 10 români consideră curajul o valoare personală și se simt motivați de familie, obiective și valorile personale. Atunci când se simt descurajați 4 din 10 români apelează la familie. „Să fii iubit cu adevărat de cineva îți dă putere, în timp ce să iubești cu adevărat pe cineva îți dă curaj” (Lao Tzu), pare a fi citatul cu care cei mai mulți se identifică atunci când se gândesc la curaj, iar „Buturuga mică răstoarnă carul mare” este un proverb cu care mai puțin de 10% dintre respondenți rezonează. Momentele dificile par a fi cele care determină 5 din 10 români să conștientizeze importanța curajului și consideră că, dacă ar ieși din zona de confort, ar reuși să fie mai curajoși. Curajul este asociat cu libertatea de a face ceea ce simți și a lua inițiativă la momentul potrivit, în cazul a 4 din 10 participanți la studiu. Cei mai mulți dintre respondenți nu au un model de curaj dintre personalitățile marcante ale României.

47 comentarii

  1. Frumos articolul, important este sa urmezi ce simti ca trebuie sa faci, desi uneori acest lucru implica asumarea unor riscuri.

  2. Mie mi,e frica de bere.
    O urăsc.
    Nu suport sa o vad in fata ochișorilor mei albastru- verzui.
    De aceea o sec.
    O fac sa dispară.
    Ma rog, nu sunt cel mai bun la asta, egzista magicieni muuuult mai buni ca mine.
    Ați auzit de unu, matrix ?
    Ca sa nu mai pomenesc de celebrul andu, face omu ala sa dispară berea de zici că-i cămilă, nu alta…
    Grea problema cu substanță asta.

  3. Wow ! Un articol foarte bine inchegat ! Iar cat despre titlu…Fooooarte catchy ! 😛 😆 😆

  4. Una din Bucuresti

    Ahhh, yoga…

  5. Doar o observație referitor la :
    ”asociată (https://www.facebook.com/curajromania/) să scoată la iveală povești curajoase ale românilor care merită să devină inspirație pentru alți români. Întreaga platformă va avea rolul unei „enciclopedii a curajului”,!”
    Până una alta sunt mai mult de 3 milioane de români care si-au luat lumea în cap si au plecat -la muncă sau de tot.
    Si asta e tot curaj!
    chiar mare curaj

    • Curajul asta mai poate fi numit si lașitate.
      Fugă din fata greutăților.
      Oportunism.
      Nu mi si pare cine știe ce curaj sa iei trenul si sa te duci la mai bine.
      Daca te duci la război pentru tara, era altceva, dar sa te duci grămadă peste alții care au știut sa își puna ordine in viață, ceea ce tu nu ai putut, nu e curaj.
      Asta e părerea mea pe care o susțin cu tărie, chiar daca andu, dragul de el, ma flatează facandu,ma curajos.
      Nu ma vad astfel.
      Dar cinstit sunt.

    • Lasitate sa sa stau in aceeasi viata nefericita si sa ma vaicaresc.
      Curaj a fost cand m-am mutat la Bucuresti. Cand am achizitionat credit ipotecar si facut copil. Si mai mare curajul a fost sa plec cu tot cu copil – efortul este inzecit.

    • Andule
      Cei plecați afara si care se cred curajoși îți vor da plusuri.
      Eu sunt plecat afara da nu ma simt curajos,
      așa ca îți voi da doar o bere.
      Ps. Îmi tot bat capul de trei sticle si tot nu vad unde e curajul ala de a,mi lăsa balta nerealizările si frustrările si nepriceperile si a o lua de la capăt acolo unde e suficient sa muncești cinstit ca sa trăiești decent.
      Promit sa ma mai gândesc preț de trei patru sticle.
      Daca nu găsesc răspuns, mai încerc si mâine, ca tot am drum pe autostrada .

    • plecarea din tara presupune plecarea de la un mediu cvasicunoscut practic in necunoscut. mai presupune desprinderea (in multe cazuri chiar ruptura) de un cerc de relatii stabilite si comunitate cunoscuta si dispozitia de a o lua de la capat si reintegrarea intr-o noaua comunitatea si creearea unui nou cerc de prieteni si cunoscuti. mai este si ceva ce cei mai multi din motive pe care le inteleg nu vor sa recunoasca sau il minimalizeaza dar care este cit se poate de adevarat si real si nume socul cultural. nu in toate dar in cele mai multe cazuri mai presupune o lupta cu sine pentru asimilarea unei limbi straine pina la un nivel la care sa te simti confortabil in ea. mai e lupta cu nostalgia si mai sint si multe alte aspecte. e o schimbare totala de paradigma.
      toate astea nu stiu daca sint curaj, dar in orice caz presupun un mare efort interior si un oarecare spirit aventurier si predispozitie pentru risc, care vor fi recompensate cel putin printr-un trai decent si normal. dupa plata si rasplata. cei care au plecat isi merita traiul mult mai bun pentru ca si l-au platit.
      patriotismul nu exista, e doar o spalare pe creier facuta de comunitatea in care traiesti, de elita politica care are un interes evident s-o faca si de catre scoala care e in anumite aspecte doar un instrument propagandistic al unor ideologii.
      pina la urma a pleca sau nu din tara e o optiune personala care are o influenta asupra vietii personale si atit. fiecare stie ce e mai bine pentru sine si trage consecinte personale si directe din deciziile lui in singura viata pe care o are.

    • tobi
      misto analiza.
      da, plecarea afara presupune si renuntari, si eforturi, si riscuri, si multe altele.
      si aici tre sa recunosc, da, cei ce pleaca sunt curajosi ca se inhama la chestiile astea.
      dar stiu in ce se baga, ca nu cred ca e vreunul care sa creada ca in germania sau anglia, italia, suedia sau america se vorbeste romaneste.
      dar toata chestia in ansamblu nu e curaj, mai degraba o investitie in viitorul personal.
      si nu o sa siu de acord nici pentru patru navete de bere ca migrantii nostrii , inclusiv eu, sunt niste curajosi, cu atat mai putin eroi.
      curajosii au fost aia care au fugit pe vremea lui ceausescu, ca riscau puscaria sau impuscarea, acum ce draku risti ?
      doar sa te intorci triumfalist si cu o interdictie inapoi, ca nu ai fost in stare sa iti vezi de treaba sau sa fi cat de cat util cuiva, la ceva, si tot asa.

    • @dg
      “cu atat mai putin eroi”
      ai dreptate, cu atit mai mult cu cit eu nici macar n-am habar ce-i aia erou, dar daca e aia ce zic manualele atunci nici macar nu cred ca exista asa ceva, si ar fi groaznic daca ar exista.
      “curajosii au fost aia care au fugit pe vremea lui ceausescu, ca riscau puscaria sau impuscarea, acum ce draku risti ”
      risti un esec, niste ani din viata (inca o data, singura pe care o ai), risti nereintegrarea daca te intorci (ca deja esti alt om), risti relatii umane pe care le lasi in urma. si pot sa-ti dau alte 100 de “risti”.
      “doar sa te intorci triumfalist si cu o interdictie inapoi”
      eu nu vorbesc de muncitorii zilieri si nici de cei plecati la aventuri dubioase din tara. eu vorbesc de oamenii care pleaca definitiv, constienti de ceea ce fac si vor sa-si cladeasca din nou viata solid altundeva.

      e adevarat ca cei care pleaca sint constienti de efortul pe care urmeaza sa-l faca (sau cel putin ar fi de dorit sa fie asa), dar tocmai preasumarea acestui efort le da o juma de coi in plus.

    • Una din Bucuresti

      Io am neam foarte mare, si o gramada de prieteni, dintre care multi sint plecati. Majoritatea de peste 20 de ani. Citiva s-au intors, din diferite motive, si au cheltuit banii in Romania. Restul trimit bani, investesc (prin constructii sau afaceri), cheltuiesc bani in vacante, cumpara bilete de avioane la liniile aeriene romanesti, si tot asa. Acest aport financiar pareq un fel de returnare a investitiilor pe care statul român le-a facut pentru scolirea fiecarui om care a decis sa emigreze. Cam la fel vad si migratia celor de la sate la oras. Nu ar fi trebuit sa stea acolo si sa munceasca, sa dezvolte zona, sa mentina traditiile? Se intorc toti de unde au plecat, cu idei si bani, pentru a ajuta? Nu. Dar inteleg, macar sint in aceeasi tara, chit ca principiul este acelasi.
      Lasitatea, curajul si patriotismul mi se par niste notiuni relative, depinde din ce unghi privesti lucrurile. Unii foarte curajosi pot fi considerati nebuni, altii foarte patrioti pot fi vazuti ca extremisti, iar cei foarte lasi pot trece drept supravietuitori. Nu-mi dau seama daca cuvintul “foarte” pus inainte face ca fraza sa devina un pleonasm 🤓. La fel si cu eroismul, dupa cum spunea cineva mai sus. Depinde pentru ce te sacrifici, nu toti vor aprecia. Am citiva unchi care au fost torturati groaznic in inchisorile comuniste, pentru ca nu au vrut sa devina turnatori, de ex. Cineva a comentat asa: “si cine i-a pus sa devina legionari?” 🤤 . Mai degraba sa fi spus: “si la ce a folosit?”, ca mai intelegeam. Deci acei patrioti, sau chiar eroi, or fi fost nebuni sau chiar aveau un compas interior care ii indemna la astfel de actiuni? “Compasul” era bun sau stricat?…depinde pe cine intrebi.

    • @Una din Bucuresti
      statul roman nu a platit scoala nimanui. statul roman si orice alt stat din lume are bani in masura in care reuseste sa incaseze de la impozite. impozitele le platesc oamenii si firmele. orice stata are bani in masura in care a luat cu japca banii astia de la cei care-i produc. chiar si perioada comunista tot nu statul platea ceva ci tot oamenii, numai ca oamenii erau in cunostinta de salariul net nu si de cel brut, dar in ultima instanta tot numai oamenii prin munca lor plateau totul. bunicii tai, parintii tai, tu si copii tai au platit si vor plati impozitele care fac suma pe care o cheltuieste statul tau, iar ceea ce platesc firmele e tot din munca oamenilor din statul ala.
      romania e membra a uniunii europene care asigura in interiorul ei libera circulatie a cetatenilor ei. e vina unor state extrem de slabe ca romania ca nu reusesc sa atraga la rindul lor decit un minim de oameni scoliti de altii.
      omul are prin drepturile universale a omului dreptul la educatie, dreptul al libera circulatie si dreptul de a se stabili oriunde pofteste.
      deci nimeni nu datoreaza absolut nimic niciunui stat din care provine pentru nimic.

    • a, si inca ceva. la scoala am invatat eu, nu statul in locul meu. rezultatele mele scolare sint in totalitate meritul meu nu al statului.

    • Inca o jumate de coi pentru Tobi!
      Dg, eu cred ca ala care a ramas acasa sa manance salam cu soia nu a avut curajul sa incerce chiftelele cu tofu de prin alte parti. Dar nu il consider las. Libertatea de a alege locul in care vrem sa traim e cea mai faina chestie !
      Iar la categoria patriotism nu contati pe mine. Nu sunt proprietatea statului, iar faptul ca m-am nascut pe bucatica aia de pamant si nu pe alta e atat de nesemnificativ pentru mine incat prefer sa-mi iau bicicleta si sa pedalez mai departe. “patriotism” mi se pare un cuvat iesit din uz. E o chestie de supereroi.

    • Una din Bucuresti

      Tobi, stiu exact cum functioneaza, am folosit statul ca un punct final, unde se centralizeaza banii proveniti din taxe si impozite. Si m-am referit la asta deoarece multi considera ca au platit din banii lor scoala altora, care apoi au emigrat si nu au dat nimic inapoi societatii romanesti, nu au incercat sa “salveze” tara. Eu cred ca e tocmai invers; ma rog, vorbesc pentru cei cunoscuti.

  6. dg
    parcă ai fi Tom DeGe-țelul cel viteaz
    de bine ce te simți acolo tot zbârnâie berea in gura ta si vrei la H !
    subtilități cum faci in limba româna ,nu faci tu acolo in austria din deal.
    deci ti-e dor , deci nu îți e chiar așa de ușor , deci…
    si apoi Simona vorbea despre curaj,nu despre eroism .
    vezi ultimul paragraf

    • hei, heeeiiii, tom D.G.tzel
      esti micutz si uratzel
      dar te plac femeile
      ca le faci placerileeee…

      (shparlit din folclorul manelistic )

      de unde o fi stiut folcloru asta cum arat eu ?
      pe de alta parte, eu sunt si patriot, desi nu stiu cam ce e aia.
      uite, anul trecut aveam de ales intre sovata, vila , 5 zile cu mic dejun
      si balaton, hotel 5 stele, cu demipensiune,
      am ales cinque terre, 7 zile all inclusiv, ca era mai ieftin.

    • costicămusulmanu

      ha!
      ai ales cinque terre din calcul…pe oricîte cărări te-ai fi întors de la eroica bătălie cu BRRC, tot la hotel ai fi ajuns…

  7. tobi
    100 likuri
    la scoală am învățat eu nu statul!
    si ce ne facem cu colegii care erau in aceeași clasa, același stat , aceeiași profi, si nu au plecat din tară, dar acum vand FÎN
    eu am plecat, ei nu

    • FÎN sau FNI ?
      ca mi-am uitat ochelarii la …

    • @andu YY
      nu ne facem nimic cu colegii. ei sint responsabili de viata lor, eu de a mea. hotarirea lor e la fel de respectabila ca a mea.

  8. lixuca , dragostea H-ashishtilor
    mi-a dat o revelatie.
    mai flacai si gagici misto
    voi vedeti ca toti curajosii aia care pleaca se duc numai in locuri mai bune ?
    nu tu somalia, nigeria, pakistan sau burkina fasso.
    nu frate, doar jermania, america, spania, suedia si alte asemenea.
    pai pleaca in libia, sau in siria sau iran, sau afganistan, sa traiesti acolo, cu toata familia, dupa ce ti-ai vandut unica garsoniera ca sa ai bani de bilet.
    nici macar in rusia nu se pleaca de buna voie.
    ala ar fi curaj, daca nu chiar nebunie in stare pura.
    nu vorbesc de gagicile care, necerute de un print de langa neapole, au preferat cireada de camile a vreunui arab mai oachesh.

    • plecarea intr-un loc mai rau e deviatie sexuala, se numeste masochism. exista si din astia, vezi un pumn de vestici stabiliti in romania dupa ’90.

    • Una din Bucuresti

      Sau aia care se duc prin Africa sau Mexic. E frumos si acolo, sigur, dar Alaska ce-are frate, ca tot tinut virgin e si acum, si nu se platesc taxe, plus ca locuitorii iau ceva dividente din petrol in fiecare an.
      Cei care s-au stabilit in Romania, unii pe la țară chiar, m-au surprins si pe mine deoarece infrastructura nu este inca foarte buna la noi, deci trebuie mult curaj sa traiesti izolat. Am o mica presimtire ca cei care s-au retras acolo, sau in alte tari estice, au un cheag de bani si ceva chirii care le intra lunar de la proprietatile inchiriate din tara lor. Sau or avea singe nomad si trebuie sa faca schimbari din astea drastice in viata 😂. Dar eu cred ca totul se invirte in jurul banilor, cumva e mai ieftin sa se retraga in alte tari.

    • Una din Bucuresti

      @dg:

      Ahahahaaa, cica “au preferat cireada de camile a vreunui arab mai oachesh”, ca nu le-a cerut “un print de linga neapole” ☝️. Mor aici de ris 😂

  9. De unde am plecat si unde am ajuns.
    Doamna Lili face yoga in afganistan de e considerata curajoasa?

    • Io fui curajos când am fost la H.
      Daca se detona vreun musulman chiar in capu la masa noastră?
      Ajungea eva instantaneu in grecia si io direct in crama, la brat cu matrixu.
      Dar muslimu o fost bun de data asta, o văzut cat de fricoși eram de ne ascunseserăm aproape toți sub masa… sau nu de aia eram sub masa ???
      Ca nu mai țin minte,
      Si curaj adevărat e pă eva noastră, sa plece in Elada fara noi… Ala da curaj, nu sa te scălâmbăi la yoga.

    • eva iosdevina

      nooo, curaj a fost sa nu cobor din taxiul ala spre Stansted :mrgreen:

  10. Pt. Una din Bucuresti: infrastructura poti sa o faci si singur, dar prima conditie e sa vrei! Ex: eu m-am mutat acum 20 de ani la tara, dar atat de la tara ca singura infrastructura era curentul pe stalpi din 1800. Dupa 3 ani si multe eforturi si sacrificii, infrastructura mea era apa curenta, canalizare, incalzire centrala cu apa calda non-stop si cam tot ce tine de anii in care traim (internet, tv, etc). Deci, vorba reclamei tot de 20 si de ani: Daca vrei, poti!

    • Una din Bucuresti

      De acord. Fusei in Alaska in iunie, si am vazut cum cumnatii stau sus pe munte, si au sapat cu buldozerul ca sa-si faca drum, au tras cablu pt telefon si internet, dar si-au pus panouri solare pt curent, ca vroiau aia fix de 10 ori in plus pt trasul cablului. Apa o iau din puț, au un rezervor. Au tot ce le trebuie, dar pe soacra-mea au mutat-o in vale, ca la 82 de ani daca pateste ceva cu inima nu pot ajunge paramedicii sus la ei iarna. Nici nu-i gasesti pe gps, sint off the grid, cum se zice p-aici. Sigur ca se poate, dar cu efort si bani, dupa cum ai spus si tu. Bani multi…
      Si nu toata lumea vrea sa traiasca asa izolata, na. Mie mi-a placut, peisajul e divin, activitati din plin, 18 ore de soare pe zi, dar iarna e grea si intunecata…

  11. Băi, si sa mai știți ceva.
    Aia care au plecat nici nu mai ar trebui sa voteze.
    Au plecat, la revedere.
    Ce ii mai tufe grija de dezastrul ce au lăsat in urma?
    Sa,si vadă liniștiți de amandinele lor cu tufe sau ce or manca ei pe acolo si sa lase curajoșii care înfrunta belelele din tara in pace.
    Ce ii doare pe ei de draknea si olfufa Vasilescu ?
    Uite, eu nu votez decât la prezidențiale si parlamentare, da doar așa, de sanchi, iar la locale doar daca sunt din greșeală in tara.

    • Una din Bucuresti

      Atita timp cit au platit taxe in Romania si mai au proprietati, si mai trimit si bani in tara, de ce sa nu voteze? Bine, eu n-ar trebui sa vorbesc, ca nu am reusit sa votez, prea departe sau eram la munca, de obicei 😔

    • Una din Bucuresti

      Dg, simt putin conflict in tine 😉. Sau ironie?
      Parca te simti vinovat cumva ca ai plecat? 😁

  12. Ce e ma aicea, bar de negri?

    • eva iosdevina

      ia spune-le matale cum toata discutia se reduce de fapt la titlul articolului. Restul e pamflet 😆

    • Da ma , e bar de negri rasisti ! Ia explica-ne tu cum sta treaba cu curajul . La sfarsit trebuie sa iese cu bataie, da ? Eu ma bag.😉

    • costicămusulmanu

      haoileo praleoooo…iară vă luaț dă conlocuitori, mînca-v-aș?
      io nu mă bag, că am mîne zaiafet și am spălat trelingu’ ăl bun…
      altiufeliu io-s curajos…îmi contrazic ocazional nevasta…sau asta-i inconștiență…?

    • Tu nu te baga aici Costica! Du-te mai jos la intelectualul de Andrei.Ala vine cu Niţiche la braţ, harfe,alea alea. Ma ocup eu da diaspora. 😁

  13. ” Face your worst fears ” zice englezul, iar Nietzsche: ” ceea ce nu ne ucide, ne face mai puternici “.

    • Nietzsche asta nu cumva e invidiosul ala pe toti si care zice: Ni ce casa, ni ce masina, ni ce gagica?

    • costicămusulmanu

      asta numa’ dacă nu-i piesa aia…killing us softly…by moustache, ma’me oglutza & band…

  14. Dragi concetățeni
    Cum naiba se face ca o tara plina de oameni curajoși care au plecat pe coclauri si plina de alti oameni curajosi care au rămas sa stea de paza aici
    arata in halul in care arata?
    Io asta nu înțeleg nici daca golesc bublioteca academiei de la coltul blocului de toate cărțile de 0,7 litri, ca cu d,alea la halba nu ma încurc.
    De ce arata ma așa daca e plina de curajoși si produce nai curajoși ?
    Aiurea, suntem un popor de …bip bip care i,am bătut toată istoria pe turci de ne,am ca.bip pe noi…da la gura suntem buni
    Cu adevărat curajoasă e eva, care se duce ea acum sa se lupte cu un erdbebel si sa facă surf pe un tsunami tocmai taman in grecia.

    • Am fost la biblioteca, am citit vreo 3-4 volume de alea mici, de 0.2l, si am gasit raspunsul la intrebarea ta (era scris in silabe, pe fundul fiecarui volum): Alcool sa fie, ca pe restul le ducem noi cumva! (acasa). Si acum pe serios inainte, cu cnie vrei sa faci ceva? Cu politicienii pluii, toti fara nici exceptie, infipti doar pentru bani, cu amaratii cu 300 venit lunar care pasc pe sant? Cat timp furatul este recompensat de justitie ( 60 mil=10 ani, adica nici 3, 114 mil=4ani cu suspendare) nu astepta progres! Vezi cazul din Brazilia, cu fostul presedinte, ca sa intelegi cum e normal sa fie legea!

    • Una din Bucuresti

      Lipsa de lider cu coaie, la asta duce, la dezmat si coruptie. Oamenii vor sa fie condusi, instinctul de turma se aplica. Depinde ce vrea lideru’. Sa-i bata pe altii sau sa-si omoare poporu’.

  15. Daca ai o pasiune pentru un domeniu, clar vei reusii in acel domeniu. Cazul de mai sus este izolat, din pacate nu toti avem curaj sa incercam altceva din cauza temerii de esec. Multe laude pentru doamna Lili!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green