Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

O soluție care ușurează accesul nevăzătorilor la metrou

Persoanele cu nevoi speciale o duc cam greu în România. Asta e ceva ce toți știm. Dar nu știm cam cât de greu o duc, până nu ni se întâmplă. Nu știm cam cât de greu e să împingi un cărucior cu rotile pe trotuarele din București, până nu ni se întâmplă. Nu știm cam cât de puține rampe există până nu ni se întâmplă. Nici cât de proaste sunt unele dintre cele care există nu știm, tot până nu ni se întâmplă.

Nu știm că sunt porțiuni de București care fac imposibilă o călătorie de doi kilometri în spatele unui căruț, pentru cineva care nu are statură și condiție fizică de boxeur. Dacă nu mă credeți, vă invit să experimentați personal.

Cum se pot descurca fără însoțitor oamenii dependenți de un astfel de “divais” nici nu îndrăznesc să mă întreb. Așa cum nu îndrăznesc să mă întreb cum se poate descurca singură o persoană cu orice altă dizabilitate.

În ce-i privește pe nevăzători, și-a pus însă, recent, niște întrebări Asociația Tandem. Și a ajuns la concluzia că au nevoie de ajutor ca să se descurce, de exemplu, în rețeaua de metrou. Așa că a căutat o soluție, după care s-a adresat Fundației Orange pentru finanțare. Așa a apărut aplicația Tandem Acces, implementată în parteneriat cu Metrorex.

Toate cele 53 de stații au devenit accesibile nevăzătorilor, datorită acestei aplicații și celor 1.000 de Beaconi, instalați cu ajutorul voluntarilor-angajați ai Orange România și al voluntarilor Asociației Tandem. Beaconii sunt dispozitive care comunică cu smartphone-ul, transmițând, prin Tandem Acces, indicații de orientare referitoare la punctele cheie din stațiile de metrou (intersecții, scări, turnicheți).

Practic, nevăzătorul ajunge la o anumită distanță de Beacon primește o notificare (citită cu ajutorul unui voice-over) , prin care e anunțat unde se află și încotro trebuie s-o ia, pentru a ajunge la destinație. Super simplu, nu?

Aplicația poate fi descărcată gratuit de pe platformele iOS și Android.

Dați și voi mai departe vestea celor despre care știți că au nevoie de un astfel de ajutor. Mulțumesc. 🙂

Tandem Acces

20 comentarii

  1. Bravo tuturor celor implicati.

  2. Metroul are deoarece ca pentru ca poate. Poate oamenii din capul metroului vad ca unii semeni de-ai lor nu vad. Ori poate au alte vederi, ori alte simturi, mai stii. Asa, si? La ce-i ajuta asta pe refugiati?

    • Poate or fi si refugiați care nu vad in ce țară au nimerit…

    • @dg:
      Bine, mah, ca esti tu (mai) treaz la ora asta! Vad ca trupa cazu prada astora cu codurile, cu eclipsa … ca maine ne trezim si cu niste pensii nesimtite pe blog. Se pune si vechimea?

  3. Pai ziceti asa, ca nu stiti ce-s refugiatii!
    Refugiat e un om pe refugiu. Unii au nesansa sa se refugieze intr-un carucior. Chiar, carucioarele au foarfeci in dotare?
    Mai aniversezi un an de bilant, mai tai o pamblica, asa, de kiki, de riki, de trei lei ridiki, de trei lei crema maro, sa iau prostii la misto … fire-ar sa fie?

    • Plagiezi după ăla micu ???
      Ca sa nu zic ca ai dat in…
      In herăstrău, la H, ai dat
      ..o bere…

  4. Cunpar vaucer pentru carucior cu volanul pe dreapta rotilei!. Astept la intrarea in Cismigiu, fix langa tuia nr. 3. a gardului viu din fata gardului de fier. Cedez vaucer biciclu cu tot cu pista si borduri de rupt gatul incluse. Pista masii, ca nu pot sa ma oprescu din ras, nah! … ca ma podidi plansul. Incep sa am videnii!

  5. Si m-ai cunpar ✏ EDIT. Bine, fie si fara cratime! La ce mi-o fi trebuit gramada de gramatica, roabele de ortoepica si basculantele de ortografie, naiba stie! Oi fi imbatranit, vorba recenta a maestrului Plesu de spacito!

    • De spacito ca despacito, dar pe mine m-au pus rau pe ganduri neste versuri d-ale noastre (ma rog, de pe la noi, ca de fapt nu stiu ale cui sunt-si nici nu caut!):cica “uneori se-ntampla sa spun ceva frumos/Si , femeie fiind tu,sa intelegi pe dos”! Eee, este ca e profund?! Adica ,ma gandesc, o fi avand dumneaei vreun handicap?! Pai sa-i puna frate un voice over sa inteleaga si ea cum trebuie! Sau (citez aproximativ): “poate-ti pare un cliseu/ dar tie chiar ti-as da numele meu!” -adica??

    • @Irinoushka:
      Pai asta reiese si din text, ca ma prinsei dupa cateva reluari in fata oglinzii:
      Nu mai incape nici o indoiala, ca tu, femeie fiind, nu numai ca intelegi pe dos, dar ciuntesti (prin omisiune) mesajul, dezancorandu-l din temporalitate. Ai sarit fix chintesenta: “Nu-i ceva ce spun mereu”! Ei bine, nici eu!
      Sa-ti intre-n cap!😇
      Care nu mai aveti ce sa criticati!😂

    • Sau asculta, poate vine odata EDIT-ul ala.

    • Mea culpa, am manipulat prin omisiune ,dar mi s-a parut prea mare efortul sa redau exact “versurile”(?!). Si ma mai bazaie ceva – cantaciosii astia au varste f. tinere , cum naiba (naibilii, scuzati!) sati treaca prin cap asa ceva? Ma declar expirata! Merci de link da’ te-ai obosit degeaba!
      Subiectul Simonei nu pot sa-l abordez, asa ca pierd si eu vremea pe-aici!

    • erata: sa-ti

  6. initiativa este foarte buna, dar trebuie extinsa de urgenta la tot ce e public in tzarisoara noastra.
    ca uitandu-ne cu coada ochiului la cum au votat romanii, sunt ei ori orbi ori prosti, ceea ce e cam acelasi lucru, si au ei nevoie sa fie ghidati oriunde se duc.
    eu as monta chestii d-astea mai ales la parlament si guvern, ca mereu incurca aia weceul cu cantina.
    dar si in multe alte locuri.

  7. Da’ luminita, luminita de la capatul tunelului zic, cine ne-o anunta si noua?

    • cine ar trebui sa ne anunte despre luminita e ocupat sa faca lumea sa inteleaga ca exista viteza mai mare ca cea a luminii. caci, oriunde ajunge lumina, intunericul e deja acolo. deci? problema noastra e ca la noi intunericul a venit, dar a dracului luminita aia mai bine s-a dus in italia la produs! si asa am ramas in bezna de 72 de ani (peste 14 zile), si luminita cred ca nici nu mai traieste

  8. Ministerul Sănătății ia în calcul interzicerea fumatului pentru cei decedați după 2010

  9. Bravo ma. Mai faceti si voi ceva pentru oamenii astia batuti de soarta in jungla de beton !

  10. Daca ma irita ceva nasol, sunt comentariile tampite si mistoul ieftin la adresa unei probleme cu care multi nu se confrunta. Tata e orb si are 86 de ani si in ciuda faptului ca are handicap de gradul I si drept la insotitir, sa va povestesc cum se descurca?

    Admirabila initiativa celor de la metrou, sper sa se ia si la altii. Pentru generatille din urma, pentru el e deja tarziu.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint