Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Curățenia ne face mai fericiți

Vă povesteam, nu de mult, despre mai multe studii care au arătat că, atunci când trăiesc în locuri frumoase și curate, oamenii sunt mai veseli, mai sănătoși și mai optimiști, iar, când au de-a face cu spații murdărele și urâte, pică mai ușor pradă depresiei și anxietății. Ambianțele îngrijite ne fac pur și simplu viața mai bună.

Pornind de la ideea asta, dar și de la aceea că putem îndrepta lucrurile și cu mâna noastră, dacă cumva sunt “strâmbe”, Cif a continuat, și în 2017, campania Cif curăță România, invitând românii să vadă locuri de pe la noi, să le descopere frumusețea și să le-o… scoată la lumină cu mâna lor.

Concret, din cei peste 2.000 de oameni înscriși în campanie, au fost tras la sorți 15 și au fost invitați, fiecare însoțit de câte cineva, să viziteze și să curețe, împreună cu echipele Cif, 5 obiective turistice importante: Fântâna cu Grilaj din Sibiu, Muzeul Principia din Alba Iulia, Monumentul Siderurgiștilor din Hunedoara, Casa de Cultură din Mangalia și Mocănița din Vișeu de Sus.

În timpul rămas liber, participanții s-au bucurat de o minivacanță românească, explorând bucăți de țară pe care, cel mai probabil, dacă n-ar fi existat acest context, nu și-ar fi propus niciodată să le vadă.

Când s-a tras linie, au rezultat peste 2.000 mp de suprafețe făcute lună, peste 45 de ore de curățat, peste 2.600 de kilometri străbătuți în caravana „Împreună curăţăm România călătorind”, peste 20 de obiective turistice vizitate de câștigători și – evident – niște oameni mai fericiți. Și cei care au curățat cu mâna lor niște locuri care meritau asta, și cei care locuiesc prin preajma lor, și cei care le vor vizita în viitor. 🙂

Vă las cu un video care spune poveste în imagini și în care veți vedea instantanee de dinainte și de după curățenie.

Screen Shot 2017-09-05 at 15.10.21

Screen Shot 2017-09-05 at 15.23.17

Screen Shot 2017-09-05 at 15.21.54

28 comentarii

  1. putem declara:
    campanie reusita, pacientul curat 🙂

  2. Curatenia ma face si pe mine tare fericit, daca nu tre’ s-o fac eu. :mrgreen:
    Lasand gluma la o parte, bravo pentru initiativa. Sa speram ca mai schimba ici-colo niste mentalitati.

    • Io, adică io si andu si matrixu si jh si muslimu
      ( de fete nici nu mai zic)
      lăsam întotdeauna halbele curate si perfect goale.
      Meritam si noi felicitări, no ?

    • …si doar atunci suntem si noi fericiți.

    • costicămusulmanu

      @Adi: dom’ profe, io zic să iei niște pastile antioptimism, că la matale e patologic…nu spun că n-ar fi frumos să fie, măcar și puțin, contagioasă chestia asta cu…România curată dar tare mi-e că e doar o bă(calea de rulare a trenului) d’astea, dă marketing…ia zii drept, unde ai mai văzut promovată campania asta? întreb doar, nu dau verdicte, că io n-am mai deschis TV-ul de vreo 3 luni iar în ON LINE nu mi-a sărit în ochi…
      @digei: caro mio, settimana asta-s torinez iar viitoarea li(n)gurar…așa că-s pe frizzante iar sticla n-o pot lăsa curată, așa, dintr-o dată…luptă mata cu berea și pentru mine!

    • Esti prin zona,Costica ? Da un semn la lazaioana@yahoo.com .

  3. Curetenia ii face fericiti doar pe unii, romanilor se pare ca nu prea le place. Noi suntem obisnuiti sa traim printre pet-uri, gunoaie, mucuri de tigara, etc. 🙂 In cativa ani o sa ajungem exact ca-n India.

    • Belle d”Imagination

      Amy dragă, pe vremea când Roma era doar un sat prăpădit, în India deja erau scrise Mahabharata și Ramayana.
      Pe vremea când Roma era măreață și guverna o mică lume iar cetățenii ei beau apă din conducte de plumb – de unde un număr mare de avorturi spontane, copii cu malformații, otrăviri în India existau cetăți unde locuințele erau alimentate cu apă caldă și apă rece.
      Că e acum murdară? Da, e. Pentru că a fost exploatată crunt și împrăștiată ignoranța.
      Stai, și la noi e la fel.

    • Vorbim despre prezent, nu despre trecut. Si Romania a avut la un moment dat cu ce se lauda, acum e fruntasa doar la lucruri proaste.

  4. “Există o comunitate în ON LINE care au valori comune cu mine”. Măi Lucica, măi măndria mea, curațenie-curățenie, am înțeles din titlu, dar nu-i sănătos să ne forțăm (cu) limba.
    În rest, numai de bine.👅

  5. La curatenie ma bag oricand! Din pacate comunitatea mea reala “nu au valori comune cu mine”! Da’ luptam! Da’ Dragostea Ei s-o albi cu Cif? Da’ de ce s-o albim?! Da’ce-am eu cu ea la ora asta? Mai trebuie sa mai iau o gura de cafea!

  6. Un gest de urmat. Sa o tineti tot asa!

  7. Ca veni vorba de curatenie, dar si de Mihaela, Dragostea lor, nu pot pentru ca sa nu remarc macar decat asta:

    http://www.timesnewroman.ro/702597

    • atat costa vietetea aia ?????
      pai daca o prelucrezi putin,
      cat costa un guler de blana facut din blana ei ????

    • E Mihaela Superbetea de Catifea sub acoperiree!!I-am vazut eu varful cozii-e negru ca smoala! S-a scos Simona! Da’ chiar asa dom’le, sa te bagi la contracte cu dedicatie…

  8. @Irinoush:
    Nu firea, digei-ul e scuzat, nu mai “gusta” apucaturile actualei forte, sa nu zic puteri. D-aia ma si scoate uneori din … da, din alea. Si numai la blanuri ii sta minte!
    Ti-l fac praf la H-ul urmator, sa fiarba oleaca mustul, ai rabdare.

    • Bre da’ oropsiti mai sunteti in Bucurestiu-ala acolo! Mergeti dom’le dati in bobi, scoateti argintu’ viu, faceti ceva, naibilii! Pun pariu ca gasiti in submarin si ceva matanii, iconite sa v-ajute in demersurile necesare (suficiente nu stiu dac-or fi ca vad ca situatiunea e nasoala rau!).

  9. pentru bunul meu preten si tovaras bun de beutura
    si pentru ceilalti care cred ca au sange in… in ceva, nu conteaza
    sa vad daca va tin puterile sa mai faceti curatenie dupa clipul asta…

    • am uitat sa zic cum il cheama pe pretenu meu
      pe pretenu meu il cheama matrixsanduyyjhmuslimu.
      asta e numele mic, pa ala mare nu il stiu pe dinafara.

  10. @dg:
    E cam greu sa “inghiti” o astfel de smecherie, recunosc, din cate stiu calea digestiva e destul de cotlonata, infine … omul a iesit, sa zic asa, cu fata (inclusiv limba) curata din expunere. Desi vorbea engleza, se vede cu ochiul liber accentul dulcelui grai moldovenesc, molcom si epistolar, juri ca e dublura vocala a lui costicamusulmanu (Salut, Costica si pe cine mai intalnesti dintre cunostinte prin Torino!).
    Sigur m-ar tine puterile sa fac curatenie dupa ce-am vazut clipul, dar cu o conditie, in echipa sa fie si Amanda! Imi da asa, o forta! 😆

    • costica e la o berica cu lixutza,
      la allegroitalia golden palace, ala cu statui de aur la intrare, sti tu.
      acolo se cazeaza toti musulmanii bogati, fie ei si din vaslui city.
      m-au invitat si pe mine, da nu trec io alpii doar pt atata lucru.
      la H e altceva, mai primim o carte-n dar, mai aduce unu altu neshte flori…
      de ospatarite nu mai zic, ca si acum ploo.
      imi ploo.
      in gura.

  11. Una din Bucuresti

    Noi facem miine curatenie, dupa uraganu’ asta 😂. Da fara Cif, doar cu lopata si matura.

  12. S-ar baga cineva sa facem o curatenie in Parlament ? Ar fi nevoie si sigur o sa fim mult mai fericiti 😀

  13. bai nea matrixe
    ca ma enervashi
    daca te mai iei vreodata de amanda mea, direct la DNA-ul tau ma duc sa te parasc.
    pai asa nu se mai poate…
    apropo, daca costica e din ieshi, via vaslui
    si lixuca e din susheava, via pavia
    crezi ca s-or potrivi ???

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green