Când v-ați dorit ultima oară să vă schimbați apartamentul?
Ultima oară când mi-am dorit eu să îmi schimb apartamentul a fost acum vreo săptămână, când un vecin mi-a înșurubat zile întregi o bormașină în creier. O vreme, după ce a oprit-o (căci s-a potolit între timp, da), am traversat o criză de identitate. Practic, nu mă mai recunoșteam. Nu mai aveam părul sculat în cap de nervi și nici nu mai vorbeam singură prin casă, repetând la infinit chestii referitoare la niște rude de-ale domnului.
Penultima oară când mi-am dorit să-mi schimb apartamentul însă, chiar mi l-am schimbat. A fost unul dintre cele mai mari cadouri pe care mi le-am făcut în viață, vă mărturisesc. Să te muți dintr-un loc foarte friguros într-un loc în care poți să faci cât vrei tu de cald, e genial. Să te muți din ceva minuscul și întunecat într-o casă spațioasă și luminoasă, e bucurie pură. Să pleci dintr-un loc în care, zilnic, între anumite ore, ascultai forțat, la volum maxim, emisiunea “La Măruță” (din motive de vecinică surdă), e o binecuvântare, credeți-mă.
Totuși, nimic nu se compară cu faptul că, de trei ani încoace, nu îmi mai curge în cap, când mă spăl pe dinți, apa în care își spală vecinii de sus izmenele. Pentru că da, am trăit-o și pe-asta. Pur și simplu, mă trezeam periodic cu lăturile lor în cap, iar asta nu era cea mai mare problemă. Cea mai mare problemă era că nici măcar nu voiau să discute despre situație, darămite să repare. Nu răspundeau la ușă, la telefon, la porumbei voiajori, la nimic. Iar, când, într-un final, am dat de ei, nu au acceptat nici măcar să primească în casă un instalator trimis și plătit de mine. Vis. 😆
Dacă v-ați regăsit cumva în cele povestite și vă doriți să vă mutați, vă las mai jos câteva informații utile:
În august 2016, OLX a lansat site-ul de anunțuri imobiliare storia.ro, pe care se găsesc deja 100.000 de oferte de locuințe în imobile noi sau în blocuri deja contruite, fiind folosit în acest moment de peste 1.000 agenții imobiliare și de dezvoltatori din toată țara.
Vă încurajez să îl folosiți, dacă aveți nevoie, așa cum îl folosesc protagoniștii mini-seriei Căutări în doi, pe care Storia vă invită să o urmăriți. Găsiți online deja episodul 1, episodul 2 și episodul 3, iar aici vor fi uploadate, în fiecare luni, următoarele episoade.
Și mai am ceva tare drăguț pentru voi. Ofer 3 vouchere la un magazin de design interior, după cum urmează:
– 1 voucher în valoare de 500 de euro
– 2 vouchere a câte 250 de euro
Ca să le câștigați nu trebuie decât să îmi povestiți cele mai amuzante motive pentru care v-ați schimbat locuința sau pentru care visați să o schimbați. Aveți timp să lăsați poveștile în comentarii, până vineri, 12 octombrie, la ora 12. Voi anunța câștigătorii, luni, într-un nou articol de blog.
Câștigătorul voucherului de 500 de euro va mai avea parte de o surpriză. Întâmplarea istorisită de el va fi ilustrată de Livia Coloji și publicată în articolul de luni.
De-abia aștept comentariile voastre și de-abia aștept să vă premiez. Hai, până vineri nu mai e mult, iar premiile sunt consistente și mișto.
P.S. Apartamentul în care locuim eu și Nic a fost găsit pe OLX, pe vremea când nu exista încă storia.ro. Fără glumă. 🙂
Foto Gennady Danilkin | Dreamstime
Later edit 1: Câștigătorii vor fi anunțați cel târziu vineri, 20 octombrie. Toate scuzele pentru decalajul de câteva zile.
Later edit 2: Mai amânăm un pic anunțarea câștigătorilor. Ei sunt stabiliți, dar nu e gata “surpriza” desenată de Livia Coloji. Miercuri voi publica numele lor și restul, ok? Cu scuzele de rigoare și multe mulțumiri pentru înțelegere.
Later edit 3: iată câștigătorii.
duc in weekenduri copila la niste activitati gen “micile cercetase” si trec pe o strada frumoasa, case mici, si ma uit la una luuuungg. I-am zis sotului ca daca iese la vanzare o cumparam, sotul mi-a raspuns un “DaDAaaa mai femeie!
Noi in fiecare zi ne facem planuri pentru “casa noastra”. 🙂
De ce visez sa ma mut mai repede la casa mea? Pentru ca momentan lucuim impreuna cu socrii, la curte, iar vecinul de vis-a-vis ne streseaza in fiecare zi de vara cu radio-ul lui pornit, de-l auzim atat de tare, incat am ajuns sa stim toate melodiile comerciale difuzate la KissFm. So, nu socrii sunt problema, ci vecinii.
Am atatea povesti incat nici nu stiu pe care sa o aleg… O sa merg pe cea mai halucinanta dintre toate.
Se facea ca locuiam (clandestin, ca orice transplantat in Bucuresti) acum ceva ani intr-un bloc de garsoniere de la Dristor. Eram cred in minoritate, reprezentanti ai demograficului 18-35 ani. Se face ca intr-o frumoasa zi de sambata ma duc sa duc gunoiul. La ghena ma interpeleaza administratorul, un stimabil domn de cca 70 ani suspect de antecedente securiste. “Ce aveti acolo?”, ma intreaba. Eu, siderata, zic, “Gunoi.” “Da?! Ce gunoi? Ia dati aici sa vad.” “Aoleu, zic, da’ cum secpoate? Ce treaba aveti sa va uitati la mine in punga de gunoi?!” Domnul, vizibil deranjat de indrazneala mea, purcede a-mi explica ca e administrator si adre dreptul sa verifice gunoiul locatarilor, pentru ca stie el ca suntem multi care aruncam mancare buna degeaba. “Corporatisti de-astia ca voi, care va bateti joc”, adauga. Acum ce sa fac? Ma zbat putin pentru acces la gura ghenei (omul deja se baricadase asteptand insistent sa-i predau gunoiul) si arunc sacul. Oooo, apocalipsa! Stimabilul incearca sa ma retina acum in ghena, cerand insistent sa-i spun la ce apartament stau, pentru ca e clar ca locuiesc fraudulent si ori um trebuie sa ne treaca el pe toti pe caiet (avea caiet!). Vazand ca dau sa plec, vine dupa mine amenintand ca ma urmareste sa vada unde stau si trimite politia sa ma evacueze. Acu’ io, femeie ce-a indraznit sa iasa singura la ghena blocului, ce sa fac? In loc sa ma duc in casa sa-mi termin curatenia de sambata, aleg sa stau 3 ore invartindu-ma in fata blocului, in pijamale, de frica sa nu ma urmareasca individul. Lectia invatata? Du-te intotdeauna la ghena altui etaj si niciodata fara haine de strada, ca nu stii cine vrea sa te treaca pe caiet sau sa-ti verifice gunoiul impromptu.
Mi-as schimba locuinta din mai multe motive:
1. stau la parter si priveliștea pe care o am cand ma uit pe fereastră este dezolanta: pulpe de pui verzi, hartie igienica, pampersi folositi 😃
2. ghena este foarte aproape de apartamente, astfel ca avem si miresme “apetisante” pe langa view-ul superb
3. avem vecini de toate felurile, dela babe senile care umbla cu avere in caruciorul de piata de frica sa nu i le fure administratia blocului din casa, pana la femei nebune care tin cate 3-4 maidanezi cu nume amuzante (Calu’ , Iubirica)in casa si care latra necontrolat cand ies la plimbare.
4. mai avem alti vecini care cand se supara isi arunca mobila pe geam
5. apartamentul e mic, micut, cutiuta 😃
Daca stau sa ma gandesc mai gasesc motive, insa astea ar fi principalele cele mai amuzanto-nasoale.
Olala!.ce subiect de povestit…Nu stiu daca povestea mea este amuzanta, trista, comica, fiindca nu stiu daca cineva dintre voi s -a mutat cam de zece ori…motivul :serviciu, spatiu mai mare, copiii,sanatatea,..Ce e amuzant e ca de primele mutari s-au ocupat prietenii, deoarece nu puteam pleca de la serviciu, masina era planificata,asa ca am lasat totul in grija lor..si ca urmare cand am ajuns acasa nu gaseam nimic,nici tacamurile sa putem manca, nu stiam unde sunt hainele, totul era o mare gramada de cutii, sacose, plase si multe altele …Noroc cu o vecina draguta care ne-a imprumutat tacamurile necesare, ibricul pentru cafea,farfurii si… apoi a inceput “lupta mea” de detectiv in gasirea lucrurilor urgente…iar eu nu aveam voie sa-mi iau concediu..ah!! Si uite asa, a fost una din mutarile mele…au urmat altele, am pierdut lucruri,amintiri,..Cred ca asa a fost sa fie….Greu, amuzant, uneori inexplicabil…Si acum sunt pe picior de plecare…sau poate nu..Oare asa trebuia sa se intample?!fiindca fiecare mutare si-a pus amprenta asupra mea……….
Prima noastra schimbare de locuinta a avut loc din cauza de inmultire (a membrilor familiei). Eram gravida, stateam intr-o uscatorie de bloc transformata in garsoniera. Foarte draguta si usor de intretinut dealtfel, ideala pentru un cuplu tanar la inceput de drum, cu conditia sa nu creasca burta. Ca sa trec dintr-o parte in alta (de la usa spre geam), trebuia sa ridic canapeaua, altfel nu incapeam fara sa ma dezechilibrez. De pe canapeaua care servea si drept pat, aveam o super priveliste catre mini-boilerul suspendat din chicineta (ca nu-i puteam spune bucatarie coltului cu 2 dulapuri din care daca extrageai o oala riscai sa coboare toate). Marele avantaj insa, in acea perioada, il aveam la baie. Baie de 2m lungime pe 1,10 latime. Stiti ca de pe la 6 luni incolo, vezica nu te mai asculta si faceam naveta la baie de cate 3-4 ori pe noapte. Cum de dormit am dormit intotdeauna bustean, cu atat mai mult cu ajutorul hormonilor, nu mi-a fost greu sa adorm nici in baie. N-am riscat sa cad de pe “tron” niciodata, pentru ca in orice parte m-as fi sprijinit, stanga sau dreapta, dadeam de un perete care nu ma lasa sa ajung pe gresie. Urmatoarea casuta ne-am facut-o la 9 km de oras, din lemn, sa ne simtim ca-n vacanta si sa incapem toti trei, dar in baie am cautat sa punem macar faianta asemanatoare cu cea din garsoniera, sa ne aduca aminte cate aventuri am avut acolo si ce perioada faina de inceput am avut :).
Pare greu de crezut, chiar și pentru mine, dar vara asta am sfârșit prin a ZUVRĂVI SINGURI apartamentul nostru pentru că fiică-mii îi amintea de prima ei dragoste care tocmai o înșelase. A fost un coșmar cu vopsea și var. Mai ridicol a fost că la
zugrăvit, la 12 noaptea, a apărut și Don Juanul pe care își propusese să îl uite prin muncă. Building new memories all together.
Ma mutasem intr-o garsoniera micuta de 15 m2 la parter undeva pe Moise Nicoara in spate la rond Alba Iulia. Pt mine spatiul era suficient si era foarte aproape de birou, desi ma spalam pe dinti in cabina de dus si gateam cu fundul in dormitor dar cu bratele in “bucatarie”. La scurt timp am constatat cu stupoare ca vecinul de palier era un mos nebun, care statea de cele mai multe ori cu usa intredeschisa si in casa ii colcaiau gandacii ca tineretul pe plaja la Costinesti in plin sezon. Cand ajungeam in scara verificam usa de la intrare si ii dadeam jos de multe ori cu piciorul, sa fiu sigura cu nu ajung si la mine. ORIBIL. Dupa ceva vreme de solutii si otravuri si acid boric, intr-o seara stateam linistita la tv in pat si am auzit niste zgomote ciudate la geam. Am pus mana pe spray-ul paralizant, m-am tarat in 4 labe in liniste pana la geam, si l-am intoxicat pe cel ce parea a fi masturbatorul din Moise Nicoara. Pe scurt in 2 zile eram cu bagajele facute si mutata la o prietena. A fost prea mult.
Simona, mutatul e “viata” mea 🙂 Dupa ce ani de zile am mutat mobila de la stanga la dreapta, ca sa am senzatia de nou in casa parinteasca, in ultimii 5 ani, am schimbat 4 case. Am locuit cu iubitul meu; cand casa lui a fost gata aranjata si finisata, am decis sa ne mutam si sa inchiriem casoaia. Am gasit doritori in fix 2 saptamani si iata-ne cu bagajele la usa, mutati la o ruda mai bogata cu tot cu catel. Dupa un an a aparut copilul, am schimbat iar locu’ si norocu’. Am lasat catelul, am luat cu noi copilul :))) Apoi am pornit in cautarea casutei noastre de vis. Nu ni s-a aratat prea curand, asa ca am schimbat chiria. Am optat pentru un apartament superb si gol golut, pe care l-am amenajat in amanunt, ca sa avem senzatia de “Acasa”. Cand a fost gata aranjat si finisat, am gasit casutza visurilor. Iar am impachetat, am lasat mobila, am luat copilu si am plecat. Acum stam in casutza noastra, avem terasa, avem gardina, si speram sa nu ne ploua iarna asta prin acoperis . N-avem mobila, nici bani de reparatii asa ca suntem linistiti, stam potoliti…si fericiti. End of story !
Mvaiiii, pai sunt o groaza de motive pentru care vreau sa imi schimb apartamentul. In primul rand pentru ca nu este al meu, stam in chirie… si am o groaza de tablouri faine pe care vreau sa le pun pe pereti si nu pot sa dau nici macar o singura gaura in pereti… ca altfel ma omoara proprietara. Si, cumva, ca sa ma razbun pe treaba asta, la ultima petrecere (supriza) pentru iubitul meu, cand am lipit de pereti o groaza de fotografii cu el de cand era mic si pana acum…atunci cand le-am dat jos s-au dezlipit cu tot cu lavabila 😯 .As zice ca nu am fost prea inspirata cand le-am lipit acolo. :)) Si ma omoara petele alea cand le vad. :)) Cred ca era totusi mai subtil sa dau gauri in pereti pentru tablouri si le ascundeam cand ne mutam dand cu creta alba peste ele. Acum ce ma fac, Simona? Cum ascund eu petele alea de var lipsa? :)) Cand o sa ne mutam o sa predau apartamentul noaptea, sa nu se vada nimic. :))
Mi-as mai schimba apartamentul pentru ca avem o singura baie si e competitie in fiecare dimineata intre mine si iubitul meu…pe principiul cine se trezeste de dimineata ocupa baia jumatate de ora si celalalt poate sa mearga la baie la vecini sau in padure. Si in competitia asta sunt trei participanti: eu, iubitul meu si pisica noastra. Apropo de pisica noastra, as mai vrea sa schimb apartamentul pentru ca aici nu avem suficient spatiu pentru a-i cumpara un ansamblu de joaca asa cum mi-as dori…si din lipsa de el ia orice obiect mic gaseste prin casa si il duce in Triunghiul Bermudelor. Ultima data a furat 3 mini-clatite de pe farfurie si nici in ziua de astazi nu am gasit-o pe a treia, deci si asta ar fi un bun motiv sa schimb apartamentul, ca s-ar putea ca peste cateva zile sa miroasa a vanilie mucegaita prin casa si sa nu stiu de unde vine mirosul. :))
Dar cred ca, dintre toate, cel mai important motiv pentru care as vrea sa imi schimb apartamentul este pentru ca vreau ceva mai spatios, pentru ca simt nevoia sa am un loc doar al meu, sa o iau de la zero cu tot ce tine de mobila si decoratiuni si sa simt ca imi apartine. Cred ca dincolo de var lipsa pe pereti sau tablouri, cel mai important e sa simti ca apartii cu totul locului in care te retragi in fiecare seara, dupa o zi intreaga la birou si sa zici din inima ca esti ACASA.
Niciodata nu mi-am dorit mai tare sa plec dintr-un loc ca in studentie, cand am nimerit The apartment from hell! 2 cupluri in cautare de chirie ieftina. La cateva zile am facut cunostinta cu o vecina care ne-a privit cu mila. Am inteles apoi de ce. Tot ce se putea strica acolo, s-a stricat:
1. Centrala. Era pusa pe balconul inchis. Asa de inchis ca puteai baga palma intre rama geamului si zid. Filtrul era verde de alge. Gaura de la teava (rotunda) de evacuare era patrata si cand ningea, ningea pe centrala. Asta s-a stricat de 3 ori. Revizia fusese facuta cu 10 ani in urma
2. Doze. Au luat foc
3. Frigiderul. Asta s-a stricat de 2 ori. Proprietarul incerca sa dea vina pe noi. Cand a venit nenea repair man am vazut ca pe la spate erau deja niste fire lipite
4. Usi de la dulapuri
5. Teava de scurgere de la cada. Am gasit-o invelita intr-o carpa. Noi am dat-o studenteste cu poxipol
6. Centrala, inca o data, ca am facut frigul pana au reparat-o
Bonus: masculul de la celalalt cuplu infunda sistematic buda. Dar am avut solutie si pentru asta: gasisem intr-un dulap un brad de craciun, de plastic, asa ca o crenguta a ajuns, biata, maruntitor-de-motiv-pentru-care-se-infunda-buda. Era chiar mai scarbos decat suna, dar necesar.
Cand au luat foc dozele am chemat proprietarul sa rezolve. A venit cu gasca de pretenari si s-au apucat de mesterit pe acolo. La probe, intrerupatorul din hol aprindea lumina din baie, si tot asa. Also, inversasera masa cu faza. Nu stiu exact ce inseamna, dar am retinut ca puteam face poc.
Toaaaate asta ne-au facut sa ne mutam in fuga de acolo, in toiul iernii, pe zapada de juma de metru, ingramadind toate lucrurile noastre in tico
PS: sigur am uitat ceva
Ultima data cand mi-am dorit sa ma mut intr-o alta casa, una a mea, a fost chiar azi de dimineata, cand, pe cand vorbeam cu mama, aceasta mi-a spus ca zugraveste singura camera ramasa neatinsa din casa, pregatind-o astfel pentru mobila cea veche pe care o va primi de la sor-mea, care se apuca din decembrie sa isi aranjeze casa cea nu de mult achizitionata. Atunci am realizat cu durere ca eu nu pot sa fac modificari si renovari, caci eu nu am casa mea. Atunci mi-am dorit, inca o data in plus, sa ma mut.
Eu vreau sa ma mut cu matrixu, cu andu si cu jh si cu muslimu si cu vinovatu intro vila maaaare pe malu lu lacu herăstrău, cu terasă daca e prea cald înăuntru , si cu multe fete mișto care fac ce le cerem noi.
dg-ule, vezi ce iti doresti! ca vinovatu’ cam sforaie de la o vreme! io ti-l dau dar sa nu faci reclamatie ceva..
io m-as muta asa, ca Ada Milea:
M-as stabili/Langa o alta granita/ le-as scoate din ranita/Si… gata
evao
cum sforăie ? în timp ce bea bere? guiness
guiness book records vreau să zic
bre necredincioșilor, io aș veni da’ următorii 17 ani nu poci… din cauză de aia mică (a mea, nu pupila lu’ digeiu..) că n-are voie în locuri cu bere…
poate, singur, așaaaa, în vizită?
de lucru?
…cand mi-am dorit sa fug in alta casa? Dimineata, cand administratora ne-a raspuns la intrebarea de ce nu porneste caldura de la subsol, cum ne tot milogisem la ea.
Cica: ‘Vecinii au zis ca se incalzeste afara zilele astea…’
Oare o fi vorba de incalzirea globala?
În facultate ne-am tot mutat, am „satelizat” Clujul, căci am luat la rînd toate cartierele periferice. În anul întîi am stat în Grigorescu, într-un apartament de două camere, împreună cu un alt cuplu. Lăsînd la o parte faptul că aveau un cîine (o vijlă pe nume Dick, pe care stăpînul îl numea „cel mai cîine frumos”), colegii noştri de apartament aveau o grămadă de prieteni, care veneau des şi stăteau mult, de regulă în spaţiul comun, bucătăria. Şi mîncau tot ce găseau în cămară (inclusiv potolul nostru). Şi intrau în baie fără să bată la uşă (ăsta a fost momentul în care şi eu şi nevasta am început să devenim muuult mai puţin pudici). S-a umplut însă paharul cînd am descoperit că amicii au halit ultimul borcan de zacuscă, singurul fără fasole, pe care-l lăsasem la urmă, drept delicatesă.
Aşa că ne-am mutat, în martie, pe ploaie, într-o garsonieră în Mănăştur, la capăt, la etajul 8 din 10. Toate bune şi frumoase, deşi mai era doar un bloc pînă la marginea oraşului; eram însă la capăt de linie de tramvai şi autobuze, aşa încît exista şansa de a călători şezînd, în condiţii civilizate, că doar aveam şcolile aţă în celălalt colţ de Cluj. Am ajuns acolo într-o sîmbătă seara şi-am fost fericiţi fix pînă luni dimineaţa, cînd ne-a trezit un zgomot infernal. Am ieşit pe balcon să vedem ce e: la picioarele noastre era o minunată „fabrică de betoane”, pe care noi o crezusem, după cum arăta de sus, a fi un şantier abandonat pe vremea răposatului (adică înainte cu un an şi ceva); ei, aş! Fabrica de betoane era bine mersi şi producea zi-lumină, de luni dimineaţa pînă vineri seara, o grămadă de decibeli şi praf pe măsură. Cu toate astea, am rezistat acolo fix un an, din motive de limite financiare.
Apoi am găsit o garsonieră foarte faină, într-un bloc aproape nou, mult mai spre centru, în zona Babeş. Parcul la doi paşi, staţia de tramvai la doar unul, alimentară la capătul străzii. Am zugrăvit, ne-am mutat cu cîrca cărţile (multe!) şi frigiderul şi maşina de spălat şi bruma de mobilier şi… a durat fix o lună fericirea noastră. Căci după o lună ne-am trezit cu un plic pentru gazda noastră, prin care era somat ca în termen de 15 zile să părăsească spaţiul locativ pe care-l ocupa (adică noi) abuziv. L-am luat la rost pe nea Fane, ăsta a dat din mînă, că e un proces în curs dar să nu ne facem griji, adversarii încearcă să îl intimideze etc. Ok… Ne-am văzut de ale noastre, ne pregăteam să facem logodna şi căutam accesorii pentru ţinutele noastre de la nunta de peste două luni. În ziua în care s-au împlinit cele 15 zile exact trebuia să plecăm acasă să sărbătorim logodna. Şi pe la 11, pe cînd făceam bagaje, apare nea Fane, val vîrtej, cu încă unul: că e avocatul lui, că vin ăia de la primărie să ne evacueze, dar nu deschidem etc. Şi-au venit. Cu sectorist cu tot. Şi-au spart uşa. Cu noi, cu nea Fane şi cu avocatul înăuntru. Şi dă-i, şi ceartă, şi Fane mai să o ia pe coajă… Cu greu i-am lămurit pe evacuatori că urmează să ne logodim în seara aia şi că-i rugăm să ne mai lase pînă luni şi-o să plecăm de bunăvoie. S-a înmuiat sectoristul, ne-a ajutat să montăm un lacăt pe uşa spartă şi ne-a şoptit că ne păsuieşte el pînă marţi, luni n-o să fie de găsit pentru a asista la evacuare. Şi-am fugit acasă la ai noştri, ne-am logodit pe fugă iar a doua zi în zori ne-am întors în Cluj şi-am început să ne cărăm calabalîcul pe unde-am putut, pînă ce-aveam să găsim o gazdă nouă. Am stat aproape două săptămîni la prietenul viitoarei cumnate,cu boarfele noastre răspîndite în patru colţuri de cartier: ba la Fane-n pivniţă, ba la o vecină milostivă în uscătorie, ba la un alt prieten în balcon… A fost cum a fost o zi sau două, pînă ni s-a terminat lenjeria curată şi-am început să ne întrebăm oare unde-o fi sacul cu restul de lenjerie? O fi la Fane în pivniţă? La vecină în uscătorie? Long story short: două zile am umblat fără chiloţi pe sub blugi.
Am găsit în sfîrşit o altă garsonieră, tot în Mănăştur; etajul opt din nouă, fără lift (că venise revoluţia şi nu se mai montase, era bloc de ultimă generaţie ceauşistă). Recuperat boarfe, cărat tot cu un cărucior de împrumut şi apoi cu cîrca pînă la etajul opt etc. Toate ca toate, dar în prima duminică am înţeles de ce ne spusese gazda să nu cumva să ne punem patul pe peretele dinspre bucătărie (iar noi ignorasem suveran sfatul). Am deschis ochii, era soare şi frumos şi, din balconul lipit de-al nostru, cu capul pe după colţ, ne privea draga noastră vecină, Irma, care avea panoramă fix asupra patului nostru…
Un an am stat acolo şi-am suportat-o pe Irma, care avea obiceiul să-şi cheme la masă oligofrenul pe nume Fredi taman cînd ne pocnea somnul de-amiaz. Între timp ne-am căsătorit. Şi-am jurat că – Irma sau nu Irma – nu ne mai mutăm pînă nu terminăm facultatea.
Wrong. În anul următor, căsătoriţi fiind, am primit, contrar oricăror speranţe, o repartiţie în căminul de garsoniere al universităţii. Şi iar exodul cărţilor şi-al frigiderului şi-al maşinii de spălat şi-al mobilierului… Aici a fost grozav. Sigur, dacă lăsăm la o parte faptul că vecina de vizavi era o soră de dincolo de Prut pe nume Stela, care nu prea dădea pe la cursuri, dar pe care o căuta multă lume. Care răcnea de jos, de sub balconul nostru, de răsuna tot complexul: Stielaaaaa!!!! Stielaaaaa!!! Şi mai aveam şi deasupra un vecin, mic şi vînos, student la sport, care avea oră sexuală în fiecare zi la două fix şi care, la fel cu nevasta lui, era zgomotos şi foarte ritmat în mişcări, dovada fiind vibraţia care se transmitea prin ţeava comună de la calorifere… L-am botezat Singer, ca pe maşina de cusut.
Ultima mutare a fost în vară, acasă. Jumătatea mea şi-a terminat licenţa şi s-a angajat, eu mai aveam un an de şcoală. Aşa că am făcut un an naveta satu mare – Cluj şi retur, dînd ocazional pe la seminariile musai şi deloc pe la cursuri.
Au trecut de-atunci 24 de ani. Nu ne-am mai mutat. Doar în 2000 era cît pe ce, cînd cu finala prezidenţială între Vadim şi Ilici: eram cu bagajele făcute, graniţa la doar zece kilometri şi o promisiune de post la Edfinburgh, ca asistent de bibliotecar, în caz că ieşea nebunul. N-a ieşit.
de schimbat, ne schimbăm locuinţa mai tot timpul, dar fără să ne mutăm, doar redecorăm. Ne-am mutat în ăia patru ani cît pentru o viaţă.
Eu l-as fi luat pe Nea Fane de nas. Zau.
ultima dată când am vrut să mă mut eram pe planeta Marte si era atâta liniște încât auzeam crescând cartofii din filmu ăla cu Marte. apoi a venit
Continuarea mai jos
De ce m-as muta?
1. Ca sa nu mai fiu nevoita sa strig pe geam “Bai, nesimtitule nu mai arunca mucul de tigara/cojile de portocala pe geam, ca nu e ghena!!”
2. Sa nu ma mai feresc de vecina care atunci cand ma vede ca duc gunoiul seara, imi spune ca o sa saracesc, o sa am ghinion…etc
3. Sa nu mai ascult seara colajele muzicale gen Puya-Andre-Carla’s Dreams-Ion Dolanescu-Irina Loghin-Smiley.
Chiar acum doua zile am hotărât împreuna cu sotul meu ca este cazul sa ne mutam in alta casa. Cel mai important motiv( nu este amuzant) este acela ca apartamentele vecine noua sunt nelocuite si lăsate in paragina, drept pentru care casa noastra s-a umplut de mucegai de care nu mai reușim sa scăpam. Avem un băiețel mic care are nevoie de aer curat si sanatos.
Deci, căutam casa noua 😊
ultima dată când am vrut să mă mut eram pe planeta Marte si era atâta liniște încât auzeam crescând cartofii din filmu ăla cu Marte.
apoi a venit unu cu o bormașină cuantică si a început să dea niste găuri de vierme in Planetă, ca să inverseze polii magnetici, de s-a dus naibili toată Marea Linistii, si am decis să plec pe Venus, că deh acolo e mai multă viață fără bormașini, că doar femeile nu dau găuri toată ziua bunăziua.
prima persoană pe care am întâlnit-o acolo era o femeie care m-a întrebat de unde vin, si eu am zis că de pe Marte si ea a zis că nu e adevărat ” vii e la băut, miroși a fum și a bere” și atunci m-am enervat si i-am zis că
” ba tu vii de la coafor, miroși a fixativ” .
de nervi m-am mutat pe Pămînt, în Zăbrăuți, lângă lac la etajul 80, ultimul, să nu mai văd puii verzi prin iarbă si să nu mă inunde ăla de deasupra, ci doar Ăl De Sus
Inventezi.
Ultima oara ne,am mutat afara, ca era prea cald înăuntru…
Ai uitat tu, de , vârsta….
Nu inventez, sa-mi sara electronii din orbite.
Doar am exagerat putin
Mi partner si eu locuim de 11 ani in acelasi apartament. De fiecare data cand comandam un taxi sau ceva de mancare, eram sunati sa oferim explicatii cu privire la adresa. Din acest motiv, am ajuns sa mergem f mult pe jos si sa ne gatim singuri. Din pacate, exista alte probleme carora nu le-am gasit rezolvare: vecinul de sub care pumni sacului de box in fiecare zi, minim 15 minute. Vecinul de sub el are colectie de cutii la usa. Deocamdata e lejer, are o cutie mare de la o hotă, vreo 13 de cutii de pantofi, cateva cutii de la jucariile luate pisicilor, vreo 8 de la vasele și oalele cumparate de-a lungul anilor. Ne e frica de momentul cand isi va lua ceva mai voluminos, ca atunci chiar nu o sa mai avem loc sa trecem. Vecinul de vizavi are o catelusa pe care o inchide pe balcon cat e plecat. Latra pana vin ei acasa, dar asta nu e asa tragic, ca latratul ei e acoperit de cotcodacitul gainilor din ogradele vecinilor care stau la casele de langa bloc. Tot vecinul de langa are impresia ca la noi e supermarket non-stop, asa ca primim multe vizite de-a lungul zilei, in functie de necesitati: un ou, niste zahar, o lamaie, niste cafea, putina faina, ceva dulce, ceva sarat, de-astea…In rest, e ok, ne-am obisnuit cu gandul ca avem peretii subtiri, stim programul de mers la baie a cel putin 2 vecini 😀
Eu nu mi-am dorit să mă mut dar mereu am fost forțată de împrejurări. Tineri și proaspăt căsătoriți, stăteam în apartamentul soțului care era lăsat să stea acolo prin bunăvoința tatălui, acest mascul alfa al familiei. Socrii își cumpăraseră o casă la 15 km de oraș, alți copii nu aveau, dar socrul traumatizat și cam dement ne amenința mereu, la diverse supărări combinate cu alcool, că ne dă afară din casă. Venea ocazional incognito și intra în casă fără să sune înainte, că doar era casa lui și făcea ce voia și când voia. Odată a fost scandal mare că lăsasem o coajă de portocală pe masa din bucătărie și n-o aruncasem la gunoi. Ne-am mutat într-o seară când am strâns urgent tot ce am prins și am fugit, la propriu, când onorabilul socru s-a mucificat și a amenințat că ne dă foc tuturor. Casei în care stăteau ei, casei în care stăteam noi și sediului nostru de firmă cu care nu mai țin minte ce avea. Ne-am mutat la niște prieteni timp de două săptămâni până am reușit să închiriem un apartament în care am cărat iar de tot ce aveam. Împachetează, despachetează și…divorțează. Că de fapt noi nu ne înțelegeam, cu sau fără nebunul de tată, așa că el a împachetat și a plecat înapoi în apartamentul familiei, care a scăpat neincendiat. Eu am mai rămas acolo timp de o lună în care mi s-a oferit, în sfârșit, șansa la fericire, și am început relația în care sunt și astăzi. M-am mutat din nou din apartamentul în care stăteam, de data aceasta în alt oraș, într-un apartament micuț, suficient pentru noi doi. Doar că în trei luni eram trei în devenire, așa că ne-am mutat din nou într-un apartament mai mare și adaptat pentru bebelușul care urma să ni se alăture. De atunci nu ne-am mai mutat, stăm tot aici, și între timp suntem patru. Dar va trebui să ne mutăm în curând, aceea fiind singura mutare pe care voi avea timp să o planific, fără să fiu împinsă de la spate de împrejurări. Și-am încălecat pe-o șa…
Incep prin a spune ca toate mutarile mele au avut la baza motive care acum mi se par amuzante. Parasirea cuibului (apartament cu 3 camere din zona Aparatorii Patriei) a fost o adevarata tragedie pe la 23 de ani, artizana fiind mama aflata in exercitiu de construire a bugetului pentru Kaufland, Lidl etc. Afisul postat pe usa de iesire din casa, prin care eram anuntata ca trebuie sa inchid caldura/aerul conditionat in camera in care locuiesc sau ca metri cubi de apa aferenti dusului meu inseamna ‘x’ lei, de 3 ori mai mult decat media casei, sau cat de multi kw consuma laptopul meu lasat sa mearga cand plec la serviciu, a fost cel ce a generat inevitabilul, mutatul de ACASA. Deja cu 2 ani de mutinationala la activ pe vremea aceea, cand niciun client nu era suficient de dificil sa ma puna in incurcatura si nicio sedinta neproductiva, imi zic ca este simplu ca ‘Buna ziua!’ sa rezolv problema consumului necalculat. Dau jos afisul si ma duc sa intreb: ‘Zi-mi, te rog, cu cati bani trebuie sa contribui la plata facturilor?’, insa cand raspunsul la intrebare este ‘Mi-as dori sa nu faci risipa!’, realiziezi repede ca singura ta sansa la liniste este sa te muti. Prietenii care imi treceau pragul stiau toti de calvarul eficientizarii astfel incat sa ramana bani de o tigaie sau orice altceva aflat la promotie, deoarece mama se asigura ca, la plecarea lor din vizita, afisul este bine lipit si vizibil pe usa. Dupa multe cercetari am decis sa ma mut din Berceniul linistit in intersectie la Gara de Nord, regulamentar, cu credit pe 30 de ani. Dupa aproape 7 ani de vis petrecuti acolo singura, s-a mutat impreuna cu mine actualul sot care, dupa doar 10 zile a decis ca trebuie sa ne mutam. De ce? Alta poveste pe care o voi dezvalui doar daca aceasta este suficient de buna 🙂
Ultima dată? Acum câteva ore când după ore bune de chin a reușit soțul sa monteze o baterie de chiuvetă la bucătărie ,a montat o strâmb in ciuda eforturilor…Blocul e din 1964…
De cinci ani locuiesc în sector 5. Într-o zonă „bună”, așa că să nu-mi plângeți de milă. O numesc zonă „bună” pentru că, la piața minusculă din cartier, vânzătoarele recunosc cu zâmbetul pe buze că au prețuri mai mari (decât în alte părți) ptr că e zona „bună”.
Stau în chirie într-un apartament modest, cu o priveliște din toate părțile către blocurile comuniste construite de jur-mprejur. Pereții au fost proiectați ca să auzi gândurile tuturor vecinilor din jurul tău – spre ex., din dormitor îl aud pe vecinul de sus cum gâfâie de fiecare dată când e pe WC (și-mi transmite telepatic că-l doare la ieșire).
Din bucătărie o aud veșnic pe „femeia nebună” care face doar două lucruri: vine acasă la 18:00 și apoi urlă întruna la fecior-su. Puștiul începe să plângă și am parte de vociferări pe două tonalități. Ca să pot să lucrez mai bine. Tot din bucătărie, de câte ori mă uit pe geam, îl văd pe „vecinul care-și suflă mucii pe geam”. Nu cred că și-a dat seama că biletul pe care i l-am lipit pe ușa scării („Mucii se suflă în batistă, nu pe geam!”) îi e destinat.
Din balcon nu mai fac greșeala să scot capul pe geam. Cuiva de mai sus îi face o deosebită plăcere să arunce pe geam apa cu care a șters pe jos.
În sufragerie e cât de cât liniște. În pauzele în care cei de sus nu sparg pereți/folosesc bormașina/par că se omoară.
Pe holul din fața ghenei n-am loc de un vecin care trebuie să-mi dea sfaturi cum să aranjezi gunoiul astfel încât să profităm de spațiul pubelei. Nici nu pot să mă supăr pentru că „să nu mi-o iei în nume de rău, e spre binele locatarilor!”
Sper că se înțelege de ce m-aș muta în pădure.
Stau in chirie. E frumos, dar , mda, nu e al meu.
Imi place apartamentul in care locuiesc. Imi place zona.
E un pic galagie, vederea fiind pe fata, asta, insa, nu ma impiedica sa ma simt “acasa”…
M-as muta DOAR pentru a-mi lua ceva “al meu”. 🙂
Poate.
Ultima dată am vrut să mă mut azi dimineata. La 5.45. E ora cand se trezeste vecinul de deasupra si isi incepe ceea ce suspectez a fi antrenamentul pentru proba de 100 de metri garduri in clapari, sponsorizată de Ana Aslan. N-am putut confirma niciodată, pentru ca nu vorbeste cu mine (e sub demnitatea lui sa comunice cu ființe inferioare, cum sunt femeile), însă e singura explicatie plauzibilă pentru alergatul tropăit, întrerupt pe alocuri de sărit cu zgomot. Plus ca, la cei 65 de ani ai lui, pare a fi un hobby potrivit pentru a se menține în formă.
(Tre’ sa admit, totuși, ca datorita lui, m-am modernizat: mi-am luat aplica de plastic, cu led. Aia veche, de sticlă, zornaia asa rau in timpul “antrenamentului”, de ziceai ca-s bibelourile lu’ mama mare la cutremuru’ din ’94)
Penultima oară când am decis ca ma mut a fost ieri, cand m-am trezit pe pervazul de la bucătărie cu o bucată de mămăligă si un ambalaj (gol) de nervocalmin. Au picat asa, din văzduh. Dacă îmi mai lăsa si mie macar o pastilă, poate mai stăteam aici o perioadă. Apreciez ca a împărțit cu mine mămăliga, totuși…
In acest week end ne-am facut si noi cel mai mare cadou in viata. La fel ca si tine am plecat dintr-o ghena de bloc, dintr-un apartament la care inca platim rate in locul unde ne-am dorit. 4 camere, spatiu, lumina si tot ce ne-am dorit. Amuzant pt unii poate a fost ca in blocul in care am locuit pana acum, in Berceni, nu am avut APA RECE, apa potabila 1 an si 2 luni. Apa nova a taiat apa pentru neplata. Administatorul are la sectia 15 un dosat penal de 5 ani de zile…care nu s-a solutionat nici azi. Amuzant a fost ca ne-am spalat cu apa fiarta pt ca eram racordati separat la Radet si nu aveau voie sa taie apa calda. Sa speli un copil de 2 ani cu apa aia pe manute a fost crunt. Opream apa in cada sa se raceasca..combinam cu apa calda si ne spalam.
1 an si 2 luni de chin iar vinovatul nu a primit nici macar 1 leu si 2 bani amenda.
Cred ca povestirea de mai jos a ramas profund intiparita in mintea tuturor prietenilor. In a mea mai putin, am incercat sa o sterg, sa las praful sa se astearna… Doar sora-mea o mai povesteste cand si cand, si ma inrosesc-inverzesc pana in varful urechilor in fata interlocutorilor…
Venisem din provincie la capitala, iar taica-miu nu concepea ca odrasla sa stea in camin, cu gandacii. Asa ca mi-a gasit o garsoniera intr-un bloc de nefamilisti la Luică, o zonă incredibil de pestrita si nefrecventabila (am devenit o lady intre timp, nu pot sa vorbesc altfel decat in cercuri restranse).
Nu m-au deranjat marimea garsonierei, baia fara usa ce dadea in bucatarie, distanta pana la Universitate. Nu. Eram in capitala, nene. Dar cand, mergand pana in La Fourmi intr-o seara (actualmente un Mega Image) un… domn (edit admin.) (pardon) mi-a indesat in gura niste arahide trase in ciocolata si mi-a zis “ia, fa, ca e bune!”, in 3 ore mi-am gasit o alta garsoniera…
Draga Simona!
Momentan stau cu chirie intr-o garsoniera pe care incerc pe cat posibil sa o transform intr-un loc caldut, atat pentru corp cat si pentru suflet si imi reuseste de cele mai multe ori.
Totusi, cam in fiecare zi un mic detaliu ma face sa vreau sa plec de acolo cat mai repede. Aerisirea e atat de prost facuta incat mirosul din bucatarie de la vecini nu se simte in bucatarie la mine si nu, nici in camera. Supriza, in WC! 😐 Deci da, de fiecare data cand anumite nevoi naturale ma cheama sa mi le indeplinesc, stau si adulmec ciorbe, tocanite de cartofi, legume la gratar, peste (dar doar in weekenduri :D).
Plus ca vecinul de sus are un program de munca “usor” diferit. Ajunge la acasa pe la 11 seara. Eee si atunci incepe sa mestereasca ceva, sa spele la masina, sa mearga (stiu, e absolut normal sa mergi, dar cred ca vecinul meu e un elefant). Asa ca stau si scriu epistole de multumire pe care le las in usa. Vecinul ma stie deja, si tot intreaba prin vecini daca sunt singura sau am prieten. Ce-o vrea sa insinueze…
Cam atat de aici. Vecina gateste azi ceva cu mult usturoi, hmmmm….
Asa e si la mine :)) intr-un timp adulmecam numai sarmale pe buda 😜mai trist a fost cand s-au mutat alti vecini in loc si gateau chestii chiar fain aromitoare seara tarziu..cand eram prea obosita sa le fac eu si nici nu gaseam de comandat la catering 🙁
Stiu ca e incredibil dar e 100% real!!! După prima lovitura, aveam doar o vagă dorința de a scapă de bloc, de vecini și de tot ce presupune viața la comun… 3 ani de procese cu o firma contractata de comun acord- verbal- sa înlocuiască burlanele! Singura mea vina, ca fiind in concediu pentru creșterea copilului, am acceptat sa strâng eu banii de la toți vecinii, și implicit sa ii predau firmei… doar ca o vecina, tare de treaba, nu a mai vrut sa dea nici un leuț din cei 500 ce se cuveneau fiecărei familii, și uite- așa m- am trezit data in judecată de către firma… bun, procesul s- a încheiat… și eu am jurat ca nu voi mai face never ever nimic pentru binevoitorii vecini! Și m- am ținut de cuvânt pana când… a urmat a doua lovitura!! Și ce lovitura! Conductele fiind vechi, s- au înfundat și tot … rahatul a ieșit in fata beciurilor! Va dați seama ce miros… plutea rahatul și nimeni nimic… tăcere de mormânt!! O zi, doua, trei… o săptămâna, doua, trei, nimeni nimic!! Asta e de necrezut, cum naiba, ieși pe scări, dai cu nasul in rahat și nimic frate!!! In a 3-a săptămâna, mi- am încălcat jurământul și bat la usa câtorva vecini… haideți oameni buni, mai puteți? Ne ajunge rahatul in case,pericol de infecție, bla bla… dacă va vine sa credeți … nicio reacție 🙁 A sunat soțul sa vina aia cu vitanja, a plătit 200 de lei împreuna cu un alt vecin, plus încă câțiva bănuți sa arunce cu clor… dar in momentul ăla, am pus apartamentul in vânzare și am demarat procedurile pentru construcția casei!!! Azi stam in căsuța noastră, și deși mai avem multe de făcut… suntem liniștiti și fericiti, ceea ce doresc tuturor!!
Dupa toate povestile voastre horror am realizat ca nu mai vreau sa ma mut deloc din blocul meu vechi de caramida – 1962, plin de pensionari, cu parcari pe alese si 3 parcuri in vecinatate 😛
De-abia ne mutasem în oraşul în care stăm şi acum şi era vineri, soţul avea deja locul de muncă asigurat, trebuia să-mi găsesc şi eu repede. Aşa că ne-am mutat în grabă undeva prin centrul oraşului, la distanţă mică de staţiile de autobuz dar chiria era piperată. Piperat era şi locul unde stăteam, o cameră mică de tot unde intrau la grămadă patul, un şifonier şi…bucătăria, o chiuvetă adică(cu centrala deasupra) şi un aragaz cu două ochiuri în dreptul ferestrei. Baia era şi mai mică, cu un wc, o chiuvetă şi cea mai mică şi friguroasă cabină de duş pe care şi-o poate imagina cineva. Dar erau acolo, măcar nu ne duceam în curte. Maşină de spălat nu era, ne duceam să ne spălăm hainele la un frate al soţului. Nu-mi mai amintesc cât de greu a fost fiindcă ne-am mutat după 6 luni în altă parte, cu o viitoare cumnată. Ea stătea într-o cameră foarte cochetă, la curte, tot foarte aproape de centrul oraşului. Foarte frumos. Se elibera încă o camera din acelaşi complex de locuinţe, totul promitea să fie vis. Vis a fost. Cumnata a prins un post râvnit la Bucureşti şi noi am rămas acolo.Bucătăria era la comun dar asta nu era o problemă, fata asta care a plecat era că o soră pentru noi. Problema era proprietăreasa care ne-a vrăjit cumva să facem cumva un contract fără acoperire. Nu ne arăta niciodată facturile de apă, curent sau gaz, doar ne spunea o sumă care se împărţea la toţi chiriaşii. Era o ditamai casa, fiecare cameră foarte frumos aranjată şi cu baie proprie. Doar bucătăria era la comun dar ştiam asta, era ok. Proprietăreasa intenţionase să facă acolo o pensiune fiind atât de aproape de centrul istoric al oraşului. Numai că îi ieşise bordel. Am aflat din greşeală când soţul meu a luat taxi-ul să vină acasă şi taximetristul l-a întrebat dacă e sigur că la bordel merge că pare om serios. Ne-am informat, prin cumnata asta de care am vorbit, bordel fusese. Proprietăreasa susţinea sus şi tare că fetele respective, fiecare în camera ei(camera albastră, camera crem, camera roşie-în care stăteam noi, cu un imens pat cu baldachin, de vis, nu alta!) făceau ce voiau, că ea nu ştia nimic, credea că sunt studente, se mai distrează şi ele puţin, ce n-au voie? Când au avut şi dovezi, şi-a scos certificat de nebună, în faza terminală de cancer. Nu mai ştim ce-a făcut justiţia în cazul ei. Dar în cazul nostru, ştiu sigur ce făcea : asculta pe la uşi deşi am prins-o de mai multe ori şi o întrebam şi eu foarte senin ce face, purta bluze foarte decoltate şi se piţigăia toată in preajma soţului deşi nu era decât cu 40 de ani mai măricică, băga cratiţa cu mânere de plastic în cuptorul cu microunde, ne cerea foarte candid să-i facem şi ei carne pe grătar şi când îi făceam se plângea că e arsă sau nu e făcută. De cuptorul cu microunde de la bucătărie ne-a spus să-l folosim când şi cum vrem. Normal. Nu era al ei. Era al lui P., un minunat om, care stătea în camera plină de igrasie de lângă a noastră, singurul avantaj fiind că avea chiria foarte mică. De aia. Dar nici băieţi nu putea aduce acasă bietul P. Căci P. era homosexual şi credea că noi îl judecăm. Când şi-a dat seama că ce fac el cu poponeaţa lui e treaba lui a venit acasă într-o fugă de la cumpărături să ne arate ce şi-a cumpărat. S-a oprit brusc în mijlocul camerei roşii şi-a spus : O să credeţi că sunt ghei dacă va arăt ce mi-am luat! La naiba, tot vă arăt! Şi ne-a arătat. Hârtie igienică fină, moale, cu aromă de piersică, dezumidificatoare, beţişoare parfumate, geluri lubrifiante, câte un pluş delicat, cu inimioară în braţe. Erau şi părţi bune acolo. Apoi ne-am cumpărat apartament, eram însărcinată. Şi când eram eu mai gravidă, când nu mă mai puteam apleca să-mi închei şireturile şi de-asta nici nu mai purtam pantofi cu şireturi, când umblam mai mult goală prin casă din cauza căldurii(avem apartamentul la mansardă)şi nu-mi mai stătea gândul la storurile ridicate, am observat că vecinii de vizavi se uitau cu binoclul…era distractiv pentru ei! Doi ani mai târziu, când am venit târziu de la lucru, cu alte vecine şi uşa de la intrarea în bloc s-a blocat şi soţii noştri nu răspundeau la telefon fiindcă era noapte deja, am rugat-o pe vecina de la 2 care întindea rufele şi ne-a văzut suferind în ger(erau -20 de grade) să vină să ne deschidă iar ea ne-a întrebat: Păi de ce să vin??? Fiindcă ne e frig, doamnă, uşa e blocată şi nu se deschide! Replica ei, halucinantă, a fost: Aşa…şi??? În ger am fi rămas dacă vecinul de la parter nu ne-ar fi auzit. A venit el să ne deschidă. Şi să n-o uit pe vecina octogenară de sub noi pe care am auzit-o blestemându-mi bebeluşul să se ducă dracului sau măcar să moară(???) fiindcă ea s-a săturat. Plângea mult copilul meu pe vremea aceea, eram în pragul depresiei. Astea au fost motivele pentru care am vrut să mă mut. Dar la final, pot spune că mi-au adus noroc. Am scăpat de baba decoltată care mă ameninţa voalat că ea e o cuceritoare şi ne-am luat casa noastră, acum stau cu storurile lăsate mai mereu în dreptul ferestrelor vecinilor curioşi, am un copil atât de vesel încât atunci când mergem la doctori, ne servesc mereu câte ceva deşi de obicei e invers, se merge cu atenţii la doctori. Iar vecina de sub noi ne tot face cadouri pentru cea mică. De care nu mă ating.
In 2001 m-am mutat impreuna cu partenerul meu de atunci intr-un mic bloc de doua etaje pe o straduta foarte linistita, la doi pasi de portul cerealier Lorient, Bretania. Era prima noastra casa, dupa 8 ani de camin studentesc. Am ales-o cu grija, era spatioasa, luminoasa, ieftina… Noi stateam la etajul 1 dreapta. La parter dreapta locuia un cuplu gay, la stanga o baba chioara cu negi, la etajul 1 stanga o domnisoara boccie care avea 3 yale la usa, la 2 stanga un cuplu de pensionari de CFRul francez cu fiul lor de 42 de ani si la etajul 2 dreapta un alt pensionar, fost jandarm. Dupa o luna ne-am dat seama ca baba de la parter ne spiona pe vizor si chiar venea la usa noastra sa puna urechea, atrasa probabil de Nine Inch Nails, Tiamat sau Hocico; unul dintre concubinii gay, acela pe care l-am supranumit “le petit buddha”, ca era un asiatic dolofan, avea un ras atroce, intre guitat si nechezat, si era deseori ilar, mai ales seara tarziu si duminica, atunci cand faceau chefuri sau cand il fugarea iubitul lui prin casa. Domnisoara de pe palierul nostru, toata numa gingii si clavicule, inchidea si deschidea cu zgomot, de mai multe pe ori pe zi, cele trei yale, shlak, shlak, shlak, si nu raspundea niciodata la salut, jandarmul avea nepoti de 3 si 5 ani care veneau in fiecare duminica si galopau prin casa zbierand, se jucau popice pe parchet si se aruncau de pe mobile imitand diverse animale, iar ultimii din lot, last but not least, pensionarii ceferisti ( ea era schioapa si el avea niste ochelari din fier de prin 1950) se certau noaptea ca la usa cortului cu fiul lor, care avea o voce impresionanta de castrat si care trantea usile de ne cadea tencuiala in cap, apoi se rostogolea pe scari cu energia unui taur, dupa care trantea si usa imobilului si isi demara rablamentul de Oltcit versiune made in France, ca pe circuitul de la Monza.
Si ca si cum acei vecini minunati nu ne ajungeau, vecinatatea portului unde se descarca soia din tankere, ne trimitea valuri- valuri de miros de crochete pentru animale, de ni se parlise parul din nas. Am stat acolo un an. La un moment dat ni s-a naruit copertina de la balcon peste muscatele pe care ma scremeam sa le cultiv, si atunci m fugit in zigzag spre un nou apartament, agitand bratele ca in Tom si Jerry.
Asa a fost. Acum e mai bine 🙂
Chiar acum sunt in mutari.
La mine e amuzant si nu prea. In sensul ca de 3 ori m-am mutat de la mama la el si tot de atatea de la el la mama :)). Ne-am mutat la casa noastra, dupa ce am zis “gata, acum ne intelegem bine, nu ne facem de ras si p-aici cu tipete” 😬. Ba bine ca nu :-)). Am schimbat un pic traseul, dar iar ma mut la mama. Sunt experta in mutari, cutii si saci de rafie😛
Eu locuiesc la taraaaa.. Si se facea ca invidiam eu (din anumite puncte de vedere doar) viata doamnelor de la oras… Si se facu acu recent ca petrecui vreo doua week-end-uri la oras la bloc…Si se facu ca nu-mi placu deloc, da deloc! Asta desi am petrecut in tinerete destula vreme la bloc , dar parca atunci nu ma deranja chiar orice zgomot sau lipsa de spatiu sau lipsa curtii/gradinii. Asa ca nu vreau sa ma mut! Ba cred chiar ca m-as incuia in curte vreun an doi, trei!
Da ceva design interior as mai modifica ,de ce nu?!
draga Roxana,
poate e timpul sa te muti tu la tine si el la mama
( no offence!)
Am o poveste identica cu a ta. Am stat cu chirie intr-o garsoniera si deasupra mea statea o batrina care mergea cu cadru si care avea scurgerea la baie defecta. timp de un an am folosit chiuveta din baie cu program: ma sculam la 6 sa ma spal pe dinti fiindca baba se trezea la 6.30 si altfel ruscam sa curga zoaiele pe mine. In general, mergeam la baie doar cind nu auzeam cadrul ei tirindu-se. Dupa indelugi rugaminti, eu am reusit sa o conving sa primeasca un instalator platit de mine, doar ca a trebuit sa stau acolo cit a reparat, “ca sa nu-mi faca ceva, mama”. Aveam Salariul atunci 800 de lei si m-a costat instalatorul, reparatia si gresia sparta a babei 300 de lei. Dupa 2 saptamini de fericite, in care imi puteam face intrarea in baie la orice ora, proprietareasa m-a anuntat ca pina la sf lunii sa mi gasesc altceva, ca vinde! De atunci am mai schimbat 4 chirii! Si in ultima, i-am inundat de 4 ori pe aia de jos. Si nu m-au pus niciodata sa platesc, doar m-au rugat sa fiu mai atenta! Deci totul are un revers!
Ha,ha, faina intrebare! cand am schimbat noi? Pana acum un an, stateam intr-un apartament inchiriat, unde nu puteam bate un cui, schimba o mobila. Am schimbat apartamentul, hihi😊, dar la vreo 1500 km distanta. Acum mutam mobila prin casa, cand ne plictisim. Asta e un obicei mai vechi al meu!
Ultima data cand am vrut sa-mi schimb apartamentul, a fost acum cativa ani, cand locuiam in Deva, impreuna cu ai mei parinti. Noi la etajul 3. Deasupra noastra, locuia o familie numeroasa, care…s-a gandit la un moment dat, ca nu este suficient de numeroasa si -au mai adus un locatar in plus. Unde stau 6 oameni (parca atatia erau) mai incape unul( apartament mare cu 4 camere). Zis si facut: doar ca noul locatar avea 4 picioare si s-a dovedit a fi un…purcel…da..ati citit bine: purcel! Zgomotele care se auzeau de sus erau cam..non-stop…mirosul si el..cam tot non-stop….cuvintele sunt de prisos in a descrie complet situatia existenta. Norocul nostru a fost ca toata tarasenia a durat 2-3 saptamani(parca)…n-as fi crezut ca cineva tine un porc in bloc, dar mama s-a dus odata la ei sa intrebe ce-i cu zgomotele si binenteles ca in spatele proprietarului si-a facut apartitia patrupedul….
Am asistat si la sacrificarea animalului, cu apa calda coborata cu scripetul jos, in spatele blocului si toate cele necesare unei astfel de situatii..acum dupa atatia ani…inca ma intreb….oare porcul avea camera lui?
Dar cal nu avea nimeni?
Cai parca erau la nea Costica la Ciurea, nu?
La 4 camere – teoretic – aveau si debara.
Helas, camera lu’ Ghita
Stii cum se zice ca unul din 4 oameni e mai prostut, iar daca cei 3 prieteni ai tai sunt destepti, ar trebui sa te uiti cu atentie in oglinda? Asa si eu… am stat in Militari toata copilaria si mi-a placut maxim – “Libertate, frate, pan’ la facultate”. Bine, am adaptat putin versurile lui Chirila, cred ca nu se supara 🙂
M-am mutat pentru ca acolo stateau ai mei si eu eram cam mare la 24 de ani. Cand m-am mutat cu prietenul meu in Baneasa (cartier bun dupa toate review-urile), prietenul mi-a atras atentia asupra mai multor “minusuri” ale zonei: copii care urla si dau cu mingea in peretele blocului, parinti care urla dupa copiii aia, ocazionala muzica tare data de cate un vecin, pereti subtiri prin care se aud toate activitatile vecinilor (care nu sunt deloc taciturni) etc. Si uite asa, cu enumerarile astea, mi-am dat seama ca mi s-a descris in amanunt comportamentul pe care il aveam in copilarie. Am realizat cu rusine ca Militari a devenit un cartier mai frumos dupa ce am crescut si m-am mutat eu din el. Deci felicitari tuturor celor care locuiesc acolo in prezent si scuze celor care traiau la Lujerului prin anii 90.
Acum insa sunt un cetatean si un vecin model. Urmeaza sa ne mutam intr-un nou apartament ca sa facem loc si bebelusului nostru de 5 luni, pe care promit solemn sa il invat sa fie si el un vecin bun si in membru util al societatii. Sper sa nu dau de d’astia ca mine, cea de demult :))
Noi ne cautam casa de vreo trei ani. Ne-am inmultit, acum suntem patru. Inca stam in chirie, in doi ani de cand stam aici am fost inundati cu mazga urat mirositoare de doua ori, terorizati cu bormasina, cu zgomot de tobe si invadati de gandaci. Plus ca si patul din dormitor scartaie si canapeaua este incomoda. Cautam febril casa, deci. 🙂
Închiriez gratis pt tot restul vieții apartament fenomenal
Pentru o domshoara tânără si frumoasa si fenomenala
( chestia cu domshoara nu e obligatorie , ce naibili, suntem in 20.017…)
La pachet cu tânăr frumos si deștept si fenomenal
Informații si întrebări la matrixu, alt fenomenal, daca nu ma credeți pă mine.
Vezi ca de obicei vin cate doua, sa scada cheltuielile
in ce an esti?
După chinezi,
Anul vulturului colorat
(Andu știe mai bine, el e cu chinezării d,astea)
La facultate,
Anul 5.
La gagici
Inca nu am început numărătoarea.
Depinde la ce an te referi.
@irinoush
el e în vizită temporală la noi în anul 2017
a venit din 20017 după bere si gagici, că în anul 20017 nu mai au sex
andule
degeaba ai fost tu pe marte, pe luna , pe venus si in arabia saudita
in anul de grazzie 20,017 va egzista numai secs.
aaa, si bere, desigur.
daca nu crezi, asteapta si vei vedea.
Da hotaraste-te o data, ori punct ori virgula intre cifrele-alea !
punct si virgula.
dar te rog sa imi ierti ignoranta si sa imi spui
daca esti baiat sau fata.
ca sa stiu daca te injur ( a se citi te iau la o bere)
sau te cer de nevasta ( a se citi … ce vrei tu ).
punct.
sau virgula.
Adica faci discriminare de gen?
Sunt mare iubitoare de animale… Motiv pentru care am zis : de ce sa nu am un caine in apartament. Zis si facut… numai ca uneori este bine sa te gandesti si ce ai prin casa, pe unde le ai depozitate , ce are el la indemana de ros. Jazz pe numele lui de scena, un animalut de aprox. 3 saptamani cand a fost adus in casa, cu niste ochisori de ingeras 😈 cam asa mai exact mi-a schimbat viata si casa 😮 dupa cum urmeaza: o canapea roasa ( am zis nu-i nimic ,este micut cu timpul ii trece) , daaa a trecut mai fapte mai grave de-atat. Este de-o abilitate uimitoare avand in vedere ca a ajuns sa-mi faca zob si tabloul de pe pereti ( acum are 5 luni) si este cat mine aproape. Nu stiu daca mai am ceva intreg prin casa … mai exact cred ca nimic. De multe ori ajung de la servici si intru cu teama … ma gandesc ce ma mai astepta azi. Problema nu este asta ci faptul ca din cand in cand proprietarul apartamentului mai ajunge pe la mine ( bafta mea este ca ii plac animalele si nu prea a comentat nimic
) … aaa si cum am ascuns faptele domnului? Mai pun cate o patura pe canapea … mai cumpar cate un cos nou de rufe, cu tabloul ( asta e cam groasa … ca nu prea gasesc modelul) !!! Am zis …ma mut la casa , sunt in cautari , de renuntat la ,el, nicioadata… chiar daca este greu cu un astfel de caine in apartament. Insa la final de zi orice suparare imi trece si rad de prostioarele lui … asta pana vede proprietarul 😀 canapeaua… clar sunt buna de plata ❗ In concluzie ma mut , datorita lui , sa-i ofer mai multa libertate de a alerga si de a face alte prostioare. 😆
M-aș muta pt. că acum stăm la parter și apartamentele învecinate nu sunt încălzite, plus apartamentul este pe colț. E groaznic de frig iarna, ajungem să plătim si 600 de lei gazul pe lună în condițiile în care nu sunt decât 2 camere. Pereții sunt atât de subțiri încât cunosc programul de mers la toaletă al vecinilor de deasupra, ora de trezire a lor în fiecare dimineață. Mai mult, pe timpul nopții se aude și ce vorbesc. De aproximativ o lună, vecinii renovează întreg apartamentul. Este groaznic zgomotul produs în timpul zilei, copiii nu își pot efectua temele în liniște. Având doi copii, fetiță și băiețel, îmi doresc spațiu mai mult pt. fiecare. Gânduri de mutare și căutat casă, am în fiecare zi.
Acum vreo 2 ani stăteam într-o seară cu soțul meu și ne uitam la ce ghidușii mai fac pisicile noastre (Tano și Lili). Și cum stăteam noi așa, hilzindu-ne la prostiile mâțelor, mă tot gândeam cu ce mândrie facem noi poze ”artistice” pisicilor, cum povestim prietenilor despre ele și cu câtă încântare le privim când învață ceva nou…și îmi vine gândul că semănăm cam mult cu prietenii noștrii cu copii: că vorbim despre pisicile noastre cu străini și le arătăm poze cu ele în diverse ipostaze…Și dintr-o dată, pentru prima oară în viața mea, îmi vine în minte gândul: băi, dar noi suntem idioți! Ne mândrim așa cu pisicile de parcă ar fi copii (chiar sunt așa!), hai să facem și noi! Cum ce? Copii! Mă uit în jur…numai un copil lipsește din garsoniera noastră aglomerată, în care trăiesc 2 adulți (vorba vine!), și două pisici (vorba vine!). Și, în logica evidentă a lucrurilor, ne-am gândit că primul pas ar fi să ne luăm ceva mai mare. Și uite așa a început distracția: anunțuri apartamente, anunțuri case, telefoane, apartamente scumpe, case și mai scumpe, altele decât cele din anunț, mulți bani (de parcă am fi căutat să ne mutăm în marele Paris, nu în micul Paris!), puțini bani – cartiere proaste, zone mai bune – prețuri nesimțite, etc. Și tot stând cu ochii în anunțuri vreo 6 luni (am răbdare când îmi propun!), vad un anunț: casă veche, proprietar, accept credit, preț excelent, curte foarte mică, zonă minunată (cam 10 min. până în Cișmigiu), hmmmm…cum ar fi?!…Mă sună și soțul la puțin timp, să-mi zică că a văzut un anunț pentru o casă care pare ideală pentru noi…pe parcursul discuției îmi dau seama că e vorba despre același anunț pe care l-am vazut și eu!…pfffff…Dacă ăsta nu-i semn, nu știu ce e! Sunăm, vorbim cu proprietarul și mergem la fața locului…acum, înainte să mergem mai departe cu povestirea, vreau să fac o mică precizare: eu sunt artist și tendința mea naturală este să modelez realitatea în capul meu după bunu-mi plac, plus că am o pasiune pentru cladirile vechi (ca au personalitate, că zidurile ”vorbesc”… bla-bla – dupa cum ar zice al meu). Ajungem la adresă, vedem casa, intrăm în ea (în mintea mea era: uau!…ce miros de vechi – nu de mucegai sau ceva de genul, ci mai degrabă cum miroase un cufăr de la bunica), proprietarul ne prezintă casa, eu îmi imaginez ce-aș face cu ea…mă uit la soțul meu cu ochișori sclipitori, el îmi întoarce o privire identică. În cercăm să ne comportăm în fața proprietarului cu maturitate, stăpâni pe noi și neimpresionați (și acum îmi vine să râd de cum încercam să ne ținem în frâu entuziasmul). Cădem la pace la preț, bani de avans și ceva în plus aveam, la bancă pentru restul de sumă n-am fi avut probleme (deja ne interesasem), așa că, înainte de Crăciun, am devenit mândri proprietari ai unei case din cărămidă, cu etaj și mansardă, veche din 1930. Acum, după un an și mai mult de jumate, după consolidări, reparații, schimbat acoperiș, transformat podul în mansardă, etc – suntem aproape de finish: căutăm parchet, gresie, faianță, dăm comenzi de mobilă (după capul meu asta-i cea mai frumoasă parte!), după multă muncă și stres și extaz și meșteri proști, apoi meșteri buni (slavă cerului!!!), și banii…ah, banii!!! – bineînțeles că au intrat de 2 ori mai mulți decât ne-am imaginat la început, că noi ne știam foarte bine viziunea, ideile pentru casă, dar seriozitatea sau neseriozitatea celor cu care lucrezi am aflat-o pe parcurs, plus că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg! Acum abia așteptăm să trecem și peste ultima sută de metri, după câte și mai câte eforturi, financiare și nu numai, să ne mutăm în casa veche-nouă pe care ne-am dorit-o atât, să mutăm și pisicile, bineînțeles (poate or să mai slăbească și ele, acum că sunt multe scări în casă!)…și să trecem la următorul proiect…Cum care? Ăla cu copilul, desigur! P.S.: Eu zic să vă luați un animăluț, nu contează de care, că ați văzut ce idei te lovesc când stai în preajma lor! 🙂
Cumva trapezul Popa Tatu – Vulcanescu – Berzei – Stirbei Voda ?
Mi-as dori sa pot ajunge-n fiecare dimineata in plimbare pina la biblioteca, sa dau o tura la rotonda scriitorilor si sa-mi incep ziua cu Cismigiu’n minte.
Nah, nostalgii de lazarist
La mine mutarea din chirie in locuinta proprie a fost ca de la cer la pamant, la propriu 🙂 De la etajul 10 al unui bloc din Dristor am ajuns sa locuiesc la parterul unui bloc din Piata Iancului, apartamentul sotului… Imi doresc sa ne mutam, dar sotul meu este foarte atasat, fiind locul unde s a nascut… Am scris atunci si un poem despre asta:
“De cȃnd m-am mutat la parter iau parte fără voia mea
la spectacolul străzii, uneori crud, alteori burlesc,
adesea de un tragism banal, pe care îl poţi vedea mereu la ştiri…
Frȃnturi din viaţa altor oameni
îmi trec zilnic prin faţa ochilor:
ieri o fetiţă plângea trasă de mână de mama ei,
pesemne nu vroia să meargă la grădinită…
În altă zi o ambulanţă m-a asurzit chiar când vroiam
sã imi pun zahăr in cafea,
iar pe ȋnserat un grup de liceeni au trecut rȃzȃnd zgomotos,
chiar cȃnd mă apucasem să citesc un studiu antropologic depre tăcere…
Ciudată lucrare a lui Dumnezeu…
În fiecare zi se întȃmplă lucruri importante
prin fața ferestrei mele de la parter,
dar nimeni nu are timp să observe asta…
Şi mai e şi întunericul, îl ai în orice apartament de la parter,
nimic mai exasperant pentru un fotograf..
Despre gratii nici nu are rost sǎ mai vorbesc…
Viaţa era altfel cȃnd locuiam la etajul 10 în Dristor-
puteam admira zilnic răsăritul sau apusul,
dimineţile îmi savuram cafeaua
urmărind cum pescăruşii poposeau pe acoperişurile blocurilor,
seara îmi linişteam gandurile sub cerul înstelat de Bucureşti…
Aveam parte din plin de “l’art de vivre”, cum ar zice francezii…
Acum înţeleg că nu oricui îi e dat să locuiască la parter,
atȃt de aproape de pãmânt, atât de aproape de trecãtori,
ca un arcaş ce aşteaptă încordat ivirea luminii… “
Noi stam de aproximativ 7 ani in acest apartament. La inceput am fost 3 – noi doi si un motan, doi ani mai tarziu a aparut si al doilea motan, iar la inceputul anului viitor schimbam raportul oameni-pisici, din 2-2 in 3-2, cu aparitia lui bebe. Asa ca cel mai recent gand de mutare a fost chiar azi dimineata. Ne simtim tare bine aici, doar ca va fi nevoie de mai mult spatiu, clar. Amuzant este insa ca, la momentul cand noi am inceput amenajarile pentru actualul apartament, si cel de deasupra noastra era in renovari, chiar intr-un stadiu mai avansat decat noi. Acum este tot in stadiul de renovare, niciodata nu a stat nimeni deasupra, doar ca o data pe an, cam asa, apare cate o echipa de “meseriasi” care bocane o vreme, intotdeauna fara a respecta programul de liniste, apoi se asterne tacerea. Intr-o vreme un meserias chiar locuia acolo pe perioada cat lucra si cred ca suferea din dragoste. Suparator era ca omul era fan Akcent sau ii chema pe baietii aceia cu “n-am bani de bilet” si asculta “in heavy rotation” melodia aia cu “te astept cu un buchet de trandafiri eee ooo”…, cantand si el versurile … asta pe la 1 noaptea, intr-un apartament gol…se auzea numai bine la noi. Evident ca nu raspundea cand bateam in tevi sau la usa…intr-o noapte i-am lasat un bilet si i-am scris ca daca nu o lasa mai moale, o sa il astepte un politist cu un buchet de amenzi. Nu s-a mai jelit pe ritmuri de Akcent iar a doua zi chiar a vrut sa ne imprietenim, prezentandu-mi oferta lui de parfumuri furate sau fake…si acum il pomenim de cate ori auzim o noua runda de bocaneli deasupra.
M-as muta ca sa nu mai aud de X ori pe zi cand intra si iese din apartament cineva din apartamentul de deasupra. Au cel putin un caine si in orice moment al zilei (si al noptii) se aude cum tranteste usa de la intrare pt ca, da, ajunge acasa, intra, se descalta, apoi cineva se hotaraste sa iasa cu cainele. Inclusiv fiica adolescent sau tanara care ajunge acasa dupa 11 noaptea si intre 11 si 12 iese si intra de cel putin 4 ori ca sa scoata cainele la plimbare. Apoi, dupa 12, face dus, de regula minim jumatat de ora, iar eu din dormitor aud perfect zgomotul jetului de apa. Cand inchide si deschide robinetul se aude o lovitura puternica de zici ca se darama apartamentul – habar nu am ce o fi, probabil are vreo improvizatie de instalatie. Ziua la ei incepe la 6 dimineata si se termina dupa 12:30 noaptea. Le stiu programul de mers la baie si afara pe de rost, cum tipa la catel Sasha, nu!, cu sforaie domnul noaptea, cum urla fiica nervoasa cand ajunge acasa, cum rade cu ma-sa. Si, ce sa vezi, liftul e mereu la ei la etaj pentru ca, da, ei au catel si trebuie sa se plimbe pe usa toata ziua! M-as muta maine!
Buna Simona,
In prezent sunt ok cu locuinta mea.
Imi amintesc de o perioada a vietii cand am fost nevoita sa-mi schimb casa inchiriata din Londra.
Acum ma amuz, unsa acele momente nu au fost deloc amuzante. Se intampla prin 2003, eram anul 2 la facultate, cand m-am hotarat sa aplic pt. extensia Visei si sa muncesc in UK pana imi ies actele. Zis si facut.
Locuita
ma uitai la ceva filme despre nord coreea, pe iutube
si voiam sa va cer un sfat
ma gandeam ca daca lu trumpu i se pune pata pe kim junghi unu ala
si ii vine de hac lu indopat
sa ma bag io sa o salvez pe viitoarea lui vaduva ?
ca am vazut ca e frumusica si dragutzica.
nu stiu doar daca o sa vrea sa schimbe apartamentul ei cu trei camere din fenian sau unde o sta acum cu umflatu de barbasu
si sa vina la mine in apartamentul meu cu trei camera comfort sporit.
ce ziceti, ma bag sa ii eliberez o camera de sticle, ca e plina ?
cred ca daca le vand ii cumpar si bilet de avion pana la bucuresti baneasa.
Ce sticle mai dg..?
Iei cele 3 vouchers de premiu promise plus surpriza si faci bani de billet dus-intros 😏
Mie cre ca-mi da un voucher Martian, ca parca nu a mai scris nimeni de pe Marts
Ti-l dau tie
… continuare 🙂
Aveam 23 de ani, si dupa mai multe cautari… mi-am gasit in sfarsit in zona dorita, la pret deloc ieftin pentru O camera in incinta unei case albe, in stil englezesc, cu 3 camere , bucatarie si baie comuna. in nordul Londrei, zona Standford, daca-mi amintesc bine.
Mr. Hassan, proprietarul, era un indian de vreo 70 ani, simpatic, precaut (ca sa ma accepte in chirie, pe langa depozit mi-a cerut min. 2recomndari obtinute de la locul de munca si scoala). La inceput il priveam cu compasiune asocindu-l cu un bunic; insa ulterior l-am gasit a fi un smecher senil si un Zgarie branza cu Zmare.
Situatiile amuzante, privite acum detasat, se leaga de exclusiv de el, propritarul iscusit.
Norocul meu a fost ca au mai venit 3 colege: Narcisa, Alina si Adriana ( “de suferinta”) de facultate din Ro, la munca in Londra. Cautand-si chirie si fiind camere disponibile in casa, le-a acceptat si pe ele, la recomandarea mea de asta data.
Acum “distractia” era la ea acasa, casa era plina. Aveam colega de camera, iar in camera vecina Alina cu Narcisa.
Inainte de culcare povestile cu ce a mai facut Mr. Hassan erau pastilele zilnice de ras.
In fiecare seara faceam curatenie,(pt. a-mi puta pregati cina)iar dimineata era vraiste in bucatarie, Mr. Hassan isi pregatea micul dejun, avea un adevarat ritual, cu toate ingredientele imprastiate la vedere (probabil sa nu uite vreo unul), cu mirosuri de mirodenii specific indiene. Un plus , se trezea cu noaptea in cap, isi spunea incantatiile, care prin peretii subtiri se auzeau, desi nu intelegeam nimic, banuiam ca se roaga.
O data ne-a luat apa calda la baie (probabil consumam cam mult), a invocat ca n-are apa presiune, era si inteligent , si s-a gandit el NU mult, sa rezolve problema: 🤔a legat un furtun la robinetul de la bucatarie (care era la parter) si la tras pana la baie, etaj. Astfel la robinetul de la bucatarie el era sefu’. Apoi spala-te linistita, Alina, ca nici usa nu se putea inchide, ca doar apa venea prin furtunul care nu lasa usa sa se inchida😶
Printre regulile casei: apa de fiert pt. ceai trebuia cantarita anterior, exact o cana, sa nu se risipeasca; nu aveam voie sa avem musafiri, baieti exclus fara derogari.
Apoi, cum fetele nu aveau inca de lucru, s-a oferit sa le ajute pe fete sa-si gaseasca de lucru’ , si noi l-am si crezut! s-au plimbat cu cv-ul pe la supermarket-uri iar pe el nu-l cunostea nimeni… :))))a adormit in autobuz, si nu stiau fetele cum sa-l treazeasca, ca sa nu cumva rateze statia unde avea sa le astepte job-ul tintit…:))
Povestile de seara, cand veneam si eu acasa erau senzationale :)))
Dupa mai multe situatii de genu’ acesta, cand nu ni se mai pareau amuzante, vorba aia si cu banii si cu linistea luate. Ne-am hotarat sa-l anuntam pe Mr. Hassan ca mergem in RO sa ne continuam studiile. Si acum lovitura de gratie. A doua zi, (dupa ce l-am anuntat => ca vom sta pe depozitul acordat initial); nesuportand golul ce urma sa vina, atat in buget cat si in casa; m-au sunat fetele ca Mr. Hassan le-a incuiat afara, si nu mai vrea sa le lase in casa, pe motiv ca i-au furat aparatul de fotografiat :))).
Si atunci am cautat drepturile chiriasului, am sunat o fosta chiriasa a lui Mr. Hassan, cu care m-am imprietenit si care tocmai a plecat cand am venit eu, am stabilit modalitatea cea mai potrivita prin care sa ne recuperam lucrurile, nu multe-nistre haine si albumul foto cu familia- care nu stiau prin ce trec odraslele rebele pt. implinirea visului prin atragatoare strainatate.
Din capitolul Cainii cu covrigi in coada, nu
Tot mai bine-i acasa
Toată nebunia a început în 2009 …pe atunci ne trezeam la 5.30, treceam prin toate fazele inerente unui om normal care pleacă la job, mă îndreptam (împreună cu soția) cu pași zglobii (ea) și pe jumătate adormit (eu), spre locul unde bănuiam că lăsasem mașina cu o seară înainte…iar asta pe motiv de loc de parcare ocupat (e drept că nu aveam loc de parcare luat de la primarie, dar și ce dacă aveam?). Oricum, după ce găsim mașina și constătam că nu aveam mai mult de 3 zgârieturi proaspete pe portiere, roțile sunt toate și culmea! nu sunt desumflate, ne îmbarcam voioși și începeam aventura: drumul spre birou.
Traseul era relativ simplu pe hartă, dacă pui rigla din Rahova în Pipera, teoretic nu făceam mai mult de 20 min, cu tot cu semafoare, dar … nu are rost să mai povestesc aventura traficului bucureștean (care nu era cu mult mai breaz în 2009 decât în 2017). În sfârșit, după 1 oră și 50 minute ajungem în parcarea companiei unde lucram ca doi roboței. În jurul orelor 18-19 mă înapoiam cu consoarta de la sediul din Pipera, spre casă. În comparație cu peripețiile avute dimineața, drumul de întoarcere reprezenta testul suprem în materie de conducere auto…și mă refer aici doar la bucata cuprinsă între Televiziune și Izvor….în mod sigur știți despre ce vorbesc….în intervalul orar 18-20, trecând prin această zonă începi să înțelegi psihologia criminalilor în serie, ca să nu mai spun că cel mai educat, pașnic și cu bun simt individ devine subit cel mai vulgar, violent și instabil psihic personaj; regulile de circulație sunt tratate cu dispreț, regulile bunului simț, așișderea. Am văzut persoane respectabile pomenind în gura mare, către toți ceilalți participanți la trafic diverse sărbători religioase, trimiteri către originile apariției pe lume a respectivelor persoane, ca să nu mai vorbesc despre regnul animal, reprezentat plastic de absolut toate speciile… În fine, această rutină ne-a mâncat cam 8 ani din viață.
Într-o vineri seara, veseli ca niște cintezoi că vine week-endul, reușim să parcăm mașina, chiar dacă la 3 blocuri distanță. Pentru toaletă, masă și o țigară nu mi-a trebuit mai mult de 1 oră, așa că, după o scurtă butonare a tv-ului, rupți după o săptămână de muncă și alergături, decidem să ne culcam: “ Uff, zic eu, a mai trecut o săptămână, mâine nu ne trezim până la ora 9-10 nici dacă vine polița la ușă”.
Greșeala capitală facută de noi, cei care credeam că vom dormi, a fost că nu am luat în considerare că, fiind vineri, vecinii noștri pot sărbători diverse chestii. Bunăoară, vecinul de deasupra (mai precis, fiul său), sărbătorea Sfânta Jigodie și cum în calendarul său pica tocmai în seara cu pricina….asta e. Ghinionul nostru. Bineînțeles că hiturile serii și ale nopții au fost cele specifice zonei. Fiind cu nervii în pioneze, am hotărât să iau atitudine, nefiind singura abatere…ce frumos sună! și să telefonez la 112. Prima surpriză a fost că NIMENI dintre vecinii noștrii nu s-a arătat deranjat de hărmălaia făcută în bloc sau care se auzea din afara blocului, chiar daca era abia 1 noaptea, iar a doua surpriză a fost că în maxim 5 minute a ajuns un echipaj de poliție în fața blocului, iar faptul că la ferestre se vedeau mutrele vecinilor nu mi-a demonstrat decât că aveau insomnie de grup, că altceva nu avea ce să fie, nu?
Polițiștilor sosiți nu a trebuit să le prezint situația, având în vedere că unul a trebuit să intre în mașină și să închidă ușa, pentru a putea vorbi la stația de emisie recepție. Toată tevatura s-a terminat destul de repede: respectivul s-a ales cu o întristare de 500 lei, plătibili în 24 ore, iar la ora 2 mă așezam relaxat în pat….liniște, voi dormi până la 10, cel puțin.
Ora 3.20 dimineaţa. Bubuituri puternice în uşa apartamentului. Convins că vecinul petrecăreţ și amendat de deasupra a venit să-mi ceară socoteală pentru bucuria făcută, deschid uşa furtunos, având în vedere că mă ajută şi fizicul (cam 105 kg în viu), când … surpriză! Vecinul de sub mine, Sorin, bun prieten de altfel: “Hai repede că mi s-a spart o ţeavă la bucătărie şi curge apa ca la Urlătoarea. M-a trezit vecinul de la parter, până la el a ajuns apa!”
Cu o aversiune împotriva matematicii de mic, nu mă pot opri totuşi să fac un calcul rapid: apa a ajuns la parter, prietenul meu Sorin stă la etajul 6, rezultă ca 5 etaje+Sorin s-au transformat în lagunele veneţiene. Ura, bine ca nu stau sub Sorin (primul meu gând, egoist). “Gata, fratele meu, cobor acum”.
La el în casă nebunia de pe lume. O parte din vecinii afectaţi trepidau pe acolo, cu cârpe, castroane, găleti pentru adunat apa, care ajungea lejer până la glezne. Sorin, uitând să mă prevină care e nivelul apei, aceasta fiind rece iar eu în papuci, am facut rapid priză cu realitatea şi am purces la treabă. În jurul orei 6 am reuşit să adunăm toată apa, după care am comentat evenimentul la o cafea.
Gata, ora 7, ajung acasă. Soţia, care aţipise cât eu făceam pe vidanja, vine în bucătărie (unde stăteam ca prostit, rememorând ultimele 24 de ore), mă priveşte cu compătimire şi zice: “Auzi, ce-ar fi să ne mutăm la ţară? Ce zici? Aici o să ajungem să dăm “bună ziua” când ne urcăm în metrou”.
Vorba lui Arhimede: Evrika! Am stat să cuget, având în vedere starea sufletească acumulată în ultimele 24 de ore, precum şi în anii din urmă, ale căror zile cam semănau (în ce priveşte multitudinea de evenimente petrecute), am zis: ”Corect, hai să ne mutăm la ţară! Vreau să vad Bucureştiul doar la ştiri!”. Așa am ajuns să stăm “cu picioarele pe pământ” și să ascultăm “muzica” făcută de căței, rațe, gâște și alte orătănii, dar incomparabil mult mai liniștiți.
M-am mutat de peste 20 de ori în 28 de ani de viață (pana intr-un punct “a fost de la ei”, de la familie, apoi am încercat sa justific cu laptele băut în maternitate de la o tigancusa care stătea cu mama mea cea fără piept în salon). Născută în Onești, am ales capitala pentru facultate. După un an, am zis ca vreau un oraș care nu ma face sa ma mănânc (de atunci încă îmi mai rod unghiile la stres), asa ca am ajuns în Sibiu, apoi Brașov, apoi oleacă prin Florența, apoi un sat din Brașov, unde altfel sunt cu acte în regula de ceva vreme. Iar din septembrie, chiar am reînceput sa locuiesc aici. Și acum una bucata săptămână, când ma întorceam din satul în care predau, de la 50 de km depărtare, mi-am zis: “fata, vine iarna, drumul asta de o ora o sa dureze o ora jumate. O fi drumul bun pana în Rupea, dar vacile n-au ora fixa dimineața de traversat și tu, cu atitudinea ta de hindusa (ca nu claxonez), mereu întârzii sau tre s-o cam calci apoi, de decont încă nu știi nimic, colega ta care a gasit deja ceva de inchiriat în Rupea e geniala, nu mai bine lucrați voi impreuna locuind?”. Nici nu am dus toate lucrurile ca eu și colega cam vrem sa ne găsim altceva. Uitasem cum e cu proprietarii – asta tot creste prețul de la un șurub înfiletat la altul. N-arata rău, dar zici ca stam în Londra, la ce pretenții are după o cabina de dus montata. Acum, vedem noi, dar am ajuns și noi sa ne mutam tot pentru copii, chiar dacă nu-s ai noștri. Si-s asa de amuzanți când vezi ca-si trimit bilețel în timpul orei la a 5a pe care scrie SEPS, ca ei au auzit ceva în pauza de după ora de la cei de a 7a, unde avusesem lecție despre reproducere.
Draga Simona,
Multumim pentru provocarea lansata. Pentru mine, a insemnat o amintire a caselor prin care mi-am petrecut amintiri si emotii de 11 ani, de cand am plecat “in lume”, adica din casa parinteasca. Imi place sa spun ca fiecare casa in care am locuit mi-a adus ori prietenii ce dureaza de ani, ori povesti de spus mai departe. Am petrecut 3 ani in camin studentesc, cu inundatii de rigoare, in care se mai intampla sa ne trezim cu picioarele in apa cand ne dadeam jos din pat. Iar apoi saream peste cursurile de dimineata pentru a racai mocheta lipita de ciment, 4 fete devenite bune prietene, si la suferinta, dar mai ales la bine. Cu muzica vecinilor, uneori prea orientala pentru gusturile in formare ale unor rockerite infocate, de ma trezesc si acum, cand aud vreun refren, fredonand surprinsa versurile. Practica, ce sa-i faci, ca doar ne obisnuim si cu binele si cu raul. A urmat primul apartament inchiriat, unde aveam o camera doar a mea. Dar si o colega minunata, ce si-ar fi dorit adesea ca dimineata, cand mergeam la serviciu, sa sar direct in strada de la etajul 4, fara a mai trece prin camera ei, desi eram cat de silentioasa puteam. A trecut anul, s-au schimbat si colega si apartamentul. Inca o camera doar pentru mine. Dar si o colega pe masura, cu care am ajuns sa ma lupt pentru un scaun “proprietate comuna”, ce statea nefolosit, de obicei. Care a devenit insa “marul discordiei” cand i-am gasit nobila intrebuintare de a ridica un ficus gigantic din dreptul caloriferului din camera mea, ca doar era “bun comun” si trebuia sa ramana in bucatarie. Chiar daca murea planta de la atata caldura. A trecut anul, am schimbat colega, dar nu si apartamentul. A venit o alta fata, trimisa printr-o prietena comuna la vizionarea apartamentului si a subsemnatei. 4 ore mai tarziu, ne-am povestit toata viata si ne-am jurat iubire eterna. Cu ea am cunoscut-o pe vecina de sub noi, care tipa pe scara blocului ca ii distrugem mobila proprietarei. Era doar parchetul ce scartaia groaznic la orice atingere, dar astea sunt detalii ce capata proportii astronomice cand vine vorba de vecinii grijulii. Vecina care nu s-a multumit cu strigatele ce ramaneau fara raspuns din partea noastra si a inceput sa ne scrie scrisori de amenintare, pe care le lasa in dreptul usii. Scrisori care dupa s-au transformat in flori moarte si eventual ceva farmece, bineinteles, tot pe pres. Am rezistat eroic inca un an cu vecina isterica, ea cu tipete, noi cu amuzament, asteptand sa fim surprinse in fiecare zi cu o noua nazbatie. Dupa acel an, culmea, nu vecina ne-a convins sa ne mutam, ci proprietarul ce punea conditii dupa conditii, pana cand nu am mai rezistat si am zis stop joc. Dar tot raul spre bine, fortata de imprejurari, mi-am “ajutat” prietenul de atunci sa ia hotararea sa ne mutam impreuna, sa infruntam in doi capriciile proprietarilor, ca cica in doi e mai usor. Asa ne-au pacalit altii. Sau am vazut pe Discovery. Ne-am mutat intr-o garsoniera, deja aveam o casa intreaga pentru mine. Cat spatiu… insuficient dupa aproape 2 ani, bineinteles. Ne-am mutat din nou, intr-o alta garsoniera, fortati si de proprietarii ce voiau sa divorteze si sa vanda apartamentul. Si sa aiba si vizionari in timp ce noi inca stateam acolo. Imbogatiti cu un hamster si cu mult mai mult bagaj decat la venire, am facut mutarea. Dupa un an, baiatul a plecat, eu am ramas. Sunt mai sentimentala cu apartamentele ce imi plac, pe ele le pastrez, chiar daca mai schimb colegii. In locul lui a venit o pisica, a fost un schimb bun la vremea respectiva. De un an am pus pauza la cautarile unui nou apartament, pentru ca mi-am luat propria casuta. What’s next? Un apartament mai mare, bineinteles, cand i-o veni vremea. Ca doar v-ati prins pana acum ca orice spatiu pare mare doar la inceput. Dupa, merge zicala aia din batrani ca se poate si mai bine 🙂
Seara faina!
Aaaa, bun subiect! Stai sa-ti zic eu ce am trait. Zic ca am trait, pentru ca m-am mutat de curand. Stateam la bloc intr-un cartier considerat rezidential. Bloc 4 etaje, comunist, la parter timp de 8 ani. Vis-a-vis de mine statea o baba innebunita dupa pisici si caini si nu a existat zi sa nu sterg geamurile de pisati de pisica si sa adun rahati de caine de pe presul de la intrare. Eram campioana la cumparat kile de otet! No, si asta nu-i nimic. Prin 2012, intr-o zi de noiembrie friguroasa si ploioasa, eu imi pregateam cuibul sa-mi aduc cel de-al doilea odor acasa. Cu burta la gura m-a apucat vrednicia sa aspir colturile apartamentului si sa mut patutul copilului. Stupoare. Tot peretele era inflorit de mucegai, iar sub saltea bebelusului tronau turturoi de mucegai lungi pana la podea din cauza umezelii si a nesimtirii administratorilor sa nu incarce factura la caldura pensionarilor din bloc. Economie dom’ne, economie. In secunda doi, am luat salteaua si am dus-o la gunoi. Toate bune si frumoase pana intr-o zi cand am simtit un iz de rahat in anumite zone ale casei. Stand la parter, toate tevile din bloc treceau pe sub apartamentul meu. Probabil ca s-a fisurat teava colectoare de shity shit. Si s-a adunat rahatul pe teava pana cand a explodat in subsol. Aveam senzatia ca traiesc in latrina comunala. N-am mai rezistat si am decis sa vand apartamentul inainte sa fac icter. Am lasat toata mobila din casa din cauza senzatiei ca toate miros a rahat. Din pacate s-a gasit un nefericit sa cumpere apartamentul cu tot cu mobila, iar ziua de azi sta scris pe peretele blocului ” smell of shit”. O fi scris noul proprietar? 😈 Ma gandesc ca nu, probabil si el cauta un alt fraier caruia sa-i vanda apartamentul mirositor!
Acum aproape 2 ani stateam cu o prietena intr-un apartament dintr-o vila in zona Piata Romana.
In aceeasi vila mai era un apartament ocupat de 2 batranei ce pareau simpatici si care locuiau cu nepotica si aveau si o pisica pe care o mai lasau pe scara comuna si mai scapa si pe afara.
Intr-o zi ne suna panicati ca sunt fulgi de porumbel pe toata scara, inclusiv pe presurile din fata usilor apartamentelor si suntem chestionate intens despre cine a venit la voi si ce se intampla. Noi incercam sa explicam frumos ca nu a venit nimeni la noi si nu am facut nimic, probabil a prins pisica vreun porumbel si, ca toate pisicile, a lasat pe pres si un suvenir.
Ni se spune ca pisica nu ar face niciodata asa ceva si ca probabil face cineva vraji si e numai vina noastra, pentru ca numai la noi vin oameni sau chiar noi suntem cele ce facem vraji….
In fine, nu am raspuns la aceste aberatii si i-am lasat in pace.
Dupa aproximativ 2 saptamani aceeasi poveste, aceleasi telefoane etc.
Ajung intr-o seara acasa si batranelul imi spune ca sunt 2 invitatii la Politie pe numele nostru si ca este foarte ciudat, mai ales in contextul cu fulgii…. Cobor repede sa vad despre ce e vorba si gasesc invitatiile despre care vorbea.
Sunam panicate la numarul de pe hartie, gandindu-ne ca probabil este o gluma a prietenilor nostri, si aflam ca numarul apartinea sectoristului, care ne ruga frumos sa venim la sectie, nevrand sa ne spuna despre ce este vorba.
Asa ca ne-am dus fiecare la sectie, imi amintesc ca eu am mers chiar de 8 martie si, intr-un birou plin de politisti care radeau de situatia creata, politistul care se ocupa de caz isi cerea scuze cu cerul si pamantul ca m-a chemat pentru a incheia o plangere a vecinilor referitoare la fulgi. Astfel ca, in hohotele de ras ale politistilor, am dat cu subsemnatul ca nu ma ocup cu vraji si ca nu stiu de unde au aparut fulgii respectivi.
Evident ca dupa acest eveniment am ajuns amandoua la concluzia ca ne vom muta cat mai repede si duse am fost…. 🙂
o mutare semnificativa in poveste (sunt multe povesti, care mai de care mai “amuzanta” dar mie imi place cea de care vorbesc acum) a fost cand, la inceputul relatiei cu jumatatea mea cea buna, am constatat ca era cazul sa zugravim apartamentul de doua camere in care stateam. sa schimbam tamplaria si geamurile existente. si usile vechi din interiorul apartamentului. si sa punem gresie, faianta etc. da’ nu e mai bine sa ne mutam in alt apartament, mai mare, in care sa facem noi cheltuiala/investitia asta? zis si facut, avem un spatiu mai mare, gresie, faianta, tamplaria de lemn cu geamuri termopan. dar nu si usi noi, si au trecut ceva ani de atunci asa incat ar trebui sa zugravim din nou, sa schimbam mobila, care a fost luata pe bucatele, din nevoia de moment. asa ca de vreo trei ani tot vrem sa ne mutam, asa, din doua in doua saptamani, sau poate trei 🙂 a, si nu avem metrou aproape. zona verde am facut-o in casa 🙂
Acu’ shpe ani am zis sa-ncerc marea cu degetu’. Si-am incercat-o.
Cu un geamantan in spate.
Dupa 7 ani, plecam mai departe. Cu un Sprinter plin.
Inca 4 ani si Sprinter-ul s-a transformat intr-un 7 tone juma’ plin de d’abia a mai intrat bicicleta pusa cu grija deasupra.
Tot 4 ani – da’ mai incolo – mi-a trebuit un container.
Cred ca am atins pragul critic – de aici incolo ma declar inamovibil.
Si – daca (as fi) cistigat premiul, il faceam cadou. Nu mai am loc !
[…] să vă schimbați apartamentul?” lansat de site-ul de anunțuri imobiliare Storia, sunt Cesro, Diana și Elena, la ale căror istorisiri am râs cu lacrimi. Cesro câștigă 1 voucher de 500 de […]