Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Dacă am vorbi în viața reală ca unele vedete, în interviuri…

dreamstime_s_94132632

Dacă am vorbi în viața reală precum unele dintre vedete în interviuri, dialogurile noastre ar arăta cam așa:

– Ce faci, dragă, mai are ăla micu’ diaree sau ați scăpat de belea?

– Nu există fericire mai mare decât să fii mamă. De-abia de când a intrat în viața mea această ființă mică, care miroase a lapte și îmi prinde dimineața lobul urechii cu ambele mânuțe, mă simt un om întreg și împlinit.

– Ce-ai, mă, nene, eu te-am întrebat dacă se mai cacă împrăștiat…

– Zilele sunt mai frumoase și mai pline de sens de când îmi zâmbește cu zâmbetul lui pur și luminos. Toate femeile care sunt mame știu despre ce vorbesc. Nu există bucurie mai mare decât să…

– Psst, psst, alo, ești bine?

– Sunt foarte, foarte fericită, îl iau cu mine peste tot, îmi place să îl port mereu la piept, ca să se simtă în siguranță, mereu protejat și înconjurat de dragoste necondiționată. Mă întreb în fiecare zi cum de am putut trăi, crezând că trăiesc deplin, înainte ca această minune să se întâmple în viața mea.

– Bine, hai că m-am plictisit. Să mai vorbim și de altceva. Cum ți se pare vremea? Ce au zis ăștia, se mai răcește sau avem noroc de o toamnă mai lungă?

– Ziua noastră începe cu gângureli și îmbrățișări, continuă cu joacă, cu mâncare bună și somn, apoi, după somnicul de prânz, o luăm de la început.

***

– Ai un șervețel? Îmi cam curge nasul, cred că am răcit, mama lor de viruși…

– Eu sunt un om pentru care e important respectul de sine, pentru care e important să evolueze, pentru care e important să nu își piardă timpul cu lucruri mici, cu lucruri superficiale și lipsite de sens. Am drumul meu în viață, mereu l-am avut, sunt un om care nu se abate de la propriile principii, care își pune sufletul în întâmplări valoroase și își investește energia în a duce lumea înainte, în cel mai propriu sens al cuvântului.

– Înțeleg. Da’ un șervețel, un șervețel de muci ai?

– Îmi plac eleganța, maturitatea și verticalitatea, nu am mizat niciodată pe altceva decât pe experiența mea profesională, pe maturitatea mea, pe competențele mele.

– Bine, te las, fug să-mi cumpăr, că văd că n-am cu cine.

–  Sunt și voi rămâne un profesionist căruia nu îi e rușine de nimic din ce a făcut, care nu se teme de nicio provocare, care nu va da niciodată înapoi de la a pune umărul la ceva nou, frumos și durabil. Sunt fericită, mă simt bine în pielea mea și în viața mea, am alături oameni pe care îi prețuiesc și care mă prețuiesc.

***

Nino, nino, ninooooooooooooooo…

Foto  Subbotina | Dreamstime

18 comentarii

  1. parca am citit-o pe zana surprizelor…cum moas-sa pe gheata o cheama……………Andreea. 😀

  2. Simona
    Parca
    l-ai descris pe vomitatoru de servici de Ieri 😛

  3. Asa si andu Yy in facultate … cand citea la mecanica despre momentul de incovoiere ii zbura mintea la clipa de indoiala. Sau dg? Oricumj, precis unul din ei!

  4. nu sunt de acord cu autoarea articolului.
    e drept ca nici nu l-am citit, ca am fost sa-mi iau niste bere, dar tot nu pot fi de acord.
    in primul rand pt ca si eu sunt o vedeta,
    chiar celebra pe plan mondial si comunal si sunt cunoscut pana si la mine la academie
    dar tot nu vorbesc asa de afectat si pretios.
    io vorbesc normal, liber, si numai la obiect
    aproape intotdeauna cu subiect si predicat.
    da unde pzdms am pus desfacatoru ala ??? … ca ma enervashi…

  5. Una din Bucuresti

    Parca numai alea au facut copii. Noi, plebea, i-am facut in viteza, nici nu mai stim cum, si au crescut singuri prin padure, desculti si cu frunze-n par. Nici nu i-am alaptat, ei sugeau de la capra, in timp ce noi ne pierdeam “timpul cu lucruri mici, cu lucruri superficiale și lipsite de sens.” Este? 😁

    • Bine zici!

    • costicămusulmanu

      padurea-i în spatele casei;
      frunze cît cuprinde…
      capră n-avem da’ ocazional pasc niște vaci în livada de lîngă; merge?
      abia aștept să meargă musulmănica în picioare…
      îi dau și maidanezi de pază, că avem…

    • Da mă vecina mea de bucresh
      Da copii la alea e speciali, au doi mâini, doo urechi, chiar si doi ochi…
      Mămicile lor nu au prea multa minte, da nu contează.
      Da despre ce era vorba ?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green