Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Familia. Momente memorabile

V-ați întrebat vreodată care-s cele mai puternice amintiri ale voastre, legate de familie? Am pus întrebarea asta și câtorva prieteni, alcătuind astfel colajul de mai jos, care sigur vă va face o mare bucurie și vă va pune în mișcare memoria afectivă:

Uneori, plângeam în hohote, ca o tocilară ce mă aflam, pentru vreo notă mai mică. După ce asistau răbdători la vreo zece minute de sfâşietoare văicăreală, mama se uita peste ochelari, la tata şi îi zicea, cu o mină preocupată, de om de ştiinţă care supraveghează un experiment, “Tudore, tu ai observat că mucii Smarandei sunt albaştri?”. Sau ceva în aceeaşi direcţie. Şi uite aşa ne pufnea pe toți un râs isteric, lacrimile se topeau instant și eram, din nou, o familie fericită. (S.)

***

M-am maturizat de mică ascultând poveștile de viață care-mi erau spuse la gura sobei de bunica din partea tatălui. Erau povești grele, de război, și toate aveau la final o morală, ceva ce bunica voia să-mi transmită ca învățătură de viață, ca ceva care a fost trecut cu bine și te-a făcut mai înțelept, mai puternic și mai înțelegător, știi? Alteori, îmi zicea povești din cărți, basme sau cântam împreună. (C.C.)

***

Îmi plăcea mult când mă lua mama cu ea la școală, în loc să mă duc la grădiniță. La mama la școală era frumos, pentru că stăteam în laborator, la microscop, și îmi punea mama diferite lamele cu “microbi”. (C.C.)

***

Prin clasa a patra, nu eram prea strălucită la matematică, iar învățătoarea avea inspecție de grad. Stabilise dinainte cu noi că e bine ca fiecare să răspundă la materiile la care era cel mai bun, prin urmare, la lecția de matematică, eu ar fi trebuit să stau cuminte în banca mea. Întâmplarea a făcut însă ca inspectorul să pună o întrebare legată de o problemă pe care chiar o rezolvasem cu o seară înainte, împreună cu mama. M-am trezit că ridic mâna să răspund. Eram singura cu mâna pe sus, așa că învățătoarea, precaută, l-a rugat pe inspector să repete întrebarea. Că “poate nu au înțeles bine copiii. 😆 Inspectorul repetă și mi se alătură cu mâna pe sus un coleg, Cezar, care era bun la matematică. Învățătoarea dă să-l pună pe el să răspundă, dar inspectorul o oprește și o roagă să o lase pe “fetița din penultima bancă”, pentru că a ridicat prima mâna. Lividă, femeia mă invită la tablă și constată șocată că dau un răspuns impecabil. După inspecție, m-a luat în brațe și m-a superlăudat. (C.C.)

 ***

Călătoriile cu mama, indiferent de destinație sau de durată erau prilej de bucurie. Apoi, cinele cu prietenii de familie în anii ‘80, când se spuneau în șoaptă bancuri cu “șopârle” pe care noi, copiii, începeam să le pricepem, și când mamele se întreceau în surprize culinare cu ingrediente “tabu” în epoca de aur. Prima întâlnire cu soțul meu. A fost un fel de farsă pe care au pus-o la cale doi prieteni comuni, soț și soție, așa că am decis pe loc că omul “nu era genul meu” și că nu țin neapărat să-l revăd. Noroc că a insistat el să ne cunoaștem. Mama și prietenele au făcut lobby pentru el. (N.)

***

Una din cele mai dragi amintiri ale mele e legată de zilele de iarnă fără curent electric. Aveam în sufragerie o masă rotundă, solidă, de lemn, superbă. Puneam o lampă cu gaz în mijlocul ei, iar tata ne citea scrisori de călătorie pe care le găsise în pivnițele unei case boierești din Oltenia. Am călătorit prin toată lumea pe tonurile vocii tatălui meu. (R.)

 ***

Multe vacanțe de vară le-am petrecut cu ai mei, făcând turul României. Ne urcam în mașină și plecam la mare, unde stăteam câte 2 săptămâni, apoi plecam spre Ardeal, unde petreceam restul verii cu familia dinspre mamă. Drumurile erau o plăcere, cântam ca nebunii în mașină, în gura mare, uneori, dacă era supercald, cu toate geamurile deschise. Ieșeau oamenii de prin sate pe la porți și se uitau după noi, râzând. (R.)

 ***

În fiecare an, când ne pregăteam de sărbătoarea de Hram, pe lângă curățenia obișnuită, tata ne cerea să facem curat și în curtea casei. Asta însemna ca noi, cei mai mici, să adunăm toate paiele și penele de prin curte. Cum Hramul pica după strânsul fânului, vă imaginați câte paie aveam de cules. 😆 (C.M.)

***

Primul brad pe care l-am făcut, împreună cu soțul meu, din cărțile din bibliotecă și niște instalații de beculețe a ieșit super comic, desi ne-am uitat pe Pinterest la o grămadă de exemple. Nimic de pozat, doar de amuzament și superamuzament. (C.C.)

***

Când, la 30 de ani, te duc ai tai la pool party, asta chiar e o amintire mișto. Sau când, mici fiind, ne făcea mama pâine. Ea o făcea pentru că nu avea bani s-o cumpere, dar noi nu vedeam asta, pentru noi era infinit mai gustoasă decât oricare alta. Mai știu pe de rost și fiecare moment din ziua în care mi-am luat patrupedul superb. Mă refer la câine. 😆 (E.)

***

Cele mai dragi momente sunt seara, când ne cuibărim toți în pat și povestim sau citește fiecare din cartea lui. Ieri seară, am avut o mică criză educațională:

Fiul meu cel mic a primit plângeri că vorbește urât cu fetele, le face proaste. După ce încerc eu să-i explic că nu e frumos, că noi respectăm pe toată lumea, indiferent de sex, bla, bla, bla, vine frate-său și îi zice:

– Auzi, ia închipuie-ți că fiecare fetiță este mami. Pentru că și mami a fost o fetiță, da? Ai putea să o faci proastă? Crezi cumva că mami e proastă?

Lesson learned!! Ce nu reușisem eu să fac într-o jumătate de oră de blabla, a reușit copilul într-o secundă. (V.)

 ***

Textul a fost scris la invitația Hochland, care sărbătorește 90 de ani de activitate de top în domeniul brânzeturilor, sub sloganul Suntem o familie. Hochland chiar este o afacere de familie, fondată în 1927, în Germania, și ajunsă acum la a patra generație. Portofoliul lor de produse e împărțit tot pe familii (cașcaval, creme de brânză, telemea, Delicii Calde și altele). În România, Hochland este liderul pieței de brânzeturi.

Mi-ar plăcea să îmi lăsați și voi, în comentarii, amintiri legate de familie. Aș vrea să le adaug colajului de mai sus pe cele mai frumoase dintre ele. Îmi lăsați? 🙂

Foto  Disqdr | Dreamstime

44 comentarii

  1. Verile la bunici inainte de ’89, pentru mine sunt de neuitat ❗

  2. Ce sa-ti scriu? Parca mai ieri era primavara si iesisem sa stau sub un mar inflorit. O minune! In fiecare floare cate o albina . Mai erau si alte gaze, semn ca natura ofera loc pentru toata lumea. Mi-am amintit de vremea cand eram copil.
    Acasa aveam stupi. Tatal meu scotea ramele capacite din caturile de sus, iar eu, dupa ce le descapaceam, le dadeam la centrifuga. Toate imprejurimile si mai ales acel loc de pe coama dealului, plin de luminisuri, caruia ii spuneam simplu “la padure”, se adunau in mirosul ametitor prelins din fagurii aurii.
    Daca ma gandesc bine, niciodata nu am mancat mierea cu lacomie. Prima lingurita, reprezinta contactul cu necunoscutul. A doua, intalnirea cu niste senzatii stiute, uitate, redescoperite pe moment. A treia, este deja prea mult. Si cate feluri de miere! De salcam, de tei, de otetar, de flori de padure…si fiecare cu nebunia ei de nuante transparente.
    Iti doresc, draga prietena sa stai sub un mar inflorit si sa privesti o albina.

  3. Un moment memorabil se intampla prin anul 2003 cand tata m-a trezit de dimineata la 6 sa mergem la Bucuresti. Credeam ca doar vrea sa ma plimbe cu metroul, ca imi placea la nebunie, cand defapt am mers la depozitul de calculatoare si mi-a cumparat un calculator pe care si acum il mai am si inca mai merge. Era unul din cele mai bune calculatoare din orasul meu.

  4. Inainte de 89, se organizau concursurile de Crucea Rosie in intreprinderi la care era cam musai sa participe angajatii, trebuia sa acorzi prim-ajutor, sa plimbi oameni cu targa etc. Ei, intr-o buna dimineata, am zis ca ma doare burta si am refuzat categoric sa merg la scoala, asa ca maica-mea m-a luat cu ea la serviciu, dar s-a nimerit sa fie taman etapa locala a concursului de Crucea Rosie. Eu am fost pacientul pentru ea si trei colege, care erau in aceeasi echipa: m-au plimbat cu targa, m-au pansat, mi-au luat tensiunea, etc. Totul se petrecea pe stadionul din localitate. Era chiar si un traseu de carat cu targa cu obstacole, trebuiau sa sara peste niste gardulete. E una dintre cele mai amuzante amintiri din copilaria mea. 😀
    Serile fara curent electric mi le amintesc foarte bine si eu, pentru ca fratii mei, mai mari decat mine, se amuzau zicandu-mi tot soiul de povesti de groaza, cu fantome, vampiri, extratestri, toate minunile care le treceau prin cap. Eram asa de terorizata ca nu indrazneam sa ies de sub patura nici dupa ce venea curentul.
    O alta amintire din copilarie, foarte clara, inca nu invatasem sa citesc, asa ca urmaream pe toata lumea din casa, sa gasesc pe cineva care sa-mi citeasca. Cartea mea favorita era Aventurile lui Habarnam, si capitolul meu favorit era cel in care Habarnam si prietenii lui culeg mere. Nu stiu de cate ori mi-a citit bietul taica-meu capitolul ala, presupun ca de zeci de ori, cel putin, si-mi amintesc perfect cum mi-a zis intr-o zi: Iti citesc ce vrei tu, numai capitolul ala cu merele din Habarnam nu! L-am inteles perfect cateva decenii mai tarziu, cand luni de zile am citit Cartea Junglei de cel putin 3-4 ori in fiecare seara, pentru fiu-meu.

    • am fost si eu pacienta unor colegi-medici, de la gradinita. am suferit chiar o interventie chirurgicala la ureche. cu ciobul. am semn si acum :mrgreen:

    • Eu am o poza de la gradinita in care fac pe orl-ista cu un coleg 😂pana la urma m-am ales cu alta specialitate..

  5. – când eram mic și mă duceam la grădiniță, mama îmi punea în ghiozdănelul ăla mic un măr și un sandviș cu brânza Hochland. mărul ăla tot eu il culesesem din merii din curte.
    – la liceu, era sub scara care ducea la etaje, un chioșc unde se vindeau gustări calde Hochland
    – la facultate, prin anul al III-lea am cunoscut o fată frumoasă, din Russia, studentă la filo, ai cărei părinți lucrau la o fabrică Hochland !
    – într-un hotel din Dubai unde am fost cazat de firmă vreo 3 săptămâni, ne dădeau dimineața open buffet, accesorizat și cu felii de cașcaval Hochland
    – într-o excursie la Sighișoara, am găsit o pensiune lângă fabrica Hochland
    Intrebarea e dacă nu cumva ar trebui să cumpăr niște acțiuni Hochland?

    • Simonaaaaa
      ce surprizăăăăă cu posibilatatea atachment !!! 😛 😛 😛
      din familie, adică la temă,
      – motanul negru poreclit și calu sau tractoru împreună cu amica lui din vecini care se înfrupta firesc din castronelul lui când vrea ea

    • motanul negru e superb :mrgreen: :mrgreen:

    • eu cred ca esti din familia de Hochland, dar n-ai stiu cum sa ne spui..
      😛 😛 😛 😛
      subtil!
      😉

  6. o zi insorita si frumoasa din vara dinaintea clasei intai, cand fratele meu cel mai mare mi-a cumparat uniforma si ghiozdanul -rosu ,cu albinuta Maja- dar tin minte intreaga zi ,cum ne-am jucat si am ras.Acum el s-a pensionat…

    • Sa va spun si cand m-am imbata cu bitter si eram mahmura a doua zi cand aveam repetitie pt serbare si eram actrita in rol principal si ma intreba profesoara de romana “da ce s-aintamplat cu tine , nu ai mancat de dimineata?” Eram a6-a sau a 7-a da nu va mai spun…

    • hahaha, și ce i-ai raspuns? “nu, doamnă, sunt mahmură!”?

    • Nu mai tin minteee…

    • Aveam in copilarie (si mai am si azi) o prietena buna care avea doi frati mai mici; mai precis un frate si o sora. Eram in acelasi timp si invidioasa ca ea era sora mai mare in timp ce eu eram mezina la mine acasa, dar si bucuroasa ca ma accepta in organizarea celor doi soldatei mai mici; pe ea o lasau parintii de pe la 6 ani sa ii supravegheze pe cei mici care aveau 2 respectiv 4 ani.
      Chiar zilele trecute ne-am vazut si ne aminteam ce militarie faceam cu bietii copii. Ne apuca excesul de zel si ii imbaiam, impachetam “sanuraceasca” si pazeam usa cu batul sa nu iasa copiii desigur,, “sanuraceasca” ; o data le-am facut mamaliga si lapte cu cacao pe care i-am cam obligat sa le manance ” sa creascamarimairepede”.
      Tot ea mai avea intr-un mic staul, vreo 3 oi si un berbec urias. Berbecul se numea Gigel. In ciuda numelui prietenos, Gigel era o fiara. Cum, necum am reusit sa il scapam pe Gigel din staul. JALE mareeee! Gigel era afurisit si te lua in coarne daca te prindea. Am ajuns, din ascunzatoare in ascunzatoare si urland din toti rarunchii informatiile despre pozitia inamicului, sa ne adapostim in casa; Nu am mai iesit pana nu au venit parintii ei acasa, seara tarziu. Ai mei ma dadusera disparuta.
      Vara veneau la tara orasenii. Acesti oraseni erau dichisiti, nu prea se murdareau pe haine si cam aveam ciuda pe ei ca stateau la bloc. Credeam ca a sta la bloc este un mare avantaj. Din acest motiv ii puneam sa fac tot felul de trasnai (cum ar fi sa fure caise de la tanti Dida care avea un dulau); pana la sfarsitul verii ii aranjam asa de bine ca aratau la fel de salbatici ca noi.

      Pe la 10 ani incepusem sa comandam carti la “Cartea prin posta” . De la adresa din Pitar Mos, da! si primeam carti, culmea. Mi se parea fascinanta chestia asta: ca noi puteam trimite niste scrisori si lucrurile se puneau in miscare. Le-am facut ceva vanzare vreo cateva veri bune. Cred ca v-am mai zis – mama prietenei mele, cea cu fratii mai mici, are si acum inramate pagini dintr-un album cu foto dupa Kandisky, pe care ea l-a comandat ca ii placea cum suna.

      Imi placea ca atunci cand se sapa o fantana, forau cu o teava care avea niste bare de care oamenii invarteau sa intre adanc in pamant; ne puneau pe noi, copii sa stam pe barele alea pe care ei se opinteau sa le invarta , sa ajute si greutatea noastra..Era super tare. Cum auzeam de o fantana noua , cum ne prezentam sa ne oferim serviciile.

      Cand s-a asfaltat strada principala ( putin inainte de 80!, daaa) ne trezeam la 6 dimineata si ne adunam cu totii sa ne ia nenea ala care batea asfaltul cu buldozerul sa ne plimbe. Am petrecut ceva zile si in buldozerul ala care merega cu 1 km la ora.
      Doamne, ma opresc, gata, simt ca m-am pornit cam tare. 😳 😳

    • Draga vinovata,eu am fost si sunt mezina din 5 frati-fratele despre care spuneam mai sus nu avea mai mult de 19 ani cand imi cumpara mie primul ghiozdan …Tot din primele lui salarii i-a cumparat fratelui urmator bicicleta si uneia din surori un ceas de mana, iar de Craciun imi amintesc ca multi ani la rand ne aducea niste sosete plusate colorate vesel-nu stiu unde le gasea asa colorate ca nu erau prea multe culori prin magazine pe atunci! Vezi ce mi-ai facut, nu voiam sa scriu asa mult!

    • ce frumoos! eu am doar doua surori carora le luam hainele, mai tarziu fardurile – erau ele doua contra mea 🙁 Nu pot sa le invinovatesc ca tare apriga mai eram 😆

  7. Amintirile mele din copilarie sunt inevitabil legate de vacantele la bunicii din partea tatalui unde ne adunam toti cei 5 nepoti. Iarna priveam pe geam la florile de gheata (unde naiba au disparut?) si ne duceam cu saniile pe un drum povarnit din apropierea casei unde ne dadeam cu sania (intre timp drumul acela pe care trecea rar o caruta a devenit aglomerat – sunt doua complexuri de crestere a animalelor la vreo 3 kilometri in varf si numeroase case care au fiecare 1-2 masini). Vara eram cu bunicii la munca campului (noi ne jucam, desigur, dar nu ne puteau lasa singuri acasa) sau cu vecinii la tot felul de jocuri. Iar in vacanta de Pasti (zisa “de primavara” in epoca) mergeam la toti vecinii si rudele sa spunem “Hristos a inviat” si sa primim oua si turte. Tin minte ca intr-un an am luat casele dintr-un capat in altul si am mers si pe la sasi (erau mai multi sasi decat romani in sat, acum au plecat aproape toti si biserica lor, bine intretinuta chiar de ei de departe, e mereu pustie), desi acestia nu aveau Pasti si pe la cei cativa iehovisti din sat, care nici ei nu aveau. Dar sasii aveau tot timpul niste prajituri sa te lingi pe degete si le-am primit de la ei, iar iehovistii gaseau vreun mar sa ne dea, chiar daca eram cam inoportuni cu urarile noastre.
    Cea mai pregnanta dintre amintirile copilariei e masa asezata sub un dud in curtea bunicilor la care ne strangeam toti, 13 persoane (numar cu noroc in cazul nostru), 2 bunici, alti 6 adulti (tata, mama, unchi, matusi) si noi 5. Sau, daca era frig, masa din bucataria imensa careia bunicii (si noi) ii ziceau tinda. Casa bunicilor fusese cumparata de la un sas prin 1960 si era construita inca din 1843. Pe o grinda groasa din camera mare era scris clar, in germana, cu caractere gotice, ca toata constructia a fost terminata la 28 iunie 1843. Asta a insemnat intotdeauna familia pentru mine.

  8. Urmele de tractor facute cu piciarele goale in tarana de pe drum, in satul bunicilor, dupa-amiezile de iarna petrecute ascultand muzica folk pe discuri de vinil,1-ul ianuarie petrecut pe malul marii si multe altele dar mai ales ajunul Craciunului cand toti cei patru membrii ai familiei ne inghesuiam in bucataria de apartament si pregateam impreuna bucatele pentru a doua zi.

  9. Intr-o urma de-aia m-am bagat eu in piciorele goale dupa o ploaie mare si ,fiind ea plina cu apa, nu am vazut si m-am taiat in talpa intr-un ciob si m-a oplosit sora-mea cu bulion de casa , din ala facut cu o tona de sare…

  10. Mi-ai facut ziua mai buna cu acest articol minunat. Mi s-a ridicat parul pe maini numai din poza pe care ai pus-o! Am si eu acele poze alb-negru si taiate in stilul caracterist vremurilor !

  11. cand ma lua mama cu ea la uzina pe macara ( fiind macaragista)…..ma bucuram de parca m ar fi dus la disneyland.

  12. cand eram io mic, desi nu imi mai aduc deloc aminte
    mergeam cu prietenii la h
    cu matrixel, cu andutzu, cu muslimutzu…
    acu, ca ne facuram uamini mari, merem la H
    cu eva, cu cru, cu nike…

  13. Vacante la bunici. Claca la lampa cu gaz, bunica tricota, strabunica torcea sau croseta, bunicul cu mine rasuceam lana . Asta daca nu le apuca pe cucoane elanul sa ma familiarizeze cu croseta sau andrelele. Ceai de tei si paine de casa cu magiun. Floricele de porumb si gogosi. Povestirile din vremea razboiului. Cartile citite noaptea la lampa sau la veioza de carte ( cum aveam noroc). Primul ghiozdanel rosu de gradinita.Dupa-amiezele cu fie-mea cand plecam in oras ” ca fetele” la cumparaturi si cofetarie. Concediile luate intotdeana de ziua copilului, care primeste intre alte cadouri si faptul ca are timp alocat lui garantat . Primul concediu cu sotul, pe atunci prietenul. Leneveala de week-end, cand nu sunt de garda si ne dau si pisicile in judecata la cat putem sta in pat . Copilul bagat intre noi in pat pentru o partida de gadilat….
    Si multe altele.

  14. Vacantele de iarna in nordul Ardealului (de acolo e tata) unde mergeam cu colinda de Craciun. Noi, picii, nu colidam. Ziceam doar ceva de genul”Cate pietre la fantana, atatea oale cu smantana! Ne dati ori nu ne dati?” Si ne dadeau… colacei pufisi, mere, cate-o daraba de carnat si alte cele. Si umblam dintr-o parte-n alta a satului si daca ne intalneam cu ceata feciorilor si-a fetelor mari, stigau: La cotet cu voi! Si noi fugeam de ne sfaraiau calcaiele si ne-ntorcdam la casa unde ramasesm… Si tot asa… Doamne, ce amintiri!
    Si vara, la Moldova. Intr-o vara m-am dus cu ziua la adunat fan. Sa fi avut vreo 10 ani. Si-am capatat pentru osteneala un borcan cu miere. Am lipait din el cu biscuiti spritati (tari de-ti rupeai dintii) o vara-ntreaga!

  15. Bine ca n,a scris si matrix.
    Ca ne povestea el despre copilăria lui, pe la 1600…

    • 😆 sa stii ca si io ma gandeam ca sunt uoameni pe aici carora li se citeau Aventurile lui Habarnam. Io p-astea i le citeam lui fiu-meu!!!

  16. Fericireaarechipulmeu

    Vacanta de vara la bunica-mea la tara. Eu, cea mai mica dintre nepoti si cea mai zgubilitica ca nah aveam de unde invata…
    Cel mai nesuferit vecin, ala de iese pe geam in maieu si urla ca il deranjeaza tipetele copiiilor, stiti voi, locuia fix unde se strangea gasca seara. Casa cu ferestre inalte ca in Ardeal, vecinu’la tv in maieu, vara, geamul larg deschis la strada. Eu cu varu’meu descoperim in podul bunica-mii un cuib de viespi. Cu tot cu viespi adica. Vii! Si iata ca imi vine o idee, o discutam, o intoarcem pe toate partile, luam un borcan, prindem cuibul cu tot cu viespi, luam bicla, eu ma catar in carca lui si trosc borcanul cu viespi in casa omului. Cursa pe viata si pe moarte pana acasa pe bicla si direct in pod, fara sa respiram. Nu trec 5 min, nu stiu cum ne-a “mirosit” dar fix la noi in poarta apare zmeul cu o falca in cer si alta muscata de viespi. Urla la bunica-mea ca ne rupe picioarele cu prima ocazie. Ea, cu dispret ii raspunde ca nepotii ei nu fac asa ceva si ii tranteste poarta in nas. Peste inca 5 minute dam sa coboram din pod. Ne asteapta silentioasa bunica-mea inarmata cu facaletul. N-am scapat. Avea 1, 50 dar era specialista cu facaletul…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green