O susţin pe Georgiana
Georgiana Drumen e o fetiţă frumoasă şi dezgheţată, care cântă. Are 11 ani şi cântă de la 7. A descoperit-o o profesoară de la Palatul Copiilor. Apoi, alături de alţi 15 copii talentaţi, dar cu posibilităţi materiale reduse, a fost selectată în proiectul BCR Speranţe. BCR Speranţe îşi propune să susţină activ, pe termen lung, educaţia muzicală a acestor copii şi să-i ajute, împreună cu oricine va mai dori să pună umărul, să-şi împlinească visul de a urma o carieră muzicală. Primul pas în promovarea talentului micilor artişti a fost înregistrarea unui CD cu 12 melodii cântate de ei. CD-ul a fost deja lansat, în cadrul unui spectacol de gală care a avut loc pe 22 octombrie, la Teatrul de Operetă Ion Dacian. Copiii au urcat, acolo, pe scenă, şi au făcut dovada talentului lor. Tot atunci a debutat şi campania de strângere de fonduri pentru susţinerea lor financiară. Ea se adresează partenerilor de afaceri ai BCR, dar şi oricui este dispus să ajute cu puţin din puţinul lui. Asta poate să însemne timp dedicat promovării copiilor, dar poate să însemne şi bani. Eu am ales să o ajut pe Georgiana. Alături de mine, mai sunt şi alţi bloggeri, care au ales, fiecare, să susţină câte un copil din proiectul BCR Speranţe. În zilele următoare, vă voi spune mai multe despre Georgiana. O veţi auzi cum cântă şi veţi afla povestea ei. Eu am întâlnit-o acum două zile şi m-a cucerit. E extrem de naturală şi de dezgheţată şi te molipseşte instant cu optimism. Şi are un discurs de o maturitate uimitoare. Veţi vedea. Deocamdată, iat-o, într-o fotografie făcută de Vlad Petreanu. Vă prindeţi voi care dintre cele două fete din poză ştie să cânte. ![]()
Până atunci, vă spun cum puteţi ajuta, pentru că e foarte simplu. Puteţi cumpăra CD-ul BCR Speranţe de aici sau puteţi face donaţii în acest cont: RO18RNCB0071011434790048. Contul e deschis la BCR, iar titular este fundaţia “Salvati Copiii”, care va redistribui copiilor banii adunaţi din donaţii, în funcţie de ce nevoi are fiecare.
Mai citiţi şi:
[...] distrat la masa si la cumparaturi, ca vorba aia un parinte trebuie sa fie Mos Craciun. Exact cum Simona Tache s-a decis sa infieze o micuta care-i seamana, asa si eu am avut noroc de Valetina. Mananca putin ca [...]
Pingback[...] O susţin pe Georgiana [...]
Pingback[...] O susţin pe Georgiana [...]
Pingback[...] Deveniti parinti adoptivi pentru o luna, Arhi, Buddha, Denisuca, Lamaie, Manafu, Pahomi, Piticu, Simona Tache, Subiectiv, Vlad Petreanu si eu ne vom stradui sa nu ne dezamagim copiii. Copii care pot fi ajutati [...]
Pingback[...] O susţin pe Georgiana [...]
Pingback[...] O susţin pe Georgiana [...]
Pingback[...] O susţin pe Georgiana [...]
Pingback[...] O susţin pe Georgiana [...]
Pingback






