Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Gripa mulţumesciană

Un prieten bun îmi spunea, acum câteva zile, că are impresia că e un prost. Printre altele, fiindcă îşi cere prea multe scuze. Tocmai îi ceruse scuze în mod repetat unui alt şofer, pentru o greşeală în trafic, iar ăla continuase să-l înjure: “Alţii nu-şi cer scuze, ba, dimpotrivă, te înjură tot ei, şi prea puţini îţi mulţumesc dacă-i laşi să treacă. În timpul ăsta, eu îmi cer scuze ca boul şi mulţumesc tot ca boul. Încep să cred că poate am eu o problemă, că poate sunt eu prostul-proştilor şi papagalul absolut!”.

L-am contrazis, evident. I-am zis ce ştia, de fapt, dar avea nevoie să i se reconfirme. Că ăla normal e el şi că e foarte OK să îţi ceri scuze şi să spui “Mulţumesc”. Şi că am avut şi eu obsesia asta cu “mulţumesc-ul (am mai şi scris despre ea aici) şi mi-am consumat mulţi neuroni, până când mi-am dat seama de o chestie: E mai sănătos şi mai bine să spui “mulţumesc” sau “îmi cer scuze” pentru tine, în primul rând. Să spui lucrurile astea ca să te simţi tu bine şi OK cu tine, fără să aştepţi nimic în schimb. Dacă faci un gest frumos faţă de cineva sau dai o mână de ajutor şi ăla nu se deranjează să dea un feedback, e treaba lui cu el, nu a ta. Dacă el e fericit şi împlinit aşa, e problema lui. Sigur că, de fiecare dată când oamenii îmi zâmbesc şi îmi spun “mulţumesc” pentru că le-am ţinut uşa de la lift să intre cu bagajele sau pentru că am ridicat jucăria aruncată de copilul şturlubatic pe care-l cară în braţe, zâmbetul lor îmi înseninează ziua, dar sunt deja pregătită să nu mi-o mai întunece varianta în care nu-mi aruncă nici măcar o privire. Îmi zâmbesc eu singură, pe dinăuntru, şi îmi văd mai departe de viaţă. Mi-ar plăcea să ne zâmbim mai mult unii altora, să fim mai deschişi, mai cordiali, mai puţin ciufuţi, dar poate că  ziua în care ăia care deja suntem aşa n-o să ni se mai pară “speciali” nu e chiar atât de departe. Poate vine vreo gripă nouă, care ne va îmbolnăvi pe toţi de cuvântul “mulţumesc”. Una care să aibă doar acest simptom şi căreia să-i placă atât de mult ţara noastră încât să se mute definitiv aici.

Până atunci, hai să vorbim despre “mulţumesc”-urile care ne fac să le zâmbim prietenos celorlalţi, indiferent dacă-i cunoaştem sau nu, dacă sunt trecători pe care nu-i vom mai întâlni a doua oară sau nu, dacă sunt ascunşi în spatele unui nick-name sau au un chip, dacă sunt la capătul unei linii telefonice sau chiar în faţa noastră. Şi despre gesturile mici care – da, ştiu, e un clişeu, dar nu găsesc alte cuvinte! – ne fac viaţa mai frumoasă. Uite, mie şi lui Nic ne-a făcut, aseară, în metrou, viaţa mai frumoasă un tânăr cu alură de om tare sărman. Se aşezase pe un scaun lângă care mai era unul gol, în timp ce eu mă aşezasem pe singurul scaun liber de pe rândul de vizavi, iar Nic rămăsese în picioare. S-a ridicat şi a venit spre noi, fără să ne spună nimic. Din zâmbetul lui am înţeles că voia să facem schimb de scaune, ca să putem sta amândoi pe cele două rămase libere, după ce se ridicase el. I-am mulţumit, uşor uimiţi de gest, şi ne-a fost tare drag de el. Cum ar fi fost să îi aruncăm o privire scârbită şi gomoasă sau să ne purtăm ca şi cum omul, zâmbetul lui bun, gestul n-ar fi existat? Nici nu pot să-mi imaginez o astfel de scenă. Pot însă să-mi imaginez că, într-o zi, când altcineva o să mai facă un gest asemănător, n-o să mai fiu uimită. Că o să mi se pară normal (firesc, natural, banal în sensul mişto al cuvântului) ca un om pe care nu-l cunosc şi care n-are nici un interes în ce mă priveşte să-şi fi făcut în cap un calcul din care să-i fi rezultat că, dacă el face un minim de efort, viaţa mea va fi un pic mai bună, fără ca a lui să fie mai rea.

57 comentarii

  1. nu-mi pot imagina viata fara a spune intotdeauna “buna ziua”, “va rog”, “multumesc”, “la revedere” samd

    si, bineinteles, fara sa zambesc si sa ajut 🙂

  2. sa-ti ceri scuze e gay. sa multumesti e bucurenci!

  3. plus ca tie,de la inaltimea copilului sturlubatic,iti da mana sa-i ridici jucaria,ca nu tre’ sa te apleci

  4. Daca pare relativ usor sa spun ca “nu ma intereseaza daca imi zambeste inapoi sau nu” recunosc, nu-mi pica bine. Cand fac un gest binevoitor ma astept sa mi se raspunda la fel. Nu in mod constient. E ceva reflex. La fel si cu cele trei reguli ale societatii: “te rog”, “multumesc”, “cu placere”.

    Un psiholog ar spune ca faci apel la “regula reciprocitatii”. Daca eu incerc sa fac din lumea asta un ceva mai bun, ar fi de bun-simt sa vad un minimum de efort din partea persoanelor din jur (chit ca doar zambesc unei necunoscute in timp ce merg pe strada).

    Mi s-a intamplat sa zambesc aiurea-n tramvai pe strada si sa mi se raspunda. M-a facut sa zambesc si mai tare. Si urmatoarea persoana a zambit cel putin la fel de mult ca mine. Si asa, ca un efect progresiv, am avut senzatia ca am schimbat, cumva, ziua persoanelor carora le-am zambit.

    Asa ajungi sa crezi ca tu chiar contezi in lume, ca nu esti doar un “nimeni”. Zambind. Simplu 😀

  5. iar omul ala sarman era plasator la metrou.nici nu vreti sa stiti ce v-a ‘multumit’ el in gand ca nu i-ai strecurat un 2 lei

  6. “Multumesc” face parte din pachetul de cuvinte magice predat copiilor mei. Nu mi se pare umilitor, nicicum.
    Alte cuvinte/formule magice sunt “iarta-ma”, “te iubesc”, “te rog”. Daca nu sunt folosite ca stereotipuri chiar fac bine:)

  7. io mai stiu un cuvant magic:’Dispari!”

  8. Locuiesc de ceva vreme in Belgia si cel mai diferit lucru fata de RO (inca am tendinta sa compar traiul de Bucuresti cu asta de aici) este faptul ca e o stare ‘by default’ sa zici Buna ziua, O zi buna, Multumesc, si Scuze… Mai ales in magazine…
    Nu este o lectie despre cat de bun si avansat e Occidentul. Insa te simti mai bine, cum ziceai si tu, daca in relieful din fiecare zi nu ai o majoritate de chipuri incruntate si gri, ci figuri zambitoare si binevoitoare neinteresat.

  9. Sau cum ar fi ca o ţară să arunce pe jos o jucărie, cum ar fi Rompetrolul şi un mogul amabil să treacă pe acolo şi să o ridice, iar ţara să nu zică nici măcar mulţumesc?!

  10. @bamdf: nu mai fi taran, multumesc :mrgreen:

  11. Cristi, aşa e. Dar mi-a rămas în minte o bătrânică din Viena. Intrasem în magazinul ei şi m-a salutat cu cel mai cald zâmbet din lume. M-am uitat niţel pe acolo, nu am găsit nimic interesant şi am salutat-o la plecare. Mi-a răspuns muult mai acru, până şi albastrul ochilor îşi schimabse nuanţa.

  12. nu am citit ‘te rog’.
    a ‘please’ would be nice

  13. da, ei exista, insa sint greu de identificat

  14. Dama cu pandalii

    Care e muţunache pentru rîgîit?

  15. ,,…nu ne-ar strica o mica epidemie de politete…Andrei Plesu,Dilema veke

  16. O poezioara de printr-a noua retinuta instant de la profa de engleza (85 % Vivien + 13% Leigh 2% +2% Irina Nistor- pe partea profesionala!):

    Let-us try to be polite
    In everything we do
    Remember allways to say please
    And don’t forget thank you!

    Ai dracu’ tiganii din clasa furasera penultimul cuvand si fiecare punea ce nimerea.

  17. Dama cu pandalii

    mare chestie mersi-ul ăsta! eu aşa ştiu, că e natural să tragi un pîrţ, dacă-ţi vine.

  18. Dama : dar e obligator’ sa zici ” cu placere” dupa aia!si sa te uitzi maretz in okii alorlaltz’! :mrgreen:

  19. era o data un banc bestial… cu ecoul… stai sa vaz unde-l gasesc ca mi-e lene sa-l recompun!

  20. Dama cu pandalii

    cu plăcere nu pot să zic, da’ cu stropi pot.

  21. Dama : eshti o adevarata!
    de unde shi expresia : razi shi cu kuru’!
    ca de zambit , nu se pune problema! 😉

  22. Din ciclul nimicuri care conteaza:
    Miez de noapte, cald, vara, o strada pariziana cu sens unic, doua benzi pe sens, la un semafor mai lenes, eu cu toate geamurile masinii deschise, uitindu-ma pierdut nicaieri.
    Pe banda din stinga soseste o masina, necunoscuta de la volan imi zimbeste si imi spune
    “De ce nu zimbiti? Viata e frumoasa, zimbiti!”
    “Doamna, va multumesc, aveti dreptate. V-as urma pina la capatul lumii pentru aceste cuvinte”. Si nu exageram…
    Mi-a facut cadou un alt zimbet si a demarat in tromba. S-a intimplat acum doi ani si inca ma ajuta sa zimbesc, asa, out of the blue.

  23. Aflandu-se in excursie pe munte, o tanara familie a poposit intr-o cabana de la marginea unei vai. Baiatul cel mic, suparat pe fratele sau, s-a dus in spatele cabanei si a strigat de ciuda: “Te urasc!” Dar, imediat, un glas puternic i-a raspuns: “Te urasc, te urasc …!”.

    Speriat, copilul a alergat in casa si i-a povestit tatalui toata patania, spunandu-i ca, afara, cineva striga la el ca-l uraste. Au mers impreuna la locul cu pricina, unde tatal i-a spus fiului sau:

    – Aici erai cand ai auzit ca cineva te uraste ?

    – Da!

    – Ia spune-i ca-l iubesti!

    – Te iubesc! – a strigat copilul si, de indata, vaile i-au raspuns: “Te iubesc, te iubesc! …”

    – Tine minte, i-a mai zis tatal, asa este si in viata: daca esti om rau, numai rautate vei intalni, dar daca esti om bun si te porti frumos cu ceilalti, atunci doar dragoste vei gasi, la tot pasul. Si, chiar daca nu vei fi iubit totdeauna de catre oameni, in schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Sa nu uiti asta!

  24. cruela,asta-i banc sau iar ti-a bagat martorii pliante pe sub usa?

  25. stii bancu’ cu eco gay? copilu’ striga ‘te iubesc,te iubesc!’ si eco zice:’poate-n cur!’

  26. badmf: e de dupa bloguri , de unde noi te facem pa tine… :mrgreen:
    am shi pt tine o cimilitura!
    😉
    Ratacind pe ici, pe colo, un caine urias ajunse intr-o odaie care avea pe toti peretii oglinzi imense.

    Astfel se vazu dintr-odata inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu-si coltii fiorosi.

    Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care – latrand cu furie – se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari.

    In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suflare si plin de sange.

    Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel. Si intalnirea lor ar fi fost o sarbatoare!

  27. am uitat un multumesc

  28. si am gasit unu’ genial:
    de ce e ziua femeii de 8 martie?
    ca e singura cifra cu doo gauri! :mrgreen:

  29. badmf,
    e banc,cru n-ancurcat pliantele,a greşit bloagele…

  30. parpanghele : multumesc! 😉

  31. Cru,contează pe mine oricînd!

  32. si mie-mi place sa zambesc la oameni si la mine. o fac de cand eram copil, inconstient – de la optimismul iremediabil, pe-atunci asa imi statea fatza, in zambet. si se ia, intr-adevar, de cele mai multe ori.

    problema e ca unii … te iau de prost, sau mai rau:
    – cand eram mici, vara-mea, frumusetea familiei, certata de ma-sa ca sta incruntata si nu zambeste mereu ca mine, i-a zis ca zambesc ca o fraiera
    – o profa la facultate, careia ii cerusem frumos scuze ca am intarziat si i-am zambit a iertare, mi-a zis ca nu a mai vazut atata neobrazare in viatza ei
    – tot felu de obsedati de pe strada se luau de mine tocmai cand mi-era lumea mai draga, ca paream abordabila

  33. ciu : zambeshte in gand! 😉

  34. cru – de la zambit inca n-am patit destul de rau ca sa ma ascund… cel mai mult rad insa, in gand! si pe-aici tot ca se zambeste si se rade cu voce tare stau!

  35. […] Simona Tache a identificat gripa mulțumesciană. […]

  36. badmf – ce nu e de ras? tu? hi hi hi

  37. eu nu sunt de ras si cu mine nu e de glumit. nu e de ras ce ziceti voi

  38. badmf, ok, desi… cei mai comici sunt oamenii crunti – parerea mea.
    dar despre ce zici ca nu e de ras? adica despre ce nu se poate rade din ce-i azi pe tapet?

  39. nu e de ras ca va luati politetea in serios de parca juma’ din viata v-ati petrcut-o la ceai si muffins cu regina

  40. cruela, ai mail. multumesc.
    badmf, heel! fucking apologies accepted. please. multumesc

  41. badmf, sper ca nu te referi la mine, ca esti gresit. politetea nu e steagu’ meu si deci nu flutur din el. da optimismu si adevaru’n fatza – da, pe astea le pun in vant de cate ori pot, chiar daca devin nepoliticoasa. cui nu-i place – sa-si vada de treaba. mi-am luat-o urat adesea (adica a trebuit sa-mi gasesc io alta “treaba” cu salariu) si tot nu m-am schimbat. asa ca nu ma baga la capitolu muffins cu ceai. “multumesc” :mrgreen:

  42. badmf, asa-i ca nici nu te gadili?

  43. uite ciu,to you!

  44. he he – nici in partea ailalta nu bun!

  45. ciu, tucuteas, ca bine gandesti! si eu mai dau elegant cu barda si spun adevaru omului in fata. in fond, daca nu-i place sa ma pupe. e problema lui. da in general nu le place ca nu-l pot digera si pana la urma mai trebe dracului sa-ti ceri si scuze.

  46. scuzele sunt bune, cand e cazul. exista insa intotdeauna si varianta fun, cand n-ai incotro si desi e de porc mai tre sa-ti ceri si scuze… poti sa te distrezi, adica… am invatat-o de la fi’miu. iti trebuie alura de nonsalantza naiva si intonatia perfecta cand zici, muzical si zambitor: “ups! scu-ze!” si te-ntorci pe calcaie ca si cum totul a fost frumos si nimic nu te-a durut.

  47. bucuresti. semafor pe rosu.
    in stanga mea apare o partenera de trafic care stranuta. involuntar ii zic “sanatate!”
    imi zambeste, apoi imi multumeste. deodata a bufnit in ras. pana sa se puna verde mai apuc sa vad cum scoate batista si-si sterge palmele.
    oare ce avea in palme? 🙂

  48. Nu mai vreau nici o gripa, ca-ti curge nasu’, hapciuiesti mereu si ai capul cat o banita care nu incape pe usa, nu-ti mai arde de nici un “multumesc”. Votez o pandemie simpla, zambacioasa si nesmiorcaita

  49. Mie-mi place să mulțumesc ultimul.

  50. SUBSCRIU!!! Si sper ca intr-un viitor, cat mai apropiat posibil, sa nu mai fim mirati de gesturi ca cel descris.

  51. […] invitaţi să mulţumim mai des, dar în acelaşi timp să facem gesturi precum cel despre care a scris Simona Tache în urmă cu puţin […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green