Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Poveştile pe care le voi primi cadou

“Poveştile sunt daruri. Împarte-le!”. Aşa zice campania Starbucks din această lună şi tot cam aşa a sunat şi invitaţia pe care v-am făcut-o, acum fix o săptămână, aici, pe blog: să-mi scrieţi o poveste, pe care v-ar plăcea să mi-o şi spuneţi pe viu, la o cafea. Poveştile s-au adunat aici şi a sosit momentul să-i anunţ pe cei trei cu care o să beau o cafea la Starbucks Plaza Romania, mâine (marţi, 14 decembrie 2010), începând cu 19:30.

Cu părere de rău că unele poveşti, deşi foarte simpatice, n-au avut din capul locului şansă de câştig, autorii lor fiind din alte oraşe decât Bucureşti, iată-i pe povestitorii cu care beau mâine cafea:

1. Zâna Eficienţei – pentru povestea de mai jos

Uite, Simona, si o frumoasa poveste de sezon:

A fost odata ca niciodata o femeie. Am putea (pentru o lejera tusa de poveste populara) sa ii spunem cucoana, din cauza celor cateva zeci de fire de par alb de la tample, alunitei de pe obrazul drept si taliei usor ingrosate. Am mai putea nota ca a noastra cucoana avea un nas impresionant si ceva riduri, insa asta nu are aboslut nicio legatura cu povestea noastra.

Cucoana, ca toate cucoanele – matura, echilibrata, rezonabil de rationala. Intr-o zi, pe cand isi facea lista de cumparaturi a saptamanii, cocoana – satula de stat in casa intr-o o zi cenusie si ploioasa, lua o decizie pe care avea sa o regrete amarnic. Se cauta prin poseta, observa ca detine fondurile necesare, stinse luminile, incuie usile si pleca la mall. Cucoana stia – asa cum ii spusese o prietena – ca, la poporul roman, ajunul de sarbatoare este echivalent cu sfarsitul lumii. Era, deci, prevenita ca se va lasa cu oarecare joc subtil de glezne si draci. Insa nici lunga sa experienta in cumparaturi si nici firea usor anxioasa nu ar fi putut sa o pregateasca pentru privelistea ce i se infatisa.

Inca din parcare, lucrurile erau grave. Parcase lumea ca la Pompei, la 10 secunde dupa eruptia vulcanului: pe trotuare, pe iarba cea festelita, pe sus, pe jos, de-a latul, de-a lungul si de-a diagonala. In spatiile nanometrice dintre masini, carucioare de supermarket, brazi tarati pe caldaram, copii pierduri – cu mucii de-o palma sub nas, babe dezorientate si cersetori orientati.

Cucoana, ce sa dreaga, ca nu mai era chip de a da inapoi? Dadu si ea cum putu, cu fata, cu laterala, cu pumnu’ in bordu’ masinii, dadu si vreo 50 de ture, pana cand reusi o parcare din 5417,12 miscari, intre un Matiz obraznic, portocaliu si un Cayenne alb nouveau riche, cu multe cruci atarnate de oglinda retrovizoare. Patrunsa de fiorul crestinesc, cucoana isi facu de trei ori semnul sfant, isi atarna poseta en bandouliere (dupa ce indesase in ea sacosele de rezerva), trase adanc aer in pieptu-i generos si porni la asalt!

Era echipata de razbel: haine bune de tavaleala, atent stratificate, astfel incat sa permita adaptarea imediata la orice fel de temperaturi – inalte, in zonele de langa brutarie si joase, langa frigiderele cu congelate. Avea la ea ochelarii ‘de aproape’, pentru citit preturile si ochelarii de distanta, pentru a evalua care e casa de marcat cu cea mai scurta coada. Avea bateria telefonului 100% incarcata, ca sa poata suna dupa ajutor, in caz ca i se facea rau la inghesuiala.

Odata absorbita prin usile malefic fasaitoare ale mall-ului, cucoana isi dadu seama de grava ei eroare. Aglomeratie, inghesuiala, isterie – toate pareau eufemisme rozalii, plutind deasupra armaghedonului in plina desfasurare. Pana si fufele-veterane de mall, cu colantii lor negri si cizmele albe peste genunchi, aveau o figura dezorientata. Aproape de intrare, trona un brad imens, cu un podium si un fotoliu matlasat, pregatit pentru Mosu’. Pe fotoliu, un superb exemplar de manelaris cocalarus (subspecia cu ciocate) se lafaia sub blitzul admirativ al iubitei.

Cucoana avansa, in ciuda vicisitudinilor atat de evidente. Nu o impiedicara nici cozile alene si indelung serpuind, nici zecile de colinde denaturate care ii agresau auzul si nici unicul carucior de cumparaturi disponibil, cu doar 3 roti. Nu o descurajara nici promoteritele costumate in spiridusi cu pantofi urati de sport si nici matracucele transpirate, care se incaierau pentru niste chiloti la reducere. Nu facu cale intoarsa nici la vederea femeii cu caciula ruseasca din vulpe polara si nici simtind, cu lacrimi in ochi, lovitura la turloaie pe care i-o aplica un alt carucior, aflat in deriva. Icni, schiopata si inainta, precum alte eroine ale mult incercatului sau neam: Ana Ipatescu, Ecaterina Teodoroiu ori Ana lui Manole. Iara pe cucoana/Nici c-o inturna!/ Ea mereu venea,/Pe drum sovaia/ Si s-apropia/Si, amar de ea,/ Iata c-agiungea!

Si nici macar nu avea la ea pieptanul, peria ori oglinda, ca sa se salveze de gloata de zombies inarmati cu carti de credit. Chiar si asa, tarand dupa ea pretioasa-i prada, cucoana reusi, single-handed-and-three-wheeled, sa isi gaseasca masina in labirintul parcarii, sa isi incarce portbagajul.

Se aseza la volan si isi aprinse o tigara. Pe cand tragea in piept cu nesat primul fum delicios de otravitor, cucoana isi auzi telefonul sunand. Era fecioru-su, cu urmatoarea fraza pe buze: ‘Auzi, mami, daca tot esti la cumparaturi, ia si tu ceva si noteaza, ca mi s-au terminant: pasta de dinti, gelul de dus, deodorantul …’. Cucoana ridica ochii, dezolata, descurajata, deprimata. De pe un poster imens, un Mos Craciun hipertensiv, supraponderal si dependent de cola, o privea cu o sticlire perversa in ochi.

Ioana – pentru povestea care urmează

Cu mama la drum lung

Nu stiu altii cum sunt – si tare as vrea sa aflu – dar, de fiecare data cand mama imi propune sa mergem impreuna, undeva in afara orasului, inima mea se opreste oleaca. Mama e o companie grozava si conduce bine, dar – cum sa va spun – sunt patita. Nici o calatorie nu se aseamana cu cealalta si numai banale nu sunt iesirile astea. Stiti vorba aia cu “concediul din care te-ai intors si nu ai ce povesti, nu e concediu”? Nu e cazul meu, mai ales daca mama e prin preajma.

Sa va dau un exemplu.Eram in primii ani de liceu, undeva iarna spre primavara. Si de undeva rasare idea sa dam repede o tura pana la Sighisoara, unde aveam niste vechi prieteni de familie. Cum Sighisoara e febletea mea, am trecut cu gandul repede peste cele 6 ore dus, alte 6 ore intors si am zis sa mergem. Urma sa plecam duminica dis de dimineata.

Acest “dis de dimineata” e un “dis de dimineata” latin, asa ca am iesit din Bucuresti la ora 2 dupa-amiaza. Era soare, era destul de cald pentru acea perioada a anului, si soare si cald a fost pana pe Valea Prahovei unde s-a racit si dupa Sinaia a inceput chiar sa ne ninga. Da, cred ca era un inceput de martie si Dochia ne facea cu mana de undeva de sus. Inainte de Predeal am facut o stanga ca sa scurtam drumul. Aveam sa ajungem la Zarnesti si de acolo in stiu-ce-loc si de acolo mult mai repede la Sighisoara.

Cand Zarnesti-ul se profila la orizont, soarele incepea sa apuna. Ne apropiem de oras si la un moment dat dam de o furca. La stanga in departare se vedeau blocuri, la dreapta se vedeau copaci. Mama face stanga. Mi se parea mai logic sa o luam spre copaci, dar am tacut, spunandu-mi ca ea e soferul, ea e adultul vaccinat si stie mai bine. Si iata-ne in Zarnesti, facand ture prin oras, nestiind cum sa iesim din el. Gasim un grup, ii intrebam in ce directie trebuie sa o luam spre Poiana Marului. Ni se raspunde cu un ridicat din umeri. Nu-i bai, mai mergem, gasim un nene, aceeasi intrebare, acelasi ridicat din umeri. Pana la urma, dupa ce am facut turul orasului si am acumulat destula experienta pentru a deveni ghizi turistici in Zarnesti, gasim iesirea din oras si regasim furca.

Se intunecase deja, o ora o pierdusem degeaba, dar acum nu mai aveam motive sa taraganam lucrurile asa ca full speed ahead (ma rog, vorba vine, ca stiti cum sunt drumurile secundare). Pustiu, ulita principala cu case de-o parte si de alta, pustiu, ulita principala cu case de-o parte si de alta, iar pustiu, iar case – asa, treceam dintr-un sat romanesc, sasesc in altul. Pana cand, la un moment dat, mama face o dreapta. Era un pic ciudata manevra asta, normal mi se parea sa mergem tot inainte, sat, pustiu, sat, pustiu pana in Nades. Dar la dreapta, pe o ulita secundara? In fine, ea e adultul vaccinat, ea a consultat harta, cine stie despre ce scurtatura e vorba. Inaintam pe ulita (mai bine zis urcam pe ulita), “asfaltul” dispare, casele dispar, ultimul stalp cu lumina este lasat in urma la vreo 100 de metri. Inaintam in panta pe un drum mocirlos, pe o ploaie mocaneasca, printre livezi.
– Mama…nu cred ca asta e drumul!
– Nici eu!
Dam sa intoarcem, dar roata din dreapta spate aluneca intr-un sant si cea din stanga fata se dezlipeste de pamant si se invarte in gol. Mama iese din masina, se uita, pune niste pietricele sub roata din fata, apoi incearca din nou. Nimic. Repeta actiunea asta de vreo 6 ori. Nimic. Roata tot in gol se invartea, tractiune nada niente nulla.
– Ioana, iesi te rog din masina si impinge-o.
Iese Ioana din masina, se pozitioneaza in spate, impinge, aluneca in noroi, se murdareste. Nimic. Inca o data. Nimic. Masina se urneste dar revine in aceeasi pozitie. Mi se trimit intariri: sor-mea.
Reincepe operatiunea. Nimic.
Inca o data. Nimic.
– Stati voi aici, ca eu ma duc sa gasesc pe cineva sa ne ajute.
Si uite asa am ramas noi, doua fete cucuiete, noaptea, pe ploaie marunta marunta, stand in lumina farurilor, asteptand in mijlocul pustietatii, fara semnal la mobil.
Ca sa nu ne plictisim, am inceput sa jucam Fazan, dar vocabularul sorei mele era indreptat in acea noapte numai spre lucruri morbide sau infricosatoare. O prezenta agreabila, ce mai!
La un moment dat, de departe, de prin dreptul ultimului stalp de lumina se aude un huruit-inecat-puternic de motor. Ce sa fie, ce sa fie?
– Mama vine cu …..tractorul??
Zgomotul se face din ce in ce mai puternic si intre timp zarim si un far. Un singur far, pozitionat central.
– Mama vine cu …..motocicleta???
Zgomotul se face si mai puternic si langa noi opreste un ARO care fusese construit in Epoca de Aur si supravietuise pana acum, Epoca de Fier. Nu avea usi, avea un singur far, central (vorba aia, unul si bun!) si avea in dotare si lanturi, care erau manuite cu indemanare de un nene subtire si inalt, trecut de 50 de ani.
Pune lanturile la masina, o trage din sant, o aduce pe drumul cel bun si in pozitia corecta, apoi rolurile se inverseaza. Intorsi la baza dealului, pe ulita principala, scapati din noroaie, ne oprim sa-i multumim celui care ne-a salvat.
– Cand ploua, e foarte usor sa ramai impotmolit acolo. Au fost cazuri de masini scoase cu tractorul, caci altfel nu se putea. Lasati doamna, ca si un neamt a vazut o scurtatura pe harta si chiar a crezut ca exista.
La unu noaptea am ajuns la Nades. La privirile un pic ingrijorate, un pic curioase ale gazdelor, am raspuns cu:
– Va povestim totul maine. Acum vrem doar sa scapam de bocancii astia innoroiati si sa ne culcam.

PS: Acu doua saptamani, mama mai avea 150-200 de km si isi incheia turul tarii. Mi-a spus s-o sun la 21.00, ca sa stabilim ce si cum facem ca sa vedem ploaia de meteoriti. La ora 21.00, constiincioasa, o sun (indelung) dar nu raspunde. Ma suna pentru 10 minute si, gafaind, isi cere scuze ca nu a putut sa raspunda, dar era ocupata sa sara gardul unei manastirii din Curtea de Arges, caci au incuiat oamenii portile si au uitat de ea.

Acu ati inteles la ce ma refer?

3. Sandman – pentru povestea următoare

A fost odata un vapor care a ajuns in Canada,la Vancouver, exact in ziua de Craciun.Tot echipajul s-a imbracat in haine de sarbatoare si astepta cuminte masa festiva,bucatarul anuntand ca le va pregati tuturor o surpriza.
Surpriza i-a iesit de minune, s-a imbatat groaznic in ajun ,asa ca meniul arata astfel:
-Aperitiv:rosii intregi,masline,o ceapa taiata in patru,trei felii de salam,o felie de branza feta, whiskey botezat cu apa.
-Felul 1:Racitura din burta de vita,whiskey (acelasi).
-Felul 2:Sarmale din peste,ardei iute,smantana dulce,vin alb,cald.
-Desert:banane (crude),lime,portocale (acre).Aici trebuie spus ca fructele dulci,impreuna cu o doza zdravana de gem si zahar servisera drept baza pentru fabricarea unui asa zis rachiu de fructe,motivul principal al inventivitatii bucatarului in alegerea meniului.
Cei mai slabi de inger sau de stomac (vreo sase) au cedat la racitura,organizandu-se rapid pentru o iesire in oras, unde sperau ca magia Craciunului ii va atinge si pe ei.Liderul grupului,un om cu experienta, a anuntat ca stie el un loc perfect pentru a alunga starea de deznadejde ce stapanea sufletele marinarilor greu incercati.
Cum spiritul sarbatorilor,ala care ne face mai darnici,nu a ajuns la nava (probabil din cauza mirosului de sarmale din peste), grupul mic, dar plin de asteptari, a respins ideea unui taxi si a sunat la unul dintre seamen’s club-urile orasului pentru a solicita un microbuz care sa-i transporte (gratuit) din port pana la locul indicat de guru.
Cum seamen’s club-ul respectiv era patronat de o asociatie crestina,oitele ratacite au fost deturnate de la destinatia initiala catre localul ce tinea de respectiva organizatie.
In locul steak house-ului si al barului de striptease spre care se indreptau gandurile pacatosilor la urcarea in masina, Domnul i-a calauzit cu mana tare intr-un spatiu de vreo doua sute de metri patrati in care o adunare de enoriase de varsta a treia,a patra,sau chiar mai inaintata, astepta nerabdatoare vizita marinarilor pribegi prin lume,lipsiti de caldura unui camin.
Clubul respectiv se compunea dintr-o capela,un magazin cu suveniruri si o sala tip salon discoteca de tara.
Credincioasele gazde, cu zambete largi, i-au intampinat pe insetatii de bere si dezmat cu un brad si cadouri pentru fiecare:fulare si caciuli calduroase,toate model unicat.Din pacate mixul de culori era atat de mare per bucata, incat si in ziua de azi sunt oameni care-si privesc fularul, intrebandu-se”ce ma-sa de culoare e asta,nici nu stiam ca exista”.
Aceleasi gazde pregatisera o cina tip tava impinsa, formata din tartine cat moneda de 3 lei,unse cu unt si trei boabe de icre rosii,niste prajituri uscate si limonada.Limonada proaspata,dulce,aromata,numai buna pentru acei oameni care lasasera caldura caminului de fier pentru a se aventura in Vancouver-ul inghetat si plin de zloata.
Discret,dintr-un colt al salii, susura o muzica ingereasca.Cu proaspetele cadouri indesate pe cap si cu icrele plutind prin stomac in limonada calda,cei sase si-au intors privirile catre sursa acesteia (o mare greseala,dupa cum se va vedea).
Doamnele au interpretat gestul drept o dorinta nerostita,asa ca rapid incaperea a fost transformata in ring de dans.Covorul de iuta a fost rulat la perete,masa cu bunatati s-a evaporat,iar o mamaie mai “verde” a spart gheata,schimband caseta cu imnuri ingeresti cu o alta,avandu-i drept protagonisti pe mult mai pamantenii Boney M,Nate King Cole,Charles Aznavour,Jo Dassin si alti indragiti cantautori contemporani cu Mozart.
Groaza intiparita pe fetele musafirilor a fost categorisita drept timiditate de catre doamne,asa ca domnii au fost invitati pe ring cu miscari largi,dar ferme.Mai bine de jumatate de ora a durat sesiunea de dans,din pacate clubul se inchidea la ora 23:00,astfel ca amabilele amfitrioane si-au imbratisat/sarutat cu un ultim efort partenerii inainte de a da” stingerea”.
Ametiti de versurile aznavouriene,coplesiti de caldura sufleteasca a minunatelor fiinte de care tocmai se despartisera dupa doua ore lungi,foarte lungi,cei sase s-au grabit (mai exact s-au calcat in picioare) sa urce in van-ul care ii astepta cuminte in fata cladirii pentru a-i duce inapoi la nava rece si neprimitoare.
Anii au trecut,tinerii din poveste nu mai sunt tineri,iar unul dintre ei a invatat ca banii pentru un taxi sunt garantia ca va ajunge unde si-a dorit.
In ceea ce-l priveste pe liderul grupului,cel cu “locul”, ei bine, nicio fapta buna nu ramane nerasplatita.Inainte de a pleca acasa,cu avionul, dintr-un port american, colegii i-au introdus discret in bagaj (voluminos,ca al oricarui marinar respectabil) o bucata mare de tabla de vapor,de vreo 20 de kg,o caseta cu Abba si o felicitare pe care scria “Vancouver,1994,cu drag din partea colegilor”.

Bravo Zânei Eficienţei, Ioanei şi lui Sandman, ne vedem mâine seară, la 19:30, la Starbucks din Plaza Romania! Nu uitaţi să aduceti cu voi o carte, pentru că Starbucks derulează, cu ocazia Crăciunului, programul “Cărţi pentru copii”. Cărțile donate de clienți vor fi colectate și oferite apoi organizațiilor SOS Satele Copiilor şi Civika, cu scopul de a crește șansa la educație a celor mici.

Mulţumiri pentru participare şi povestitorilor care n-au câştigat. N-o să beţi o cafea cu mine, dragii mei, dar bucuria de a-ţi împărţi poveştile cu ceilalţi e mai tare decât orice cafea din lume. 😉

16 comentarii

  1. cinste lor, cinste lor, cinste povestacilor!

  2. vecina, tu ai luat doua gagici si un tip, desi ai fi vrut sa iei trei gagici, noi doua gagici si un tip, desi am vrut sa luam tot trei gagici. se cheama cam fost politically correct? 😀

  3. “ N-o să beţi o cafea cu mine, dragii mei… “
    Ei lasa, ca faci cinste cu una de la dozator in Piata Progresul, cand s-o deschide hala aia noua !

  4. doamnele eroine din primele 2 povesti(“cucoana” si “mama”) se potrivesc perfect si in cea de-a treia, cu mentiunea ca respectivul club s-ar fi inchis cu o perinita la 5 dimineata iar eroii si eroinele ar fi fost observati la o ciorba de burta pe la 7. felicitari povestacilor!

  5. @Tache – faina idee
    – in alta ordine – pe unde se mai bea o cafea turceasca buna si in ambianta ca lumea la Bucuresti ?

  6. In gang, pe Calea Victorie, si mai este si narghileaua acolo 😉 .

  7. o sa torn o cafea in tastatura shi o sa rezolv si cafeaua bauta pe blogul roz!
    😉
    cu whisiky!
    :mrgreen:

  8. @Marius D….da ..narghilea in pasaj..am un amic care pufaie p-acolo…apa se schimba hebdomadar…chelneri plictisiti…ambianta…

  9. stiu ce-i calamar sau dromedar. da hebdomedar…

  10. roberto, grecu-i mai zice evdomada. saptamana, adica.
    sapte zile.
    seven.


  11. @julius: mai mult decât politically correct am fost 😉

  12. buna dimineata! eu tocmai mi-am baut cafeaua… ce bine ma simt, ce frumos e totul in jur, si ce bine va sta avatarul!

  13. bai, facetzi voi ce factzi shi tot pa politica o datzi!
    :mrgreen:

  14. tata uraniu e liber diseara, cat betzi voi cafele?
    🙄

  15. @cruela: nu ştiu, cică s-ar putea să vină şi el :mrgreen:

  16. […] pentru copii la Starbucks Cafe, acțiune despre care am aflat de la buna noastră prietenă, Simona Tache. Să știți că merită să faceți și voi un drum până la cel mai apropiat Starbucks pentru […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green