Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

O carte foarte frumoasă

Tocmai ce-am terminat de citit Creştetul gheţarului, adică jurnalul poetei Constanţa Buzea, din perioada 1969-1971, când era încă prima soţie a lui Adrian Păunescu. Tare, tare frumos e scris. Dincolo de anecdotică, de povestea tristă a unei căsnicii nefericite între o femeie discretă, talentată şi sensibilă şi un plăvan gălăgios, egoist, cinic, veşnic îndrăgostit de alte femei şi viitor mare poet, foarte tare mi-au plăcut tonul şi scriitura. E ca şi cum ar fi fost scris în şoaptă, în vârful picioarelor. Durerea şi umilinţa femeii nefericite şi desconsiderate, pe faţă, cu cinism, nu capătă niciodată vreo notă stridentă.

Vă redau un singur pasaj, referitor la pasiunea lui Păunescu pentru Ana Blandiana: „În vremea aceea, Adrian venea acasă şi se culca pe canapea întors cu spatele la noi. Cu faţa la perete, suferea. Ofta cu ochii strînşi, aproape să plîngă, refăcînd în minte scenele cu Nana îmbrăţişîndu-se şi prelungind agonia unei dorinţe apocaliptice. Aşa şi-a scris cartea cu care a luat premiul şi a stîrnit certuri în juriu. O carte ca o rană vie, pe care o cunosc şi o evit, pe care am dactilografiat-o. A scris la ea bolnav de o lingoare ce nu se mai istovea. Se ridica din reverii şi se apuca de scris. Scria şi mă chema să mi le citească“.

Foarte frumoasă e şi povestea întâlnirii cu Mircea Eliade, iar pasajele despre copii sunt de o poezie extraordinară.

Constanţa Buzea are acum 70 de ani. Când scria Creştetul gheţarului avea 30, o căsnicie de 10 ani, deja ratată dureros, doi copii şi nişte crize de bilă mai mari decât ale mele, care sunt mai mult dese decât mari. 😕 Cred că şi ele m-au apropiat cumva de autoare. 😉

Dacă n-aţi citit cartea, v-o recomand cu entuziasm.

Voi ce aţi mai citit frumos?

72 comentarii

  1. Celebrari – Michel Tournier.

  2. La mare poet nu lipseau niste ghilimele?

  3. Misto topic, imi cautam o carte sa mai citesc. Ultima a fost Orbirea lui Saramago.

    Si eu am crize de bila. Ma doare capul destul de des si nici nu prea functioneaza optim. Tu ce iei?

  4. Da. Cred ca e o carte buna. N-am citit-o, dar am vazut-o recomandata si de Stefan Agopian si nu prea da gres.

    Catalin Mihuleac – 10 povestiri multilateral dezvoltate

  5. Bine ca mi-ai adus aminte, era pe lista cu mustread-uri, sa nu uit s-o comand! Si mie mi s-a parut o individa finuta si cu bun-simt… o fi fost unul din cazurile cand extremele se atrag :))
    Lecturi in ultimul timp? Un morman pe noptiera despre psihologia copilului, cum sa fii super-nanny si alte chestii de gen… Ca e cazul pe la noi prin familie :)) Si s-au dovedit foarte interesante si recomandabile chiar si fara motiv..

  6. “Muzeul inocentei” de Orhan Pamuk

  7. narcis şi gură-de-aur

  8. De unde se vede ca trebuie sa-ti bati nefasta, numa asa scoti ceva din ea. Ar trebui sa vorbim cu domnu Tache, sa vezi ce scriitoare iese din Simona.

    E tot un fel de mesteru Manole, fara suferinta nu iese domne ARTA.

  9. cred că e niţel tînguitoare, din paragraful pe care-l redai aici.

    eu am citit ultima dată o carte de nobel (era să zic de oscar), deşertul tătarilor de dino buzatti. foarte, foarte bun!

  10. am citit şi eu jurnalul constanţei buzea. absolut delicioasă!
    acum am descoperit andrei makine, deocamdată cerul şi pământul lui jacques dormé. superb!

  11. * Mircea Cartarescu – Frumoasele straine (e de un umor nebun, de care nu il credeam in stare pe tovarasul Mircea)
    * Neagu Djuvara – Amintiri din pribegie
    * Dan Lungu – Sunt o baba comunista (de fapt, cam orice de-a lui Lungu merita citit, mai putin “Cum sa uiti o femeie”, chiar si proza scurta).

  12. ultima carte (re)citita e “Legendele olimpului – Eroii”, repovestita cca rimat pt copii.

    o colectie de grozavii cu violuri, rautate, razbunare, micime si crime odioase, din care rezulta cumva ca primul pas spre eroism e sa traiesti pe pamant. deseara re-incepem legendele oplimpului – zeii. brrr! acolo sa vezi balacareala moralei si efemerul valorilor binelui….

    ma gandesc ca totusi poate avea un rol pana la urma pozitiv in educatia unui copil, in ciuda ororii pe care mi-o provoaca sa ii citesc asa ceva tanarului de 10 ani: il invata ca in lume exista la orice nivel rautate si odiosenie (nu numai cum vede si aude de acasa ca sa fii bun, sa spui adevarul, sa nu ravnesti la lucrul altuia etc etc). daca intelegi de la inceput ca exista raul si ca bucuriade fapt iti vine de la bine (pana la urma) – tot e ceva!

  13. nu am citit “crestetul” – ma sfatuiti sa o recomand prietenei mele, care e intr-un moment dureros cu nefasta’su, nu poate cu el nu poate fara el – oare o ajuta cu ceva?

  14. in afara de emotia artistica, evident…

  15. Simona, ai grija cu aceste crize biliare. Din pacate in unele cazuri se poate ajunge la pancreatita acuta. Niste investigatii ar fi indicate. Nu evita problema.
    P.S. poate si talentul de bucatar al sotului tau e de vina?!
    Glumesc, sunteti f draguti amandoi

  16. Am uitat de carte ”muzeul inocentei ”de Pamuk

  17. @ciu: da’ copilul, la 10 ani, n-ar trebui sa citeasca singur?
    @clara: m-am investigat acum cativa ani, cica am o bila lenesa :mrgreen:

  18. mai ziceţi-mi de cărţi 🙄

  19. Ultima carte citita de mine a fost Levantul de Cartarescu 😀
    zilele trecute am citit, in romana, veverita rita, si-n germana Hensel und Gretel.

  20. afluenza – oliver james ( a nu se confunda cu jamie oliver 😀 )
    1% clisee si 99 % lucruri chiar interesante

  21. “Un secol cu Neagu Djuvara” e ultima citita de mine. E o incursiune prin istoria romanilor din secolul 20, istorisita de un om care a trait-o “la fata locului”, intr-un mod extrem de lucid, intelept si nepartinitor. Cine sunt romanii, ce-au facut in ultimul secol, si, mai ales, ce-ar fi putut sa se intample cu poporul roman “daca”…

  22. si acum ma tot imping sa incep jurnalul rusesc al annei politkovskaya dar imi e cam groaza de ce o sa gasesc inauntru 😥 asa ca mai aman 🙂

  23. Ian Mc Ewan, tot ce s-a tradus la noi. Preferatul meu “Sambata”.
    Andrei Makine: “Testamentul francez”, “Crima Olgai Arbelina”- splendide
    Margaret Atwood:”Femeia oracol’ si mai sunt cel putin 4-5 carti ale ei pe piata
    Marcel Mathiot: “Jurnalul unui batran amant “- un titlu cam nefericit tradus dar cartea … incredibila
    … mai ma mai gandesc …

  24. iar cartile pe care le-am facut cadou prietenilor in ultima vreme sunt filip florian – degetele mici si zilele regelui si filip + matei florian – baiuteii
    initial eram reticenta din cauza pomului laudat dar sunt niste carti foarte foarte frumoase 🙂

  25. IrwinD. Yalom: “Minciuni pe canapea” si “Plansul lu Nietzsche” 😀

  26. scuze! pentru cineva “cu lecturi” redactez oribil 😥

  27. Am notat …cu proxima ocazie o cumpăr.

    Ultima citită ”Secretele Minţii de Milionar” – T.Harv Eker

  28. cosmin ungureanu

    Fluturele negru al lui Radu Paraschivescu. Excelenta!
    Eichmann la Ierusalim, de Hannah Arendt. Tulburatoare.

  29. de-asta nu îmi reciprochezi tu sentimentele de aleasă iubire, că io numai în note stridente scriu. 😥 😥 😥 😥 😥

  30. Melania Bancea: “Al optulea” Excelentă!

  31. Io vazand atata exhibare de lecturi grele la antecomentatorii mei, nu pot decat sa declar cu adanca umilinta, in nemernicia mea, ca un caine turbat, ca nu am citit cartea Constantei Buzea. Am vazut filmu’. :mrgreen:
    Lasand gluma deoparte, incerc in general sa citesc cam ce recomanda: I.T.Morar, Cristian Teodorescu, Omul care aduce cartea – Dan C. Mihăilescu (mi-a placut atat de tare recenzia pe care a facut-o acum vreo un an la “Al dumneavoastra sincer, Surik” incat am cumparat-o si am devorat-o. Fabuloasa. Recomand).
    Doru Buscu recomanda mai de mult pe Amos Oz in general si al lui “Cum să lecuieşti un fanatic”. Ce sa fac, il recomand si io, daca altii mai destepti ca mine scriu: „Amos Oz este vocea raţiunii ridicată peste confuzia generală.“
    Si pour les conneseurs, Emil Brumaru si toata poezia lui. Cum spunea Iolanda Malamen acum vreo multi ani, o carte de Emil Brumaru este cadoul perfect pe care sa-l faci iubitei/ sotiei. Cu o conditie, aceasta sa aiba simtul umorului si ceva minte. Daca aveti cele mai vagi dubii ca jumatatea voastra are in ea ceva din Dana Grecu & tigaia aferenta, io zic, frati intru suferinta sa va abtineti de la astfel de cadouri. Pentru ca acolo va citi versuri din categoria grea:
    “..Pe sanii tai dau o para de aur,
    Pe soldul tau dau inca o para,
    Pe sufletul inchis in lacatele
    Mi-as da si calul meu cu tot cu sea.
    Ti-as pune pe buric coroana calda
    De buze moi rasfrante a desfrau,
    In carnea ta cu maluri parfumate
    M-as revarsa zglobiu ca un parau!”
    😳

  32. Eu planuiam sa citesc “maestrul si margarita”, numai ca traducerea pe care o am in mina e facuta dupa o editie publicata in rusia prin 1960. Ma gindesc ca originalul a fost cenzurat la greu.

    @N.A: Aici aici un link de la un freak adevarat, in stare sa citeasca cam tot despre psihologia copilului. El zicea ca asta e cea mai buna resursa:

    http://www.parentingscience.com/

  33. “Valurile” de Virginia Woolf…
    pe care nu vreau sa o termin…

  34. Paraschivescu, Fluturele negru. Dar o sa am timp de lecturi mai consistente, ieri fiind anuntat ca sunt in preaviz … 🙁

  35. Seducatoarea din Florenta de Rushdie dar mi-a facut Delia pofta de Jocul cu margele de sticla. Si trebuie sa caut Spuma zilelor ca n-am mai citit-o de vreo 10 ani. Si o noua carte de Eco, Cimitirul din Praga.

  36. ciu, de ce oroare? asta mi se pare o tâmpenie. în fond şi biblia e plină de hoţi, trădători şi curve. io am citit legendele olimpului pe la 7-8 ani şi mi s-a părut fascinantă. am tot recitit-o până am făcut-o bucăţi. era acolo o poză cu o sculptură de-a lui apollo care mi se pare cea mai mişto sculptură a unui bărbat pe lângă david. şi mi s-a părut firesc că era în puţa goală. că mai văzusem în albume de artă. la fel am citit şi 1001 de nopţi. şi legendele popoarelor şi toate poveştile nemuritoare, cu răi şi buni. pe urmă am trecut la literatură. ai mei aveau o bibliotecă foarte mare şi frate-meu şi cu mine am citit de mici copii tot ce am avut chef. ei, eventual aşezau mai sus cărţile la care nu trebuia să ajung. una din ele ţin minte că era regina margot. nuş de ce maică-mea a considerat că la 10 ani încă n-am voie s-o citesc. da am citit-o la doişpe. copilu e copil. lăsaţi-l să-şi deschidă mintea şi să-şi dezvolte imaginaţia. să descopere singur sau să întrebe singur ce nu înţelege. nu pricep de ce săriţi să frunzăriţi tot felu de tratate de psihologie cum face copilu caca un pic mai moale.

  37. Citesc “Paula” de Isabel Allende. O bijuterie, incearc-o, cred ca o sa-ti placa 🙂

  38. “Mielul: Evanghelia dupa Biff, tovarasul de joaca al lui Iisus” de Christopher Moore

  39. D-na Ana Blandiana a negat…

  40. Azi e vineri,vedeti ca mine este ziua lui Eminescu,cititi si voi ceva din el,o poezie ceva sa va aduceti aminte de el.!

  41. mi-am amintit si eu azi de eminescu, asa, dintr-o data…

    o tura prin biblioteca mamei si m-am intors cu cele 6 volume din forsyte saga – john galsworthy.

  42. Are dreptate Delia, si eu pana in clasa a VI-a mancasem toata mitologia pe care o prinsesem, au fost lecturile mele preferate. Alea “de varsta mea” le fumasem de mult si citeam si eu – tot pe ascuns, ca cica nu erau carti de copii – Cocosatul de Paul Feval, Regina Margot, Rebreanu ( 😀 ) si tot ce mai prindeam..

    @Catalin – sar’mana! 🙂

  43. @delia: si io am citit legendele olimpului de 10 ori, plus toate cartile cu regi, regine margot si muschetari si nepoti de muschetari

    @dana: pai nu au avut propriu-zis o relatie, doar i-a facut el o curte turbata, pe care ea a acceptat-o, pana la un punct. s-a harjonit, s-a hlizit cu el, dar atat

    @lorena: n-am o problema cu stridentele, daca sunt stridente misto, doar ca ele ar fi fost nepotrivite in situatia jurnalului Constantei Buzea. la tine dau foarte bine stridentele, se asorteaza perfect cu personajul feminin naravas si bitchy, pe care ti l-ai construit tu. 😉

  44. ultimele carti care m-au impresionat peste masura, le-am devorat dintr-o rasuflare si nu-s tocmai niste noutati, dar eu am ajuns mai tarziu la ele : ‘memorialul manastirii’ si ‘evanghelia dupa iisus cristos’ de saramago. m-au uns pe suflet.

  45. Bastarda Istabulului – Elif Safak

  46. simona, dar nici nu mă îndoiam 🙂
    ăă, ciuciu, pentru mine n-ai una cu “tata-bogat-cu-copii-gata-făcuţi”?

  47. Alice Miller – Desteptarea Evei (Despre vindecarea orbirii emoţionale).
    Nu, nu e (cum sugereaza titlul) vreo pledoarie pro-feminism 8)

  48. A, si sa nu uit de “Apocalipsa decodificata”, recitita pentru a treia sau a patra oara in ultimii ani. Dar asta e deja alta mancare de peste, cu garnitura de ezoterie prin ea si fara “magi, prooroci, profeti, sfinti, ingeri” ori alte jivine din astea.

  49. Barry Cooper, “Beethoven”. No wife, no money, no problem!

  50. N.A, let me guess. ion a lu rebreanu, nu? cred că generaţii întregi au citit cartea aia numai pentru alea câteva propoziţii cu ion şi ana în spatele sobei, sau unde naiba a convins-o. cimitirul din praga tocmai am comandat-o. da nu ştiu, aş avea chef şi de ceva mai uşor, mai de râs, aşa. că prea am visat orci şi tot felu de coropişniţe în ultima vreme.

  51. @delia: lasă că şi celebrul viol al Nadinei se citea în draci 😆 😆

  52. apropo de scene piperate din ion.. abia cand am mai crescut putin si am citit a doua oare ‘la medeleni’ m-am prins ca adina lui danutz se tinea cu aneta sau cum o chema pe aia

  53. Ultima carte care m-a entuziasmat e scrisa de Radu Pavel Gheo-Noapte buna, copii! Cartea urmareste destinul a patru prieteni din copilarie, pe care viata i-a despartit: trei dintre ei au ajuns in America, cel de-al patrulea ramanand acasa. Flash-back-urile in perioada de dinainte de ’89 mi-au prilejuit o intoarcere in timp la anii copilariei. Sunt pasaje intregi din carte in care ma identific cu unul sau altul din personaje. O carte excelent scrisa. Recomand! ❗

  54. Si, daca sunteti cititori “de nisa”, in categoria Political junkie, va invit pe blogul personal, la categoria “Recomand”
    http://teacheru.blogspot.com/

  55. “Versetele satanice” de Salman Rushdie.

  56. Uitasem de Rushdie … mie mi-au placut mult “Rusinea” si “Pamantul de sub talpile ei”
    Si bineinteles, peruanul cel minunat Vargas Llosa … eu il iubesc mult dar ma feresc sa-l pomenesc si pe el si pe Marquez fiindca pana sa apara zicerea “ultima carte pe care am citit-o: levantul lui Cartarascu” auzeam prea ades “vaaai, eu citesc Marquez sau ala, cum ii zice, Losa”

  57. Ian Mc Ewan”Amsterdam” ,”Gradina de ciment”si acum citesc”Child in time”.Bun Mc Ewan,recomand.
    Plusez cu “Nemurire”-Kundera(e una dintre preferate)

  58. Citesc pentru a 12-a oara prozele scurte ale lui Bulgakov, aparute la Polirom (“Cupa vietii” si “Scene moscovite”). Acum sunt la “Cupa vietii” si rad ca idiotul citind, cu putina extrapolare,despre viata noastra din Romania comunista. Face bine, va asigur! Si da, sunt de acord ca “Frumoasele straine” e scrisa cu mult umor…

  59. Am uitat sa-ti spun, Simona, un leac ce functioneaza fara gres cand ai o criza de bila din motive de lene a acesteia: iti faci o cafea fara zahar, destul de tarisoara, in care storci o lamaie intreaga. E mizerabila la gust dar ia raul cu mana! Dovedit eficient si in cazuri de migrena si mahmureala!

  60. @gigel: ia că o să fac eu, la un moment dat, un topic separat cu leacuri pentru bilele proaste şi afurisite, ca a mea

  61. Eu zilele astea chiar am citit din Eminescu….Glossa,Luceafarul si Cezara.

  62. jurnal suedez, gabriela melinescu.
    foarte pe gustul meu, mai cu seamă primele 3 volume.

  63. Salutare tuturor! Te citesc de multa vreme, Simona, dar e prima oara cand comentez (in scris 🙂 ).
    Printre ultimele carti citite ar fi Dragostea in vremea holerei (Gabriel Garcia Marquez), Frumoasele straine (Mircea Cartarescu) si Morcoveata (Jules Renard), dar si diverse alte carti pentru copii. Am pe rol Primul om, de Camus, si urmeaza probabil Cele mai frumoase povestiri ale lui Hesse.
    Va multumesc pentru sugestii!

  64. @Marylou: bine ai venit, te mai aştept şi altădată cu comentarii 🙂

  65. Ileana Vulpescu – “Saruta pamantul acesta”

  66. marturisesc ca , din cand in cand, mi se face mila de cartile pe care nu le cumpara nimeni, de necititele pe care le-ntalnesc din cand in cand in locuri de trecere. Ieri am dat peste “cine face prea mult curatenie, e singur de vina”. Mi-am inchipuit-o a fi o carte despre paianjeni, bibelouri si sertare , un compendiu de sfaturi gospodaresti, o reclama ascunsa de-a lui henkel. Stampila de “exemplar cu greseli” mi s-a parut o dara de ruj strident pe fata bunei de maritat si deja incercam sa aproximez linia diagonalei pe care-mi voi plimba privirea.
    De gasit am gasit o analiza fina a unor corsete de gandire.

  67. Muriel Barbery – Eleganta ariciului (o supriza deosebita sub o coperta amuzanta)
    Ionel Teodoreanu – Arca lui Noe (revin mereu la ea cand mi-e dor de scriitori romani autentici)
    Vasile Voiculescu – Proza integrala (la fel de buna precum poeziile lui)
    Miss Smilla’s Feeling for Snow – Peter Høeg (o lume necunsocuta mie si anume Groenlanda, mister si relatii intortocheate).
    Asta se intampla acum, caci am prea mult timp in tren in drum spre si de la serviciu.

    Dragilor, va multumesc pentru lista imensa de carti pe care mi-am facut-o citind preferinele voastre!

  68. Andre Gide – Fructele pamantului
    dar my favourite… Narcis si Gura-de-Aur , inca n-am gasit o carte care sa-mi placa mai mult
    si ultima citita : Neagu Djuvara “Amintiri si povesti mai deocheate ” frumos scris si amuzant – recomand si celor care au impresia eronata ca un copil nu tre sa citeasca Legendele Olimpului pana la majorat, doar asa, ca sa vedeti ca si marele Djuvara a avut ceva”tresariri”erotice in copilarie, si orice copil le are, cu sau fara Legendele Olimpului si alte lecturi.

  69. Nicola Griffith – Rîul liniştit şi Elizabeth Moon – Viteza întunericului. Pun gîtu’ că o să-ţi placă.

  70. Simona, nu stiu daca o femeie discreta (si spun discreta in sensul folosit de tine) ar publica detaliile alea, chiar si la nspe ani dupa divort. Tot a spalat rufele in public seamana.
    Asta-i genul de carte pe care, daca tii musai sa se publice, lasi instructiuni (si bani) prin testament sa se publice la 10 ani dupa ce ai murit si tu si fosta”jumatate”.

  71. Nu neaparat frumos, dar instructiv: “Memoria ca zestre” a Ninei Cassian. Tot jurnal, în trei volume.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green