Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Despre suferinzii de cultul propriei personalităţi

Există oameni care, în momentul în care li se dă puţină importanţă, o iau razna rău, prin bălării. Li se gonflează pur şi simplu eul şi îşi pierd minţile. Pierd legătura cu realitatea. Li se pare că lumea începe şi se termină cu ei, că sunt cei mai competenţi, cei mai deştepţi, cei mai tari exponenţi ai rasei umane ever. Sau măcar ai meseriei pe care-o au. Şi nu ezită să le comunice asta, cu maximă mârlănie, celor din jur. Nici să se descheie la pantaloni şi să facă pipi pe oameni care-s cam cu 100 de clase peste ei nu ezită. Iar faptul că ăia, civilizaţi fiind, nu le răspund cu aceeaşi monedă, îi încurajează şi mai tare în nesimţire şi grosolănie.

Faptul că unul pe care-ţi permiţi să-l interpelezi ca ultimul cocalar de duzină nu-ţi răspunde cu “Auzi, băi, da’ tu cine morţii mă-tii eşti să-ţi permiţi să vorbeşti aşa cu mine? Cum te cheamă şi cine a auzit de tine, în afară de mă-ta?” e  – nu-i aşa? – o dovadă incontestabilă că tu, bolnavul de cultul propriei personalităţi, ai dreptate să te fi pişat pe el. Dacă nu-ţi răspunde în acelaşi registru, e limpede că e strivit de personalitatea ta copleşitor de competentă, de complexă şi de plurivalentă. În nici un caz nu e un om civilizat, dintr-o lume mult mai evoluată decât a ta, care pur şi simplu nu ştie să dialogheze cu urangutanii prost crescuţi, care-şi numesc propria mârlănie “sinceritate”. Nuuuu! Dacă nu te ia în acelaşi registru, e un prost, un incompetent şi un impostor, exact cum i-ai zis tu, urangutanul ultracompetent, că e. Sau, mă rog, cum i-ai grohăit şi i-ai împroşcat bale în faţă, pe limba ta.

Întotdeauna am crezut că personajele de genul ăsta (altfel, nişte nefericiţi jalnici ai soartei) trebuie ignorate. Şi o cred şi în continuare, doar că, uneori, e greu şi te apucă o scârbă de-aia infinită, de-ţi vine să te dezbraci de toată educaţia şi de tot bunul simţ şi să le-o dai în bot, în singurul mod pe care sunt capabili să-l descifreze. Pe limba lor, adică. Simplul fapt că îţi vine să faci asta nu e însă suficient. Din păcate sau din fericire, fiind de prea multă vreme coborât din copac, pur şi simplu nu mai ştii cum s-o faci.

65 comentarii

  1. Simo, scurt: când simţi impulsul să le-o dai în bot, dă-le-o în bot. Cu sete şi ardoare.

    Ştii de ce îşi permite genul ăsta de om să încordeze muşchi?

    Pentru că POATE. Aşa cum arată şi statisticile: victimele violurilor nu-s vampele arogante şi zeflemitoare ci femeile reţinute, blânde, despre care “pasărea de pradă” ştie că au mai puţină forţă de a protesta.

    Aşa cum cel mai eficient mod de a scăpa de un viol nu e argumentarea raţională şi nici ignorarea, ci un şut energic în testicule, cel mai eficient mod de a scăpa de un alt tip de hărţuire e “tuz’ morţii mă-tii de animal prost şi de nulitate”. De fapt, e unicul. 😈

  2. Hentz cu mana!
    Proba 1: “Iar faptul că ăia, civilizaţi fiind, nu le răspund cu aceeaşi monedă, îi încurajează şi mai tare în nesimţire şi grosolănie.”

    Proba 2: “Întotdeauna am crezut că personajele de genul ăsta (altfel, nişte nefericiţi jalnici ai soartei) trebuie ignorate. Şi o cred şi în continuare[…]”

    Pana la urma cum o fi mai bine? 🙄

  3. cred ca am si eu un exemplu bun… sau poate chiar doua, de astfel de suferinzi. doamne fere sa ai vreo disputa cu vreunul.. risti sa ajungi la spitalul de nebuni la cata lipsa de rationalitatea o sa descoperi, daca te-a pus al cu coarne sa ai ceva de imparit cu ei.

  4. Oricum ai proceda acesti mutanti ai naturii nu inteleg nici un mesaj, mai ales referitor la cat de imbecili sunt. Mai bine la facem o tara a lor, sa nu ne mai invadeze!

  5. Iote-te ca primii si raspunsul de la lorena. E simplu: da-le-o-n bot la mare arta, gospodareste, aplica principiul actiunii si reactiunii. A doua oara n-o sa mai ai de a face cu acelasi reprezentant maimutoid 😆

  6. @ lorena
    pe mine m-a urmarit unu odata cand mergeam acasa. si cand mi-a pus mana pe umar si cand zis ce a zis, am incercat sa il lovesc/imping, de frica, nu din vitejie. si atunci mi-am luat una peste ceafa de am crezut ca mi-a dat cu un bolovan. si am fugit. si a venit dupa mine.. greseala a fost ca nu am nimerit unde trebuia.

    @ doru
    cand ai de-a face cu cineva care se potriveste descrierii, cam oscilezi la infinit intre cele doua variante. te gandesti sa ignori si speri ca la un mom dat oboseste omu si o lasa balta. si apoi vezi ca nu oboseste, iar tu nu mai ai rabdare si atunci iti vine, din adancul atomilor din care esti compus, sa ii pocesti fata cu o nicovala :mrgreen:

  7. fatăăă, iar te-ai uitat prea mult la televizor? sau ţi-a cerut vadim prietenia pe facebook?
    lorena, nu cred. dacă nu-i dai una să-i iasă testiculele prin gură ca în tom şi jerry, dacă nu-l termini definitiv din prima, şi în general felul ăstora de care vorbeşte simona sunt rezistenţi, va continua să te agreseze. pentru că va vedea că te deranjează suficient încît să-i răspunzi şi va crede că îţi pasă, că a ajuns cumva cu ceva la tine. e ca şi cum ai turna gaz peste foc. cel mai bine e să-l laşi în pace. o să se plictisească singur.

  8. @delia: imaginează-ţi că eşti, de exemplu, un cetăţean care are în spate nişte lucruri datorită cărora l-ar recunoaşte lumea pe stradă. nişte mai multe realizări, nişte mai multe premii importante, nu contează. şi te afli faţă-n faţă cu un cunoscut, care brusc, începe să te ia la rangă şi să te întrebe ce competenţe ai, el fiind un nimeni. şi, oricât l-ai ignora, nu se opreşte. ce faci? îi zici “auzi, băi, da’ tu cine morţii mă-tii eşti să-ţi permiţi să vorbeşti aşa cu mine? cum te cheamă şi cine a auzit de tine, în afară de mă-ta?” sau rămâi în continuare un om civilizat, care nu se bate cu cărămida-n piept nici măcar dacă e provocat? îţi zic eu, rămâi civilizat. iar ăla va continua. 😆 😆 😆

  9. delia: eu vorbesc din proprie experienţă. nu ai cum să pui un bou la locul lui decât cu un bocanc în bot. şi după ce îi dai bocancul în bot îl ţii tu la răspăr vizavi de propriile competenţe, până când plânge mă-sa prima.

    îţi şi zic de ce: pentru că genul ăsta de om merge pe principiul invaziei teritoriului. ignorarea e un semn că poate invada. flitul urmat de teroare e un semn de fântâni-otrăvite-lanuri-arse-neveste-cu-centuri-de-castitate.

  10. fata rea din mine e de acord cu lorena, fata buna e de acord cu delia. ce ma fac? 🙄

  11. Bai fetelor ce naiba,ca stiam ca sunteti fete citite si cu edocatie?Voi chiar nu stiti ca de mult nu se mai foloseste in Romania “mortzii ma-ti”???Se parleaza doar elegantissim,gen “les morts de ta maman”!Se poate una ca asta fetelor la varsta voastra? 😉

  12. Simona: Depinde ce anume urmăreşti.

    Întrebare de baraj: de ce să fii “fată bună” cu un prădător? Îi faci jocul. Ăla te atacă MIZÂND PE FAPTUL că eşti o fată bună şi nu te vei apăra. Nu întâmplător am dat mai sus exemplul cu violul.

  13. pentru acesti : bolnavi de ei insisi , lucrurile de care nu au auzit EI, nu exista – expresiile folosite de EI sunt ” daca iti spun eu , asa e” , ” nu exista asa ceva ”……, EI nu au rabdare sa asculte , sa inteleaga pe nimeni, pocnesc de EI, ar trebui sa le multumeasca toata lumea ca exista
    le-as trage in cap, bot , dar tac politicos , uneori am impresia ca sunt lasa

    de cateva ori am rabufnit , dar nu in momentul agresiunii ( verbale )a vitei ( ca era o EA) – adica am zis un ” hai ca esti nesimtita rau ” dupa care eram la un pas sa imi cer scuze, ca sunt si proasta

  14. @Lorena
    “nu ai cum să pui un bou la locul lui decât cu un bocanc în bot. şi după ce îi dai bocancul în bot îl ţii tu la răspăr vizavi de propriile competenţe, până când plânge mă-sa prima.”

    Acu’ pe serioaselea,ceea ce zici tu nu e aplicabil in Romanika.Si ti-o spun din proprie experienta.In 2009 un pulifrici de vreo 20 de primaveri a venit pe contrasens si mi-a tras-o facandu-mi varza masina.Crezand boul ca are dreptate,a sarit la bataie cu o tomfa si mi-a articulat una direct peste mecla.Dupa ce am stat si am cujetat indelung,l-am rupt cu bataia de l-am facut albastru de metil(am 1,98m si 130kg).Ce crezi ca a facut jegosul?A fugit repede la medico-legal,a dat spaga si a zis ca l-am batut cu o ranga de fier,fara motiv si si-a scos certificat cu 20 de zile de ingrijiri medicale.Nu te pomenesti ca am umblat chemat la Politie si Parchet,unde am dat cu subsemnatul de n ori?Si asta doar pentru ca m-am aparat de un tip care m-a atacat ziua in strada!!!
    Vazand ce a facut parsivul,am procedat exact ca si el:am bagat “antenele” in functiune,am aflat cine este procurorul de caz si cu 1000 de ron i-am dat o mare m**e atacatorului batut.Caz inchis!Mai cerea nesimtitul si despagubiri MORALE(!!!) de 50 de mii de ron,de parca eu in loc sa-l bat pe bune,l-am jignit la neuronul ala moral!De aia-ti zic Lorena ca in Romania functioneaza parshivismul altoit jegos in loc de civilizatie,lege si nu in ultimul rand fair play!Pai ori suntem golani,ori nu mai suntem! 😛

  15. stati bre putin ca de la violenta verbala s-a extrapolat la violenta fizica. E adevarat ca de la prima se ajunge f usor la cea de a doua dar doar daca crezi ca ai vreo sansa sa convingi un dobitoc cu argumente logice. Zic eu ca in aprox. 95% cazuri nu ai nicio sansa. Morala: pleaca si lasa-l sa vb singur pina cind face spume la gura.

  16. d-aia-i bine sa inveti de mic niste arte martiale. practic nu-l bati pe nesimtit, doar te aperi pina-l umpli de vinatai.

  17. @civilizatu, poate te-ai aparat mai mult decat era cazul ? 😉
    oricum te inteleg 🙂

  18. […] This post was mentioned on Twitter by Mihaela Pană and Petrov Petrov. Petrov Petrov said: RT @simonatache: Despre suferinzii de cultul propriei personalitati http://bit.ly/eUEc5b […]

  19. civilizatu:

    atunci, trebuie să facem un studiu complex de caz între:

    a) agresorul care te cunoaşte bine şi agresorul cunoscut întâmplător
    b) agresorul care are pata pusă pe tine PERSONAL şi cel care ar ataca identic pe oricine s-ar afla în ipostaza ta
    c) agresorul pe care ai cum să-l eviţi şi cel pe care nu ai cum
    d) agresorul care ARE CUM să-ţi facă rău şi cel care nu are cum.

    dar poate o face Simona într-o postare viitoare. 😀

  20. Recunosc genul de personaj foarte bine. Nu cred ca vrei sa-l confrunti, daca intalnirea are loc in public. Ii intorci spatele si-ti vezi de drum. Daca se intampla in spatiul virtual, il lasi sa scuipe tot, dupa care il demolezi cu propriile lui vorbe. Oamenii decenti vor intelege ce e de inteles.Sincer, nu ma socheaza sa vad comportamente de genul asta perpetuandu-se. Presa si televiziunile sunt principalele promotoare ale marlaniei zilelor noastre.

  21. Am venit si eu fugutza sa ma adap de la fantana plina de intelepciune a fetelor. Am retinut sfatul Lorenei cu bocancul in bot daca animalul este bou. As extinde metoda si la porc si la magar. Numai ca pe noi astea mai cu bun simt (persoanele de fatza sunt incluse musai) ne paralizeaza tupeul, aroganta, cocalareala celorlalti. Si de multe ori ramanem ca la dentist. Adica nu ne vine sa credem. Un exemplu: Stateam mai deunazi de vorba cu un vecin in fata casei. La un moment dat se apropie de noi si se baga-n vorba un barbat de etnie rromo-tzigana si el vecin cu acte-n regula. Daca ne vazuseram de cateva ori prin geamurile masinilor. Nitam, nisam, zice la un moment dat: “Äuzi bre nea Gaita, da-mi bre si mie celularu’ matale sa dau si eu un telefon ca nu vreau sa-mi recunoasca persoana numarul.” Ar fi mers aplicat sfatul Lorenei (mai ales ca individul a “muscat” vreo doi metri din drumul de servitute, ca n-avea loc unde sa-si mai instaleze gratarul in curte din cauza de fier vechi furat de pe la casele abandonate) insa eu, paralizat de tupeul individului i-am intins telefonul. Bine ca n-a plecat cu el. L-a luat, a incercat vreo 45 de secunde sa-l deschida apoi mi l-a intins inapoi. “Hai bre nea Gaita, de ce nu spui bre ca i s-a terminat bateria?”

  22. da, păi şi eu am înţeles că la violenţă verbală se referea simona. a, faată, mi-am adus aminte de mache… cu cojones alea ale lui. io i-am răspuns frumos :mrgreen: da până la urmă tot tu a trebuit să-l banezi. vezi că n-am dreptate?
    şi depinde de la caz la caz, fetele. unu la mână, dacă e cretin patologic nu m-aş coborî să-i zic şi io ce-mi vine la gură. nu te cerţi niciodată cu un prost, că te aduce la nivelu lui şi te bate cu experienţa. şi nici nu-i răspunzi la provocări. oricum, egocentricilor şi ultracompetenţilor degeaba le demonstrezi că albul e alb, ei o s-o ţină tot pe a lor. îl anunţi că te plictiseşte. lovitura la inteligenţa autoasumată e cea mai dureroasă.

  23. @Ciprian: normal că, dacă e în spaţiul virtual, îl ignori, nu de spaţiul virtual vorbeam

  24. Se vede doamnelor ca nu aveti nevasta. O doamna cand are probleme are nevoie sa se descarce, nu vrea solutii ci doar sa fie ascultata. Excelent eseu Simona. Genul asta de intamplare cred ca intra la categoria “d’ale existentei” / karmica / kundalinica sau “de-ti sta mintea-n loc”.
    Si de aci apare frumusetea unicitatii fiecaruia pentru ca retetele nu prea functioneaza cand sistemul iti e zdruncinat serios. Dar se poate povesti dupa. Vezi povestea caprei cu trei iezi, eu l-as fi fiert pe lup si l-as fi servit bogatasilor de la Cornu. Capra facu altceva.

  25. @ciuciu: da’ eu nu am, domne, probleme şi nu ca să fiu ascultată am ridicat problema. chiar mi s-a părut că merită dezbătută, poate găsim soluţii folositoare, pentru viitor

  26. si daca incerci (ca mine) sa pui pe cineva la punct si sigur atingi punctul sensibil, dar apoi, in loc sa bage coada intre picioare si sa se retraga, latra mai tare si mai fioros?
    morala pentru mine. taci, taci taci. daca te bagi in troaca te mananca porcii. nici asa nu scapi de prost, dar macar nu te manjesti

  27. nici cu violenta fizica nu e de jucat, desi in legitima aparare poti sa-l platesti pe unul de bun daca-l trimiti din greaseala pe vesnicile plaiuri ale vanatorii. Va spun din proprie experienta. Nu e bucurie mai mare sa-l vezi pe ala pe care l-ai trimis lesinat la pamint ca se ridica din nou in picioare, desi mai devreme atacase cu un cutit pe un prieten. Aproape ca vine sa-l stringi in brate de bucurie 😆

  28. violenţa fizică e ceva atât de horror încât nici nu încape în imaginaţia mea

  29. Sa ai pretentia ca poti sa ii explici unui om in cateva fraze ceea ce el nu a inteles inca in zeci de ani de viata mi se pare o copilarie .
    A incerca sa il domini folosind armele lui – prostia, ignoranta, grosolania – spune despre tine -un “tu” generic – ca nu esti stapan pe tine insuti .
    In fond, ce reuseste cel din fata ta sa faca nu este sa ajunga la nivelul tau – nici macar nu constientizeaza ca e vorba de lumi cu totul diferite – ci sa te aduca la nivelul lui de … sa ii spunem nesimtire , desi nu cred ca e cel mai fericit termen.

    Cum in cazul de fata e vorba de un cunoscut, te poti retrage elegant evitand alte contacte cu el – in fond, persoanele cu care te insotesti pot spune multe despre tine.
    Solutia oferita de @ ik consider ca este cea mai potrivita.
    Fiecare are treburile lui de rezolvat. Daca un geniu s-ar opri la fiecare pas sa invete un prost lucrurile de baza in viata, atunci nu am mai evolua nicicand.

    Nu suntem egali: unii sunt mai inteligenti, altii mai putin. E de datoria celor dintai sa isi foloseasca eficient inteligenta.

  30. @ionut: uite, vezi, îţi dau mare dreptate. dacă după aia vine lorena şi zice că tre’ să-i bagi bocancul în bot, o să-mi vină iar să-i dau şi ei dreptate. cre’ că e o dilemă din care unii dintre noi nu vor ieşi niciodată 😆

  31. @Simona:din pacate in ultimul timp in Romania avem de-a face cu ea,cu violenta fizica,in fiecare zi.Priveste “jurnalele” de la orele 9,10,13,17,19 si 22 si o sa vezi ca pe zi ce trece nu mai exista niciun respect fata de Dumnezeu,viata,valori morale,lege,etc…Din pacate.Vei vedea din plin numai crime,violuri,talharii,omoruri si in general doar partea intunecata a omului.
    Incep sa cred ca baeatu’ ala care a spus faza cu “Secolul……religios sau deloc.” s-a inselat profund.Vorbesc de Romania desigur.

  32. @Simona:daca-i doar o banala dilema,nu-i bai!Beleaua incepe atunci cand ai o trilema. 😀

  33. Uhh…dificil subiect!! In general in fata atacurilor de superioritate a cator unora ce naiba de reactie sa ai?? 7 ani de-acasa te indeamna sa te duci si sa nu te uiti innapoi, reflexul uman la imbecili te indeamna sa i dai una in mecla, iar propria superioritate iti spune sa l faci din vreo 3 vorbe, mai ales daca sunt si altii de fata. No…acuma, toate astea sunt ipotetice, fiecare reactioneaza diferit la astfel de faze.
    Ideea este sa reactionezi asa cum iti vine!! Daca merita un “pastele ma tii de idiot” ..:)) zi si fugi!!!!!

  34. Mai da-i si tu un buzz lui Badmf si cere-i prietenia.

  35. @Simona
    Strangem din dinti si avem grija sa ne crestem copiii intr-o societate care sa promoveze autocunoasterea, libertatea de exprimare . Prin masuri coerente si atitudini ferme si corect directionate cred ca persoanele inteligente pot educa -la nivelul unei tari de exemplu- respectul fata de sine si fata de cei din jur .
    Pana atunci , fiecare ar trebui sa incerce sa provoace cat mai putin si sa inteleaga ca poate in spatele unei atitudini de mahala nu sta decat o frustrare, anumite lipsuri . Ori acele lipsuri trebuiesc umplute cu inteligenta , nu cu alte lipsuri 🙂

    P.S:
    1 Citind titlul si revazand comentariile tin sa precizez- din fericire nu sufar de cultul propriei personalitati – recunosc ca am multe de invatat .
    2 Problema asta nu este numai in Romania – exista in fiecare tara intr-o proportie sau alta .Religia rezolva inainte. Acum o putem trata numai cu responsabilitate si respect .

  36. Hmm, Lorena, tu crezi ca ai cistiga o discutie in contradictoriu cu Vadim?

  37. tags: mircea badea :mrgreen:

  38. Hai bre Simona, odata ai mers si tu fara bilet si deja te-au prins ??? 😯

  39. zi fată, cine te-a inoportunat, fată, că nu vii tu cu din astea grele dacă nu te-a călcat cineva pe bătături. auzi, ea discută aşea, în princiiipiu, 🙄 pac-paac, că ea vrea să găsească soluuţii, că figuuri… să-i zici tu asta lu mutu de la fiorentina. ia dă-l în gât pe nemernic şi fă-l de rahat aicişa în faţa colectivului. care o enervezi tu pă simona, bă urangutanule?

  40. lasă, fată, investigaţiile, vino cu soluţii :mrgreen:

  41. Da cine te-a suparat frate, in halul asta?

  42. frate, da’ nu mai poate omul să-şi pună probleme, fără să-l supere ceva? :mrgreen:

  43. Nu frate, da vroiam sa vad daca functioneaza sa ii dau un bocanc in gura. Asa pe botu cui sa im descarc incarcatorul de la bocanc, pe al discutiei ipotetice? Da-ne si tu un nume ca bocancul meu zici ca e Morosanu.

  44. păi ce soluţii vrei? e cum a zis lorena, depinde de caz. că dacă ţ-aş zice io să-i spui nemernicului “dacă n-aş fi o doamnă ţi-aş f*te una de ţi-ai strânge dinţii de pe jos” şi e vorba de buşcu nu cre că e bine, nu?

  45. simona, zii tot, nu ma face sa joc murdar si sa-ti dau un link la confide in me a lui kylie minoque

  46. @ik: 😆 😆 😆 bună asta cu kylie, am râs

  47. gluma pt pustani, he, he, ne mai amintim si noi de tinerete

  48. @ik: aia cu “să joc murdar” m-a amuzat, nu kylie în sine

  49. m-a uns pe suflet!

  50. Mda, asta vroiam sa zic si eu inainte sa citesc comentariile: ce faci daca ala e sefu?

  51. dar ce-ar fi daca la o “discutie” din asta ai incepe pur si simplu sa sa scoti niste sunete acute, dar fara noima… cred ca “pradatorul”, cum zicea cineva mai sus 😆 va ramane siderat.

  52. Ah, dulcea paralizie in fata mitocaniei, ochii mariti de uimire, extrasistola, dezarmarea – cat de bine le cunosc. 🙂
    Apoi framantarile ‘de dupa’, cand ajungi acasa si stai cu ochii deschisi in intuneric, gandindu-te: “atunci cand el mi-a zis asa, eu ar fi trebuit sa ii spun asa si sa il las masca, sa il umilesc, sa vad cum i se scurge ranjetul ala de pe figura de imbuibat autosuficient”. Toate replicile astea taioase, superinteligente, cu care iti imaginezi ca ai fi rasturnat destinul unui mojic, l-ai fi facut sa se duca acasa, sa faca penitenta si sa isi revizuiasca locul in Univers… inutile, ratate, nespuse.:)
    Pana la urma, eu mi-am rezolvat problema cu o atitudine asa, mai zen. Le zambesc si ma gandesc “Vai de karma aia zdrentuita a ta, amaratule!”

  53. @zâna: până la urmă tot zenul e soluţia, mânca-i-aş ochişorii lui de scumpic, cum i-ar zice delia lui bamdf, când ar vrea ea să îl scarpine în corniţele lui de troll 🙂

  54. @simona: si-uite-asa o sa ramanem forever, foarte zen si storciti undeva, la mijloc, intre mitocanie invaziva si constipatie elitista 🙂

  55. In padure, la supermarket-ul zonal, coada mare la alimente.
    Toate animalele stateau frumos la rand. Apare leul, care merge direct in fata si se serveste.
    Iepurele suparat striga: “stai la coada!”
    Leul se intoarce si intreaba: Cine a zis?
    Iepurasul se face mic, isi prinde urechile si si le lasa in jos.
    Pe seara, iepurasul statea la bar, supar, incruntat, singur. La un moment dat, se ridica, da cu pumnul in masa si zice: Eu ma, eu!

  56. daca ii poti ignora ingnora-i. evita-i, lasa-i sa vorbesca ca televizorul sau grabeste-te undeva. daca nu poti, uita de fata buna si da-le la temelie cat mai repede si cat mai sec. la ce minte si spirit ai sunt convins ca poti sa le dai o fraza “la destabilizare” asa cat sa-i taca gura pe moment si sa aiba si tema de casa 2 zile. daca vei mai avea de-a face cu persoana respectiva recomand ca raspunsul sa fie din prima disproportionat de dur (e ideal sa ajunga la concluzia “aia e nebuna”). vei avea de-atunci in colo o relatie ca si cu call-centerul de la firma de cablu si asta e. in multe cazuri, sa vezi surpriza, te va respecta chiar dupa faza asta (ceea ce oricum nu conteaza da’ ca idee).

  57. ” Cu prostu’ nescolarizat
    Te lupti putin si ai scapat
    Dar duci o lupta colosala
    Cu prostu’ care are scoala!”
    urasc falsa diplomatie la maxim, uneori insa investesc putin timp si chef in a ma amuza cu o lupta de genu’ ( dobi” cedeaza singur ,imposibil sa nu dea cu capul de perete),cateodata chiar se merita sa-i arati si care ar fi strada cea mai scurta. 😉

  58. fiţi voi zen, eu nu-s în stare. m-am plafonat la yen. 😀

  59. Eu, în fiecare dimineață când plec la serviciu îmi propun să fiu zen. Evident, nu-mi iese decât atunci când nu e cazul… dar mai lucrez la chestia asta. Mai nou, sper să găsesc pe net exerciții pentru un zen cât mai zen.
    Am și eu la serviciu un exemplar d-ăsta care se crede “un geniu neînțeles” care le știe pe toate dar n-are rost să ni le spună și nouă pentru că oricum n-avem capacitatea să înțelegem prea multe. Mie una mi-e limpede că nu o să pot să-i dau una peste bot niciodată, nici la propriu, nici la figurat. De multe ori mă simt ca Charlie, din Me, myself & Irene, numai că partea aia violentă nu vrea niciodată să mă asculte și să iasă la suprafață.
    Oricum, ideea e că eu nu o să mă schimb niciodată. Întrebarea este însă cum o să-mi educ copilul (pe care nu-l am) să se poarte în astfel de situații. Cum o să-i conturez personalitatea, ca să facă față nesimțiților care trăiesc printre noi? Cum e mai bine să-l învăț: să fie cu bun-simț sau cu mult tupeu, ca să poată să reacționeze atunci când situația o cere? Din această dilemă nu cred că o să ies vreodată….

  60. Am si eu cateva exemple, vreo doua…chiar trei, dar nu insist ca sigur mai gasesc!Eu ii suport cu greu, extraordinar de greu pot sa-i ignor, iar cand reusesc nu mi-e decat mila de ei!

  61. Exista oameni care cultiva cultul propriei personalitati in sinea lor, insa totul trebuie sa aiba limite… a avea personalitate puternica, coloana vertebrala si a cauta sa tinzi spre perfectiune si sa faci cat mai putine greseli nu trebuie sa fie sinonim cu indispensabilitatea ta si chiar marlanie si proasta crestere. O lume de oameni modesti (ca personalitate) este o lume pierduta…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint