Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Părinții și traumele de ieri versus părinții de azi și traumele de mâine

De mult vreau să ating acest subiect, cu riscul de a lua în cap multe biberoane, suzete și chiar pempărși plini. 🙄

Părinții de ieri

Fac parte dintr-o generație ai cărei mame și tați nu le-au avut foarte bine cu parentingul. N-au știut să ne arate că ne iubesc, n-au știut să ne consolideze încrederea în noi, n-au știut multe. Abrutizați de comunism, care venea la pachet cu multă nefericire, mulți dintre ei s-au refugiat în alcool, oferindu-ne o copilărie oribilă. Ducând o viață gri, lipsită de orizonturi, n-au știut nici să le deschidă pe ale noastre. Habar n-aveau că ființa umană nu e chiar din fier-beton și că, dacă la rădăcina ei torni niște traume, s-ar putea să nu fie bine.

Prin urmare, pe la 25-30, ne-am trezit că eram cam varză și ne-am apucat să scormonim în trecut, unii cu ajutorul unui psihoterapeut, alții de capul nostru. Și am găsit acolo multe greșeli și multe lucruri odioase, pe care ni le-au făcut părinții noștri, iar, într-o primă fază, nici o scuză. I-am judecat, i-am urât, le-am dat cu greșelile-n cap (ăia care am avut cu cine discuta, unii nici măcar pe-asta n-am făcut-o, că știam că n-avem cu cine), iar, după mulți ani, am înțeles că un om nu e niciodată doar “părinte”. Și că, atunci când tu, ca ființă umană, ești redus la un aplaudac mâncător de adidași de porc, atunci când partenerul ți s-a refugiat în alcool, iar în față nu ai decât ziduri și nici un drum, e destul de greu să fii un părinte foarte cool. Și i-am iertat, dar fără să uităm ce ne-au făcut. 😕

Părinții de azi

Așa se face că, pornită ea însăși pe drumul parentingului, generația mea se manifestă puțin ciudat, în sensul perfect opus părinților noștri. Observ cu uimire și nu foarte mare încântare, recunosc, că ignoranța părinților de ieri vizavi de sentimentele și trăirile profunde ale copiilor s-a transformat într-o obsesie a părinților de azi, iar lipsa de grijă s-a transformat în exces. Mă uit la ei și îi văd permanent încordați, permanent hăituiți de vinovății și mereu înnebuniți de grija că i-ar putea provoca celui mic o traumă. Iar la temelia meseriei lor de părinte stau biblioteci. Nu există părinte să nu fi citit cel puțin trei teorii contradictorii despre impactul pârțului asupra self-esteem-ului bebelușului de o zi sau despre efectul broccoli-ului combinat cu muzica clasică asupra inteligenței emoționale, asta ca să dau doar două exemple, intenționat aberante.

Sigur că am exagerat cu cele două exemple tâmpite de mai sus, dar ce am vrut să spun e că e posibil ca greșeala majoră a părinților de azi să fie exact încordarea lor extraordinară de a nu face nici cea mai minusculă greșeală. Iar spaima obsesivă de a nu provoca traume transformă relația copil-părinte într-una nenaturală și – cred – inconfortabilă pentru ambele părți.

Traumele de ieri versus traumele de mâine?

Mă întreb cum vor fi, ca adulți, copiii care azi primesc în exces ceea ce părinții lor nu au primit deloc. Pentru că, nu vă supărați pe mine, dar excesul de grijă mi se pare la fel de bolnăvicios ca absența ei. Iar raportarea la copil ca la o ființă extraordinar de incomensurabil de fragilă, care poate fi distrusă emoțional și de o muscă, mi se pare la fel de nesănătoasă ca opusul ei. Iar concentrarea pe “să avem grijă să nu-l traumatizăm”, în loc de o relație naturală, relaxată, nebântuită de vinovății și bazată pe doar pe un raft de bibliotecă, în loc de 18 pereți cu cărți de puericultură, mi se pare o greșeală. Mare.

Mă uit în jur și ceva îmi spune că, peste 20 de ani, o generație de copii hiperprotejați și cocoloșiți la modul bolnăvicios se va revolta împotriva părinților, exact cum am făcut-o și noi. Doar că din motive perfect opuse. 🙄

Autoritate = traumă??

O altă ciudățenie care îmi tot atrage atenția e aspectul educației. Văd tot mai des, prin magazine, de exemplu, copii măricei (3-4 ani, gen) care urlă și se tăvălesc pe jos ORE, din cauză că vor altceva decât părinții. Ori ei vor să mai stea și părinții să plece, ori invers, nu contează. Iar părinții asistă neputincioși la tot spectacolul, neîndrăznind să-și impună în niciun fel autoritatea. Pentru că – vedeți dumneavoastră – nici nu prea și-au construit-o, de teamă ca ea să nu fie echivalentă cu o traumă. Logica după care funcționează ei e asta: “Pe mine mă băteau ai mei ca să fac ce voiau ei, eu nu îmi bat copilul, îl las să facă numai ce vrea el, ca să nu-l traumatizez”. Nimic mai greșit, mă iertați.

Există și alte metode de exprimare a autorității unui părinte, iar ideea de a lăsa copilul să facă ce vrea mi se pare o mare tâmpenie. Evident că nu-l lovești, dar natural și normal e ca el să știe de mic că, atâta timp cât depinde de tine, din toate punctele de vedere, trebuie să se supună deciziilor tale chiar și atunci când nu-i convin. Mă uit în jur și văd tot mai mulți părinți care confundă autoritatea parentală cu lipsa de dragoste și tot mai mulți copii foarte obraznici și foarte needucați. Și da, copilul e o persoană care trebuie respectată, dar a-l lăsa să urle o oră într-un supermarket, timp în care te rogi umil de el să tacă, nu înseamnă că-l respecți, ci doar că ești un părinte prost. Mă întreb ce fac acești părinți atunci când copilul vrea să bage furculița-n priză. Nu-i interzic să se sinucidă, de teamă să nu-l bruscheze emoțional? 😯

Mă veți ierta cei care aveți copii dacă, din calitatea mea de nepărinte, mi-am permis să spun niște lucruri, zic eu, de bun simț. Iar dacă nu mă veți ierta, vă invit să aruncați cu pempărși, căci mi-am asumat-o din capul locului. Dar poate, după aia, vă și gândiți dacă nu cumva vă regăsiți în cele de mai sus. Iar, dacă vă regăsiți, poate vă gândiți și dacă nu cumva exagerați. Și dacă nu cumva această exagerare s-ar putea să ducă la un rezultat pe care nu-l doriți. 😉

________________________

LATER EDIT 1: Am fost acuzată, în privat, că am pledat, indirect, aici, pentru bătaie și/sau autoritate militărească asupra copiilor și că sunt împotriva cărților de puericultură. Și că promovez imaginea unui părinte rău, ignorant, neiubitor și neempatic. Mă văd nevoită să punctez două lucruri:

1. Interpretarea de mai sus este o aberație răuvoitoare; singura mea pledoarie a fost împotriva excesului. De orice fel.

2. Când am vorbit de autoritatea părintelui asupra copilului, care, da, cred că trebuie să existe, am vrut să spun că, la capătul negocierii permanente și al dialogului purtat cu dragoste și empatie, părintele trebuie să fie, totuși, cel care trasează limitele și are drept de veto, nu copilul. E vorba de limitele alea pe care cei mici încearcă permanent să le lărgească, ca să se convingă de iubirea părinților și de atenția lor… Poate nici nu ar trebui să se cheme “autoritate”, ci altfel…

LATER EDIT 2: Am revenit mai nuanțat asupra subiectului: De ce prefer echilibrul în locul excesului. Din nou despre attachment parenting.

 

326 comentarii

  1. “ignoranța părinților de ieri vizavi de sentimentele și trăirile profunde ale copiilor s-a transformat într-o obsesie a părinților de azi, iar lipsa de grijă s-a transformat în exces.”

    total de acord

    cu o mica precizare: copiii astia nu se vor rascula impotriva parintilor peste 20 de ani. o fac deja de acum, atunci vor suferi doar consecintele

  2. Simona, sa vezi tu ce frumos se manifesta chestia aia cu “il las sa faca ce vrea el sa nu-l stresez”, in clasa I. Cum adica sa asculte el in primele zile de “doamna” si sa stea in banca daca el acasa face numai ce vrea? As lasa-o pe “doamna” sa povesteasca dar e prea “cu nervii pe biguiduri” si mi-e ca scapa prea multi porumbei :mrgreen:

  3. @Anna: ba să ne povestească doamna, vrem, vrem 8)

  4. O sa te scalpeze, jupoaie de vie pe restul corpului, or sa presare sare, acid si dupa aia vei fi arsa in piata.
    In alta ordine de idei, perfect de acord cu ce ai scris. Tot din perspectiva de neparinte.

  5. Ba eu am sa-l altoiesc la fund pe copilul meu cand incepe sa faca scandal prin magazine si pe strada, ca si pe mine m-a altoit tata si uite ca n-am ramas traumatizata. Hai sa fim seriosi, nu a murit nimeni dintr-o palma la fund, nici nu a devenit criminal sau violator in serie. Ai dreptate cu excesul de cocoloseala, Simona, il vad peste tot si consecintele vor fi dezastruoase. Un copil crescut in puf va avea consistenta pufului si rezistenta zero la probleme serioase pe care ti le aduce viata vrei nu vrei.

    • Scumpa mea sunt metode dar fara bataie. Pedeapsa este o modalitate.Nu-i dai ce ii place mai mult e mai dureroasa, dar si aceasta rar. Comunicarea este factorul nr.1. Copilul trebuie sa te simta prieten,cauta sa-l asculti. Daca nu-i dai ceva explica-i de ce faci aceasta! Pentru ca nu ai sau pentru ca consideri ca acel lucru ii rau….etc…
      Cu bataia ca asa a facut si tata iti spun ca nu e cea mai desteapta alegere. Daca nu rezolvi nimic si inrautatesti lucrurile?
      Apoi sper sa fii o fiinta inteleapta. Stiu un caz care a lasat traume adanci fizice si psihice dar nu pentru autor.Vinovatului nici nu-i pasa! lovea miseleste cu o duritate de neimaginat!in urma unei batai de corectie s-a constatat mai tarziu trauma, copilul a pierdut un rinichi.Autorul fiind tatal. Cea care sufera este mama victima colaterala.

    • Tu esti mai directa, altii nu spun si le dau 2 palme la fund acasa, iar pe fata spun ca Doamne fereste cum sa dau in copil. Decat sa dea drumul la gaze cand mergi si tu ca omul la baie sau il adormi pe cel mic mai bine doua palme la fund. si credeti-ma nu mai pune mana acolo. i-am explicat de ma doare gura ca n-are voie, asta a fost rezolvarea.

    • Bine-nteles ca asta are efect in conditiile in care palma la fund nu este o obisnuinta. …cum a fost la mine. A ramas perplex. S-a uitat la mine foarte mirat si de atunci nici nu se mai uita la aragaz.

  6. @Flori: sper să rămân la aceleași păreri și când o să fiu părinte. adică sunt sigură că voi rămâne 🙂

  7. “Evident că nu-l lovești, dar natural și normal e ca el să știe de mic că, atâta timp cât depinde de tine, din toate punctele de vedere, trebuie să se supună deciziilor tale chiar și atunci când nu-i convin.” .. E complicat. Perfect de acord cu tot ce spui tu mai sus, dar ce te faci cand autoritatea pe care incerci sa o impui, trece fix pe langa urechile copilului care va urla in continuare.

    Teoria suna bine. Am facut ani buni de teorie: pedagogie si psihologie mancate pe paine. Si imi spuneam intotdeauna cand vedeam copiii AIA, ca al meu nu o sa faca la fel. Si am aplicat toate principiile cunoscute si am luat toate pozitiile autoritare. Stii cam cat de frustrant e sa vezi ca “ignora-l cand are crize de nervi si o sa treaca de la sine” se transforma in (nu exagerez deloc!) 6 ore de urlat incontinuu pana cand am cedat eu psihic si i-am dat ceea ce voia?

    Si eu imi doresc tot ce ai scris tu aici: http://totuldespremame.ro/invitati-speciali/simona-tache-ce-fel-de-mama-as-vrea-sa-fiu
    ..dar viata bate imaginatia.

  8. mda, parintii de azi sufera de sindromul “copilul rege”. in afara de faptul ca sunt in stare sa faca rate ca sa ii cumpere tel mobil sa aiba la gradinita- nu exagerez, mama e educatoare, stiu ce zic… il invata sa fie dependent de ei, de parinti, intr-un mod total nesanatos. In acelasi timp isi cresc copilul dupa carti si nu dupa instinct, dupa un efect de turma bolnavicios, ca orice efect de turma. sunt in stare sa se vanda pe ei daca ala micu se apuca sa boceasca prin mall ca vrea nu stiu ce din vitrina, fara a se impune ca parinte…si ajunge sa fie controlat de propriul copil, doar pentru ca ii este teama, nu stie sau nu vrea sa il educe pe ala micu, de teama sa nu-l traumatizeze. Nu mai vorbesc de dusul la Mac si indopatul cu cartofi cu maioneza in schimbul unei jucarii oribile pe care o primesc drept “cado”. Sunt pline mall-urile de parinti cu copii de 2-3-4 ani care stau la coada la fast-food… din pacate capitalismul a venit la pachet cu niste erori, inclusiv erori de crestere a unui copil, care nu e nici bibelou de portelan, nici stapan…desi multi parinti il percep si il trateaza exact asa 🙁

  9. Simona, tu ai perfecta dreptate in ce spui. Eu sunt parinte dar sunt dintre cei care nici n-au crescut cu traumele din trecut, nici nu-si cresc copiii in stilul exemplificat de tine. Si ca mine sunt destui doar ca nu ies in evidenta ca cei ce se roaga cu orele de cate un pusti care se tavaleste pe jos. E destul de greu sa remarci un copil care merge linistit alaturi de parinti printre rafturile de jucarii, nu?
    Ce vreau eu sa iti spun este ca desi acum, in pstura de observator, judeci lucrurile intr-un anume fel, odata ajunsa in postura de parinte te poti trezi foarte usor de partea cealalata – adica in tabara celor de care pomenesti tu in articol… ceea ce crezi despre parenting din afara lui si ceea ce reusesti sa faci ajunsa acolo sunt chestii diferite, te asigur. Iti trebuie multa tarie de caracter si multa stiinta (ai sa razi, dar chiar trebuie rafturi :)) ca sa cresti si educi un copil intr-un mod echilibrat si cu bun simt. Desi, si cei care nu o fac cum trebuie, gresesc din dragoste, asa cum o inteleg ei…

  10. Ca sa clarific, am copil si are 3,5 ani. In mare sunt de acord cu tine, cu o mentiune: a nu se confunda etapa de manifestare a independentei de la 2-3 ani cu cea de rasfat de la 3-4 ani si mai incolo. Adica, atunci cand odorul meu avea 2 ani s-a tavalit si ea pe jos in parc, magazin etc. Nu de multe ori, insa na, m-a marcat momentul, e greu sa uit ce frumos urla si dadea din toate membrele in timp ce eu ma uitam la ea impasibila (insa ce Dumnezei spuneam in gand… 😛 ), iar toate babele care treceau pe langa noi se aoleau cu “vaaaai, maica, ce-are mititica”, “vai, ce copil obraznic” etc etc. Pana mea, nu era obraznica, nu era nici rasfatata, e o etapa absolut normala pe care am tratat-o cu indiferenta si a trecut repede. Vreo 3-4 tavaleli, mai precis. 😆 Si nu am rugat-o sa taca, am stat langa ea pana i-a trecut criza de isterie. Insa mi-aduc aminte cat de tare m-au iritat ai din jur care se bagau aiurea in seama, fara sa stie despre ce vorbesc. Sigur, de la 3 ani incolo se cheama rasfat si sunt de acord ca parintii nu stiu sa gestioneze situatia daca odrasla urla o ora.

  11. Da te mănîncă, doamna mea… Las că te scarpină ele mamele i-m-e-d-i-a-t, dacă eşti obraznică şi te tăvăleşti pe jos în blogosferă….

  12. Era imposibil să trecem dintr-o extremă în echilibru perfect. Efectul extremei este trecerea în extrema opusă. Mi se pare un fenomen perfect natural.

  13. Citeam ce zice Laura: are perfecta dreptate, sa stii :))

  14. De acord cu o parte, total dezacord cu cealalta parte. Dar mai pot afla care este de fapt cea mai buna varianta, crescandu-mi singura cei doi copii. Poate, peste ceva ani, o sa stiu exact ce e bine si ce e rau. Deocamdata, habar nu am 🙂

  15. Ceea ce cred eu despre subiect este cel mai bine descris aici. Poate că părinții ante-decembriști erau mai putin instruiți în privința creșterii copiilor, dacă prin asta înțelegem să citesți tot felul de cărțulii care au drept scop profitul autorului și al editurii și mai puțin răspândirea unor principii sănătoase de parenting. Dar asta nu-i face mai puțin pricepuți decât cei de astăzi. De altfel eu cred că creșterea unui copil nu se poate face din cărți, ca și cum copiii ar avea un manual de utilizare, ci printr-o educație prealabilă condiției de părinte.

  16. Sunt mama cu 2 copii si sunt de acord cu ce spui!
    Am si eu un copil de 4 ani abia impliniti si uneori, prin locuri publice trebuie sa-l mai si urechesc ca sa asculte de ce spune mama. Poate unele mame ma vor judeca, dar la mine fara urecheat nu functioneaza.
    Si sincer….refuz sa citesc mai mult decat imi cere bunul simt pe aceasta tema, pentru ca ce timp mi-ar mai ramane pentru mine????
    Dragi mame, pastrati o bucatica de timp/energie si/doar pentru voi si in felul acesta ii faceti cel mai mare bine copilului dvs.

    De ex…ca sa fac o analogie pe subiect:

    Nu mai stiu cine a spus acest lucru, dar consimt profund: “Cel mai mare cadou pe care il poate face tatal copilului este sa-i iubeasca mama”.

  17. da, ar trebui sa fie ceva natural si normal. dar in ultima vreme s-au teoretizat asa de mult nascutul si crescutul de plozi incat linkurile si cartile despre parenting au depasit numeric literatura politista. eu nu am citit nicio carte, m-am bagat pe cateva linkuri, mai ales pe unele cu care nu eram de acord si mai mult ca sa fac misto.
    dar tot nu sunt de acord cu cafteala, asa sunt eu, si aici nu e vorba de crestere noua versus crestere veche.

  18. “Nu-i interzic să se sinucidă, de teamă să nu-l bruscheze emoțional?” – Nice one.

    Legat de libertatea de a-l lasa sa faca ce vrea spunea cineva mai sus ca scoala ar fi o solutie, ca-l mai pune la punct, dar asta nu se mai intampla de mult timp. Daca pe vremuri profesoara se plangea de copil, acum parintii vin la scoala ca sa-i faca mustrare profesoarei ca nu lasa copilul sa faca ce vrea.

  19. am un baietel care azi implineste un an si sunt de aceeasi parere cu tine:) preiau eu destui pampersi pentru ca sustin timid ca plodix ului mai trebuie sa i se spuna si “nu” si ca, o data pe an, am dreptul sa scot din maneca asul lui “faci asa ca zic eu”… despre urlatul in magazine exista o teorie cf careia tre’ sa lasi copilul sa si consume nervii…sunt de acord cu ea, dar eu as pleca de langa copil:) ca mor de rusine ca i al meu:)

    numai bine, simona!

  20. Simona, probabil ca atunci cand vei avea copii iti vei completa aceste pareri cu altele, in acelasi sens. Altfel, spus, vei ajunge la o treapta superioara a intelepciunii si vei fi multumita ca ai facut asta fara sa citesti nici macar un raft de carti de puericultura. Vei fi multumita de copilul tau si, mai ales, de normalitatea modului in care il cresti, chiar daca pasionatii de parenting te vor considera desueta.
    Sincer, nu cred ca trezitul de cinci ori pe noapte te va face sa iti pierzi simtul masurii si nici nu-ti vei varsa pe copil frustrarea pricinuita de faptul ca nu mai ai timp sa scrii atat de mult pe cat ai vrea. Te vei intreba cum ai putut trai pana acum fara copil desi, odata cu venirea lui, viata ta se va schimba iremediabil. Abia de atunci vei avea sentimentul ca ai pentru ce sa traiesti. 🙂 Mai vorbim noi, vei vedea… 🙂

  21. simona,super postarea ta.
    eu personal sunt un decretel uimitor si recorman inainte sa se nasca.
    asta pt ca tata a reusit performanta sa lase gravida o femeie deja gravida,adica pe mama, iar mama,cea mai ghinionista femeie din lume.a ramas gravida fiind deja gravida.adica suprafecundare.era gravida cu sor-mea geamana in 2 luni cand a ramas si cu mine.
    la nastere a avut o fata de 8 luni jumatate si 2,5 kg-sor-mea si una-eu- de 6 luni jumatate si 900 de gr.
    mama ne-a spus in fata,cum ne-a vazut:ce sa fac eu cu doua,ca mai am una acasa?ce viata nenorocita am! si ne-a amintit asta in fiecare an,a doua zi dupa ce era ziua noastra de nastere,ca uita.completa:nu v-am dorit,de asta am uitat.
    tata a fost de un milion de ori la patrat.cum spuneai,ceva de bachus.eu personal l-am vazut treaz la 21 de ani ai mei prima data.altminteri un tip f inteligent si cu umor.i-am iertat.ii iubesc.
    mai ma lupt cu niste traume nasoale.de una cred ca voi scapa doar cu pamant deasupra si vesnica pomenire.

    devin si eu mamica.
    incep sfaturile:
    lasa-l singur in patut ,sa exploreze.am citit in nu stiu ce carte,ca trebuie sa doarma in alta camera.
    cum?sta pe tine?o sa cresti un involuat emotional.uita X o lasa pe fetita ei singurica in pat de la maternitate.
    initial spuneam:stii al meu e altfel,regurgiteaza tot, nu are muschi abdominali,urechi,sprancene,gene,pe bune.trebuie sa fiu mama cangur.
    ulterior mi-am luat 20 de bate in cap direct. nu am voie sa spun “al meu”si nici copilul meu.ii creez complexul lui Oedip.
    strumf creste,incepe sa semene a om.
    alte sfaturi citite
    nu-l mai alapta.autorul X spune ca va dezvolta complexul lui Oedip(vad ca are ceva cu mine,desi l-am admirat sincer la Eschil si Sofocle).pret de vreo doua luni s-a tot transformat in complexul lui Adler,in autism etc.
    am capitulat.le-am spus ca i-am dat lapte de vaca.
    vin alte carti direct in moalele capului.va avea anemie,e depasit.
    cand s-a aflat ca l-am intarcat la un an si 10 luni ne-au trimis la psiholog pe amandoi.

    bun
    strumf 2 ani si 2 luni.cu mare personalitate.trantit pe jos,rostogoloit pe jos,urlat,aruncat,lovit muscat.
    eu:nu mai fi rau Ianu!
    zbang,una de la geamana mea: la itzi bitzi spune ca e gresit sa ii spui asta.trebuie sa ii precizezi ca lucrul facut de el este rau,altfel va avea deviante comportamentale.
    strumf sparge 2 cani,una dupa alta, in 5 secunde.
    sotul urla la el,il cearta.
    zbang doua dupa ceafa:va fi frustrat.trebuie sa inteleaga ca a gresit,dar ca el e ok.
    e pupat strumf.pleaca la mamaie unde sparge a treia cana.
    pe scurt:itzi bitzi-cred ca am scris corect-psihologul,dupa orientare,cristian andrei, mirela zivari si inca vreo doua nume spun ce si cum sa faci cu strumful tau.
    afli ca strumf nu are nervi,ci frustrari,ca nu tranteste,ci dezaproba,ca nu plange degeaba,ci cere atentie negativa.
    eu una fug de acasa.
    apar si prietenele sora-mii.
    cu astea e cel mai naspa
    copii lor sunt perfecti,ce daca sunt statici,au 18 kg la un 2 ani si nu scot decat 3 cuvinte.
    nu am voie sa nu am TV,ca nu il educ, nu am voie sa nu il duc in colectivitate, ca nu socializeaza,nu am voie sa il cert,ca acumuleaza frustrari, nu am voie sa ii interzic ceva ca acumuleaza complexe, nu am voie sa il pedepsesc,ca il traumatizez.

  22. eu sunt atat de speriata de numarul cartilor de parenting incat am citit una – prost aleasa- si pe urma am decis sa le dau ignore…imi povestesc prietenele destule, ajunge cumva la mine informatia despre cum ar trebui sa cresc copilul:)))

  23. Nicio carte de parenting nu te poate pregati pentru ce va urma pentru ca niciun copil nu e la fel cu altul. Dezvoltarea caracterului copilului nu tine numai de parinti, desi ei sunt baza. Mai sunt si bunicutii, care ii iau jucaria pe care tu n-ai vrut sa i-o iei cand se tavalea pe jos. Mai sunt si unchi/matusi/veri si multe alte neamuri care, de fata cu copilul, iti spun cat de gresita e abordarea ta, mai e vesnicul “lasa-l, ma, ca e copil” al tuturor. Mai e si copilul vecinei X care, in parc, bea bere din cutia pe care i-a pasat-o taica-su, la nici 4 ani. Mai sunt si desenele, unde personajul X te invata cum sa faci sa o prostesti pe mama.

    E si mai fun cand esti mama singura. Nu invinovatesc pe altii pentru comportamentul copilului meu, dar ma astept la aceeasi “favoare”.

    Si, da, stiu din experienta ca e mult mai usor sa iti dai cu parerea inainte sa ai un copil, sau cand e prea mic ca sa iti zica: “mami, tu nu stii sa te imbraci! gheorghita mi-a zis ca mama ei e cea mai trendi si poarta numa’ fuste de piele si cizme de crocodil. cand o sa faci si tu la fel? ma faci de ras in fata colegilor.”

  24. Eu sunt vazuta prin parc, de catre unele persoane, ca fiind o mama REA. Pentru simplul motiv ca fetita mea stie ce inseamna acela “NU!” sau “Ne dam o data si gata” sau altele de genul…
    Ele privesc cu ingrijorare spre mine… iar eu privesc cu ingrijorare spre ele :). De fiecare data cand copiii lor se trantesc cu fundul de pamant, cand ele isi smulg parul din cap, cand copiii urla neconsolati…
    Daca impun anumite limite, o fac spre binele copilului meu si spre armonie in familie. Copilul are toata libertatea din lume, atata timp cat nu devine prost crescut, impertinent, nesimtit. Cred ca e ok, nu? 🙂

    Ofer aici un fragment dupa care am putea sa ne ghidam in viata de parinti. http://saptepietre.ro/2012/02/despre-cresterea-copiilor.html Daca incurca pe cineva “meseria” celui care da sfatul – poate gandi ca vorbele vin de la un psiholog. E bine si asa!

  25. “Problemele” incep inca din prima zi. Dupa impartirea buchetelor de flori si intrarea in clasa, incep sa vina mamicile cu fel si fel de pretentii. De la asezatul in banci ( printisorul meu nu sta cu x ca el numai langa y se poate concentra; nu sta langa geam ca ii trage curentul, nici in prima banca pentru ca e emotiv, nici in ultima ca nu-i de aruncat), pana la indicatii pretioase privind modul de predare. Vor sa asiste la prima ora sa vada ele cum reactioneaza copilul lor, sa nu cumva sa-l apuce plansul incercand sa deseneze ceva. Dupa cateva zile incep sa faca rand la cancelarie : ba ca au prea mult de desenat, ba ca au prea putin si in halul asta o sa ajunga someri vestiti, si incearca sa invete ele dascalul cum sa le predea plozilor.
    Telefonul mobil nu are cum sa ramana acasa, in ciuda rugamintilor invatatoarei, pentru ca trebuie verificat copilul in fiecare pauza. Si etc, etc….
    Copilul nu sta in banca pentru ca “parca nu am chef de matematica” si se foieste si fuge printre banci. Te lasa nervii si ridici putin tonul la el? Ghici cine e prezent a doua zi la tine? Da, tatal cel nervos. “doamna, eu la copilul meu nu am tipat niciodata si va rog eu sa nu mai faceti asta ca are un impact negativ asupra dezvoltarii lui”. Asta asa de inceput de scoala. Dupa 35 de ani la catedra stie “doamna” sa-i potoleasca dar primele doua saptamani de clasa I sunt crunte!

  26. @Anna: nu creeeed 😆 😆 :lol
    acuma mă duc să plâng 🙂

  27. DECI (ce inceput ridicol de mesaj 🙂 ..eu sunt de acord cu tot ce ai scris aici! De ce sunt de acord? pentru ca am traumele mele pe care am incercat sa mi le”ling” singura sau impreuna cu fro 2-3 psihologo-psihiatro-chinezo-homeopato-dieteticiano-danubiano – pontici… 🙂 Asta din urma nu vine de la Ponta, sa stii! Ce mi se pare ideal in cresterea unui copil (am doua bucati 😉 este sa nu uit ca nu ii sunt stapan, dar ca m-ai fost dat el mie si eu lui pentru a invata impreuna un drum! Nu sunt de acord cu practicile parentale pe care le-am trait, incerc sa iert si eventual sa uit…dar ce incerc sa dau mai departe sunt RESPECT, IUBIRE fata de semeni, IUBIRE fata de sine si IERTARE, iar aceste valori se implementeaza cu ajutorul unor granitze pe care trebuie sa le trasezi cu consecventa din primele luni de viata! PS: Ah..iar aceste valori le practic eu insami ! Asa ca ..de la mandea nu ai pampersi plini! 😛

  28. Clasa 1 e cum e, dar sa vezi la clasa zero… Copii care nu au fost niciodata la gradinita si care se amesteca acum cu cei care au 3-4 ani de socializare in spate. Sa vezi cum vin mamicile sa tipe la invatatoare pentru ca nu vine sa ia personal de la usa scolii fiecare copil, desi e clar ca nu ii poate lasa pe ceilalti 20 singuri in clasa.

  29. simona draga, ce spui tu e plauzibil si chiar foarte adevarat in partile esentiale. suntem o generatie de parinti pierduti intre teorii de parenting si anti-modelul parintilor nostri. nu prea sunt de acord cu ultima parte, cea cu tantrumurile – cred ca cei mici ai nevoie de ele, sunt normale si sanatoase si prefer sa il las sa isi expime furia decat sa il invat cum sa si-o inghita. dar astea sunt tot discutii teoretice. te asteptam totusi la proba practica…. acolo se ascut sabiile si incepe paruiala!

  30. Din pacate, pot sa dau exemple din familia mea, unde hiperprotectia a distrus oameni, dand nastere la fiinte carora, la 28 de ani, le e frica sa bage stecherul (nu furculita) in priza si sa treaca strada. Nu cred ca vom avea o generatie de razvratiti, pentru ca nu isi permit nici macar atata, ci o generatie de degenerati care nu vor putea sa traiasca, sa iubeasca si sa munceasca. Sa-ti hiperprotejezi copilul e la fel de rau ca atunci cand il bati sau il maltratezi. Nici eu nu am copii, dar am observat nenumarate exemple dintre care unele, cum spuneam, in familia mea.

    Decat sa se scrie carti doctor spock, doctor baby si doctor super mama despre cum sa fierbi biberoanele in antigel ca sa moara toti microbii de pe biberon, mai bine s-ar apuca cineva sa scrie o carte despre efectele hiperprotectiei. Contribui si eu cu studii de caz. Oameni care ar putea sa imi fie prieteni sau colaboratori straluciti intelectual, dar stau inchisi intre patru pereti de frica sa nu ii calce avionul pe trotuar.

  31. Stai așa că există în prezent ceea ce va fi în viitor cu copiii pentru care te temi: în țara Italia, generația care copilărea fericit și cu psihicul protejat în anii 70 e acum la 40 de ani. O categorie mare cu probleme psihice (tratate sau la psiholog, sau la psihiatru sau personal cu urlete în casă și pe stradă), o altă categorie care intră pentru prima oară, la 42 de ani, într-un magazin, o categorie mică dar periculoasă, care nu recunoaște superiorii în ierarhia de la serviciu sau o vagă de idee de autoritate statală care există aici. Eu merg și mai departe și mă întreb ce va fi după generația aceasta. Am ascultat la radio despre cazul copilului unui reprezentant al acestei generații, care nu ieșea din clasă până nu apărea vreun părinte care să-i ducă ghiozdanul. Apoi, și am auzit că se întâmplă și în România, părinți, toți din generația 70, care contestă notele primite de fii fără să-l întrebe pe cel mic dacă știe de ce a fost taxat sau nu.

  32. Asa e, Simona! Nu plange acum…stai sa vezi la clasa o :mrgreen: :mrgreen:

  33. @Simina: de acord, de altfel am înțeles că, dacă ignori aceste crize de furie, ele trec de la sine, destul de repede. și că e mai bine să le ignori decât să le dai importanță, în orice ar consta ea…
    dar lasă-mă să cred că, dacă îi întrerupi o criză de furie în magazin și, eventual, îl inviți să și-o continue afară sau în mașină (sau acasă), va supraviețui traumei și nu va ajunge criminal în serie. nu știu, eu așa cred, poate mă înșel…

  34. Ah, câte aș putea spune pe tema asta. Dar mă abțin. 🙂

    Dar eu am ajuns la o singură concluzie: un simplu “te iubesc, copilul meu” rezolvă atât de multe probleme… atât ale părintelui cât și ale copilului (și nu numai, se aplică după caz).

    Semnat, o mămică care a citit multe, multe cărți – e drept ca mai mult de psihanaliză decât de puericultură. 🙂

  35. Extremele despe care povestesti tu ca se vad in ziua de azi (si n-o sa zic ca nu exista! exista) reprezinta asa un… contra-val extrem la modelul de parenting al parintilor nostri (si mai au al bunicilor).
    Eu sincer ma bucur ca mi se pare mie ca trendul asta cu bataia copilului (cel mai hidos lucru in materie de educatie) e descendent. Exista nenumarate metode de a stabili niste limite, de care absolut copiii au nevoie, fara sa lovesti.

  36. @Anna, tot respectul pentru meseria mamei tale, am terminat si eu o scoala in acest sens, dar mi-a fost frica sa practic.

    Hai sa iti zic punctul de vedere al unei mame de terorist in clasa I, dupa 2 saptamani. Invatatoare tanara, 5 ani experienta. “Primele doua saptamani vor fi de acomodare, sa ne cunoastem. Nu o sa facem cine stie ce, nu o sa fie teme, doar sa vedem de unde pornim”. Suna super, nu?
    Prima zi, 2 pagini de teme. Dupa doua saptamani am ajuns la 5 pagini, zilnic + 2 pe caiet special.
    A doua saptamana: experiment: hai sa mutam copiii in alte banci, in fiecare zi, sa vedem cum reactioneaza. Puteti ghici cum au reactionat si de ce?

    Si mai am…multe. Dupa abia doua saptamani. Dar eu trebuie sa tac si sa respect autoritatea invatatoarei care azi zice una, maine – alta si tot kidu` meu e vinovat ca nu mai stie ce a zis prima oara.

    Fiecare copil e unic si trebuie tratat ca atare. Nu sters de muci, ci tratat ca o persoana, nu ca un robot care, daca nu se conformeaza unor cerinte de care a invatat ca sunt absurde, este catalogat ca fiind “bolnav cu capu`” de aceeasi doamna de mai sus.

  37. Hahahahaha, vei fi linșată!!!
    Acum eu mă duc la mine în cartier, unde e ordine și disciplină! :)))

  38. Ion Ionescu de la Prad(a)

    Parerea mea ca mamicile care lasa copiii sa spele cu ele pe jos sub motiv ca nu vor sa ii traumatizeze o fac pentru ca sunt prea slabe si nu stiu cum sa ii educe. Singurul model pe care l-au avut, al parintilor lor, nu le place si nu e clar o solutie. Negasind alta metoda, cea mai usoara varianta este exact cea opusa: il lasam sa ne educe el pe noi!
    Prin urmare, sub motiv ca ele sunt mame moderne, cresc niste mici monstruleti razgaiati, vajnicii tupeisiti de maine!

  39. Poveste funny apropo de bătaie și copil: cineva care stă în Franța sau în Anglia (nu mai știu unde) povestea cuiva că urmează să vină în România. Și zicea așa: “Mamă, mamă, de-abia aștept să trec granița să trag mașina pe dreapta, să-l dau jos și să-i trag o mamă de bătaie, că în România e voie și nu mai pot, nu mai pot, nu mai pot, mi-a mâncat sufletul”. 😆 Evident că n-a făcut-o, dar ca glumă mi s-a părut bună. 😆 😆

  40. …ce sa mai zic de nebunele alea care alapteaza copiii pana la majorat si nasc acasa in cada…

  41. Simona draga, felicitari pentru articol, dar cunosti vorba aia “teoria ca teoria dar practica ne omoara”…
    Nici noi nu mai suntem ca pe vremuri, nici ei nu mai sunt cum eram noi dar nici vremurile nu mai sunt ce-au fost.
    Al meu e inca mic (2 ani) si sper din tot sufletul sa nu devina genul urlator prin magazine. Noi nu eram asa pentru ca nu eixstau atatea malluri, atata marfa, atata informatie. Noi citeam, ne jucam in spatele blocului, dar sa nu uitam ca aveam program tv doar 2 ore si nici nu treceau atatia nebuni pe strada cu masinile turate la maxim 🙁
    Trebuie sa ne adaptam cu totii la vremurile de acum, pastrand insa masura data de bunul simt al fiecaruia. Eu am citit suficiente carti in sarcina pentru a ma trezi total descoperita in momentul in care am adus “obiectul studiului” acasa. M-am panicat, am incercat sa pun in practica ceea ce am citit si ceea ce am fost sfatuita sa fac, am esuat lamentabil si am apelat la bun simt in cresterea copilului meu. Ce pot eu personal sa fa pentru el? Urmand exemplul parintilor mei, sa-l las sa exploreze, sa-l las sa alerge descult prin ploaie, sa-l incurajez sa se exprime liber, sa-l las sa picteze peretii DAR sa-l invat sa fie respectuos si sa-i ofer cat mai multe optiuni (educational vorbind) pentru a avea din ce sa aleaga atunci cand va putea sa o faca. Incerc sa fiu o mama relaxata, pentru a avea un copil relaxat.

  42. Bataia e rupta din rai si cocoloseala din iad!

  43. Excelenta postare! Nu ma regasesc in ea … nu am simtit vreo “trauma din copilarie”.
    Justificarea afirmatie de mai sus rezida in continutul si in comentariile articolului, dintre care as mentiona nike974 – ideea ca imixtiunile externe in educatia copilului sunt, de obicei, agresive este prezentata foarte plastic-, Laura, Anna).
    Multumesc pentru o lectura interesanta.

  44. Foarte curand facem doi ani, sunt zen 😐

  45. Vai ce varza e in tot ce ai scris azi Simona. Ramai te rog la Eba si corporatisti. Lasa copiii la aia care ii au. Uite eu sunt un parinte fericit. Am doi copii 3 si 6 ani, nu i-am altoit niciodata si nici nu o sa o fac. (Ce misto ar fi de cate ori ne enerveaza vreunu’ (subaltern, amanta, vecina, femeie de servici), sa-i futem una peste bot numa ca sa invete cine-i sefu’, nu?). Si da, l-am urat cand eram mic si vorbea aiurea mirosind a alcool si eram ingrozit de el si n-as vrea sa vad in veci groaza si spaima de minein ochii copiilor mei.
    Iar asta cu mama/tata m-au trosnit cand eram io mic/a si uite ce bine am ajuns, cred ca e de domeniul spitalul noua. Uite ca mata (adica mamele lor) n-au avut nici city break, nici AC, nici Iphone, nici laptop, nici vibrator, nici bloguri nici nica si au ajuns slava Domnului pana la menopauza.
    Iti doresc intr-o zi din tine sa iasa o fiinta umana pe care sa o lasi sa exploreze lumea, sa o savureze si sa nu zica de masa “ce vaca era si cum ma lovea cretina”. Ca io nu zic asa de mama, pentru ca n-am de ce.

  46. Pa vremea cand activam in invatamantul romanesc, vine o cucoana la mine si ma intreaba: de ce ii este plodul asa de aproape de corigenta?
    -pai simplu, nu invata si nu prea da pe la ore.
    Cucoana, ca nu se poate asa ceva, ea ii ofera tot ce trebuie copilului, calculator, telefon, bani de cheltuiala etc si nu i se pare normal ca el sa ramana corigent.
    Eu: – Doamna, dar nu trebuie sa imi spuneti mie lucrurile acestea, ci lui,
    Siiiii lovitura de gratie: Cum nu? Ca dumneavoastra il lasati corigent 😯
    Nr . 2 Alta cucoana cu printul plangand.
    -Doamna profesoara! De ce are x, 3 la dvs?
    – Nu si-a facut tema!
    -Cum pentru o tema nefacuta ii dati trei?
    – Nu, ca are mai multe teme nefacute si nu numai la mine, copilul dvs nu isi face temele! Nu il verificati?
    – Eu il intreb daca are si el imi spune ca nu si am crezut ca nu are teme de facut pentru acasa 😯
    Siiiiiiiiiiiii cireasa de pe tort, nu e la mine ci la cumatra:
    La o sedinta cu parintii ii roaga pe acestia ca sa ii mai ajute si sa ii indrume la teme sau cel putin sa ii verifice. Raspunsul: de ce? de asta ii trimitem la scoala, ca sa nu ne mai batem capul cu ei acasa. Eu nu sunt platit sa fac temele copilului 😯

  47. Frumos articol…. si adevarat…. si din perspectiva mea de parinte.
    Cu toate ca inainte de a avea copii si eu aveam idei SANATOASE & CLARE…..iar dupa ……mi-am mai “inghitit” din ele….. In continuare fac eforturi sa nu ajung in cea de-a 2 categorie descrisa. Si nu e usor 🙂

  48. @Raluca: e, uite, io o să-l las să se târască pe jos, pe stradă, și să alerge desculț prin ploaie, dar n-o să-l las să măzgălească TOȚI pereții. doar pe cei din camera lui, atât. sunt convinsă că va supraviețui acestei îngrădiri și că va accepta că sunt locuri unde n-ai voie sau nu poți să desenezi: alți pereți decât ăia din camera lui, albul ochilor lu’ maică-sa, vânzătoarele din magazine, cerul albastru și înstelat etc.

  49. @stardust: eram sigură că o să se găsească cineva atât de praf încât să înțeleagă că pledez pentru bătaie. e o prostie ce zici, mai citește o dată, poate o să vezi că bați câmpii. altfel, “mă-ta” are cratimă:)

  50. ce sa zic, m-am alarmat, m-am intristat si m-am amuzat; ma regasesc in postura de parinte obsedat sa nu-mi traumatizez copilul, atat de obsedata sunt ca nu mai pot distinge intre optiuni, limite etc. multumesc pentru heads-up, asta e tema mea de lucru cu mine in perioada asta si a venit manusa; multumesc! si cred ca din afara ai detasarea emotionala necesara sa vezi diferitele perspective

  51. @Simona
    Stai doamna ca nu il las sa-i picteze pe toti 🙂 Era o metafora. Adicatelea nu i-am luat gatul la 2 ani ca a scris cu carioca lavabila pe un perete. Apropo: cariocile lavabile sunt lavabile doar pentru corp si haine. Peretii rezista 🙂

  52. Am “spicuit”, atat din articol cat si din pareri! In primul rand descrierile sunt directionate catre “copchii” (acum parinti la randu-le) crescuti “la bloc” sau la oras. Pentru cei care au mai apucat copilaria (cu muuuuuuulte lipsuri) de la tara lucrurile -cred eu- stau diferit. Intr-adevar am avut frustrari acumulate, am scapat de multe ori pe aratura, insa parintii nostri, incercati din geru in viata au avut grija sa ne arate totusi valorile autentice [putine, pentru foarte multi dintre noi, dar reale si adevarate]. De mici am stiut ce este munca, de mici am invatat sa pretuim adevarul, sa invatam, sa iubim, sa daruim. Frustrarile acumulate -pentru ca da, exista!!- au putut fi intelese altfel si nu stiu in ce masura au afectat (grav) personalitatea. De aceea, ca neparinte (inca), spun ca atunci cand va fi cazul, copilului meu ii voi arata aceleasi valori, evident, actualizate vremurilor, cu care am fost invatat si care, in opinia mea, conduc spre dezvoltarea normala a societatii. Altfel, o sa lasam mostenire o societate de “nebruscati emotional” care, din necultivarea simturilor de baza, vor duce de rapa tot ceea ce au primit de la cei de dinaintea lor.
    Poate suna putin “cliseic” tot ce am expus mai sus, dar sunt satul de rasfatati in mod gratuit!
    Felicitari pentru articol!

  53. Eu sunt educatoare, asta dupa ce am lucrat ceva vreme cu copii autisti. Ma raportez acum la copiii mei de la gradi care sunt ok. Nu au iesiri ciudate, prb comportamentale. Ei, dar vin parintii si se plang ca acasa cu ei sunt dezastruosi. Oare de ce???

    De partea cealalta sta marturie familia mea. Unde am fost destui frati … pe cei pe care ne-a altoit, nu ne-au goglit, mangaiat in exces, ne-au pus la munca si ne-au trimis la scoala ca sa invatam – am fost ok. Adolescenti fara prb. grave, apoi stundenti ok si apoi ne-am luat viata in maini responsabil. Fratele meu care a fost cocolosit in exces. Care a fost privat de munca. Care nu era fortat sa invete ca si noi ca “deh, el saracu purta ochelari” a fost un adolescent dezastruos, un licean praf … care nu si-a putut termina nici facultatea. Si asta nu doar ptr ca nu ar avea material genetic, ci pentru ca mereu totul i s-a dat si a fost “odorul mamei”.

    Autoritatea parintelui e autoritate. Traumele si emotiile copilului sunt alte chestii. Ele are trebui sa fie intr-o buna coordonare cu autoritatea parintelui, daca parintii ar sti exact cum sa gestioneze unele situatii si s-ar mai interesa ca traumele nu apar daca ii iei jucaria care ii place pentru ca s-a purtat urat in magazin, etc.

  54. @stardust
    Intr-adevar, “ma-ta are cratima”! Esti varza, din nefericire! Si se pare ca te inmultesti… Pacat!

  55. Bravo Vali! Am vrut sa amintesc de viata adevarata si cu valori de la tara dar m-am luat cu alte nimicuri.

  56. Hai ma, ca nu arunca nimeni cu biberoane, suzete si pemparsi in tine pe motiv ca biberoanele, suzetele si pemparsii traumatizeaza copiii si nu mai exista!!!!! Acum se alapteaza, se baga sanul in gura la orice protest si se folosesc scutece spalabile sau nimicuta 😀 Mai in gluma, mai in serios, ai dreptate. Si eu adopt diverse discipline de parenting, imi place sa iau din ele ce mi se potriveste si ce nu, ghinion, o sa-mi traumatizez copilul. Eu am, slava Domnului, destule traume din copilarie si nici zece psihoterapeuti nu le vor putea scoate, asa ca le tin acolo la caldura pana or da pe afara. Acum ce sa facem, sa le luam painea de la gura viitorilor psihoterapeuti absolventi de facultate privata si cu diplome trase la xerox?

  57. stardust, adica praf, cum ii zice si numele:)

  58. “ma-ta” are cratima – ahahahhahah, doresc sa Like acest comentariu, unde este butonul?!

  59. Comentariu de pe Facebook:
    “nu reusesc sa gasesc acum link-ul dar tocmai ce am citit asta vara un articol destul de amplu in NYTimes bazat pe o serie de studii – americane, e drept – care sustineau ca acei copii gratificati si cocolositi excesiv de parinti au sanse mult mai mic de a se descruca si a reusi in viata. ca un copil care e doar incurajat si niciodata criticat va esua foarte repede…

    as mai remarca fanatismul si agresivitatea parintilor in retelele sociale. studiaza biblioteci cum bine spui, adera cu religiozitate la o teorie sau alta si apoi o propovodauduiesc, aproape cu arma in mana, incarcand sa converteasca toti parintii si neparintii pe care ii gasesc la propria religie – fie ca e congregatia alaptatului pana la adanci batranti, fie ca e secta nascutului acasa, fie ca e biserica trautamismului nasterii :D”

  60. Ce a descris Simona la inceput se încadrează liniştit la categoria “familie disfuncţională”. Ia să luăm prima frază, de început din Wikipedia engleză:
    “A dysfunctional family is a family in which conflict, misbehavior, and often child neglect or abuses on the part of individual parents occur continually and regularly, leading other members to accommodate such actions. Children sometimes grow up in such families with the understanding that such an arrangement is normal. Dysfunctional families are primarily a result of co-dependent adults, and may also be affected by addictions, such as substance abuse (alcohol, drugs, etc.), or sometimes an untreated mental illness. Dysfunctional parents may emulate or are sometimes over-correcting from their own dysfunctional parents. ”
    Ies la suprafaţă câteva constante:
    1. Părinţi dependenţi unul de altul.
    2. Dependenţă de alcool şi alte din astea
    3. Impresia copiilor că ceeace văd acasă reprezintă NORMALITATEA (aşa vor face şi ei, în primă fază).
    4. Când se maturizează şi iau contact cu lumea din jur şi cu alte familii. realizează că ceeace au văzut ei acasă nu e deloc normal şi reacţionează în exces, dar în sens contrar. Exemplu: a fost tac’su beţiv şi o bătea pe mă-sa? El va fi hiperabstinent şi îi va tolera nevestei toate nefăcutele. Inclusiv alea chiar de nefăcut.
    Mai adăugaţi la chestiile astea abrutizarea cauzată de imensul experiment de inginerie socială numit comunism (până în 90) şi tranziţia de după.

  61. Simona, nu pledezi pentru bataie? Mai citeste o data ce ai scris. “Evident că nu-l lovești, dar natural și normal e ca el să știe de mic că, atâta timp cât depinde de tine, din toate punctele de vedere, trebuie să se supună deciziilor tale chiar și atunci când nu-i convin”. Asta e o bataie mai mare si care lasa urme mai adanci in memoria copilului decat toate palmele aplicate strategic in diferite parti ale corpului.
    Sa nu se mire mama super autoritara si atotcunoscatoare cand la 16 ani, odorul (sau mai devreme, ca deh, noua generatie)… o s-o scuipe in gura si o sa se intepe in vena cu prima ocazie.
    Stii expresia aia: cum ti-l cresti asa il ai…
    Si daca tata mandru inseamna praf, atunci da, sunt praf…stelar
    Scuze, e prima si ultima oara cand scriu legat de vreun subiect, s-o fi activat vreo glanda de sorginte feminina ceva..

  62. Povestita de cineva: In Australia daca iti bati copilul poti face “bulau” din plin! O familie de sarbi emigrata a avut belele cu unul din copii (deja mare-15-16 ani, cred!). Tatal, sarb adevarat, nu a mai suportat si, prin urmare a vandut tot si si-a luat familia inapoi in Serbia. In momentul in care (plecati cu vaporul fiind) au patruns in apele internationale si-a altoit odrasla din plin. [Asta apropo de ce scriai mai sus cu familia din Franta sau Anglia].
    Nu este o pledoarie pentru altoirea odraslelor, dar am considerat ca trebuie povestita.

  63. asa. despre copii, din perspectiva celei care poseda unul de nu foarte multa vreme: dap, true story ce zici tu, e un moment al extremelor asta de-l traim noi acum, in care copilul e centrul universului, i se spune ca e zmeu, ca daca sare de pe bloc o sa-i creasca precis numaidecat aripi de zburat. basically, i se spune ca poa sa faca orice pe lume. renuntarea la tine, ca mama, e privita ca “acceptare”, intelepciune. pentru incurajarea unor obiceiuri nu neaparat bune exista precis trei teorii de sustinere in literatura vasta despre care pomenesti. ce mi se pare funny si paradoxal este ca, desi se militeaza pentru intoarcerea la ce este natural, am uitat nitel sa facem parenthood firesc. e o perioada a inabusirii impulsurilor firesti ai unora care, inainte de a fi parinti, au fost, saracii, oameni:))

  64. Stardust, daca tu prin a iti arata autoritatea intelegi BATAIE, est foarte limitat, amice!

  65. Simona, acum depinde si de percepție, dau de oamenii cu care interacționezi. Prietenii tăi cu copii, pe care i-ai observat (si presupun că te-au inspirat să scrii articolul ăsta) sunt, probabil, cu toții intelectuali, conectați la toate noutățile si teoriile care apar online, citesc frecvent cărți, nu numai de parenting, prin urmare mult mai introspectivi si mai predispusi să despice firu-n patru decât, să zic eu, media populației. Deci tu analizezi cumva un soi de vârf, sau un segment îngust al populației
    Fiul meu e elev la o scoală de cartier, deci eu am ocazia să văd cumva parentingul, ca să zic asa, mediu, la nivelul societății, si nam remarcat neapărat excesele pe care le remarci tu. Ce-i drept, fiu-meu are deja 13 ani, deci poate că noi n-am prins respectivul curent. Însă văd curentul ăsta printre toți prietenii mei cu copii mici/planuri de copii, de la obsesia ca absolut totul să fie bio (inclusiv materialul din care e făcut un nenorocit de tricou pe care copilu îl va purta fix de 3 ori în viață), până la supra-analizarea si încercarea de a decoda fiecare gest si fiecare cuvânt spus de prunc. Or, cum spunea soțul meu recent unor părinți din ăstia de rit nou: “Măi, parcă ați avea bombă atomică, nu copil”. În sensul că tratau copilul cu asa hal de mănusi de parcă ar fi stat să explodeze 😀
    Cât despre perioada comunistă, nu stiu ce să zic…maybe it’s just me, dar mă rog, parcă părinții aveau mai mult timp de copii. Ce-i drept, eu am crescut la țară, aveamd e mâncare, aveam căldură în casă, aveam bunici, nu trebuia să merg la cresă sau altundeva când ai mei erau la muncă…era o viață relativ linistită. Nu pot să zic că am rămas cu vreo traumă, am fost un copil incredibil de răsfățat si de băgat în seamă. Cu al meu copil, eu cred că am fost relaxați, în limite normale, firesti. Sper să nu rămână cu sechele 😀

  66. @stardust: ești singurul de aici care a înțeles că eu pledez pentru autoritate excesivă, în timp ce eu pledam tocmai pentru echilibru și amendam excesul, ORICARE AR FI EL. ai izolat un paragraf și insiști pe el. e ok, bine că ești singurul, toți ceilalți par să fi înțeles exact ce am spus. 😉

  67. Salut fetelor! Fac parte din generatia copiilor crescuti cu bataie si fara prea multe explicatii! Si poate ca nu par asa zis “traumatizata” dar tot ceea ce sunt acum este urmarea a ceea ce am primit “sufleteste” sau nu de la parintii mei. Nu sunt de acord cu bataia mai ales ca am primit-o eu suficient asa ca eu am ales calea prin care prin intelegere si prin reguli clare sa reusesc sa cladim o relatie buna intre mine si copii. Daca se intimpla sa vad vreo mama batindu-si copilul pe undeva e clar ca nu o sa ma bag in schimb copilului meu ii voi spune ca ceea ce face mamica respectiva nu e ok si el sa nu nu accepte asa ceva de la nimeni. Cit despre crizele din locuri publice e clar ca nici eu nu le vreau dar mi s-au intimplat si incerc sa le rezolv cum pot mai ales ca de cele mai multe ori crizele din locurile publice sunt de cele mai multe ori refulari care nu au legatura cu ceea ce vrea el pe moment mai repede este ceva ce s-a intimplat in ziua respectiva. Ideea este ca daca am rezolva problema cu bataia atunci toate am aplica si am fi multumite dar cel putin eu de fiecare data cind eram batuta nu faceam nici de al dracului cum vroiau ei. :mrgreen: ……INTR-UN FINAL ORI CITA BATAIE PRIMIM SAU PRIMESC EI VOR FACE INTOTDEAUNA CUM VOR DAR DACA LE EXPLICAM NISTE REGULI PE CARE TREBUIE SA LE RESPECTE E MAI USOR PENTRU TOATA LUMEA! 😀

  68. noi stam 3 bucati intr-o garsoniera: tata, mama si kinderita de 10 ani. are peretele ei unde lipeste si deseneaza (cand se termina sterge si o ia de la capat:) i-am explicat ca nu e frumos si nu place nimanui sa auda o fata injurand: acu zice “what the fuck”
    – de ce, mami, in engleza?
    – ca nu inteleg toti 🙂 si ziceai ca nu-i frumos urechilor
    n-am batut-o si nici nu avem de gand, intelege cand i se spune nu, chiar daca uneori isi incearca norocul, ca de’ , e datoria ei de copil sa incerce. nu am citit carti despre nastere, crestere, educatie si alte minuni: o lasam sa exploreze si sa dea singura cu capul de pragul de sus, daca nu vrea sa priceapa si sa vada cand ii este aratat. Am sa-mi reprosez multe lucruri pe care poate am uitat sa le fac sau de care nu mi-am dat seama. Sunt parinte si invat din mers: uneori suntem over protective, alteori ii lasam de capul lor – sa arunce piatra ala care nu face asa 🙂
    Sa va mai zic: au inceput intrebarile si cautarile despre … sex. Nu va puteti imagina planurile pe care ni le facem despre cum sa-i povestim 🙂 e greu, oameni buni, o sa vedeti voi cand oti avea copchii!! 🙂

  69. @ela: ai dreptate, eu m-am referit la segmentul foarte educat. dar cât de bine ai descris comportamentul părinților la care m-am referit eu!!! exact așa e, cum zici tu: “văd curentul ăsta printre toți prietenii mei cu copii mici/planuri de copii, de la obsesia ca absolut totul să fie bio (inclusiv materialul din care e făcut un nenorocit de tricou pe care copilu îl va purta fix de 3 ori în viață), până la supra-analizarea si încercarea de a decoda fiecare gest si fiecare cuvânt spus de prunc. Or, cum spunea soțul meu recent unor părinți din ăstia de rit nou: “Măi, parcă ați avea bombă atomică, nu copil”. În sensul că tratau copilul cu asa hal de mănusi de parcă ar fi stat să explodeze 😀 “

  70. Si cand te gandesti ca am evitat sa comentez pe FB de frica sa nu-mi iau rosii in freza, uite unde apar surprizele 🙂
    Inteleg ca atitudinea, tonul si sustinerile au totusi legatura cu niste amintiri total neplacute din copilarie…

  71. inca o data scuze Simona. Probabil ca am citit eu printre randuri. Asa e cand ma concentrez pe power pointuri si alte fleacuri la job. Daca deranjeaza cu ceva, te rog sterge postarile mele.
    Multumesc

  72. Noa, am oaresce cratime lipsă prin comentariu, mia precis un n-am, si alte greseli de typing, sorry, am scris în grabă! 😀

  73. @stardust: nu o să le șterg, stai liniștit 🙂

  74. Bataia e rupta din rai, te trage corentu’ si scuturatu’ fetei de mese pe geam in capu’ vecinului, raman vad temeinice lait motive romanesti.
    Io-s sefu si faci ce zic io, te educ io tu-ti mama ta de prunc care vrei sa ai ‘personalitate’, sa spui nu cand vrei sa spui nu sau doar sa testezi ce inseamna cuvantul ; iti arat io tie ce sa faci, zici, simti , crezi, doresti, iubesti, detesti etc etc ca io-s mai mare, tu esti mic, eu sunt tare, tu esti slab, eu sunt destept si tu esti prost, eu stiu tot si tu stii nimic.
    Fain de tot, lipsesc inimioarele si floricele si avem tabloul complet.
    Doamnelor de mai sus care preaslavesc urecheala si arsul palmelor, le sugerez sa se lase paruite la prima discutie in contradictoriu cu consortii si a ne impartaseasca detalii dupa. Sunt convinsa ca vor fi asa de incantate de experienta incat vor cere si o bataie la fund cu cureaua.

  75. si eu pledez pentru gasirea unui echilibru in relatia cu copilul/copiii proprii. sunt convinsa ca se poate. nu ma laud, nu sunt o mama super calma si super intelegatoare. unele ma vad mai “rea”, pentru ca sustin in fata lor ca eu educ copilul, nu el pe mine. ca poate fi reciproc, asta e altceva, si accept asta. desigur, am studiat si eu destule carti… pana pe la vrun an jumate.. dupa care satula de atatea “sfaturi” am renuntat sa mai citesc. unele au fost folositoare, aletele nu. insa, in general m-am luat dupa instinct si m-am adaptat din mers.. “situatiei”. nimic nu te pregateste cu adevarat pentru asta. ma pot lauda insa ca fiica-mea stie cand NU e NU. nu mi-a urlat niciodata prin magazine, ca vrea aia sau ailalta. ca acum, la 6 ani jumate stie pe cine poate “manipula”, e alta poveste. si cred ca in cazurile astea adultii sunt de “vina”. poate sunt perceputa drept aia “dura” din preajma ei. dar mi-o asum. trebuie sa existe cineva care sa reprezinte “autoritatea suprema”… si nu e deloc traumatizata. e o fetita isteata foc, foarte vesela si sociabila. si gandeste mult mai matur fata de copiii de varsta ei. a, si am uitat sa spun ca suntem o familie monoparentala. deci, dupa prejudecatile mai vechi, care din pacate persista si azi, ar trebui sa fim traumatizate amandoua…

  76. Ca intotdeauna in viata excesele sunt de evitat. Nu pot sa nu remarc ca ce povesteste Simona nu este din viata altora si nu cred ca ce a marcat-o era o ocazionala palma la fund. I’ve been there and i’ll never forget it. Revenind la subiect, se pare ca sarim dintr-o extrema in alta de la alb la negru fara griuri, cand ar fi trebuit sa stam intr-un gri confortabil.
    Una este sa duci batalile copiilor, facand din acestia niste inadaptati smiorcaiti (maaaaama mi-a luat masinutaaaa, si mama sare si recupereaza masinuta) si alta este sa-l bati pana obosesti pentru ca ai pareri divergente in ceea ce priveste momentul exact al plecarii din magazinul de jucarii. Si prima si a doua situatie strivesc dezvoltarea copilului ca fiinta care are de rezolvat probleme (sociale) in acelasi fel, si anume ii neaga personalitatea cred eu in cuantumuri egale.
    Personal eu prefer sa negociez. Hai sa plecam (zic eu) in trei minute zice el (la patru ani) ok zic eu iar cele trei minute dureaza fix cat vreau eu! El a castigat si eu am castigat!
    Scria cineva de autoritate, ca e bine sa existe? Autoritatea cui? A preotului pedofil? A statului mafiot? A politistului corupt? A profesorului de la Monet? Nu mai bine ii inoculezi niste sisteme de valoare pe baza carora sa-si faca o judecata proprie? Nu mai bine rationezi cu el facandu-l sa rationeze cu lumea inconjuratoare?
    In ultimul rand vad ca nu s-a bagat nimeni in psihologia copilului si mai ales in cele doua zone (mica adolescenta si adolescenta propriuzisa) ambele detereminante pentru formarea caracterului propriu, ambele de negare totala a ideilor altora (inclusiv a parintilor). La prima copilul se rostogoleste pe podeaua magazinului ca vrea nu stiu ce. Lasa-l acolo si pleaca si in maxim 10 secunde v-a fi dupa tine. A doua este mult mai complicata si sper ca pana atuci reusesc sa-l fac sa gandeasca cu capul propriu si nu cu cel al autoritatii din momentul respectiv (prietenului care se drogheaza de exemplu).

  77. Simona, ce ai scris tu aici se putea rezuma prin inceputul articolului – extremele nu aduc nimic bun. Insa, nici articolul tau nu descrie febra unei generatii. Eu am un copil de 3 ani jumate si alta pe drum. Traiesc intre oameni de aceeasi varsta, si ei cu copii, si ei cu lecturi la activ in timpul sarcinii si dupa si intrebari si internet si forumuri etc. Si nu fac excese – ii cresc normal, sa spuna “saru’mana” si sa se uite in ambele sensuri cand trec strada, nu sa opreasca traficul de dragul lor.
    Insa, tine ff mult de interiorul copilului. Eu zic ca-s o mama (femeie, in genere) norocoasa. Al meu e rusinos si prudent de la natura, n-a bagat nimic in gura, ma asculta, nu face figuri si, pana la 3 ani jumate, n-a facut tantrumuri niciodata etc etc. si nu-mi arog ABSOLUT NICI UN MERIT aici, pt ca nu am, pur si simplu. Am prieteni FIX ca mine si a lor e o diva – de la nazuri la imbracat pana la altoit alti copii. Si parintii nu au nici o vina, ei se straduiesc nu sa nu ii creeze traume, ci sa o educe corect, avem aceleasi coordonate. Numai ca nu prea se lipeste de ea nimic, e iute, e nerabdatoare, e batzoasa.
    In fond, copiii sunt niste adulti in miniatura – fiecare absolut diferit in felul lui – ni la Dana Grecu, sau alte exemple de femei “muscatoare”. Tu ai putea fi ca ele, sau ele ca tine…?
    Cred ca sunt marginale cazurile de parinti hiperatenti cu teoriile astea ale non-traumatizatului. Da, stiu si eu pe unii de-si cresc copilul cu produse bio din SUA si e un dezastru pt orice casa (au ajuns sa fie marginalizati, sa nu-i mai invite nimeni, nicaieri), da’ sunt unici intre zecile de parinti pe care-i cunosc…

  78. Eu am invatat ca orice parere anterioara experientei de a fi mama nu are legatura cu “situatia din teren”. Faza este ca mamicitul te schimba ata de mult, incat aproape nu vad sensul in a-ti exprima opinii legate de parenting fara sa fii tu insuti in rolul de parinte.
    Altfel, partial iti dau dreptate in ce ai scris. Doar ca, ce folos, vei vedea ca atunci cand vei fi mama, vei trata totul diferit.

  79. Simona, hai sa mai pun un punct de vedere. Parintii de azi, au 2 generatii in spate comunistice. Comunismul le-a anulat de 2 generatii, in familie, instictul matern, firescul, naturaletea, dragostea pura, carnala, relatia om-copil, relatia om-om, iubirea de Dumnezeu si respectul fata de natura, creatia Domnului, dar si de semen.

    Nu e la toti, dar la multa lume e asa.

    In conditiile astea, ce poate face un proaspat parinte? daca are un pic de educatie, citeste o carte. Compulsiv-opsesiv, citeste 1000 de carti, toate vorbesc de niste sentimente care… lipsesc. Compenseaza cu… reguli, si unde nu functioneaza/nu e sigur/nu e educatie si nu stie sa citeasca, mai vin 100000 de babe din prejur si sfatuitoare si…

    rezultatul in vezi.

    Am plecat din Romania. Si crede-ma, vad mamici cu 3 copii, ba chiar cu 4 copiii, in metrou, care vine de la serviciu, ii ia de la cresa+scoala, si reuseste sa ii mangaie si sa stearga muci si lacrimi si sa rada cu fiecare.

  80. @AP mum: cred că ai citit altceva prin alte părți și ai nimerit aici cu comentariul 😉

  81. Ai mei cred ca fac parte din prima categorie. Munceau si eu cam invatat singura ce e bine si ce nu. Maica-mea mi-a spus doar sa am grija ce fac si ca o sa-mi dau seama singura ce e cel mai bine pentru mine. Noroc ca am avut destule exemple negative in jur si am realizat ce e ok si ce nu. Taica-meo ne-a parasit cand eram in a9a. In sensul ca a murit. A murit ca asa a vrut el. Sigur, suna putin cinic, dar de aici am dezvoltat o frica de asta ciudata de facut copii, de crescut si restul lucrurilor. Desigur, am doar 21 de ani, am timp sa-mi revin..

  82. Teoria cu lasa-l sa tipe sa se descarce e ok, pana la un punct. Al meu are aproape 3 ani jumate, dar anul trecut faceam asa: daca era magazinul gol, il lasam sa planga pe jos, intorceam spatele si plecam. Nu treceau mai mult de 5 secunde si se ridica si venea dupa noi. Daca era magazinul plin, il luam pe sus afara (“like a sac of potatoes” era pozitia care nu-i placea de loc), il puneam jos pe trotuar si vorbeam cu el fata in fata pana se linistea. La noi a mers ca metoda de calmare “numara pana la 10”; ca sa poata numara trebuia sa se concentreze si uita de ce era suparat 🙂 Ignorarea e buna, dar nu lasa nici o astfel de iesire sa se termine fara a discuta ce a facut gresit si cum va face data viitoare. La 2-3 ani, asa e (cum a mai spus cineva), ei imping mereu sa vada unde spui stop.

  83. Simona, mie imi plac mult postarile tale despre copii si parenting. Se vede ca tu si cu Nic aveti comvorbiri pe subiect. Intrebarea e, v-ati facut planul cincinal? Cand vine odrasla ca eu nu mai am rabdare 🙂 Sa vezi atunci postari despre copii :mrgreen:

  84. pardon, convorbiri in loc de comvorbiri 😳

  85. @ioana: exact asta au fost și cele două soluții la care m-am gândit și eu, când am văzut scena descrisă în text: 1) “vrei să rămâi aici și să urli? ok, rămâi, noi am plecat”; 2) luat pe sus și dus afară. până acolo sigur îi mai distrăgeau atenția o grămadă de alte lucruri, începând cu ăla că îi fusese întrerupt brusc spectacolul și nu mai avea scena sub picioare;

  86. @ioana: iar când o să vină al nostru, nu se va transforma blogul într-unul despre copii, să știi 😉

  87. Awwwww, 🙁 Acum o sa fiu deprimata toata ziua :mrgreen:

  88. @Gabriela: mă bucur sincer că ceea ce am scris ți s-a dovedit folositor. țin pumnii 🙂

  89. Cata dreptate ai!!! Aceasta tema se regaseste adesea in conversatiile cu prietenele mele. Si noi ne intrebam daca vom primi judecati aspre de la copiii nostri, asa cum stim sa oferim dupa ce ne-am maturizat si scuturat de comunism.

  90. Autoritatea parinteasca se poate impune si fara bataie. Ai mei nu se trantesc pe jos in magazine sau in public cum nu se trantesc pe jos acasa. Nu o fac doar pt ca au inteles ca “nu merge” cu mine. Nu ridic glasul ci “modelez tonul”. Si pot avea un ton foarte “nesuferit” :mrgreen: . Apoi conteaza sa explici de ce chiar daca uneori e repetitiv si mai conteaza foarte mult sa fi “just”. Mai ales cand ai mai multi copii. Trebuie sa simta ca sunt tratati just si in raport cu fratii lor si in raport cu restul lumii.

    Ideea este ca asa cum ii cresti asa o sa-i ai pe copii. Toti incearca cand sunt mici si apoi cand cresc sa “gaseasca limitele” propriei lor libertati. E natural. E nenatural ca un parinte sa nu puna aceste “limite”. Asa se nasc in realitate “micii tirani” care mai apoi ajung oarecum “nepregatiti” pt societate ceea ce va genera enorm de multe “frustrari” pt viitorii adulti.

  91. @Shadow: foarte, foarte, foarte de acord!

  92. Am citit undeva mai sus, nu mai stiu unde si mi-e tare lene sa caut, ca autoritatea de orice tip traumatizeaza copilul mai ceva ca fierul incins.
    Ba uite, domle, ca ai mei mi-au cam zis ce sa fac si de ce. Mereu de ce, e adevarat. Mereu explicatii, pentru fiecare lucru pe care NU trebuie sa-l fac (il tin minte si acum pe taica-meu cum incepea cu ,,teoria” de zau ca eram un pic invidioasa pe copiii de la bloc care-si mai luau cate-o scatoalca si scapau usor).
    Nu m-au batut NICIODATA, nu m-au pedepsit. Institutia pedepsei era ceva complet inedit pentru mine – o tot vedeam la altii. Dar intotdeauna mi-au explicat ce e in regula sa fac si ce nu e in regula sa fac. Si, repet, DE CE.
    Maica-mea isi mai iesea din minti si mai zbiera la mine (inteleg acum perfect de ce), taica-meu niciodata – e un monument de calm.
    M-au educat. M-au educat foarte bine. Mi-au insuflat valori bune pe care cateodata nu stiu exact de unde le am, dar cand privesc in urma, la ,,teoriile” lui taica-meu, incep sa gasesc oarescare explicatii.

    Sigur, sunt un caz fericit de copil cu cheie de gat. La mine acasa nu mirosea nimeni a alcool si nu trebuia sa platesc pentru relele facute. Insa am avut parinti care m-au educat, au facut tot posibilul in timpul petrecut impreuna sa ma educe si sa ma pregateasca pentru o lume in care – vrei, nu vrei – traiesti. O lume in care – iti place, nu iti place – exista reguli, exista lucruri acceptabile si lucruri neacceptabile, mai mult sau mai putin grave. Si da, au fost niste parinti autoritari. Mi-au spus sa nu fac una si alta, mi-au interzis anumite lucruri. Nu m-au lasat sa zbier ca descreierata prin toate magazinele dupa creta colorata, pentru ca aveam destula acasa (se pare ca aveam aceasta tendinta).

    Sper sa am intelepciunea sa pot face asta cu copiii mei. Si sunt 100% de acord cu ce a scris Simona in acest articol. Si ma bucur ca cineva ,,cu audienta” abordeaza acest subiect, pentru ca era necesar sa o faca.

    Na, ca acum o sa fiu si eu linsata.

    Dar ma duc la mine-n cartier, unde e ordine si disciplina :)))))))). (o sa imi fac o semnatura din chestia asta).

  93. Sunt mama unui baietel de 3 anisori, este adevarat ca il mai apuca crizele de plans atunci cand vrea ceva, insa cred ca asta este singurul lor mijloc de a obtine ceea ce vor. Eu sincer il mai altoiesc pe al meu la fund si sunt destul de stricta in educatia lui.
    Ceea ce nu vad aici , in parerile celor care au comentat este ca atat noi cat si parintii nostri nu aveam acces la atata informatie si nu stiam atat de multe lucruri pe care ei le stiu de la varste destul de fragede. De asemenea mai este si timpul pe care il petrecem cu copii nostri. V-ati gandit ca cei mai multi dintre parimti ii lasa pe copii sa faca ce vor si le dau ceea ce vor pentru ca se simt vinovati si vor sa compenseze faptul ca nu isi petrec timpul cu copii lor. Am destule cunostinte care lucreaza pana noaptea tarziu, pleaca cand inca copilul doarme si vin cand copilul deja a adormit , isi rezerva o saptamana de concediu sau doua pentru copii. Cei mai multi dintre copii acum petrec cel mai mult timp la gradinita, scoala, afterschool si/sau cu bona. Hai sa fim seriosi, copii au nevoie de parinti , iar dupa cum ai spus si tu educatia ar trebui facuta in primul rand de parinti, insa cum sa ii educe daca ei nu sunt langa ei. Ceea ce se intampla in ziua de astazi este din punctul meu de vedere foarte grav avand in vedere cate tentatii si nenorociri sunt.
    Cel mai rau este faptul ca unii parinti au inteles ca copilul trebuie sa fie tupeis si violent pentru a reusi in viata, insa in mare parte daca ne uitam la ceea ce promoveaza media nu este vina lor.
    Sincer ma gandesc de multe ori cum vor decurge lucrurile in Romania avand in vedere faptul ca din ce in ce mai multi copii nu trec examenul de bacalaureat si nu au nici un tel in viata. Marea majoritate a fetelor vor sa fie fotomodel , manechin sau dama de companie, iar baietii – primari sau parlamentari ca tot poti ajunge primar fara bacalaureat. Pentru aceste doua pozitii nu iti trebuie studii superioare, experienta in domeniu, cunoasterea unei limbi straine , etc si ……, ma abtin de la alte comentarii.
    Ceea ce trebuie sa retinem este ca daca vrem sa ne educam copii trebuie sa petrecem si ceva timp cu ei, sa ne ocupam de ei si sa ii indrumam in viata.

  94. @Andrada: și eu sunt 100% de acord cu tine, na. 😆 😆

  95. “Traumele de ieri versus traumele de mâine?

    Mă întreb cum vor fi, ca adulți, copiii care azi primesc în exces ceea ce părinții lor nu au primit deloc. “
    Sa nu uitam ca modelul asta “nou” din Romania, este “dinozaur” in alte tari, deci daca inspre acolo ne indreptam, eu zic ca Romania o sa aiba un viitor stralucit si prosper.

    Indoctrinarea si obligarea copiilor de a face sau nu ceva este cel mai mare rau pe care-l poti face unui copil.

  96. Ion Ionescu de la Prad(a)

    Hai, ma, chiar nu arunca nimeni cu putin cacatzel de copil aflat la diversificare????
    or fi toate mamicile in parc, cine stie. Dar vine ele, sa te tii scandal dupa baita…:)))

  97. La noi (baietel, 6 ani) in magazine functioneaza regula: ai voie sa-ti alegi un singur lucru, DOAR UNUL 🙂 . Am stabilit asta cat era inca foarte mic si s-a intiparit foarte bine in mintiuca lui, asa ca foarte rar mai avem discutii. In rest … negociem, negociem cat putem!

  98. Simona Tache zice:

    @Raluca: e, uite, io o să-l las să se târască pe jos, pe stradă, și să alerge desculț prin ploaie, dar n-o să-l las să măzgălească TOȚI pereții. doar pe cei din camera lui, atât.

    Măi, voi v-aţi hotărît până la urmă sau deja e comandat la barză??? 🙄 😆 😳

  99. @Klars: risti sa generalizezi. Chiar si in tarile astea stralucitoare si prospere oamenii vorbesc despre faptul ca copilul are nevoie de granite si de mai putina cocolosire. Nu stiu exact la ce te referi prin “indoctrinare” dar chestia cu obligatul e uneori necesara (vezi exemplul cu furculita in priza). Si ca exemplu ca si in late parti se discuta, uite aici un link catre o dezbatere postata pe New York Times despre “helicopter parenting” si efectele sale. Nu mai putin de 9 specialisti si-au spus parerea, deci nu e chiar o nimica toata: http://www.nytimes.com/roomfordebate/2012/07/14/when-parents-hover-and-kids-dont-grow-up

  100. Titlul corect este:

    Părinţii de azi cu traumele de ieri, dimpreună cu părinţii şi copiii de azi cu traumele de azi, privind la bunicii şi părinţii din viitor cu traumele tuturor bine crescute şi altoite.

    Mi-a pierit cheful de ieşit la pensie, pe bune. :mrgreen:

    ( Când zic altoite nu mă refer la lovite ci la sensul propriu din pomicultură 😯 )

  101. Eu locuiesc in Norvegia unde protectia copilului e ceva de speriat, probabil ca ati auzit si voi. Ce palma sa-i dai copilului, daca te-a vazut o cucoana ‘bunavoitoare’ risti sa traiesti toata viata cu regretul ca ai ales sa traiesti intr-o asftel de tara… Am si eu o fetita, dar incerc din rasputeri sa imi controlez nervii atunci cand mi-i intinde la maxim… inventez tot felul de tertipuri si pedepse pt a nu o scapa de sub control.

    Sa va spun o poveste adevarata, un coleg de-al sotului (norvegian e omul) a fost dat in judecata de fiica sa pt ca dupa ce a implinit 18 ani si s-a mutat intr-un apartament singura, tatal a refuzat sa-i plateasca chiria. Omul parea sa aiba toata dreptatea din lume argumentand ca daca isi permite sa stea intr-un apartament inchiriat, trebuie sa-si permita sa si plateasca si cheltuielile aferente. Banuiti pesemne ca fiica risipitoare a castigat procesul, iar tatal s-a resemnat platindu-i chiria.

    Mie mi se pare de-a dreptul exagerat sistemul asta de protectie a copilului, nici nu vreau sa ma gandesc la ce-or sa devina majoritatea copiilor astora care cresc crezand ca totul li se cuvine, ca parintele e un individ de care te poti debarasa destul de usor daca nu-ti face pe plac printr-un simplu telefon la ‘protectia copilului’.

  102. expertilor fara copii…huh.
    .http://sfatuire.wordpress.com/
    de puterea exemplului s-aude ???

  103. Tudor Calin Zarojanu

    Extrem de interesant subiectul. Şi extrem de delicat. Felicitări pentru curajul de a-l fi abordat! Precizez că nu sunt de acord cu tot ceea ce spuneţi, dar ştiu ce curaj enorm îţi trebuie ca să discuţi public despre aşa ceva. Meritul este că, o dată ce cineva şi-a asumat riscul de a-şi spune părerea, toată lumea – de regulă sub protecţia anonimatului… – poate s-o facă şi “din discuţie ţâşneşte lumina”. Încă o dată, felicitări!

  104. Chiar azi dimineata la o emisiune de stiri TV se vorbea despre impactul pe care nush’ ce chestie (nu am retinut!) o poate avea avea asupra fatului aflat in burta mamei, lucru care ar putea sa conduca la afectiuni de nush’ ce fel. Totul era ipotetic, intrucat medicii care vorbeau se exprimau in sensul lui “s-ar putea”, “e posibil” si “trebuie sa mai cercetam”. In viata multe “s-ar putea” si “sunt posibile”, dar “de fapt, nu stim mai nimic”. Impresia mea este ca o femeie care vrea sa faca si sa creasca copii in zilele astea este supusa unor presiuni normative care nu stiu ce efect vor avea asupra fatului si nou-nascutului, dar care cu siguranta risca sa-i provoace mamei o nevroza. Atatea sfaturi, atatea recomandari care de multe ori sunt si contradictorii, atata presiune pe “a face ce trebuie” imi pare ca transforma faptul de a fi parinte in Misiune imposibila 5.

  105. Simona, din fericire eu fac parte dintre cei care nu au avut un tata alcoolic si o mama gospodina cu permanent în cap. Poate de aia eu cred ca “Unde da mama, creste!” si mai fac un masaj la pampers cand e cazul. Ceea ce fac mamele de azi, nu e nemaivazut. Uite: http://www.youtube.com/watch?v=h6wOt2iXdc4

  106. @Anna: excelenta povestea si perfect reala. “Doamna” noastra inca mai are probleme cu cateva mamici super-grijulii desi suntem la sfarsitul ciclului de 4 ani :))

  107. Imi place sa te citesc, imi place cum gandesti si nu pot sa inteleg cum ai facut greseala astazi sa crezi ca stii despre ce vorbesti. Adultii care nu sunt parinti si care nu au ca scop imediat statutul de parinte privesc copiii in modul in care l-ai prezentat tu, dar adevarul e ca foarte putini parinti sunt lipsiti de autoritate si foarte putini copii urla in supermarket sau se trantesc pe jos sau fac alte chestii de genul pe care adultii neparinti le observa si le taxeaza imediat. La fel e si cu generatia noastra traumatizata, ma indoiesc ca se regasesc multi in descrierea ta.
    E chiar amuzant sa vezi cum neparintii sunt experti in parenting, dar cel mai amuzant e cand trec de partea cealalta si vad realitatea. Nu arunc cu pampersi, as fi ipocrita, acum ceva timp gandeam si eu la fel

  108. Si uite cum ajungem din nou la ECHILIBRU. Ala de-l gasim/pastram atat de greu. 🙂
    In calitate de parinte sunt de acord in mare parte cu teoria ta, desi (asa cum spun si altii), practica e total diferita. Nu tine totul numai de felul copilului, ci si de dispozitia parintelui de a trece sau nu peste “prostioara” respectiva. Copiii incearca diverse strategii pt a castiga teren, important e sa stii cand sa refuzi si cand sa-l lasi sa exploreze. Si asta nu tine de citit carti de specialitate, ci de simtaminte (parerea mea). Si copilul meu a incercat sa se tavaleasca pe jos si l-am luat pe sus, l-am dus la masina si l-am lasat sa urle acolo cat i-a vrut inimioara. De ce sa se uite lumea ca la urs si sa ne compatimeasca? Doar ca bebe a vazut ca nu-l compatimeste nimeni si s-a oprit. 🙂 Si nici n-a mai facut. 🙂
    Are in continuare diverse manifestari de personalitate (e la varsta critica 2-3 ani). Pe care, zic eu, am reusit sa le gestionez cu perseverenta si rabdare, cu pedepse si fara bataie. Urmeaza si altele, sunt convinsa, dar important e sa gasesti acel echilibru, despre care vorbim: sa fii autoritar, nu atat incat sa-i stirbesti personalitatea; sa fii intelegator, nu atat incat sa i se urce in cap; sa nu-l faci sa fie dependent de tine, sa-l lasi sa exploreze in acelasi timp (dar controlat) s.a.m.d.
    Daca nu comunici cu copilul tau, ai pierdut “lupta”. 🙂
    Mie cel mai mult imi place la restaurant, cand tu mergi fara copil pt a te relaxa si bucura de o masa in liniste, cu prietenii, iar cei de la masa alaturata vin cu copiii, pe care ii lasa sa alerge si sa urle in voie, de parca ar fi singurii clienti. Si ma intreb: avem de-a face cu copii prost-crescuti sau cu nesimtire din partea parintilor?

  109. @Simona : Îţi mulţumesc pt faptul că nu ai şters comentariile lui Stardust ! Ceea ce mă nedumereşte este faptul că toţi o cunoaşteţi pe maică-sa…

  110. fara sa-mi denunt apartenenta in ale parentingului (asta in cazul in care am vreuna), tot ce pot sa-ti spun este ca este foarte complicat cand esti in tabara cealalta. Nu stiu ce planuri ai, dar daca vei trece dincolo, astept cu nerabdare sa citesc cum faci tu cu trecutul tau si cu viitorul copilului 😆
    Si atunci vei intelege de ce discutiile de genul asta sunt f greu de digerat de anumite categorii de parinti 😉

  111. Tot respectul, doamna „nepărinte“. Sunt tatăl unei fete de 10 ani. Am avut o copilărie mult mai fericită decât cea descrisă în prima parte a articolului, dar cu restul sunt de acord 100%. Literă cu literă. Cretinii care simt nevoia să arunce cu pamperși nu merită băgați în seamă.

  112. comentariu interesant de pe Facebook:

    “Fetelor, nu veti vedea in veci atatia copii, mici si mari care sa se dea cu curul de pamant prin magazine cati sunt pe meleagurile nordice:)). In calitate de mama si mama bonus cu copil de 2 si respectiv 11 ani va zic: Eu i-am lasat pe amandoi sa se dea cu curul de pamanit, dar NU rugandu-ma de ei sa se opreasca. Cu cel mare, la varsta de 5 ani (cand l-am preluat) taica-su nu mergea la cumparaturi ca era prea complicat. Si mi-am zis “Drace, cat de rau poate fi?” Si a fost! Copilul vroia de toate, si mergea evident numai in directia opusa fata de tinta noastra. Am zis NU, de cate ori am considerat necesar, copilul s-a dat cu curul de pamant in speranta ca i se va da ce vrea. Extrem de multi parinti cedeaza si le iau si dau copiilor ce doresc tocmai pentru a evita o ora de urlat in magazin. Mie mi-au trebuit 3 ture de mers la shopping pana s-a lasat copilul de urlat! Prima tura – mers la shopping aproape de ora inchiderii: a urlat pana a vazut ca se trag gratiile la magazin si i-am zis ca va dormi acolo. De voie de nevoie a iesit de acolo fara nici un jucarie/ciocolata. La scurt timp turu 2, nu vroia sa stea in preajma noastra si nici noi dupa el: l-am lasat sa se piarda (sub supraveghere) Stateam cu ochii pe el de departe si il monitorizam in timp ce el era pierdut si ne cauta. Dupa vre-o 5 minute l-am recuperat si nu s-a mai dezlipit de noi. A 3-a oara urlatul a durat numai 10 minute si nu tot drumul. Noi ca parinti NU am tipat la el, NU l-am luat pe sus, NU i-am dat ce vroia Si i-am zis clar si raspicat de ce suntem acolo si avem de luat. S-a prins baiatul. Dupa un tmp in care cumparaturile nu mai erau un calvar pentru nici un membru al familiei, baiatul zice: Mi-ar placea sa am jucaria X, vazuta pe un raft. Noi i-am spus: Poftim du-te si ia-o. Copilul a ramas socat si cu gura pana la urechi a zis ceva de genul: M-ati luat jucaria pentru ca am fost cuminte si nu v-am batut la cap si am stat cu voi? Nu va inchipuiti ca a primit ceva de fiecare data, dar, ocazional in masura posibilitatilor si pe merit a fost recompensat. O chestie care a ajutat foarte mult a fost sa implicam juniorul in procesul de cumparare: Cu lista in mana, il rugam sa gaseasca produsele pe rafturi si sa le puna in cos, eventual uneori sa aleaga intre 2 produse similare. Da, dureaza mai mult, dar sa ii vezi cat sunt de veseli si ce alearga printre rafturi cu produsele in brate si iluzia alegerii si influentelor asupra deciziei de a cumpara ceva ii gadila la ego.”

  113. tot de pe FB:

    “Maaai, e cu dus si intors asta. In teorie, e perfect corect. Inainte sa am copii, vedeam si eu prin magazine si parcuri copii tavalindu-se, ba chiar aveam si prieteni care se confruntau cu problema asta. Si imi ziceam: ce mama naibii, chiar nu pot controla un copil?????!!!!! Si evident: cand o sa ii am eu pe ai mei, ai mei n-o sa faca niciodata asa ( nici macar nu o sa se puna problema sa faca asa, pentru ca ii voi invata de la bun inceput cu nu inseamna nu!). Problema e ca teoria e teorie, si viata bate filmul….. Ma uit la copilul meu de 1 an si 8 luni cum are tentative de dat cu curu de pamant ( inca nu am ajuns acolo, deocamdata batem doar din picior). Si de fiecare data ma reped sa-i zic nu si sa-i fac morala ( asta ca sa nu repete figura prin vreun supermarket). Ma timorez de cate ori vad ca are vreo tentativa de genul si imi aduc aminte de mine cea fara copii care critica parintii care nu erau in stare sa-si tina in frau plozii. Dar uite, ca nu e asa simplu. Si da, imi dau seama ca poate nu am fost intotdeauna suficient de fermi cu el. E ca si cum as avea un dracusor pe un umar si un inger pe celalalt. Ingerul imi spune ca trebuie sa-l strunesc, dracusorul imi spune ca “sunt mama lui si nimeni pe lumea asta nu-l va iubit la fel de neconditionat ca mine. si daca eu nu-l alint, atunci cine?” Nu cred ca e vorba de traumatizat copilul neaparat- adica nu asta e grija mea, ci exact ce ziceam, cumva mi se pare ca am tot dreptul din lume si chiar TREBUIE sa-l alint. E greu, e foarte greu sa identifici limta dintre rasfat excesiv si dragoste de parinte. Pe de alta parte, mai cred si ca toti parintii, dimpreuna cu copiii din dotare, trec prin asa ceva. Copilul pana la urma nu e o papusa, are personalitate si cumva mi se pare normal sa incerce sa si-o impuna. Important e sa nu si-o impuna prea mult si cu prea multa zarva. Nu stiu…. te mai tin la curent cu masura in care reusesc sa pun in practica toate teoriile in care credeam cu tarie inainte de a deveni mama.”

  114. „(…) dar natural și normal e ca el să știe de mic că, atâta timp cât depinde de tine, din toate punctele de vedere, trebuie să se supună deciziilor tale chiar și atunci când nu-i convin.”

    Natural nu e. Normal? Parcă nici asta. Supușenia nu e o trăsătură care să merite a fi cultivată în mod normal (poate doar la biserică și-n armată), pentru că a te supune înseamnă a asculta orbește, fără discernământ, ceea ce-ți spune persoana aflată-n poziția de autoritate (sus-pusul, ca să zic așa).

    Ce poate ai vrut să spui e că ar fi bine ca copilul să învețe a accepta deciziile părinților chiar și atunci când acestea nu-i convin. Cu așa ceva, în principiu, aș fi de acord. (Și încă și mai de acord dacă, în paralel, părinții ar învăța să se abțină de la a-și impune voința pentru orice mizilic, ci și-ar păstra „dreptul de veto” pentru momentele mai importante (cum, poate, ar fi un tantrum prelungit într-un loc public).)

    Oricum, diferența esențială este că n-ar trebui să te aștepți („e natural și normal”) de la copil la un comportament de înțelept, ci să te pregătești să-l educi în această direcție. Ceea ce s-ar putea să nu fie ușor (de-ar fi nu s-ar mai scrie rafturile alea de cărți pe care le pomenești) și e aproape sigur că va include o perioadă de mai mici sau mai mari frustrări –funcție de cum va să se clădească relația dintre cei doi– atât pentru copil, cât și pentru părinte.

    În sfârșit, e cam puerilă 🙂 siguranța pe care o afișezi în careva din primele comentarii vizavi de conservarea opiniilor actuale pentru atunci când va fi să devii părinte. Eu unul n-aș fi la fel de sigur. A deveni părinte presupune o schimbare majoră în viața unui om, care e puțin probabil să-l lase neschimbat (îndeosebi în zona opiniilor legate de creșterea unui copil). E cam ca și cum te-ai aștepta ca lucrurile să-ți rămână neschimbate în casă după trecerea unui cutremur care a nivelat jumătate din oraș. Da, teoretic e posibil — practic nu prea.

  115. tot de pe FB:
    “adevarat! Sunt parinte si observ cum exista colegi de parc/ loc de joaca ce fac parte din categoriile mentionate de tine. daca luam extremele, sau daca luam majoritatean adevarul este prezentat foarte bine. Cu o singura chestie nu sunt de acord:”dar natural și normal e ca el să știe de mic că, atâta timp cât depinde de tine, din toate punctele de vedere, trebuie să se supună deciziilor tale chiar și atunci când nu-i convin”. Trebuie sa existe un echilibru. Copilul trebuie sa stie care sunt responsabilitatile lui. Nu vreau sa risc polemici. Insa daca cei mici trebuie sa asculte de parinti si parintii trebuie sa aplece urechea la nevoile celor mici. Nimanui nu ii place sa faca ceva cu forta- orice varsta ar avea.”

  116. Facebook:

    “Partial corect! Exista si persoane informate, care sunt adepte ale Attachement Parenting si care cresc copii *normali*, independenti. Dar majoritatea sunt asa cum ii descrie articolul tau. Lectura interesanta pentru cand te vei pregati sa fii mamica: Continuum Concept, Jean Liedloff. Poti sa o descarci gratis de pe net. P.S.”

  117. La fel:

    “Faptul ca parintii din ziua de azi citesc carti/articole de puericultura nu e o problema, problema incepe cand in fiecare saptamana citesc alta si schimba pe alta metoda. Eu am o matusa indepartata care a facut asa. “Ieri am citit ca copiii trebuie lasati sa se exprime liber. Soro, ii las la tine pe weekend ca eu sunt ocupata. Daca injura, lasa-i in pace si nu-i certa, ca asa am citit ca e bine sa se descarce”. Sora i-a lasat, dar cumnatul le-a altoit una (doar una, ca si asa se abtinea de 10 ani) si nu au mai injurat la el in casa niciodata. Nu de alta, da verisorii de 5 ani ar fi inteles ca e ok sa injuri si dupa aia ce mai faceau sora si cumnatu’?”

  118. Idem:

    “exista libertati si drepturi. exista reguli. asa e normal. nu poti creste un copil plecand de la premiza ca el stie mereu mai bine si tu trebuie doar sa-l urmezi. tu esti adultul. tu stabilesti limitele. ideal este sa impui reguli acolo unde este absolut nevoie, dar sa-i lasi muuulta libertate de miscare si alegere, potrivita fiecarei varste.”

  119. @A.M.: exact asta am vrut să spun, “că ar fi bine ca copilul să învețe a accepta deciziile părinților chiar și atunci când acestea nu-i convin.”

  120. tot de pe Facebook: “Exista si copii obraznici, copii care nu au limite pentru ca nu li s-au aratat aceste limite: in magazin, fete mele aveau voie sa isi ia un obiect cu care se jucau, de obicei era un animal de plus, dupa care ,inainte de a ajunge la casa, mergeam impruna si il duceam la loc! Fiecare copil isi cauta granitele, ceea ce este foarte sanatos! Nesanatos este sa il lasam sa mearga pana in pinzele albe cu permisiunile! Si in general , tonul face muzica! Din ton, intonatie,modulatii vocale,etc se poate contura un drum drept printr-o copilarie interesanta si pentru copil si pentru parinte! Asta este parerea mea!”

  121. altcineva de pe FB: “tre sa avem coaie. uite eu de aici le iau: http://www.nonviolenta.org/

  122. tot de pe FB:

    “ma confrunt zi de zi cu parinti care se tem sa nu provoace traume copiilor lor si vad ca sanatoasele principii educative, alea de baza, nu mai exista. Incepand de la 9 ani au nevoie de psiholog pentru ca orice capriciu neindeplinit devine o trauma si eu, la varsta pe care o am, nu pot sa nu ma intreb cum de-am reusit sa supravietuim cu toate ororile ce ni s-au intamplat in copilarie”

  123. tot de pe FB:

    “Eu am copil de aproape 11 ani. Nu am avut scene prin magazine niciodata pentru ca: 1. nu il iau la magazin si 2. dc il luam, ii tineam atentia prin diverse si ma miscam cat mai repede si 3. dc face circ plec imediat si termin cumparaturile altadata. Mi se par destul de naive parerile legate de copiii care se tavalesc. Copiii f. mici (sub 3-4 ani) nu prea inteleg ei ce si cum si nu exista ca’s rasfatati. Doar parinti nepasatori in general, e drept ca nu prea au ce le face (nu sunt de acord cu palme sub nici o forma, arata o teribila lipsa de intelegere a psihologiei copilului si nu il invata nimic bun), dar nici nu le pasa de cei din jur. Eu am fost pt reguli, in public mai ales, la restaurante nu se umbla pe sub mese si pe mese, dar nici noi adultii nu stam 3h si ne intindem la cafele, maxim 1h. Trebuie sa stii limitele copilului in public si sa nu il expui, sa nu te expui nici pe tine. Pe de alta parte, publicul necunoscator si care nu are copii, nu intelege ca un copil nu poate sta linistit cu orele si nedistrat, deci niciodata nu este vina lui, intotdeauna este a adultului. Si vina adultului nu este aceea care se crede, si anume ca nu l-a disciplinat, ci ca nu intelege care sunt limitele unui copil in functie de varsta si se ocupa de problemele lui (cumparaturi, distractie cu prietenii, calatorii la ore nepotrivite si in conditii nepotrivite pt copil) in loc de a da atentia necesara copilului. Asta e, cu copiii in public pt mai mult timp, dupa 5 ani ,ca atunci incep sa inteleaga regulile mai bine si sa devina mai independenti. Sunt carti de tot felul, personal am fost pt cartile care discuta despre reguli clare si consecinte pt incalcarea lor, aplicate insa in contextul potrivit si in limitele potrivite.Si acum avem consecinte pt mintit, note proaste, incalcat regula spusa de mama (de ex nu aduci copii in casa sau mai stiu eu ce).”

  124. HaHaHa.
    Simona, parca ma aud pe mine inainte de a avea copii. Si eu ma uitam la parintii din jurul meu ca la niste tampiti/extraterestrii/ciudati. Acum fac parte cu mandrie din gasca lor…

    Nu-ti fa griji, o sa treci si tu prin toate astea cand o sa ai copii si o sa-ti vina sa modifici un pic din postul tau care acum iti pare evident de corect…
    Oricum trebuie sa fii cel putin nebun sa crezi ca poti obtine ceva de la un copil cu bataia (asta nu inseamna ca eu nu i-am tras de urechi pe ai mei) iar faptul ca el depinde de tine e doar in mintea ta. El stie sigur ca nu depinde de tine, ca e o fiinta independenta si echilibrata care are cel putin tot atatea drepturi ca si tine.

    Dar nu de asta am scris aici ci pentru ca mi-a placut la nebunie reply-ul Annei. Asta mai ales ca fi-mea e in clasa 0, in Canada, iar noi am fost siderati de “duritatea” sistemului de invatamant de aici. Acum ne-am mai revenit si chiar relaxat :).

    Spune-mi te rog daca pot sa pun la mine pe blog un link cu ce scrii tu aici. Mi se pare o continuare interesanta la ce am scris deja ca se intampla la noi.

  125. Simona, ai scris un articol de m-ai uns la suflet! Ai mare dreptate cuvint cu cuvint. La virsta mea ma pregatesc sa devin bunica si , deseori, m-am intrebat cum voi face fata nepotilor mei in vremurile astea? Ma uit si eu in parc la bunicute cum string saracele si din firul de par pentru a-si infrina pornirea de a aplica in vazul lumii o corectie mai dura ( chiar verbala) nepotelului galagios, incapatinat si obraznic.
    Da, nu mi-ar placea sa vad in parcuri copilasi altoiti de insotitorii lor , dar …poate ca nici nu ar fi cazul sa o faca daca educatia de acasa nu ar fi exagerat de permisiva.
    Subscriu la tot ce-ai scris.
    Bine zis, bine scris!

  126. ce te faci daca ai un copil adolescent, pe care il descoperi dependent de pornografie? Si asta pentru ca a intrat pe saiturile pe care le frecventeaza taica-su? Adica descoperi dintr-una ca ai doi barbati in casa depndenti de pornografie?

  127. bataia e rupta din rai-cu masura si educativ

  128. omg, ce de prostii… de la un cap la altul. asa e cand nu ai copii sau cand nu realizezi ca acele carti te invata cum sa faci tu fata si cum sa rezolvi aceste crize, cum sa te impaci in primul rand pe tine insuti ca parinte. Jobul unei mame nu este acela de a face copilul fericit, ci de a il face sa isi inteleaga emotiile si sa si le exprime. este cale lunga, dar sa nu aberam asa, daca habar nu avem despre ce e vorba… unii chiar nu se trezesc nici dupa ce citesc tone de carti, din astea despre care se vorbeste aici…

  129. Ma bag si eu in seama cu situatia in care sunt acum. Nu sunt parinte inca. Cumnata mea, sora sotiei, a venit cateva zile cu niste treaba pe la Bucuresti si sta pe la noi. Fetita ei are 3 ani si imi da impresia ca ceva e gresit total cu ea, e posedata de impielitatul. Are niste draci pe ea de iti vine sa o lipesti pe pereti. Din senin vrea ceva, un obiect oarecare vazut la cineva sau prin casa, sau vrea o bomboana sau ciocolata, in fine, vrea ceva ce nu poate fi procurat instantaneu. In acel moment urmeaza explicatia ca nu e posibil imediat si incepe urletul. Chiar daca spui ca il procuri imediat, urla ca-l vrea in acea secunda. Urlaaaaaaa de te sperie, de fapt tipa mai intai si apoi o da pe urlet prelung si lacrimi de crocodil. Imediat ce obtine ce vrea, brusc se schimba la fata si se lumineaza, ca si cum niic nu s-ar fi petrecut sccena. Scena s-a petrecut pe strada, in parc, in supermarket, la banca, la posta. Maica-sa e calma, eu si nevasta-mea de nevrozam cand asistam la neputinta unui adult de a potoli un botz de om cu o personalitate de filme horror. Daca incercam sa o potolim cu vorbe blande sau mai ferme, botzul ala se rasteste la noi sa tacem, sa-i dam pace si sa n-o mai suparam. M-am umplut de spume si am inceput sa vorbesc mai ferm cu ea. Mi-a raspuns cu tipete isterice s-o las in pace. Un copil de 3 ani s-a rastit la mine sa-l las in pace in criza de isterie. I-am spus cumnatei ca ceva e total gresit si trebuie sa faca ceva, asa nu poate continua educatia copilului. A batut-o la prima isterie, nu ca i-am zis eu, pur si simplu fetita a depasit limita si asa foarte ridicata de toleranta a ma-sii. Bun. Apoi am inteles despre cumnatul ca e mai mult absent de pe acasa, ca e plecat cam jumate din timp cu treaba (asta stiam), dar cand e acasa nu se implica deloc in educatia fetitei. Ba inca mai lucreaza si de acasa si atunci are nevoie de liniste, prin urmare fata trebuie potolita si obtine tot ce vrea ca pret al linistii. El e doar figura ce aduce niste jucarii si bomboane, eventual se mira de progresul botzului de carne in domeniul lingvistic. Nici macar nu-l baga in seama pe taica-sau atunci cand e nervoasa, il trimite la colt cu “da-mi pace, tati!”.

    Copilul e destept, aude tangential si intelege foarte multe lucruri pentru 3 ani. Spre exemplu, am avut o mica problema la motor pe drumul spre casa de la supermarket (o bobina de inductie arsa) si a mers motorul in 3 pistoane pret de vreo cateva intersectii cu trepidatii si lipsa de putere. Avand un dispozitiv de diagnoza, imediat am aflat problema si am discutat in masina cu sotia si cumnata ca trebuie sa caut piesa si s-o schimb, ca nu mai merg a doua zi cu defectiunea pentru ca pot deteriora si mai rau motorul. Discutia a atins si propunerea sotiei de mers la service, lasat masina acolo, etc, eu explicand faptul ca un surub pot desface si eu, asa ca voi repara defectiunea singur. A doua zi, cand am ajuns pe seara acasa, fetita m-a intrebat daca am reparat masina la motor. De fapt ea o intrebase pe maica-sa toata ziua daca uchiu a reparat masina si unde e masina, e la SEVIS sau langa bloc? I-am aratat piesa cea noua si i-am explicat ca merg sa o montez la masina si sa repar defectiunea, mi-am luat sculele si am terminat treaba in 20 de minute, cu tot cu berea aferenta. Exemplele sunt multe. Pe mine toate astea m-au dus cu gandul la manipularea fantastica pe care acest botz de carne o face cu adultii din jur.

    Am dat militaria jos si am admonestat-o pe ton ferm la prima abatere grava, cu explicatii. A urmat scena cu palma catre cel care o admonesteaza si i-am dat trei palme la cur, evident demonstrative. Dupa urletul de rigoare, am amenintat-o ca tratamentul se repeta daca nu tace in secunda aia. Mi-a dat o palma. I-am dat trei peste mana. Scena s-a repetat, a urlat, apoi s-a linistit. Dupa 5 secunde, nu exagerez, 5 secunde de la incetarea ostilitatilor s-a luminat la fata si i-am spus “hai sa ne jucam acum, ca te-ai linistit”. “Da uchiu”, a venit raspunsul. Evident ca minunea n-a tinut mult si peste o ora a repetat scena cu maica-sa, numai ca eu am intervenit iar autoritar. A repetat scena, i-am dat peste maini ca exemplu, nu sa o doara, explicandu-i tot timpul de ce ii dau peste maini atat timp cat ea vrea sa ma loveasca. La aceasta a doua intamplare a dat semne ca a inteles limita impusa de mine si s-a potolit, dar cu boscorodeli mormaite ca s-o las in pace si lacrimi pe obraz siroaie.

    Un alt episod a fost in masina. Sotia si cumnata au iesit sa vada ceva intr-un magazin, iar eu am ramas cu copilul in masina, stationat regulamentar. Imediat a inceput sa planga usor ca vrea cu mamica si am inceput munca de lamurire ca nu e nevoie, stam foarte putin si mamica vine inapoi. Plansetul a degenerat progresiv in urlet, cu tot efortul meu de a explica situatia. Atunci mi-am piedut efectiv cumpatul si m-am intors catre ea din scaunul soferului, ea fiind in spatele meu, si am lovit bancheta cu palma cat am putut de tare, depasind urletul ei cu o injuratura. Evident ca s-a speriat si a tacut instant, ba inca i-a disparut schimonoseala aia de pe fata, schimonoseala ce reprezinta singura arma psihologica disponibila. S-a luminat la fata asa cum facea dupa orice situatie conflictuala incheiata cu greu. Aveam o perna in masina si i-am spus autoritar sa puna capul pe perna si sa doarma pana vine mamica si cu tusa. S-a executat imediat, dar fara a da impresia de frica sau groaza. Pur si simplu i-a disparut starea aia de criza, nu mai exista criza si isteria. Stiu, va oripilati cand cititi asa ceva, am realizat si eu ca am sarit limita, dar asta era, gorila din mine a tras linie. Nu lovisem copilul, ci doar bancheta, dar o facusem la modul intimidator, pentru ca sarise si ea cu tot cu bancheta in sus, odata cu praful aferent. Peste 3 minute vin sotia si cumnata in masina. Ce credeti ca zice fetita? M-a parat ca am speriat-o, ca am batut-o, ca am agresat-o? Nuuuu, cu capul pe perna si plina de voie buna le-a spus ca ea doarme acuma, pana ajungem acasa. Mai s-o deoache ma-sa ce cuminte era fata. Le-am povestit apoi situatia deja petrecuta, ca sa fie atente la reactii si am concluzionat ca efectul sperieturii de gorila a mers si n-a lasat sechele. Acasa a incercat la masa repetarea scenetelor, dar doar am ridicat nitel degetul si i-am spus ferm ce urmari sunt, iar de data asta nu mai exista bancheta de masina la dispozitie.

    La gradinita nu are parte de tratamente traumatizante, educatoarele sunt tinere si rabdatoare, ea e chiar docila, desi evident cam agresiva cu ceilalti copii, dar manaca singura, merge singura la olita, se imbraca singura, se incalta, e un copil destul de independent la 3 ani.

    Acuma, dupa vreo 4 zile, cand ridic vocea la inceputul unei situatii degenerante in isterie, deja se cam piteste dupa fusta ma-sii si doar continua scancetul pret de cateva minute, dar fara isterie, iar explicatiile maica-sii au efect, cedeaza mai usor.

    Am traumatizat copilul? I-am bagat frica in suflet? Ce parere aveti?

  130. @finch: ți-e frică, ai? 😆 😆

  131. E foarte adevarat ceea ce spui tu aici. Trebuie sa existe un echilibru, intotdeauna. Atata vreme cat ii oferi copilului dragoste si sustinere zi de zi, ma indoiesc foarte tare ca il traumatizeaza datile in care il trimiti in camera pentru obraznicie sau il admonestezi pentru neascultare. Nu permit nimanui sa fie, de exemplu, nerespectuos cu mine si nu vad de ce i-as permite fiica-mii.

    P.S. Simona, nu stiu cum “inghiti” tu comentariile mitocanesti ale unora, sper ca nu te afecteaza foarte tare 🙂

  132. Nu, doar cer o parere, ca sunt pe aici multi specialisti si imi place statistica. Cred ca trebuia sa pun si textul “asta e doar un pamflet, studiu de caz, nici un copil nu a fost traumatizat si orice asemanare cu realitatea e pur fictionala”. Nu?
    Acuma pe bune, daca ati vedea o criza din asta, cred ca multi s-ar gandi serios daca merita sa petreci 3-4-5 ani cu un astfel de diavol tazmanian in casa. Si pana la urma, Simona, DA-MI PACE, AUZI?

  133. @finch: băi, eu nu cred că ai traumatizat ghiavolița, iar simplul fapt că îți pui această problemă arată că nu ești genul de om care ar face-o.

  134. Foarte misto toate comentariile. Mai ales alea cu bataia rupta din rai… pentru IQ30 da, o fi rupta din rai… Si daca vi se pare ca palmele ramin fara consecinte, va inselati amarnic. Prietena mea (nemtoaica, ceea ce poate spune multe…) are doi copii, cind la 4 ani Jacob se tavalea pe jos in crize, ea si barbatu-sau citeau ziarul sau faceau ce aveau ei de facut pina cind ala micu’ a bagat de seama ca nu tine faza si s-a calmat urgent. Este iubit, alintat cind e cazul, i se da atentie si cind il apuca isteriile, ignorat dupa ce i se explica de ce nu a capatat aia sau ailalta. Modelul este: continua sa urle si nu aude, bine, aude si tot continua sa urle, iar bine. Fireste ca au o vointa si o rabdare de fier, dar am vazut rezultatele. Scenele horror s-au terminat dupa citeva luni. Fara bataie, fara istericale din partea parintilor, fara scene, fara dramatisme inutile. Eu am o mama minunata, dar in copilarie nu tin minte sa mi se fi explicat prea multe, dar palmele le tin minte foarte bine, asa ca am dezvoltat o intoleranta la parerile “o palma la fund nu strica”. Le consider pur si simplu idiotenii rezolvabile si prin alte metode. Si daca “tati are treaba asa ca mami trebuie sa linisteasca creatura mica prin orice mijloace”, poate ca tati ar fi trebuit sa gindeasca mai mult inainte de a procrea. Cel putin asa simt eu…

  135. @Nicky: finch i-a dat la fund lu’ aia mică, demonstrativ și încet, atunci când ea a dat în el… eu așa am înțeles. nu a fost violență, ci o negociere, eu așa am citit 🙄

  136. @Nicky
    Jacob ala micu’ e istet si pragmatic, nu risipeste efortul, dar diavolita asta mica de nepoata-mea are in ea samanta de rautate (cumnata-mea zice ca de la soacra-sa), insista de vreo 6 luni (adica de la 2 ani jumate) si are energie. Ma doare pe mine in gat cand urla ea si o face in locuri unde cel putin zeci de perechi de ochi te privesc deodata si orice ai face esti criminal, la cat tipat se aude din directia ta. Nu poti sta nepasator, declanseaza doamne-fereste senzorii de geam spart la frecventele alea inalte si destul de des nu ai cum sa eviti scoaterea copilului in public la cumparaturi. Parerea mea e ca micul tazmanian poate fi dresat pana la urma, usor-usor ii gasesti punctul sensibil si il lovesti acolo fara sa stie. Altfel devine un Home Alone rau intentionat ce-ti face tampenii de te pune la plata. Mie nepoata-mea mi-a deschis in prima calatorie la mine in masina usa de pe partea ei la 50km/h. Electronica de pe masina mea nu prevede child-lock, trebuia blocata manual yala de la usa respectiva, nefiind in tema nu m-am gandit. A facut-o fix in mijlocul crizei de isterie, cu buna stiinta, ca spusese mai inainte “deschide usa”.

    Nu stiu, aveti solutii? Ce are copilul asta, pe langa deficit de atentie?

  137. @ Simona
    Ai inteles bine, am negociat cu ea impulsul de a lovi adultul, nu am lovit-o. Pe ea o intarata la culme acest fapt, ca raspundeam la impulsul ei, nu avea ea ultimul cuvant. De fapt ea asta urmareste, reactia adultilor la isteria ei si insistenta de a avea ultimul gest, ultimul cuvant in confruntare. Daca nu exista reactie, insista, daca exista reactie, contra-reactioneaza.

    Eu incep sa-mi fac temele de pe acuma, daca genele alea sunt din partea nevestii? Glumesc, evident. Ba nu, nu glumesc, fac rost de carti.

  138. Un barbat facea cumparaturi intr-un supermagazin cu un carucior in care era si baietelul sau de trei ani. Copilul plangea isteric. Barbatul impingea alene caruciorul, spunand cu o voce linistita:
    – Aproape am terminat, Adrian. Incearca sa nu plangi, Adrian. Viata o sa fie mai buna, ai sa vezi. Iti promit eu.
    Copilul plangea mai tare, dand din maini si din picioare. Ajunsi la casa, barbatul zice:
    – Incearca sa nu mai fii suparat, Adrian. O sa ajungem acasa curand. Totul va fi bine, Adrian.
    Copilul zbiera din toti rarunchii, aruncand produsele din carucior. Casierita, impresionata ii spune:
    – Domnule, este extraordinar cat de bland si calm ii vorbiti baietelului dumneavoastra, Adrian !
    – Pe baietelul meu il cheama Mihai, eu sunt Adrian …

  139. si be) simona, sper ca postezi de la cluj, din tribuna, unde ai facut galerie pt manchester united! :mrgreen:

  140. Fug ca de dracu’ sa merg in supermarket dupa-amiaza. Ma duc ori dimineata devreme, ori seara tirziu. De ce? Mai mereu nimeresc sa stau la coada la casa dupa niste parinti care-s prea zgirciti sa-si angajeze baby-sitter si isi iau odrasla urlatoare in magazin. Ce vina am eu sa trebuiasca sa suport zbieretele maimutei?

    @Nicky, lasa ca-s bune si palmele din copilarie. Uite, cind o sa te bata barbatu’ n-o sa ti se para ciudat, o sa fii obisnuita. :mrgreen: :mrgreen:

  141. finch esti idolul meu, crede-ma. Te si vad in masina cum reusesti sa pui la punct fiara, voi doua gorile una mai mare ca cealalta. Si imi dau seama si ce greu e sa te controlezi in mijlocul urletelor ei. Sper insa ca si-a invatat lectia si acum stie cine e masculul dominant in gasca. Si sigur sigur nu te va uita niciodata.

  142. […] blogul Simonei am citit-o pe Anna cu un genial punct de vedere din partea cealalta a fileului. Aveam nevoie si de […]

  143. Ei, Simona, vestea foarte bună este că părinții din ziua de azi chiar sunt interesați de cum să-si crească copiii cât mai bine si cât mai frumos, judecând după interesul pe care l-a stârnit articolul tău. Citind comentariile, am remarcat că e un “big issue” datul cu fundul de pământ si crizele prin magazine. Nu stiu ce să zic despre asta, eu nu am avut asemenea probleme, al meu copil s-a născut cu un temperament din ăla de ardelean 100 la sută, e foarte calm de felul lui si nu a făcut niciodată crize din astea, chiar nu am fost nevoită să mă confrunt cu asemenea iesiri. Evident, ca orice copil, se mai plictisea si el în diferite situații (de exemplu pe tren, călătoream destul d emult cu trenul când era el mic), dar când începea să dea semne că urmează o mică criză de personalitate, strategia mea era să îl deturnez complet zicându-i o chestie totalmente absurdă. Ceva de genul: “oau, mi se pare că am văzut un triceratops”, si mă holbam asa super concentrată la un punct fix. Fazele de genul ăsta îi scoteau complet din minte motivul pentru care vroia mai devreme să se smiorcăie, si începea să caute super frenetic triceratopsul sau cămila sau whatever. Ce-i drept, lumea se uita la mine ca la o femeie nebună, dar na, asta era! 😀
    Ce mai vroiam eu să zic de copii si de plânsul prin magazine: am asistat de nenumărate ori la scene de genul: ora 10 seara, părinți cu copii super-obosiți după ei cumpărături (e asa de usor să-ți dai seama când un copil e obosit), copii care probabil mai erau si morți de sete, că aerul ăla uscat din supermaket si pe mine mă face să-mi fie sete, poate le era si foame, stiu eu…Si tot părinții erau ăia care se enervau că respectivii copii erau mârâiți, plângeau, făceau scandal…. Chestia asta nu pot s-o înțeleg, de ce naiba niste părinți cu copil de 2-3-4 ani trebuie să meargă la cumpărături seara târziu? Copilul meu, până pe la 5-6 ani, la ora 8 cel târziu era în pat, nu rezista mai mult de atât, nici nu-mi pot imagina ce-ar fi iesit dacă mergeam cu el la supermarket la 9 seara, sau la 10. Dacă esti părinte, te organizezi un pic, mergi la cumpărături dupămesele, sau mergi sâmbăta dimineața, sau duminica dimineața, sau merge un părinte si celălalt stă acasă. Nu e deloc surprinzător, zic eu, că un copil obosit si/sau flămând, mort de sete face crize prin magazine. Acolo părinții sunt de vină, nu copiii 😀

  144. Ca mama tanara cu socializare intre mame tinere, care nu are timp sa citeasca toate comentariile de mai sus, mentionez doar: AI DREPTATE. Mamicile de azi pornesc la drum cu cartile de parenting in frunte, si dupa 6luni-1an incep sa se echilibreze cand se dumiresc ca realitatea e echilibru, nu extremism. Myself included.

  145. Tu ai copii, Simona?
    Daca nu, astea raman la stadiul de pareri.

  146. Ela cata dreptate ai cu ultima faza. Am iesit odata in oras cu finutzul meu, ca nana responsabila am cam sarit peste ora lui de papat. Ultima oprire a fost la magazin sa iau pane, copilul a inceput”Vreau panitza!Vreau panitza!” eu ii spun stai sa o platim si sa o desfacem ca e ambalata. Asta micu mai tare”Vreau panitza!!!!!!!!” M-am prin si eu ca ii e foame 😳 I-am dat paine si s-a potolit. Simpatic a fost ca i-a povestit cumatrei ca a fost lau in magazin, dar ii era foame :mrgreen:

  147. Mai scrieţi voi mult prostii din astea şi pe urmă o să vă întrebaţi de ce iubeşte lumea câinii vagabonzi. 😯

    Tot vă spun, dar tot degeaba: văzând şi făcând. Repet ce am zis la faza cu alcoolul: nu suntem toţi la fel, adulţi şi/sau copii. Vreţi să daţi banii pe cărţi de genu` şi să ascultaţi toate inepţiile debitate de “experţi“ şi psihologi făcuţi la fabricile de diplome??? N-aveţi decât. Mai bine ascultaţi îndemnul lui nea` Gică de pe plajă:

    Nu daţi banii pe prostii / luaţi mâncare la copii!!! 💡

    Ultima, cu fi-miu la mare, la vreo 4-5 ani:
    – Tati, vreau [nu-mai-ştiu-ce-jucărie].
    – Păi n-am bani, tati.
    (Spre norocul meu, NU a fost genul care se aruncă la pământ, fără să mă chinui prea mult pentru asta. A înţeles repede cum e cu banii, dacă îi ai sau dacă nu. Da, dar… există soluţii).
    – Te duci şi iei de la aparatul ăla (mă văzuse la bancomat)
    – Dar tu ce crezi, că aparatul îţi dă banii aşa, degeaba?
    – A, nu degeaba. Mai întâi trebuie să bagi cardul, ai uitat? 😆

  148. @ ela: numa` să ne spui şi nouă ce mama naibii e aia tricera…tops de-ăla??? 😯

  149. fiecare are dreptul la opinie si categoric fiecare avem dreptate in felul nostru
    clar,nu sunt d acord cu bataia,inca nu am ajuns acolo,am o fetita d 8 luni dar vad cum,pe zi ce trece,cu cat vb mai mult cu ea si ii explic ma intelege,oricat d enervant sau terorizant si poate chiar dureros uneori, pt noi parintii este sa ne auzim copiii urland plangand trebuie sa incercam sa ne pastram calmul in fata lor ca si ei sa se linisteasca si apoi sa dezbatem problema
    sunt d acord ca fiecare dintre noi sa isi creasca copilul dupa dunul plac dar rasfatul…sa fim seriosi,vedem o gramada d “fenomene” la TV “d bani gata”

  150. Simona se poate face educaţie fără ţipete, urlete sau bătăi, fără cocoloşeli sau prea multe drăgălăşeniii. Imi aduca minte că, destul de mare fiind, 13-14 ani le-am reproşat alor mei că nu sunt în stare să gestioneze banii de-aia nu pot să-mi cumpere ce doream pe-atunci. Nici nu mai ştiu ce voiam. Tata imi spune calm că e bucuros să mă vadă atât de matură aşa că, prin urmare, este de acord să-mi lase toţi banii casei pe mână că poate, în felul acesta, ne va fi mai bine. Inutil să-ţi spun că aveau, ca toţi românii din acele vremuri, CAR-uri, rată la casă şi nu mai ştiu ce alte obligaţii. Ţin minte perfect cum, după plăţile obligatorii (telefon, întreţinere, lumină, etc…) şi după o aprovizionare mai consistenţă am rămas pentru 10 zile cu 400 de lei, pe atunci suta era sută. Bun, imi zic, câte 40 de lei pe zi pentru pâine era mai mult decât suficient. Imi făcusem caiet unde imi notam tot. Deja imi făceam calcule cu căţi bani o să rămân şi ce pot să-mi cumpăr din ei. După două zile se strică televizorul. Vine meseriaşul şi ne spune că reparaţia costă 250 de lei. Tata ridică din umeri, banii erau la mine. Puteam să aştept o săptămână până la următoarea leafă sau să plătesc şi să mă descurc. O noapte întreagă m-am chinuit să găsesc răspunsul la întrebarea ce pot să fac. A doua zi am dus banii tatei rugându-l frumos să se descurce. Din ziua aceea nu le-am mai reproşat niciodată că nu sunt în stare, tot de-atunci am învăţat că oricât de multe calcule îţi faci întodeauna există ceva neprevăzut. Vorbesc despre toate astea pentru că ai mei sunt oameni simplii, au fost muncitori, cu şapte clase cum se făceau în alte vremuri. Bine poţi să spui că mai aveau ei bani, că doar nu mi-au dat totul pe mână. Nu cred. Ăia erau banii. Avînd copii mi-am propus doar să fiu sinceră cu ei. Atât. Nu imi amintesc de scene (sunt mari acum) cu tăvălit prin magazin, ştiu doar că, înainte de a pleca de-acasă, le spuneam ce bani am şi ce putem să cumpărăm sau, dacă mergeam în parc, le precizam în ce tiribombe putem să ne dăm. Ei ştiau că, atunci când se putea, nu ezitam să le fac toate poftele. Relaţia s-a păstrat şi-acum, au 17 şi 20 de ani şi discutăm de la probleme de scoală-facultate până la metode contraceptive. Sincer, deschis, fără ascunzişuri pentru că întodeuna adevarul este la mijloc şi doar prin dialog ne putem înţelege. În biblie se spune că cine nu cinsteşte nuiaua nu-şi iubeşte copilulul. Aşa e. Tata spune că un copil nu se bate cu palma, adultul are mâna grea şi nu ştii cum loveşti trupul plăpând al unui copilaş de-l poţi schilodi pe viaţă, dar … o nuielusă de alun pusă bine e sfîntă, ustură dar nu schilodeşte iar copilul învaţă respectul. Cam asta am aplicat eu şi pot să spun că sunt o mămică cu bacul luat în vară cu 8,84 fără meditaţii şi studentă la engleză germană, celaltă urmează peste doi ani dar nu imi fac probleme.

  151. Simona, eu ma “bag in seama” foarte rar pe-aici desi nu cred ca am ratat 3 articole. Acum vreau sa o fac pentru ca sunt mama de copil de 3 ani si ceva. sa spun doua chestii:
    1. Copilul meu e cuminte, frate. Chiar e cuminte. N-a fost mereu. A avut si el etapa lui in care ne-a pus nervii pe moate si urla ca dementul. Se tavalea si pe jos, se oprea ca un catar in mijlocul drumului de faceau masinile coada si urla, ne mai si batea… E adevarat ce spunea lumea de criza de 2-3 ani, la noi a fost horror si cateodata imi venea sa-l incui in casa si sa-i trimit SMS lui ta-su in care sa-l anunt asta in drum spre gara. Nu are sens sa povestesc pe larg, ideea era ca am pus limita cam asa: faci ce vrei tu cat timp nu deranjezi pe altii. Daca urla in magazin sau la carciuma sau facea urat in parc, il luam frumusel sub brat ca pe covor, il puneam in scaunul de masina si plecam cu el facand ca sirena pompierilor spre casa. Unde-l anuntam frumos ca eu sunt suparata pe el si n-avem ce discuta pana cand isi revine si-si cere scuze. Asta era regula ca, la naiba, mi-am mai iesit din fire, am mai urlat si eu la el, nu gasesc nimic de fumat pe unde stau eu, yoga nu practic, e cam greu sa nu-ti iesi din fire niciodata cand locuiesti cu fiara dezlantuita. Bun, si-a trecut, acum sta frumos la masa la carciuma si in magazin intreaba “e voie?” daca vrea ceva, cu care am fost si am vizitat muzee in concediu si nu a daramat exponatele (la 3 ani si 2 luni). Ce voiam sa zic e ca am un copil cuminte, vesel, dezinvolt, rade cu gura pana la urechi de cand se trezeste pana se culca, e prietenos, nu i-e frica de nimic. Daca asta e copil traumatizat, eu il inghit. 😀
    2. M-am mutat din Bucurestiul cel plin de oportunitati undeva la tara, in Ardeal, unde parintii nu cred ca au pus mana pe vreo carte de parenting nici s-o mute mai incolo. Nu ca ar fi tampiti si beti, ca nu-s, pur si simplu au convingerea aia de bun simt ca a creste un copil nu e rocket science si se vor descurca just fine. Copiii astia fac ce vor (in sensul ca pleaca singuri la joaca de pe la 3-4 ani, in grija copiilor mai mari) pana cand deranjeaza pe cineva. Atunci sunt luati pe sus si dusi in casa, unde n-am idee ce se intampla dar sigur e de bine, pentru ca nu am vazut nicaieri copii atat de draguti, senini, cuminti si politicosi ca aici. Din nou zic, daca astia sunt traumatizati, ii mananc.

    Probabil ca o sa descoperi multe dupa ce vei avea copilul tau, dar nu cred ca vei “regandi” bunul simt. Sau sper sa nu o faci. Eu, una, sunt satula de “libertatea de expresie” ca eufemism pentru egocentrism si nesimtire. Voiam sa spun ca se poate. Calea de mijloc exista si se poate ajunge foarte usor acolo.

  152. @Marian S: e un dinozaur, 😀 fiu-meu a avut o pasiune incredibilă cu dinozaurii, ani de zile, asa că era destul de usor să-l manevrăm, totul era să avem la noi 2-3 dinozauri de jucărie sau să deschidem o discuție despre dinozauri, si orice altceva cădea pe planul secund 😀

  153. @Marian S: apropo de copii si bani, fiu-meu, la un moment dat, când i-am zis că n-am bani de ceva, că-i prea scump, a avut o străfulgerare de geniu, mi-a zis “păi de ce nu folosesti banii pe care-i ai ca să cumperi mai mulți bani?” 😀
    Îi prevăd un viitor strălucit pe Wall Street, în sistemul bancar sau în guvernul României 😀

  154. Cu cat vorbesti mai mult pe subiect (in comment-uri sau later edit), cu atat iese mai rau. Inca un om care crede ca astia mici sunt niste manipulatori si niste smecheri care vor sa ne faca…

  155. Bun articolul, remarcasem si eu discrepanta. Imi pare de bun simt cam tot ceea ce ai observat, din afara. Din experienta, desi ma oripilez si eu la excesele pe care le fac parintii, trebuie sa recunosc ca, in situatii de criza, poate am procedat cum nu ma asteptam. Citesti cateva carti de psihilogia copilului, insa iti faci o imagine in minte despre cum ar fi copilul tau (personalitatea lui, ma refer), insa nu se potriveste cu ceea ce ai citit, si uitat intre timp.
    Copiii se tavalesc pe jos pentru ca sunt educati in spirit egoist, nu au frati in general, in parcul de joaca mereu aud, si eu si ei, spre disperarea mea: nu pune mana, nu e al tau. Sa nu mai mentionez ca acesti copii sunt crescuti de bone si bunici (bunicii sunt chiar parintii de ieri, bonele, la fel….). Compensam timpul petrecut cu ei cu jucarii. Nu vreau sa mentionez o alta tragedie, cea a copiilor ale caror parinti sunt la munca in Italia-Spania, plecati acolo avand in mine sa-i ofere copilului (si lor, implicit, bunuri materiale). Acolo drama.
    In rest, un pic de detasare nu strica in relatia cu copilul, orice carte buna de psiho iti va spune sa nu privesti copilului ca pe o extensie de-a ta ci o fiinta umana complet diferita de tine, de care trebuie sa ai grija sa se descurce armonios si independent.
    La multi copiii veseli si energici!:)

  156. Si inca ceva. E interesant cum s-au adunat pe aici povestile despre cum isi bate fiecare copilul. Asta arata cam in ce directie rezoneaza articolul tau. Stiu ca tu zici ca nu, nu este despre bataie, agresiune, dar uite cam cine se simte ok cu el.

  157. @ catalin In cazul tau se demonstreaza stiintific ca palmele din copilaria produc cretini.

    ” Mai mereu nimeresc sa stau la coada la casa dupa niste parinti care-s prea zgirciti sa-si angajeze baby-sitter si isi iau odrasla urlatoare in magazin. Ce vina am eu sa trebuiasca sa suport zbieretele maimutei?”

    Stimabile, copilul nu este un item cu care te joci daca ai chef cand ajungi acasa, iar daca nu ai chef il lasi pe raft sa te astepte in continuare.

    Mersul la magazin, face parte din viata de zi cu zi, iar copilul trebuie sa participe la viata de zi cu zi pentru ca doar asa invata sa se comporte si sa se integreze in societate. Faptul ca tu supori sau nu suporti este problema ta si poate ca ar trebui sa eviti casele alea speciale pentru femei gravide si parinti cu copii isterici. Altfel sunt convins ca tu ai sarit peste stadiul de maimuta zbieratoare datorita unui parenting abil plin de babysitteri imaginari prinsi langa cheia de la gat.

  158. @Catalin: simțeam, într-adevăr, nevoia unui comentariu foarte primitiv, bine că l-ai pus tu. :mrgreen:

  159. @liliana: conform filozofiei de parenting la care m-am referit eu in text, da, tu l-ai traumatizat, pentru ca nu l-ai lasat sa se exprime si, mai mult, te-ai si suparat pe el pt ca a urlat. e vesel si plin de viata? te inseli, in realitate e deprimat si varza emotional, i-ai frant aripile, va avea un destin tragic.

  160. @Stela: arată-mi, te rog, poveștile alea multe cu bătaie. mersi.

  161. Eu sunt un mic experiment social.
    Bunica – cea care m-a crescut – a fost educatoare. Mama, profesoară.
    Bunica, pe motiv că a fost mai în vârstă, m-a crescut ea. Înţărcată la 4 luni, că aşa era trendu” atunci. Toată copilăria am avut probleme de alimentaţie, toată viaţa de adult am avut probleme de greutate. Toată copilăria m-a mânuit ca pe o păpuşă (nu sta acolo că e curent, nu sta dincolo că e soare, treci aici că bate vântul, pune vesta că e briză, scoate vesta că e prea cald, nu alerga că transpiri, nu aia nu ailaltă). Şi nu, măcar asta nu a făcut-o, nu m-a bătut. Decât o singură dată în viaţă, mi-a dat o lingură de lemn peste mână (la vre 2 ani) când m-a prins în extremis că voiam să bag mâna în oala de ciorbă să prind bulele frumoase. Să dea dracii dacă şi în ziua de azi nu urăsc lingurile de lemn. Nu mi-e frică de ele dar nu-mi plac. Şi de la HACCP am învăţat şi destule argumente pentru care pot să le detest liniştită. Însă am ajuns la aproape 40 cu mâinile întregi.

    Mama m-a preluat la 7 ani şi a fost tragedie. Câtă bătaie am mâncat de la mama… o să spun şi pe lumea cealaltă. Ce nu am înţeles niciodată e cum cu copii altora a fost profesoara cea mai bună dar pedagogia cu mine a lipsit cu desăvârşire.

    Când aş fi putut (probabil) să fac copii nu am vrut, ca să nu reiau greşelile, fiindcă am fost destul de matură ca să îmi dau seama că nu sunt suficient de matură ca să pot creşte un copil. Acum că pot şi îmi doresc, nu pot…

    Iar ce nu am înţeles niciodată e cum reuşeau străbunii. La ţară, până acum 100 de ani, dacă la 18 ani nu erai măritată, erai fată bătrână şi aşa rămâneai. Cum dracu reuşeau copilele alea de până în 18 ani să crească un copil care reuşea să se integreze în societate şi nu necesita intervenţia a jde psihologi şi psihiatri pentru a se vindeca pe dinafară, nu înţeleg. Şi chiar au reuşit să scoată oameni din copii lor!

  162. @Belle d’Imagination: eu nu vreau acum să-mi ridic toată lumea în cap, dar după părerea mea niste părinți foarte tineri au mai multe sanse să crească un copil asa, într-un mod instinctual si relaxat, decât un părinte trecut de 30 de ani. Eu si soțul meu aveam 20 de ani când s-a născut fiul nostru, si zău dacă am avut vreo problemă sau vreun stres cu el (acum are 14 ani). Internetul nu era chiar asa accesibil ca acum, țin minte că am avut dial-up acasă când copilul avea vreo 4 ani, si internet cumsecade cu viteză peste alți vreo 2 ani…cărți deh, nu ne băteam noi capul cu de-alea de parenting, le preferam pe alea de povesti. Si am făcut fix cum ni s-a părut mai usor i mai simplu, de exemplu am băgat de seamă că pruncu doarme mult mai bine lângă noi în pat, asa că a dormit cu noi de la două săptămâni de viață până pe la 7 ani asa 😀 . Acuma văd că e o mare dezbatere în spațiul virtual referitor la co-sleeping, cu argumente pro, contra…Măi, noi nici nu ne-am pus problema că oare ar fi bine sau ar fi rău să doarmă copilul cu noi în pat, dacă acțiunea asta ar putea avea consecințe pe termen lung… Pur si simplu asa a fost mai usor, asa am făcut- si a funcționat perfect. Si la fel am făcut cu multe alte chestii, pur si simplu am simțit cum ar trebui făcut. Când esti tânăr, nu esti iresponsabil – pur si simplu esti mai în acord cu instinctele tale naturale, firesti, si cu copilul tău. Si nu vreau să mă laud, dar copilul nostru e foarte misto 😀 , chiar e un copil asa deschis, empatic, relaxat, cu care ne place la nebunie să petrecem timp. Si e o perioadă foarte misto acum, pur si simplu simțim că nu mai locuim cu un copil, ci cu un tip foarte cool cu care e super să fii împreună…
    Noi ne gândim acum dacă să mai facem un copil sau nu, si cred că o să fie nu…pur si simplu de frică. Am acumulat atâta informație în anii ăstia, despre tot, încât chiar nu cred că o să fim în stare să fim la fel de firesti si relaxați în relația cu un al doilea copil. Plus de asta, na, cu ăsta mare putem merge peste tot acum, chiar peste tot, 😀 si nu prea avem chef să stricăm distracția.

  163. E greu sa gasesti echilibrul, intr-adevar. Generatia veche mergea pe “certitudini” din traditie.
    Generatia noua e in degringolada (in mare cautare de repere). Ar urma traditia, dar ii observa tacit neajunsurile. Ar anula traditia, dar ce pui in loc? Cred ca asistam la o perioada de reviriment in educatia infantila si peste vreo 10 ani lucrurile vor fi mai clare. Pana atunci, sa nu ne ferim purul bun simt.

  164. Sunt posesoare de 2 copchii: un baiat si o fata. Baiatul, plangacios de mic, mai bine zis urlacios. Muuulta lume mi-a spus ca plange pentru ca e rasfatat. Nu vreau sa imi amintesc cum am trecut de crizele de la 2-3 ani. Da, sunt normale si foarte nasoale si NU sunt de la rasfat. Si acum il mai apuca crizele de plans de la nimicuri, pt noi. Niciodata n-a facut altceva decat sa urle – nu s-a tavalit pe jos, nu s-a rostogolit, nu s-a dat cu capul de asfalt ca nu am facut cum a vrut el atunci. Cand ne-am nimerit in zone mai speciale – restaurant, zi de nastere al vreunul copil, etc, l-am luat pe sus si l-am lasat sa isi verse of-ul intr-un loc linistit si unde puteam fi singuri. Am cedat de cateva ori si atunci pentru ca plansul lui era de la neputinta de a intelege de ce trebuie sa faca kineto cand nu vrea. Am vorbit mult cu el, dupa ce s-a linistit, nu ca sa il acuz, ci sa il fac sa inteleaga ca plansul nu imi va schimba hotarerea Al doilea exemplar – fetita, foarte cuminte. Nici nu stiam ca am copil in casa, plangea doar cand avea probleme serioase. De vreo luna a inceput cu crizele – 2 ani jumate. Doar ca urlatului i s-au alaturat trantitul in fund, dat din picioare puternic, tavalit pe spate, tot tacamul. Spun sincer ca m-am speriat cand am vazut-o! Nu imi venea sa cred ca e a mea. Am lasat-o sa isi faca numarul. Cat a durat cel mai mult? 1 ora jumate, pana acum. Am rezistat, dar la ultima criza, imi venea sa intru in camera peste ea si sa ii dau 2 la fund. Dar mi-a fost frica, ca nu ma pot opri, la nervii care ii aveam. Asa ca m-am dus pe balcon sa ma racoresc un pic. Vorbesc foarte mult cu ei dupa, fara sa le spun ca sunt rai, ca plec de acasa, ca ii bat pana fac ca mine, sau alte aberatii. Am citit si carti de parenting, fara insa a incepe sa ii educ dupa fiecare rand din carte. Dar am gasit niste idei bune, pe care le-am pus in aplicare si au functionat. In general, imi place sa ii las sa exploreze maxim orice e pentru varsta lor, imi place sa le las libertatea sa aleaga jucarii, la ce se uita – chestii pe care le pot decide, ii incurajez sa faca lucruri care poate nu’s pentru varsta lor, dar daca sunt interesati, ii las (de ex. sa isi traga singuri siropelul din sticluta!), se uita la desene aproximativ 2 ore pe zi, citim carti pentru copiii, vizionam filme pt copiii, ii las sa planga/sa urle, dar nu sa ne loveasca, cand sunt furiosi si suparati, si le spun ca e normal sa planga ca sunt suparati ca nu pot face acel lucru acum, dar ca il pot face mai tarziu, cand se trezesc, de exemplu.
    E usor de spus ce nu vei face cand vei avea copil. Ramane partea cu ce faci! Cel mai mare noroc al nostru e ca ne adaptam usor 🙂

  165. Eu am participat recent la o coferinta cu tema ‘ Disciplinarea copilului fara pedepse si recompanse’ tinuta de Aletha Solter la Bucuresti si ce am retinut si folosit cu succes de atunci pe propriul copil e ideea ca nici educatia autoritara, nici cea permisiva nu-i dezvolta copilului motivatia interna de a actiona in modul dorit de parinti. Ca e bine atunci ca parintele sa fie ferm, sa impuna limite, dar asta intr-un mod care premite copilului experimentarea consecintelor directe ale faptelor sale si intr-un sistem ce tine cont de etapele de dezvoltare ale copilului si distinge intre comportamantele normale pentru varsta si cele problematice.
    De exemplu, toti copiii trec prin etapa crizelor de furie. E un comportamant normal pentru acea etapa de dezvoltare prin care ei isi ventileaza frustrarea de a nu avea control asupra circumstantelor exterioare. din punctul meu de vedere comportamentul normal e sa ii permiti sa aiba criza de furie, fara ca asta sa insemne ca ii si cumperi ceea ce ii fusese refuzat initial. Si evident, e preferabil sa il scoti din magazim pana se linisteste.

    Vad si eu (la mine, in jurul meu) tendinta de a supracompensa la copilul meu traumele propriei copilarii, precum si anxieatatea insotitoare, sunt constienta de ea si lucrez cu ea pentru a-i reduce impactul asupra copilului meu. Pe de alta parte, ea exista ca o consecinta fireasca a lucrurilor experimentate pe pielea mea. Asa cum parintii nostri, sub influenta mediului toxic si-au traumatizat copiii, noi transmitem transgenerational impactul acestei traume resimtite. De aceea se considera ca sunt necesare 3 generatii de la cea traumatizata pentru vindecarea traumei. Comunismul are asupra noastra si acest efect transgenerational.

  166. și ca să-mi atrag și mai multe înjurături, o să spun că și asta mi se pare consecința aceleiași obsesii bolnăvicioase de a nu supune copilul la traume: http://sleepy00.wordpress.com/2012/10/01/no-comment/

    și că este textul în urma căruia am luat decizia să scriu postarea asta.
    da, știu, e o poveste inventată, ca să știrbească miracolul nașterii acasă fără nici un fel de asistență specializată, miracolul nașterii “decât” cu soțul, care, în timp ce iese copilul, caută disperat pe internet, să vadă dacă ce se întâmplă e ok și tot așa. nu are cum să fie reală povestea, pentru că problema cu cordonul nu este una foarte des întâlnită, de fapt. e așa, doar o ficțiune.

  167. Lasînd deoparte orice filozofie pot să spun că suntem prima generaţie care ştie de teama copiilor ceea ce nu-i puţin. E corect? Cândva auzisem de nişte americani ce aveau trei copii adolescenţi, cum nu se mai puteau înţelege cu ei i-au lăsat în casă şi s-au mutat la cort. Peste tot se vorbeşte despre drepturile copilului, bun, aşa e bine pentru a preîntâmpina abuzuri, dar obligaţii? Copii nu trebuie să respecte părintele? Nu trebuie să-şi facă ordine în cameră? Măcar atât sau mă rog, câte ceva, după puterile şi timpul pe care îl au. Avem nişte prieteni care s-au trezit cu poliţia la uşă, reclamaţi fiind de fiica lor că o ţin sechestrată. Fiica de 14 ani se întâlnea cu un individ de 40 de ani, cum au aflat au hotărât s-o supravegheze aşa încăt lucrau în schimburi, o duceau şi o luau de şcoală avînd grijă să nu fie singură. Cum a scăpat la telefon i-a reclamat, fiind vorba de un copil, autoritatea tutelară a trimis poliţia acasă. Le-au explicat poliţiştilor ce şi cum, poliţiştii au înţeles, au înţeles şi cei de la autoritatea tutelară văzînd că nu aveau de-a face cu un copil bătut, nemâncat sau mai ştiu cum, dar, la plecare le-au atras atenţia să stea căt mai departe de individul respectiv pentru că, dacă ăla păţeşte ceva, vor fi primii vizaţi. Să nu crezi că problema a fost simplă, am făcut un rezumat, drumurile şi declaraţiile au fost mai multe. Bine, bine dar ce te faci cu copilul? Păi … nici nu se punea problema de bătaie, autoritatea tutelară doar asta aştepta, să-i dai o palmă. Aştept răspunsuri ca să spun finalul poveştii.

  168. @liliana: părinți iresponsabili, dacă erau d-ăștia elicopter mergeau și ei cu ea la întâlniri și ar fi fost mai bine pentru toată lumea: 1. nu i-ar fi pus fetei interdicții, agresând-o emoțional; 2. ar fi ținut relația sub controlul lor personal și imediat :mrgreen:

  169. poate se mai trezeste lumea pe aici:

    http://www.casutacujucarii.ro/intalnire-cu-aletha-solter-2-de-ce-plang-copiii/

    ar trebui sa lasam Mamele sa isi dea cu parerea. nu mamele cu m mic sau femeile care nu au copii. ele se pricep la altceva si asa ca mai bine sa vorbeasca despre lucrurile acelea.

  170. @Marial: păcat că nu există un f și mai mic decât f mic. ar fi mers pus la “femeile care nu au copii”. ar fi ieșit o superbă scară a măgarului și a valorilor: Mamele, mamele și (cu f minuscul) femeile care nu au copii 🙂

  171. Simona, doar cateva citate:
    Ba eu am sa-l altoiesc la fund pe copilul meu cand incepe sa faca scandal prin magazine si pe strada, ca si pe mine m-a altoit tata si uite ca n-am ramas traumatizata. Hai sa fim seriosi, nu a murit nimeni dintr-o palma la fund, nici nu a devenit criminal sau violator in serie.
    Eu sincer il mai altoiesc pe al meu la fund si sunt destul de stricta in educatia lui.
    Simona, din fericire eu fac parte dintre cei care nu au avut un tata alcoolic si o mama gospodina cu permanent în cap. Poate de aia eu cred ca “Unde da mama, creste!” si mai fac un masaj la pampers cand e cazul.
    Si in general, discutiile se invart in jurul pedepselor si pozitiei de forta in fata copilului. Cam astfel de energii a starnit articolul… Intr-o tara in care parcurile sunt pline de adulti cu exces de autoritate fata de copii, cred ca astfel de postari nu sunt benefice.

  172. @Simona: 😀 (sau să-ți zic femeie cu f minuscul?) 😀 ? Nu-ți fă griji, tu o să te descuri perfect în rolul de mamă, ai cea mai importantă calitate pentru asta, simțul umorului!

  173. @Stela: dă link la TOATE comentariile care propovăduiesc bătaia, ca să vedem câte energii cu bătaie s-au adunat și câte fără. hai să lăsăm manipulările cu trei citate. mersi.

  174. @ela: o să fac glume cu el și o să-l traumatizez, sunt o criminală emoțională de copii, nici nu vreau să mă gândesc… mergea si simona, cu s microscopic.

  175. Adevarul e undeva la mijloc si nu glumesc.
    In ce priveste autoritatea parintelui din anii ’60-’70, chiar ’80 nu-mi amintesc ca parintii mei( eu fiind nascuta in 1974) sa-si fi manifestat vreodata autoritatea prin violenta fizica sau verbala, dar o mustrare de la mama era mai grea decat o palma la fundulet sau in alta parte a corpului.Au stiut sa ma educe in spiritul “ceea ce faci faci pentru tine, nu astepta recompense si laude desarte,faptele conteaza”.Se mandreau cu mine caci am avut rezultate bune la scoala si eram cinstita, prietenoasa si invatata sa obtin prin forte proprii ceea ce-mi doream.
    Acum , la randul meu, doresc sa dau cam aceealasi tip de educatie copilului meu, chiar daca traieste intr-o lume care cauta sa se “capatuiasca” pe seama altora si ii considera “fraieri” pe cei buni la suflet si chiar ii exploateaza pe cei muncitori si cinstiti( e parerea mea).
    Manifest si eu o atitudine de protectie fata de copilul meu si cred in “muzica clasică asupra inteligenței emoționale”( o practic si vad rezultate).
    Concluzie:indiferent de moda si vremuri, luati ce-i bun din fiecare si ghidati-va dupa valorile umane eterne: bunatate, dragoste , intelegere si astfel nu mai trebuie sa urmam punct cu punct “standarde si stas-uri”.”Orice exces dauneaza grav sanatatii!:-)

  176. io am vrut sa zic ca dupa ce citit articolul mi-a venit asa un chef nebun de a-mi bate copilul nenascut si neplanificat da am crezut ca mi se pare, ca am eu o gena de terorist care iese la suprafata cand e vorba de ghemotoace in pampersi. Deci nu sunt singura! Un articol care instiga la violenta bebeluseasca!!! Tztztztz, Simona, chiar asa? 😆 😆 Semneaza o . . . . Mama nu-s, mama nu-s, Femeie nu-s. O . . . matza! 😉

  177. Eu imi respect copiii, i-am respectat de cum s-au nascut si nu s-au transformat in monstrii. Pe parintii aia care isi respecta copiii cu adevarat nu prea ii vad, nu stiu unde-i vede doamna simona. Copiii inca sunt crescuti cu jordia in stilul stramosesc, asta se vede si dupa cati aplaudaci s-au adunat aici.

  178. Simona, da, toata lumea manipuleaza pe toata lumea, aia mici pe noi, noi intre noi :(… Sunt sigura ca ideea mea a fost exprimata si sustinuta suficient de clar. Si mai sunt sigura ca a si ajuns la tine ce voiam sa spun. Doar ca probabil e mai greu sa give up.

  179. @Stela: n-am mai stat s-o explic pe-aia cu copiii care vor să ne facă, da’ fie, o explic acum: nu, nu cred că cei mici sunt niste manipulatori, cred că sunt oameni, ca și noi, și că uneori au altă agendă decât părinții. de exemplu, vor să se joace, în loc să doarmă sau mai știu eu ce… și că, exact ca și oamenii mari, testează limitele și încearcă să le facă cât mai laxe. asta-i tot.

    altfel, nu, ideea ta nu a fost exprimată suficient de clar. e o acuzație bazată pe trei citate și-atât. demonstrează că energiile pe care le-a adunat acest articol sunt pro-violență, nu da doar sentințe. mersi.

  180. @cris, pai daca tu iti respecti copiii inseamna ca faci parte din categoria parintilor care-si respecta copiii, nu? Si daca faci parte din categoria parintilor care-si respecta copiii, pe tine te vede doamna simona. Si noi te vedem si te aplaudam. Ca de aia suntem aplaudaci. 😉

  181. Buna, Simona, imi permit sa scriu si eu cateva pareri aici, dupa aproape 4 ani de parenting si doi copii la activ.

    1. O prietena imi povestea acum un an: “Inainte sa il nasc pe Serban, eram sigura ca bebelusul nu va dormi decat in patutul lui, va renunta la scutece inainte sa implineasca un an, etc. Copilul asta mi-a dat toate planurile peste cap. Acum are aproape 3 ani si inca are scutec si doarme cu noi in pat”. Deci asteptarile pe care le avem inainte de a fi parinti pot sa nu se adevereasca.

    2. Mi-a fost si mie frica sa nu traumatizez copilul, astfel incat primul meu nascut primea orice, faceam orice, de teama sa nu ii provoc nu stiu ce problema. Dupa ce a implinit un an, am vazut cu surprindere ca este foarte cooperant la unele limite puse de bunici: accepta cu bucurie sa faca ce propuneau ei, nu plangea, etc. De atunci am inceput sa negociez cu el. Ii spun ce doresc eu, calm, fara tipete, ii spun consecintele neascultarii. Uneori asculta el, alteori eu. La al doilea copil, am avut mai mult curaj sa imi exprim parerile. Concluzia mea este ca da, copiii au nevoie de limite, asa scrie si prin tonele de carti citite: limitele ii dau siguranta copilului, siguranta ca adultul poate gestiona situatia. DAR sunt cateva aspecte importante: nu ma apuc sa ii fac educatie cand copilul e obosit (nici eu, ca adult, nu sunt in stare sa suport o demonstratie logica atunci cand sunt obosita/nervoasa/suparata). La copiii mei crizele de afect coreleaza puternic cu oboseala. In plus, eu tin cont de etapa de dezvoltare a copilului. Eu am fost criticata de soacra/bunica/strabunica pt ca nu il invat maniere la masa la SAPTE luni, cand abia incepeam diversificarea. Sau ca nu il fac sa doarma atunci cand vreau eu (avea un an si 2 luni). Sau ca il las sa faca ce vrea el. Soacra mea se lua de el zilnic pe motive: “nu ai voie la aspirator, nici la calculator, nici la frigider, nici la pisica, nici la veioza, nici la chiuveta, nici pe balcon”. Da-o incolo de treaba, cate interdictii sa ii pui unui copil de 2 ani? Nici eu nu l-am lasat la masina de spalat, nici la aragaz, nici la priza, dar la aspirator si altele l-am lasat.
    Exista reguli negociabile si reguli non-negociabile: ai voie sa alegi daca te imbraci in tricoul verde sau in cel albastru, dar nu te las sa bagi furculita in priza, poti sa urli cat vrei. Dr Capraru spunea ca acesta este singurul caz in care ai voie sa iti lovesti copilul: cand face ceva ce ii pune viata in pericol.
    Daca vei avea nevoie, noua ne-au fost de folos doua carti: B. Brazelton “Puncte de cotitura in dezvoltarea emotionala si comportamentala a copilului” si Ross Campbell “Educatia prin iubire”.
    3. Fiecare face cat poate. Eu mi-am jurat ca nu imi voi lovi niciodata copiii, dar s-a intamplat de cateva ori sa le dau cate o palma la fund. Mi-a parut mereu rau, principial nu sunt de acord cu asta, incerc sa nu repet, dar s-a intamplat. Sunt doar un om si am si eu neputintele mele.
    4. Conteaza enorm exemplul personal. Copiii mei (trei ani jumatate, respectiv doi ani) spun “Multumesc, te rog, pot sa…, saru’mana pt masa”, fara ca noi sa ii fi pus vreodata sa spuna asta. Doar ca ne-au auzit pe noi si au preluat firesc, nu a fost nevoie sa ne certam cu ei despre asta.
    5. Am cautat inca de la prima sarcina o teorie perfecta de parenting si dupa 4 ani cred ca nu exista asa ceva. Fiecare alege ce i se potriveste, decide cum se poarta cu copilul. Ceea ce mie mi se pare inacceptabil, altui parinte i se pare normal. Deci cine stabileste ce e permis si ce nu? Ce trebuie sa permitem copilului si ce nu? Nu exista reguli clare si e bine, caci avem libertate de decizie. Atata vreme cat nu ne invinetim copiii in bataie, nu ii trimitem la cersit, nu ii tinem nemancati/neimbracati/singuri in casa, putem alege daca le dam suzeta sau nu, daca dorm in pat cu noi sau nu, daca le cumparam jucaria dorita sau, etc. Nu cred ca vor fi traumatizati. Am prieteni o familie care isi legau baiatul de un an de patut cu o esarfa, fiindca era f energic si escalada patutul. Odata a cazut si s-a lovit la cap si parintii au decis ca o ora pe zi, cat ei fac mancare, sa il tina legat. Eu m-am oripilat cand am vazut, era sa ii denunt la Protectia copilului, insa imi dau seama ca nu aveau de ales. Era un copil dificil si era mai grav sa il lase nesupravegheat. Eu nu as putea sa fac asta cu copiii mei, dar eu nu sunt in acel context, ai mei sunt cooperanti. Cate bordeie, atatea obiceie.

  182. văd numai păreri despre copii până în patru ani. alea nu sunt probleme sunt ilustrarea perfectă a unei vorbe româneşti cine a văzut babă frumoasă şi copil cuminte? e normal la vărstele astea să fie energici, năzdrăvani, curioşi. adevăratele probleme încep mai încolo, o spun din experienţă, copii mici probleme mici, copii mari probleme mari. este adevărat că aşa cum relaţionezi cu el de mic aşa se va întâmpla mare fiind. şi nu, în postarea de mai sus nu era vorba de mine. deci, cum te descurci cu un adolescent?

  183. cred ca si eu o sa fiu super ciudata cu copiii mei :)) o sa ii las sa faca cam ce vor. doar daca nu vor sa faca nimic, atunci o sa-i bat la cap sa iasa, sa cunoasca, sa se duca, sa faca. ai mei considerau ca sunt prea multe pericole in lume :))

  184. @liliana: păi ce să zic, dacă la 4 ani nu ai reusit/nu ai vrut să-i pui nicio limită, e cam tardiv, zic eu, să începi la 14. Atunci culegi fix ce i semănat.

  185. ela, aşa e. întodeuna m-am întrebat de ce este mai simplu să ţipi, să ameninţi decat să vorbeşti calm, frumos. căte nu se pot face cu vorbe bune, chiar şi la patru ani când se descoperă lumea. trebuie pornit de premisa că ei nu ştiu, învaţă şi dacă nu primesc o explicaţie simplă ex.: nu e bine să faci cutare lucru pentru … explicat care pot fi consecinţele (pe înţelesul lor, nu savant) va pricepe. ce-i aşa complicat? poate că nouă ne lipseşte răbdarea. ai dreptate, pe urmă la 14 descoperi că nu mai ai cu cine vorbi.

  186. Simona, te rog, mai bine nu mai explica nimic despre copii. Ai zis suficiente. Am mai scris, cand o sa fii mama, o sa vezi cu alti ochi (speeeer) toata treaba.
    In rest, mai degraba sentintele au venit din partea ta, nicidecum din a mea. Nu am de gand sa fac demonstratii, lucrurile sunt oricum evidente. Cel putin pentru unii dintre noi.
    Bun articol, a generat trafic cat incape, pe spatele bietilor copii, si asa excesiv tinuti la respect de catre adultii care le stiu pe toate.

  187. @Stela: “a generat trafic cat incape, pe spatele bietilor copii, si asa excesiv tinuti la respect de catre adultii care le stiu pe toate” 😆 😆 😆
    altfel, sper că nu te superi, dacă n-o să-ți ascult rugămintea. îmi dai voie să fac ce vreau eu, pe blogul meu, da? mulțam din suflet, anticipat.

  188. Simona, dupa cum ai remarcat, era doar o rugaminte. Evident, poti sa continui atat cat te lasa inima cu povestea asta uratica. Fa asa cum te simti tu bine. Scuze daca am scris niste mesaje mai putin dragute, se pare ca subiectul ma deranjeaza destul de tare.

  189. Stela, vorbeam mai sus de o fată de 14 ani care se întâlnea cu un bărbat de 40. fetiţa chiar era îndrăgostită, se poate întâmpla la vărsta asta , de obicei sunt sentimente izvorâte din admiraţie, dar nu era vorba de aşa ceva, era … nici nu ştiu cum să definesc povestea. ce faci, ca părinte? ieşim împreună ca să ne cunoaştem, nu?

  190. @Stela: și nu te vei supăra nici dacă mie “povestea urâțică” mi se pare o poveste de bun simțuleț, despre echilibruț și moderație, da? și nici dacă n-o să mai încerc să-ți explic că percepția ta mi se pare obtuzică și puțin răuvoitorică, da? eu nu îmi mai cer scuze, că mi le-am cerut din start, la finalul postării.

  191. @Stela: eu cred că o calitate esențială pentru un părinte e să fie capabil să vadă lumea/realitatea si prin ochii altora, să fie maleabil, adaptabil, nu să dea sentințe definitive si să desconsidere a-priori părerea altuia.

  192. Simona, chiar imi pare rau ca pana la urma chiar nu te-ai putut abtine si ai recurs la jigniri.

  193. @Stela: care sunt jignirile?????? răuvoitor? obtuz? nu cred că sunt mai jignitoare decât acuzațiile tale, de care, apropo, eu nu m-am plâns.

    uite-aici definiția cuvântului: JIGNÍRE s. 1. insultare, ofensare, ultragiere, (livr.) vexare, (fig.) rănire, (livr. fig.) lezare. (~ cuiva cu vorbe grele.) 2. (concr.) afront, injurie, insultă, ocară, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~; o ~ adusă cuiva.)

    au fost oameni pe-aici (nu la postul ăsta) care mi-au vorbit urât de tot și tot nu le-am răspuns la fel, așa că aia cu “nu te-ai putut abține” nu ține.

  194. Simona, da, rauvoitor, obtuz, sunt cert jigniri din punctul meu de vedere. Cat despre mine, eu am comentat strict articolul si comentariile tale, nu am facut referiri la peroana ta.
    Iar relatia ta cu cititorii tai in general nu este relevanta in discutia noastra.

  195. @Stela: am înțeles. bine, îmi cer scuze, nu am vrut să te jignesc, deși nici eu nu am vb de persoană, ci de PERCEPȚIE.

  196. am sa vorbesc strict despre mine si despre copilul meu.
    educati mea: nu m-au terorizat ai mei dar le-am stiut de frica. mama m-a mai atins, asa parinteste si sincer cam la momentul potrivit ca sa n-o iau pe aratura. nu am murit si nici nu ma simt traumatizata dar ce n-au stiut ai mei a fost sa-mi dea incredere in mine si in deciziile mele.

    educatia copilulu meu: A este un copil normal ca toti copii din ziua de azi. adica pana nu are el ultimul cuvant nu e bine. cam stie el pana unde poate intinde coarda cu fiecare membru al familiei dar tot mai testeaza terenul sa vada daca unul din noi suntem cu garda jos. nu-l bat dar cand trebuie sa fiu severa cu el o fac pt ca mai bine plange el acum ca nu-l las sa faca o chestie decat sa plang eu ca s-a nenorocit. trebuie sa faca diferenta dintre bine si rau. am avut episoade de genul urlat pe strada si daca n-a mers cu vorba buna i-am dat pace sa urle pana oboseste si renunta ca eu clar nu renunt. deocamdata eu stiu ce este bine pt el. azi nu ai voie sa-ti atingi copilul cu o palma ca-l traumatizezi, n-ai voie sa ridici tonul la el pt ca nu asa se face educatie. doar doamnele si domnii aia de-au scris carti stiu cum se cresc copii. noi restul neaparat suntem prosti si habar n-avem. ei ne cunosc copii si nu noi. cum naiba sa nu stiu eu ce e mai bine pt copilul meu, eu care-l cunosc cel mai bine, eu care stiu dupa cum ii lucesc ochii daca ii este bine sau nu, eu care stiu dupa cum isi tine buzele daca il doare ceva sau nu. vine Duca Ion de nicaieri sa-mi spuna ce-i cel mai bine pt copilul meu.

    clar mi-au trebuit cam 3 ani ca sa ajung la concluzia asta pt ca si eu am citit 2, 4 tratate de genul enumerat de tine.

  197. Ce tare e asta cu nu ai copiii nu ai drept la comentat, in ceea ce priveste educatia lor 🙄

  198. legat de cărți vreau să mai fac o completare: prin echilibru, eu înțeleg ca, în loc de 100 de biblioteci, să citești un raft-două, iar timpul care-ți rămâne să i-l dăruiești juniorului. fie direct (să te joci cu el, de exemplu, în loc să citești a 1000-a carte de parenting), fie – dacă lectura avea, de obicei, loc în timpul somnului celui mic – indirect. adică să ți-l dăruiești ție, ca, atunci când se trezește copilul, să dea peste un părinte relaxat și zen, în loc de unul hăituit de teorii. cred că e important ca părintele să continue să existe și el ca ființă umană, în loc de a se transforma într-o anexă a copilului. sacrificiile despletite mi se par o variantă proastă, care – culmea – nici măcar nu îl ajută pe copil. o mamă martir nu prea are cum să fie o mamă prea mișto. e clar, o să fiu o mamă rea, deja nu mai încape nici o îndoială :mrgreen:

  199. @carmen_ica: am anticipat-o, de-aia mi-am și cerut scuze la sfârșitul postării 🙂

  200. pai se pare ca si cu tot cu scuze ti-o iei :mrgreen: Eu am un finutz se pune? 🙄

  201. apropo de scuze: v-am zis vreodată că oamenii care nu știu să accepte elegant o scuze, mi se par așa, cam nașpa? o să și scriu despre asta, de mult vreau.

  202. un coleg de-al meu avea niste tehnici inedite de a educa fetita iubitei sale, care era o alintata.practic rolurile erau inversate.ma-sa era copilul si se supunea orbeste.cand copilul urla si se dadea cu fundul de podea,tipul dadea drumul la muzica tare.copilul cand observa ca nu I se aud tipetele,inceta.oprea muzica,odrasla se criza.iar se repeta actiunea,pana cand intr-un final a inteles ca nu rezolva nimic.

    Alta chestiuta.pustoaica nu mergea pe jos mai mult de 50m.cand incepea sa urle ca vrea in brate,tipul nostru o tinea de vorba si o antrena in tot felul de discutii,pana ajungeau acasa,fara ca pustoaica sa-si dea seama ca e obosita.

    In alta ordine de idei,Catalin,tu meriti batut cu un scaun ud.daca ma-ta a avut bani sa-ti angajeze baby-sitter,nu inseamna ca toti au posibilitatea asta

  203. @hobo: nu există copii alintați, conform părintelui elicopter, n-auzi?

  204. La mine te refereai ca nu stiu sa ma descurc cu scuzele, deci sunt naspa? Am culcat-o pe fiica-mea, nu am putut raspunde pana acum.
    Intotdeauna discutiile legate de parenting trezesc niste sentimente super profunde in astia care au copii. Asa ca daca noi, obraznicaturile mari care cresc obraznicaturi mici, am avut de comentat, intelege-ne. Si stiu ca te refereai la perceptia mea, am luat-o foarte personal. Asta e.

  205. vrem cafteala!
    vrem cafteala!
    vrem cafteala!
    cafteala in direct pe blogul roz!
    :mrgreen:
    educativ si corectional!

  206. si be) stela, daca citeai atent, vedeai ca ai voie decat cu pampersi plini-plinutzi sa arunci! 😉

  207. simona traficanta!
    simona traficanta!
    :mrgreen:
    sa vina iubitorii de maidanezi, sa zica ei ce traficanta e simonaaaaaa!
    mama lu simonaaaaaaaaaaaaaaa!
    simona face trafic!
    si vorbeste urat de dumneavoastra pe blog!
    si de mine!
    ca si io sunt MAMA!
    si nici copiii n-areeeee!
    huo simona!
    :mrgreen:

  208. Ca si cand comentariul meu nu a fost destul de lung, mi-am amintit inca ceva de adaugat 🙂

    Sotul meu a inceput sa fumeze pe la 13 ani. Mama lui, desi il mirosea de cum intra in casa, nu a zis nimic, nici nu l-a incurajat, nici nu l-a certat, pur si simplu nu a deschis subiectul acesta, s-a facut ca nu stie. Dupa un timp, pustiul a renuntat la tigari. Abia atunci soacra mea i-a spus “Am stiut mereu ca fumezi, ca doar miroseai a tutun”. Eu cred ca a facut bine asa. Daca l-ar fi certat in timpul cat fuma, POATE (dar nimic nu e sigur) ar fi incurajat comportamentul. Asa, l-a lasat sa isi faca damblaua si a renuntat singur. Sigur, si-a asumat riscul ca el sa nu poata renunta la tigari si sa ramana fumator for ever. Si atunci era inca in responsabilitatea ei, era minor, era dependent de ea si financiar … Din fericire, a fost bine pana la urma.

    Si este foarte potrivita afirmatia ta ca excesul e daunator, indiferent de directia in care se manifesta. Cand eram studenta la Psihologie, am avut un curs de pedagogie, iar profesoara ne vorbea despre cele trei stiluri de educatie: autoritar, autoritativ (nu stiu cum sa traduc mai bine) si laissez-faire. Ultimul are efecte la fel de paguboase ca primul si doar cel autoritativ formeaza o personalitate echilibrata. Ideea este ca un copil are nevoie si de libertati si de limite. Depinde de fiecare parinte in parte sa hotarasca exact care sunt limitele si care sunt libertatile. De ex. Brazelton sfatuieste sa nu corectezi copilul atunci cand vorbeste stalcit, sa te limitezi la a fi tu un exemplu bun, sa vorbesti corect si clar. Daca il corectezi, ii creezi frustrari si resentimente. Pt mine nu e valabila concluzia asta, dar asa sunt eu…

  209. Nu sunt sigura ca peste 20 ani copiii si parintii vor mai comunica, unless parintii vor deveni computer literate. oricum subiectele de comunicare se reduc dramatic, pentru ca viata se schimba prea repede pentru ca parintii/ adultii sa poata / vrea sa tina pasul cu modul de viata al copiilor. Eu ma retrag pana atunci, dar voi poate luati aminte si faceti ceva pt. urmasi. ALTFEL, RAMANE CA PANA ACUM: vai de copilul care nu coboara la mintea adultului. Love you all, especially the ones I know.

  210. De ce e comentariul meu primitiv? Ca ma deranjeaza maimutele care urla cu orele prin magazine? De ce-s obligat eu sa ascult zbieretele creaturii, mai ales ca in supermarket nu e musai sa fie luat “odorul”?

  211. Eu nu inteleg cum isi dau parintii seama daca le sunt ssau nu traumatizati copii cand au DOAR 3-4-5ani. Nu e nicidecum o certitudine ca daca la 4 ani nu pare traumatizat chiar nu este. Din experienta personala pot spune ca uneori nu se manifesta clar trauma pana mult mai tarziu, 18-19, chiar 20 de ani.

  212. @catalin: tu citesti ce scrii? Cu un singur comentariu d-asta grobian daca mai vii, iti iei ban. Las blogul nesupravegheat pana diseara, dar vei zbura imediat ce revin, daca recidivezi. Daca cumva intentia ta e sa atragi mereu atentia prin atitudini de genul asta, pe blogul asta n-o sa-ti mai iasa trollingul.

  213. Eu citesc ce scriu, da, ma intreb daca tu intelegi ce citesti. Uneori. 🙂

  214. in concluzie vai de părinţii care nu ascultă de copii. ca să termin. fetiţa aceea de 14 ani a fost super ascultată, cocoloşită, părinţii au stat drepti în faţa ei pentru ca … să ce? după clasa a noua (9) a renunţat la şcoală, la 17 ani a plecat în Germania, acum e prin Spania fără să se ştie clar ce face. e bine să nu punem mai multe întrebări. mă gândem că mai bine o traumatizau puţin părinţii şi poate că soarta ei era alta.

  215. @Klars … Ai dreptate in ceea ce priveste faptul ca in unele societati acest sistem hiper deschis de educare al copilului e “dinozaur” Viata a facut sa traiesc intr-o asa societate si vad ca sistemul de educatie parental si de invatamant sunt in schimbare de la hiper deschisa la un sistem moderat autoritar. Si da… cum altcineva spunea aici, s-au testat ambele extreme si au vazut ca nu e bine nici asa, nici asa…. Ma uit la gereatia sotului si a fiului …. Sotul a crescut, cum zic eu, ca buruiana, fara reguli, obligatii, brainwash etc….El caz relativ fericit… Dar multi din generatia sotului se simt pierduti, fara valori, si identifica modul in care au fost crescuti ca fiind una din cauzele acestor sentimente, si acum declara raspicat ca s-au simtit cumva singuri si lasati de izbeliste, si privind in urma isi dau seama ca regulile si autoritatea moderate, ofera siguranta si sustin de fapt o dezvoltare sanatoasa si robusta a copilului. MAI ALES la copiii mici (0-5 ani). Societatea in general are aceleasi tendinte: Crese, gradinite, scoli (re)adopta un sistem in care nu se face nici bataia la palma dar nici lasatul de izbeliste. Dar se vad clar tendintele: lectii (aici a fost o perioada lunga fara lectii/note/examene), coordonare a activitatilor, strictete in ceea ce priveste vocabularul, iar parintii sunt automat REresponsabilizati si invitati sa FIE PARINTI si sa fie si ei la randul lor responsabili. Ma rog, e o discutie lunga… si principiala…. Daca nu iti place cuvantul autoritar, atunci poate responsabilizare e cel mai bun…. Iar la nivel micro…. vorba aia “atatea case atatea obiceiuri”.

  216. simona cu s mic, micutz, emeie ( nici nu se vede f-ul ) , ai declansat niste energii negative pe care nu le-am mai intalnit niciodata – tasnesc pe usa cu parul despletit , vreau acasa , vreau sa le dau copiilor un cap in gura , ce ai facut cu viata mea de MAMA si FEMEIE care este ? una peste alta , daca stau si ” cujet” cam tb sa sar sa le dau alor meii cap in gura , ca sunt mai inalti.nu-i nimic , le dau la gioale , fara explicatii .rusine doamna Tache

  217. Am citit, am citit si pana la urma nu ma pot abtine. Comentariul legat de carti, Simona, a fost bun pentru ca sa fie totusi clar ca nu pledezi anti-carti de parenting. Mie mi se par utile. Din pacate (sau nu) fiecare din noi are intiparit in instinct un model de parinteala (al parintilor nostri, ptc acesta este singurul pe care il stim cu adevarat). Chiar daca suntem constienti de anumite traume sau greseli tot ne putem trezi reactionand in acelasi mod in care reactionau mama sau tatal nostru (reactie instinctiva). Cartile de parenting (de fapt unele din ele) te provoaca sa iti pui intrebari, sa vezi anumite gesturi, reactii samd si din alta perspectiva. De multe ori am vrut sa var o carte de parenting in fata unei mame care isi admonesta copilul ca plangea in conditiile in care acestuia ii cresteau doua masele si avea entericolita. Dar n-am facut-o. Cum a zis cineva mai sus, modul in care alegem sa ne crestem copiii este o decizie personala. Atata timp cat acel copil nu e maltratat, infometat sau privat de drepturi fundamentale, parinteala tine de parinti. Comentariile de la acest post (postul in sine fiind ok si de bun simt; la partea cu plansul sunt de acord cu Simina Badica-a comentat mai sus) mi-au lasat un gust usor amar. Multe judecati de valoare, si mai multe generalizari, multe atitudini de genul “generatia din ziua de azi”… Pe scurt, lasati capra vecinului in pace. Copiii sunt bine. Am incredere ca noua generatie de plozi va fi una curioasa si mai putin timorata de viata.

  218. cata minte trebuie sa ai, ca dupa articolul asta, tu sa intelegi ca @Simona incurajeaza bataia si brutalizarea copiilor? Cata minte sa ai sa nu intelegi conceptul de autoritate?
    Si cu oamenii astia se intram in dezbateri si discutii, ca si cum parerile lor ar conta, ca si cum poti discuta cu ei coerent si cu argumente, fascinant.

  219. conkluzia?
    tu-le MAMA lor de parintzi!
    :mrgreen:

  220. @vreauultimulloc , asa e ca nu mie mi-ai raspuns ? ca e usor de inteles ca glumeam

  221. Nu @Lauran , vorbeam de cei care cred serios chestia asta. Si ii gasesc halucinanti.

  222. @vreauultimulloc ,ai dreptate

    scuza-ma , am treaba , cruela mi-a dat o idee , dupa ce bat copii , plec la MAMA , e mai scunda 👿

  223. Fetelor, femeilor!

    Cu cât discutaţi mai mult, cu atât mai mult vă răpiţi din timpul necesar repetiţiilor. Iar copiii nu se fac fără repetiţii asidue. Observ că sunt pe aici femei pe la 30 şi un pic, care se sperie că ceasul biologic ticăie, dar încă rumegă teorii. Daţi-o încolo de teorie, să trecem la practică!!! 🙄

    Semnat: unul care are unul dar mai vrea unul. 😯

  224. si apropos de astia de va datzi cu parerea inainte de a avea copiii:
    aflatzi de la mine, ca fata unor prieteni, la aproape 30 de ani ai ei , maritata, FARA COPII!, absolventa de psihologie, nu numa ca a pus pe picioare o scoala pt mamele in devenire (respiratie lamaze, alea-alea), dar a facut si cursuri de specializare si acum e DOULA!
    :mrgreen:
    OBRAZNICA RAU!
    :mrgreen:
    este?
    🙄

  225. @Simona Tache
    Pacat ca in ziua in care ti se va sfarama corpul si psihicul in mii de bucatele ca sa permita nasterea unui nou-om, vei uita toate astea. O sa o iei de la zero si brusc vei incepe sa intelegi o gramada de lucruri. Inclusiv crizele din supermarket. Psihologii si psihanalistii au niste puncte de vedere surprinzatoare in aceasta privinta.

    Si nu stiu cine si daca a zis-o mai sus, dar intr-adevar, nu exista copii alintati, exista doar copii ale caror nevoi (de afectiune, libertate, individualitate, etc.) nu au fost satisfacute la timp si corect.
    De obicei, parintele care nu se impune cu autoritate in fata copilului, se simte si este vinovat de lucruri numai de el stiute.
    Iar notiunea de supunere nu are ce cauta in cresterea unui copil. Este ultimul lucru pe care vrem sa il invete copiii nostri, sa fie supusi. Ce trebuie sa ii facem sa inteleaga este ca le vrem binele, atat. Dar in definitiv, trebuie sa stie de la inceput ca ei insisi sunt stapanii propriei vieti.
    Bineinteles nu putem face asta mereu, ajungem si sa ii ‘supunem’, sa ii luam pe sus de la locul de joaca din motive obiective. Dar asta nu e o victorie, ba dimpotriva.

  226. Hai sa pun si eu un link, pina vine Simona si ma baneaza 🙂

    Mi-a placut mult site-ul de mai jos. M-a ajutat sa vad greselile pe care ai mei le-au facut din nestiinta cu mine.

    http://www.parentingscience.com/

  227. MarianSe: pai pune mana si fa-l! ce mai astepti? :mrgreen:

  228. @Cruela asta e erezie curata 😈 Mai stiu eu niste persoane din invatamant, fara copii, care tin cursuri pentru parinti. Adica cum trebuie sa te comporti cu copilul tau intr-o anunita situatie, cum sa interpretezi pornirile pe care le are, cum sa il certi cum sa il recompensezi etc. Si nu am auzit un singur parinte care sa spuna ca respectivele persoane ar vorbi pe langa sau sa le critice sau sa le inchida gura numai cu supremul argument ca nu au un copil acasa.
    Si apropo ca o bataie nu traumatizeaza, am crescut si eu ca altii in primii anisori in comunism, oricum cate batai am incasat pe drept si pe nedrept nu cred ca mai tin minte, ca asa era bataia rupta din rai. Mentionez ca mama e cadru didactic si nu s-a atins niciodata de elevii ei, dar noi ne-o luam. Si pot zice asa la prima impresie ca nu am fost traumatizata. Dar cand vrea mama, de exemplu, sa mearga cu noi in oras, nu iesim, sau daca iesim stam cateva zeci de minute si plecam. De ce? pt ca ea a fost acea figura autoritara care nu ne-a obisnuit ca timpul petrecut cu ea poate fi distractiv. In rest e o femeie de milioane. 😀

  229. Cruelo, tu ai fost în stare să mă laşi să mor de pofta ciorbei de dovlecei, crezi că mă încumet să fac copii cu tine?????
    Ma bine dă-mi adresa tipei de 30 de ani, cu şcoala de parenting, poate îmi găsesc vreo slujbă pe acolo. Consilier matrimonial, de-ăla de-i arată marţafoiului cum se procedează. 😉

  230. Bueeeei, o poantă de nota ZECE!!! Mi-au dat ăştia de la un supermarket un pliant. Fiţi atenţi aici reclamă la pempărşi:

    Ce e-n scutec, stă în scutec!!! 😆

    (Mă scuzaţi, râd de vreo 5 minute, cred că mai am voie vreo 5).

  231. Şi doar v-a explicat băiatul ăla simpatic, parcă Smiley se numeşte:
    – mâna mea e prea ocupată cu mâna ta;
    – gura mea e prea ocupată cu gura ta;
    – pu… puneţi mâna şi faceţi şi voi ceva, zic. 🙄

  232. Bon, deci e 17,30 , deci v-au dat afară din birouri. Deci postez singur, ca trollul.
    Iau o pauză. Ne revedem(citim) când ajungeţi şi voi acasă.
    Deşi vă recomand… 😳 altceva.

  233. Ok. Sunt într-o situaţie cam ingrată. Nu am copii, nici nu plănuiesc (deocamdată). Dar prietenele mele au început să aibă. Nu ştiu care e calea, nu ştiu care e reţeta ideală, cel mai probabil nu există una.

    Ce te faci însă când mamele pretind, mai mult sau mai puţin voalat, să te porţi şi tu, ca prietenă de mamă, ca şi cum ai fi adeptă attachment parenting? Ca şi cum ai fi citit şi tu rafturile alea de bibliotecă şi ca şi cum ar fi musai să te conformezi?

    Eu una, când tot aud că orice poate cauza traume şi lăsa sechele, dezvolt două tipuri de comportament: evit copilul, evit să ies cu ei în formulă completă, sau ies, dar mă simt ca şi cum aş avea trei legături de morcovi înfipţi în fund, încercând să bunghesc secretele attachmentului şi să nu care cumva să spun ceva greşit sau “traumatizant”, Freud să ne păzească. Nu mă simt bine, mă simt nenatural. Şi zău, sunt o fiinţă cât de cât sociabilă, prezentabilă (n-am coadă, nici colţi sau coarne)… 😀

  234. @Nora- ar trebui sa facem un club 😆 😆 😆

  235. Carmen_ica: Râd eu, dar mi se întâmplă să mă întorc acasă plină de draci. 😀

    Dureros e că mama-prietenă rămâne cu senzaţia că o izolez, că o marginalizez din cauză că a devenit mamă. Mi s-a reproşat că sunt egoistă, că nu accept copilul etc etc. Tu cum te descurci? :mrgreen:

    Mi se pare că trebuie să pun la bătaie un întreg aparat diplomatic ca să gestionez relaţiile astea. 😀

  236. Nora, dar de ce ti-e greu sa intri in rolul de “attached parent”? Bine, excludem situatiile cu copii scapati de tot din friu.

  237. Deci sunt perfect de acord cu ce zici Simona, dar ai uitat sa punctezi ceva: mame care-si tin copiii ca intr-un glob de plastic ca vezi doamne sa nu se imbolnaveasca ori sa pateasca vreo “buba”. Am observat si in familie la matusa mea ca nu isi lasa copilu sa hoinareasca printre blocuri cu ceilalti, la varsta de 5 ani micutu stie numai de gradi si acasa, unde are tone de jucarii 😯 care or acaparat toata casa. Copiii din ziua de azi vor fi mereu dependenti de cineva si nu se vor descurca in viata deloc dupa parerea mea.

  238. Păi, Cătălin, îţi dau un exemplu. Povesteam o chestie. Cel mai probabil, era vorba de un politician. Şi am făcut greşeala să folosesc cuvântul “blestem”. Mi s-a atras atenţia că cel mic nu ştie astfel de cuvinte. Ca şi cum ar trebui să mă exprim în jurul lui numai în vocabularul “politically correct”. Ultra-politically-correct. Şi să fim serioşi, nu înjurasem, nu folosisem un limbaj obscen.

    După mai multe faze de soiul ăsta, rămân cu impresia că cel mic e crescut într-o bulă roz şi minunată, iar una ca mine, din exterior, nefiind conştientă de limitele bulei, riscă s-o spargă prin tot felul de comportamente sau vorbe neadecvate, care pot acţiona ca un soi de picamer şi o pot distruge iremediabil.

    Ştiu, astea nu ţin neapărat de attachment parenting, dar se pupă pe undeva. Ah, şi nici măcar nu e vorba de un copil cu crize din alea, de tăvălit pe jos. Din contră. Copilul e foarte ok. E vorba de filtrul pe care îl pun părinţii între el şi lume, lume din care, helas, mai fac parte şi din ăştia ca mine care nu dorm la cap cu cărţi din curentul ăsta.

    Adică na, unele le prind. Ştiu că n-am voie să îi duc ciocolată sau orice fel de carbohidraţi cu absorbţie rapidă. Ştiu că n-am voie să iau jucării cu vopseluri toxice. Ştiu că jucăriile de la Imaginarium sunt minunate, ca tot ce arată retro, iar roboţii, maşinile, lucrurile cu aspect sf sunt câh şi dătătoare de coşmaruri. Dar, de pildă, nu ştiam că e rău să-i spun “nu te arunca pe geam, rişti să te răneşti”.

    Menţionez şi că nu cred că bătaia e ruptă din rai (detest proverbul ăsta), nu cred nici că educaţia se face cu zgâlţâieli şi ţipete. Când văd mame purtându-se astfel mi se face rău fizic. Nu pricep însă de ce trebuie să ne plasăm în extreme. Dar, desigur, s-ar putea ca eu să habar n-am ce spun din moment ce n-am copii. :mrgreen: Şi ar trebui să stau în banca mea. 😀

  239. Ma surprinde intr-un mod foarte neplacut faptul ca destui dintre cei care sunt deja parinti au o atitudine superioara fata de ceilalti, ca si cum au ajuns omniscienti o data cu expulzarea fatului. Lipseste din vederea acestor stimabili parinti faptul ca si noi, ceilalti, care inca nu am nascut sau nu am tinut de mana nevasta in timpul travaliului, avem dreptul la opinie. Cu totii am fost copii la randu-ne (mai demult sau mai recent), si macar cu aceasta baza pornim la a ne gandi cum am vrea sa fie sau cum am vrea sa nu fie procesul educativ, cum concepem noi anumite idei legat de relatia cu copilul viitor etc. Asa ca va rog frumos sa nu mai dati peste bot noua, “celorlalti” (cu c mic?, virtual. Ce faceti cu copiii vostri este treaba voastra.

  240. Zici că e loc de trollat, nu alta. Deja mă simt traumatizat. 😯 :mrgreen:

  241. @ Irina, serios de data aceasta:

    Sigur că aveţi dreptul la opinie, însă nu aveţi dreptul să credeţi că opinia voastră e mai bună.
    Acum, pe bune, teoria ca teoria, dar…

  242. PS: plec undeva, nu fug de raspunsuri, acestea vor veni maine.

  243. A Nora, neconcordanata de definitii. Pentru mine attachment parenting inseamna sa arati afectiune pentru copil, de exemplu sa nu-l lasi sa zbiere singur 3 ore inchis intr-o camera, ca tu ai de lucrat. Poti foarte bine sa fii un paritne autoritar si atasat.

    De bataie nu mai zic nimic, ca vine Simona, zice ca vorbesc serios si ma baneaza 😀

  244. Extraordinar de frumos si pertinent scris articolul.

  245. Nora – inca sunt la cursuri, am vreo doua trei restante acumulate anul asta dar sper sa le trec. 😈

  246. MarianSe: desi te faci ca nu pricepi , nu era o propunere sa-mi faci vreun copil (e o problema rezolvata de mult 😛 ), ci sa pui mana sa-TI faci!
    pe mine oricum nu poti conta!daca nici macar sa te aprovizionez cu ciorba n-am fost capabila…iti dai seama ce copii parashutishti ash face shi in ce fel iresponsabil i-ash creshte… :mrgreen:

  247. apropos de crescut copii: cum va descurcati cand cetateni binevoitori ii ofera (pina la a-i baga in gura) copilului vostru ceva de mancare, fara sa va ceara permisiunea? :mrgreen:

  248. Cine a fost prin hoteluri all-inclusive populate de romani stie ca ce naste din maimuta banane mananca. Puteti sa imi spuneti ce vreti despre personalitatea puternica a copiilor, cand dintre zeci de copii care stau frumos la masa si mananca in liniste numai romanasii alearga printre mese, se bat cu chifle sau se baga in fata la mancare umpland pana la refuz farfurii mai mari decat ei, nu poti sa nu tragi niste concluzii. Si daca indraznesti sa faci cea mai mica observatie ti se raspunde “ce vrei domne, sunt copii!”…

    Fiica-mea are o pasiune nebuna sa se joace cu prelungitorul sau sa linga cablurile. De 30 de ori (nu glumesc, am numarat odata) o iau de acolo, de 30 de ori se taraste tot acolo. Eu nu am multa minte dar o rabdare infinita, asa ca o bat mereu la jocul asta (la figurat, se pare ca e nevoie sa precizez). Intr-un final incepe sa planga de nervi si de frustrare. Acum eu nu am citit nici o carte care sa imi spuna daca asta o sa ii cauzeze sechele pe termen lung sau fobie de prize, dar, I don’t give a rat’s arse. Macar se potoleste repede ca a vazut ca plange degeaba.

    A dormit cu soru-sa in camera; singure, din prima zi. Ca mai se trezeste cate una prin somn zbierand si o luam la noi e partea a doua, dupa ce adorm tot la ele in pat ajung. Se culca singure la ele in pat cand se face ora de somn, nu leganate, in brate, sau mai stiu eu cum. Asta pentru ca vreau sa mai am si eu cu maica-sa o viata, nu sa dormim cu doi copii intre noi urmatorii 10 ani.

    Multi isi judeca parintii (si eu o fac) fara sa inteleaga mult din contextul de atunci. Cand stai ore intregi la coada pentru un pachet de unt sau o portocala pentru copilul tau poate nu ai chiar dispozitia necesara sa admiri operele de arta desenate pe peretele proaspat varuit in weekend (adica duminca) cu rujul pe care ti l-a adus o colega din delegatie din RFG.

    Azi avem tot ceea ce isi doreau parintii nostrii, adica apa calda non-stop, televizor color cu filme la orice ora, carne, unt, oua, zahar,oua si pepsi in frigider, masina si prezervative, e normal sa ne crestem copiii intr-o alta stare de spirit, lipsita de griji si nevoi primare. Altfel, daca maine parintii aia care cauta numai raionul de BIO raman fara serviciu, iti garantez eu ca painea alba si puiul congelat vor deveni brusc la fel de bune, si ca ala micu’ de schimba cate un LEGO pe saptamana o sa si-o fure la prima criza de nervi in fata magazinului de jucarii.

    Am doua exemple de femei ajunse la 30 de ani. Una a crescut intr-o familie iubitoare, tatal un molau care ii facea orice pofta, statea non-stop in curul ei si nu i-a refuzat vreodata vreo pofta, oricat de extravaganta. Alta, din familie divortata, certuri si conflicte deschise in casa pana la divort, tatal foarte dur pana atunci si aproape absent din viata fetei dupa aceea. Amandoua sunt mai mereu incurcate cu tot felul de dubiosi semi-interlopi care le mai si bat ocazional. Analyze that…

    Din ce am observat eu prin jur personalitatea unui om este determinata foarte mult genetic (deci complet independent de vointa parintilor) si influentata intr-o masura destul de mica de familie, poate usor mai mult de mediul exterior. Ca de aia se mai nasc atei convinsi din familii de catolici, psihopati sau criminali sau infractori din familii de doctori si profesori si avocati, filantropi in familii de evrei sau homosexuali din texani si musulmani, si asa mai departe.
    Oricat ne-ar placea sa dam vina pe altii, in speta pe parinti, pentru problemele pe care le avem, adevarul este ca multe din ele sunt doar o expresie a propriilor noastre slabiciuni.
    A constientiza faptul ca noi insine, individual, suntem in cea mai mare parte responsabili de viata pe care o avem si a actiona in consecinta, asta se va reflecta cel mai bine in viitorul copiilor nostri.

  249. Cristian V: sigur, incerci sa integrezi copilul in societate, dar asta nu inseamna sa iei un salbatic de care n-ai avut timp sa te ocupi la magazin. Ai un salbatic, educa-l acasa mai intii si dupa aia scoate-l in lume. Sau mergi cu el undeva pe dealuri, sa urle pina il ia dracu’.

    Si ca sa fim clari, vina apartine in exclusivitate parintilor, cu exceptia unor cazuri patologice (dar astea sint putine).

  250. Nici eu nu am copii deocamdata, dar evident imi dau cu parerea, ca toata lumea. Apropo de studiul american mentionat mai sus, care concluziona ca “acei copii gratificati si cocolositi excesiv de parinti au sanse mult mai mic de a se descruca si a reusi in viata. ca un copil care e doar incurajat si niciodata criticat va esua foarte repede…” Sunt de-acord cu tine, Simona, in legatura cu “dreapta masura” pe care trebuie s-o pastrezi mereu in cresterea si educarea copilului…dar care e foarte greu de pastrat. Insa pana la urma, alegerea pe care trebuie sa o faci este intre un adult “de succes”, cu multe reusite in viata (dar adesea manat in aceasta lupta de un munte de frustrari), sau un adult fericit, chiar daca nu devine un mega om de afaceri de succes.

    Depinde de fiecare, multi parinti sunt manati de ambitii personale si considera ca odrasla trebuie sa invete repede ca lumea e rea si trebuie sa te descurci, altfel esti calcat in picioare. Evident ma refer la acei parinti severi, reci, autoritari, ai caror copii devin adulti cu mari carente afective, si care, desi vor fi ambitiosi si vor inregistra succese….vor fi profund nefericiti.

    Sigur ca trebuie sa-l ajuti pe copil sa se desprinda (la un moment dat) si sa-si traiasca viata, dar in primul rand trebuie sa-i creezi premisele de a fi fericit.

    Subiectul e larg…personal nu cred ca in societatea noastra exista un interes autentic pentru cresterea si educarea copiilor. Pentru majoritatea cocalarilor, copilul e doar o extensie a eului propriu (ca nevasta sau masina), un accesoriu haios, bine accesorizat la randul lui. Si-atat. Asa ca sa nu ne umflam in pene, deocamdata, ca am ajuns la un nivel inalt de preocupare.

    Unde vom ajunge daca vom creste copii fara traume majore si cu cat mai putine frustrari, care isi respecta si iubesc parintii? Am putea arunca o privire catre o tara europeana civilizata…

  251. Din postura de parinte a unei fetite de un an si ceva, iti dau perfecta dreptate :). Din fericire, eu n-am avut parte de niste parinti precum cei descrisi de tine, ba chiar am fost o “norocoasa” intr-un fel: tata a murit cand aveam 5 ani iar mama s-a priceput sa-mi tina loc si de mama si de tata, fapt pentru care o respect enorm…dar nu pot sa nu vad si greselile pe care le-a facut, greseli pe care incerc sa nu le repet.

    Pe scurt, tot din carti 😀 : copiii au nevoie de limite si reguli. Nu inseamna sa-l omori cu bataia, dar niste apa rece pe fata sau time-out sau chiar plecat acasa (in cazul cu supermarketul) o sa-l invete ca scene de-astea nu-si au rostul. Chiar ieri seara am pus-o frumusel in tarcul de joaca sa-si verse frustrarile acolo, ca o apucasera toate alea. In 2 minute era ca o floare. La 3-4 ani mi se pare deja tarziu sa invete ce-s alea limite…

  252. @ Andrei : faina descrierea, eu ajunsesem sa pun pariu cu sotu’ care dintre plozi e roman 😀 Dar sa nu-i idealizam pe altii, am vazut scene in State care-mi ridicau parul maciuca (ne-parinte fiind, pe atunci).

  253. OMG!!! cate comentarii s-au strans…
    Am reusit sa citesc cu atentie cateva, apoi am pierdut firul. Finch, te admir sincer!

    Voiam si eu sa mai spun ceva… mi-aduc aminte ca pe vremea cand nu eram parinte inca si cand aveam niste pareri foarte clare despre ce trebuie facut cu copiii si cum imi voi educa eu copiii (fara bataie, evident!!!), am avut ocazia sa o vad pe Dna prof. Ruxandra Rascanu, profesor universitar doctor la Psihologie, spunand la tv ca pana pe la 4-5 ani, o palma in anumite situatii nu numai ca nu e interzisa ba chiar este necesara… Dadea dansa exemplu atunci ca daca prinzi copilul cu degetele la priza, nu mai stai sa ii explici legea lui Kirchoff, ii dai una peste manute si copilul invata (macar de frica) ca nu are ce cauta acolo. Si mai continua dansa si cu alte exemple printre care apareau si crizele de isterie iscate in trafic sau pe strada, etc. Nu mai e nevoie sa spun ca m-a mirat f tare aceasta opinie care venea in contradictie cu toate ideile moderne (si civilizate) de parenting, nu? Deci Finch, nu te simti vinovat de solutia pe care ai gasit-o :))

    Nu exista solutii perfecte asa cum nu exista oameni perfecti. Si ce bine e!! :mrgreen:

  254. ieri,scot una bucata strumf din spital, super traumatizat de ce a fost acolo,eu cu creierul exclusiv pe bigudiuri.de alea cand mai mari,cand mai mici.
    caum iesim cere,pacr(parc) si ne conformam.din secunda in care a pus piciorul in parc si pana s-a culcat,indiferent ce ii propuneai baga un :”nu ,maaaaaa”, plus un planset prelungit.e asa insa de fix o saptamana.
    simtim ca o luam razna.sta in patut si urla”nu,maaaaaaaaaa”.mananca si zice acelasi nu ma.
    arunca tot ce prinde,rastoarna tot ce vede.
    psihologul zice ca-i kinetic.
    altimiteri inteligent foarte si cu simtul umorului.
    nu poti lovi o mogaldeata de 9 kg si eu nu as putea sa fac asta. pe mine deja ma joaca pe degete.
    nervii insa m-au lasat cand a aruncat in gradina absolut toti papucii din casa,a trecut apoi la pantofi si se extindea catre farfurii.l-am luat de acolo pana am facut hernie de disc peste vechea hernie de disc.
    daca a tipat ta-su la el, in secunda doi radea, ziceai ca nimic n-are.
    vreau si io unul de ala care zice ca ar enervi sa il lase sa faca ce vrea pe strumf,sa fie bona la strumful meu 3 zile!

  255. a si mai am o problema de rezolvat si vreau solutii de la cei mai experimentati c amien:
    in fiecare zi spune:azi mengem la piata sa luam bec,Ianu(el) pune mana bec, ma.
    urasc becurile,ledurile,farurile.unde vede bec incepe:Ianu pune mana bec ,ma.i-am explicat,arat ca e fierbinte,ca daca e rece se taie.nu si nu. :mrgreen: 😳 👿
    si a doua
    nu poate face nimic pt ca un anume copac nu are frunze.si acum sunt multi fara frunze.si unde nu pui ca langa casa sunt vreo 3 uscati de asta primavara. :mrgreen:
    Ianu,dormi.
    nu pot. de ce?
    copacu n-ale funze. vleau funze!

  256. @nike welcome to the club :))

    Noi numaram becurile de iluminat de pe strada. Daca nu sunt aprinse, e jale.Daca e miez de zi si sunt stinse, iar jale, prevedem o cariera la Enel.
    Frunzele se colecteaza si se dau mamei, kado, se stie.Florile, si in general orice lucru mirositor, frumos sau urat, pute.Totul pute, inclusiv trandafirii.
    Primele impresii despre miros au fost pampersii, parintii spuneau in gluma “puteeeee” cand schimbau scutecele, copilul radea, mai apoi a tras concluzii 😛

  257. N-am priceput de ce echilibrul=putina bataie + putina iubire +… ?
    Daca amestecam extremele ne da o medie, asta-i e echilibrul?? :))))

    Copilul nu creste frumos daca nu-i dai cate una dupa ceafa din cand in cand? 😀

  258. @cris: unde am spus eu tâmpeniile pe care le-ai înțeles? sau trollezi?

  259. Sandman,ioi ce ma bucur!
    deci nu suntem singurii care ne rugam de bec sa se aprinda si plecam cu jelanie mare daca ala raman stins?
    pai sa vezi ce le fac alora din parcul Carol,ca jumatate din stalpi nu au becuri functionale!
    ma tot gandesc daca sa ii spun sptrumului meu care a fost rpiumul lui cuvant.sa las mai bine “tata”,care a fost al doilea?mi s-a zis ca da,ca ar insemna sa iaba o perceptie negativa asupra vietii…….
    ii schimbam pampersul,ma duc dupa servetelele umede.strumf vreo 8 luni. ta-su nervos striga;vino repede cu multe servetele ca strumf s-a cacat(scuze).
    ajung si in timp ce curatam se aude pe fundal strumf:cacat.
    deci ,din aceasta dilema nu pot iesi.

  260. Ca mamă de băiat de aproape 2 ani, băiat cu nervi, bâzdâci şi crize de personalitate normale (sper eu) în etapa asta, mi se pare foarte OK modul tău, Simona, de a pune problema şi de a vedea lucrurile. Aş mai completa însă că nu ai nevoie nici măcar de un raft de cărţi pentru a-ţi creşte copilul astfel încât să devină un adult normal şi sănătos. Logica şi bunul simţ sunt suficiente. Da, face crize că vrea să se joace cu ceva ce nu are voie. Deja la un an şi jumătate pricepea (cu scandal şi ţipete – la el, dar pricepea) că ori se joacă cu altceva ce îi dădeam în schimb, spre exemplu o telecomandă defectă (wow….butoane multe, mici şi colorate :P) ori cu nimic. Şi lua telecomanda şi îşi vedea de treaba lui. Avem musafiri şi la fel….vrea ceva, cere urlă, se tăvăleşte…păi hai la tine în cameră că ai acolo loc să te tăvăleşti berechet!! Trece instantaneu 🙂 Da, cu alimentaţia recunosc că sunt un pic “excentrică” în sensul că nu îi dau decât pui de la ţară, “crescut de om”, nu pupă mezeluri, ciocolată, prăjituri, chips şi altele asemenea. Dar în continuare cred că dacă educaţia se bazează pe o logică sănătoasă nu are cum să dea greş. Am tot încercat să găsesc în textul tău argumentele pro-bătaie…nţţ…nu sunt :)) Un sistem de pedepse atunci când începe să înţeleagă tot trebuie să existe – faţa la perete cât număr până la 10… raaar. Că cea mai mare pedeapsă acum e statul într-un singur loc :))
    Însă cum bine spunea cineva mai sus, cel mai important este să îi înţelegi limitele copilului şi mai ales să i le respecţi.

  261. @simona Citesc din comentarii… oricum, nici postul tau nu a transmis altceva. Tu ce propui sa faca parintii a carui copil face o scena in magazin? Am priceput ca nu-i tocmai ok sa discuti cu el, sa-l rogi/negociezi.

    @andrei. De erai tatal copiilor mei, jar mancai :D. Prin angoasa de separare nu doresc sa treaca nici un copil. ( adica n-are decat sa planga copilul ca vrea s-o tina pe ma-sa in brate, tre sa astepte dupa mine ca eu is mascul si am prioritate, – egoism maxim).
    Daca fie-mea ar roade/linge cabluri n-as mai sta asa relax, drept sa zic. 🙁

    despre metoda ‘Controlled Crying’ atat de iubita de romani.
    http://www.bellybelly.com.au/baby-sleep/controlled-crying-controlled-comforting-sleep-training

  262. Mama mi-a povestit ca am facut si eu o criza intr-un magazin cand eram mica (acum am 30 de ani). Si m-a tras deoparte si mi-a zis asa, cu un ton foarte ferm: “daca mai faci asa, te duc in spatele unui bloc si te bat la fund de nu te vezi”. Si am tacut si n-am mai facut asa niciodata si nici cu traume n-am ramas de la asta.

    Foarte bun articolul tau, si prima parte, si a doua.

  263. Simona, daca vrei trafic cu adevarat atunci porneste discutii pe tema alaptarii naturale vs. lapte praf, vaccinare/anti-vaccinare si/sau tinut in brate vs. cry-it-all-out. Atunci sa te tii:D

  264. Cătălin, baţi câmpii. Copilul nu e un sălbatic pe care îl dresezi eventual într-un ţarc, la marginea unei păduri. Nu sesizezi o fractură logică aici? Cum să-l integrezi în societate… ţinându-l izolat? E ca şi cum ai vrea să înveţi pe cineva să înoate în nisip în loc de baltă.

    Iar un magazin, să fim serioşi, nu e foaierul de la Opera din Viena.

    Tu eşti exemplarul altei categorii: ăia care cred că oamenii cu copii nu trebuie să mai aibă viaţă socială, să mai iasă din casă.

  265. Mie mi se pare ca unii citesc o postare diferita. Simona ai doua jurnale????? 🙄

  266. un strumf vine direct cu propria lui personalitate. tu doar i-o cizelezi,il ajuti sa isi indrepte excesele si il iubesti. copilul trebuie sa se simt aiubit,respectat.
    strumf alege singur ghetutele.
    la inceput a fost ok.mai naspa a fost asta vara cand a vrut numai cizmele.
    hai cu alaptatul,ca stau la primire!
    aveti intrebari ca am raspunsuri.
    am plans cand s-a autointarcat strumf la un an si 10 luni.
    azi mi-a zis :tzatze mami papa si maine tzatza mami mai-mai si mai – mai au ramas.

  267. […] să revin cu precizări la ceea ce am scris deja și a provocat dezbateri intense. O să încep cu ce am învățat eu nou, anume că crizele de […]

  268. Cris,wow, angoasa de separare, de asta chiar ca nu auzisem pana azi. Deci asa se cheama ca fetele au dormit singure din prima zi, fara nici un fel de scandal. Asa le-am obisnuit, asa le am. Pai nu e chiar rau cu angoasa asta, ca dormim si noi si ele 7 ore legate in fiecare noapte ceea ce face destul de bine la moral si la starea de spirit, si a noastra si a lor.

    Din ce am vazut, multe lume se plange cat de greu e sa cresti un copil, ca are nevoie de atentie 24 din 24, ca nu apuci sa mai faci nimic altceva ca mama, etc. Normal ca daca stai 3 ani acasa cu nimic altceva in minte o sa iti ocupi 100% timpul ala si o sa ti se para ca nu iti ajunge.
    Acum o suta de ani femeile aveau cate 5-6 copii si munceau zi lumina pe langa ei, si nu aveau nici pampersi, nici biberoane, nici sterilizatoare.
    Ce vreau sa spun este ca aia care nu isi permit mancare BIO nu de ales si trebuie sa dea copilului ce au sau ce isi permit. Femeile care nu au lapte trebuie sa ii dea lapte praf. Alea care trebuie sa se intoarca la 3 luni la munca il lasa cu bunicile. Alea care au un copil mai energic si mai incapatanat il mai altoiesc ca vorba cuiva de mai sus, nu stai sa ii explici legea lui Ohm cand il vezi cu furculita in priza.
    Viata reala bate intotdeauna ce scrie prin carti si a avea pretentia ca tu detii adevarul absolut fara a face minimul efort de a intelege alte perspective dovedeste cel putin ignoranta.

    Ma mai intalnesc cu prieteni cu copii care imi prezinta modelele sofisticate de crestere si educatie ale copiilor si ii intreb: Dar daca aveati doi odata in loc de unul, ce faceati? Cum poti sa alaptezi o ora cand mai ai unul care sta la rand? Si ce faci daca nu le ajunge laptele la amadoi? Cum adormi doi copii odata, ii legeni in acelasi timp? Cum mai stai sa fierbi apa rece de la robinet, apoi o racesti, apoi o cari in dormitor sa ii faci baita unde e cald ca raceste daca il scoti trei secunde prin hol cand trebuie sa faci operatiunea asta de doua ori? Cand e vara stai sa le faci vant cu evantaiul cu orele in timp ce dorm? Nu il lasi sa se uite la televizor sau la desene deloc, o sa poti sa stai non-stop ocupata cu doi simultan?

    Iti spun eu, nu iti ajunge laptele, le dai si praf.
    Le speli in 2 minute, in baie, in chiuveta, cu apa calda de la robinet, ca pe pui.
    Le lasi in patuturi sa adoarma singure, cu radioul pornit, sa se obisnuiasca cu zgomotul si galagia si sa nu se trezeasca la orice latrat de caine.
    Mai dai si drumul la aer conditionat cand e prea cald in casa.
    Accepti ca daca plange una probabil o sa planga si alta, si pe amandoua nu poti sa le iei in brate odata.
    Le mai lasi cu televizorul pornit la desene 10 minute cat sa poti sa mai rezolvi una alta prin casa.
    Iti angajezi o bona sau chemi o bunica sa stea cu el daca trebuie sa te intorci la birou, ca nu toti ne permitem sa traim cu 6 milioane pe luna, mai ales ca la doi cheltuielile sunt duble.

    Si iti spun ca in toate aceste conditii ingrozitoare pentru care am merita decazuti din drepturile parintesti, tot se poate sa cresti doi copii veseli, fericiti, independenti, care nu plang decat din motive bine intemeiate, care nu au avut nici macar o banala raceala pana acum.

    Cum o sa fie mai incolo nu stiu, dar stiu sigur ca daca o sa fie genul care fac crize de nervi in public nu o sa mearga cu mine la cumparaturi, si nici nu o sa le iau la restaurant daca nu pot sa stea locului mai mult de 10 minute. Mi se pare o forma de respect pentru cei din jur care nu sunt obligati sa suporte toanele copiilor mei, la fel cum nici eu nu suport rahatii de caine pe strada sau mirosul de trabucuri prin restaurante.

  269. am pus un “I” pe acolo 😳

  270. A, si cu iesitul din casa. Cand ne intalnim cu prietenii, ne intalnim singuri cu prietenii la restaurant sau in pub sau la o terasa si discutam de ale noastre, nu de pampersi si biberoane. Cand ne intalnim cu prieteni cu copii ne intalnim pe la ei pe acasa, sau pe la noi pe acasa, sau prin parc, sau prin alte locuri cu copii si discutam de ale lor.
    Cand mergem in concedii de odihna mergem noi doi si facem ce vrem iar pe maimute le lasam acasa cu bunicii. Cand mergem in concedii cu copiii mergem numai noi cu ele, in locuri pentru copii si ne ocupam numai noi de ele.
    Cine confunda statutul de sot cu cel de parinte nu o sa aiba o casnicie foarte lunga, sau macar nu una foarte fericita.

  271. nike974, sandman, intru si eu in clubul vostru, cu una (mai) veche:
    “- nu iesim afara ca a inceput ploaia
    – opreste ploaiaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa” (tipete, jale mare, necaz :))

  272. regulile nu se impun numai prin autoritate. limitele pot fi explicate astfel incat copilul sa inteleaga de ce trebuie sa faca anumite lucruri.

    un copil nu trebuie sa se comporte (observ cu tristete ca cei mai multi inteleg prin “parinteala” controlarea comportamentului) intr-un anumit fel pentru ca stie ca altfel e pedepsit.
    ci trebuie sa-i insufli niste valori care vor determinat un anumit tip de comportament.

    cartile te ajuta sa ai o opinie informata.
    nu vad care-i problema in a citit cat mai multe carti pe subiect, sa stii cat mai multe teorii pe tema? pana la urma, fiecare parinte va face ce va crede de cuviinta; dar macar, citidin, isi va pune mai multe probleme.

    nu prea e treaba nici sa te iei dupa sfatul batranilor. (nu ti se pare ciudat cand vezi copii de 1-4 ani cu caciuli in cap la 30 de grade? sau ca metoda “da-i-o-gura-de-palinca-ca-sa-doarma-bine” este inca des folosita?)

    cand am ales (vezi, ce misto e sa stii mai multe teorii) cum imi voi creste copilul, faptul ca eu sau fi-mea ii vom deranja pe cei din jur, mi s-a parut cea mai mica dintre probleme.

    deci, daca nu-ti convine cand un copil se da cu fundul de pamant, ei bine, GHINION, mie si copilului meu nu ne va pasa! 🙂

    daca judeci un astfel de comportament in asa hal, cum ar trebui sa-l judecam pe unul care se imbata o data pe luna, dar pe gagicile care au aventuri de-o noapte? nu e cazul ca respectivul sa fie neaparat alcoolic sau tipa tarfa. deci mai usor cu judecatile de valoare…

  273. nike974:arata-i niste frunze de pe jos, verzi, galbene, cum vrei ( eventual ambele) s explica-i ca omu s-a dezbracat si se va imbraca din nou la primavara ( ma rog, candva, ca primavara s-ar putea sa tebuiasca sa o explici); si pina atunci ii tineti voi frunzele la voi acasa in sifonier/dulap/camara, etc ( s-ar putea sa le vrea si sa le verifice regulat) sau ii spui ca are pomul sifonierul lui ( inventezi tu o poveste) sau iarn are un sifonier unde tine numai ea frunzele si numai ea are cheia, etc…
    fa-i rost de un bec de jucarie; sau o jucarie cu bec; sau ceva lanterna, etc, sa aibe omu obiectul muncii; e o faza; sa-i treaca; baiatul unei prietene avea un fix cu cheile de la masina; daca le puneai pe masa la ei in casa, riscai sa le ia sa se joace cu ele si nu le mai gaseai; i-au facut rost de niste chei de masina si omu statea linistit ca avea cheile lui.
    si cu becurile de pe strada la fel: fa-i o pveste; cu cat mai fatastica cu atat mai bine( poti sa mai brdezi la ea)
    cand era fie-mea mica m-a-ntrebat de ce e cerul atat de sus?
    eu i-am raspuns foarte serios , ca e asa , ca sa nu dam cu capul de el; a functionat!
    😉

  274. Am tot citit pe aici “sa fim seriosi, parintii nostri nu aveau acces la atitea informatii”… Iar eu continui: bunicii nici atit, iar de strabunici ce sa mai vorbim?
    Oare cum ne-om fi perpetuat specia pina acum, cu bezna aia totala, fara biblioteci si internet?
    Chiar nu va intrebati, din cind in cind, cei care ii ziceti Simonei “taci, ca tu nu stii, o sa vezi tu cind vei fi mama”?
    Eu am devenit mama la 19 ani si singura carte pe care o aveam atunci era “Mama si copilul”..adica aia care-ti explica cum sa faci scutecele (sa le FACI, ca alea spalabile nu sint “A.P., sint pur si simplu… responsabilitate fata de mediul pe care-l lasam lor, copiiilor nostri), cum sa fierbi biberonul, cum se face baita. Un fel de “carte de bucate”. Restul a venit… ghiciti: instinctiv! Insasi mama mea si-a exprimat admiratia: “parca ai fi crescut nu stiu citi copii pina acum!”.

    Nu am fost o mama-closca, tocmai pentru faptul ca eram “mica” si pentru mine era mai mult o joaca. Serioasa, dar tot o joaca. N-am intrat in panica decit cind a avut o diaree prelungita (dar am dus-o la doctor si s-a ocupat el, ca d-aia a studiat!). Sau mi s-au inmuiat picioarele cind i-a facut un vaccin. Dar mi se inmoaie si azi, cind imi vaccinez ciinele: mi-e frica de ace!
    Nu am intrat nici in depresii postnatale, pt ca nici o carte nu m-a avertizat ca as fi putut sa fiu palita de sindromul asta si vai, as fi putut chiar sa-mi ucid copilul si sa fiu perfect justificata…

    Eu m-am saturat de parintii astia care cred ca au inventat ei apa calda si, daca te exprimi in contradictoriu, ori n-ai copii (ca nu i-a mai avut nimeni inainte de ei), ori taci, ca o sa vezi tu pe dracu’ cind ii vei avea!

    Apoi mai vreau sa mai spun o chestie: nasterea acasa nu e nimic ancestral. Se intimpla de cind a aparut specia umana pe pamint. Nasterea nu e o boala si nici n-are nevoie de medii (asa zise) sterile ale unui spital (mai ales romanesc unde umbla gindacii peste tot)… decit daca ai o sarcina cu complicatii. Altfel, cum ziceam mai sus, am fi de mult o specie disparuta de pe fata pamintului. Bunica mergea la cimp cu burta la gura, i se rupea apa, se cracana, urla, se scremea si dadea nastere copilului.
    Azi nu se mai intimpla prin porumbi, ci in patul propriu, cu 1-2 obstetrice care stau acolo sa te ajute, cu un medic disponibil, cu o salvare la usa blocului, in caz de nevoie. Nu nasti de capul tau la buda! Nasti in mediul tau, care devine si al copilului.

    Nasterea asta de azi, prin cezariana, ca asa copilul nu-ti iese cu retrogust de dop de pluta, programata in functie de faza lunara si semnul zodiacal, ca sa iasa copilul cu ochii violeti, in clinici private, dupa o sarcina in concubinaj cu ginecologul care te scirma in fund si te radiaza luna de luna, apoi te tine cu cracii in sus inclinata la 72° ca sa nu ti se tulbure placenta … asta e ceva NENATURAL. O FITZA! E boala curata!

    Nu pierdeti niciodata din vedere faptul ca inainte de voi au mai avut si altii copii. Copii care sint diferiti: unii sint cuminti de la natura, altii sint mai activi, dar educatia trebuie s-o primeasca toti. Si cind vorbesc de educatie, ma refer la niste norme/reguli pe care trebuie sa invete sa le respecte, pentru ca un copil pupat in fund azi e vecinul vostru adult de miine care n-are nici un respect pentru ceea ce-l inconjoara, printre care sinteti si voi. Si cu care ajungeti sa va luati la pumn (sau cutite) pentru un loc de parcare…

  275. scuzati-ma pentru lungime…

  276. @Mada: pe vremea când bunicele noastre nasteau in porumb, foarte multi bebelusi mureau oricum, la prima febra, la varste foarte mici, din lipsa de asistenta medicala.
    be) de asta ce zici? http://sleepy00.wordpress.com/2012/10/01/no-comment/
    cum estimezi riscurile de asa ceva? se poate intampla si la sarcinile fara probleme.

  277. Simona, mureau pentru ca si atunci erau sarcini cu probleme, mureau si din lipsa de igiena. Dar nu mureau toti, altfel eram de mult impaiati pe linga dinozauri in muzee. Azi poti sa afirmi ca spitalul e mai curat decit casa ta? Nu pt ca spitalele sint mai murdare, ci pentru ca noi traim in alte conditii azi. Spitalele au fost mereu focare de microbi, ca sint pline de oameni cu diverse boli, nu de omanei sanatosi…

    b) cazul e o exceptie. in plus, cred ca eu am spus ca nasterea acasa se face nu de una singura, ci cu obstetricele in casa si cu un medic disponibil (in sensul ca in maxim X minute iti intra in casa, daca e nevoie) plus ambulanta la scara blocului.
    Costa si asta, dar nu costa cifrele alea care am auzit ca se dau prin Romania! spaga sau nespaga… Femeia asta a facut-o de capul ei…

    La fel pot sa-ti povestesc si eu cum a nascut prietena mea cel de-al doilea copil acasa si a fost bine mersi. Dar a pregatit-o din timp si, cum am zis, a fost asistata, chiar daca n-au stat obstetricile calare (leteralmente) pe ea, cum a stat a mea la spital! Erau acolo in casa, gata sa ajute, la cerere.
    Am facut deja premiza ca sarcina cu probleme trebuie sa se concluda la spital. Si , ca tot vorbeai de extreme, a nu convietui cu ginecologul de la 3 zile pina la 9 luni de sarcina nu inseamna ca nu-ti faci controale, mai ales inainte de nastere. Dar nu faci ecografii peste ecografii de cind nici macar nu se vede ceva, cum e acum.

    De altfel, cind am nascut eu la spital, duminica noaptea, mai era o fata care se chinuia de joi si tot acolo am lasat-o chinuindu-se. Nu e o regula si eu nici macar nu voiam sa fac prozeliti in nasterile in casa, ca n-am nici un interes. Am vrut doar sa-mi exprim punctul de vedere, pentru ca am citit comentarii in care se vorbea de nasterea acasa ca si cum ar fi o practica satanista… Si nu e, e un fenomen natural pentru care suntem pregatite de natura…

  278. @Mada: nu, nu e o practică satanistă, dar atunci când faci așa ceva, fără nici un fel de asistență specializată, CA SĂ NU TRAUMATIZEZI COPILUL printr-un act medical, mi se pare o megatâmpenie…

    mi se pare ok să naști acasă, dacă ești asistat de un specialist (deși eu am citit, până acum, numai povești despre nașteri în cadă, asistate doar de soț), dar a vorbi despre medicină ca despre dracu’ nu mi se mai pare normal. vezi tu, reacția mea care ți s-a părut nedreaptă față de nașterea acasă, era o reacție la reacția nedreaptă față de ideea de naștere în spital.

  279. […] articol a fost inspirat de un text excelent scris de Simona Tache care vorbeşte despre greşelile pe care le-au făcut părinţii noştri şi greşelile pe care le […]

  280. Deci spunem acelasi lucru, Simona. Nasterea acasa nu e “aoleu ma scapa, ia sa nasc eu nitel”. Trebuie sa fii oricum PREGATITA si asistata, la fel ca o nastere in spital. Diferenta e ca nasti in patul tau (sau pe podeaua ta, ca nu te pune nimeni pe capra, ci te pui in pozitii mai naturale sau congeniale tie) si ca nu stai in “convalescenta” 1 saptamina in spital. Dar NU o faci de capul tau, dupa ce ai citit pe net cum se face, singura si cu asistenta la nu stiu citi km distanta.

    In comentarii am citit alte 2 mamici care au trecut prin acelasi lucru, dar la spital… Pentru ca dizgratiile se intimpla, din pacate…

    Pe net putem afla multe, dar cred ca nu sintem chiar fara tigle pe casa sa ne apucam sa ne operam copilul de apendicita acasa.. dar mai stii? 😉

    Eu nu vorbesc atita despre medicina ca de dracu, cit despre igiena. Eu am fost in vara asta linga mama, care era internata, si stateam zilnic cu ea ca sa-i treaca timpul mai repede. in doua zile m-am umplut de eczeme pe git.
    Nu doctorii dau cu matura si nici ei nu schimba cearceafurile (nu le schimba nimeni, de fapt, pina nu mori sau pleci acasa)… dar nici nu fac caz in ce mizerie muncesc si cum naiba nu-i deranjeaza ca nici usile la cabinet nu se inchid si ca umbla gindacii pe pereti… Si m-am tot intrebat cum naiba se impaca una cu alta… dar e o alta poveste…

  281. @Mada: eu numai povești românești inconștiente despre naștere acasă am citit și normal că a ajuns să mă irite subiectul…

  282. buna dimineata
    Fa de curiozitte un test: uita-te la ceas, apoi incearca sa asculti un copil care tipa, plange, urla, spune cum vrei tu atat cat suporti, fara sa te uiti la ceas, si cand nu mai suporti, estimeaza cat timp a trecut si apoi uita-te la ceas. Cred ca ai sa fi surprinsa. Nimeni nu isi lasa copilul sa urle o ora in supermarket. Nici nu il roaga umil sa se opreasca. Dar daca ar apela la metoda mai rapida, adica o palma la fund, s-ar gasi imediat cel putin trei cetateni responsabili din jur, care sa spuna ca aceasta este o forma de abuz intolerabila asupra copilului. Este mult mai usor sa opresti un copil din plans pentru ceea ce isi doreste cand in jurul tau nu sunt o mie de jucarii.
    Nu sustin ca bataia ar fi o metoda buna de educatie, nici lipsa totala a autoritatii nu este, dar pentru cei fara copii trecuti de o anumita varsta, copiii celorlalti par prost crescuti de cate ori se manifesta, de fapt, ca niste copii, care sunt si ei niste persoane cu dorintele si personalitatea lor.
    Daca insa comentariile tale fac parte din categoria “imi dau cu parerea despre lucruri la care nu ma pricep pentru ca nu am trecut prin ele” imi cer scuze pentru comentarii, pentru ca in cazul acesta poti sa spui, bineinteles, ce doresti.

  283. Nu am citit decat vreo 2 comentarii, pt ca nu am timp ( sorry ), dar vroiam sa intru si sa spun ca sunt total de acord cu Simona. Exact asa o sa vreau si o sa incerc sa imi educ copii, daca ii voi avea.
    Vreau doar sa spun ca nu imi place atitudinea unor parinti, care, in momentul in care poate se ivesc discutii legate despre modul in care ei ( perintii ) reactioneaza (gresit) in anumite situatii, iar eu de ex sustin ca eu nu voi face asa, cu copii mei, mereu raspunsul e acelasi “lasa Ana ca te-oi vedea eu cand a fi al tau”. Ehh, nu! Principiile imi sunt si vor ramane aceleasi. Adica nu voi fi niciodata de acord sa imi invat copilul sa adoarma doar atunci cand se uita la tv ( se ajunge la asta din comoditate).
    Daca esti parinte, esti parinte, nu martir in razboi, astfel incat sa desconsideri pe cei care inca nu au copii ( asta o spun pt unii, ca nu toti sunt asa, evident ).
    Bravo Simona pt articol, me gusta mucho 🙂

  284. Draga Simona, in calitatea ta de neparinte, ai scris un articol cu care, eu, in calitatea mea de parinte de doi copii (6 si 16 ani), sunt total de acord. Cat despre cei care interpreteaza usor deplasat (ca sa nu spun altfel) ceea ce ai scris tu, te rog sa-i lasi sa se manifeste, pentru ca oricum sunt genul de “etern nemultumiti”, asa cum probabil au fost si parintii lor cu ei.
    Ma bucur sa descopar ca nu sunt putini cei care gandesc lucrurile asa cum le-ai asternut tu aici si te felicit pentru ca, in calitatea ta de neparinte (mi-a placut auto-caracterizarea), ai facut o analiza foarte pertinenta si foarte de bun simt a lucrurilor.
    “Te citesc” de mult 🙂 si sper ca imi vei lasa placerea sa-ti citesc articolele mult timp de-acum inainte.
    Numai bine si o zi minunata!

  285. apropo de nastere acasă, când eram eu în liceu aveam o colegă de clasă dintr-o familie mai religioasă, si erau mulți frați, vreo 6-7 asa. Ultimul s-a nâscut când colega asta a mea era în liceu, si s-a născut copilul acasă, în felul următor: mama a simțit că încep contracțiile, a sunat la salvare, s-a apucat să-si caute buletin, lucruri etc. ce avea nevoie, si la un moemnt dat a simțit o contracție puternică pe care n-a mai putut-o controla, si bebe s-a născut asa, efectiv, cu maică-sa în picioare, făcând bagaje. Chestia asta nu prea are legătură cu subiectul, pur si simplu mi-am amintit-o că tot era vorba de născut acasă. Si într-adevăr, nu e nimic mai stupid decât să mergi să nasti la spital si să te pună să stai, în momentul expulziei, cu picioarele în tavan, când, dacă ai sta cu baziun îndreptat în jos, ar fi muuult mai usor. Ideea e să scoți copilul afară, nu să-l proiectezi pe orbită, deci chiar nu înțeleg de ce medicii efectiv obligă femeile să nască asa, cu vaginul îndreptat în sus. E chiar absurd.

  286. Ela, ma gandesc ca poate o fi obositor sa stai 20 de ore in travaliu sprijinita de un zid. Nu stiu, zic si eu.

  287. andrei: nu trebuie să stai sprijinită de un zid, poți să stai în pat, sau unde vrei. Dar îți zic eu din proprie experiență că e absolut absurd să nasti cu picioarele în tavan.

  288. Interesanta discutie. Ma recunosc in articol, am incercat instinctiv sa fac invers decat mama pana acum si rezultatul a fost un copil extrem de rasfatat si greu de controlat. Si ca sa punem capac la toate astea, sotul meu e si mai ingaduitor decat mine. Ce nu am realizat pana de curand e ca nu toti suntem la fel. Eu am fost o blegarie, mama spune ca acolo unde ma punea, acolo ramaneam si ziceam nici pas (e drept ca vinovate or fi fost si cartile citite obsesiv de pe la 5 ani). Copilul meu in schimb e o personalitate extrem de puternica, nu il poti sili sa faca ce nu vrea (eu una cel putin), nu il poti determina cu vorba buna, in fine, sunt putine modalitatile prin care sa il poti influenta (de obicei prin amenintari – iti iau jucariile daca nu faci asta – dar nici astea nu merg intotdeauna). Nu zic ca nici acum la 8 ani jumatate cartile nu prezinta nici cel mai mic interes. Privind deci in urma, imi doresc sa fi fost mai ferma. Sa il tin mai din scurt (nu, nu vorbesc de bataie). Sa fi construit in jurul lui un regim aproape militar, cu reguli stricte si un timp pentru toate. Celor care ma vor contrazice tin sa le precizez ca singura persoana pe care o asculta neconditionat si pe care o iubeste e socrul meu, care e o fiara, genul ala de persoana de e in stare sa te bata daca banuie ca gandesti altfel decat el. Deci, in concluzie, depinde (si) de copii educatia. Cu unii nu e nevoie de militarie, cu altii da.

    PS. Aici o sa imi atrag ura multora. Mie nu imi plac copiii in general (cateodata nici al meu nu imi place, prin comportamentul pe care il are, dar il iubesc ca pe ochii din cap, nu stiu daca o sa intelegeti nuantele), nu mi-au placut nici cand eram eu insami copil, considerand ca nu prea am ce discuta cu ei (eram genul ala prea matur, care prefera sa vorbeasca cu adultii despre istorie, geografie, samd – nu exagerez, la patru ani discutam pe tonul cel mai serios cu unchiul meu despre tancuri si alte povesti de razboi). Nu sunt absurda sa spun ca parintii nu ar trebui sa isi tina copiii doar acasa, mi-as dori insa sa nu fie nevoie sa aud tipete isterice la tot pasul (si traiesc intr-o tara vestica, unde copiii chiar sunt cocolositi si lasati sa faca tot ce ii taie capul – Anglia). Mi-as dori ca parintii sa realizeze ca nu sunt singuri pe lume ei si copiii lor si nu-s nici singurii cu drepturi. Am si eu dreptul sa merg in public fara sa ma lovesc de scene de spital de nebuni. Stiu, sunt o degenerata.

  289. @Ela; ai mare dreptate cu nasterea. Ne pun sa stam asa pentru ca lor le e mai comod, vad mai bine (sa nu mai zic ca la mine a asistat nu doar ginecologul, ci si o intreaga grupa de studenti, imi venea sa ma ridic si sa ma duc acasa, doar sa nu mai fiu in colimator :D)

  290. =))=))=)) Ela! Bine zici :))

  291. @Alexandru Negrea “Era imposibil să trecem dintr-o extremă în echilibru perfect. Efectul extremei este trecerea în extrema opusă. Mi se pare un fenomen perfect natural.”

    Eu zic ca e un fenomen perfect uman si nu unul natural. Din cate stiu eu natura are aceasta abilitate divina de a se echilibra mereu, numai noi oamenii, din motive umaniste, nu reusim sa o facem 😀

  292. In general, articolul e pertinent, dar daca intri un pic in profunzime, sunt multe de spus. In primul rand, chestia cu comunismul care ne abrutiza pe toti, fara exceptie este o EXAGERARE, ba chiar un NEADEVAR. Au existat in plin comunism parinti care au avut grija de copiii lor nu doar sa fie hraniti si sa aiba strictul necesar, dar i-au dat la scoli de muzica, de arte plastice, la limbi straine, la balet, etc. Iar multi dintre copiii aceia au ajuns oameni ca lumea, cu pozitii bune in societate. Apoi, comentariile referitoare la parintii de azi iar sunt cu dus si intors. Este posibil ca “parintii sa fie prosti”, ma rog, unii dintre ei, desigur, dar ganditi-va si la ce EXEMPLE primesc COPIII de la SOCIETATEA IN CARE TRAIESC. Este extrem de important acest lucru, in orice epoca, puterea exemplului a functionat si functioneaza si astazi. Atata vreme cat PARINTI precum unii moderatori de televiziune batjocoresc diverse persoane in vazul intregii tari, iar unele dintre acele persoane nu au o provienenta oarecare (ati inteles desigur la cine anume ma refer), cum putem avea pretentii de la fiintele in formare numite copii??? Stiu ce veti spune: daca nu-ti place, schimba postul. Asta deja a devenit o lozinca fara nici un fel de acoperire, nu e suficient sa schimbi postul ca sa scapi de mizerie umana, vulgaritate, prostie, mahala si gusturi cel putin indoielnice. Putem vorbi si comenta ore pe acest subiect, dar la ce rezultat concret vom ajunge, chiar nu stiu 😉

  293. ela, morringain
    şi cam cum aţi dori să stea personalul care asistă naşterea ? întins pe spate, sub femeie ?
    poziţia ginecologică aşează vaginul perfect orizontal şi permite , da, observarea şi intervenţia medicală normală. sau, cum ai spus, ”văd mai bine”. şi lucrează mai bine dacă şi văd ceea ce fac.

    iar dacă naşterea e într-un spital de nivel clinic universitar, da, asistă şi studenţi, că şi asta e logic. doar nu vreţi să observe prima naştere după de îşi dau primariatul.

  294. daca, sa zicem, o sa am nevoie de terapie, e cu programare?
    Cristina, sigur ca articolul nu e ca o stire de la cnn exact 100%, dar de asta il si citim, e frumos scris, iar liniile generale sint corect trasate

  295. @Agnes, dezvolta partea aia cu asistentele sub mama 😀

  296. @Agneswood: trecand peste mistocareala ieftina (esti medic cumva?) pozitia contribuie la prelungirea aiurea a travaliului si la mai multa durere. Am voie macar sa nu imi placa, chiar daca asta ar dovedi ca sunt imatura si nu am chef sa simt durerea? Din cate am citit, sunt multi medici si moase care considera nasterea in picioare (sau pe vine, mai exact) mai potrivita, uite aici un punct de vedere http://www.midwiferytoday.com/enews/enews1201.asp#qwr

    Nu ma intereseaza foarte tare cum si cand isi obtin experienta studentii, as fi preferat sa nu fie cu mine. Chit ca vorbesc acum despre asta, sunt o persoana destul de rezervata si nu imi place expunerea. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, am facut o greseala ca nu am nascut acasa, cu vreo moasa pe care sa fi cunoscut-o cu luni inainte si care sa stie ce probleme am si nu cu niste straini plictisiti si indiferenti si care in final nu m-au ajutat cu nimic, ca tot moasa a fost cea cu treaba. E un moment delicat, intim, chiar nu e cazul sa fii expusa ca la piata. Parerea mea. Si poate daca respectivii studenti si doctorul care ii insotea ar fi fost o idee mai respectuosi, n-as fi zis nimic.

  297. Simona, am incercat de vreo doua ori sa scriu un comentariu. N-am reusit, n-am idee de ce. In fine, nu e important.

  298. @morringain: erai in spam, te-am scos

  299. “trecand peste mistocareala ieftina (esti medic cumva?)”. Doamne, deci medicii au ajuns DRACUL pe pământ, sunt siderată.

  300. @Simona: multumesc ca m-ai scos din spam. N-or fi toti dracul pe pamant, dar unii dintre ei nu au nici cea mai mica urma de empatie fata de pacientii lor. Tocmai de aia am intrebat-o daca e medic. Doar aceasta categorie s-ar gandi sa iti tranteasca in fata ceva in genul comentariului ei. Ma rog, s-ar putea sa am eu prea multe sensibilitati, nu ma bagati in seama.

  301. @Agneswood, @Simona: din experiența mea proprie si personală, atâta vreme cât am fost lăsată de capul meu în travaliu, la spital, si am stat pur si simplu întinsă în pat, travaliul meu a mers f.f. bine si rapid, durerile au fost suportabile, am ajuns la momentul expulziei rapid, când evident doctorul m-a urcat pe masa ginecologică, cu picioarele ridicate în sus, pe suporții ăia- ei bine, dintr-o dată am simțit că e muuult, muult mai greu, din poziția aia, să împing, să nasc, să se întâmple totul firesc. E oricum destul de greu să nasti, minimul care s-ar putea face în spitale e să te lase să stai într-o poziție pe care o simți tu firească, să-ți fie mai usor. Si, Agneswood, pe masa ginecologică, cu picioarele pe suport, nu esti în poziție perfect orizontală, dimpotrivă, bazinul e îndreptat oarecum în sus si e mult mai greu să împingi. Există o forță pe lumea asta la care-i zice gravitație, asa că logic, e mult mai usor să nasti dacă bazinul e îndreptat în jos, nu în sus. E, cum să zic, complet aiurea, chiar chinuitor, să forțezi femeile să nască cum e mai usor pt doctor, nu cum e mai usor pentru ea.

  302. pe nimeni nu interesează cum îşi obţin viitorii medici experienţa dar, atunci când au nevoie de ei, ar prefera să aibă una cât mai bogată şi diversă.
    cât despre poziţie, ar fi bună o trapă ca aceea de la service-ul auto, că altfel tot nu văd cum ar putea interveni personalul care asistă naşterea.

    Simona
    din respect pentru tine, mă abţin să continui pe tema asta, că se trece la şpagă, lipsă de empatie, de curăţenie etc, chestii pe care nu le-am negat niciodată.

    oricum, notează că m-am ţinut la posturile cu perăntingul. bag numai concluzia mea, acum, în prag de grenperănting (care cred ca va fi mult, mult mai mişto) : cel mai bine ar fi ca femeile să nască întâi al doilea copil, la care eşti deja relaxată şi mişto şi uşor nepăsătoare şi de abia pe urmă să-l faci pe primul, ăla la care eşti nebună şi disperată. 😀

  303. @agneswood: există mii, zeci de mii de clinici în lumea asta în care femeile nasc fără a fi cățărate cu forța pe masa ginecologică. Câteva astfel de clinici funcționează si în România. Ăia oare cum se descurcă? Ceva îmi spune că au găsit soluții, altele decât trapa auto. Eu pledez pentru un pic de respect si de empatie pentru femeile care nasc, nu glume tâmpite de genul “ce te plângi acum, când a intrat n-a durut?” Crezi că de-astea are chef o femeie care naste să audă de la asistente? Mistouri si glume cretine? Sau să fii luată cu japca si cocoțată pe masa aia, desi tu încerci să explici că mai ai nevoie de o jumate de oră în altă poziție? Nu sunt nici pe departe de părere că femeile ar trebui să nască acasă, sau fără doctor, sau mai stiu eu ce alte minuni, dar mai bine decât în spitalele de stat din România siguur se poate! Cât despre eventualitatea sa niste studenți/rezidenți să asiste la nastere, eu cred că e de bun simț să fii anunțată dinainte, ca să fii pregătită psihic.

  304. ela
    tu te cerţi cu mine pe teme complet aiurea : miştouri şi glume cretine, luat cu japca şi cocoţat pe masă, calitatea spitalelor din românia etc, chestii despre care eu nu am spus nimic. şi dacă am promis mai sus că nu o să continui, va trebui să mă abţin să îţi răspund.

    la fel cum nu îţi răspund că, odată internată într-un spital cu normă clinică, e logic că vei avea parte de studenţi peste tot. 🙂

  305. @agneswood: eu nu mă cert cu nimeni, nu stiu de ce ai impresia asta. Acuma, zi si tu, de ce nu poate o femeie să nască pur si simplu în pat, să fie lăsată să se mai miste, să se ridice, să-si schimbe poziția? Eu am stat cu cumnata mea când a născut, a fost într-o clinică particulară, a născut în patul din salonul unde fusese internată, firesc si relaxat, fără picioare în tavan. Si doctorul chiar n-a părut a avea asa, vreo dificultate deosebită în a urmări nasterea, chiar dacă cumnata mea se mai ridica din când în când din pat, se aseza pe o minge din aia uriasă, sau se putea în genunchi lângă pat, etc. Atunci am avut si eu revelația că se poate si altfel, mai bine, mai usor, mai comod decât am născut eu.
    Pur si simplu nu pricep ce susții tu: că e absolut obligatoriu, pentru o nastere în siguranță, ca femeia să stea pe masa ginecologică, chiar dacă pentru ea e extrem de incomfortabil?

  306. @Ela: eu zic sa o lasi in pace pe agneswood, fiecare cu parerea lui pana la urma si nici tu nu o sa o convingi ca ai dreptate, nici ea pe tine. Daca ei i se pare corect ce si cum se intampla e foarte bine, inseamna ca e mai bine adaptata decat noi la viata de cu toate zilele. Pentru asta ma bucur pentru ea si o admir, eu una avand o toleranta foarte mica la durere si oroare de spital. Din cauza asta am ajuns acolo de foarte foarte putine ori, cand a fost absolut necesar. Si o data cand nu a fost necesar, la nastere.

  307. Din generația de părinți ˝nu vreau să îmi traumatizez copilul˝ o să iasă generația de copii cu un ego generos, care au voie să îi toarne nisip în cap prietenului la joacă, dar acesta nu are voie să se manifeste la fel. Asta este o chestie la care am fost martoră. Sunt un fost-copil ˝post-decembrist˝ și i-am auzit de multe ori pe ai mei spunând că m-au crescut total diferit față de cum au fost ei crescuți, dar au știut să îmi spună ˝nu˝ și să nu se facă de râs cu mine la magazin. Ai dreptate la treaba cu autoritatea. Din păcate mulți părinți preferă să facă un credit la bancă să îi cumpere copilului IPhone decât să îi spună un ˝nu˝ argumentat.

  308. Mie articolul mi s-a parut de bun simt si ma-ajutat sa-mi consolidez anumite convingeri si sa schimb altele indoielnice. Nu-l vad pe Iuda printre randuri. Pot spune ca sunt de acord cu Ioana si chiar aplic cele doua metode descrise de ea si functioneaza de fiecare data cu pustiul meu care vrea totul ieri si care cere cate 5 lucruri in acelasi timp. Ma ajuta sa raman eu si pe el il ajuta sa inteleaga ca nervii mei nu-s de elastic. Ce facem sa nu ne influenteze parintii exagerati? Pai nu trebuie sa ne placa tot si nu trebuie sa fim de acord cu tot, fiecare este liber sa creada ce vrea si sa-si creasca copilul cum considera oportun, asumandu-si deciziile luate, bineinteles. Cred ca din momentul in care nu te-ai gandit si nu ti-ai asumat deciziile devii exagerat si ar trebui sa ai pe cineva langa tine care sa-ti atraga atentia, pentru ca poti schimba mereu ceva. Si as mai adauga ceva care suna asa: Si nu in ultimul rand, sa ne simtim bine!

  309. @Andrei. sigur ca ai si gasesti scuze si explicatii la felul cum iti cresti copii,. Eu ti-am dat un studiu facut de Australian Association for Infant Mental Health Inc, adica nu e nea’ Capraru, si nici ‘supernanny’ ca am vazut-o si pe asta ca scrie carti :D. iti pot da carti, studii in sensul asta cate doresti. Apropos, s-a lasnat de curand o carte faina, ti-o recomand… ‘Continuum concept’

    Ai spus initial ca:
    “A dormit cu soru-sa in camera; singure, din prima zi. Ca mai se trezeste cate una prin somn zbierand…. ”

    Si apoi zici ca de fapt au dormit fara scandal…

    “Deci asa se cheama ca fetele au dormit singure din prima zi, fara nici un fel de scandal”

    Pana la urma cum fu? Scandal inainte sa doarma singure ‘din prima’ sau dupa? :)) Eu cred ca a fost metoda ‘Controlled Crying’ si asta face rau copilului si d.p.d.v. fizic, e dovedita treaba, un studiu serios a aratat ca in timpul plansului mor celule nervoase.

    Solutii se gasesc la orice scenariu expus de tine, numai toleranta si empatie sa fie pentru copil, nu-ti trebuie carti citite sa cresti copil cu atasament sanatos(atentie, asta si-l duce cu el toata viata si-l afecteaza direct, indifferent cate doctorate face).

    Gemenii se pot alapta simultan, se pot purta in wrap, sling (ca sa nu ‘zbiere’ in timp ce mama face din treburile casnice). Conform OMS aproape toate femeile pot alapta , sunt mici exceptii, sub 1%. Nu exista ‘n-are mama lapte suficient’ si asta ti-o poate confirma un consultant lactatie, eventual intreab-o pe doamna dr Culcer daca nu ma crezi pe cuvant :D. Se mai poate practica EC (Elimination communication ) pentru economie de pampers, noi l-am practicat din alte motive. Faza cu prizele ma termina, fratilor, exista protectii pentru priza, incredibil, costa 10 lei. Ce-i asa mare scofala sa securizezi casa, protectii in prize, dopuri pe colturile mobile? E mai simplu sa plesnesti copilul peste maini, ori urlat la urechea lui ‘nu e voie’.

    Asta cu ‘mama ce cheltuieli sunt daca ai copii si ce greu este’ nu pot s-o pricep, pana la urma in secolul asta poti allege sa faci sau nu copii.

    Eu am doi copii, diferenta intre ei e de nici doi ani si i-am crescut cu putin ajutor din partea sotului, fara bunici, bone etc. Nu a fost ‘asa de greu’ decat daca nu as fi reusit sa ma dezbrac de prejudecati etc. Copiii cresc usor si fara sa planga, sa faca tantrum, daca sunt crescuti cu dragoste si empatie. Nu-mi fac tantrum mai deloc, nici in magazine, ma intreaba daca e scumpa jucaria inainte sa o arunce in carucior, negociem, …acum ca au notiunea banilor, ce-I drept nici nu m-am dus cu ei la raionul jucarii la un an jumate, sa le arat ca ‘n-au voie’. Au avut si ei frustrarile lor dar eu, ca mama ce se presupune ca-mi iubesc si inteleg copiii, le-am oferit un umar pe care sa planga, fara amenintari, suturi.

    A, in Romania mama nu ‘trebuie’ sa mearga la serviciu la trei luni, ca pana una alta are indemnizatie de crestere a copilului de 85% din salariu.

    Te asigur ca nu-s nici troglodita, nici sectanta, in plus am si cateva diplome de master :D.

  310. […] mine – trecerea de la o extrema la alta in cazul greutatii – cu subiectul dezbatut de Simona Tache zilele trecute, referitor la comportamentul parental schimbat la 180grade in ultimii […]

  311. […] doi este ocupat de un articolul redactat de Simona Tache pe blogul sau, in care abordeaza subiectul attachment parenting. Articolul […]

  312. […] doi este ocupat de un articolul redactat de Simona Tache pe blogul sau, in care abordeaza subiectul attachment parenting. Articolul a generat 569 de share-uri pe Facebook, 463 de comentarii, 1 208 de like-uri, 5 […]

  313. Excelent articol, mai ales venind de la cineva care n-are copii. Iti dau dreptate că se poate lucra cu un efort mic sau mediu cu 98% din copii, cu condiția ca părintele să aibă trei lucruri: (1) să înțeleagă mecanismele motivaționale ale copilului, (2) să rămână cool-headed, ferm și încrezător în ceea ce urmărește cu copilul, și (3) să aibă inspirație/imaginație în găsirea soluțiilor. Dacă îți lipsesc una sau mai multe din aceste lucruri, sarcina devine dificilă. De asta eu cred că a observa familia altcuiva care face o treabă bună ca părinte și a povesti cu ei e mult mai de folos decât a citi un raft de cărți.

    Părinții mei au prins în copilărie și tinerețe vremurile dinaintea comunismului, așa că am avut norocul ca ei să nu fie lipsiti de viziune și orizont, deși au suferit destule de pe urma comunismului. Au fost autoritari cu mine, dar mi-au dăruit și multă dragoste, grijă și mi-au clădit încrederea – nu atât încrederea în mine cât încrederea în ceea ce e bine.

    Eu sunt ceva mai soft decât ei ca părinte, îmi iau mai mult timp pentru copiii mei și le scobesc mai adânc în suflet pentru a afla ce îi doare, îi motivez mai mult pentru realizări, dar sunt la fel de ferm si de _confident_ în _parenting_ ca și ai mei.

    Eu zic că nu toți părinții mai tineri care își prea cocoloșesc copiii o fac pentru a supra-compensa propriile lor traume. Unii o fac din comoditate de moment, alții o fac din lipsă de imaginație, iar alții o fac pentru că au citit o carte self-help de doi bani, care le-a spus că odrasla lor e toată o bunătate și un potențial, și trebuie lăsată să crească în voia ei. Nu există o minciună mai mare. Un copil e mai degrabă ca un pomișor, care trebuie săpat, tuns udat etc. ca să aducă roade.

  314. Super articol l-am gasit mai tarziu rasfoind prin blog, venind de la articolul cu bataia la romani. Trec exact prin ce descrii, de curand devenita mama, analizand si reanalizand toate greselile pe care le-au facut ai mei si incercand sa ii iert pentru ca numai ei stiu prin ce rahaturi au putut sa treaca, stand la cozi interminabile sa ne ofere un minim de supravietuire, avorturi ilegale si alte chestii, e si normal sa fie ei la randul lor terminati psihologic si sa ne fi traumatizat pe noi. La fel si eu, sunt vesnic incordata, mai ales ca am trait jumatate din viata in Occident, si la fel, parca imi iau revansa sa ii ofer baiatului meu tot ce nu am avut eu in copilarie, sa nu fac deloc aceleasi greseli etc. Acestea fiind zise macar sunt lucida ca pot da in extrema cealalta si incerc din rasputeri (fara a ma incorda prea mult) sa nu fac asa.

    Citeam in orizontala comentariile si mi-a cazut ochiul pe citeva linii pe care le zicea Mada parca despre cezarienele la cerere si nasterile complet nenaturale, urmate de alaptarea cu lapte praf samd. Din nefericire alte tari Occidentale au trecut si ele prin etapa asta si acum revin la baze mult mai sanatoase.
    Iar acum trebuie sa caut articolul cu attachement parenting pentru ca am ceva comentarii si acolo legate de astea.

    Oricum, faptul ca se discuta in Romania macar acum despre anumite chestii, zic eu ca e un pas inainte. Nu toata lumea va fi de acord, insa macar e un pas inainte in terapia colectiva de care are nevoie poporul asta….

  315. un articol foarte interesant dar si foarte diplomat. am citit aproape toate comentariile.
    trist este ca sunt foarte multi parinti care au facut copii sub presiune sociala si apoi au constatat ca nu le place deloc treaba asta. lucru care se traduce prin: neglijenta, pasarea responsabilitatilor catre bunici, lipsa de atentie acordata copilului. un copil inseamna o mare responsabilitate si dedicatie, dar acesti parinti “moderni” doresc sa “copilareasca’ in continuare la o bere cu prietenii, la o sueta, la mall etc si isi cara copii super agitati si obositi dupa ei desi nu este locul adecvat pentru ei, acestia urla deranjeaza etc. totul sub pretextul ca trebuie sa “socializeze”… ce socializare o fi la un copil de 4 ani sa urle si sa alerge 3 ore intr-un restaurant unde evident nu se simte bine ca nu e locul lui acolo… nu pricep.
    am observat si eu tendinta asta de cocolosire si superprotectie a “impielitatului”. e de ras, sincer. nu il pune sa isi stranga gunoiul dupa el ca il traumatizezi. da-i ce vrea ca altfel il traumatizezi. tendinte care merg pana la imbracat si incaltat de mama pana la varste inaintate (peste 7 ani). p bune ?! s-a ajuns foarte departe. probabil s-au inspirat dupa modelul din vest (unde am inteles ca sunt mari probleme cu proasta crestere -majoritatea sunt monstruleti care au ajuns sa fie sedati cu pastile sub diverse pretexte-boli psihice inchipuite).
    si nu stiu unde ai vazut tu atatia parinti citind carti de parenting in conditiile in care o mare parte din romani sunt fie semianalfabeti, fie ignoranti. dar copiii lor se comporta la fel ca cei razgaiati de parentingul modern. probabil din ignoranta parintilor, care in acest caz este egala cu parentingul cititorilor de carti despre cum sa sufli in fund mai bine la copil.
    cel mai bun este echilibrul si adecvarea la intelectul si varsta copilului,. este clar ca un copil inteligent va intelege rapid ceea ce ii spui (daca rugamintile tale sunt juste), la unul mai putin inteligent sau mai mic de varsta exista metoda consecintelor. nu sunt de acord cu agresiunile fizice decat in cazuri extreme (gen bagat mana in priza, sau cand celelalte metode au esuat). un copil nealintat si crescut echilibrat nu se va da cu fundul de pamant ca sa obtina ce vrea deci motive de “palmita la fund” nu prea sunt.
    parintele tebuie sa stie sa spuna NU. mai ales daca acel parinte nu este vreun bogatan. pentru ca in afara de el, nimeni nu ii va tine copilul in puf. acel copil odata devenit adult va crede ca totul i se cuvine si isi va lua multe suturi in fund de la…altii ca el! si daca taticu nu are un imperiu care sa ii asigure servitori care sa ii faca mofturile, sau o stabilitate financiara va avea foarte multe frustrari si, in jungla in care traim, probabil ca va avea parte si de multe agresiuni deoarece atitudinea lui nu va fi cea corecta si nu isi va da seama de asta. nici supusenia nu e buna, asta creeaza sclavi, usor de prostit, dar o limita rezonabila intre cele 2 incepe in copilarie.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green