Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

De ce prefer echilibrul în locul excesului. Din nou despre attachment parenting

Vreau să revin cu precizări la ceea ce am scris deja și a provocat dezbateri intense. O să încep cu ce am învățat eu nou, anume că crizele de plâns și tăvălit pe jos pe care le fac mai toți copiii, mai ales între 2 și 3 ani, nu sunt neapărat o negociere dură cu părintele, cum credeam eu (“Urlu, ca să faci ce vreau eu”), ci mai degrabă expresia unor frustrări și unor nevoi nerezolvate. Iar soluția nu e neapărat cea la care mă găndisem eu (anume să nu le dai prea mare importanță, să le ignori, cum ar veni, ca să nu le amplifici, sau să le întrerupi prin scoaterea plângăciosului din mediul în care se manifestă), ci chiar atenția. Mai exact, înțeleg că e bine să iei copilul în brațe și să-l liniștești cu dragoste. Foarte frumos, sunt de acord cu asta și vă mulțumesc că m-ați ajutat s-o înțeleg.

Ce n-am înțeles e discursul tragedian și despletit al multor mame vizavi de genul ăsta de episod, discurs prin care se raportează la copil ca la un nefericit și un neînțeles absolut al soartei, iar la ele însele ca la niște vinovate de nefericirea și suferința lui. Vinovate care – citeam pe diverse bloguri – trebuie să-i ceară iertare celui mic, pentru că, în nemernicia lor, nu reușesc să-l înțeleagă și să identifice sursa frustrărilor lui, în acel moment. Sunt un fan al lui “Iartă-mă” și m-aș bucura ca oamenii să învețe să-l folosească într-o măsură mai mare decât o fac, însă nu în contexte injuste față de ei înșiși. Adică, hai să nu începem să-i cerem copilului iertare pentru că, pe lângă că nu înțelegem plânsul lui inexplicabil, nu auzim nici infrasunetele și nu știm să vorbim nici klingoniana, că s-ar putea să înțeleagă profund greșit noțiunea de iertare, ceea ce nu va ajuta pe nimeni mai departe în viață. Nici pe noi, nici pe el. Și hai să-i înconjurăm plânsul cu dragoste, dar fără să ne raportăm la el ca Antigona. Nu de alta, dar în viață există tragedii și mai mari și, dacă ne comportăm ca și cum ar fi bolnav pe moarte atunci când face o criză de plâns, cum o să ne comportăm când o să aibă febră sau o să-și spargă doi dinți?

Asta e, de altfel, chestia care mi-a atras dintotdeauna atenția la adepții acestui model de parenting: patetismul discursului și raportarea la copil ca la o ființă megaultrasupervulnerabilă, de care tre’ să-ți fie milă foarte des și pe care trebuie să o overprotejezi, ca să nu dezvolte traume. Și, în continuare, mi se pare bolnăvicioasă obsesia traumelor care pândesc la orice colț de stradă, gata să-l nenorocească definitiv pe cel mic. Și cred sincer că un copil din ăsta, overprotejat, o să fie un adult fragil, dezorientat, speriat de bombe (și de traume!!) și nu foarte capabil să se descurce în situații critice, fără ajutorul mămichii și al tătichii. Și că, oricât de multă dragoste i-ai oferi, abilitățile de supraviețuire nu le va dobândi prea ușor, dacă tu ești mereu acolo, călare pe el și gata să-i oferi chiar și ce încă nu-și dorește și să rezolvi problemele pe care încă nici nu le are.

Despre principiul de a nu cere copilului să facă altceva decât ce vrea el iarăși cred că s-ar putea să nu fie cel mai bun. Treaba părintelui nu e doar să-i împlinească dorințele și să-i asigure confortul fizic și emoțional. Mai trebuie și să-l pregătească pentru viața de mai târziu. Și pentru lumea în care mai târziu va trebui să trăiască pe picioarele lui. Lumea ASTA, care există și ne înconjoară, nu una foarte mișto, în care faci ce vrea mușchii tăi, dar UTOPICĂ. Să pregătești un copil pentru o lume care nu există numai pentru că sună foarte mișto și foarte cool ideea de “no rules” mi se pare echivalentul lu’ a-i prepara cu mânuțele tale niște traume babane pentru mai târziu și a-i așeza destinul sub semnul inadaptării. Sunt ultimul om care să pledeze pentru conformism și pentru submisivitate, sunt ultimul care să îmbrățișeze idealurile corporatismului (cine a lucrat vreodată cu mine poate să confirme că nu am fost niciodată genul de roboțel disciplinat, ci, dimpotrivă, mereu un angajat incomod), dar… pentru nimic în lume nu mi-aș crește copilul sub semnul minciunii că “în viață poți să faci numai ce vrei”.

Pentru adepții lui “îl las să facă ce vrea” și ai lui “copilului nu tre’ să-i impui nimic”, aș avea o întrebare: de unde știe copilul, săracul, ce vrea? Se naște el așa, cu un bagaj de alegeri deja făcute, pe care tu doar tre’ să i le respecți? Știe el, încă din burtă de la mă-sa, ce vrea și ce nu vrea? Eu zic că nu știe și că ține de tine să-l îndrumi către alegerile corecte. Și că poți să-l înveți să vrea. Să vrea să facă și el ce fac ceilalți copii la școală sau de la grădi, să vrea să respecte niște reguli și niște limite, să vrea diverse, asta neînsemnând că-i calci în picioare voința. Dacă copiii ar ști by default ce vor, mă gândesc că n-ar vrea ba să-și bage degetele-n priză, ba să-și tragă-n cap un ghiveci, ba să pună mâna pe aragazul aprins. Iar dacă, în calitate de părinte, îl înveți să respecte niște reguli și niște limite, nu înseamnă că-l strivești sub bocancul dictaturii parentale, ci doar că-l pregătești să trăiască echilibrat în lumea reală, care conține și reguli.

Cu alte cuvinte, cum spuneam și la postarea anterioară, cred că, la capătul negocierii permanente și al dialogului purtat cu dragoste, respect și empatie, părintele trebuie să fie, totuși, cel care trasează limitele și are drept de veto, nu copilul (și nu, nici nu se pune problema de bătaie, asta ca să previn eventualele interpretări răuvoitoare). Și că a-l crește respectând orbește doar niște presupuse opțiuni ale lui este echivalent cu dezorientarea și haosul. Și cu a-i face rău. A, că în viață, deși nu poți să faci ce vrei, trebuie să rămâi demn și să nu-ți fie niciodată rușine de unghiul pe care îl face coloana ta vertebrală în raport cu pământul, asta e altceva. Și să fiți siguri că va fi printre primele lecții pe care le va primi copilul meu de la mine.

Despre punerea 100% la dispoziția copilului (de la purtatul lui în wrap non-stop, la alăptatul până când decide el că nu mai vrea și la dormitul cu el în pat, până optează singur pentru independență), iarăși nu am o părere prea bună. În primul rând, copilul nu are cum să opteze cu adevărat pentru alternativa independenței, dat fiind că nu prea știe cum e. Poate i-ar plăcea, săracul, să mai meargă și pe jos sau în căruț, ca să exploreze lumea înconjurătoare și să se poată mișca mai în voie, dar dacă e ținut non-stop într-o cârpă, atârnat de maică-sa, piele pe piele, e cam greu să afle că-i place, nu? Altfel, sunt fan wrap, mi se pare f mișto și practic. Cu excesul nu sunt de acord.

În al doilea rând, un părinte care-și anulează în momentul nașterii unui copil toate celelalte roluri care l-au definit până atunci ca ființă umană și decide să fie doar părinte și-atât, 24 din 24, cu prețul oricăror sacrificii, nu are cum să fie un părinte fericit. Iar eu cred că un copil nu are nevoie de părinți frustrați și nefericiți. Și că mai repede îi organizezi o traumă martirizându-te și anulându-ți complet toate celelalte aspecte ale vieții, cu frustrările de rigoare, decât dacă îl înveți să doarmă singur înainte de vârsta de 5-6-18 ani, când ar pleca singur din patul tău. Cu alte cuvinte, cred că părintele are nu numai obligații, ci și drepturi, printre care ăla de a-și dori uneori să se dezlipească de copil. Și că, pe lângă mame și tați, e OK și sănătos să ne dorim să fim și altceva: soți, iubiți, avocați, agenți imobiliari, prezentatori meteo, prieteni etc. Dacă e să mă întrebați acum cum voi proceda eu, o să vă spun că îl voi învăța de mic să doarmă în camera lui și voi încerca să nici nu mă simt vinovată pentru asta.

Cu alte cuvinte, rezumând pe scurt, cred după cum urmează: 1. că vânătoarea asta permanentă de traume e bolnăviciune curată; 2. că tare bună e dragostea (multă, multă și manifestată explicit, și cu vorbe, nu doar cu fapte și îmbrățișări), iar empatia și respectul sunt aur, dar e nevoie și de reguli și limite; 3. că părintele are și el drepturi, printre care și p-ăla de a fi fericit uneori din motive independente de copil; 4. că un copil overatașat azi de părinte va fi mâine un adult confuz, neajutorat și dezorientat.

La aceste concluzii au ajuns, de altfel, țări care, până de curând, au practicat la scară mare attachment parentingul și care, azi, caută deja modele mai echilibrate, de mijloc.

Asta a fost pledoaria mea pentru echilibru (am ținut să o nuanțez, ca să clarific unele neînțelegeri de la postul anterior). Încă o dată îmi cer scuze părinților și celor cu experiență concretă în creșterea copiilor pentru faptul că m-am folosit de dreptul la liberă exprimare, pe care îl au și nepărinții. 🙂

232 comentarii

  1. […] EDIT 2: Am revenit mai nuanțat asupra subiectului: De ce prefer echilibrul în locul excesului. Din nou despre attachment parenting. Related posts:October 4, 2012 — De ce prefer echilibrul în locul excesului. Din nou […]

  2. Pot sa completez?
    1. Un copil e o fiinta cu trairi proprii, dar trebuie ajutat sa si le descopere, sa le inteleaga si, mai ales, sa le controleze, nu sa le reprime. Nu face asta decat daca parintele ii arata cum. Pentru asta insa, trebuie ca parintele sa fie in stare sa le controleze in primul rand pe ale sale.
    2. Un parinte va fi normal la cap pentru copilul sau doar daca viata sa este normala. Adica pastreaza echilibrul intre ce trebuie, ce vrea si ce ii place sa faca. Un parinte cu fixatii va avea un copil cu fixatii.
    Parerea mea de mama de copil de 6 ani care are si nervi, si emotii, si temeri. Mama care are, la randul ei, nervi, emotii, temeri. 🙂

  3. Sa vezi tu cum toate teoriile sanatoase dispar in papusoi cand puiutul tau te va privi neputincios in ochi, tu fiind singura fiinta de pe lume pe care o vrea langa el.

  4. Măi Simona, esti mai mult decât calificată să fii mamă 😀 Eu nu mi-am pus nici una din aceste probleme înainte să nasc, n-am citit absolut nicio carte de parenting si cumva copilul meu e vesel si nevătămat, destept si fooarte misto. Natura ne-a echipat să ne crestem copiii, asa că ascultă tu în primul rând instinctul tău, si pe urmă restul de teorii, fie că vin de la mama, de la soacra, de la prietenă, de pe vreun blog sau din cărțile de parenting. Asta zic eu că-i cel mai important: să-ți asculți instinctul, intuiția si inima, si să te bucuri si să te distrezi cât de mult poți. Si să nu-ți face procese de constiință aiurea, o mamă cu angoase va transmite aceeasi stare copilului. 😀

  5. Adica regula de baza e ca nu-i nicio regula. Adica dupa cum simti, nene!…

  6. Daca ar sti adeptii astia ai A.P. ca pe mine mama ma lasa inconjurata de fulgi (de care mi-era o frica teribila cind eram mai maricica si ma puteam misca singura, dar prea mica pentru a fi lasata sa ma misc libera prin casa), ca sa dea o fuga sa cumpere piine, probabil ar pune-o pe mama la zid si-ar condamna-o pe viata.
    Ei da, mama nu-si putea permite sa se anuleze ca persoana atunci, mai iesea si la piine, fara plod agatat de git, ba chiar mergea si la serviciu. Ca pe atunci nici nu se stia ce-i aia “casnica” si nici concedii de maternitate interminabile.

    Sint 100% de acord cu ce ai scris. Doar o chestie iti spun: never say never. Stiu femei care condamnau, ca si tine, anularea asta ca persoana, condamnau faptul ca mamele nu aveau alte subiecte decit bebelusul, pampersul, papica si culoarea cacalitei… dar, cind au devenit mame, au cazut in aceeasi capcana. Numai ca se intelegea de pe satelitul lui Google ca erau deja la capatul puterilor si in pragul epuizarii nervoase. Tine-te pe pozitie! 😉

  7. Deci asta cu “numai cu mine vrea sa stea, numai cu mine vrea sa manance, numai cu mine etc” este in primul rand, mi se pare mie, si ma scuzati in avans, o gandire bolnavicioasa. Ii este mai greu parintelui sa se detaseze de copil(este extraordinar sa ai o fiinta total dependenta de tine, iti da un simtamant de atotputernicie) decat copilului sa se detaseze de parinte, dupa doua trei plansete, uita si isi concentreaza atentia asupra celor din jur. Este de preferat sa plaga cand e mic, aici va rog sa imi povestiti o trauma de la varsta de 3-4 ani pe care v-o amintiti(nu din povestite) decat sa fie un neadaptat social din motiv ca ti se rupe sufletul atunci cand nu mai are nevoie de tine. Copilul trebuie sa stie, ca atunci cand are nevoie, esti acolo.

  8. Mada, soacra-mea punea pe scari cactusi, cand aveam copilul la ea. Nu mai urca piticul la etaj de teama sa nu il muste “captusul” si asa putea si femeia sa mearga 5 minute la baie. :)))

  9. Ştii ce e, de fapt, nasol? Faptul că cei care înţeleg ce ai exprimat tu aici, deja aplică, iar cei care nu aplică nu pricep o iotă, ba chiar sunt convinşi că baţi câmpii. Iată, deci un articol sublim şi inutil. Cum, Doamne iartă-mă, să le bagi în cap unora lucruri simple şi de bun simţ?! Cu forţa? Prin legi? Prin interzicerea procreerii? Uof, ce m-am ‘nervat!

  10. eu sunt mama de aproape 7 ani si in timpul asta am invatat ca pentru sanatatea mintala a tuturor (mama, tata, copil) este foarte important sa nu te anulezi ca om si sa te privesti si din alta postura decat cea de parinte.

    am luat copilul cu noi peste tot de cand era mica, insa ne-am acordat si noua timp. n-am citit carti, n-am aderat la teorii si cred ca a crescut frumos. evident, cu limite, si reguli, si pedepse (fara bataie, nici eu nu sunt de acord) pentru ca altfel chiar nu se poate.

    iarasi, ma enerveaza autoproclamarea asta de mama care se sacrifica. in “parintie” – sa nu mai folosesc si eu termeni englezesti 🙂 – nu e vorba de sacrificii.

  11. Ce legatura are amintitul cu traumele? TRÁUMĂ, traume, s. f. 1. Traumatism (1). 2. Emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel, astfel încât acesta nu mai reacționează normal. – Din fr. trauma, germ. Trauma.
    Cum sa-ti aduci aminte exact ce s-a intamplat la 4 ani si cum cuantifici cat din cine esti tu acum este o urmare a ceea ce s-a intamplat cand aveai 4 ani?
    Eu cred ca se confunda trauma fizica cu cea psihologica.

  12. Gabi, deci soacra ta va fi pusa la zid impreuna cu mama mea 😆 😆 😆

  13. Psiholog nu-s si imi cer in avans iertare celor care imi vor aminti ca judecata mea nu are valoare…
    Plecand de la multele comentarii (de aici si de pe fb) adunate in aceste zile la primul articol al Simonei, nu pot sa nu fac o legatura – de bun simt, zic eu – intre ele si articolul de azi.
    La fel ca in discutiile interminabile despre maidanezi, cei mai acizi/necizelati/incapatanati comentatori erau exact cei care fac parte – intr-un fel sau altul – dintre parintii hiperprotectivi.
    Ce au de invatat copiii inconjurati de o “dragoste oarba” impusa de parintii lor? Cum se vor dezvolta ei daca, in afara de o grija excesiva pentru ei, sunt inconjurati de idei fixe si absolut “universal valabile”?
    DA Simona, ai dreptate: echilibrul este cel mai de pret lucru pe care il putem oferi copilului, noua, familiei si de ce nu, semenilor nostri in general.

  14. Simona,nu am citit toate comentariile de ieri ca m-am plicitsit.
    1. Esti gravida? ( insarcinata, astepti un bebe, etc.)
    2. Oare ce mai face ala de la T.A.T.A, era simpatic
    te pup

  15. nu cred ca sunt reguli aplicabile tuturor,decat cateva principii generale pe care le-a suprins f bine simona.
    copii se nasc cu nevoi afective diferite.
    nepotelul meu se juca ore intregi singurel ,iar strumf nu sta nici 5 min fara cineva.unii copii au o nevoie de afectiune mai mare ca ceilalti,o nevoie de recunoastere a meritelor lor pt a capata siguranta.
    cred ca iubirea este poate singura regula generala aplicabila tuturor copiilor.toti au nevoie de iubire.

    si da, frustrarile parintelui trec la copil,daca parintele nu se poate controla suficient.
    echilibru in toate.

    e greu sa accepti ca tu nu poti face ca popeasca sau ioneasca,ca al tau nu sta lipit in fata TV, nu se joaca in tarc si nici nu sta nemiscat macar o jumatate de ora.
    pritena surorii mele isi bea cafeaua,citea ziarul,facea dus,timp in care fetita ei se juca singura.e cu 2 sapt mai mica decat strumf.
    eu in 3 minute si jumatate fix trebuia sa fac dus.cafeaua, pe sarite taica.
    primul dus ca lumea l-am facut la 2 ani,cu el in baie,evident.
    nu trebuie sa ii creezi complexe.
    mie imi e frica de intuneric.dar scrasnesc din dinti cand se intreurpe curentul,de ,se mai intampla,sau ne prinde noaptea,cantam,radem si strumf e ok,pana acum.
    dar am temeri peste care nu stiu daca voi trece vreodata si pe care nu stiu cum Dumnezeu sa nu i le transmit.
    e complicat.tare complicat.important e sa fii constient ca mogaldeata aia cu suflet nu e proprietatea ta,ci o fiinta egala tie.

  16. 🙂

    toate aceste principii care iti par extreme se potrivesc ff bine la bebelusi si se nuanteaza pe masura ce copilul creste.
    e normal sa fii la dispozitia copilului nonstop cand are cateva luni, ca depinde de tine ca hrana si ca tot, dar pe masura ce creste nu isi mai doreste copilul asta, totul vine de la sine, ai sa vezi. Adica, un mix exemplu, cand are 3 luni, il pui in pat pe burta sa isi exerseze muschii, dar il si iei de acolo daca plange dupa tine.
    La 10 ani daca iti spune ca nu vrea sa se mai duca la concursuri de mate ca nu asa se masoara inteligenta si ca te transformi in mama care cauta competitia:D, iarasi e bine sa te conformezi 😀
    daca iti cere ciocolata nonstop, te gandesti ca o fi ceva la mijloc, carenta, plictiseala, dependenta, si iei anumite masuri.
    La asta se refera a asculta copilul, a fi atent la semnale si a actiona in consecinta.
    Sa nu te stresezi sa aplici una si alta doar de frica dependentei, un atasament sanatos inseamna de fapt creearea cadrului securizant special pt ruperea cordonului invizibil.

    Si eu cred ca sunt fff putine mamele care alapteaza la 6 ani si dorm cu copiii la 8. Nu ele ma ingrijoreaza. ma ingrijoreaza mai mult procentele triste ale alaptarii in Romania, de pilda, si asta din perspectiva faptului ca denota lipsa de informare (la 3 luni, numai 13% dintre copii mai sunt alaptati…..din restu de 87% din mame 2% nu au lapte si sa zicem 15% nu vor sa alapteze, e ok. Restu, nu sunt informate sau indrumate, sau, mai grav, nu sunt sustinute)

  17. Vă rog pe toți să vă opriți pentru fix 8 minute la acest filmuleț în care George Carlin (un celebru comedian american) vorbește despre părinții de astăzi.

    Despre exact ce scrie Simona. Am făcut un copil nu o lobotomie. E ok să îmi placă aceleași lucruri ca înainte și e ok să i le arăt și copilului. Mila nu e un sentiment nobil și a fi un părinte bun înseamnă să știi când e cazul să spui NU. Ne naștem cu instinctele omului primitiv iar educația nu se face mereu cu “Te rog frumos.” Adică cum? “Te rog frumos, Ștefan, nu mai da cu ciocanul în pisică?” Și aș mai vrea să adaug un aspect, pentru că am venit cu erupții cutanate de la ședința cu părinții: pentru că noi nu am avut bullshit când eram mici, trebuie să proiectăm asupra lor acest lucru? Adică la 4 ani să facă engleză intensiv, pian, pictură, dans modern și balet? “Keep the little fucker busy.” :))

  18. degetica,cazurile inc are mama nu are lapte genetic sunt rarisime.vb in primele 6 luni d eviata.\
    sunt medici cretini car econfunda puseurile d ecrestere la copil,cand suge si din ora in ora sau mai des, cu sintagma:nu ai alpte suficient/bun.
    daca ar deschide un curs de pediatrie ar vedea ca e doar o etapa ce se intampla intre 3- sapt, 3 luni, 6 luni, 9 luni la copil.si majoritatea se reped in laptele praf .
    nu vb ca laptele matern e cel mai mare dar pe care il poti face copilului si e singurul aliment perfect,dar stiai ca laptele praf are de 10 ori mai multe calorii decat cel de vaca??????adica obez de mic.tot LP are celebrele adaosuri de vitamine,fier etc.ce inseamna asta?
    ca aparatul digestiv al copilului le preia gata metabolizate,ca nu maia rde calorii s ale descompuna si le depune direct ca slaninuta si ca nu invata acest mecanism laborios al metabolizarii nutrientilor asa cum trebuie ,ci devine direct primitor,lenes.asa mai departe cu vitamine de-a gata,nu din alimente cand e copilas,apoi adolescent.de aici toate probeleme de greutate,digestie,imunitate.
    dar,nu iti spun cati medici m-au pus pe mine la zid ca nu dau LP copilului,ca are malabsorbtie.aia din Europa,neanderthalienii aia mi-au zis:nu-i da LP ca nu il vei vindeca niciodata.ce nu iti sta bine in postura de Milka?o s ase faca bine.incetul cu incetul.

  19. degetica,cazurile inc are mama nu are lapte genetic sunt rarisime.vb in primele 6 luni d eviata.\
    sunt medici cretini car econfunda puseurile de crestere la copil,cand suge si din ora in ora sau mai des, cu sintagma:nu ai lapte suficient/bun.
    daca ar deschide un curs de pediatrie ar vedea ca e doar o etapa ce se intampla intre 3- sapt, 3 luni, 6 luni, 9 luni la copil.si majoritatea se reped in laptele praf .
    nu vb ca laptele matern e cel mai mare dar pe care il poti face copilului si e singurul aliment perfect,dar stiai ca laptele praf are de 10 ori mai multe calorii decat cel de vaca??????adica obez de mic.tot LP are celebrele adaosuri de vitamine,fier etc.ce inseamna asta?
    ca aparatul digestiv al copilului le preia gata metabolizate,ca nu maia rde calorii s ale descompuna si le depune direct ca slaninuta si ca nu invata acest mecanism laborios al metabolizarii nutrientilor asa cum trebuie ,ci devine direct primitor,lenes.asa mai departe cu vitamine de-a gata,nu din alimente cand e copilas,apoi adolescent.de aici toate probeleme de greutate,digestie,imunitate.
    dar,nu iti spun cati medici m-au pus pe mine la zid ca nu dau LP copilului,ca are malabsorbtie.aia din Europa,neanderthalienii aia mi-au zis:nu-i da LP ca nu il vei vindeca niciodata.ce nu iti sta bine in postura de Milka?o s ase faca bine.incetul cu incetul.

  20. Ion Ionescu de la Prad(a)

    Savoir Vivre: genial comentariul tau! Am ras! Ai dreptate!

  21. nike,
    nu stiu despre ce slaninute vorbesti. eu am copil hranit cu lapte praf de la 12 zile si nu are slaninute. iar cu problemele de imunitate – am vazut copii sanatosi si bolnaviciosi, hraniti unii cu LM, unii cu LP. discutia asta despre lapte apare obsesiv si cand nu e vorba despre asta in exclusivitate.
    in rest, da, eu as prefera ca plodul meu sa aiba, pe langa un parinte, si un prieten, tovaras, partener de discutie/distractie. si pentru asta trebuie sa-i las un pic de spatiu, ca sa ma vada, toata, asa cum sunt eu

  22. Daca tot m-am chinuit sa scriu vreo jumatate de ora dincolo, mut aici comentariul ca parca are mai mult sens.

    Cris,wow, angoasa de separare, de asta chiar ca nu auzisem pana azi. Deci asa se cheama ca fetele au dormit singure din prima zi, fara nici un fel de scandal. Asa le-am obisnuit, asa le am. Pai nu e chiar rau cu angoasa asta, ca dormim si noi si ele 7 ore legate in fiecare noapte ceea ce face destul de bine la moral si la starea de spirit, si a noastra si a lor.
    Din ce am vazut, multe lume se plange cat de greu e sa cresti un copil, ca are nevoie de atentie 24 din 24, ca nu apuci sa mai faci nimic altceva ca mama, etc. Normal ca daca stai 3 ani acasa cu nimic altceva in minte o sa iti ocupi 100% timpul ala si o sa ti se para ca nu iti ajunge.
    Acum o suta de ani femeile aveau cate 5-6 copii si munceau zi lumina pe langa ei, si nu aveau nici pampersi, nici biberoane, nici sterilizatoare.
    Ce vreau sa spun este ca aia care nu isi permit mancare BIO nu de ales si trebuie sa dea copilului ce au sau ce isi permit. Femeile care nu au lapte trebuie sa ii dea lapte praf. Alea care trebuie sa se intoarca la 3 luni la munca il lasa cu bunicile. Alea care au un copil mai energic si mai incapatanat il mai altoiesc ca vorba cuiva de mai sus, nu stai sa ii explici legea lui Ohm cand il vezi cu furculita in priza.
    Viata reala bate intotdeauna ce scrie prin carti si a avea pretentia ca tu detii adevarul absolut fara a face minimul efort de a intelege alte perspective dovedeste cel putin ignoranta.
    Ma mai intalnesc cu prieteni cu copii care imi prezinta modelele sofisticate de crestere si educatie ale copiilor si ii intreb: Dar daca aveati doi odata in loc de unul, ce faceati? Cum poti sa alaptezi o ora cand mai ai unul care sta la rand? Si ce faci daca nu le ajunge laptele la amadoi? Cum adormi doi copii odata, ii legeni in acelasi timp? Cum mai stai sa fierbi apa rece de la robinet, apoi o racesti, apoi o cari in dormitor sa ii faci baita unde e cald ca raceste daca il scoti trei secunde prin hol cand trebuie sa faci operatiunea asta de doua ori? Cand e vara stai sa le faci vant cu evantaiul cu orele in timp ce dorm? Nu il lasi sa se uite la televizor sau la desene deloc, o sa poti sa stai non-stop ocupata cu doi simultan?
    Iti spun eu, nu iti ajunge laptele, le dai si praf.
    Le speli in 2 minute, in baie, in chiuveta, cu apa calda de la robinet, ca pe pui.
    Le lasi in patuturi sa adoarma singure, cu radioul pornit, sa se obisnuiasca cu zgomotul si galagia si sa nu se trezeasca la orice latrat de caine.
    Mai dai si drumul la aer conditionat cand e prea cald in casa.
    Accepti ca daca plange una probabil o sa planga si alta, si pe amandoua nu poti sa le iei in brate odata.
    Le mai lasi cu televizorul pornit la desene 10 minute cat sa poti sa mai rezolvi una alta prin casa.
    Iti angajezi o bona sau chemi o bunica sa stea cu el daca trebuie sa te intorci la birou, ca nu toti ne permitem sa traim cu 6 milioane pe luna, mai ales ca la doi cheltuielile sunt duble.
    Si iti spun ca in toate aceste conditii ingrozitoare pentru care am merita decazuti din drepturile parintesti, tot se poate sa cresti doi copii veseli, fericiti, independenti, care nu plang decat din motive bine intemeiate, care nu au avut nici macar o banala raceala pana acum.
    Cum o sa fie mai incolo nu stiu, dar stiu sigur ca daca o sa fie genul care fac crize de nervi in public nu o sa mearga cu mine la cumparaturi, si nici nu o sa le iau la restaurant daca nu pot sa stea locului mai mult de 10 minute. Mi se pare o forma de respect pentru cei din jur care nu sunt obligati sa suporte toanele copiilor mei, la fel cum nici eu nu suport rahatii de caine pe strada sau mirosul de trabucuri prin restaurante.

  23. amintiri din copilăria fetelor.
    1. cea mică, pe la 3 ani, seara, ca o mamă responsabilă hai să îi citesc înainte de culcare. albă ca zăpada. aveam un fel de compendiu al poveştii, nişte cărţulii mici şi tare frumos colorate. la a treia frază ajungem la mama vitregă. ce a aia mamă vitregă? cum să-i explic unui copil de trei ani? un moment de gândire – pentru mamă. îi povestesc că este ca şi cum ar trebui să plec pentru un timp mai îndelungat, mi se părea nu ştiu cum să vorbesc despre moarte, tati ar vorbi cu altă femeie să aibă grijă de ele şi aia ar fi mama vitregă. se uită la mine nedumerită. ce prostii imi spui tu acolo? din clipa aceea n-a mai vrut să-i citesc nici o poveste. pe la cinci ani a învăţat să citească singură.
    2. cealaltă. tot pe la trei ani. ce este cerul gurii? de data asta îi explic pertinent. se gândeşte o clipă după care mă întreabă: dacă ăsta e cerul gurii înseamnă că am oamenii pe limbă?
    şi aşa, că acum sunt mari, cea mică nu are prieten – are 17 ani, şi nu e prea trendy-flendy să fii singură, e nedumerită: o să rămân singură toată viaţa? cum nu pot să răd în faţa ei, pentru ea este o problemă serioasă, mă refugiez în camera mea trag o porţie zdravănă de râs.
    şi da, mi-a plăcut ca fetele mele să fie mândre de mama lor, de cum arăt, de cum mă exprim, de cum mă îmbrac. niciodată n-am considerat că dacă te măriţi şi faci copii s-au terminat toate, poţi să fii un om plăcut cu preocupări şi vise în continuare. pentru că unele lucruri nu ai timp să le faci la tinereţe se pot face şi mai târziu, niciodată nu-i târziu pentru nimic. şi nu, nu sunt divorţată, sunt cu tatăl fetelor care ne ascultă şi mai face glume pe seama noastră, ba, uneori, când vor un sfat pertinent despre bărbaţi fetele nu ezită să-l întrebe.

  24. Ion Ionescu de la Prad(a), mă bucur. Și eu pledez tot pentru echilibru. Pentru copii care primesc toate grupele de alimente inclusiv pâine și carne, nu roșcove și soia pentru că mama nu mănâncă nimic cu ochi. Mai cred că dacă îl las acasă cu bunicii și mă duc la RHCP, de exemplu, e ok, pentru că nu am murit și mai cred că e ok să nu uit de mine.

  25. Simona, draga mea, tare mi-e teama ca te-ai aruncat intr-o apa tulbure si o sa te haleasca parentistii astia de moda noua de nu te vezi 🙂 Eu un am crescut-o pe Mara cu reguli. Ba chiar si cu cate o ocazionala scatoalca la fesier. Nu, nu mi-e jena sa zic ca i-am dat peste mana cand a decis ca ea VREA sa deschida butonul de la aragaz (iar acel aragaz nu avea supapa speciala). Nici ca am strigat tare NU cand ea avea 1 an si VROIA sa roada cabluri care erau bagate in priza. La noi in casa regulile au fost la mare pret. Poate de aia azi, la 5 ani si jumatate, copilul meu e aproape ca un om mare. Stie tot ce trebuie sau NU sa faca, ce are voie, ce e permis, ce e periculos. Nu a facut niciodata crize prin magazine sau pe strada. Ce crize a facut acasa, din ambitii diverse intre 2 si 4 ani…le-am tratat cu mare cearta. M-am suparat pe ea si a inteles ca urlatul cate o ora nu e ok. Sa faca ce vrea ea? Cum adica? Pai si cum mai traim in casa daca ea decidea la 1 an ca vrea sa tapeteze peretii cu continutul pampersului ca poate are ea o fire mai artistica. Maiculitza. Sa fim seriosi. Si nu, n-am traumatizat-o cu nimic.

  26. Care este echilibrul între a-l snopi în bătaie și a îl mângâia când face tâmpenii? Eu zic că un masaj ocazional la fesier e ok și că Alexandra Albu are dreptate. Dacă la 2 ani vrea să se uite 8 ore pe zi la Cars pe iPhone eu trebuie să fiu de acord?

  27. alexandra albu, exista solutii mai elegante sa depasesti situatiile astea, parol.
    copiii invata prin puterea exemplului, Doar eleganta gestionarii si rezolvarii acestor momente inerente din viata de parinte le ramane copiilor, sau dupa caz, dinte contra dinte. n-as pleda pt violenta, ci pt inteligenta.

  28. e vorba despre valori nu despre comportamente. nu exista (si nimeni nu sustine contrariul) o unica metoda de crestere. copii sunt indivizi. nu sunt toti la fel. nu e bine sa-i tratezi la fel. ce merge cu unii nu va merge cu altii. cu temperamentul te cam nasti.

    mteoda de parinteala nu e aceeasi indiferent de varsta copilului. sunt unele lucruri pe care le faci la 6 luni (vezi dormitul impreuna in pat) pe care nu le vei mai face la 2 ani. trecerea insa nu cred ca e bine s-o faci brusca, dintr-o data.

    aratandu-i copilului ca tu esti plasa lui de salvare in caze de orice pericol, nu crezi ca el va fi mai curajos? si atunci cand cade, nu-i ok, oare, sa-l ajuti sa se ridice (nu sa-l ridici tu)?

    nu ti-ai ales cel mai bine exemplele nici in primul post, nici in asta, tocmai pentru ca nu prea stii despre ce-i vorba. dar e in regula, multi vorbim sa ne aflam in treaba. 🙂

  29. Cine pomenește de violență?

  30. urlatu la copil si palma la fund=violenta.
    asa o sa se comporte si el ca adult cand o sa aiba o problema

  31. alexandra albu -> cu scatoalca ai traumatizat-o, chit ca-ti place sau nu sa crezi asta. dar asta ai facut. la fel si cu marile certuri… nu rezolvi problema copilului ci iti rezolvi propriile frustrari si nervi. un copil la 5 ani si jumatate trebuie sa fie ca un copil la 5 ani si jumatate, nu sa stea in banca lui de frica (si sa consideri ca asta inseamna sa fii om mare).

  32. @Andrei: tare mai, total de acord… nu am gemeni, dar foarte apropiati ca varsta (18 luni intre ei) si foarte greu te imparti intre doi in acelasi timp… si suntem la crizele de rigoare cu amandoi …. chiar daca unul are aproape 4 si unul 2 jumate… imagineaza-ti ce fericire…
    @Savoir Vivre: si cartofi prajiti, ca sunt la fel de cancerigeni ca si carnea… mananca normal, si mancare gatita si dulciuri si cateodata si junk food, ca doar traim in secolul 21…
    @Simona: lamuresti draga mea pe cei ce te intreaba daca esti gravida…

  33. Ion Ionescu de la Prad(a)

    ti-ai pus toate mamicile & mamitzicile in cap!:)

  34. P.S. Chiar vroiam sa rog oamenii sa nu isi exprime nici o opinie despre ce am scris. E experienta mea personala si nu ma intereseaza nici un “parol” despre cum sunt altii extrem de “inteligenti”. Si orice fraza care incepe cu “DOAR” ma lasa rece. E fix din categoria extremelor. Fiecare moment si copil e unic, nu exista “doar asta trebuie sa faci”. Fiecare procedeaza fix cum crede ca e bine. In cazul meu a fost foarte bine ce am ales sa fac. Dovada e rezultatul. Postul meu a fost pentru Simona.

  35. Sper sa nu se termine urat discutia asta:))
    Oricum, eu am fost nevoita prin natura evenimentelor sa fac un pas inapoi si sa fiu pasiva, sa stau departe de copii, sa nu le pot fi alaturi, uneori nici cu sufletul, fizic nici atata…..de aia nu le inteleg pe mamele care se tem ca stau prea mult cu copiii lor…

  36. Da, Andrei, imi pare bine ca mai vad si o opinie de bun simt: daca ai un salbatic, nu mergi cu el in magazin. Asta nu inseamna ca parintele trebuie sa renunte la viata sociala dupa aparitia copilului. Nici nu stiu de ce chestia asta a parut asa, primitiva, ceva prea dur pentru a crede ca vorbesc serios.

  37. Ion Ionescu de la Prad(a)

    @Ion: am o curiozitate: daca copilul e mai artisti, vorba Alexandrei Albu si se apuca sa intinda caca pe perete, cum procedezi? Mentionez ca daca ii iei jucaria urla, sufera etc

  38. PS in postul anterior , nu ma refer la nimeni din discutia de fata.

  39. Ion Ionescu de la Prad(a), iti spun cum faceam eu, luam obiectul impricinat si incercam sa calmez/consolez copilul.Cel mai des prin distragerea atentiei, daca nu mergea, cu binisorul o scoteam la capat.
    In niciun caz nu il certam, pt ca la ei nu e rautate, ci doar curiozitate. Si asta e, traim in cutiile de la bloc unde nu toate curiozitatile se pot concretiza. Asta nu inseamna sa ii gasesc o vina copilului. Sau mie :))

  40. Ion, nu sta “in banca ei de frica” nicidecum. Nu, nu am “urlat” si “batut” copilul…Mare greseala am facut sa imi permit sa comentez aici. Nu, nu am traumatizat copilul cum nici mama nu m-a traumatizat pe mine cand eram mica si mi-a mai dat cate una la fund. Sau cand mi-a zis ca nu e ok sa fac una si alta desi eram mica.

  41. Te felicit pentru articol, si pentru cel care l-a precedat. Mi-am permis sa le recomand unor amici, care sper sa-mi ramana asa si dupa lectura + picat fisa ca recomadarea e din gama proverbului cu saua si calul 🙂
    Evident, sunt un neparinte, cu aspiratii de viitor parinte.
    Zic evident, pentru ca am observat pe mai multe cazuri clinice ca afectiunea asta de ultra-parenting e contagioasa. Oameni care-mi impartaseau opiniile pana in clipa in care s-a rupt apa au fost virusati, habar n-am cum, de indata ce obiectul adoratiei a scos primul scancet. Parca-s brainwashed, toti, si comit cu incapatanare toate gafele pe care nu mai pridideau a le critica inainte.
    Rezultatele acestui tip de parenting se numesc, in grupul meu, din ce in ce mai rahitic, de prieteni neparinti Pokemoni. Iar parintii se numesc Mothzillas si Fathzillas 🙂
    Nu stiu ce adolescenti, tineri si in final oameni in toata firea vor creste din Pokemonii de astazi. Parintii lor vor avea, probabil, mari dezamagiri, caci ma tem ca asa zisa educatie pe care o dau odraslelor garanteaza tocmai rezultate contradictorii dezideratelor lor.

    Am mai observat ceva interesant, ori de cate ori am calatorit pe alte meleaguri, mai ales vestice: piticotii vestici nu sunt Pokemoni, sau exista foarte putine exceptii. Majoritatea sunt de mici cuminti, ascultatori si au parinti vizibil mai fericiti decat pe la noi.
    Asa ca am intrebat niste colegi elvetieni, cu cate 2-3 juniori prin ograda, cum se procedeaza la ei la educatia urmasilor.
    Se procedeaza asa: de la primele lucruri pe care le invata totul este in spiritul unui cod nescris = “respect, toleranta, responsabilitate”. Invata mai intai ce “nu e voie”, “e rusine” si “costa”. Educatia se face pe principiul “pedeapsa si recompensa”. Chiar daca e mic, este pedepsit (a nu se intelege “batut”) cand greseste si recompensat cand e ascultator.
    In consecinta, poti vedea la restaurant o familie intreaga, inclusiv copii de 3-4 ani care stau cuminti pe scaunele, mananca si se joaca in liniste, asteapta ca parintii sa termine conversatia inainte sa intervina cu vreo solicitare… Nu urla, nu sparg pahare, nu misuna in patru labe pe sub mese, nu deranjeaza alte persoane…
    Treaba parintilor este sa-si pregateasca odraslele pentru viata si pentru societate, si in acest scop ii invata de mici regulile, ca sa nu-i condamne la izolare, esec si dependenta.

    Am vazut intr-o gara dintr-un sat elvetian cum o mamica ii explica fiului ei de maxim 5 ani cum se achizitioneaza un bilet de tren si de ce trebuie platit. Nu pentru ca l-ar prinde controlorul! Ci pentru ca banii de bilet platesc pentru peronul curat, ingrijirea florilor, venitul trenului si serviciile lui nenea dragut care conduce trenul.

    In fine, la noi parintii sunt intr-o competitie cu trecutul si cu ei insisi. Vor sa fie mai cu mot decat predecesorii lor, sa le ofere tot copiilor (adica tot ce ne-au avut ei cand erau copii) si mai ales mai cu mot decat Popestii, Vasilestii si alti contemporani parinti si ei.
    Din concurs nu ies decat pierzatori, mamici si tatici istoviti fizic, psihic si financiar si urmasii lor, care continua un soi de viata intra-uterina pana la varsta insuratorii.
    Zic eu ca-i tardiv si putin probabil ca un individ sa poata invata / intelege la 18-20 de ani ca nu pica para malaiata in gura lui natafleata. Sau ca daca te crezi si comporti ca buricul pamantului caruia i se cuvine tot, cum ti-a repetat si demonstrat intensiv mamica, n-ai sa ai prieteni, n-ai sa ai viata sexuala, n-ai sa ai colegi de job, in general n-ai s-o ai decat pe mamica…
    Sa te tii atunci traume.
    Cred ca ar fi bine sa ma apuc de facultatea de psihologie. In cativa ani o sa fie un business foarte prosper. 😀

  42. Ce atentie sa mai distragi DUPA ce a comis-o? 🙂 Mai poti doar sa-l antrenezi in stergerea peretelui impreuna cu tine. Si daca e foarte mic nici nu sunt sanse sa inteleaga ceva din eventuala teorie tinuta.

  43. degetica, nu cred ca un copil ajunge sa fie traumatizat de la o palma la fund. Am luat palme la fund si eu, la fel ca alti copii in vremea aceea, dar nu am nicio trauma, ci m-am prins destul de rapid pana unde se intinde coarda fara sa se rupa. Asta nu inseamna ca imi tin copilul numai in palme ori ca il traumatizez. Daca ajunge sa ia o palma la fund (s-a intamplat de trei ori in 6 ani) stie ca a intrecut cu muult masura.
    Cum spunea si Ion mai sus: daca plodul urla ca nu-l lasi sa arunce rahatul pe tavan si sa isi bage degetele in priza, il lasi sa faca ce vrea ca sa nu ii ranesti sentimentele?

  44. ion ionescu d ela prad(a)
    moment artistic
    vind ela dus,
    strumf scosese pempe sid esenase cu ceea ce era in el patutul,lenjeria,pe el si………….se ospata!
    in momentul ala,sincer, nu am stiut daca sa rad sau sa plang.
    sorry, nu amvrut sa supar pe nimeni cu discutia LM vs LP.
    am sups si sustin c amulti medici sfatuiesc mamaele ina cest sens,desi nu e corect.

  45. Ion Ionescu de la Prad(a)

    Eu cred ca daca copilul intinde rahat pe pereti trebuie sa te cobori la nivelul ochilor copilului si sa ii explici pe un ton f. calm, dar FERM ca ceea ce face nu este corect si ca trebuie sa se opreasca etc etc Dupa care, daca continua sa urle pentru ca i-ai luat pampersul murdar, cred ca poti sa ii dai altceva de joaca si daca nu, merge si o pedeapsa (de ex. sa stea la colt sau sa urle in camera lui pana se potoleste).
    Totusi nu cred ca atitudinea parinitilor descrisi de Simona, cea de a lasa copiii sa se manifeste cum vor ei fara a interveni este sanatoasa.
    Am citit texte despre copil care urla dupa mama in timp ce ea nu era acasa si tatal care statea cu el a fost sfasiat de durere urmatoarele 2 zile. Hai sa fim seriosi, copiii asa se exprima, prin plans, asta e tot. Nu inseamna ca trebuie sa fim legume 2 zile pt. ca a plans ala micu’ 2 ore de doru’ muma-sii. Sa nu exageram!

  46. am citit numai o bucata de articol. Restul la noapte, dupa ce termin job,copchil, teme. Vreau sa iti zic ca ai tras o concluzie f. sanatoasa. ECHILIBRU. Ai enuntat esenta vietii, convietuirii(cu copchii, parinti,vecini, natura, cu mine), in acest cuvant.
    Bravo.

  47. am zis mai inainte ce facin cazurile astea, si nici nu am spus ca ramane trauma, ci ca invata se gestioneze si ei conflictele mai degraba prin exhibarea nervilor decat prin ganditul impreuna la solutii.
    si eu am luat palme la fund si au tipat la mine, nu sunt traumatizata, dar cand mai fac ai mei o nefacuta primu impuls e sa urlu ….si tare urat ai necivilizat mai e, asa ca incerc din rasputeri sa ma controlez si sa gasesc o solutie mai distinsa la problema.

  48. Ion Ionescu de la Prad(a)

    @nike974: :)))))))) se zice ca daca ai mancat rahat cand erai mic, ai noroc toata viata:))))
    PS: era la diversificare, nu?

  49. a, si mai adaug un comentariu. In copil, regasesti si ceva din atmosfera din casa. Adica, cum bine mentiona cineva, daca un copil intinde cu rahat pe pereti, e posibil nu sa fi vazut asta acasa, dar sa fi auzit cum intinde cu rahat tatal la adresa sefului/mamei. Daca un copil se apuca sa zgaltzie alt copil ( lovit, trantit, impins) tot asa, e posibil sa aiba parte constant de… agresiuni ( nu fizic, dar verbale); daca un parinte vine acasa si isi injura seful, s-ar putea si copilul sa se apuce sa zica la fel: “ce profesor de rahat am”.

    Si ca o completare, sunt acea mama, care primele 2-3 luni din viata copilului, am citit cateva carti. Groase. Cu copilul la san, ca asa voia fiica mea. Am reusit sa combin chemarea biologica, cu chemarea neuronului. pagina o dadeam cu piciorul,pt ca o mana tinea copil, celalalt foloseam pompa de alaptat (aveam un exces de lapte, si fiica mea nu voia sa il fol. pe tot 😀 )

  50. Holly mother of God, mi-ar plăcea să vă pot promite că data viitoare când o rupe la fugă în parcare, printre mașini, să îi spun în șoaptă că poate să îl calce una, dar nu pot. Mă întreb dacă toată lumea de aici se crede mother of the year. :))

  51. Ion Ionescu de la Prad(a)

    Eu cred ca situatiile in care trebuie sa corectezi un copil sunt de 2 tipuri: cele in care face o prostiutza fara sa isi riste sanatatea/viata pe a lui sau a altcuiva si cele in care viata/sanatatea lui e in pericol.
    La prima dintre variante cred ca se poate raspunde cu discutii, eventual pedeapsa de genul ” stai la colt”, la cea de-a doua, de tipul fugitului printre masini, nu as exclude ca trebuie sa o ia la fund ca sa intelega ca NU E VOIE!!!!

  52. da’ de ce să nu-i explici copilului că nu e ok să dai cu pempărșii pe pereți? ce dacă e prea mic? începi să-i explici de-abia de la câți ani încolo? eu cred că copiii înțeleg mult mai mult decât credem și că e normal să-i explici că anumite lucruri nu sunt ok, încă de f mic. nu îl cerți și nu țipi, doar îi explici. n-o să înțeleagă din prima tot, mai degrabă o să intuiască și o să simtă, dar nu cred că e în zadar să-i explici.

  53. Savoir Vivre, eu ma simt stepmother of the year. :)) Mi-am articulat copilul la fund de trei ori si imi mai sare mustarul cand il strig de 4 ori sa vina la masa si el tot cu ochii in masinute sta. Ba chiar am imprumutat de la soacra ideea cu cactusul (scuzati cacofonia) pus in diverse locuri in care nu avea voie, ca sa pot sta si eu la baie 5 minute.
    Astept sa creasca fi-miu si sa imi spuna ca am fost o mama care l-a abrutizat pentru ca insistam sa isi ia farfuria din care a mancat si sa o puna la spalat si pentru ca il puneam sa isi stranga cele 50 de masinute cand lui ii picau ochii in gura de somn.
    Pana atunci, in acelasi spirit de bruta, voi continua sa ma incrunt la el cand intra in casa si nu saluta, cand intra incaltat in casa ori cand ma calca pe pantofii de antilopa si nu isi cere scuze.

  54. Pentru că altfel nu pricepe. Are 2 șimașinile sunt niște chestii fascinante, care uneori vorbesc… Poate dacă doar îl șterge una, puțin, cu oglinda nu e așa traumatizat ca de o palmă la fund. :)) Nu știu eu. Poate pentru că l-am alăptat foarte puțin… Bad parent, bad! :))

  55. Ion Ionescu de la Prad(a)

    Da, si eu cred ca copiii inteleg de foarte mici, chiar daca nu cuvinte, concepte etc, inteleg, totusi, tonuri si cu timpul pricep cand si ce nu a fost bine si ce e bine
    Copiii nu trebuie tratati ca niste prostovani sau ca niste animale care nu pricep nimic. Sunt niste fiinte foarte inteligente si intuitive care inteleg si retin mult mai mult decat s-ar crede.

  56. comentariu șters din motiv de jigniri. la următorul, iei ban

  57. @Ion Ionescu de la Prad(a): sigur rețin și absorb și înțeleg inclusiv discuțiile părinților despre obsedantele traume:)

  58. Iar articulatul la fund a fost pentru cocotare la o inaltime de la care putea sa cada si sa isi rupa linistit gatul. Cum a priceput? M-a intrebat daca atunci cand cazi si iti rupi gatul doare mai tare decat palma la fund. Cand i-am spus ca doare muuult mai tare nu s-a mai urcat nicaieri. Si nici nu a mai fugit din mana mea in strada, printre masini.

  59. Ion Ionescu de la Prad(a)

    Da, asa e. Si pot sa manipuleze, cred:)

  60. După cum spun şi alţii mai sus, riscul major al oricărei nuanţare a poziţiei proprii în cadrul delirului „mommy wars” este acela de a-i atrage pe cei care deja gândesc ca tine şi de a obţine exclusiv reacţii de apărare din partea celor ce se simt atacaţi – asta fiindcă tema e spinoasă, cum eşti ca mamă şi ce alegi pentru plod este foarte greu de disociat de cine te consideri ca fiinţă umană, deci dezaprobarea pe terenul ăsta e greu de înghiţit.

    În general, sunt de acord cu tot ce spui tu. N-am citit cărţi deloc – dar curentele sunt atât de prezente printre mamele de vârsta noastră că dau buzna peste tine orice-ai face, iar blogosfera e plină ochi. Ceea ce mi se pare de bun simţ este să ascult fără să ideologizez şi să văd ce mi se potriveşte şi ce mi se pare raţional. Să găsesc dreapta măsură între dreptul meu de a exista ca fiinţă întreagă şi dreptul copilului meu la o mamă căreia să nu-i fie lene (apropo, o grămadă de conflicte cu copiii sunt evitabile dacă nu ţi-e lene să le preîntâmpini şi o grămadă de chestii comode ţi se întorc mai târziu împotrivă şi te fac să te chinui mai mult decât dacă nu te spălai pe mâini prima oară). Şi, mai presus de orice, să creez un spaţiu sigur atât pentru mine, cât şi pentru copii, în interiorul căruia să ne putem descoperi reciproc limitele.

    Adică limita aceea de care vorbeai în articolul precedent şi pe care părintele are datoria să o impună e, din punctul meu de vedere, una prealabilă, a condiţiilor de joc – după care limitele din interiorul condiţiilor sunt negociabile. [Exemplu: regulile de tip „Nu te joci niciodată cu jucăria soră-ti” ca să contracarezi certuri veşnice sau „Te îmbraci cu ce spun eu!” ca să combaţi rozul au capacitatea să creeze veşnic lupte de autoritate inutile şi să te bage în probleme pe care nu le prevezi atunci când enunţi regula (or o regulă enunţată trebuie apărată, altfel se strică jocul). În schimb, „Jucăriile astea (maxim 5) sunt ale tale, astea ale ei şi astea sunt ale tuturor, şi când vă plictisiţi de un obiect, el devine al tuturor”, deşi pare incredibil de complicat pentru copii de 2-4 ani, funcţionează perfect – în fiecare lună există câteva obiecte de care celălalt copil nu se atinge, iar restul nu produce păruieli. ]
    Cât despre limitele tale, cred că e foarte important să ai şi tu însuţi, ca părinte, loc să te răzgândeşti fără să îţi pierzi din respectul de sine. Adică nu „cred în ideologia asta, dar mi-e prea greu, copilul ăsta mă omoară cu zile dacă aplic regulile din carte”, ci mai degrabă „cred că trebuie să x, y, şi z, dar să vedem cum merge şi, pe parcurs, o să casc gura să văd ce altceva ni se mai potriveşte”. Ceea ce se citeşte, chiar dacă exprimat răutăcios, în toate comentariile de tip „las’ că o să vezi tu!” pe care le primeşti zilele astea. „Las’ că” înseamnă, de fapt, recomandarea unei trăişti cu mai puţine principii şi mai multă flexibilitate când porneşti la drum. Şi asumarea faptului că vei fi, la un moment dat, mamă de urlător în magazin, că judecata celor din jur conform căreia ai un plod răsfăţat nu te ajută cu nimic şi că nu se moare din asta (păţind-o eu o singură dată în doi copii, dar de evitat cu totul tot nu mi-a ieşit), precum şi a celui că te vei trezi luându-ţi la refec instinctele pentru a verifica dacă nu repeţi comportamente parentale moştenite de care nu te bucuri prea tare să le dai mai departe, dar care au crescut în tine fără să le bagi de seamă.

    Deci, yay, echilibru 🙂 ! În raport cu tine însuţi, nu neapărat cu parentingul generaţiei noastre.

  61. *nuanţări, fireşte, atâta am tot reformulat că am stricat gramatica.

  62. Ai deschis cutia Pandorei, stai sa vezi ce vine! Cred ca mai pun si eu un comentariu, m-am distrat cu ce e pe aici.

  63. Sa va fac eu un rezumat la toata discutia asta.
    Daca vrei ce e mai bun pentru copilul tau incearca sa fii tu un om mai bun. Prin tot ce inseamna om mai bun, integritate, morala, bunatate sufleteasca, echitate si echilibru. Ca de cretini care sunt gata sa “omoare” pentru copiii lor e plina lumea.

  64. @Ion Ionescu de la Prad(a): și pot să manipuleze, da, dar nu pentru că sunt răi sau monștri, ci pentru că nu sunt pui de înger, ci pui de om. și oamenii pot să manipuleze. până și pisicile sau câinii pot, darămite oamenii 😉

  65. Un copil de un an-doi intelege multe chestii la nivel emotional, dar nu logic. Nu ai cum sa ii explici logic de ce nu e bine sa alege printre masini sau sa se joace cu prize si cabluri, nu poti decat sa ii impui o limita pe care sa o simta intuitiv ca periculoasa. Ori aici nu e ca si cum poti sa il lasi sa se curenteze de cateva ori pana se invata minte, nu ai de ales decat sa ridici tonul la el, apoi sa il pleznesti peste mana sau la fund in ultima instanta, cu alte cuvinte ii creezi un reflex pavlovian. Cine are impresia ca se poate si altfel si ca al lui e mai destept ca ailalalti, se minte singur. Ca altfel te trezesti ca sare cu umbrela de la etajul patru ca a vazut el parasutisti si face asocieri paralele (din pacate stiu un caz real).

  66. Simona,
    Nu mi-ai raspuns la intrebarea number 1.
    In rest, lasa teoria ca practica te va omori)
    Niciun copil nu e la fel si e o placere sa ii descoperi, fiecare experienta sau faza o treci in “cartea vietii” asa ca, si daca se da cu capul de pereti la supermaket – da cine merge cu copchil la supermarket?- te distrezi, il filmezi si pui in carte. Daca face de doua, trei, patru ori atunci are o problema si il duci frumos la nenea psihiatru. Da in general copiii imita, asa ca daca tu te faci crize la shopping de pantofi, atunci la ce sa te mai astepti! of, of, mai, mai.

  67. Cel mai bun ghid de crestere a unui copil e un episod de 20 de minute din South Park care se numeste Tsst.

  68. @Irina: 1.000.000 % de acord cu tine

  69. nu vrei sa vorbeste cu mine?:(((((

  70. Experiențele de părinte variază foarte mult de la persoană la persoană, copiii sunt atât de diferinți între ei, că nici nu are rost, zic eu, să discutăm atât de mult despre teorie. Zicea lumea aici despre copiii care desenează pe pereți cu conținutul scutecului: eu cu asa ceva chiar nu m-am confruntat, al meu copil nu era fizic capabil, pe când purta scutece, să-si dea pantalonii jos, să-si dea scutecul jos, să meargă la un perete si să deseneze cu kk. Al meu a învățat prima dată să vorbească, pe urmă să umble. Mă întâlneam cu alți părinți care avea copii de aceeasi vârstă, asa, de un an, un an si ceva, ăia se minunau că al meu nu umblă, eu mă minunam că al lor nu vorbeste!
    Asta nu înseamnă că, pe la 2-3 ani, n-am avut si eu my fair share de desenat pe pereți. Sau, tot la doi ani, când eram în vizită la cineva, si avăzut că prizele nu au protecții, ca acasă, ci au două găuri, efectiv a subtilizat două cuie (habar n-am de unde le-a găsit, probabil le aveau oamenii prin hol, pe undeva), le-a ascuns la spate, în pumnii închisi, si le-a scos la iveală numai când era la 20 de cm de priză, mergea cu ele ață, țintite să le bage în priză. Vreau să zic că soțul meu, când a văzut, i-a tras o scaltoacă peste ambele mâini care a fost chiar salvatoare, mai avea o miiime de secundă cred si era cu ele în priză.
    Al meu avea o obsesie în a amesteca…substanțe, si nu când era mic, când era mărisor bine, asa , 5-6 ani. Pur si simplu vroia să experimenteze, cum mă întorceam cu spatele cum amesteca tot ce găsea prin baie si prin bucătărie, de la ulei si oțet si bicarbonat până la clor si alte tâmpenii de curățat…Trebuia să fiu cu ochii pe el non-stop, nu se putea abține să nu comită din astea. Si o dată, tot pe la 5 ani, a dat foc la un sul de prosoape de hârtie în bucătărie, s-a aprins fața de masă, perdeaua…până am făcut eu un pipi. Vroia să vadă dacă le poate aprinde, asa mi-a explicat. Acuma, dacă as fi fost o mamă ideală, poate l-as fi lăsat să amestece substanțe cât ar fi avut el chef, dar, drept să spun, nu mă simțeam în stare, în fiecare zi, să curăț bucătăria după câte o tură de oțet cu bicarbonat si cu colorant alimentar….Asa că i-am mai interzis una, alta…l-am mai pedepsit, si iaca, a supraviețuit fără traume majore….

  71. @Alexandra Albu: vreau musai să-ți zic că eu nu cred că ești nici lipsită de inteligență și nici violentă 🙂

  72. stiu ca nu am mai scris cam de multisor da totusi fac parte din “greii” blogului, nu crezi, merit macar un raspuns, la prima intrebare, cum ar fi.

  73. @corina: nu îmi plac foarte mult insistențele, mai ales când e vorba de lucruri intime, dar fie: nu, nu sunt însărcinată 🙂

  74. corina, lipsa unui raspuns este un raspuns in sine. :))
    Simona, sper sa nu ma bombani din cauza “vorbei bune” puse la corina. 😀

  75. @andrei, știu episodul. Și linkul meu cu George Carlin on Child Worship e tot de ținut minte la subiect. :)) Îți mulțumesc pentru că ai explicat mai bine ceea ce voiam eu să spun. Nu mai fuge între mașini, nu l-am călcat în picioare, nu s-a făcut circ în jurul nostru pentru că am ales un moment în care eram singuri. Nu pare traumatizat și nu bate alți copii. Din contră, întinde mâna, dă noroc și îi mâangâie pe cei care plâng, pentru că e important să te porți frumos cu ceilalți.

  76. As vrea sa am timp sa scriu despre acest ‘attachement’ care isi are radacinile in teoria atasamentului unde nu se mentioneaza nimic de cocoloseala si de a fi la dispozitia copilului 24 din 24. Sa nu uitam ca taticul atasamentului este un englez si englezii nu au darul de a-si cocolosi copii, ci de a-i invata sa fie independenti, responsabili si pe picioarele lor. am lucrat cu copii de 2 ani, vreo 16 in clasa, o multime de NUUUUUU-ri, dar intotdeauna exista niste limite care li se impun copiilor, pe un ton ferm. in loc sa-i spui copilului nu te urca acolo, ii spui sa se dea jos si numeri pana la 5. copilul stie, invata in timp. copiii au nevoie de limite, de fermitate. nu o fermiatte dictatoriala, ci una blanda. acum depinde si de copil.

  77. ok. Si cit vrei sa mai astepti? 😀
    Nu crezi ca e cazul, ca a batut ceasul ( biologic 😀

  78. Ion Ionescu etc.

    nici nu sunt convins ca-i asa rau ca arunca cu kkt pe pereti. 🙂

    ii voi lua jucaria si ii voi explica de am facut-o. ma gandesc ca vor exista 2 tipuri de reactii:
    1. va intelege. case closed (ce bine am crescut-o! LOL)
    2. nu va intelege, va incepe sa planga si sa faca ca toate visele.

    in cazul 2 ai doua optiuni:
    1. te superi si iti certi copilul. sau il bati sa nu mai planga. varianta asta mi se pare maxima, sa-ti bati/certi copilul sa nu mai planga e ca si cum te-ai fute pentru virginitate. intrebarea e daca nu cumva, asa, te descarci tu, parinte nervos, care are de spalat si de strans cateva ore bune.

    2. o iei ca atare, ii explici pana intelege de ce nu e bine ce a facut si apoi ii iei jucaria. o sa fie o negociere de cateva zeci de minute, dar, daca iti cunosti copilul sunt sigur ca vei reusi.
    apoi, in mod cert (in functie de varsta, normal) o voi ruga sa ma ajute sa strang. dar voi avea grija ca aceasta activitate sa fie placuta, cat de cat. 🙂

    momentan fi-mea insa are 7 luni. deci mai discutam. mi-am pierdut de 2 ori cumpatul pana acum.

    sigur, nu o sa fiu un parinte perfect. dar macar o sa-mi dau toata silinta! 🙂

  79. @corina: uite, vezi? de asta nu ti-am raspuns.

  80. @ion: “sa-ti bati/certi copilul sa nu mai planga e ca si cum te-ai fute pentru virginitate”. genial spus, mi-a plăcut mult 😆 😆

  81. Felicitari pentru articol!! Extrem de bine punctat si realizat!! Ma bucur cand gasesc si asemenea articole/ bloguri echilibrate…mare nevoie e de ele, in “brambureala” actuala… desi, fiecare cam citeste/cauta ce intelege, ce i se potriveste mai bine… Insa macar exista o sansa, petru unii, de a “nimeri” si niste articole adecvate, legate de realitatea psihologica a copilului si familiei…si nu de simple “pareri”…

  82. @Irina Minescu: tot niste simple pareri sunt si ale mele, nu sunt specialist

  83. da nu e greu, sa stii 😀 😀 😀

  84. Eu zic ca-i bine ca arunca cu rahat pe pereti. Il poate asteapta o cariera stralucita de politician.

  85. Simona, da’ n-ai spus ca ma banezi? 😀

  86. acum vorbind serios, cred si eu ca filosofia “curelei” sau a “lingurii de lemn” in cazul meu a putut fi aplicata doar generatiei noastre. Tu vezi acum un corporatist ca isi scoate cureaua sa-si altoiasca odrealsa? Iar nevasta-sa, care conduce un mercedes, sa scoata lingura de lemn din sertar? Cred ca nu ar sti ce e aia.
    Sunt doua lumi paralele, nu se aplica ce am trait noi cu ce traiesc astia. ( la copii ma refer)
    Totusi, sa ai instinct ( aici e o discutie lunga) matern sau patern, e ceva ce nu se pierde. Sau, ma rog,nu ar trebui inlocuit cu carti si linkuri si prostii.

  87. Lucrand cu copii ca educatoare la o gradinita pot sa spun ca sunt de acord cu tine 100%.
    Avand sansa sa cunosc mii de copii si sa observ tipare comportamentale am ajuns la concluzia ca trebuie gasita calea de mijloc in educatia copiilor si modul de a gasi echilibrul in educatia lor.

  88. @Simona Tache Sunt pareri, dar pareri avizate/informate si corecte… si mai ales conforme cu psihologia…. 😉

  89. @Irina Minescu: “conforme cu psihologia” e ceva care nu există 🙂

  90. @Alexandra Albu: e foarte trist ca copilul tau de 5 ani e “aproape ca un om mare”. Foarte, foarte trist.

  91. @ Simona, nici nu ma gandeam ca ma gasesti asa! Zica lumea ce o zice…eu una stiu si unde am gresit si unde am facut bine, rezultatul total e unul mai mult decat bun. Cresterea copilului nu e matematica, e aproximare…e si mult noroc pana la urma. Mna…ma bucur ca au mai sarit si altii pe aceeasi linie ca deja ma simteam o nemernica tampita si violenta. Not! 😀

  92. eu cred ca ar trebui sa avem copii cind sintem tinere ( Simona, auzi?). Daca regret ceva in viata mea e ca nu m-am maritat la 18 ani si nu am facut 3 copii.
    E un potential energetic, ca sa nu mai vb de sanatate. Un copil sanatos intr-un corp sanatos!
    Fantastic. Cum de nu a gindit nimeni sloganul asta 😀

  93. am un baiat de 1 an si 8 luni iar zilele astea am fost un curs de parenting in care am aflat o gramada de lucruri noi desi ne-am interesat si noi in ultimul timp despre cum sa facem sa ne crestem copilul si credeam ca stim destul de multe. Ne-a fost prezentata si metoda Cry it out (cu care unii era de acord) si metoda de a lasa copilul fara pampers, sa faca pe el pipi/caca ca sa ceara la olita singur … La fiecare dintre cele doua metode am raspuns negativ si le-am oferit alternativele pe care le-am aplicat noi.
    Sa fii la dispozita copilului tau nu inseamna sa ii faci toate poftele sau sa il lasi sa faca orice. Il mai lasi sa cada, sa vada cum e sa isi strice jucariile sa vada ca nu se mai poate juca cu ele, sa isi verse ciorba pe el, sa puna mana pe bec sa invete ca frige, etc. Evident ca atunci cand poate face ceva periculos pentru integritatea lui il tragi imediat, tipi la el ca sa se departeze, etc.

    DAR NU LOVESTI COPILUL! este ca si cum as fi seful cuiva de aici care zice ca nu face rau o palma la fund din cand in cand … si daca nu ai facut un raport corect si il busesti si a doua oara, sa iti ard una peste ochi in sedinta (nu peste fese ca e hartuire sexuala), mai ales si de fata cu alti colegi ca sa te fac de ras in fata tuturor. Sa tip la tine si sa iti spun ca nu esti in stare sa faci ceva corect desi ti-am mai explicat ca nu e bine.

    Copii invata din ce facem noi, nu din ce spunem noi…iar anumite reactii pe care le au, le au pentru simplul fapt ca au anumite nevoi, au multe frustrari ca ei nu pot face multe din lucrurile pe care noi le facem asa usor (multe dintre ele fizice). Spunea cineva ca a ramas tatal cu copilul pentru cateva ore si a plans dupa mami si s-a simtit prost 2 zile. Poate s-a simti prost pentru ca a realizat ca el petrece f putin timp cu copilul si acel copil nu se simte atasat de el si plange dupa mama lui cu care sta tot timpul, care se joaca cu el tot timpul

    Echilibrul este DA cea mai buna solutie, dar asta nu include agresiuni verbale sau fizice asupre copilului, de orice fel … pentru ca faptul ca tu ti-ai luat-o cand erai mic nu inseamna ca ti-a placut si nu inseamna ca acum ai accepta cate o scatoalca la cateva zile/luni/ani … asa, ca nu ai respectat o regula

  94. @Alexandra Albu
    Copilul nu are cum sa-ti spuna ‘mama, nu ma bate pt ca ma traumatizezi’. Nici macar nu cunoaste cuvantul trauma. Oricum, bine ca nu locuiesti in alta tara, ca daca la scoala se afla ca iti bati copilul serviciile sociale scria pe tine.

  95. @vali
    tu ai fost la curs de “parenting”?
    Lasa-ma sa rid prima data. In fine, chiar daca iti pun intrebari “personale” si ma cearta Simona, tu chiar nu ai ce face? Oricum nu cred ca exista asa ceva in Romania si daca exista, oricine se duce ori e prost ori e fraier. Da voi ati auzit de valorile familiei, de traditie, de genetica??? Incredibil.

  96. @corina
    nu vad cum ar putea strica mai multa informatie. nu toate traditiile sunt bune si nu toate familiile reusesc sa transmita cele mai bune valori indiferent de cat de mult isi doresc sa o faca.

  97. heheheh

    parenting, cry out… ia de-aici (Simona, daca am gresit, sterge linkul te rog)

    http://www.contributors.ro/dezbatere/cum-a-influentat-modelul-cultural-american-educatia-europeana/

  98. Din ce in ce mai des ma intreb daca sunt eu defecta ca nu ma duc la cursuri de “specializare”.
    Nu te supara Vali, nu o spun cu repros… e normal sa ceri ajutorul cand nu stii ce sa faci. cu un copil Dar ai invatat ceva util sau ceva ce nu intuiai/simteai deja ca parinte? Informatia este buna, dezbaterile isi au si ele rostul lor, dar chiar cursuri???

  99. asta e din ciclul “simona tache are intotdeauna dreptate”. lasa, donsoara, teoriile astea extremiste, ca nici un parinte nu e intr-o extrema permanent, ca sa judeci pe cineva ar trebui sa-l urmaresti macar cateva zile, nu 5 minute. iar ideea de baza este ca multi copii sunt extrem de sensibili si da, eu, ca adult, daca pot, il protejez de orice posibila situatie stresanta, si e o bucurie sa vad ca al meu copil hipersensibil de un an zambeste oricand si oricui si cand radem noi in hohote hohoteste si el, uneori si noaptea in somn. si da, nu-mi trebuie nimic altceva deocamdata, nici un job, nici iesiri la cafea, absolut nimic. are el timp sa-si dea seama cum e viata in momentul in care o sa fie capabil de judecati, ca nici tu, simona tache, n-ai stiut la 5 ani ca viata e nedreapta, e imatur sa tii cu dintii de o opinie mai ales pentru ca n-ai crescut nici un copil, si nici atunci. inteles?

  100. Vad ca lumea vorbeste de traume la varste fragede… exista traumele la varste fragede. Mai mici sau mai mari. Cuvantul “trauma” este insa unul foarte puternic. Cred ca daca am intreba fiecare din comentatori ce intelege prin trauma am capata o variatie de raspunsuri. Cert este, ca poti avea amintiri si de la 2-3-4 ani. Eu sunt exemplu viu. Ai mei au fost super parinti. Pe bune. Am primit o singura palma de la mama. Eram mica, vroiam musai sa merg cu matusi-mea nu mai stiu unde, am facut o mica criza. Mama mi-a dat o palma. O tin minte ca si cand ar fi fost ieri (poate si pentru ca a fost singura palma). De ce? Pentru ca nu am inteles-o. Tin minte ca m-am refugiat in patul meu, am plans, am incercat sa dorm si m-am intors pe toate partile. Mama a venit la mine sa isi ceara scuze dar inainte sa faca asta, am inceput un plans isteric si am scos un “te iubesc”. Singurul pe care i l-am spus vreodata. De ce? Pentru ca simteam ca o pierd. Pentru ca nu intelegeam de ce mi-a dat o palma, pentru ca in mintea mea de 4 ani credeam ca e atat de suparata ca ma va bate. Mult timp mai tarizu am aflat ca era foarte suparata atunci de cu totul altceva si pur si simplu nu si-a tinut nervii in frau in momentul micii mele crize.
    La 3 ani ma jucam prin casa. Tatal meu dormea. Mi-a zis sa nu mai fac galagie. Am continuat sa fac galagie. S-a trezit si a vrut sa ma bata la fund. Eu radeam si ma zvarcoleam (era tot un joc pentru mine) si pana la urma a inceput si el sa rada. Nu m-a batut. Totusi, tin minte.
    Tot la 3 ani mi-a inceput cel mai mare cosmar pe care l-am avut vreodata, un cosmar recurent pana spre adolescenta. In cosmar era al doilea razboi mondial, nazistii omorau pe toata lumea, singura in viata eram eu si cei rai. De ce am avut acest cosmar? Pentru ca bunica mea imi povestea de razboi. Fara sa vrea bunica mea mi-a provocat o trauma care m-a urmarit mult in viata. Ma trezeam urland si multa vreme am trait cu frica de moarte. Pare stupid… poate eram un copil influentabil… nu stiu.
    Ideea mea este ca un copil poate fi usor marcat. A nu se intelege ca pledez pentru tinerea lui ca un ou in puf. Insa este surprinzator cum intelege un copil lumea din jur. O regula, daca este vazuta ca nedreapta sau ilogica va fi incalcata. O pedeapsa fara explicatii nu va avea efect decat pe moment. Din punctul meu de vedere violenta naste violenta. Pentru mine, o palma la fund este nejustificata orice ar fi facut acel copil. Este doar felul in care adultul ii arata copilului ca el este mai mare si mai fortos.
    Cat despre attachment parenting… este un curent ca oricare altul care are si forme extreme si forme moderate. Mie mi se pare ca propovaduieste ceva frumos, si anume sensibilitatea. Ideea de a-ti asculta copilul si de a-l respecta; ideea de a-ti incuraja copilul si nu in ultimul rand de a fi his “haven of safety” (este un termen stiintific folosit in teoria atasamentul – a nu se confunda cu attachment parenting ptc sunt lucruri usor diferite).
    Parinteala usoara va urez tuturor.

  101. @P: bravo!!! Palid cuvint, dar nu am altul. Bravo pentru comentariu! In sfirsit cineva care pricepe ca da, exista traume la virste fragede…

  102. @Corina…am fost la acel curs pentru ca firma la care lucrez ne oferă aceasta posibilitate in mod gratuit, pe lângă altele ca olărit, legatorie, pictura,etc Am zis sa merg ca poate mai aflu lucruri noi si interesanta. Cel mai important este ca am interactionat si am aflat si povestile altor parinti. Multi aplicau si cate o bataita si pentru multi era o corvoada ca al lor copil cere atentie foarte multa, altui care pedseau copilul pentru toate lucrurile care nu erau făcute asa cum zice mama. Toti acestia se plângeau ca al lor copil nu le împărtășește ce fac peste zi si multe altele. Doi dintre ei au aplicat după prima zi o parte din cele pe care le-au invatat si după o săptămână unul dintre tati ne-a spus ca relatia cu fiul lui s-a imbunatatit simtitor.
    Traditii exista, valori…si ele, dar asta nu înseamnă ca lucrurile nu se mai schimba si lucruri noi nu se mai descoperă care sa ne ajute.
    @Raluca…da, am invatat cate ceva nou si foarte mult “asa nu”. Da, multe sunt instinctuale dar instinctul nu iti spune sa iti povesti copilul si sa spui ca este ok, asta ai preluat de la parintii care te altoiau din când in când si ti se pare ca nu te-au afectat cu nimic

    @P…ma inclin! Bravo! Si eu tin minte cele câteva palme din viata mea. Pe fiecare dintre ele!

    mă opresc aici pentru că acum intru pe stadion 🙂 Hai Steaua 🙂

  103. @Vali, esti la AA sau la inchisoare? Nu ca as condamna vreuna din experiente, bravo lor.
    Si nu va mai tot chinuiti sa fiti parinti ca astia cresc oricum si batuti si nebatuti si bagati in seama si nebagati. Din experienta mea spun ca
    – e important sa aiba cit mai multa lume in jur ( de aceea am pledat pentru facut copii de tinar)
    – e important sa ai o anumita detasare, da, te distrezi ca scrie cu carioca sau ruj pe fotoliu de piele nou nout dar ii dai si una la fund sa inteleaga ca a gresit
    – mai pe scurt, e fix ca la catei
    Va pup

  104. Mda,stiu cum e sa fii protejat prea mult de parinti…ajungi sa nu te prea poti adapta,sa nu poti fii deschis,sa nu poti fii asa cum ar trebui…din fericire,perioada liceului m-a calit,atunci avand parte de multe experiente nasoale,dar care m-au intarit…tot atunci,am inceput sa ascult si hip-hop,care m-a ajutat foarte mult sa inteleg viata si ce am de facut…mai departe,i-am dat cu sange-n instalatie, insa si acum se mai manifesta vechile metehne…de aceea,mi-am facut o promisiune: daca voi avea vreodata copii,nu-i voi scuti niciodata de greutati,pentru ca doar asa devine un om intelept, trecand prin greutati…

  105. eu ma intreb de ce tace prezidentu in tot scandalul, circul Oltchim

  106. Am inteles Corina, e ca la catei.

    PS: trebuie castrati copiii?

  107. well, daca o luam asa si superparentingul asta se care vorbea Simona e tot un fel de castrare, Freud speaking.

  108. @catalin: și mie mi se par fffff aiurea teoriile corinei cu “e ca la căței” și “râzi, dar îi dai și o palmă”, dar chiar tu să-i atragi atenția, care ieri ne vorbeai de maimuțe? nu, pe bune, chiar tu???? 😯

  109. @delia: să trăiți, tovarășa educatoare, am înțeles :mrgreen:

  110. Trauma, marcat pe viata….hai mai usor cu pianul pe scari. Traume au copiii din familiile de alcoolici, aia care isi vad mama batuta zi de zi, sau aia de sunt ei batuti zi de zi, aia de isi vad parintii scosi pe targa dintr-o masina contorsionata, aia de li se rup mainile ca sa cerseasca pe strazi sau aia de sunt abuzati sexuali.
    Acum toata lumea s-a apucat sa citeasca psihologie in tramvai si are impresia ca odrasla lor e miezul si ca de culoarea jucariei pe care o va primi diseara ar depinde soarta planetei intr-un viitor nu foarte indepartat.

    Mai vorbiti cu bunicii sau strabunicii vostri, daca mai sunt in viata, sa va povestesca de cum era prin anii 40′, cu razboiul, cu foametea, cu epidemiile, cu rusii, cu inchisorile comuniste, ei au trait toate lucrurile alea. Dar noi ne traumatizam numai cand auzim povestea…

    Si eu mi-aduc aminte ca nu primeam cand eram mic jucariile pe care mi le doream. Am ramas traumatizat? Nu, am crescut mare si am invatat sa muncesc si sa mi le cumpar singur.

    Si eu imi aduc minte ca mai luam cate o palma sau doua pentru vreo prostie pe care o faceam. Am ramas traumatizat? Nu, ba chiar gandind retrospectiv ma gandesc ce ieftin am scapat.

    Si eu imi aduc aminte cand radeau ai mei si cei din jur de mine ca la patru ani jumate inca vorbesc stalcit. Am ramas traumatizat? Nu, doar am invatat intuitiv sa nu mai raportez la standardele celorlalti pentru ca vesnic va fi unul care va face ceva mai bine ca tine.

    Si eu imi aduc aminte cand mi-am luat un pumn in figura de la o fata, in fata clasei si au ras toti de mine. Am ramas traumatizat? Nu, i-am tras-o si eu ceva ani mai tarziu. :mrgreen:

    Si eu mi-aduc aminte cand m-a batut bunica cu bujorii culesi din curtea vecinei. Am ramas traumatizat? Nu, the bitch had it coming (adica vecina ) , am lovit-o unde o durea mai tare, it was all worth it and i’d do it all over again! 😈

    Si ai mei veneau de la serviciu stresati, si erau vesnic apasati de probleme financiare, si se mai certau, si mai tipau si la noi. Am ramas traumatizat? Nu, abia acum realizez ca lumea in care traiam atunci era mult mai vie si mai umana si mai autentica decat lumea asta de plastic si de sticla si plina de imitatii in care traim acum si mi-e dor de atunci.

    Daca as mai putea fi copil din nou nu mi-as dori decat sa cresc din nou cu aceiasi bunici, in acelasi apartament inghesuit, sa ma joc cu aceleasi jucarii prapadite, sa ma bucur la fel de tare la orice cutiuta de Cip Cip, sa bat cu aceiasi golani toate maidanele din cartier, sa fac aceleasi boacane chiar daca stiu ca mi-o iau dupa aia…orice ar fi facut parintii nostri rau, trebuie ca au facut si cate ceva bine.

  111. @andrei: și eu cred că ar trebui să se umble puțin la dicționar. dacă o pălmuță accidentală de la mămica devine echivalentă cu o copilărie sub teroarea alcoolului lu’ tăticu, riscăm să nu ne mai înțelegem curând unii cu alții… deja pare că nu ne mai înțelegem

  112. Buna Simona, este prima oara cand iti scriu, dar iti citesc de ceva vreme articolele pentru ca imi place cum scrii. Incep prin a-ti spune ce ti-au mai spus si alti parinti: faptul ca nu ai copii iti da de fapt libertatea sa teoretizezi mult si bine. Sunt mama de 8 luni si nu se compara viata de acum cu viata de dinainte – minusuri si plusuri. Si eu prefer echilibrul in locul excesului, cum zici tu, desi, cateodata sau mai des, in posstura de mama nu mai stii care e care in viata de zi cu zi. Teoria e frumoasa. Si noi am zis ca-l culcam pe cel mic la el in camera si noi in a noastra. Inca dupa botez asa am facut (cel mic avea aproape trei luni). Eu mai cu strangere de inima, imi era mai teama decat sotului, dar m-am consolat cu gandul ca incercam o noapte sa vedem cum merge treaba. Totul bine si frumos, il auzeam la fiecare miscare, fiecare suspin si intoarcere de pe o parte pe alta. Cand se trezea, tisneam imediat din pat, ii bagam tita in gura, el nici nu se trezea, papa si gata, adormea la loc. Dar cu timpul, si mai ales odata cu schimbarea peisajului (am fos la bunici in vacante) cred ca cel mic s-a obisnuit sa doarma cu mine, si asa am ajuns eu acuma sa prefer sa dorm cu el in camera sau in pat ca sa nu mai fac atatea drumuri pe noapte si sa nu se mai trezeasca si sotul meu. Caci da, inca se trezeste de 3-4 ori pe noapte… Nu sunt deloc de acord cu celelalte doua aspecte din paragraful Despre punerea 100% la dispoziția copilului. In primul rand ca nici nu-l poti tine non-stop in wrap/sling/manduca/luna/boba/etc din mai multe motive: te cam doare spatele ca mama, cel mic n-are nicio treaba, daca-l deranjeaza fii sigura ca riposteaza el iar cand invata sa mearga cere singur jos. Deci unde ar fi excesul aici? Iar in privinta alaptatului…aici as putea sa-ti vorbesc pagini intregi! Felicit mamele care alapteaza pana nu mai vrea copilul! Nimic din lumea asta nu se compara cu laptele patern. Ma intristeaza sincer ca nu avem inca o cultura si o educatie in acest sens. Nici nu ma mira, in maternitati e jale! Dupa ce m-am linistit acasa, am inceput sa citesc pe net despre acest subiect, caci oriunde intrebam era ca o mare filosofie si nu gaseam pe nimeni sa detina piatra filosofala. Desi nu sunt pentru, pediatra mi-a spus ca in Australia, pare-mi-se, specialistii recomanda alaptatul pana la 7 ani, da 7 ani…socant nu? Poate n-ar trebui sa fie socant. Poate ar trebui sa ne dea de gandit. Oricum, inca alaptez si da, este foarte greu pentru mine ca om, caci am si eu nevoie de timpul meu/independenta mea/libertatile mele de a consuma pana la exces alcool/altele pe care acum le regret cel mai mult. Intr-adevar, un parinte fericit inseamna un copil fericit, sunt de acord cu tot paragraful. Poate ca daca am aveam mai mult ajutor, noi mamicile, din partea familiei, sau daca am fi integrate in societate mai usor dupa nastere ne-ar fi mai usor…As avea niste idei: sa fie acceptate mamicile impreuna cu puii lor la serviciu si sa munceasca pe un program redus in primele luni sau 2, 3 ani pana se duce la gradi……….

  113. @Catalina C.: s-a făcut vreun studiu pe alăptatul până la 18 ani? eu zic să se facă, poate se dovedește că e f bine pentru subiectul alăptării. sigur se vor găsi mame care să adopte teoria. aș vrea să le văd alăptând prin autobuze.

  114. Respect, Simona! Nu-i ușor să faci față mamelor (edit admin…) și să n-ai nici copii în dotare (și deci argumente “solide”). Sper să rămâi la fel de fermă pe poziție și în fața atacurilor hormonale care vin la pachet cu orăcăitoarele. 🙂

  115. @andrei
    Exact asta vroiam sa zic si eu. Din experienta proprie, acum ceva ani (nu era nebunia blogurilor) cand se incepuse cu aceasta ‘nebunie a traumei’, credeam ca am fost traumatizata. Pe deoparte am fost, avand un tata alcoolic si o mama vesnic depresa dupa moartea a 3 copii. Oricum, lucrand cu femei refugiate si copii lor, am inteles ca alti au traume si mai mari. Nu casa, nu job pt ca nu ai statut si nici nu se stie cand il vei avea, nu mancare cata ai vrea etc. E vorba de supravietuire. Ca sa nu mai zic ca uneori sunt despartite de copii, pentru ca sunt deportate. Acolo sa vezi torturi vizice, violente, femei cu o singura mana care isi alapteaza copiii. Cand le-am auzit ca nu stiu ce sa faca pentru copiii lor, am inteles dramele parintilor mei, care au apucat timpul razboiului. Asa ca Doamne fereste de ceva mai rau, atunci as vrea sa vad ce cuvant se va inventa pentru adevarat trauma. Sau copii care au asistat la executia parintilor lor. Da, stiu, o sa mi se zica ca exista trauma emotionala, de razboi, etc. Mai usor cu astea.
    As recomanda unora sa citeasca cartea “A Child called It”, acolo un copil adevarat traumatizat. Sau ‘O minunata nefericire’, Boris Cyrulnic

  116. @mara: ti-am editat comentariul, nu cred ca mamele cu care am stat de vorba sunt nebune.

  117. Bretonul din Bretania

    Catalina C. zici ca nimic nu se compara cu laptele patern? hmm….

  118. @simona: Ar fi trebuit să pun ghilimele, mea culpa, nu-s la mine pe tarla. Deși sunt convinsă că sunt și studii care spun că alăptarea până când merge în armată poate duce la un soi de nebunie. Și-atunci n-aș mai fi chiar atât de departe de adevăr.

  119. @Mada: “In psihoterapie exista o regula generala care spune ca orice ar spune clientul, terapeutul trebuie sa-l asigure ca ‘Totul este foarte bine”. Ma intreb daca educatia s-a transformat intr-o sedinta continua de psihoterapie?”. F tare asta, așa mi se pare și mie că e 😆

  120. Ma bucur ca ai scris aceste articole. Traim intr-o societate dezechilibrata, si acest lucru se manifesta si pe planul educatiei copiilor. Intr-adevar, pot sa confirm faptul ca in societati mai evoluate decat cea din tarisoara noastra , acest tip de educatie a dus la formarea de adulti nehotarati, care nu stiu ce vor de la viata, asa ca acum ei nu mai aplica aceste metode. In educatie , ca si in orice altceva, trebuie sa te folosesti si de bun simt, nu doar sa te acoperi de teorii, pe care sa le aplici orbeste. Eu sunt mama, deci nu mi se poate reprosa ca nu stiu cum este si ca nu inteleg. Asa cum exista momente pentru aplicarea regulilor, la fel exista si momente pentru concesii, in ceea ce priveste copilul. E simplu : una e sa dai cu parul si alta e sa ii explici copilului ca nu e frumos sa faca un anumit lucru. Copilul meu are doi ani si intelege foarte bine chestia asta. Unii parinti, sustin faptul ca odrasla lor nu intelege dar nu s-au straduit niciodata sa ii explice. In ceea ce priveste copilul care face crize in magazin, pot spune ca din start cand mergi cu el la cumparaturi trebuie sa te gandesti daca nu cumva e obosit, sau ii e foame, sau are si el o zi mai proasta, pentru ca toate situatiile astea conduc la asa ceva. Mi se pare aberant sa trimiti copilul in lume complet nepregatit , sa nu stie la ce sa se astepte, sa nu ii dai voie sa ia nimic din experienta ta, pe motiv ca trebuie sa traga concluzii doar din propriile lui trairi. Copilul trebuie ghidat de tine ca parinte , si faptul ca are incredere ca tati si mami stiu ce este de facut ii dau siguranta si mai tarziu va avea incredere si in el. Copilul are nevoie sa ii fii painte, nu cel mai bun prieten, caci pe acesta si-l va alege singur mai tarziu. Literatura de specialitate e buna pentru inspiratie, dar nu se aplica 100% oricui, fiecare copil e diferit , deci a generaliza e doar o alta greseala. Inchei cu speranta ca mamele sa inteleaga adevaratul sens al acestor articole .

  121. Simona, eu zic ca ieri mi-am luat cam degeaba bete pe spinare. Am spus ca unii copii, prost educati, se comporta in magazine ca niste maimute urlatoare. Si dupa parerea mea e o nesimtire mare din partea parintelui sa mearga cu un asa copil in magazin. Ce vina am eu sa-i suport urletele lighioanei nemultumite ca ma-sa nu i-a luat nu stiu ce jucarie? Bineinteles, sint alti multi copii care stiu sa se comporte in societate, chiar de la virste foarte mici, si e foarte OK ca astfel de copii sa fie scosi in lume.

  122. Io cred că locul vostru e în Parlament. 😯

    Dacă tot am dezbătut noi aproape toate problemele, vă avertizez că a rămas una nerezolvată:

    CE FACEM CU DROBUL DE SARE DE PE SOBĂ???

    Este imperios necesar să lamurim problema asta înainte de a aşeza copilul acolo. Ba nu, ce zic eu, chiar înainte de a-l naşte. Ar fi mai util chiar înainte de a-l face. A, ba nu, nu vă daţi chiloţii jos!!! Problema drobului de sare e încă în suspensie. Erecţia nu prea ai cum s-o controlezi, dar o să încerc să mă gândesc la acelaşi drob de sare. Trece ea şi chestia asta. :mrgreen:

  123. mie-mi plac cei care zic “ce, eu traumatizat??? eu n-am nici o problema emotionala, de integrare, sunt un simpatic, am succes profesional si ma iubeste toate femeile”

  124. Câini:

    Nutriție
    Sănătate
    Juniori
    Beauty
    !!! Dresaj
    Întreabă medicul
    Ştiaţi că…

    Pisici:

    Nutriție
    Sănătate
    Juniori
    Beauty
    !!! Psihologie
    Întreabă medicul
    Ştiaţi că…

    Vedeţi, aşa arată meniul unui site despre animale (aparţine unui comentator de mai sus). Dacă la câini vorbim despre dresaj, la pisici vorbim despre psihologie.

    Deci vedeţi dacă aveţi copil “câine“ sau “pisică“ şi procedaţi în consecinţă. Nimic mai simplu! 😯

  125. Pentru sarcasmul de care ai dat dovada (wtf??!?! 18 ani, si am zis ca nu sunt de acord cu alaptatul pana la 7 ani, am spus doar ce recomanda anumiti specialisti…) cu parere de rau, imi scade respectul pentru tine! Sper sa ai un copil care sa-ti puna la incercare fiecare teorie… Ai sa vezi ca atunci cand vei naste vei simti altfel, iti vei dori tot ce-i mai bun pentru copilul tau. Alaptatul este singurul care-i confera imunitate (pe langa multe alte beneficii: imbunatateste comunicarea cu mama, consolideaza o relatie speciala pe viata cu ea, creste increderea in fortele proprii, imbunateste performantele copilului, etc). Poti intreba orice mamica care nu mai alapteaza, fiecare copil a avut probleme: rosu in gat, bronsiolita, febra, etc si inca multe altele, dupa ce n-au mai primit lapte matern….dar acum ignoranta isi spune cuvantul si nu asta era scopul meu de a ma face o propavaduitoare a alaptatului, este oricum la latitudinea fiecarei mamici. Pentru beneficiile alaptatului sunt destule situri…

  126. @Catalina C.: mai citește o dată: “s-a făcut vreun studiu pe alăptatul până la 18 ani? eu zic să se facă, poate se dovedește că e f bine pentru subiectul alăptării. sigur se vor găsi mame care să adopte teoria. aș vrea să le văd alăptând prin autobuze”.

    și încă o dată: “s-a făcut vreun studiu pe alăptatul până la 18 ani? eu zic să se facă, poate se dovedește că e f bine pentru subiectul alăptării. sigur se vor găsi mame care să adopte teoria. aș vrea să le văd alăptând prin autobuze”.

    și încă o dată: “s-a făcut vreun studiu pe alăptatul până la 18 ani? eu zic să se facă, poate se dovedește că e f bine pentru subiectul alăptării. sigur se vor găsi mame care să adopte teoria. aș vrea să le văd alăptând prin autobuze”.

    acuma spune-mi unde era sarcasmul la adresa ta.

    cât despre “Sper sa ai un copil care sa-ti puna la incercare fiecare teorie”, ce pot să zic, mi s-a urat în alte ocazii și să-mi moară copilul sau să fac eu cancer, micul tău “blestem” e ceva ff soft 😉

  127. Eu cred ca si parintii nostri ar trebui intrebati despre posibilele traume cauzate lor de catre noi, la tinereti 😛
    Ai mei sigur ar avea multe de spus, eu mi-am luat paparele, ei au incercat cum s-au priceput mai bine sa ma faca “om”, in final fiecare si-a facut jobul:eu, de copil cu cheia de gat, ei, de parinti mereu preocupati de ratele de la CAR, de frigiderul gol, de gaurile din treningul meu.
    Mai zic ca toti am avut o bunica preferata care ne facea toate poftele, de a mea nu-mi aduc aminte sa fi citit vreun manual de parenting, in schimb toata casa , de la copii pana la nepoti, o avea la picioare.Cred ca avea doar bunul simt al omului simplu, de la tara, bun simt care facea cat toate manualele de psihologie, puericultura si alte parascovenii in spatele carora ne ascundem noi acum fricile sau, mai grav, ratarile.

  128. @andrei, foarte frumos! Mă gândesc uneori că am scăpat chiar ieftin. Traumă ai atunci când te trezește tac-tu-n pumni la 3 noapte pentru că, beat fiind, crede că ești maică-ta. Și cu asta închei. Simona, alăptați natural sau nu, plezniți sau nu la fesier, haide să-i verificăm din nou peste 10 ani. Vedem ce ne iese. :))

  129. Eu zic sa-i lasam pe psihologi sa aplice teoriile pentru cei care cu adevarat au nevoie de ele, oameni cu adevarat traumatizati, sa nu facem din viata o trauma vesnica. Sa ne traim viata frumos, sa ne bucuram de ea, sa lasam teoriile la o parte. teorille nu ajuta la comunicare de la suflet la suflet.

  130. io chiar nu inteleg ce va casuna cu alaptatul la 7 ani, doara v-am zis statisticile, doar 13 % dintre femei mai alapteaza la 3 luni ale copilului. Ce va speriati atata de una sau doua care alapteaza pana la 5 ani? majoritatea intarcarilor naturale se petrec intre 2 si 3 ani, parol, si alea cand mama vrea sa faca ce-i mai bine da totusi la un moment dat se cam plictiseste, se incheie pe la 2.
    iar aici vorbim de cca 8% dintre toate mamele…..din Romania, desigur, nu uitati ca 87% dintre romance intarca pana in 3 luni.

    Mie mi-a placut pledoaria pt echilibru din postarea asta, Simona, da cu alaptarea cred ca n-ai avut cifrele:)

  131. Salut tuturor! Sunt mamica de 10 luni si in primele luni am citit si eu mult pe net si carti, etc. Mi-a facut o mare placere si am aflat lucruri faine. M-am regasit in metoda Attachment parenting (eu avand parinti super-autoritari – Simona, ma regasesc in exemplul de parentare comunista!). Am gasit teoretizate lucruri pe care eu le simteam si le gandeam (adica nu m-am pus sa invat pe de rost o metoda “straina” de mine). Nu cred ca mi-a influentat f mult faptele, dar m-am bucurat sa gasesc argumente stiintifice pt intuitiile mele. Am citit destul de mult si in lumina a ceea ce am inteles eu, cred ca faceti majoritatea (si tu Simona) niste erori:
    1. AP nu zice nicaieri ca nu trebuie sa impui limite si ca nu trebuie sa educi copilul! Din contra. Dar exemplul personal e primordial (fara ipocrizii adica). Trebuie sa-l formezi, sa-l ghidezi, dar nu sa-l dresezi (pt ca nu e caine, logic). Nicaieri nu scrie ca trebuie sa lasi copilul sa roada cabluri ca daca il ingradesti il traumatizezi! Sunteti malitiosi si rautaciosi. AP nu inseamna a nu educa, ci se refera la metode – sa comunici mult, sa fii bland, respectuos, exemplifici, argumentezi, etc. Bataia, ingradirea personalitatii, umilirea, admonestarea in public, supunearea – sunt abuzuri si au consecinte grave asupra personalitatii unui om (am trait-o eu). Exact ceea ce sustin majoritatea in aceasta discutie!

    2. Cat despre over-protective: cand merg in parc la groapa de nisip acei vreo 2-3 copii care au parinti din astia mai boemi sunt singurii care alearga in picioarele goale si mananca frunze 🙂 Exact cei care zic “nu-l lua in brate , ca se invata” sunt si cei care zic “nu atinge aia, aia aia aia”. AP pledeaza pt o parentare mai intuitiva si la intoarcerea la principiile traditionale (ale stra-bunicilor nostri) tocmai de aceea AP are ca surse de inspiratie cateva metode de ingrijire ale pruncului vazute la populatii primitive sau traditionale. Bineinteles, iei lucrurile bune, nu pe alea rele, si nici nu arunci beneficiile evolutiei tehnologice 🙂 Despre tinutul in brate/wrap/mei tai, etc – bebelusilor le place al naibii de mult, e locul “proiectat” de natura pt ei. Deci nu vad ce e rau. Pt cei care dau afectiune cu portia, in ideea “sa nu se invete” – ii invit sa-si aplice aceleasi metode in cuplu. Flori? Cum sa-i dai flori, ca se invata, si apoi cere tot timpul! Vorbe incurajatoare, ajutor la necaz – pai ce, descurca-te singur, ca de aia esti adult matur.

    3. AP se refera in mare parte la cresterea bebelusului, mai ales cand e foarte mic, pana la un an (copii sunt bebelusi pana la 3 ani, pt cei care nu stiu asta, si nu am facut eu impartirea). Eu, pe pielea mea, am invatat ca un parinte fericit e acela care nu se “lupta” cu bebele. Da-i repede ce cere, pt ca pana la un an, un copil nu cere decat ceea ce e absolut vital pt el (hrana, caldura, dragoste), nu exista posibilitatea rasfatului, e ca un mic pachet de instincte. El te invata cu exactitate ce nevoi are.

    4. Legat de dramatismul discursului – am intalnit asta doar pe ceva site-uri americane, acolo unde AP a aparut ca o ofensiva impotriva unui alt curent f teoretizat, cel dinainte, care preda cry-it-out si altele. Deci exagerarea se instalase mai dinainte. A propos – stiati ca un bebelus nemangaiat sau caruia nu i se vorbeste deloc, moare pur si simplu? (s-au facut cateva experimente in istorie) De altfel, toate curentele culturale sunt la inceput un pic ofensive, pt ca se nasc din opozitia cu vechile principii. Isterici si exagerati sunt la greu si printre adeptii “palmutei la fund”. De altfel nebuni/psihopati/exagerati/inconstienti sunt in cadrul oricarui curent de parentare. Tot asa cum toti oamenii au in genere pretentii exagerate de la parinti (ai devenit parinte? gata, tre sa fii perfect!).

    5. Legat de renuntarea de sine a parintelui – iar, nu asta am inteles eu, si nici nu am asistat la martiri nefericiti printre adeptii AP, din contra, sunt suspect de fericiti si impliniti. Eu dau tata toata ziua si pe bune ca e super fain – te scapa de sclavajul spalatului a milioane de biberoane, dar in schimb esti “sclava” patului, cititului, vizionatului de filme, parcului, etc 🙂 Oamenilor le place sa faca copii, si sa-i creasca, tocmai de aceea unii dintre cei care nu au, infiaza. Deci la nivel de specie, ne cam place sa fim parinti.

    6. Observ f amuzata la interlocutorii mei cum intotdeauna copilul lor si metoda lor este exemplul pozitiv si vesnic “ailalti” sunt raii, ratatii, ciudatii, etc. Polarizarea asta o gasesc nociva. Sunt N-spe mii de subcurente in cadrul fiecarei comunitati. Ce am observat eu de cand am copil: toti ne-parintii au pareri foarte ferme despre crescut copii, si eu aveam. N-au habar, dar isi exprima opiniile (nedocumentate) oricand si oricum, cu atitudinea ca ei sigur ar fi/vor fi mai buni. Nu ma refer aici la exprimarea opiniilor pe blogul personal, ci la faptul ca nu pot sa ies pe strada de cate sfaturi si admonestari primesc (eu par mult mai tanara decat sunt, si atrag toate “sfaturile”). In topul pretentiosilor sunt de departe femeile fara copii ajunse la varsta a3-a, care cred ca un copil care alearga e posedat de diavol/schizofrenic/prost-crescut. Oamenii care au deja copii, desi nu sunt de acord cu ce faci, macar nu se baga, pt ca stiu ca si ei au fost enervati de interpelari, si stiu ca e treaba parintelui cum isi creste copilul. A propos de principiile faine ale AP – nu judeca un parinte dupa comportamentul copilului, ci dupa reactia lui la acest comportament (cu referire la “mica adolescenta”).

    Daca chiar vreti sa facem tabere, eu propun asa:
    – o tabara afirma: “Eu te-am facut, eu te omor” “Ce nu te omoara te intareste” “Copilul trebuie pupat numai in somn” “Lasa-l sa planga ca i se dezvolta plamanii” (da, asta e chiar tampita rau!) “Un sut in fund, un pas inainte” “Invata oul pe gaina?” etc etc etc
    – cealalta tabara afirma: “Copilul nu-ti testeaza nervii, are o problema real” “Un copil tinut in brate invata sa respire regulat, nu are colici, doarme mai mult” “Numai hranindu-i nevoia de afectiune in perioada dependentei, el creste frumos, si poate deveni independent” “Dormitul impreuna ajuta odihna mamei si copilului” “Alaptarea este cea mai buna optiune pt bebe” “Nevoia de dragoste si gesturi afective e la fel de importanta ca nevoie de hrana”
    Ok, deci, ce tabara alegeti? Serios – parintii pe care ii stiu eu ca simpatizeaza AP-ul sunt oameni instruiti, sensibili, blanzi, deschisi la minte, dornici sa invete tot timpul.

    In Romania cel putin, AP-ul e asa de mic si nesemnificativ, iar violenta domestica asa de generalizata, incat chiar cred ca dati atentie unei probleme inexistente! Ce n-as da eu sa-mi cresc copilul in Norvegia aia exagerata (am vizitat-o)!

    6. Mi se pare nostim ca adeptii “copilului independent” sunt si adeptii limitelor si autoritatii parentale. Deci, de fapt nu le place chiar asa de mult ca ai lor copii sa fie independenti 🙂 Mie conceptul “copil independent” mi se pare o aberatie, o contradinctie in termeni. Ce inseamna copil independent – ca il lasi acasa singur o saptamana la 6 ani? Ca ii dai banii sa si-i administreze la 9 ani? Ca isi face singur mancare la 4 ani? Copii sunt profund dependenti, asa cum dependeti de parinti sunt puii oricarei alte specii. Ideea e ca din copilul tau (care e normal, chiar daca plange dupa mama-sa) sa cresti un adult independent. Deci scopul e indpendenta la maturitate, nu cea in copilarie – asa cred eu, ca e aberant sa vrei un copil independent, imposibil din punct de vedere natural. Si sufletul omului trebuie hranit exact ca si trupul, pt o dezvoltare optima, numai asa ajunge un adult implinit la potentialul sau maxim. Prin opozitie, privarea de “hrana emotionala” nu duce la “calire” sufleteasca, ci la handicapuri emotionale.

    7. Legat de teorii in genere – sigur ca situatia concreta iti dicteaza comportamentul, sigur ca teoriile sunt limitate, se contrazic reciproc, se dovedesc false odata la 10 ani, etc. Prost sa fii sa le iei in serios litera de lege. Dar cred ca oamenii sunt disperati dupa ghidare pt ca s-au rupt de instinctele lor naturale si de intuitie. Uite ce se intampla cu mancarea – cunosc nenumarati oameni care pur si simplu nu stiu ce sa manance. Au nevoie sa mearga la doctori si specialisti, sa citeasca carti si reviste, sa li se faca liste – ca sa stie ce sa ingurgiteze. Pai daca habar nu mai avem sa ne ascultam o nevoie asa de simpla precum foamea, va dati seama ca parinteala pare astronomic de complicata! Sa ridice mana cine n-a citit macar o carte de nutritie (ok, aici ma refer la femei…).

    Legat de co-sleeping – inseamna si dormitul in aceeasi camera, nu doar in acelasi pat (ala e bed-shering, va roooog!). Sunt designer de interior si am decorat multe camere de copil, pana sa devin eu mama. Aveam mustrari de constiinta ca propriului meu copil nu-i pot oferi ceea ce am dat altora. Na, eram si eu setata de reviste cretine. In primele 3 zile de stat cu bebe acasa m-am prins ce prostie e camera separata a copilului, menita sa ingreuneze dezastruos viata mamei (da, majoritatea bebeilor papa noaptea, asa e scris in ADN). E aberant sa duci o lingura de om in ditamai camera mare si pustie, si parintii sa adoarma frumos imbratisati (lor nu le e teama ca sunt dependenti?). Intre timp m-a sunat o familie sa le decorez camera copilului (ei locuind intr-un apartament cu 2 camere, de 45mp!). Le-am zis ca sunt ocupata eu insami cu un bebe. Cand am incercat sa le sugerez sa faca mai bine un dressing decat o camera (inutila) de bebe, ca si asa nu au spatiu, s-au simtit jigniti :). Alt cliseu care mi se pare stupid e: “spatiul parintilor e spatiul parintilor, si spatiul lui bebe e spatiul lui bebe”. Pe bebe l-ati intrebat? :)))

    In incheiere – faceti copii, nu razboi! 🙂 (scuze ca am scris ata de muuuuult)

  132. @raluca: apreciez efortul tău și încă ceva: așa cum ai prezentat tu lucrurile, mai echilibrat, ele sună mai bine. când însă dai, la tot pasul de tragedii născute din faptul că a plâns ăla micu’ 7 minute, iar cuvântul “traumă” a ajuns să definească orice, de la viol la faptul că a ridicat mami vocea un pic la bebe, nu mai sună bine deloc. tot ce spun eu e că mi-ar plăcea ca creșterea și educarea unui copil să nu arate – cum bine zicea cineva – ca o lungă ședință de psihoterapie. 🙂

  133. @Raluca Norvegia cu monstrul care a morat 77 de oameni. Ceva normal nu e nici acolo. Sa nu uitam ca nu noi romanii ne-am indeparta de traditii primii, ci vesticii. Si acum vin sa ne dea lectii cum sa mancam sanatos. Ma lasi.

  134. @degetica: parcă mă citești prima dată, nu știi că folosesc artificii de-astea pentru expresivitate și că o fac explicit… oricum, nu despre alăptare la modul general era vorba, ci despre alăptarea ca principiu al AP. după cum nici despre creșterea copiilor, la modul general, în România, n-a fost vorba, ci despre acest curent în particular. de data asta, altădată poate fi vorba de altceva. acuma ăsta a fost subiectul.

  135. Simona, da,e adevarat, stiu cum scrii tu, dar au mai fost altii pe aicicare au luat-o de buna…si pe tot netu cei care ii dau incolo incoace cu puhoaiele de mame care presteaza 7, 8 ani de alaptare in AP. De fapt sunt cazuri f izolate chiar la nivel general, nu doar romanesc, si mi s-a servit de atatea ori replica incat am intrat pe pilot automat 😆

    Iar curentul asta, cum a zis si raluca, naste si el fanatism , la fel cum toate celelalte curente nasc fanatism, a fost odata un blog cu una care povestea metodic cum bate copii, cu descrieri plastice :((((

    mai vroiam sa zic ceva, in vocabularul meu intra des expresii ca solutii elegante sau inteligente, nu le-am folosit legate de o persoana anume ( Alexandra Albu de pilda, ca i-ai scris ceva in consolare :D), ci pur si simplu asa vorbesc eu.

    Noapte buna tuturor, cum o fi, co-sleeping, bed-sharing sau fiecare in patu lui 😛

  136. Strict din ce am vazut eu in jurul meu am concluzionat ca adeptele curentelor si teoriilor astea sunt mamele care au prea mult timp liber de omorat, in speta alea care stau cate 3 ani acasa ca sa creasca un copil. Inainte sa am copii mi se parea o exagerare cand le auzeam pe cate unele cat de greu si de dificil este, acum e o certitudine.
    Si mai cunosc cateva eroine din astea care dorm cu copilul in pat pana il dau la scoala, care au alaptat pana cand invatase copilul sa citeasca, care nu au plecat sau nu pleaca nicaieri fara copil undeva. Lasand la o parte faptul ca si copiii lor au fost bolnavi de toate cele si nici ai lor nu deseneaza e=mc2 pe pereti la trei ani, multe au ajuns sa neglijeze faptul ca sunt si partenera de viata a cuiva atat de mult incat nici macar nu realizeaza ca sotii si-au gasit tot felul de supape prin alte parti. Ele traiesc in continuare in bula lor in care orice basina pe care o trage bebe are semnificatii mistice iar evenimentul astronomic trebuie neaparat consemnat pe facebook sau pe blogul copilului. Like, wtf!?, cum are zice amicul american cam retardat dar care reuseste uneori sa cuprinda atat de bine esenta vietii in doar doua cuvinte.

    A creste un copil NU e rocket science, nu este nici macar science, este doar o aptitudine intiparita in codul nostru genetic de milioane de ani si aplicata de miliarde de alti oameni, multi fara sa tina in mana vreo carte vreodata. Fiecare comunitate sau familie a rafinat aceste aptitudini in functie de factorii externi, rezultatele fiind de necontestat: 7+ miliarde de oameni in viata in acest moment, in lume.
    Du-te sa dai sfaturi de diversificare unei familii de inuiti, sau du-te si explica tu cum sta treaba cu AP unui trib de prin Africa, din alea aflate in razboaie de sute de ani cu trbiburile vecine. Pare absurd, nu?

    La fel de absurd este sa aplici la litera metode de crestere a copilului din societati muribunde, cum sunt tarile nordice, atat de des vehiculate pe aici. Mai cititi despre natalitatea in Suedia (nativ, catastrofala), despre rata de divorturi in Suedia (cred ca in top trei in lume, alaturi de USA, oricum peste 50%), despre cum au trebuit sa importe emigranti ca sa mai existe ca natie in 2050 (peste 2 milioane dintr-o populatie totala de 9), despre sistemul educational in Suedia ( nu dau sau nu dadeau note la copii pana de curand, doar calificative de genul bun sau insuficient, asta chiar si la liceu – competivitate zero intre ei, excelenta tot pe acolo, da macar nu sunt traumatizati, nu? ), despre sanatatea mintala a populatiei ( numarul de alcoolici, de sinucideri, de oameni cu probleme psihice). Chiar asta sa fie tara in care visati sa va cresteti copiii?

  137. Buna dimineata! Hm,interesant blog ai tu aici, Simona.

    In legatura cu subiectul, vreau doar sa va spun ca eu am invatat treptat despre cum sa-mi cresc copiii inca de pe vremea cand nici nu-i aveam. Am inceput cu “D-l Goe” promitandu-mi ca n-o sa am in veci un asemenea copil, sau cu “Cenusareasa” facand legamant cu mine insumi ca o sa fiu drept cu toti ai mei.

    Cand mi s-au mai deschis ochii, am stat si am urmarit animalutele din jurul meu, si aveam vreo cateva, cum isi cresteau puii. Am invatat enorm de la ele, limbajul corpului, mimica, chiar tandrete uneori. Nimic artificial, nimic fortat, nimic viciat de civilizatie. Animalele sunt o sursa foarte valoroasa de inspiratie, mai ales cand simtim ca ne lasa nervii si rabdarea.

    In final, acum dupa ce i-am vazut mari, am ajuns sa cred ca nu exista o reteta sau manual de crestere al copiilor, ci fiecare copil are nevoile lui in crestere. Si ca nici unul nu seamana cu celalalt.

    Asa ca, sfatul meu este sa faceti exact cum va vine pe chelie, dar pentru asta trebuie sa va eliberati de griji si sa va simtiti copilul ca pe voi insiva, sa va faceti una cu el, sa-i simtiti durerile si nevoile, bucuriile si frustrarile. E al dracu’ de greu, stiu. Dar merita. Va doresc o zi buna!.

  138. Hei, eu vorbeam de Norvegia, nu de Suedia, unde am fost si am vazut (cupluri la varsta noastra cu cate 3 copii; cafenele fara angajati unde te serveai singur, lasai banii in castron si plecai; gradinitele care erau cele mai moderne si futuriste cladiri, trenuri cu vagoane pt familisti, cu mocheta peste tot, si pufi si jucarii, locuri de joaca in orice muzeu si spatiu public, etc). Legat de depresii – poate ca are clima aia neplacuta de-aface, ce zici? Si da, sigur ca teoriile-ultrateoriile se nasc in societatile cele mai moderne (in sensul ca sunt f departe de cultura traditionala), si ca aplicarea ad-literam e stupida in Romania. Ca indemnurile ecologiste sa nu-ti mai speli camasa zilnic, sa economisteti apa si resursele. Pai romanii nici acu n-au invatat treaba cu spalatul, suntem din punctul asta de vedere cei mai ecologisti din Europa! :))))
    Echilibrul si logica sunt atitudinea recomandata, fara dubii.
    Oricum, nu acuzati de extremism un curent, doar pt ca unii membri sunt extremisti. Daca nu exista AP-ul, cu siguranta imbratisau religios alta dogma, si exagerau. Problema e individul, nu curentul. Site-urile de AP, acelea cu documentatie serioasa (nu blogurile de mamici) sunt f faine si fff documentate.
    Dar, hai sa facem un exercitiu de imaginatie: sa zicem ca, desi suntem atat de bine intentionati in demersul nostru educational, totusi ratam educatia copilului nostru (cui nu i-a strafulgerat macar odata prin minte indoiala ca greseste?). In cazul cel mai nefericit, tu Simona, ce ai prefera sa creezi: copilul plin de bun simt, cuminte, respectuos, care stie limitele, dar care ajunge adultul timorat, posibil dependent, dominat, anxios. Sau be) copilul galagios, rasfatat si nesimtit care ajunge un adult sigur pe el, independent, probabil dominator, si care sare la beregata oricui ii calca pe coada. Spinoasa treaba. Pt ca eu fac parte din categoria A), am tendinta sa aleg ca al meu copil sa faca parte din categoria B). Tot asa cum la animalele de companie, eu prefer pisica in defavoarea cainelui. Tocmai pt ca e independenta pana la nesimtire, nu face ce vrei nici daca stai in cap, nu e slugarnica, etc etc. Imi place cum un bot de blana si purici negociaza vesnic pe picior de egalitate cu tine. Greu greu greu…

  139. Eu sunt din categoria A si ALEG ca al meu copil sa faca parte din categoria B, ca mi se pare mie mai bine….
    Ce ar fi sa ii lasam totusi pe copii sa fie asa cum sunt ei de la mama natura? Ca aia pampalai o sa ramana pampalai oricate karate bagi in fundul lor, alora bolnaviciosi o sa le curga nasu oricate antibiotice o sa indopi in ei si cat ii feresti de curent, aia mancaciosi si pofticiosi o sa fie plinuti toata viata oricat brocoli le bagi pe gat, iar aia smecheri si descurcareti o sa ajunga sefi si fara MBA-ul platit cu greu de mami.

    Hai sa nu o mai dam dupa cires, motivul nespus din spatele fiecarei teorii si curent din asta de crestere este cum sa faci niste copii mai sanatosi, mai frumosi, mai destepti, mai mai decat ailalalti. Instinctiv toti incercam sa le oferim un avantaj competitiv copiilor nostri, oricat de frumos incercam noi sa camuflam noi asta in attachment parenting, sau cry it out sau cum naiba s-or mai numi. E ok, e natura umana, toti facem asta, dar hai sa nu impachetam asta in tot felul de ambalaje stralucitoare pe care de fapt nu scrie decat wishfull thinking.
    Foarte multi adera la un concept sau altul nu pentru ca ar fi unul care chiar functioneaza in realitate ci doar pentru ca ceilalti adepti fac un marketing extrem de puternic pentru atragerea de noi adepti. Pentru ca daca 1 miliard de oameni cred in Dumnezeu, atunci trebuie ca Dumnezeu exista, ca nu or fi suferind tot miliardul asta de iluzie in masa, nu? Cam la fel e cu laptele praf, cu laptele matern, cu batutul copiilor, cu mangaiatul copiilor si cu ce vrei tu de pe lumea asta. Gaseste sau convinge un grup suficient de mare care sa faca la fel ca tine si o sa ti se pare ca tu ai descoperit the shit!

  140. ei da, aş prefera să-mi cresc copii într-o ţară din aia nordică, chiar şi degenerată. imi asum riscul. toată lumea vorbeşte despre problemele copilului mic, despre probleme adolescenţilor? care zic, sunt cu mult, mult mai grave. să zicem că tu creşti un copil aşa cum trebuie, netraumatizat, blând şi înţelegător dar … imi amintesc o întâmplare de cînd fetele mele erau micuţe. eram cu cea mică în parc, o sâmbătă seara de sfărşit de vară, caldă, plăcută. după plimbare (copilul să fi avut 5-6 ani) ne oprim la o terasă din parc ce avea alături amenajat un loc de joacă pentru copii. copilul se alătură unui grup format dintr-un băiat şi o fetiţă de aceeiaşi vârstă. incetişor încep să vorbească. la un moment dat cealaltă fetiţă ia un pumn de nisip şi-l aruncă băieţelului în ochi dupa care fuge la masa părinţilor. baiatul începe să plăngă zgomotos. a mea se uita nedumerită, nu vine spre noi, dar nu ştia ce să facă. mama băiatului se ridică de pe unde era şi se apropie în fugă. urmărisem toată scena, soţul imi spune stai să vezi ce urmează că precis se ia de fată. cumva eram pregătiţi. printre lacrimi, cu sughiţuri, băieţelul căuta să povestească ce s-a întâmplat dar era neinteligibil, iar scorpia se întorce spre copilul meu şi începe să zbiere, ba mai mult pune mâna pe ea şi o zgâlţâie. n-am apucat să sar prima, primul a fost soţul care a mărăit să-şi ia labele că nu ea i-a dat cu nisip în ochi, dar cine? dar de ce să-ţi spun eu când tu stai liniştită la masă şi habar n-ai ce face copilul tău? urmarea? s-a întors spre băiat şi a început să-l ia la palme. n-am ştiut cum să reacţionăm, ne uitam la acel copil şi nu ne venea să credem, continua să plăngă, cumva mai calm, în timp ce mă-sa îi căra palme peste palme. mai târziu, fetiţa mea s-a jucat în continuare cu aceea fetiţă războinică, o chema Cătălina, ţin minte, parcă o şi văd cu toate că au trecut mai bine de 10 ani. nu m-am putut stăpâni şi am întrebat-o ce a avut cu băieţelul, chiar nu-i făcuse nimic, văzusem scena de la început şi nu mă putea păcăli, ei i-ar place să-i facă cineva la fel? răspunsul m-a lăsat fără replică, aşa m-a învăţat tata, să-i bat pe toţi băieţii. ce poţi să spui? că are un tată tâmpit? puteam să-i spun că tatăl greşeşte? cine eram eu pentru ea ca să-i fac educaţie? acum mă găndesc că sunt toţi mari iar fata mea nu este pregătită să le ţină piept, acei copii sunt adolescenţi răi şi vor fi oameni răi ca să nu zic altfel. cum ii ajutăm pe adolescenţi ca să înţeleagă că nu trebuie să fii nesimţit ca să ai succes?

  141. Cand eram mic, pana pe la 6-7 ani, plangeam din orice, dar din orice. Una doua incepeam sa zbier si fugeam in fustele maica-mi, sau ma duceam la geam sa o strig pe buni. Si contrar a ceea ce credea toata lumea am ajuns o persoana foarte independenta si nici nu cred ca vorbesc cu maica-mea mai des de doua ori pe luna.
    Cand aveam 6 ani, impreuna cu doi vecini de varsta mea, am dezbracat-o pe colega noastra de joaca de 5 ani in spatele blocului in scopuri anatomic-exploratoare. Imi aduc aminte bine faza pentru ca atunci ma asteptam sa ma bata ai mei cand a venit bunica-sa la noi la usa, dar nu mi-au facut nimic, doar mi-au explicat ca nu prea e ok. Si asa mi-am ratat si o cariera stralucita de violator sau proxenet.

  142. Sunt un fost copil atasat. M-am nascut in anii 80, iar mama a facut cu mine fix attachment parenting, desi nu stia ca se numeste asa. A fost..instinctiv. M-a alaptat, nu m-a lasat sa plang, a vorbit cu mine non-stop, ca si cu un om mare, mi-a repetat ca ma iubeste si m-a pupat indelung. Am dormit cu ei in pat pana cand tata a plecat din pat. Si am ramas noi doua: mama cu puiul ei, ca..asa se zice, nu? “Puiul”. Am invatat sa citesc singura, de la varsta de 5 ani, faceam lucruri pe care alti copii de varsta mea nici nu le visau… astea se numesc “achizitii” cred. La capitolul “achizitii” am stat excelent. Spune despre mine ca am fost un copil afectuos, cuminte, intelegeam de vorba buna. De mancat mancam lucruri sanatoase, gatite in casa…ca pe vremuri. AP a functionat!!!!

    Pana intr-o zi. Cand lucrurile au inceput sa se deterioreze intre ai mei. Tata a inceput sa bea si sa plece de acasa (mentionez ca fac parte dintr-o familie de intelectuali), mama a inceput sa fie nervoasa si sa doarma mult. Au inceput certurile de fata cu mine, care, prin natura lor repetitiva, au devenit traume. Uneori s-a intamplat ca nervii mamei sa se traduca in batai. Adminsitrate mie. Ca deh… eram la indemana. Degeaba o auzeam cum plange in baie ulterior, degeaba isi cerea iertare… pentru mine nu conta. Dintr-un copil afectuos am devenit un adult rece, chiar glacial, incapabil sa spun “Te iubesc”.

    Adolescenta mea a fost crunta. Rupta sufleteste, incercand sa explic ce simteam, citindu-l pe Freud in clasa a zecea ca sa inteleg. Simteam ca daca n-as fi fost eu pe lume, parintii mei ar fi avut vieti fericite. Golul din suflet a inceput sa fie umplut cu mancare. Intre timp, aparusera mizeriile pe piata si cui ii mai placea tarta mamei, cand afara gaseai Kukuruku bun si dulce? Dintr-un copil cu o greutate normala, hranita cu lapte de san, am devenit un adult supraponderal, la limita obezitatii, luptandu-ma ani de zile cu greutatea.

    Nu sunt capabila sa dorm singura in camera, iar dormitul singura in casa este un calvar.

    Acum sunt la randul meu mama. In fine, ma pregatesc sa devin in cateva luni. Si stau si ma gandesc la cum va fi si ce voi face, jurandu-mi sa nu repet greselile alor mei, incercand sa stau stramb si sa judec drept. Citesc lucruri despre cresterea copiilor si vreau ca totul sa fie perfect. Teoriile suna bine toate. Dar cand ma uit in urma, nu pot sa nu constat ca:

    1. Degeaba s-a facut attachment parenting pana la 6 ani cu mine, ca tot ce s-a intamplat dupa aceasta varsta, toate mizeriile de dupa si-au pus amprenta definitiv pe mine.
    2. Degeaba iti pupi copilul si-i spui ca e “viata ta” (cat de mult te incarca expresia asta, copil fiind!), daca te certi cu partenerul de viata in fata lui sau daca in familie exista abuzuri fizice.
    3. Degeaba dormi cu copilul in pat, daca asta contribuie ulterior la separarea cuplului.
    4. Degeaba il hranesti ca la carte, daca mai tarziu copilul ti se refugiaza in macdonalds pentru ca are o problema sufleteasca si nu stie cum s-o rezolve iar tu nu esti acolo mental, ca sa-l ajuti, pentru ca viata ta e praf.

    In sfarsit. Cred ca lucrurile sunt ATAT de complexe cand vine vorba de copii si de transformarea lor in adulti, incat subiecte gen: ce scutec alegi, ce laptic ii dai, ce gradinita frecventetaza (cu ore de germana VS ore de chineza or smth)…sunt frivole. Aveti grija (sa avem grija), dragi parinti, la ce vede copilul in casa, la ce i se ntampla in pre-pubertate si adolescenta… ca alea sunt pietrele de hotar adevarate, dupa parerea si experienta mea persoanala. Ce crema ii pun pe fund cand se opareste sau daca tip la el cand tranteste intentionat obiectele… permiteti-mi sa ma indoiesc ca vor cauza traume si efecte pe termen lung.

    Sa ne dea Dumnezeu/Buddha/Darwin/psihoterapeutul la care mergem, intelepciune si pace. In cuplurile noastre, in prieteniile noastre, la slujbele noastre…pentru ca asta inseamna echilibru. Iar un copil cu parinti echilibrati mental NU ARE CUM s-o ia razna. Decat daca asa ii e scris, caz in care asta e, lectii de viata, karma, chestii grele… 🙂

    O zi faina tuturor!

  143. de ce zici ca nu e ca la catei? ce crezi ca spalatul pe dinti intra in bagajul genetic? e un reflex conditionat, fie de o palmuta la fundic, fie de un “mars”, care poate fi spus in multe feluri, acuma depinde de simtul umorului si nivelul de educatie a stapinului-parinte si a progeniturii.

  144. @corina: presupun că ți-ai propus să trollezi pe aici, asa că în proporție de 99 la sută tind să cred că nu vorbesti serios. Dar, asa, pentru sansa aia de 1 la sută că ai vorbi, totusi, serios: tu te auzi ce spui? Adică, na, dacă eu am o zgardă electrică ca să-mi dresez câinele, s-o folosesc si la copil? Sau, eventual, când e copilul obraznic, să-l închid în țarc? Să-i dau cu ziarul peste cap dacă are un accident si face pipi în pantaloni?
    Esti complet deplasată, zău asa, si chiar n-ai nicio idee despre ce vorbesti.

  145. Scuzoaiele mele Simona! Eram convinsa ca vrei sa faci o glumita pe exemplul meu cu 7 ani… Oricum cred ca mai multi au inteles ce am inteles si eu prima oara, ma bucur ca ai clarificat situatia.
    Sunt de acord cu ce spune Raluca aproape total. Exceptie facand partea cu parintele fericit… Eu una inca ma zbat sa gasesc un echilibru intre viata mea privata si viata cu cel mic. Poate e doar faptul ca nu ma pot organiza eu bine si de aici nemultumirea ca nu am timp si pentru mine si sufletelul meu. Daca e sa fiu sincera cu mine insami, si inainte ma vaitam ca nu am timp de mine, dar dadeam vina pe programul lung de la serviciu….

  146. doamna eba
    eu vorbesc serios totusi la un nivel metaforic cum s-ar zice. si da, educatia e o zgarda pusa in jurul gitului unui copil. n-ai auzit melodia aia cu kitsa? Teachers, leave the kitsalone! A propos, ca fu aseara un documentar exceptional despre J.Lennon…

  147. vezi ce chestie, ca m-am gindit aseara: la ce parinti a avut, Sean Lennon este un nobody.
    este si asta o disccutie, de ce copiii de parinti celebri nu ii depasesc, niciodata?

  148. Raluca, foarte bine explicat 🙂

  149. Corina: hotărăste-te, esti pro sau anti “dresaj”? Că mai sus te pronunțai pentru educație autoritată, si acuma ne iei cu libertate si Pink Floyd…

  150. auzi, ca trolez? ce e asta?
    Simona, mi se pare mie sau ti-ai scimbat targetul?

  151. cred ca greseli voi face oricum,important e sa nu fie mari si nici traumatizante.nimeni nu-i perfect.
    aseara am ajuns acasa.
    d ela poarta mama ma interpeleaza:nu ne asculta,fac eprostii mari, e un copil rau etc etc etc.
    as fi vrut sa ii pot spune ceva,dar eram ca paralizata.sotul mi-a spus ca nu scoteam niciun sunte si il tineam pe strumf in brate si il pupam.personal mi s-a sters momentul din minte.
    tot ce imi aminteam erau scenele in care tat aintra beat pe poarta iar mama mea rostea acelasi discurs:sunt rele, au luat 10,da rnu au invatat suficient.
    dupa o juamatate de noapte d ebataie adormeam.dimineata mama ne poavestea ca avem cel mai rau tata din lume si sa fim cuminti.si era.3 olimpice,sefe d epromotie etc etc.seara se relua circul.intelegeam c amerit bataia pt 9,dar pt 10????????
    mai tarziu am intrebat-o d ece a procedat asa,de c emintea si mi-a zis senina ca ea si-a dorit un baiat sa o apere de tata,dar a facut 3 fete si ii era frica de el si de frica ne spunea tatei.exagera ca sa fie sigura ca o sa fim cuminti.dar ne batea?si ce era sa-i fac???/bea, nu ma mai intelegeam cu el,unde sa ma duc cu 3?dar puteai sa taci?
    pai mi-era firca sa tac.no comment

    dupa ce m-am dezmeticit aseara,dupa ce am reazlizat ca ma impinese cu 30 d enai inapoi,l-am rugat frumos pe tata s anu o vad la fata.sa dispara undeva,unde stie ea mai bine.eventual sa imi caute copilaria pe care mi-a luat-o.

    cam asta definesc eu prin trauma.
    inca nu am curajul sa ma uit la un foc,dar sper sa reusesc.asta mi se trage de la bataile in care tata aducea canistra d ebensina si imi spunea ca imi da foc.mi-a luat 25 de ani sa aprind aragazul si visul meu e sa imi iau o plita electrica.urasc focul.
    si asta cred ca e o trauma.
    in rest,altele nu am.

    doar ca il iubesc enorm ep strumf si nici calcata in picioare nu l-as atinge,nici macar cu und eget.

  152. Şi zi aşa, domnu` Andrei, divorţează suedezele pe capete??? Interesant… 🙄

  153. pai eu am spus si am crezut ca s-a inteles ca educatia ESTE un dresaj, oricum ai lua-o. Acuma ca dicutam, filosofam,o luam de la Rousseau incoace, cu “la libre nature” etc. e una dar experienta ne arata ca: daca vrei sa reusesti in viata trebuie sa fi disciplinat, organizat, sa te speli pe dinti etc. Unele lucruri se invata. Deci, ai nevoie de un profesor. Deci te supui unei Metode, indiferent cum s-ar numi ea.
    Sigur ca in zilele noastre este muult mai usor sa nu faci nimic si sa zici ca esti modern, vai ce metode moderne am aplicat eu in educatia copilului, adica eu citeam revista Mami cind ala isi baga degetele in priza.

  154. @andrei cred ca ai ramas putin in urma cu situatia din Suedia. trebuiesc incercate niste statistici mai noi. sistemul educational suedez este considerat printre cele mai bune din lume daca nu cel mai bun. cel finlandez la fel (nu primesc note pana la 16 ani). si daca ne gandim asa, practic, cam cat de bine le merge suedezilor si cam cum ne merge noua, la ce concluzie ajungem?

  155. @ corina, October 5, 2012 10:35:15

    … cu excepţia lui Ştefan Bănică junior.

  156. @andrei Uite, aici este citat un studiu din luna mai, anul curent:

    http://www.goteborgdaily.se/student-life-gothenburg/swedish-higher-education-best-in-europe-study

    Cel mai bund in europa si al doilea din lume. Hai, nu ne-om lua noi dupa niste studii despre care habar n-avem, dar clar sistemul educational suedez nu e chiar la fel de prost ca al nostru.

  157. @ Ela
    Cand baiatul tau e mai moale, mai sensibil, mai plangacios, si ii place mult sa deseneze sau sa danseze, sa zicem, si tu te ambitionezi sa il dai la tot felul de sporturi de barbati care nu ii plac, si incerci sa ii cresti competivitatea stabilind pentru orice nimic tot felul de tinte pe care daca le atinge este recompensat, de genul daca nu plangi o ora primesti un ou Kinder si daca alergi mai repede ca al lui X-uleasca iti iau jucaria aia pe care o vrei, ce se cheama ca faci?
    Care e diferenta intre zgarda electrica si a NU primi ceva daca nu faci ceea ce trebuie?

    P.S. Cine are caini stie ca daca il bagi cu botul in rahat si ii dai cu ziarul in cap nu o sa faca niciodata conexiunea. Nu asa se dreseaza cainii.

  158. Bun. Acuma vorbesc serios ( nu de alta, dar trebuie sa precizez uneori)

    Am avut rabdare sa citesc cam 85% din comentarii. Prea putine cu ceva serios in ele, inclusiv ale mele. (Uneori exagerez si gresesc incercand sa destind atmosfera si sa trezesc audienta din aiureala in care a intrat si nu mai vrea sa iasa).
    Numai pareri de genul “sunt X si zic ca batista asta e alba“ contrate de “sunt Y si zic ca e neagra“. Pe dracu, e gri.
    Lasati cartile alea zgubilitice de “parenting“ si alte tampenii. Da, cititi-le pe cele cu sfaturi culinare si despre sanatate, dar scutiti-ma de parerile psihologilor lu` peshte prajit.
    Oare nu stiti ca psihologii/psihiatrii “imprumuta“ cate ceva de la pacienti?

    Pauza. Eu ascult Mike Oldfield si deja ma simt mai bine. Dar voi, incrancenatilor??? Mai aveti pareri? Atunci intrati pe marele iutub si cautati:
    Daksha – Nights in Serampore, ca nu stau mereu sa va dau linkuri. Ati gasit, da? Bun, dati PLAY si ochii la mine!

    Desi e plin de experti pe aici, desi e plin de oameni care au studiat parentingul la cursuri platite aiurea sau oferite gratuit de catre firme, observ ca nu s-a tratat un singur subiect, dar de mare importanta:

    SIMILITUDINEA IN GANDIRE INTRE TOTI MEMBRII FAMILIEI.

    Ati observat si voi chestii de genul “nu-ti dau voie sa faci asta“ spuse de tata, apoi “du-te, mama si te joaca, ca iti dau eu voie“??? Sau “vezi ca te spun lu` tac-tu si sa vezi tu ce bataia dracului primesti“??? Ei bine, asta e cel mai nociv comportament, dragii si dragele mele.

    Da, sunt traumatizat de chestia asta. Da, asta mi s-a aplicat mie atat in calitate de copil cat si de parinte. Asta ca sa evitam din start diverse discutii.

    Mare atentie, deci, la copiii cu mai multe moase. Gata, ca iar ma-nervez.
    In rest… treceti la treaba si vorbiti din practica. 🙄

  159. @andrei
    ai dreptate. eu am si ciine si pisica si nu i-am batut niciodata. dar am repetat de un catralion de ori cu un ton dur, NU, si pina la urma s-au prins, dar pisica tot imi fura snitele de pe masa si catelu tot se urca in pat…deh, asa si cu copilu, pina la urma tot ce vrea el face:(((

  160. Marian S ceea mai drăguţă este aia cu vine el tac-tu îl vezi tu pe dracu.

  161. Rezumand pedagogia la doua cuvinte, se poate spune ca nu exista decat doua metode, pedeapsa si recompensa. Stiinta pedagogului consta in a le aplica. Exista copii introvertiti a caror personalitate trebuie incurajata si atunci nu o sa te apuci sa le aplici pedepse, dar exista copii cu personalitate excesiva si in cazul acesta nu strica cate o pedeapsa. Si da, Corina are dreptate, pana la urma e un soi de dresaj, dar mult mai sofisticat.

  162. Ioana S, iti recomand sa vorbesti cu niste parinti care isi cresc copiii prin scolile din Suedia. Daca era asa grozav sistemul asta educational de ce a trecut prin niste reforme atat de serioase in ultimii 10 ani?
    Statistic normal ca au cele mai mari rate de promovabilitate, ar fi si greu avand in vedere ca pana acum cativa ani nu aveau decat trei note: binisor, bine, si foarte bine.

  163. @andrei: cred că ai înțeles complet gresit ce am vrut să zic, eu pur si simplu făceam misto Corina si la obiceiul ei enervant de a compara cresterea copiilor cu dresajul câinilor. Despre ziar, în schimb, ai dreptate, chiar nu ajută, numai că tot asa, eu am vrut să dau niste exemple si să fac o paralelă între situații, nu să dau indicații despre dresajul câinilor. 😀
    Dincolo de asta, eu niciodată nu m-am chinuit si nu mi-am chinuit copilul să facă chestii si activități pe care nu si le-a dorit. Din fericire, e un copil curios de felul lui, asa că avem, din belsug, activități din cele mai diverse. 😀
    Sincer, mi-as fi dorit să fie interesat mai mult de sport, dar nu e, si nu mă mir deloc, că doar nici eu nici soțul nu sunte, Absolut de loc. Asa că compensăm lipsa de sport cu plimbări lungi prin pădure, cu câinii în lesă.

  164. Andrei, Ioana si toti ceilalti: terminam si noi cu Suedia si muedezele lor?
    Sa ne intoarcem la educatia din Romania, zic.

  165. Hei, nu, sigur ca obiceiurile se invata – si mersul la olita e o mica dresura, pana la urma. Da, cred ca umorul e important (eu sunt chiar f relaxata). Nu palmutei la fund, nu crearea de copii-soldati ucigasi. Acu am recitit scenariul propus si e cam horror, desi e doar imaginatie. Scuzeee! Delete!

  166. Am vrut sa scriu SUEDEZE, dar nu stiu de ce mi-a iesit asa. O fi reflexul lui Pavlov? 🙄

  167. @andrei eu traiesc alaturi de unul dintre produsele acestui sistem si pot sa-ti spun ca nu ai dreptate. sistemul nu este perfect dar se incearca tot timpul imbunatatirea lui. nu stiu ce surse ai pentru reformele serioase din ultimii 10 ani dar mie mi se pare absolut normal sa-si doreasca sa imbunatateasca situatia.
    si nu este vorba despre rata de promovabilitate ci despre rezultatele efective, la nivelul intregii tari.
    am avut un prieten (a murit acum 2 luni la varsta de 23 de ani printr-un accident absolut stupid), student la chimie in Goteborg care, cu cateva saptamani inainte sa moara, ne povestea ca dintre toti colegii lui, el si inca 2 au reusit sa termine universitatea. hai sa comparam cu banda rulanta de la noi, unde toti au o diploma, luata cine stie cum de cine stie unde. macar la astia au terminat 3 dar probabil astia 3 stiu ce naiba vorbesc in domeniul lor.

  168. gata. am terminat cu scandinavia:)

  169. da un pic de gramatica nu invatati, ela? asa, plimbindu-va.

  170. Marian, la fel ca si sistemul educational, suedezele suna bine doar in poze. Fiind complet independente fiananciar sunt toate niste apucate, nu le intereseaza de nimic in afara de propria persoana. I se pare ca ai vorbit urat cu ea, isi face bagajul si maine te trezesti ca esti divortat.
    In consecinta foarte multi suedezi la varsta a doua pleaca prin vacante in Asia si se intorc cu sotii filipineze sau tailandeze.

  171. La o firma se prezinta unul, disperat tare:
    – Va rooog mult sa ma angajati, am 12 copii!!!
    – Bun, intelegem, dar in afara de copii ce mai stii sa faci? 😯

  172. Da, Andrei, zici bine, dar am si eu stratagema mea: nu ma duc in Suedia, o iau pe ea aici, cu tot cu zestre. N-are decat sa-si faca bagajele, vreau s-o vad unde se duce! 😆

  173. Eu zic sa aveti incredere in judecata copiiilor, mai ales de la o anumita varsta.

    O fetita aude zgomote in dormitorul parintilor, la miezul noptii, se duce pana la usa dar n-o deschide ci se uita pe gaura cheii:

    Ia uite ce face mama aici!!!!! Si cand ma gandesc ca pe mine ma duce la psiholog doar pentru ca imi bag degetul in gura… 😳

  174. Marian, been there, done that, didn’t work out well, bro. Stay local! 😉

  175. ma gindesc cit e de important ca un copil sa fie bi-multilingv ( ca se discuta despre Suedia). Am observat ca, odata ce stapinesc inca o limba, copiii sint mult mai permeabili. Fiul meu de ex. vorbeste engleza si spaniola si s-a apucat de unul singur de portugheza- ceva imposibil. Dar asta l-a schimbat, parca e mai…frumos:)) ( glumesc, desigur)

  176. Am o verisoara in Germania, cam de varsta mea. Au plecat de multa vreme, ea s-a casatorit acolo cu un neamt get-beget. Din pacate nu prea mai avem relatii, nici macar discutii pe email.
    Dar au venit pe aici in 1991 si 1996, prilej pentru mine de a lua contact cu o lume diferita si interesanta. Am luat lectii de la doi adulti romani care au trebuit sa se adapteze (unchiul, matusa), dar si de la neamtul veritabil.
    Copilita lor avea cam 4-5 ani in 1996 si se chinuiau sa o invete si romana dar si germana.
    Interesant este ca fata vorbea cu noi destul de degajat, stia suficienta romana, insa mama ei NU O CERTA DECAT IN LIMBA GERMANA!!! Cand se apuca stimata mea verisoara de scandal ii zicea cate ceva pe limba aia imposibila, cu niste cuvinte pe care le scrii pe doua randuri si le rostesti in circa doua minute per bucata!!!
    Copilul statea smirna, nu alta.
    De unde am tras concluzia clara: limba germana e numa` buna pentru educatie spartana. 😆
    Numai ca noi vorbim in aia lui Eminescu…

  177. Hai, Simona, copiii au crescut mari intre timp, sa mergem mai departe, de exemplu alegerea bonei: filipineza vs chinezoaica vs vecina.

  178. @ Marian S
    interesant ce spui.

  179. Restrângerea cercului social și lipsa timpului liber devin motivele principale pentru care mai mult de 53% dintre bucureșteni aveau, la ultimul recensământ oficial din România, statutul de single.

    Cel mai mare număr de persoane necăsătorite se regăsește în segmentul de vârstă 30-35 de ani – adică foarte aproape de limita superioară a vârstei la care poți avea copii fără riscuri semnificative. Pentru o femeie, lipsa unei relații stabile la această vârstă poate însemna și restrângerea posibilității de a avea moștenitori, în timp ce pentru un bărbat, amânarea asumarii statutului de tată presupune o previzibilă fractură ulterioară între generații, care apare mai ales atunci când părinții nu mai sunt “conectați” la “realitățile” lumii în care trăiește copilul lor.

    De aici: http://www.cariereonline.ro/articol/%C8%9B-dupa-job-nu-mul%C8%9Bumesc

    (ca mai fac si chestii serioase in acest timp)

  180. Simona, no pressure :mrgreen:

  181. sunt de acord cu tot ceea ce ai scris pana acum si cu completarile ulterioare

    problema e ca niciun copil nu seamana cu altul, iar “regulile”, fie si ele generale iarasi nu se potrivesc

    n-am o experienta prea mare, baietelul meu are aproape 8 ani
    dar stii ce dobitoc te crezi in momentul in care vorbesti frumos, calm, explici de ce si cum trebuie facut “acel” lucru si ori te ignora ori nu vrea si pace?
    si-l mai iei o data si ii spui cum sta treaba … e, deja a treia oara ii spui “tutzi d-zeu’ m*tii, treci si fa ce ti-am spus”
    chestia cu iesitul din pepeni e inevitabila; pe langa copil mai ai si spalat, intins, imachetat haine, curat, vase, mancare …

    timpul trece si n-ai timp de toate dulcegariile

    ti-am spus, nu mi-am luat retina de pe ce ai scris si pare ca toata lumea poate sa faca ca la carte
    in realitate nu e asa
    dar asta e doar parerea mea

  182. Simona (Tache, adică gazda noastră) nu a mai intervenit cu comentarii de pe la 1 noaptea.
    E clar, vrea să ne obişnuiască cu chestii de genul “scrieţi voi aici, că eu alăptez“. 🙄

  183. SPunea cineva mai sus ca un copil e bebelusi pana al 3 ani. Nu, nu este. Este bebelus (baby) pana la 1 an, apoi devine toddler (adica o fiinta care merge) si la 3 ani kid. In momentul in care consideri copilul bebe si la 1 an si la 2 si la 2 juma, apare o problema de perceptie, Pentru ca intr-un fel de porti cu un bebelusi de 8 luni si cu totul altfel cu un copil de 2 ani.
    La 8 luni il tii in brate sau in carucior, ii dai tu sa manance, deci e dependent de tine, este mai protectiva si in general te cam dedici lui 100%. La 1 ani juma, 2, 3, etc. situatia se mai schimba. In primul rand paote sa mearga si omul asa e creat sa mearga de la 1 an. Nu sa fie carat in brate la 2 ani pe ideea ca asa e bine, ca asa simte iubirea mamei si altfel sufera.
    De la un punct incolo va cere in brate nu pentru ca are nevoie de iubire si mirosul mamei, ci pentru ca asa e mai comod si mai usor pentru el. IAr rolul unui parinte nu este sa-i aseze puf in fata copilului sa nu cumva sa calce pe ceva tare, ci sa-l invete, cu blandete, cum sa se descurce si pe bolovani. Metaforic ok?:))

  184. Buna ziua tuturor.
    Doamna Raluca,imi puteti spune daca limba norvegiana se invata greu si unde ati gasit un profesor in Bucuresti?Astept un raspuns de la Ambasada lor de m-am plictisit.
    V-as ramane recunoscatoare.
    Multumesc Simona.Felicitari pentru articole,eu si bunicii mei citim Jurnalul Ebei din revista Catavencii. 😛 😛

  185. ou mai gad
    todler e pisica-mea

  186. @Raluca: vezi tu, eu nu cred că “copilul galagios, rasfatat si nesimtit” ajunge un adult sigur pe el, independent si probabil dominator. cred ca ajunge doar un nesimtit inadaptat. asadar, nu pot sa aleg intre cele doua variante propuse de tine, poate fiindca imi repugna in egala masura si oamenii lasi si umili, dar si nesimtitii.

  187. ce natie sintem si noi…intotdeauna vrem sa fim altcineva. Oricite reviste am citi, marea majoritate traduse extrem de prost, asta nu ne face plodul nostru todler sau kid, chiar daca mincam la McDonald’s sau KFC.
    Sintem romani si avem o traditie in educatie asa ca eu nu as ezita sa-mi las copilul la tara, daca as mai avea bunici, sa traiasca printre gaini si curci, sa bea lapte proaspat muls si sa-si stearga mucii cu mineca.

  188. O fi un comentariu tardiv, nu stiu cati dintre voi mai intrati sa cititi, dar as vrea sa va prezint situatia mea. Eu am dormit cu mama de cand ma stiu pana am plecat la facultate, familie cu probleme (din alea mai serioase, care ar justifica ceva sedinte la psiholog), mama dormea la inceput cu mine de frica, apoi probabil s-a obisnuit asa si eu la fel. In facultate si apoi in diverse chirii, am stat mereu cu cineva, la inceput in camera, apoi doar in casa, dar a fost mereu cineva. Si astfel, la cei 27 de ani ai mei, locuiesc acum singura, pentru simplul motiv ca nu am cu cine si am mari probleme sa am un somn odihnitor (in general, adorm dupa ce ma obosesc bine, cu o lumina de veghe aprinsa si ceva serial sau muzica in surdina). Nu e normal si eu nu sunt un om odihnit si imi dau seama de asta cand mai am cate un sleep-over si ma trezesc alt om dimineata.
    Morala mea:
    1) Invata copilul sa doarma singur in camera, nu exista bau-bau nici in dulap, nici sub pat, nu-l mananca nimeni;
    2) Sa fii un adult care nu poate dormi singur, in lumea noastra asa cand o relatie de buna calitate e o chestie foarte rara, este foarte nasol.

  189. @roxana
    stiu impartirile din limba engl., eu ziceam de limba romana, asa am intalnit eu. De altfel, chiar si pana la un an evolutia copilului e putin spus spectaculoasa (si comportamentul parintilor ce ii urmeaza). Si nu inteleg de ce te legi de mine cu purtatul copilului de 2 ani (unde am zis eu asta?). Dar, daca tot ai adus subiectul, din cate am vazut prin parc, copii de 2-3 ani obosesc la un moment dat, asa ca tot cu caruciorul sau in brate pleaca acasa. Sigur, depinde si de copil.

    Limba norvegiana e f grea (asa mi-a spus prietena mea care locuieste acolo), dar nu stiu nimic de ambasada din Bucuresti. Oricum, functionarii lor publici sunt cel putin la fel de “comozi” ca si ai nostri 🙂

    @Simona, ai dreptate, de aia mi-am retras ulterior afirmatia.

  190. raluca, nu m-am luat de tine nicicum. Am vazut un comentariu care spunea ca un copil e bebelus pana la 3 ani si am punctat ca nu e asa. Nici macar in romana. In romana ala mic pana la 2 ani se cheama infant. Ce am comentat dupa n-are legatura cu tine ci cu ideea de a trata copilul la fel indiferent de varsta. In ceea ce priveste caratul, una e sa-l cari din parc acasa si alta e sa consideri purtatul lui non-stop ca o norma. Stiu mame care au petrecut primul an de viata cu copilul atarnat de ele, la bucatarie, la baie, la dus, la masa, oriunde, pt ca daca il lasau jos urla sua nu dormea niciunde altundeva. Asta mi se pare exagerat. Nu dusul lui din parc acasa.

  191. infant?
    tulai doamne.Exista acest cuvint in limba romana?

  192. Ce eseu frumos ai scris Simona. Se vede ca te-a muncit problema si mi-a placut mai ales cum ai rezumat “pe scurt”:). Eu sunt de acord cu tine aproape intru totul.

  193. Simona, viaţa bate filmul şi toată partea asta teoretică se transformă în fum după apariţia copilului – dar asta ştii deja că ţi-a spus toată lumea.
    Eu subscriu la cum a explicat Raluca teoria ataşamentului – am auzit despre AP, nu am citit în detaliu dar tare o simt aşa pe sufletul meu.
    Am 2 copii (aproape 5 ani şi 1 an şi 5 luni) – pe primul l-am crescut ca la carte – adică eram la zi cu toate cărţile de puericultură, psihologia copilului, etc. – am ţinut inclusiv să-l învăţ să doarmă singur la el în cameră – ceea ce am şi făcut şi eram f mândră de asta, am aplicat cu succes sistemul recompensă- pedeapsă – de care acum tare îmi pare rău, şi multe alte greşeli de prin cărţi.
    La al doilea copil mi-am dat seama ce nebună am fost, cât de crizată eram, ce chin a fost pentru noi ca familie să respectăm toate recomandările pentru a creşte un copil disciplinat şi probabil ce nasol a fost şi pentru copil care acum la 5 ani cu greu doarme singur şi dacă adoarme, se trezeşte pe la o bucată de noapte şi vine peste noi în pat – asta pt că a dormit singur de mic la el în cameră şi a crescut independent 😀 Metodele de disciplinare – stat pe scăunel de pedeapsă, confiscat jucării, etc. îl făceau să se comporte şi mai urât şi să încerce şi mai des să facă altfel de cum ne doream noi.

    La al doilea m-am relaxat şi m-am detaşat- am aruncat la coş toate teoriile şi mi-am ascultat sufletul şi mintea. Este cu totul altă poveste şi da, dormim împreună, de multe toţi patru :), alăptez încă şi scăunelul de pedeapsă a dispărut demult. Am eliminat complet ideea de pedeapsă, de fapt.

    Ce am reuşit însă la ambii copii a fost să nu impun prea multe reguli şi să nu stau prea mult cu gura pe ei – adică să împing limita de toleranţă mult peste media suportată de cei mai mulţi dintre părinţi. Şi? Surpriză! Copiii mei nu au băgat degetele în priză, deşi niciodată nu le-am zis că nu e voie, nu au umblat la aragaz, nu au desenat nici măcar o dată pe pereţi, deşi mi-ar fi plăcut să pun pe FB o poză cu vreo lucrare artistică din asta :), nu au distrus lucruri, nu s-au tăvălit pe jos în magazine sau aiurea, sunt cât se poate de ascultători şi nu o fac pentru că le-ar fi frică ci pentru că aşa e firesc.
    Dar nici nu m-am apucat cu mâinile de cap dacă s-a apucat să roadă un cablu – l-am scos din priză :), dacă a scormonit pământul la flori, dacă şi-a umplut gura cu pietricele, dacă a vărsat tot castronul cu ciorbă sau cutia cu orez,etc. Le-am luat ca atare, am râs, ne-am amuzat, am strâns şi ne-am văzut de viaţă.

    Eu cred că, în ceea ce priveşte părinţii de care povesteşti tu şi părinţii în general, ar trebui să se întrebe cât de mult şi dacă îşi acceptă copiii aşa cum sunt ei? – plângăcioşi, mozoliţi, nervoşi, frustraţi, curioşi, neastâmpăraţi, zbuciumaţi, etc. Ăştia sunt copiii – nu ei ne cer să-i aducem pe lume. Noi alegem asta pentru ei. Şi dacă vin într-o formă care nu ne convine transformăm totul într-o luptă ca să-i modificăm după bunul plac?

    Oricum, discuţiile sunt interminabile pe teme de parenting.

    Eu pot spune că rar am întâlnit cazuri de care povesteşti tu, că în parcuri şi aiurea copiii ai căror părinţi au cele mai multe reguli sunt cei mai mari obraznici şi neastâmpăraţi, că echilibrul se regăseşte cu dragoste multă, cu răbdare şi curajul de-aţi asuma propriul tău stil de parenting. Şi că trebuie să fii de-a dreptul deviant să creşti un neadaptat sau să ratezi complet ca părinte!

    Aşa că, îţi doresc succes când îţi va veni vremea şi felicitări pentru curajul de-a te lua în piept cu noi, mamele cu experienţă 😛

    PS: pe mine m-a ajutat f mult să găsesc un mod de comunicare eficient şi sănătos – cu oricine, nu doar cu copiii – cartea lui Thomas Gordon – Manualul părinţilor eficace.

  194. @AncaN: e, uite, când citesc un răspuns ca al tău te cred că ești o mamă empatică. nu așa par toate mamele care se pretind empatice.

  195. E foarte simplu: In perioada de tantrums, eviti sa iei cu tine copilul la magazin si mai ales la restaurant. Eviti in general sa expui copilul intre 2-3 ani la : oboseala, suprasolicitare, si la jucariile altora. Trebuie sa te inarmezi si cu multa rabdare si intelegere. Tantrumurile sunt inevitabile si orice copil a trecut prin ele (sau peste ele). Bineinteles, nu si noi, copiii decretei, noi am trait cu frica de bataie de mititei ,si ai nostri parinti tot din carti invatau ce inseamna educatia sanatoasa. Un copil cu tantrum nu se bate dar nici nu se pupa-n fund. Fiecare parinte il vede pe copilul lui cel mai frumos si mai destept si mai nepretuit. E pe undeva normal dar e normal si sa realizezi la un moment dat ca de fapt nu e chiar asa. A-i cumpara copilului printese de ex presupune ca-l plasezi pe un piedestal, si-i creeaza acestuia sentimentul de entitlement. Normal ca la 18 ani ii cumperi Porsche. :)) Educatia copiilor nostri incepe cu noi.

  196. Si totusi, totul devine atat de simplu cand iti asculti si iti urmezi inima si intuitia si instinctul. Nici o teorie din lume nu poate inlocui ceea ce simti, nici un curent si nici o carte nu te vor lumina despre ce inseamna sa fii mama pana cand nu vei trece personal si nemijlocit prin experienta asta. E atat de simplu, incat vei fi socata, nu-ti va mai trebui nici inteligenta ascutita pe care fara indoiala o ai, dar in schimb vei avea mare nevoie de introspectie si de empatie si de caldura sufleteasca, pe care iti doresc sa le poti avea atunci cand vei tine in brate acea fiinta a carei viata va depinde de tine. Atunci ti se vor da peste cap toate convingerile, toate teoriile si ai sa vezi lumea si pe tine insati intr-o cu totul alta lumina. Pana atunci insa, tot ce pui in cuvinte este steril si gol de substanta.

  197. @veronika: conform AP, eu am înțeles că tre’ să îl pupi în fund.

  198. @Feli, chiar daca toate convingerile dinainte sint date peste cap la aparitia unui copil, ce spune Simona nu e steril si gol de substanta. E o cautare, as zice eu in directia cea buna.

    @Simona, pina la esenta AP-ului te maninca sfintii, mai mult sau mai putin fanatici aparatori ai conceptului. AP-ul a aparut din nevoia de a contrabalansa o extrema si a alunecat (previzibil, de altfel) in extrema cealalta.

  199. Cine-i Ap? Ca doar n-o fi American Pediatrics?

  200. A, m-am prins: Attachment Parenting.
    Eu sunt doar pentru Parenting nu pentru Attachment. Ce, nu sunt si asa atasati destul? Ca sugaci de tzatza mamii, ca toddler-i de picioarele ei, la varsta de scoala ti se urca-n cap… abia pe la generala-highschool nu mai vrea sa vorbeste cu tine.

  201. Mi-au ramas pentru toata viata in minte cuvintele unui parinte : ” Ca parinte am dat gres in viata, m-am ratat ca parinte “. Spunea aceste vorbe aflat intr-o situatie extrema, incredibila, groaznica. Era in acel moment in magazinul in care, impreuna cu politia mergeau pe urmele copilelor lui , care cu cateva zile inainte, cumparasera cativa metri de funie de acolo. Cazul a doua studente surori gasite spanzurate intr-un copac din parcul din Cluj, a fost mediatizat in jurul anilor 2007, postura aceasta a tatalui lor , profesor universitar , care isi traia cele mai amarate zile din viata , era amestecata intr-o mare de intrabari a tuturor celor din jur , inmarmuriti de contradictiile ametitoare ale singurelor indicii care se incapatanau sa reiasa din dosar : vegetarianism degenerat in conspirationism si paranoia.
    Nu puteam sa nu va spun asta, in rest, trebuie sa recunosc, ca postarile Ralucai, desi antipatice si prea lungi, sunt bune. ( asta daca aveti timp sa-l pierdeti citundu-le 🙂 )

  202. Am o colega de serviciu simpatica foc, dar vicioasa. Fumeaza. Simona auzi? :mrgreen: A incercat dintotdeauna sa nu fumeze in fata copilului. Copilul a crescut mare si frumos. Nici ea nu-i mica … 175? Cam pe-acolo … plus long legs, black hair, blue eyes . Ce ziceam? Aaa, da … de copil va spuneam. Acum copilul are 23 de ani si o piveste (foarte) de sus. Bate spre 200 … cm, dar tot copil a ramas. Intr-o buna zi mama a uitat sa-si mai ascunda viciul (nici sotul ei nu fumeaza) si-o vede copilul. In secunda doi o intreaba cu un repros evident: Pai bine mai mama, cine te-a invatat pe tine sa fumezi la varsta asta?
    “Educatia copiilor nostri incepe cu noi”. A spus cineva asta mai inainte … Veronika, parca

  203. Simona, in ultima saptamana ai avut ce face, nu? Ai citit si tu despre AP ca tot ai citi prin comentarii ca exista asa ceva =)).

    Iti garantez ca n-ai inteles nimic, se vede asta 😀

  204. ‘La aceste concluzii au ajuns, de altfel, țări care, până de curând, au practicat la scară mare attachment parentingul și care, azi, caută deja modele mai echilibrate, de mijloc.’

    HA??
    In sprijinul acestei afirmatii ce studii sociologice ai? articole, carti, etc???

  205. cica ‘din nou despre attachment parenting’ =))

    Cand, ma rog, ai mai scris mata despre AP??

    Adica, ai dorit sa afle publicu’ ce informata esti, ca despre AP ai studiat 7 ani in ultima vara :)), ba mai mult, stii si concluziile la care au ajuns ‘alte tari’ =)).

    Pentru nitel de trafic de dai balena pe net :)).

  206. “…că un copil overatașat azi de părinte va fi mâine un adult confuz, neajutorat și dezorientat”

    CE enormitateeeeeee!!!!!!

    Ai citit ceva despre teoria atasamentului?? acolo… cat de putin, o virgula si-o pauza macar???

    Sunt convinsa ca nu, dar esti doxa in teoria habarnistului.

  207. Simona,

    tema pentru acasa…(inspiratie pentru urmatorul’articol’)

    citeste macar tipurile de atasament pe mama wikipedia
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_ata%C8%99amentului#Ata.C8.99amentul_sigur

    vezi ca la un moment dat sunt corelate tipurile de atasament la copil vs adult, vezi sa nu-ti scape :))

    “Părinți clasificați autonom (Tip F) au adesea copii clasificați sigur (Tip B).”

    Care tip F estem :
    Atitudinea atașantă autonomă

    Această categorie se numește și liber-autonomă prescurtat „F“. Persoanele din aceasstă categorie dau dovadă de încredere în sine, toleranță la situații frustrante, respect și capacitate de empatie. Au conștiința propriilor sentimente (negative sau pozitive) și atitudini vizavi de persoanele de referință, pe care le manifestă într-un mod echilibrat și potrivit. Nu se identifică inconștient cu proprii părinți, și privesc în mod realist propria relație părinte-copil, fără a o idealiza. Pârinții acestor adulți au fost adesea la rândul lor persoane cu o atitudine autonomă, sau și-au dobândit autonomia de-a lungul biografiei prin relațiile cu alte persoane decât cele de referință, cum ar fi cu un partener, sau cu ajutorul sprijinului psihoterapeutic.

    Ca și părinți, ei reacționează previzibil și potrivit situației, la comportamentul atașant al copiilor lor. [11]

    Iar tipul B

    Atașamentul sigur

    Pentru atașamentul sigur, termenul larg acceptat este de tip-B. Copii atașați sigur au o mare încredere în disponibilitatea persoanei de referință. Acest lucru se datorează sensibilității de care adultul dă dovadă în relația lui cu copilul. Sensibilitatea mamei se manifestă prin percepția promptă a semnalelor copilului si interpretarea corectă a lor precum și prin reacția potrivită la aceste semnale, o reacție care să nu provoace frustrări copilului. [7]

    Acești copii plâng și ei în „situația necunoscută“. Ei își manifestă clar emoțiile, ba chiar acceptă parțial consolarea oferită de către persoana necunoscută participantă la experiment. Cu toate că despărțirea le provoacă emoții negative, acești copii au încredere că persoana de referință nu îi va lăsa definitiv singuri, sau că reacția lor va fi întotdeauna una adecvată.

    În acest tip de legătură, persoana de referință îndeplinește rolul de „teritoriu sigur“ , în care copilul se află în siguranță în caz de nevoie.Copilul este trist că persoana de care este atașat nu este cu el – sunt însă siguri că aceasta se va reântoarce. Când mama se întoarce, copilul se bucură. Acesta caută contactul și apropierea fizică, pentru ca la scurt timp după aceea să se dedice din nou exporării mediului înconjurător.

    Hai simona, stiu ca poti, :)) Un pic de concentrare pe data viitoare.

  208. prin facultatea de istorie scria undeva maaaare ca “fighting for peace is like fucking for virginity”. ca sa nu crezi ca-s original. dar nici sa ma acuzi de plagiat. 🙂

  209. nu am timp sa citesc toate comentariile, insa esti departe de a fi inteles care e treaba cu attachment parenting. nu inseamna sa nu impui reguli si limite, si inseamna sa le impui cu respect si empatie pt cel mic, nu “ca asa vreau eu, eu sunt adultul, tu esti mic si nu stii nimic, asa ca fa cum iti zic eu si nu mai comenta”. cred cu adevarat ca nu ai vazut niciodata un copil crescut in spiritul AP. daca ai fi intalnit, ai fi si tu uimita!!! si carpa aia pe care o mentionezi tu nu iti imobilizeaza copilul, nu este o camasa de forta. copilul cere si pe jos, si pe sus, si in brate la altcineva. asta inseamna AP, printre altele, sa fii atent le ceea ce isi doreste copilul. nu sa il ignori. si dorinta de independenta este ceva firesc, pe care copii o simt si o cer. un parinte AP stimuleaza explorarea si curiozitatea, nu il leaga pe ala micu de ei ca sa nu vada nimic, sa nu puna mana pe nimic etc. deci cred ca din start nu ai citit despre principiile AP. ca de practicat sa sa vezi catre ce duc nu mai vorbesc. dar na….pana vei ajunge mama ma gandesc ca ar fi mai bine sa vorbesti despre ceea ce cunosti, nu parenting. AP nu inseamna “dezechilibru”. fiecare isi cauta echilibrul si se regaseste in ceva. intuitia de mama iti va spune cum e mai bine sa iti cresti copilul, nu mintea!

  210. Si eu sunt de aceeasi parere, copiii crescuti de parinti AP sunt foarte putini, cu siguranta tu nu ai intalnit nici unul. Aceea ce ajung sa faca tantrum sunt copii ignorati, ori copiii nu se ignora, nici cand sunt fericit, suparati, furiosi etc.
    Am mai citit prin comentarii cum tantrumul e specific varstei de 2-3 ani si ca trebu’ ingnorata etapa ca asa trece. Etapa trece, dar copiii se resemneza. Trist

  211. Vezi ca a aparut si in romana conceptul continuu al lui jean liedloff. Eu zic sa mergi la baza ap-ului, la codul sursa si sa lasi deoparte comentarii gasite aiurea pe net. Poate iti faci putin alta idee.

  212. dupa astfel de articole si de commenturi, mereu ma intreb ce este AP? nici acum nu stiu, desi sunt pe un grup AP de o gramada de vreme. cu mintea mea de om necitititoriu de carti in ale parentingului ma gandesc ca Ap- ul asta nu e o religie, doctrina, sau cine mai stie ce platforma electorala, ci e simplul atasament parintesc care te face sa iti cresti copilul cu dragoste, respect, empatie, intr`un mediu securizant si cu respectarea individualitatii si personalitatii copilului. Daca e cu adevarat o doctrina care propavaduieste ca un must do- cosleepingul ( fara sa iti pese ca nici tu si copilul nu doarme bine) sau purtatul in ciuda faptului ca atat tu cat si copilul te topesti de cald la 40 de grade, sau nepurtarea de scutece si pandit momentul pana in care bebele nimereste un pisu cu bolta direct in veceu, sau alaptarea pana la autointarcare, desi mama este zombie de nesomn, sau cine stie ce alta teorie care pune pe un piedestal copilul cu pretul anihilarii mamei, ma declar total anti AP . Daca insa Ap-ul este asa cum il intuiesc eu, in care toate cele de mai sus sunt ok, cata vreme atat copilul cat si mama sunt fericiti, inseamna ca am prins cat de cat ceva. Cred ca totul tine de naturalete si de a asculta nevoile copilului, fara ca prin asta sa il cocolosesti, toti copiii pe care i`am vazut ai mamelor autodeclarate AP, numai tematori de viata nu pareau sau numai overprotejati nu erau. Cred ca ati inteles total gresit asta cu Ap, tocmai pentru ca ati confundat atasamentul parental cu grija exagerata mergand pana la a face totul in contul copilului, or este chiar pe dos. Nu cred ca Ap exclude limitele trasate de parinti, clar explicate si nu cred ca un parinte AP are o hiba in a`si afirma autoritatea parentala, problema cu autoritatea este ca ea nu ne e data doar din calitatea de parinti, ci ea se mai si castiga odata cu respectul. E adevarat ca am un copil mic de un an jumate si ca la varsta asta nu imi ridica nu stiu ce dificultati, dar am vazut ca ori de cate ori ii vorbesc clar pe intelesul lui, pe un ton cald si armonios, lasand de la mine in chestiile care se pot negocia, niciodata nu intra intr`o lupta de putere. Nu imi doresc un copil ascultator/obedient ci imi doresc un copil care sa inteleaga clar care sunt consecintele alegerilor lui. articolul asta mi`a dat ocazia sa imi lamuresc cateva chestii legate de Ap.

  213. Sunt foarte de acord cu o parte din ce spui si crezi tu. Privesti in orice caz lucrurile mult mai bine decat o faceam eu inainte sa am un copil!! 🙂
    Sunt de acord cu ideea generala desprinsa din randurile tale: multi parinti din ziua de astazi au tendinta sa treaca in extrema de a-si cocolosi si proteja prea mult copiii si lucrul asta nu e deloc benefic pt copii!!
    Am doar 2 mentiuni de facut:
    1. Crede-ma, ca sa poti sa emiti teorii care sa te reprezinte intr-adevar in ceea ce priveste copiii trebuie sa ai musai un copil. Nu o spun in nici un caz pe un ton malitios, o spun pt ca si eu la randul meu aveam credintele mele inainte sa am un copil si pe parcurs incet-incet copilul mi-a demonstrat ca are alte nevoi…
    2. Cred ca exista o diferenta mare intre over attachment si supra protejarea copilului. Copilul nu risca niciodata sa fie supraprotejat doar pt ca este si se simte iubit la infinit. Ideea e sa nu confundam iubirea cu ai da totul copilului de-a gata, cand vrea el si cum vrea el!!
    Faptul de a reusi sa ii transmiti copilului ca e iubit neconditionat (nu doar daca face ce iti doresti tu ci si atunci cand nu se comporta asa cum vrei tu) il face, in mod paradoxal, pe copil sa isi castige independenta mai rapid. Crede-ma, o spun toti psihologii!! Intr-adevar un parinte care are o relatie cu copilul sau bazata pe iubire neconditionata poate cadea mai usor in capcana fricii de a nu gresi, inclusiv a fricii de a nu-si traumatiza copilul. Iar frica categoric nu e ok in relatia parinte-copil.

    In legatura cu rolurile parintilor dupa ce apare bebe sunt de acord cu tine: avem nevoie sa ne pastram si celelalte roluri cu mentiunea ca in anumite momene ale existentei copilului nu toate celelalte roluri pot fi indeplinite la fel de mult sau de bine 😀 si categoric ca sunt momente in care e sanatos sa stim ca si parinti ca, copilul trebuie sa fie pe locul 1.

  214. Haideti sa va spun o treaba legata de inocenta palma la cur. N-are ce sa-i strice, nu? Nu-l rupi in bataie, nu…?
    Ei bine, asa am zis si eu: eh, mi-am mai luat-o si eu cand eram copil si uite ce adult normal sunt!
    Dar stiti care e efectul in timp? Lipsa increderii in sine cand copilul creste. Cum bine zicea cineva mai sus- nu mai stiu cine si mi-e lene sa derulez pagina- cand mama ii da una la fund copilului, acesta sufera enorm: cum, chiar mama, cea care centrul vietii copilului, a fost in stare sa dea in el? Pai asta inseamna ca ceilalti…
    Si copilul creste, si se transforma intr-un adolescent timid si mai apoi intr-un adult fara incredere in sine care avand copii va repeta greseala si le va da si el copiilor proprii si personali cate una la cur, ca de, si noi ne-am luat-o si uite ce normali suntem acum…
    Bataia- oricat de ocazionala si de justificata- nu are ce sa caute in viata unui copil pe care parintii il vor sanatos emotional cand creste.

  215. buna. imi poti spune la ce tari faci referire atunci cand spui ca au aplicat AP si acum se reorienteaza? eventual un link? multumesc

  216. deci am ajuns sa citesc iar articolul asta, si comentariile .

    Iubirea nu inseamna sacrificiu de sine. Ci timp acordat, incredere acordata, responsabilitate (adaptata varstei) si maturitate. Inseamna valori umane, adaptate nivelului de trai. Inseamna timp si implicare. Si nu mamei in viata copilului, ci a copilului in viata parintilor. Inseamna respect reciproc.

  217. Total pe langa conceptiile dumneavoastra, nu stiu daca aveti copii, dar daca nu aveti, se vede.

  218. Doamna Tache, va rog eu mult…nu mai scrieti despre cum e sa fii mama daca dvs nu sunteti; pastrati-va mesajele si sfaturile astea intelepte pentru cand veti fi..sunt o multime de alte teme pe care sa va exersati talentul pana atunci.

  219. Attachement parenting, wow, subiect controversat inca si destul de neinteles. Am senzatia (nu dau cu parul imi exprim o parere), ca in Romania se adopta rapid o moda, o chestie, un je ne sais quoi, din Occident, ca asa e mai “cool” fara a se intelege prea mult bazele. Dar Raluca de exemplu a facut un excelent comentariu, extrem de bine documentat si cercetat !
    Faza cu attachement parenting a aparut de la cativa cercetatori (Dr William Sears, cartea lui Jean Liedoff – the Continuum Concept). Din cite am inteles si eu, devenita curand mama si punandu-mi in continuu intrebari, bombardata fiind de opinii contradictorii din toate partile, tocmai asta e faza, instinctul matern a fost suprimat de felul modern in care traim. Totul e mult mai complicat decat pare.
    INSA, multe tari par sa adopte la nivel de maternitati deja si recomandari ale ministerelor sanatatii si alte organiatii echivalente anume chestii recomandate de attachement parenting. Daca in tarile Occidentale, prin anii 80 nu se facea nici un efort pentru alaptare, ci se puneau copii direct pe “formula”, acum se fac campanii masive pro alaptare! Iar alaptarea e in centrul acestui “attachement parenting”. Prin alaptare se intelege evident alaptarea la san, nu mulsul cu pompa si datul biberonului. In Anglia de exemplu, Guvernul da chiar bani in anumite regiuni mamelor care alapteaza.
    Faza cu co-sleeping (e intr-adevar diferenta intre co-sleeping si bed sharing) vine din multe observatii si cercetari. Una din ele ar fi ca, daca inainte (si din pacate asta inca se recomanda in maternitatile din Romania, am impresia…), se recomanda alaptatul din 4 in 4 ore, acum, si-au dat seama marii specialisti, de evidenta ca Natura nu greseste, si ca ar fi bine sa se revina la alaptatul la cerere. Adica bebelusului ii e foame, da anumite semne (cioflait, miscatul capului etc) si trebuie hranit imediat. Ceea ce rezolva perfect probleme inventate ca “nu toate femeile pot alapta” – se pare ca doar 2% din populatia de femei din lume nu poate alapta intr-adevar si din motive medicale, stil operatii la san, sau “nu e lapte suficient”, sau sani prea plini. Productia de lapte, prin alaptarea la cerere se ajusteaza, cit ii trebuie copilului, atita isi ia. Dormind in aceeasi camera – timp de 6 luni cit e recomandat alaptatul exclusiv, alaptatul devine mult, infinit de mult mai usor decat daca copilul e intr-o camera separata. Evident parintii fac cum doresc fiecare, insa, mama si copilul isi sincronizeaza somnul, alaptatul se face mult mai usor (caci da, au nevoie de hrana noaptea in primele luni, si una e sa il iei in pat din patutul lui legat de patul parintilor, alaptat, pus la loc, alta e sa te scoli, sa te duci in alta camera… pina atunci nu mai reusesti sa te culci la loc). Pur si simplu e chestie practica pina la urma. Ca sa nu mai vorbesc de lapte praf sau formula, trebuie sa fie mult mai infernal sa te scoli, sa sterlizezi biberoane, sa masori, sa fierbi etc.
    Iata si in linkul asta de la NHS (sistemul national de sanatate britanic) – recomanda chiar ca bebelusul sa doarma pentru primele 6 luni ina ceeasi camera cu parintii : http://www.nhs.uk/Conditions/pregnancy-and-baby/pages/getting-baby-to-sleep.aspx
    Si mai e si alceva, bebelusii au si ei faze de viata. Exista o teorie cum ca primele 3-4 luni de viata ar fi de fapt un al 4-lea trimestru de sarcina, si in anumite tari, (si in Franta mi se pare), bebelusi sunt inca considerati cam inca fetzi de fapt la stadiul asta. De ce asta? Pentru ca suntem mamiferele cu creierul cel mai mare, am evoluat sa mergem bipezi – ceea ce a dus la strimtarea pelvisului, si drept consecinta, ne-am naste toti prematuri. Daca observati un pui de maimuta de exemplu, se naste mult mai autonom, observa parintii si reuseste imediat, dupa citeva saptamini, sa se catere, sa apuce cu mana samd. Ceea ce nu e cazul bebelusilor, in primele 4 luni de viata, sunt neajutorati, nu au inca notiunea “santajului emotional” etc si stim cu totii cit timp ia sa realizeze anumite stadii de dezvoltare (sa isi tina capul, sa urmareasca un obiect cu ochii, sa zimbeasca, etc)…
    Tot asa au aparut teorii, dovedite periculoase, despre lasatul copilului sa planga noaptea ca sa “invete sa doarma” – cry it out cred ca se cheama metoda. Pe scurt copilul e lasat sa urle pina lesina si asa se considera ca a invatat sa doarma singur. Metoda e contestabila la copii maricei (un an – doi) si trebuie invatati mai degraba cu anumite rutine, sau ritualuri. Dar la bebelusi deja tehnica asta s-a dovedit ca e periculoasa. A fi lasati sa urle, neluati in brate, creste nivelul lor de cortizon, devin mult mai putin rezilienti in viata, si renunta pentru ca mesajul pe care il primesc este pur si simplu “nimanui nu ii pasa de nevoile mele, atunci la ce bun”.
    Intr-adevar din attachement parenting sunt unele baze bune de luat totusi, si banuiesc ca de asta institutiile de sanatate le recomanda!
    Altele sunt trase de par – ca de exemplu “eliminarea comunicarii” – despre care nu am inteles prea mult si nici nu vreau, las placerea lui Google daca intereseaza pe careva. Si purtatul in sling tot timpul e un pic tras de par, insa acestea fiind zise e adevarat ca daca bebelusul e purtat mai frecvent orizontal – fie si citeva ore pe zi, reduce riscul de colici.
    In fine, ar fi multe de zis, ma opresc aici, si ma duc sa imi fac macar citeva ore de somn inainte de urmatoarea sesiune de alaptare! 🙂

  220. Daca ai fi lipit articolul asta, cu un link, la cel cu “Una e sa-ti bati copilul… “, nu-ti mai luai atatea injuraturi.

  221. Simona,

    o intrebare: oare in vocabularul tau exista un cuvant romanesc care sa il inlocuiasca pe ‘over…’? 🙁

    Anne-Marie

  222. Simona,

    o intrebare: oare in vocabularul tau exista un cuvant romanesc care sa il inlocuiasca pe ‘over…’? 🙁

    Anne-Marie

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green