Șefii. Cât de mult îi iubim?
Să vorbim puțin despre șefi. 
Eu nu sunt deloc, da’ deloc-deloc fana ierarhiilor și a organigramelor, cred în echipă, în democrație și în leadership-ul informal, ca să zic așa. Când eram foarte tânără, voiam să fac carieră în management, prin urmare am și făcut o grămadă de cursuri, am dat examene serioase și am obținut un Certificat Codecs de Business Administration. Mi-a prins bine studiul, în sensul că am învățat tot felul de chestii interesante, dar, în același timp, m-a ajutat și să îmi dau seama că aș fi un manager foarte prost. Ca să înțelegeți ce zic, o să vă descriu pe scurt cam ce fel de șef eram, pe vremea când conduceam Departamentul de Marketing al unei edituri: stabileam împreună cu echipa sarcini, termene și responsabilități, după care lăsam oamenii de capul lor, să-și facă treaba, în timp ce eu mi-o făceam pe-a mea. Peste o lună, când întrebam ce s-a întâmplat și aflam că nu se întâmplase ce trebuia cu cutare proiect, mă crizam și începeam să zbier. Vorba vine, nu zbieram la propriu, da’ țineam, c-o față desfigurată de nervi, discursuri de-alea care începeau cu “Vă bateți joc de mine? Cum e posibil așa ceva, blablabla…?”. În același timp, eram absolut incapabilă să aplic vreo penalizare, iar, în ziua în care cineva mi-a zis că vrea să plece din departament, fiindcă, în mod evident, nu era bun pe ce făcea, nu am fost de acord, am insistat să rămână. Văzând eu toate acestea, am decis că nu mai vreau să fiu manager și am virat-o către un job mai creativ, scrisul, având grijă să mă feresc atât de mediile care valorizează prea tare ierarhiile, cât și de a redeveni eu însămi șef. O singură dată am mai fost nevoită să accept doi oameni în subordine și nu mi-a plăcut, am făcut tot posibilul să scap cât de repede. Am refuzat, de-a lungul vremii, poziții de redactor-șef, ba chiar și de publisher și sper să mă pot ține departe în continuare de șefie, șefi și șefisme.
La voi cum e? Cât de mult iubiți șefii și cât de mult iubiți să fiți șefi? Ce exemplare penibile ați întâlnit, din categoria asta? Cea mai ridicolă experiență de care am avut eu parte a fost așa: Aveam un șef și un șefuleț. Șefulețul ne-a cerut tuturor celor din echipă să lăsăm pe birou șefului (care era, dincolo de un perete de sticlă, la fix 2 metri de al nostru, accesul la el făcându-se prin biroul nostru!) un raport zilnic al activităților. Fiind vorba de o revistă, lucrurile arătau cât se poate de ridicol, căci scriam pe foile alea chestii de genul “L-am sunat pe cutărică să îi iau interviu, am editat textul cutare, urmează să merg nu știu unde să mă documentez, am pus trei virgule la cutare material și urmează să mai pun două etc.”. Culmea ridicolului a fost însă atinsă de-abia când șefulețul s-a dus puțin până în biroul șefului și s-a întors de-acolo cu “rapoartele” noastre în mână, pe care șeful făcuse niște însemnări cu pixul. Și a început să ne explice ce ni s-a transmis de “sus”. Ăla a fost momentul în care eu am zis că nu mai scriu în viața mea niciun raport d-ăla și că, dacă vrea să ne comunice ceva, șeful e invitat să iasă din cutia lui de sticlă și să ne spună personal, mascarada aceea cu plimbatul hârtiilor fiind mai mult decât jenantă. Ceea ce a dus, instantaneu, la anularea obligației redacției de a scrie rapoarte caraghioase.
Dincolo de istorioara asta, am avut, ca tot omul, tot felul de șefi. Cele mai oribile două genuri: șeful mincinos, manipulator și intrigant și șeful ciufut, care nu comunică (mereu nemulțumit, mereu incapabil să-ți explice ce l-ar putea mulțumi). Brrrrr… Nici nu vreau să-mi aduc aminte.
Ziceți și voi. Hai să alcătuim împreună un inventar de șefi nașpa. Mă voi ocupa eu să îi adun laolaltă într-o postare separată.
😀 😀 Grea intrebare usor raspuns:Iubim sefii democrati 😀 😀 😀
Şeful tip “ACUM”, pentru care orice (dar ORICE!!) este o urgenţă. Şeful tip “ACUM” sună crizat o dată la două zile că nu s-a făcut cutare chestiune şi-ţi zice să laşi tot şi să te apuci de aia. Îi spui cu glas mic că acum faci altceva, chiar ceva ce tot el ţi-a dat să faci, în acelaşi regim de urgenţă, acum două ore. “Laşi, tot, mă auzi? TOT! Ce ţi-am dat acum două ore poţi să faci şi mai târziu!!”.
Pe de altă parte, am fost şi eu şef o vreme. Şi chiar unul mai grav decât tine, Simona, că mie îmi era târşă să le dau cetăţenilor subordonaţi să facă chestii. Drept urmare eu stăteam nopţile la birou să termin treaba unui departament întreg, în timp ce lumea pleca la 5 acasă. Noroc că m-am lăsat de şefie, că o luam razna.
Eu am un sef foarte coool. Are un sertar in birou in care pastreaza ciocolata si gummy bears, si cand ma vede ca-s cu nervii in pioneze vine si ma imbuneaza cu cate-o gustare din asta. Si cand situatia e foarte foarte grava si presiunea maxima (ceea ce se intampla, in principal, pt ca sunt singura femeie intr-o echipa de 10 barbati asa, isiti din facultate de vreo 3-4 ani, teribil de neseriosi, care niciodata nu termina la timp ce au de facut, si eu ma turez si stresez din cauza asta, pt ca eu sunt interfata cu clientii si trebuie sa le explic alora de ce website-ul lor nu functioneaza) ei bine, in astfel de situatii, seful meu face niste margaritas super. Ma detensionez rapid, sunt mai calma si mai relaxata, si cumva gasesc explicatiile perfecte pt fiecare client in parte. Deci da, seful meu e un super-manager, si eu ar trebui sa-mi gasesc alt job, pt ca intre iesirile frecvente la terasa si margaritas la birou, probabil ca sunt la un pas de dependenta de alcool. Si de ciocolata. Si de gummy bears 😀
Ela, unde lucrezi? Sa te ajut sa fim 2 femei in echipa ? 😉
De acord cu tine Simona. Seful care nu comunica e printre cele mai oribile tipologii de sef. Fostul job a fost o combinatie nefasta intre urmatoarele chestii, toate intr-una: sef care minte – cand m-am angajat mi-a zis o poveste care nu batea nici 10% cu realitatea, dupa aia nu mai zicea exact ce trebe facut si bonus totul era evident urgent. Cea mai oribila faza a fost chiar inainte sa plec, cand a venit un proiect, ni s-a dat o lista cu ce trebuie facut si cum trebuie facut. Dupa ce am lucrat pe el aproape o zi, am constatat ca ce am facut nu era bine, caci mai mult de jumate din feedback era pe chestii care nu stia nimeni ca trebuiau facute si am si lucrat in zadar, ca de fapt nu mai trebuia facut. Si au tinut-o asa vreo 3-4 zile, fapt care m-a determinat sa zic, mai las-o in amarul ei de treaba.
Acum am o alta situatie superba : suntem in training si seful ne cam lasa in amarul nostru, dar colegii si cu el m-au pus pe mine cumva sef de trib, asa ca trebuie sa am grija ca totul sa fie ok si el nush exact ce face. super nu?
in ultimii 9 ani am avut cei mai buni sefi din lume.
la un concurs de gen,ar castiga detasat.
una dintre sefe e femeia perfecta;geniala, superba, mama, sotie. e perfecta, empatica, alaturi de tine cand ti-e greu.
am avut si am mare noroc.
Aha, inteleg ca si sefa dvs. frecventeaza blogul asta 😆
Sau poate este sotia 🙂
sotul nu e sef.el incep sa cred ca e de profesie somer.
Aici e de mine 🙂 am ceva povestioare adunate de la fostul loc de munca. Stateam in birou cu seful/ sefii. Unul strainez, altul romanas. Strainezul, red neck din Louisana, pe la 60 si putin de ani, toata ziua se holba la femei si comenta cum si ce le-ar face si in ce pozitii si de cate ori si presupunea impreuna cu seful roman ce culoare/ forma au chilotii domnisoarelor. E de la sine inteles ca radeau si se hahaiau de nu aveau aer. Raman in birou doar cu seful romanas (pleaca al batran definitiv din companie) … care isi numara averile de fata cu mine si ma intreaba daca am vazut vreodata o hartie de 200 euro … de ce, nu stiu. Avea impresia ca noi, restul, estem pulime, iar el este un dastept si un providential si salar ca al lui nu mai are nimeni. Alt exemplu, tot cu el: primeste dupa ceva vreme un tel cu speaker (vazuse el ca toti managerii au asemenea inventii moderne) si are grija ca in secunda doi sa ii sune pe toti sa il auda cum vorbeste el de pe speaker, ba chiar se lauda la toti cei care ii calca biroul “ia, uite, bai, ce telefon am, hehehe” … eu, martora, abia ma tin sa nu vomit. Apoi urmeaza momentele in care isi pune subalternii sa ii spele masina, sa ii puna benzina, sa ii care lu’ nevasta-sa butelia si cauciucurile de iarna recent achizitionate, in genere, orice treaba de salahor. Tot cu el poveste: vorbeste cu nevasta-sa, are grija ca la fiecare 1 minut sa mentioneze cate un brand de toale sau ceva sa auda lumea ce are el in sifonier ” si, da, mi-e frig, te rog sa-mi aduci si mie puloverul de la hugo boss, camsa de la x, pantofii de la y si tot asa. Acelasi sef isi motiveaza angajatii la modul “daca nu eram eu, impingeati toti carucioare la … insert diverse hipermaket-uri” … doar el stia cum se face treaba, doar el era cel mai bazat, restul niste cretini. Aaa, si sa nu uit … era minunat cand ragaia in birou, cand se scarpina pe spate in sesiuni de vreo cateva minute pe zi sau cum isi aranja oole de cel putin 20 de ori in vazul tuturor. Nu accepta sa-l intrerupi cand vorbea, nu aveai voie sa argumentezi nimic cat timp el declama …el trebuai ascultat ca un zeu si, eventual, sa iei si notite. In scurt timp ne-am dat seama ca e primul incaltat de la el din neam si ca descalecase cu aplomb de pe tarlaua lui la corporatie unde primea masina si apt de serviciu si un salariu cu mult peste asteptarile lui. Mai am povesti, revin curand 🙂
Șeful meu direct e foarte ok per ansamblu. Dar am bocit de două ori din cauza lui, fiindcă atunci când se enervează nu mai ai nicio șansă la replică, începe să țipe chiar dacă nu are dreptate. Astfel încât, am dat apă la șoricei chiar de față cu el. Cred că i-a cam părut rău fiindcă mi-a spus după ce s-a calmat să mă duc să-i arăt documentația care dovedea că EU aveam dreptate.
Mai sunt și șefii care te țin mult suplimentar peste program. Alții n-au nicio treabă cu nimic dar se cred deștepți și mai mult îți încurcă treburile.
Am mai auzit de șefi ignoranți și mincinoși care-și pun subordonații să semneze treburi periculoase în locul lor.
Una peste alta, mă simt mulțumită cu al meu, mai ales când aud povești despre ai altora.
Să-mi fie cu iertare, am uitat câteva virgule.
Am lucrat, pe la inceputurile mele in “campul muncii”, ca functionar public intr-o institutie bugetara. Aveam un sef de departament – un nene trecut bine de 40 de ani, grosolan si misogin, si o sefa de birou – o blonda voluptoasa de 25 de ani, numita de nenea de mai sus in aceasta functie pe criterii nu tocmai compatibile cu fisa postului. Cei doi imparteau un birou, in timp ce noi, restul (vreo 6 oameni) ne inghesuiam in biroul alaturat. Seful se sefa se aflau intr-o relatie…sa zicem “nepotrivita” (cum ar spune Bill Clinton), iar norii negri de pe cerul coabitarii lor se rasfrangeau direct (si negativ) asupra celorlalti angajati. Asadar, toata lumea aparea la birou la ora 8 fix, si dupa ce dadeau telefoane si trasau sarcini clasei muncitoare, cei doi sefi plecau impreuna pe la 12, lasandu-ne de capul nostru.
))) venise cineva cu un raport urgent al ministrului, care raport cerea interventia imediata a sefului nostru. Colega mi-a atras atentia: “N-o sa poti intra la sefu’…” “Bine, vom vedea!” Colega se ridica si vine cu mine (sa nu ma lase singura :p). Iau raportul si bat la usa alaturata. Fara raspuns. Insist: “Sefu, e urgent, e raportul ministrului cu conferinta X, trebuie sa raspundem azi! Sefu’, ma auziti??
La dorintele donsoarei blonde, au fost instituite (si explicate in detaliu) noi reguli pentru subordonatii care doreau sa acceada in biroul-imparatie al celor 2 sefi. Asadar, daca voiai sa intri cu vreo problema la seful de departament, bateai la usa biroului, si:
1) daca nu ti se raspundea dinauntru, plecai si veneai mai tarziu.
2) daca ti se raspundea “Nu acum!” plecai de asemenea, si veneai mai tarziu sau cand binevoiau altetzele lor sa te cheme.
3) Doar daca auzeai magicul cuvant “Intra!” intrai.
4) Iti era interzis sa dai telefon doar pentru a verifica daca sefii sunt in birou.
Ne-am dat insa seama rapid ca cei doi tineau usa incuiata cand se aflau in birou, dar o lasau deschisa larg atunci cand plecau (oricine aflat in trecere pe acolo avand acces liber la documente, bani etc)
Ei bine, intr-o zi….(ca trebuia sa se intample
Reprezentantul ministrului e aici si asteapta!!”
Dupa vreo 4-5 randuri de ciocanituri, aud in sfarsit cheia rasucindu-se, apoi: “Intra”! Apas pe clanta si deschid. Ooo, tu, Afrodita!! Donsoara sefa, rosie la fata, isi incheia ultimul nasture de la bluza, iar seful, ciufulit, isi aranja pantalonii. Colega-mea incepe malitios: “Ne scuzati sefu’…putem veni mai tarziu daca va deranjam.. 😈 ” “…dar trebuie sa va lasam acest raport!” continui eu, plasand documentul pe cea mai apropiata masa. “Putem pleca?” intreaba colega, tusind pentru a-si ascunde rasul. “Mda, bine…. 😡 va chem eu” vine raspunsul printre dinti.
Am iesit in goana, urmarite de privirile uluite ale omului de la minister, si ne-am oprit abia in curtea institutiei (la locul de fumat), unde am ras cu lacrimi, in hohote prelungi, eliberatoare. 😀
In ziua urmatoare, ne asteptam amandoua la represalii, insa ele nu au venit. In schimb, regulile aberante au fost abolite. 😉
eu am un sef foarte neplacut. intai ca este incompetent si de 6 ani de zile ii fac training-uri pe orice tema vine la mana. dar asta n-ar fi o tragedie, ca un sef nu trebuie sa stie totul (desi ar fi bine sa stie macar cate ceva, si macar in mare).
problema e ca este o persoana manipulatoare, cu aere de regina (ne pretinde sa-i deschidem usile, de exemplu), extrem de egoista si complet lipsita de o minima umanitate cand vine vorba sa inteleaga ca subalternii sunt si ei oameni.
ca sa va dau un exemplu: este vorba despre persoana care ma suna si ma sms-uia sa-i explic nu stiu ce cacaturi in timp ce eu eram cu nevasta, care era in travaliu. iar ea stia asta, ca doar i-am spus ca plec sa nasc.
singura abilitate a ei este ca stie sa-si pastreze scaunul sub fund si reuseste sa-i determine pe alti prosti sa munceasca pentru ea.
na.
Seful care la fiecare juma’ de ora vine si iti adreseaza fioroasa intrebare “Cum stam?” Scopul intrebarii e, aparent, unul nobil: sa arate ca se preocupa de cum evolueaza un anumit proiect. E ok cand te intreaba de 2 ori pe zi, dar atunci cand revine cu aceiasi intrebare ori de cate ori nu are ce face, iar tu nu STAI deloc fiindca nu ai vreme, iti vine sa arunci cu ceva dupa el.
Seful care a ajuns in functia de conducere din cauza ca planetele s-au aliniat gresit in acea zi. este omul total nepotrivit la locul si mai nepotrivit. Omul depasit de situatie, care nu stie sa coordoneze cei 2 oameni pe care ii are in subordine, care habar n-are cum sa delege responsabilitati, care iti zice sa faci un lucru, iar pana seara se razgandeste si zice sa nu mai lucrezi la ce ti-a zis de dimineata. Genul de om care nu se prea poate concentra pe lucrurile care chiar sunt relevante, dar in schimb, nu va rata sa iti atraga atentia ca in ultimul mail pe care l-ai scris in lista destinatarilor el se regasea al 2-lea enumerat.
Pai se poate, el sa fie seful meu si eu sa imi bat joc in asa hal si dintr-o lista de trei destinatari el sa fie al doilea si nu primul? De remarcat ca primul era seful lui 😀
sefa fara viata personala/necasatorita -pleaca cand se lasa noaptea, iti da sa faci situatii si sa cercetezi pb vineri seara la 17.55; te intoarce din drum dupa ce ai mers 2-3 st. cu tramvaiul pt diverse, iti dicteaza raspunsuri la mailuri , toate sarcinile sunt urgente, dar ff urgente iar cand incerci sa ripostezi , ca nu mai stii ce ugenta e mai urgenta, te cheama si te intreaba daca ai ceva personal cu ea (!!!????) . Te pune sa recuperezi peste prog cele 30 min in care ai fugit sa iti rezolvi ceva , chiar daca nu ai nimic de facut iar asta inseamna sa stai acolo si sa te joci bubbles 😆
Eu am trecut prin mai multe proiecte, si mai multi sefi.
Cele mai faine au fost sefele. Zau asa, in echipa de IT, sefele au fost mai ok ca sefii, mai concise, clare, fara sedinte lungi. Din pacate nu am avut multe sefe.
Sefii nasoi: 2 s-au injurat mai ceva ca la usa cortului, o juma de ora, in sala de sedinte de langa mine. Si cu castile pe urechi ii auzeam. Cel care era sursa la majoritatea injuraturilor zicea una, si apoi se fofila.
Alti sefi nasoi: proiect pierdut, reducere de personal. In loc sa dea ultimii 8 oameni angajati, a dat din cei care deranjau/nu faceau ore suplimentare( majoritar femeile, toate cele cu copii, in conditiile in care majoritari erau barbatii).
Sef fain: un britanic, ce tine pe keep simple and stupid. E primul care zice: sigur mai avem ceva de discutat in sedinta asta si aveti nevoie de noi sa va ascultam?
Sefi faini si nasoi, nu conteaza cum sunt, daca sunt prea multi, nu e bine. Intr-o zi am primit taskuri de la 7 sefi. Unii s-au schimbat de cateva ori.
Seful cel mai nasol(inca e top 1): ii aduc aminte 3 sapt inainte ca plec in concediu si ca nu am back-up. Revin din concediul de 5 zile, nimeni nu a acoperit ce faceam, pt ca era prea mult, evident, sa execute in plus task-uri de 5 x 7 ore de munca, dar seful decide ca pot recupera singura in 2 zile acele toate task-uri.
Seful altuia: intr-o zi, vine la birou un nene, sa ii spunem NeneaBineCrescut de 2m x 1m. Intreaba unde este SefulAltuia. Acesta se ridica si vine in fata lui NeneaBineCrescut sa discute. NeneaBineCrescut ii arde una in c****ie. Se pare ca SefulAltuia avea amanta pe cine nu trebuia.
Multinationala : echipa de 8 oameni -“coordonata” 2 team leaderi – coordonati de un manager de echipa-coordonat de un manager de departament , numai sefuti si sefi 😯 😯
7 reguli de functionare la birou:
1. Munceste seful muncim si noi.
2. Sta seful stam si noi.
3. Bea seful bem si noi.
4. Rade seful radem si noi.
5. Vorbeste seful aplaudam si noi.
6. Pleaca seful plecam si noi.
Bonus: Ne f*te seful, rabdam si noi.
Corect, nu ne f..tem sefii pt ca apoi se inmultesc!
sefu e un rau necesar.
englezii vorbesc de commander si leader, unu care da ordine si altu care conduce.
Am fost si io sef, in mai multe rinduri, un sef catastrofal, nici macar n-am avut, macar, niste bunaciuni subalterne care cit de cit sa-mi aline suferinta.
Cel mai stresant sef, in germania, patron cu nefasta, fiica si ginere in firma. Toti dadeau ordine, de dimineata pina seara. Mai ales tinereii erau de o aroganta de nedescris, culmea ca nu numa cu subalternii ci si cu clientii. Nasol a fost cind am mers la un client cu ginerica si clientu nu a vrut sa-l primeasca pe ginerica si a zis ca vorbeste numa cu mine! Ginerica a asteptat afara in masina!.
cineva, mai sus, spune ca cei mai misto sefi au fost femei, confirm si eu am acum o muiere sefa, o consider cel mai bun sef avut frodata.
Exista insa o exceptie, nefasta-mea, e un sef ingrozitor, dictatorial, lipsita de empatie, aroganta…
Seful care da instructiuni/mailuri cu verbe la impersonal: “este cutare lucru *de facut*”, “trebuie *de terminat* cutare treaba”, “*de revizuit* cutare document”. Niciodata trebuie “sa faceti”, sau “sa terminati” sau “sa revizuiti”, ca asta ar insemna sa constientizeze ca cineva chiar trebuie sa faca toate lucrurile alea in timpul dat. Asa, impersonale, ar putea sa se materializeze singure din eter…
Dar de un sef misto nu pot sa scriu? Nu de alta, dar pe penultimul sef l-am apreciat atat de mult incat m-am maritat cu el, si-am ajuns eu sefa lui 😀
@ Diana, ne-ai facut curiosi, ne dai mai multe detalii? :)))
Glumeam la faza ca sunt eu sefa lui… e gluma mea preferata, avand in vedere ca in urma cu 3-4 ani ne certam ca nu voia sa imi mareasca salariul, sau ma chema sambata la munca, iar acum imi face cafeaua dimineata 🙂 PS: acum se enerveaza cand seful actual (la o alta companie) ma tine peste program :)))
:)) am avut multe specimene de sefi, dar unul dintre ei i-a intrecut si ii va intrece cu siguranta pe toti. un grec paranoic. zilnic, la ora 9 fix trebuia sa fim in sala de sedinte timp de cel putin doua ore pentru a asculta povestile lui nemuritoare.
stateam toti in jurul unei mese rotunde, fiecare cu suportul lui improvizat anti-cascat, ascultand aceeasi si aceeasi poveste in diverse ecranizari, dar in aceeasi engleza stalcita. in fiecare dimineata.
grecul ne povestea ce sacrificii a facut el ca sa investeasca in acel ziar din romania, ca pana la urma se poate compara cu Isus, Alexandru cel Mare (si aici lista poate continua)…
de ce era paranoic? pentru ca in timpul unui “film” matinal il introdusese in istorioare si pe Iuda prin replici gen “avem printre noi un tradator”, “cineva de la alt ziar ne vrea raul” etc.
era crunt sa stai sa il asculti 2 ore in fiecare dimineata. norocul meu a fost ca am lucrat ca si redactor-colaborator, part-time, dar si acum mi-e ciuda pentru acele ore efectiv pierdute si chinuite. :))
Eu sint sef. Habar n-am daca oamenii ma apreciaza in vreun fel sau ma injura toata ziua 😀
Dar am un mare avantaj. Am urcat de la simplu muncitor la sef de birou, sef de departament, sef de cur la moara de vint… pina sus, cica executive manager, kk maka…
Asa ca stiu si cum se munceste si cum se fute menta dar sa para ca muncesti pe rupte.
Insa daca treaba iese bine, nu-mi pasa daca unu sta pe FB 3 ore din 8 sau ca face lectiile cu puradelul pe messenger. Important e ca treaba sa fie gata la timp si bine.
Motivatie, discursuri mobilizatoare, urlete demente… alea-s bune doar la cursurile de management, ca in practica tot mai sigur e sa comunici clar ce vrei si cind, fara sa freci omu aiurea la icre.
Bravo, acum ai recunoscut, sigur iti este mai bine. Fereste-te de laudatori
Mai sunt si sefi preocupati de dezvoltare personala, iar acestia stiu cum sa abordeze organizatia 🙂 ! Sau, macar se straduiesc !
nu exista firma democratica, n-are cum functiona 😆
cind vorbim de firme sau institutii vorbim de technocratie. insasi prin definitie ca sa fie functionala ca sa dea un rezultat e nevoie de o structura technocratica. ca technocratic e cu totul altceva decit democratic e la mintea cocosului.
eu nu cunosc pe lumea asta firma sau institutie care sa fie democratica si in acelsi timp si functionala. nici macar statul atunci cind e functional nu e democratic, democratice sint alegerile eventual. dupa alegeri la modul ideal statul incepe sa functioneze si anume politic si technocratic, adica are structuri ierarhice, se iau decizii si se asuma responsabilitatea pentru deciziile luate, etc etc etc
cunosc mai multi fosti si actuali hippie, la noi se numesc 68-isti, care au incercat sa infiinteze firme pe diverse concepte de functionare democratica sau de comunitate. absolut toate au esuat.
seful bun e ala care prin valoarea lui trage caruta asa de bine inainte incit obtii rezultate financiare personale maxime, ca de aiaa mergi x ore pe zi la munca nu de altceva. daca pe linga asta mai e si corect si te mai si respecta atunci e un sef foarte bun. recunoasterea valorii si muncii tale se face intr-un singur fel cinstit – prin salariu. de aia pleci de acasa dimineata, sa cistigi bani cit mai multi, ca nu esti ghandi.
seful rau e ala incompetent si ala care te fraiereste si te plateste cu laude si alte cacaturi in loc sa te plateasca cu bani adevarati. esti vreun fel de pisoi cretin care vrea sa fie mingiiat si laudat si “iubit”? de aia pleci tu in ianuarie la 6 dimineata la minus 10 grade la munca? ca sa te faca unu din vorbe?
te-am facut eu lipsit de empatie si de politete elementara – la o alta postare – dar acum sunt de acord cu tine! respect
Ei dragilor cum credeti ca e un sef pus sef de institutie intr-un orasel amarat de un partid si care va ramane fara sefie ca i-a cazut guvernul! Daca supravietuiesc va povestesc!
Sper ca acelasi lucru sa il pot povesti si eu in curand….sau va povestesc cum mi-am schimbat locul de munca!
Cea mai urata tipologie de sef, care m-a marcat cumva (nu mai intalnisem asa ceva si sper sa ca nici in viitor sa nu mai intalnesc), a fost cea sefului incapabil, dar laudaros, care avea nevoie la fiecare pas de ode si plecaciuni. Plus de asta, asa cum ii “sade bine prostului”, acest sef avea un comportament de-a dreptul vindicativ cu cei care alegeau sa pastreze distanta si sa nu-i aduca osanale.
Pe scurt, acest sef (de fapt era o sefa) se trezea in mijlocul zilei, cand toata echipa era super-aglomerata si isi dorea sa termine deadline-urile, ca are chef de confesiuni – si incepea sefa noastra sa povesteasca cum isi covinge plodul sa faca la olita, de cat timp nu a mai facut sex sau cum viseaza sa emigreze in New York. Aceste subiecte si multe altele de genul erau la ordinea zilei si se discutau fara jena de fata cu toata echipa. Sa te fereasca sfantul sa-i fi spus ca nu te intereseaza viata sa personala sau ca esti prea aglomerat, ca dintr-o data seful schimba registrul si te lua la bani marunti (daca nu gasea greseli in lucrarea ta, incepea sa te toace la cap si sa te streseze, pana iti strica dispozitia si, evident, capacitatea de a te concentra). Si stii care era faza cea mai tare? Ca sefa insasi dadea niste rateuri, pe care rareori le recunostea. Cum vii tu, care esti mai slab pregatit, sa imi dai lectii? Asta a fost una dintre intrebarile care nu mi-au dat pace cat timp am lucrat cu respectiva individa.
Desi nimeni, dar absolut nimeni nu agreea acest timp de comportament, in jurul sau s-a creat o “gasca” de oameni “Da, sefa”. Pentru ca au considerat ca drumul cel mai simplu e sa te pui la mintea prostului, oportunistii astia nu au facut decat sa ii gadile orgoliul si sa o faca pe sefa sa creada ca este “cea mai cool sefa, cea mai populara, cea mai floare dintre flori”.
Am ramas insa vreo cativa “proscrisi”, care am ales sa purtam meciuri cu ea in fiecare zi. In cele din urma, proscrisii au decis sa abandoneze lupta si sa plece spre meleaguri mai frumoase, rand pe rand.
P.S: Toti proscrisii sunt fericiti la locurile de munca actuale si chiar au timp de hobby-uri si iesiri cu prietenii.
italianu’ care m-a angajat acum 13 ani s-a mirat cînd a auzit condițiile mele:
-vreau sa lucrez (vînzări) doar pe comision
-nu vreau să am șefi ( cine a făcut armată sau management știe principiul unității de comandă)
-nu vreau să fiu șef!
păi după două joburi de șef ( dintre care unul într-o companie de taxi!) și un alt job cu un patron paranoic…
în altă ordine de idei ( ah, un alt principiu pe care îl urmez: niciodată în multinaționale!), după 16 ani de muncă am înțeles următoarele, valabile pt romînica:
-șeful tre’ să fie un tehnocrat însă și o mînă forte
-io nu-s bun de șef ( deși împotriva voinței mele m-au numit) datorită gradului mare de empatie, care subit se transformă în prostie pură; știu, mulțumesc!
-cei mai buni șefi sunt femei ( pentru bărbați și doar în cazul în care nu-s niște …neiubite…)
Fraților, eu am nici mai mult, nici mai puțin, decât 3 (trei) bucăți de șefi! Fiecare cu urgențele lui, fiecare având clienții lui. Las-o pe aia, ia-o pe ailalta! Acum! Să fie gata ieri! Bineînțeles că de multe ori se calcă pe bătături unul pe ceilalți sau toți deodată, pentru că nu comunică între ei, deși sunt membri ai aceleiași familii, cel puțin în teorie. Uitând că de fapt se adresează doar celor 2 (doi) angajați pe care îi au, sunt veșnic nemulțumiți, deși n-au motive, și se vaită de criză mai rău ca un angajat cu salariul minim pe economie, cu toate că sunt oameni de mii de euro pe lună (net). Asta ca să nu cumva să le vină vreo idee sclavilor cu carte de muncă să ceară o mărire de salariu… Să-ți tot vină să mergi la job 😀
te-am luat. Am avut 7. Intr-o zi, au venit toti sa imi dea cate un task. Unul a venit de cateva ori, ca s-a razgandit dar in final mi-a atras atentia ca nu mi-am terminat task-urile.
Cand am informat ca schimb proiectul (deci si departamentul si mai ales sefii), unul s-a crizat si enervat si anuntat ca voi fi penalizata (desi eram in limita legala de saptamani de informare, dar el pleca juma de perioada in concediu). Altul, dupa ce afla ca plec, ii spune unei alte colege, desi eram si eu de fatza, la adresa mea: “BUT SHE WAS A GOOD WORKER”. Aloooooo, nu am fost, inca sunt vie, ma misc, si o sa fiu un good worker pt altii.
Da un inginer-sef mecano-energetic care da telefon disperat ca “de ce curge apa aia aiurea acolo? inchideti-o!!”? Era apa de racire din instalatia de gheata. Cu amoniac sub presiune, prietenii stiu ce zic. Care se intampla sa fie chiar sub geamul biroului “domniei”-sale. Raspunsul meu a fost, serios si calm, sa-si pregateasca bagajul ca inchid apa si se muta in orasul vecin cu birou cu tot. Cel mai frumos exemplu, ca chestii de-astea facea de cateva ori pe saptamana.
Eu am avut de ambele extreme. La internship, la un ONG (Plan UK le zice, sponsorizeaza copilasi in tarile in curs de dezvoltare) am avut doua sefe foarte dragute, de treaba si sufletiste- cu care am colabortat foarte misto si care mi-au apreciat foarte mult munca. Pe urma am lucrat vreo doua luni in marketing (pe aia nu va mai spun cum ii cheama, sa nu-i fac de rahat complet, desi o merita cu varf si indesat… sa zicem “corporatia f&t3r3a la icre”). Si acolo a fost naspa. Aveam un shefutz care primele 2 saptamani a fost in India, iar dupa ce s-a intors zau daca s-a simtit ca e prezent- la orice problema raspundea cu “da…sigur… nu stiu… intreaba-l pe Sefu Ala Mare”; care Sefu Ala Mare era un complexat de o prostie CRASA-CRASA (omu’ se credea mare expert in marketing si nu era in stare sa inteleaga conceptul de “segmente de piata”) iar regula dupa care se ghida era sa nu spuna NICIODATA un cuvant de apreciere fata de nimeni. Din principiu. In conditiile in care cam toti din echipa chiar aveam rezultate spectaculoase- gen am reusit sa dublam numarul de comenzi la cacareshnitza pe care o ofeream, cheltuind pe publicitate semnificativ mai putin… dar poate tocmai aia era problema, ca eram mai competenti decat el.
Eram sergent al armatei romane, comandant de grupa. Un alt sergent, un ciufut dar coleg cu mine, merge la maiorul comandant si ii spune (ii raporteaza, ca in armata nu se “spune” ci “se raporteaza”. Daca ai ceva de cerut, de comunicat, de spus, intai ceri perimisiunea sa “raportezi”. Adica sa-i spui ce te doare. Daca te intreaba ceva, nu zici “sa va spun cum sta treaba” ci zici “tovarase(gradul), raportez”! Si urma sa spui ce aveai de spus. Raportezi, adica)
Ei bine, colegul asta al meu a vazut cum un soldat a luat pe furis o bucata de paine de pe masa, ramasa acolo de la vreunul care s-a saturat (cam rar asa ceva). Ce facea cu ea? Mergea in companie, la dormitoare, unde NU AVEAI VOIE sa intri cu paine. Pentru ca soldatul o baga in valiza si uita de ea, iar painea se sfoiegeste si devine focar de infectie etc etc…
Ma cheama maiorul la cancerlarie cu putin inainte de stingere, si ma intreaba:
–Dece avea soldatul tau paine in buzunar?
Eu:
–Tovarsau’ maior, raportez ( si am dat sa spun — sa raportez motivul pentru care soldatul…)
Maiorul cu glas ridicat:
–Mie sa-mi spui, de ce avea soldatul paine in buzunar?
Eu:
–Tovarasu’ maior, a luat…
Maiorul, mai infuriat:
–N-a luat nimic!!!! Stiai ca avea paine in buzunar?
–Da! (scurt)
–Nici un “da!” Raspunde-mi la ce te intreb: de ce a luat paine de la cantina!
–Tovarasu’ maior, a luat si el…
Maiorul vanat de furie tipa din toti bojogii:
–N-a luat nimic! Mie sa-mi spui cum ai permis asa ceva!!!
Am tacut, in timp ce el astepta raspunsul. Dupa cateva secunde, cu glas mai potolit mi se adreseaza:
–Ar trebui sa te bag la arest! Stii ca nu e voie sa aduca paine in dormitor
Am tacut, si bine am facut, ca altfel MA BAGA LA AREST, pe bune!
Cu glas scazut, dupa alte cateva secunde, mi-a spus “esti liber”
Am luat pozitia “drepti”, l-am salutat cu “sa traiti”, apoi am iesit afara sa ma racoresc in aerul proaspat al serii: scapasem de arest!
Am avut tot felul de sefi la viata mea. Recent insa am renuntat la un job pentru ca seful insista sa imi vorbeasca cu FĂ și să înjure în mod constant. Un om sinistru pus doar pe intrigi care a reusit in scurt timp sa dezbine o echipa ce trebuia unita. Omul, sau ce o fi el, nu urla, se exorcizeaza, injura si stropeste pe cei din jur. Ceea ce mi se pare cel mai penibil insa este faptul ca e genul care te pupa in fund cand e el doar cu tine si in secunda in care mai apare cineva spune ceva umilitor ca sa se vada ca e sef. Si eu sunt un pui de manager cumva, dar urasc ierahiile si sefii si cred ca tarie in lideri!
Sefu’ nu ma deranjeaza cu nimic ca habar n are ce fac. Atata timp cat e treaba facuta….toata’s bune.
Dar cum nu pot toate sa fie bine, intr o dimineata ne a chemat in sedinta si in timp ce faceam noi o furtuna prin creiere pe o tema data, asta scoate o unghiera din sertar. Imi zic in gand: nooooooooooo, n-o sa si taie unghiile in sedinta. Insa asteptarile urmau sa mi fie depasite si din ziua aia nu am mai fost la fel, pt ca asta si a taiat tacticos unghiile de la maini, si a pastrat frumusel toate unghiile taiate pe birou si dupa ce a terminat de taiat, si a pus tacticos unghiera inapoi si-a strans unghiile si LE-A BAGAT IN GURA si si le a mestecat, inghitit cu noi de fata.
Am crezut ca mor de scarba, nu am apucat sa zic nimic pt ca nu puteam sa inteleg la ce fusesem martora.
Aceste furtuni de creiere se intampla rar, multumesc celui de sus, ca de atunci, cand trec prin biroul sefului ma ia de la stomac doar la gandul….
Nu te creeeddd….
nici eu nuuuuu creeeeeeeeeed așa cevaaaaaa 😆 😆 😆
Ah, da, am avut si eu unul o data caruia i-am transmis ca doresc o marire de salariu. Ma cheama a doua zi in biroul lui si ma intreaba de ce am nevoie de mai multi bani. Io (care imi pregatisem dinainte un impresionant speech, bazat pe rezultatele mele deosebite, mai sa lesin). Si-mi iese ceva de genul: “aaaaa….proprietarul mi-a marit chiria” :)))) La care el (care nu scapa nici o ocazie in care sa se laude cati bani are, cate proprietati, ba chiar se judeca si cu statul roman pentru muntii Apuseni! da, ati citit bine, cica au apartinut lu’ bunica-su) imi spune: Stii, eu am 5 apartamente inchiriate, pot sa te invat cum sa negociezi chiria, salariul nu pot sa ti-l maresc!
Pfff ce subiect…
Am intalnit si sefi buni, si jigodii.. Dar sa mor daca imi vine sa le zic ceva cu ‘ng de bulangiu… Sau altele asemenea.
Cert e ca am renuntat la un serviciu fiindca ma simteam prea footut la icre, pentru un job cu mai putini bani ( 15-20%) dar mai putin stres…
Am o sefa ok, cu mentiunea ca femeile sunt mereu inainte de ciclu si nu trebe sa punem la inima…
Iar un job e doar un job unde nu-mi ttebuie statuie…
Nu ire suplimentare, iar primele ma ingrijoreaza in loc sa ma bucure… De fapt bani nu-mi trebuie cine stie ce, cat timp…
Spor!
PS. Invatati sa spuneti NU!!! 😀
Sunt insarcinata in 7 luni si imi vine sa URLU LITERALMENTE.IMI ESTE EXTREM DE GREU SA MERG LA SERVICIU,SI NU MAI POT SA MA RIDIC DIN PAT DE OBOSEALA.TREBUIE SA LUCREZ PANA IN ULTIMA ZI…DE CE ?MI-AM SCHIMBAT SERVICIUL SI DE LA 2000 PE CARTEA DE MUNCA MA AJUNS LA 900 DAR CU SALARIU IN MANA EVIDENT MAI MARE.GRESALA MEA ESTE CA MA RAMAS ACCIDENTAL INSARCINATA CU AL 2 LEA COPIL .CAND AM ANUNTAT LA MUNCA CU DURERE IN SUFLET MI-AU ZIS CA ATATA TIMP CAT MI-A CONVENIT “ARANJAMENTUL LA BANI” NU II INTERESEAZA.AM ACCEPTAT ACEST ARANJAMENT CA SOTUL MEU CASTIGA DOAR 1000 SI AM VREUT SA ADUC MAI MULTI BANI IN CASA NEGANDIND CE IMI VA ADUCE VIITORUL.VA INTREBATI DE CE NU MA FACUT INTRERUPERE DE SARCINA…K…NU SUNT DE ACORD CU CRIMA SI PLUS DE ASTA DA IMI MAI DORESC INCA UN COPIL…ACESTA CARE VINE…DECI…REVIN LA IMI VINE SA URLU!O SEARA PLACUTA!!!
IMI CER SCUZE ACEASTA ESTE ADRESA DE MAIL
Eu cand lucram in Romania am avut sefi romani, dar si un italian si un canadian.
Sefii romani erau cei care-si tratau subordonatii cu cea mai mare doza de lipsa de respect din toate punctele de vedere (in general).
Seful italian era cam afemeiat si imi reprosa uneori, mai in gluma, mai in serios, ca regreta ca nu a avut si el in Romania o secretara care sa il iubeasca. Eu ii spuneam ca-l iubeam…ca pe tatal meu (avea varsta apropiata de cea a tatalui meu :D). Ca sef era cam slab pe la inceput si mi-am permis (in naivitatea mea de pustoaica, la vremea aia) sa ii dau niste sfaturi…in urma carora a devenit mai afurisit, chiar si cu mine. 😀
Cel mai profesionist sef a fost cel canadian, de la el am invatat foarte multe si el m-a facut sa-mi sporesc increderea in fortele proprii si stima de sine (eu am fost genul de om care s-a cam subestimat in viata).
Acum locuiesc in Norvegia si am o sefa norvegiana (sper sa ies cat mai curand din concediul medical si sa ma intorc la munca, va spuneam altundeva ca am avut un accident). Ei, sefa noastra are o mare problema: barfele din departament si pt a le eradica (de parca barfele ar putea fi eradicate 😀 ) , a instituit o regula cel putin ciudata, dupa parerea mea. Ea ne spala creierele la fiecare sedinta sa mergem la ea cand avem o problema de munca sau personala cu cineva de la munca. Adica sa ne ducem la ea si sa atacam pe la spate persoana cu care avem o problema, fie ea si personala (!). Eu am discutat cu cateva colege de birou si le-am spus ca nu inteleg genul asta de abordare, eu daca am o problema de munca cu un om incerc sa discut mai intai cu persoana respectiva, nu m-as duce una-doua la sefa, fara ca persoana respectiva sa stie, iar probleme personale nu cred ca sunt de competenta sefului. Colegele mele mi-au spus ca asa sunt ei educati: daca au o problema apeleaza la terţi, fiindca ei sunt mai introvetiti si nu pot spune omului in fata ce simt. Dupa acea discutie am ramas pe ganduri gandidu-ma cat de sinceri or fi colegii mei cu mine. 😮
Cand eram studenta am lucrat intr-o patiserie-brutarie-snack. Dimineata eram in bucatarie la facut sandwich-uri si la copt diverse, iar dupa-masa in magazin, la vanzare. Aveam un dobitoc de “manager” care venea in bucatarie pe nepusa-masa, cam o data la doua zile. Noi eram doua fete si un baiat, la o masa lunga de inox, cu manusile de plastic obligatorii si hiper-enervante, cu mainile bagate pana la coate in maioneze, unturi, sunci, laptuci, rosii, in sfarsit – “gateam”! Asta, neandertalu’, ne tragea un ranjet si venea intins sa dea MUSAI mana cu noi, ca asa invatase el la scoala lui de manageri cretini. Deci trebuie sa ne oprim, sa ne scoatem manusile, si sa dam mana cu individul. Fantasmam atat de tare sa-i trag un cap in gura ca într-o zi era sa fac pipi pe mine, asa m-am incordat sa-i nu-i sparg fasoalele.
Si inca ceva…eu cred ca vesticii au un fel de cult al diplomatiei, ei mai greu spun sincer omului in fata ceea ce cred despre el. Pe cand romanii (esticii, in general) nu-s prea diplomati si de-aia trantesc mucii in fasole atat de des. 😀
Din pacate diplomatia implica de multe ori si o doza de nesiceritate, dar presupune de cele mai multe ori mai mult bun simt. Oare care cale ar fi cea mai buna?
Ideala ar fi calea de mijloc, vesticii sa imprumute din sinceritatea romanilor, iar romanii din diplomatia vesticilor. 😛
Seful meu canadian nu imi dadea prea multe detalii despre ce voia, trebuia sa-mi bat eu capul astfel incat sa iasa ceva de care sa fie multumit. Imi dadea zeci de sarcini, iar cand deschideam calculatorul dimineata, ma napadeau memento-urile lasate de cu seara. Era obositor, ma solicita mult, dar imi si placea ca-mi tineam mintea antrenata in permanenta. Prioritatile eu le stabileam si de obicei le stabileam bine. 😀
De obicei era f incantat de ce faceam, iar daca se intampla sa gresesc ceva, imi zicea doar cine nu munceste, nu greseste.
Seful italian era atat de ‘colcvial’ cu mine incat intr-o zi se scarpina in nas in fata mea (eu eram la calculatorul meu si scriam, dar puteam sa il si vad) si dupa ce a terminat, s-a apucat sa frece captura din nas intre degete si cand a vazut ce figura am facut mi-a zis cu o fata nevinovata in italiana: ‘Vrei o biluta?’ Parca si acum imi rasuna cuvintele alea in ureche. :))
Sefa de care o sa spun si eu cate ceva, e genul de fetiscana maritata repede, repede, sa nu ramana nemaritata, la 21 de ani. Normal ca nu e iubire si de cativa ani o tot arde in cluburi, cu unu’altu’, dupa care ii pare rau, n-o tine nimeni de buna. Rezultatul: se razbuna pe noi, astea care n-avem probleme, cum zice ea: Pai, fa(daa, asa vorbeste), voi stiti cate am eu de facut? Ajung acasa(ce chestie!), fac mancare, spal rufe, intind rufele, fac curatenie. N-apuc sa inchid un ochi!( Lasa, ca inchide gura in postura duck face cand isi face mii de poze pentru Facebook). Voi ce faceti cand ajungeti acasa? Chiar asa, astea care mai au si copii, cele care fac naveta de la zeci de km distanta, care n-au barbati sau pe cineva sa le faca focul in casa la 2 noaptea, astea ce fac? Apoi uita sa-ti dea banii, ti-i da mereu dupa luni de zile si te si cearta ca a ‘uitat’ atata timp sa ti-i dea. Zi si tu ceva, ca eu am atatea pe cap! Evident, pe cap, in cap n-are nimic. Apoi alt tip de sefa, sefa care lucreaza cu sotul si e si el un fel de sef(nerecunoscut), imi sarea in cap pentru orice desi eu faceam respectiva meserie inainte sa-si puna ea dinti de portelan in gura si sa arate ca un Guta feminin. Le spuneam amandurora; dar voi inainte sa ma acuzati de ceva, nu verificati??? Raspunsul lor era : NU, intr-un singur glas, pe motivul ca sefu’are intotdeauna dreptate, chiar si cand eu aveam dreptate(mereu adica, imi stiam meseria). Mai am un tip simpatic de sef, era balaur pana sa lucrez la el, eu eram mica de statura si el foarte inalt si masiv. Cand greseam si ma certa, eu il certam mai tare, ramaneau fetele cu gura cascata si el radea, zicea ca asa ceva n-a mai pomenit in 30 de ani, sa fie tot el certat pentru ce-am gresit eu! Cand am plecat, mi-a facut cel mai frumos compliment primit vreodata: a spus ca l-am facut un om mai bun si ca spera ca si pe urmatorul sef sa-l fac un om mai bun. N-am mai reusit niciodata.
Am fost si sefa- in institutii de stat si am plecat prin demisie, spre alt post mai bun si cum sunt in relatii f bune cu tot fostii colegi cred ca nu am fost o sefa prea rea. Am avut si directori carora le sunt recunoscatoare pentru tot ce m-au invatat, am avut si sefi pe baza carora ne amuzam jumatate de institutie… Lucrez atat la stat cat si part-time pe un job privat unde sunt un soi de sef(regional manager cu vreo 5 subordonati) Despre seful meu de la stat, numit pe criterii politice, al unui partid cu apucaturi rau comuniste…as putea scrie un roman. Orice fraza incepe cu “eu” El e…trimisul lui Dumnezeu pe Pamant si in institutie iar noi ar trebui sa ii multumim pentru orice. E un misogin cum rareori am vazut. Acum doi ani imi schimbasem masina, anul trecut si-au mai schimbat inca doua colege masinile(ambele cu sotii plecati din tara) iar comentariul lui a fost”toate va schimbati masinile…daca aia si-a luat Opel, voi Ford…eu ce trebuie sa imi iau, Bugatti?”Toate suntem “urate si proaste” dar va aduce el “fete tinere, frumoase si destepte”(mentionez ca nu e la prima tinerete, noi suntem cu vreo 10 ani mai tinere si chiar am colege dragute) Anul trecut de 8 Martie superiorul lui ne-a invitat pe toate femeile din institutie la petrecere dar el NU ne-a dat invitatiile- ca nu se duce el acolo si ca e petrecere pentru directori. Nu ne trimite la traininguri sau alte activitati de dezvoltare personala/profesionala(nici nu ne anunta) ca nu cumva sa fim vreuna mai pregatita si sa nu ii amenintam postul. Desi suntem veniti in urma unui concurs expresia lui este”v-am adus aici”- desi cand ne-am angajat acolo el nu era sef…In timpul campaniei electorale mi-a facut observatie ca nu il sustin pe candidatul partidului care l-a promovat si “sa am grija, ca el imi spune prieteneste” Desi uneori scoate niste perle asa de frumoase…cu public inalt…o placere sa il auzi!
a, si una simpatica a unei foste sefe- mare inspectoare: activitate judeteana la care vine si vicepriimarul, un Piedone inainte de a slabi. Sfarsitul unui proiect in care multumeam tuturor pentru sprijin si imparteam niste materiale. Ea oferea tricouri cu insemnele proiectului, ajunge si la viceprimar, se uita la el si ii zice”va dau si dvs, nu cred ca va vine, da, na, totusi, lauti-l” Sa intram in pamant!
Primul si ultimul meu sef care m-a dat afara pe Mess (desi ma mir si azi ca nu a facut-o pe Facebook sau Twitter ceva. Putea sa fie mai public si mai neprofesionist de atat). Mi-a zis sa vin a doua zi sa imi iau lucrurile de la secretariat (erau intr-o cutie) si mi-a luat inapoi si prima de Paste pe care ma anuntase ca mi-o lasase pe birou inainte sa ma dea afara (evident ca nu se afla in cutia de la secretariat). Dupa 6 ani de lucrat la ei, cu rezultate excelente. A…si dupa ce i-am spus in discutia de pe mess ca puteam sa o incheiem mai elegant, mi-a spus ca din eleganta nu-mi spune adevaratele motive. Care cred ca erau…faptul ca incepusem sa lucrez ca freelancer pt clienti straini. Ceea ce nu ii afecta cu absolut nimic…pentru ca eram la fel de performanta la serviciu. Deh…cum sa nu devin freelancer cand el imi promisese de vreo 3-4 ani o promovare care nu se mai intampla niciodata. True management skills! Si da….sper sa fie primul si ultimul meu sef de genul asta.
Sefa idioata care, desi esti cu burta la gura de vreo 5 luni, te priveste adanc in ochi si iti spune ca te da afara daca mai gresesti o data.