DJ-ul fără platane

V-am povestit recent despre Ateliere Fără Frontiere, un ONG care se ocupă de reinserția socio-profesională a persoanelor aflate în mare dificultate: foști dependenți de alcool sau de droguri, persoane cu handicap sau antecedente penale, victime ale violenței în familie, mame singure, fără studii și fără locuință ș.a.m.d. Și v-am promis că revin cu povești. Iat-o pe prima:

I se spune DJ, dar îl cheamă Marius Nicolae și e unul dintre cele mai pitorești personaje de la Ateliere Fără Frontiere. Handicapul fizic destul de grav pe care-l are și vorbirea aproape neinteligibilă nu reușesc să eclipseze prezența lui plină de veselie și de entuziasm. Îl privesc, în timp ce îi ascult povestea tradusă de Roxana Drăghici (Coordonator Proiect Social), care are antrenament și îl înțelege mai bine, și mă simt mică cu toate problemele mele. Eu, care pot să vorbesc, eu, care pot să merg normal, am rareori tonusul pe care îl are DJ în fiecare clipă a vieții lui.

S-a născut în 1982 și a avut o copilărie obișnuită, până la 16 ani, când a participat la un Concurs Național de Ciclism și a avut accidentul. “A fost vina mea”, îmi spune și mi se face rău când îmi explică cum două biciclete care mergeau în paralel s-au apropiat chiar în momentul în care el a încercat să treacă printre ele. Următoarele 6 luni a fost legumă, în Spitalul Bagdasar. Apoi s-a mutat la Municipal, unde un doctor bun l-a pus pe picioare atât cât mai putea să-l pună. Și l-a trimis acasă, unde a stat închis 6 luni, fiindcă-i era rușine să iasă pe stradă, cu mersul acum contorsionat și cu vorbirea distrusă. După încă 6 luni a început să-și facă curaj s-o scoată afară pe Peggy, cățelușa pe care i-o cumpărase mama după accident. Într-o zi, un tovarăș vechi a venit peste el și i-a zis “Hai la fotbal”. S-a dus. Când l-au văzut mergând așa, unii au râs. Apoi l-au pus în poartă. Până la accident, jucase mereu ca atacant, acum a reușit să fie un portar mediocru. Dar, încet-încet, a devenit unul foarte bun. Și la Ateliere Fără Frontiere joacă uneori cu Patrick, directorul ONG-ului, băieții din echipa de suport și colegii lui de atelier.

În 2006, la 8 ani de la concursul de ciclism care îi schimbase viața, un prieten care era DJ l-a luat pe sus și l-a dus într-un club. Acolo s-a îndrăgostit DJ al nostru de platane și de muzică. A învățat meserie (a făcut chiar și cursuri de specialitate) și a început să-l ajute pe amicul lui. Timp de 4 ani a bătut cluburile și a câștigat bani din pus muzică. Kristall, Gossip, Malibu… Numai că, într-o zi, prietenul lui a plecat în Franța și DJ a rămas fără partener. Singur nu se putea descurca în momentele alea în care trebuie să iei microfonul și să vorbești. Are și-acum aparatura acasă, dar foarte rar mai are ocazia să pună muzică.

În 2011, pentru că își dorea mult să muncească, a venit la interviu la Ateliere Fără Frontiere și a fost angajat la departamentul de recondiționare echipamente IT. A parcurs fără probleme cei doi ani de pregătire pentru reinserția în societate, arătându-se din prima foarte muncitor și responsabil, fără întârzieri la muncă, absențe sau alte probleme de comportament. În 2013, i s-a găsit un job la o firmă care distribuie cosmetice. Făcea colete, le eticheta și le ambala. Din păcate, firma a făcut restructurări după câteva luni și ultimii veniți au fost primii plecați.

Rămas fără job, DJ a făcut voluntariat câteva luni la Ateliere Fără Frontiere, fiind apoi angajat din nou. În momentul ăsta i se caută un nou job. A fost aproape de a găsi ceva chiar pe IT, pentru că știe și hardware și software și are și două cursuri CISCO, dar angajatorul și-ar fi dorit să poată să și comunice cu clienții, așa că nu a primit postul. Are răbdare însă, știe că va găsi.

Înainte să ne luăm “la revedere”, îmi spune că toată vara a venit la serviciu cu bicicleta. A reînceput să meargă cu ea la 6 ani după accident. “Până atunci mi-a fost frică”, îmi spune râzând. Rămân mută. Mie nu mi-au trecut nici acum diverse frici și, probabil, nu-mi vor trece niciodată. Dacă am avea toți optimismul lui DJ, lumea ar fi mai bună și mai departe. Dar nu suntem toți la fel și poate de-aia nu am avut toți nici ghinionul lui DJ. Puțini l-am fi putut duce. Eu, cu siguranță, nu.

Cum puteți ajuta Ateliere Fără Frontiere v-am mai spus deja, dar țin să repet: le puteți dona echipamentele IT vechi din compania în care lucrați, le puteți deveni parteneri și sponsori (unul dintre finanțatorii lor este, de câțiva ani, BRD Groupe Société Générale, dar sunt deschiși și către alți parteneri), puteți cumpăra de la ei genți sau mape confecționate din mesh-uri și bannere stradale (uite ce frumoase sunt, ar fi un cadou bun de Crăciun, pentru clienții voștri!) sau – de ce nu? – puteți angaja oamenii pe care ei îi pregătesc, timp de 2 ani, pentru reinserția socio-profesională.

Puteți face toate astea dacă lucrați într-o companie și aveți putere de decizie. Dacă nu sunteți în situația asta, atunci puteți măcar să dați mai departe poveștile lor. Mulțumesc.

Voi reveni și cu alte povești. Mai am.