Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Am fost cu depresia atât la psiholog, cât și la psihiatru

shutterstock_64532521

Am o prietenă a cărei mamă are o depresie cronică veche. De zeci de ani o are, iar consecințele apasă existența întregii familii, de la partenerul ei de viață, la copii și nepoți. De la mic la mare, toată lumea vede că bunica nu e bine, de la mic la mare toată lumea suferă pentru asta. Și o imploră pe bunica să meargă la doctor, mai exact la un psihiatru care s-o ajute să își îmbunătățească atât viața ei, cât și pe a celorlalți. Răspunsul este, de fiecare dată, “Nu”, iar argumentele sunt din gama “Nu am nimic, am și eu o stare mai proastă, uneori, ce ați vrea, să țopăi?”, “Nu îmi permit acum să iau medicamente care să mă facă legumă”, “Nu mai insistați atât, că mă faceți să mă simt ca și cum aș fi nebună!”. Și familia rămâne prizonieră în aceeași buclă, iar depresia gravă a bunicii strică, în continuare, viețile tuturor. Îngrozitor, nu?

Acum să demontăm puțin povestea și să identificăm punctele nevralgice.

Unul ar fi percepția “populară” asupra depresiei, ca fiind “o stare mai proastă”, eventual chiar un moft. Am mai scris despre asta, așa că mă veți ierta că le repet: DEPRESIA ESTE O BOALĂ. O boală ca oricare alta, o boală care poate lovi pe oricine (da, chiar și pe tine, cititorule), o boală care se tratează la medic, denumirea specialității care se ocupă cu asta fiind psihiatru. Uneori, dacă depresia e minoră, se poate rezolva doar cu psihoterapie, alteori, dacă e mai gravă, soluția e tratamentul medicamentos combinat cu terapia. Depresia poate ajunge să afecteze grav atât viața bolnavului, cât și pe a celor din jur, simptomele fiind următoarele: tristețe persistentă, anxietate, sentimente de inutilitate sau de pesimism, sentimente de vinovăție sau neputință, pierdere de interes sau plăcere pentru hobby-uri sau activitățile obișnuite, inclusiv pentru sex, energie scazută, oboseală, senzație de “încetineală”, capacitate de concentrare redusă sau dificultate în luarea deciziilor, probleme de somn: insomnii sau, dimpotrivă, somnolență, dispariția sau exacerbarea poftei de mâncare, gânduri de moarte sau sinucidere, tentative de suicid chiar, neliniște sau iritabilitate, stimă de sine scazută, probleme fizice persistente, precum dureri de cap, tulburări digestive, dureri cronice care nu răspund la tratamentele de rutină.

De ceva vreme, nu foarte multă, oamenii s-au mai deschis în privința psihoterapiei. Din ce în ce mai mulți merg la psiholog, fără teama că ar mai putea fi percepuți de ceilalți ca “având probleme la cap”. Am fost și eu și mi-a fost de mare folos, iar experiența am povestit-o aici. Rămâne însă un munte uriaș de prejudecăți așezat între suferinzi și ajutorul pe care l-ar putea primi de la un psihiatru. Spune-i unui bolnav de depresie că ar fi bine să meargă la psihiatru și sunt șanse de 90% să facă ca trenul și să refuze orice viitoare discuție pe această temă. Psihiatrul e perceput ca un Bau-Bau la care trebuie să mergem numai dacă avem schizofrenie și care, oricum, nu știe decât să dea pastile cu care ne face legumă. Nimic mai fals. V-o spune cineva care a cerut ajutorul unui psihiatru, într-un anume moment extrem de greu al vieții.

Acum un an și ceva, sub tirul loviturilor de bocanci pe care mi le administra viața, mi-am dat seama că am o nevoie uriașă de ajutor, ca să pot să fac față. Alternativa era să înnebunesc de durere și să le fac existența un iad tuturor celor apropiați. Am ales să cer ajutorul unui psihiatru și m-am dus, pur și simplu, să-i spun că am nevoie de un tratament care să mă susțină în momentele acelea cumplite. Timp de vreo 6 luni, am luat antidepresive, care nu doar că nu m-au făcut legumă, dar m-au ajutat enorm. Apoi, de comun acord cu medicul, am diminuat treptat doza, până când am oprit-o de tot. Reacțiile a 90% dintre prietenii cărora le-am spus, în perioada aia, că iau medicație antidepresivă? “Aoleu, ai grijă să nu te facă legumă, sunt ffffffffffffffffffffffffffff periculoase!!!!!!!!!!!”. Nu, nu m-au făcut legumă, am rămas limpede ca cristalul. Doar mi-au mai tocit emoțiile, m-au făcut să fiu mai zen și să pot să rămân în picioare într-un moment foarte, foarte greu al vieții mele. Sigur că astfel de tratamente nu trebuie luate de plăcere sau de distracție, ci doar dacă ai o problemă reală. Dar, dacă ai problema aceea reală, este foarte greșit să alegi să fugi de ele, preferând să te chinui și să-i chinui pe toți cei din jur. Și sigur că ele trebuie administrate cu mare atenție și monitorizate îndeaproape de medic, dar nu sunt așa cele mai multe dintre tratamentele pe care le luăm??? Un antidepresiv nu e o aspirină, dar nici nu e echivalentul certificatului de internare la Spitalul 9, unde o să zaci, înfășurat într-o cămașă de forță. Ba chiar e foarte, foarte departe de asta. Iar psihiatrul nu e un medic dement, care are ca hobby transformarea oamenilor în legume. Ba chiar e uriaș de departe de asta.

În cele ce urmează, o să și rog un medic cu această specializare să răspundă la câteva întrebări care ar putea puțin mai multă lumină.

***

profile

Mihaela Dumitru e medic specialist psihiatru, absolventă a facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. În timpul anilor de formare în psihiatria adultului, a lucrat în Spitalul Obregia din Bucuresti și în spitalul EPSAN din Franta (2012). În același timp, e și psihoterapeut, cu formare în Psihoterapia Copilului și Adolescentului, și candidat senior al Asociației Internaționale de Psihanaliza (IPA) – Grupul de Studii Roman (2007-2011), București. Lucrează individual, într-o abordare integratoare a medicației cu psihoterapia, în limbile română, engleză și franceză. E membru în Colegiul Medicilor București și avizată de Colegiul Psihologilor din România (CPR), ca psihoterapeut sub supervizare, cu atestat de liberă practica în specialitatea Psihoterapie Psihanalitică. Mai multe despre ea și despre cum lucrează, pe site-ul ei profesional, adică aici.

Cât de răspândită este depresia în zilele noastre?

 Depresia este una dintre cele mai frecvente tulburări în rândul populaţiei, iar riscul pentru oricare dintre noi de a dezvolta o tulburare depresivă de-a lungul vieţii este de 15%. Conform Organizaţiei Mondială a Sănătăţii (OMS), în prezent, tulburarea depresivă este a patra cauză de dizabilitate, iar în anul 2020 se estimează că va ajunge pe locul doi, după bolile cardiovasculare.

Depresia este de 2 pana la 3 ori mai frecventă la femei decât la barbaţi, vârsta medie este de 40 ani pentru ambele sexe, 50 % din cazuri debutând înainte de 40 ani, iar 10 % după 60 ani. Conform OMS, 10-15% din mame fac depresie dupa naştere, fiind astfel afectată capacitatea acestora de a avea grijă de copil, cu consecinţe asupra relaţiei mamă-bebeluş şi a dezvoltării psiho-afective şi cognitive a bebeluşului.

Care e momentul în care trebuie să ne dăm seama că avem o problemă pe care nu o putem rezolva singuri? Care e momentul în care trebuie să decidem că avem nevoie de psihoterapie? Dar acela în care trebuie să devenim conștienți că psihoterapia nu ne este suficientă și că ea trebuie susținută cu medicație?

 Ne dăm seama că avem nevoie de ajutor atunci când simţim că lucrurile ne scapă de sub control, când intensitatea suferinţei este prea mare sau când vrem să schimbăm lucruri, modalităţi de funcţionare defectuoase. Dacă vorbim despre o depresie uşoara, psihoterapia poate fi suficientă (dar nu neaparat, şi aici este importantă comunicarea buna între medic şi pacient), dacă depresia este serioasă atunci farmacoterapia cu sau fără psihoterapie este recomandată. În această decizie se ţine cont de o multitudine de factori: intensitatea suferinţei, gradul de disfuncţionalitate produs de depresie, cât de stresogen este mediul de viaţa profesional, familial al pacientului, etc., iar psihiatrul şi pacientul vor decide împreună asupra demersului terapeutic. Atunci când există un psihiatru şi un psihoterapeut este important să existe o buna comunicare între aceştia.

Gândirea psihiatrică contemporană agreează utilizarea combinată a medicaţiei şi a psihoterapiei, datorită beneficiilor mai mari dovedite de studii. Contrar percepţiilor populare, medicaţia nu şterge conştientizarea problemelor ci, ameliorează funcţiile cognitive, scade nivelul de anxietate, permiţând astfel pacienţilor să-şi înţeleagă şi să-şi poată exprima mai bine emoţiile, sentimentele, facilitând astfel un proces de introspecţie în psihoterapie. Medicamentele pot fi adjuvantele psihoterapiei, ele ameliorând majoritatea simptomelor, însă fără să poată corecta deficitele de funcţionare din viaţa pacientului; la rândul ei psihoterapia poate avea un efect favorabil asupra complianţei pacientului, asupra evoluţiei bolii, şi a calităţii vieţii pacientului. De aceea, la ora actuală se preferă o abordare integratoare.

Cât durează, în medie, un tratament pentru depresie?

 Tratamentul depresiei durează în medie între 6-9 luni, în funcţie de severitatea depresiei şi de numărul de episoade depresive anterioare. Dacă evoluţia este favorabilă, tratamentul antidepresiv se scade treptat dupa 6-9 luni, sub supraveghere medicală. În situaţia în care în antecedente au existat mai multe episoade depresive, atunci va fi necesar un tratament de întreţinere cu durata de caţiva ani sau uneori toata viaţa.

De multe ori, se întâmplă ca pacientul să întrerupă tratamentul antidepresiv mai devreme şi fără acordul psihiatrului, situaţie în care creşte riscul de recădere.

Pacienţii trebuie să ştie că eficienţa unui tratamentul antidepresiv nu poate fi apreciată mai devreme de 4 săptămâni, deoarece există o perioadă de latenţă în instalarea efectelor benefice, prezentă la toate antidepresivele.

 Unde poate duce o depresie netratată?

 Depresia netratată are un impact major asupra calităţii vieţii pacientului şi a anturajului său. Simptomele depresiei: scăderea interesului şi a plăcerii, oboseala, scăderea capacităţii de concentrare, irascibilitatea etc – au un impact negativ asupra funcţionării sociale a pacientului, atât în familie, cât şi la locul de muncă, fiindu-le astfel afectată capacitatea de a munci, de a iubi, de a petrece timp cu cei dragi, de a simţi mulţumire, satisfacţie sau plăcere în viaţa sa.

Aceste lucruri accentuează sentimentele pacientului de incurabilitate, inutilitate, indezirabilitate, întărind astfel un cerc vicios.

Persoanele depresive au stare psihică şi fizică mai proastă, au relaţii sociale mai proaste spre inexistente, au tendiţa de a se izola social, au un risc mare la comportamentele de risc (consum de alcool si de droguri) ceea ce duce la probleme financiare, probleme de cuplu, şi nu în ultimul rând, la riscul unei tentative de suicid.

De multe ori, depresia netratată are un mare răsunet somatic – ceea ce noi numim depresie mascată, în care simptomele depresive sunt camuflate de simptome somatice, cele mai frecvente fiind tulburări gastro-intestinale cu caracter colicativ, inapetenţă, scăderea ponderală, cefalee, dureri lombare, palpitaţii, dureri în sfera genito-urinară, dureri cronice: de stomac, de dinţi, etc. Acest pacient este un mare consumator de servicii medicale, ajungând în urgenţă la diverse specialităţi, şi doar într-un final, târziu la psihiatru.

Ce se întâmplă cu depresiile tratate? Dispar pentru totdeauna? Se pot întoarce?

Evoluţia depresiei este de regulă recurentă, în 25% din cazuri chiar cronică. Statisticile spun că probabilitatea recurenţei este de 50% după un singur episod depresiv, între 50-90% după două episoade depresive şi de peste 90% după trei sau mai multe episoade.

Factoriii care favorizează recăderea sunt numărul crescut de episoade anterioare, întreruperea prematură/ într-un ritm prea rapid a tratamentului antidepresiv, mediu psihotraumatizant, alte boli somatice sau psihice, comportamentele adictive, etc.

Episoadele depresive majore se pot rezolva complet (în aproape 2/3 din cazuri), sau doar parţial (1/3 din cazuri). Episoadele de tulburare depresivă majoră urmează de cele mai multe ori unui stresor major, cum ar fi boala sau moartea unei fiinţe dragi sau divorţul. Factorii stresanţi psihosociali pot juca un rol important în precipitarea primului sau celui de-al doilea episod depresiv, dar rolul lor diminua in aparitia urmatoarelor episoade. Desigur alte boli somatice sau dependenţa de o substanţă, (cel mai frecvent de alcool) pot contribui la debutul şi exacerbarea tulburării depresive majore.

 Medicația asociată depresiei dă dependență?

 Tratamentul depresiei se face cu antidepresive. Tratamentul cu antidepresive NU provoacă dependenţă. În cazul în care pacientul prezintă anxietate importantă, se poate adăuga tratamentului andipresiv un tratament cu anxiolitice pe o perioadă de timp limitată. Acest tratament cu anxiolitice poate sa ducă la dependenţă, dacă se prelungeşte pe o perioada de peste 2 luni de zile. Efectul de toleranţă se manifestă prin faptul că medicamentul nu îşi mai face efectul la aceeaşi doză şi este necesară creşterea dozelor pentru obţinerea aceluiaşi efect. De asemenea, trebuie ştiut că la întreruperea bruscă a anxioliticului apare efectul de sevraj, manifestat prin nelinişte psihomotorie, tremor, stare de disconfort.

Revenind la întrebarea ta, tratamentul antidepresiv NU dă dependenţă, dar este un tratament care necesită supravegherea şi monitorizarea lunară (la debut chiar mai des) a medicului psihiatru.

 Ce facem când avem pe cineva foarte apropiat într-o depresie foarte gravă, dar pe care și-o neagă vehement? Cum îl putem convinge să accepte ajutorul medicului?

 Aceasta este întotdeauna o situaţie delicată, care necesită mult tact, diplomaţie şi multă răbdare. Recomand o atitudine empatică şi îngrijorată în mod autentic faţă de persoana cu depresie, însoţită de explicaţii clare, privind faptul că depresia este o boală, care poate fi tratată. De multe ori, datorită stigmatizării sociale, oamenii nu ştiu că suferă de o boală, şi se pot simţi uşuraţi să afle că suferinţa lor poate fi tratată la medic.

Suportul în cererea ajutorului medical poate fi de un real folos; de exemplu în a face programarea la medic, în a însoţi pacientul pentru a prezenta medicului simptomele (de multe ori pacientul are tendinţa de a-şi minimiza suferinţa, iar informaţiile oferite de familie sunt extrem de preţioase), etc.

Este obligatoriu ca depresia să aibă o cauză concretă, palpabilă, de tipul “Sunt deprimat pentru că m-a părăsit soția”? Sau poate apărea deși, teoretic, avem toate motivele să fim bine? Atunci când, din cauza depresiei, s-a sinucis Robin Williams, multă lume n-a înțeles de ce a ales să moară un om care “avea totul”.

 Depresia nu are o cauză unică, ci este rezultatul unei vulnerabilităţi multifactoriale la depresie: genetică (Riscul genetic este de aproximativ 10-13 % pentru rudele de gradul I), biochimică (dezechilibre ale nivelurilor de neurotransmiţători: serotonina, dopamina, noradrenalina, etc în creier), biologică (există modificari ale structurilor cerebrale implicate în circuitele afectiv-emoţionale, modificări ce au drept consecinţă perturbarea transmiterii informaţiei între structurile cerebrale), stresul, etc.

Cele mai stresante evenimente de viaţă asociate depresiei sunt: pierderea în copilărie a unui părinte sau abandonul parental, trauma emoţională, abuzul, divorţul sau pierderea unui partener, pierderea locului de muncă. Declanşarea primului episod depresiv este adesea precipitată de un factor psihotraumatizant.

Există studii care au demonstrat că experienţele timpurii de abuz, abandon, neglijare sau separare pot crea o vulnerabilitate neurobiologică ce predispune persoana să răspundă în viaţa adultă la un factor stresant cu dezvoltarea unui episod depresiv. Şi aici există diferenţe: femeile care au fost despărţite de mamă în copilărie au risc crescut de depresie, risc mare de depresie dupa naşterea primului copil, iar bărbaţii par a fi mai vulnerabili la depresie după un divorţ/separare sau probleme legate de muncă.

De unde imaginea aceasta de Bau-Bau a medicului psihiatru care are o mare plăcere în a ne transforma în legume? Cum scăpăm de ea?

 Percepţia anti-psihiatrie este veche, cu ea confruntându-se şi psihiatrii din ţările dezvoltate ale Europei, sau SUA, şi este din păcate dificil de combătut. Din punctul meu de vedere, a nu te adresa medicului psihiatru în cazul unei suferinţe psihice este la fel de grav ca a sta acasă în caz de infarct miocardic sau de abdomen acut. Asemenea suferinţei somatice, uneori chiar mai mult decât aceasta, suferinţa psihică este dureroasă, este invalidantă şi poate pune în pericol viaţa pacientului. Este o vorba de o prejudecată, care – ca orice prejudecată- se bazează pe ignoranţă sau frică de necunoscut. De cele mai multe ori, după ce ajung în cabinet, pacienţii înţeleg cât de deformată le-a fost percepţia despre întâlnirea cu medicul psihiatru.

Există o frică ancestrală, chiar o oroare faţă de boala psihică, încă din perioada în care bolnavii psihic erau consideraţi a fi posedaţi de demoni, sau mai târziu când bolile psihice au fost privite ca nişte defecte de caracter. Desigur, nici cinematografia nu a ajutat foarte mult psihiatria, imagini ca cele din « Zbor deasupra unui cuib de cuci » rămânând vii in mentalul colectiv. În plus, cred că boala psihică este în general percepută ca un eşec ce trebuie ascuns.

Chiar şi printre medicii şi studenţii la medicină se păstrează aceasta imagine (corpul profesional medical având un risc mult mai mare de depresie decât colegii lor ne-medicali; se pare că aproximativ 400 de medici mor anual în SUA prin suicid, iar incidența depresiei în rândul studenţilor de la medicină se situează undeva între 15-30%), psihiatria rămâne cenuşăreasa specialităţilor medicale. Lucrurile au început să se schimbe în ultimii ani la noi, din păcate nu datorită unei schimbări de percepţie, ci datorită faptului că există o nevoie acută de psihiatri în occident, şi, prin urmare, se poate pleca din ţară foarte uşor cu această specialitate, ca rezident sau ca tânăr specialist.

Însă dincolo de aceste considerente, creierul uman este un organ complex, care îşi dezvăluie cu greu secretele, misterele. În plus, în psihiatrie, pentru ca suferinţa pacientului să poată fi înţeleasă, este necesar de un anumit grad de deschidere, de confesiune, de dezvăluire personală din partea acestuia. De aceea, întâlnirea cu psihiatrul nu este o întâlnire oarecare, ci este o întâlnire specială, la care participă întregul teatru intern al pacientului, întregul său roman familial, uneori cu conflicte sau traume transmise transgeneraţional. La întâlnirea cu psihiatrul, pacientul se aduce pe sine, familia sa şi o gamă întreagă de sentimente: frica, angoasa, vinovaţia, fobia, agresivitatea, ruşinea, iubirea, sau ruptura legăturii dintre afect şi corp, ca în tulburările psihosomatice. De aceea, întâlnirea cu medicul psihiatru nu este o întâlnire uşoară.

Cum putem scăpa de această imagine malefică a psihiatriei?

Este o întrebare dificilă, cu care se confruntă şi alte ţări. Personal, cred că este nevoie de o deschidere mai mare a psihiatrilor, de o disponibilitate mai mare de a comunica cu pacientul, cu familia acestuia, şi de o implicare- poate în activităţi de prevenţie la nivelul psihiatriei comunitare. De asemenea o mai bună comunicare/informare a medicilor de familie şi a celorlalti specialişti, pentru ca aceştia să poată trimite pacienţii către psihiatrie fără teama de a-i stigmatiza. Şi nu în ultimul rând – poate o alta abordare în media, care de cele mai multe ori transmite o imagine deformată a psihiatriei şi a psihiatrului, şi care, poate ar putea educa/informa mai bine publicul larg.

De cele mai multe ori, oamenii nu ştiu că psihiatrul este medic, că face un training de 5 ani (rezidenţiat) în psihiatrie (la fel ca cum face un cardiolog sau un chirurg) şi că meseria lui este să se ocupe de boala psihică.

Ce alte boli-surori de-ale depresiei mai strică viața omului modern?

 Tulburările anxioase sunt de departe cele mai frecvente afecţiuni psihiatrice, simptome anxioase existând în foarte multe boli somatice. Condiţiile socio-economice, ritmul de viaţă alert, presiunea angajatorilor, noile tehnologii sunt factori care favorizează aceste tulburări.

Apoi printre suferinţele omului contemporan, mă gândesc la patologiile de relaţie, la diferitele adicţii (de la dependenţa de cumparaturi, sport sau muncă până la toxicomanii serioase), tulburări ale comportamentului alimentar etc.

*** 

Sper că toate cele de mai sus au adus lămuriri în plus asupra subiectului și că unora dintre voi vă vor fi de un ajutor real. Dacă aveți de împărtășit experiențe proprii sau pur și simplu de ceva de spus la temă, vă invit s-o faceți. Sunt chiar foarte interesată de ceea ce veți spune. 🙂

Foto Shutterstock & Mihaela Dumitru (arhivă personală).

156 comentarii

  1. Intotdeauna am fost un pic mai ” atenta ” cu ordinea si curatenia , chiar ” exagerata ” as putea spune ( dupa parerea altora ) .Dupa ce s-a nascut Infinitul , depresia post-natala la mine s-a manifestat printr-o tulburare obsesiv-compulsiva in ceea ce priveste curatenia si ordinea din casa , curatenia corporala a noastra si siguranta bebelusului nou venit!Exemplele sunt multe : sters cu spirt de mai multe ori pe zi clante , usi , chiar spalat pe jos (varsam pe gresie spirt dupa ce spalam in prealabil si-l adunam in genunchi cu hartie de bucatarie) , dezinfectat biberoane/suzete de nenumarate ori (chiar si cele dezifectate dinainte le mai puneam odata la sterilizator inainte de a fi folosite) , obsesii de tot felul legate de siguranta copilului….avand ca rezultat un “robot” care nu dormea decat ,maxim 4-5 ore zilnic (si alea in reprize) , irascibilitatea atinsese cote maxime 😡 iar barbatu ajunsese in pragul disperarii! 😐 😕 Imi aduc aminte concret cum nopti in sir , dupa ce adormeau izmanosul mic si barbatul ma ridicam tiptil si incepeam dezinfectatul si curatenia! 😐
    Am urmarit un curs de puericultura &cum este viata cuplului dupa venirea bebelusului , si acolo m-am mai luminat putin in ceea ce priveste existenta de pericole si microbi peste tot.Stand de vorba cu d-na psiholog am aflat de asemenea ca toata treaba are radacini adanci in mintea & comportamentul meu , fiind dobandite si in urma faptului ca am crescut cu o mama obsedata de ordine si curatenie.Ciudat este ca sor-mea se coieste juma de zi pana sterge un praf 😆 , iar fati-miu mereu se scuza ca el e barbat daca e haos in apartam. lui , si se face ca ploua daca vede ceva nelalocul :mrgreen: lui!Deci toata treaba din cate am inteles eu este ca tulburarile obsesiv-compulsive trebuia sa gasesasca si ” terenul favorabil ” sa se instaleze!

    • Articolul ar fi deosebit de bun si de util daca n-ar contine atat de multa propaganda nejustificata facuta companiilor farmaceutice, produselor lor, in speta antidepresivelor dar si medicilor psihiatri.

      In medicina se prea poate ca psihiatria sa fie cea mai putin si prost inteleasa ramura dintre toate. Nu intamplator, stiintific, se poate vorbi cu mult prea putine certitudini despre psihiatrie. Nici macar nu este lamurit acel ultra uzitat cliseu al depresiei ca rezultat al unui dezechilibru al neurotransmitatorilor care practic este o ipoteza veche de ~50 de ani a unui medic si cerecetator.

      Mai mult de atat, unde punem milioanele de pacienti de pe intreg mapamondul care anual constata pe pielea, banii si sanatatea lor ca, dupa ani de zile de mendicamente diferite incercate si de psihiatri schimbati nu doar ca nu s-au vindecat ci ca multi dintre ei nici macar n-au resimtit o ameliorare reala a simptomelor acestei boli in urma acestor tratamente?

      Faceti un pic de munca de cautare sa vedeti cat de contestata este aceasta ramura farmacologiei in psihiatrie si asta pe buna dreptate !

      Ar fi minunat sa avem pe piata produse care administrate corect si suficient de multa vreme sa poata macar sa reduca drastic simptomatologia acestei maladii daca nu se poate vindeca/remite cu adevarat !

    • Subiectul este important… din punctul meu de vedere medicatia este utila pentru a te pune pe linia de plutire, o perioada de timp (sa potoleasca furtuna). Problemele sunt insa de natura emotionala, deseori rani profunde ascunse in copilarie, tipare disfunctionale de atasament, traume ce pot sa fie foarte bine mascate (prin disociere de un eveniment ce a avut loc cu mult timp in urma), intoarcerea refulatului pe care nu stim sa o gestionam. A urma doar un tratament medicamentos este in acest context o mare eroare si din pacate asta cam recomanda daca ajungi la un cabinet de psihiatrie. Uneori, cativa medici isi mai schimba parerea dupa ce dau peste o persoana rezistenta la medicatie (in 10 ani a incercat tot ce i s-a dat) si atunci mentioneaza cuvantul psihoterapie. Daca ajungeti la un medic psihiatru, incercati sa va interesati inainte daca are si o pregatire psihoterapeutica (cazul cel mai bun) sau macar alte studii in zone legate de stiinte sociale ori umaniste (care-l deschid si catre alte moduri de intelegere a oamenilor, altfel decat niste mecansime in care creierul = minte si problema poate fi rezolvata definitiv doar cu medicatie). In spitalele de psihiatrie din Romania nu exista de regula psihoterapeuti din pacate, psihologul clinician face doar niste evaluari ce nu ofera rezolvarea in sine a problemei ci doar o identifica (in cel mai bun caz). Ceea ce diferentiaza enorm psihiatrul de psihoterapeut este faptul ca psihiatrul nu urmeaza el insusi o terapie personala a sa inainte de a practica (spre deosebire de cazul psihoterapeutilor, care astfel ajung sa se cunoasca mai bine si sa inteleaga mai bine prin ce trece pacientul/clientul)…

    • Am realizat in clasa a 9a ca ceva este in neregula cu mine(ajungand la psiholog mi am dat seama ca totul a inceput cand am dat examenul de capacitate,unde am luat note care nu erau la nivelul așteptărilor,m am despartit de colegii mei ne am distantat,am intrat ultima in clasa mea si au mai fost cateva episoade urate cu tatal meu care m au afectat)depresia se instalase dar nu constientizam. Am decis(singura,mai mult de frica bacalaureatului,de frica ca o sa clachez iar)-randamemtul meu la invatat scazuse enorm,nu mai gaseam placere in acest lucru si in multe alte activitati care ma bucurau-sa merg un an mai tarziu la psiholog unde mi au recomandat psihoterapie si tratament medicamentos. Psihoterapie fac de doi ani iar tratamentul il iau de un an jumatate,chiar mai mult am schimbat mai multe tipuri de pastile la baza avand serliftul. La un moment dat,nu stiu daca din cauza tratamentului sau pur si simplu din ideea ca acest tratament ar trebui sa mi faca bine,episoadele depresive au incetat insa a aparut anxietatea, din cauza tratamentului mi a crescut pofta de mancare enorm inainte nu aveam deloc. Am ajuns sa ma ingras 10-12kg. Memoria si concentrarea mi a fost afectata, ma gandesc la ceva si mi fuge mintea la altceva,uit,nu constientizez ce fac. In ultimele luni am luat tratamentul haotic sa fiu sincera pana doamna doctor mi a spus sa l finalizam..si cam asta a fost cu experienta mea. Poate sunt oameni care se regasesc, as vrea sa stiu sincer daca sunt singura sau nu.

  2. din pacate depresia e o boala care afecteaza toata familia, nu doar persoana in situatia data.

    • E cam cum e treaba cu gripa: chiar daca tu insisti sa continui sa mergi la munca, stai naibii acasa ca le strici si altora viata ! asa si cu depresia, daca nu pt tine ca bolnav macar pt ceilalti.

    • Eu nu stiu ca aceasta boala sa fie genetica..Depresia vine dintr-o frustrare ,, o scadere a EU -lui,, din dezvoltarea Ego-lui ,,intr=o perioada a vieti oricand declansata.. Aaa ca sufera si familia alaturi de tine , E normal sa empatizeze, Da , se implica emotinal alaturi de tine si te sustine

    • ma refer la faptul ca familia sufera nu numai din empatie, ci si din disfunctionalitate. Daca o gripa e o disfunctionalitate de 1 sapt (cu ceaiuri ) sau 7 zile (cu medicamente), atunci o depresie este o disfunctionalitate ep termen lung, iar pt unele familii ramane o bomba cu ceas.
      E demonstrat ca persoanele cu tendinte depresive si ganduri negre somatizeaza si fac tot felul de boli.

  3. costicamusulmanu

    :mrgreen: știți de ce a prins la public așa bine reclama aia? …cu “da’ halatu’? cît e halatu’!?”…
    pentru că mulți dintre noi suntem curioși în privință, numa’ că puțini (cei ajunși pe muchie) întreabă; ceilalți refulează; cu alte cuvinte depresia. din punctul meu de vedere, cel puțin la noi, ar trebui să beneficieze de un program național de sănătate, precum au diabetul și bolile cardiovasculare… numa’ că guess what? pe ăi mari îi doare-n …cap; dacă un licențiat (cunoștință proprie) se folosea simultan de teachers și diazepam…ce expectanțe să ai de la sugacii de secărică? proști (neinformați adică), mulți și vot universal…trai neneacă

  4. Am fost diagnosticata cu depresie prima data la varsta de 15 ani. Ai me nu m-au lasat sa fac tratament asa ca pana la 30 de ani am fost intr-o lupta permanenta cu tot. Credeam ca asa sunt eu si nu am ce face. Apoi am locuit un an in Canada unde oamenii discuta deschis despre bolile mintale. M-am intors in Romania hotarata sa imi schimb viata. Am inceput cu terapie si am fost bine o perioada. Apoi am avut o recadere care aproape m-a omorat. Am inceput sa iau antidepresive in paralel cu terapia. Dupa patru luni m-am mutat la Londra si am luat viata de la capat. Sau mai bine zis, mi-am luat viata inapoi. Probabil o sa iau antidepresive toata viata. Mi-am trait copilaria si adolescenta in abuz fizic si emotional, am discopatie lombara de la 17 ani si la 22 de ani am avut ulcer duodenal dublu. Pana sa iau antidepresive am trait cu insomnie si anxietate in permanenta. Am spus tuturor cunoscutilor despre afectiunea mea si despre treatment ca sa incerc sa reduc stigma macar in cercul meu. In Romania am fost atentionata de faptul ca voi deveni leguma. Mi s-a spus ca totul e in capul meu, ca sunt fata desteapta si ca ar trebui sa lupt mai mult. In londra am continuat terapia si rezultatele sunt excelente. Acum scriu o carte despre experientele mele, despre lupta cu depresia si despre cum exista o iesire din intunericul si mizeria acestei boli. Incerc sa transform cea mai oribila experienta a vietii mele in ceva pozitiv. Sper sa reusesc 🙂

    • parinti tampiti..ma scuzati 🙁 🙁

    • Fam. de Colicii

      Esti extraordinara pentru ca ai luptat si lupti. Cu siguranta esti/ai devenit si foarte puternica. Felicitari si multa bafta cu cartea. Ar putea fi ceva f. util multora. Nu te lasa!:)

    • Ii admir pe toti cei care recunosc ca lupta cu aceste tulburari/dureri sufletesti.Eu insami sunt diagnosticata cu depresie eecurenta.
      Lavinia, as dori tare mult sa am acces la cartea ta si-ti multumesc penru comentariu.
      Despre Simona Tache….Chapeau!!!

    • @Lavinia: Of… 🙁 Și da, ești extraordinară! 🙂

    • Aș vrea să iau legătură cu lavinia. Poate mă ajuta,sa- mi ajut fiica. Sau “somebody” îmi spune le ce psihiatru merge….spuneti- mi ,va rog,numele unui psihiatru bun ! Multumesc

    • Felicitari Lavinia! Esti un exemplu pentru ceilalti, exista remedii si terapii doar sa ne tinem de ele.
      Terapia prin dans este foarte benefica de asemenea.

    • Lavinia te rog frumos am nevoie de ajutorul tau! Poti sa imi dai numarul de contact al doctorului unde te-ai tratat in Londra? Si daca poti sa imi dai contactul tau pentru ca as vrea vorbim. Multumesc!

    • Buna Lavinia! Vreau sa iau legatura cu tine. Multumesc

    • Cum as putea sa iau legatura cu lavinia? si eu sint intr-o depresie f urata din care nu reusesc sa ies, in plus exista si probleme financiare grave. Nu stiu cum sa ies din aceasta mocirla in care am intrat.

    • Sper sa vezi acest mesaj…..sunt in aceeasi situatie in care ai fost si tu. Lupt prin tratament si un mod de viata sanatos, cursuri de dezvoltare personala..dar psihologul imi adanceste aceasta afectiune…de cate ori vin de la el ma simt mai incarcata decat am plecat. o adresa de facebook se poate? Multumesc :))))

    • As vrea sa iau legatura cu Lavinia,poate ma ajuta sa- mi ajut fiica,care este o minune de copil. Va rog,multumesc

    • Bună, Lavinia! Locuiesc în Londra şi sufăr de depresie de 13 ani. Mi-ar plăcea să vorbim. Mai eşti aici? Mulțumesc!

    • Buna, chiar daca sunt departe de tine / Satu Mare / Romania, iti trimit un gand sincer de sanatate maxima, imi pare sincer rau de tot prin ce ai trecut, sper ca viata ta de acum inainte sa fie asa cum ti-o doresti, eu am 44 de ani , casatorit si cu o familie frumoasa, un copil de 16 ani si o sotie pe care o iubesc la fel de mult chiar si dupa 19 ani de casatorie, din pacate stresul si situatia sociala [ sunt momentan somer / lucreaza doar sotia ] mi-a pus capac, de aproximativ trei saptamani nu mai sunt aceasi persoana, traiesc emotii si stari de deznadejde, incerc sa le ascund cat pot de copil, totul porneste de la stomac, incepe sa pulseze cu putere si imi alimenteaza aceste emotii greu de suportat, mentionez ca sunt un tip sportiv, constitutie atletica, nu consum deloc alcol [ beau cafea cam 5 cafele / zi si fumez un pachet de tigari / zi ], ce credeti ca am si cum ati reusit Dvs sa va tratati ? eu am fost la medicul de familie si dupa ce i-am explicat simptomele a zis ca am facut atac de panica [ tot in aceasta perioada tatal meu de 70 de ani a facut un AVC , am fost destul de afectat incat sa fug repede si sa imi fac analizele, care bineinteles mi-au iesit bine ] am avut frica de a nu patii si eu un AVC, nu de moarte imi era frica ci de faptul ca as putea supravietuii ramanand paralizat si fara sa mai pot vorbi [ la fel ca tata ] si ca astfel imi v-oi supune familia la celemai grele chinuri [ lucru pe care nu l-as putea suporta ] sotia si copilul meu sunt tot universul pentru mine….colac peste pupaza sunt si somer si doar sotia lucreaza, nu am stari de nervozitate, nu ma feresc sa ies in societate, inca fac sport zilnic, sunt chiar foarte calm, dorm suficient de bine….doctorul de familie mi-a prescris xanax de trei ori / zi cate 0.25 timp de doua saptamani, a spus ca daca nu imi revin ma trimite la psihiatru….spuneti-mi parerea Dvs sincera va rog, sunt un barbat in toata firea si niciodata nu am crezut ca viata te poate ingenunchia in asa hal….Va Multumesc si va doresc multa sanatate ! Apropo cum se numeste cartea pe care ati scris-o ?

    • Draga Lavinia, trebuie sa fi fost oribil pentru tine sa traiesti atatea experiente nefericite. Tocmai de aceea este cu atat mai laudabil ca vrei sa transformi totul intr-o lectie. Ai reusit sa scrii cartea? Intentionezi sa o publici? Toate cele bune!

    • Cum putem sa dam de tine?..sa stim cand acesta carte este gata?

    • Buna ziua ! Sunt disperată de aceea va rog , daca poate cineva sa ma ajute . Soțul meu suferă de o boală foarte grea si urâtă. În urma cu un an , am descoperit ca suferă de boala Alzaimer cu debut precoce . Precizez , acum are 51 ani . Simptomele au început pe la vârsta de 48 ani , însă toti medicii psihiatri la care am fost , i-au spus că nu este decât o lipsă de concentrare . Abia când lucrurile au început să degenereze, sa-si piardă locul de munca , sa uite in ce loc se află…, si-au dat seama ca este ceva mai grav . Cu toate acestea , medcatia prescrisa (Reminil , Pramistar) , nu il ajuta cu nimic . Va rog , daca cineva stie , sa ma îndrume undeva . Multumesc !

  5. Fara legatura cu subiectul … Am reusit sa citesc “Scriitor in comunism” (mai bine mai târziu, nu?). M-am tot gândit cum se poate descrie foarte pe scurt senzatia pe care am avut-o si nu e deloc usor asa ca preiau ceva spus de Mircea Dinescu intr-o emisiune… daruise unui prieten o sticla de vin de-al sau si acesta l-a sunat si i-a spus: “Mircea, am baut vinul de la tine si acum ma simt mai frumos si mai destept”. Imi propun sa incerc si unul din romanele lui Stefan Agopian, ma gândesc la “Tache de catifea” sau “Manulaul intâmplarilor”, sa vad ce gasesc.

  6. Moraru Cosmin

    Interesant si corect articolul, dar cu o precizare cruciala: depresia nu e o boala in sensul clasic, pt ca nu e provocata de ceva real – aka virus, microb, bacterie etc.

    ( NOTA: depresia poate sa fie un simptom din multe altele, ale altor afectiuni medicale cauzate de virusi, bacterii etc). Aici insa vorbim de cazul general, ca depresia este de sine statatoare, caz in care e o afectiune psihica.

    Pe scurt – e totul in capul suferindului. Stresul si imprejurarile negative o cauzeaza, dar ideea de baza e ca afectiunea in sine ar trebui diferentiata clar de afectiunile provocate de un element concret (virus, bacterie etc).

    Pe de alta parte, restul e (aprox…) corect ce ai zis.

    Toti am trecut prin asta. (mai ales adolescentii).

    • Remarca “Toti am trecut prin asta. (mai ales adolescentii).” cred ca era mai bine sa nu o scrii.
      Suna ceva de genul “maturizeaza-te o data si lasa prostiile” ori tocmai genul asta de atitudine nu ajuta foarte mult.
      Unui om cu tendinte depresive nu ajuta sa ii dai de inteles ca o sa treaca de la sine.

    • Depresia este o boala!!!! Asa cum bolile cardiovasculare sau diabetul nu sunt cauzate de virusi, nici depresia nu e cauzata de unul, dar tot boala se numeste pentru ca e cauzata de dezechilibre ale substantelor din creier: dopamina, serotonina, adrenalina…
      Prea multa sufera din pricina ca oamenii care habar nu au spun ceea ce ai spus si tu: ca nu e o boala! Ba da, este; In strainatate apar incet incet aparate care scanreaza creierul si vad pe unde umbla serotonina marcata si ca nu ajunge unde trebuie.

    • moraru cosmin, nu toti trecem prin asta.

      tine de persoana,de structura particulara a fiecareia, nu-s crize de adolescenta.

      geamana mea are structura depresiva,a mostenit-o d ela mama,mama depsreiei fiind.maica-mea a refuzat tratamentul, taica-meu a zis ca e rusine sa il faca acum 40 de ani, ratand sansa unei vieti normale.
      toti copiii au mostenit-o, mai putin eu,care sunt vesela si verde. si tot adolescenta si tot in aceeasi familie am fost.

    • Cosmin, despresia este cauzata si de ceva ‘real’, trebuie sa citesti neuroscience care se ocupa cu partea asta reala din creierul nostru

    • Vaaai, domnu’ doctor, ce bine ca ne-ai lamurit! Dar spuneti-mi, va rog, unde v-ati luat diploma?

  7. Din fericire eu una n-am avut depresii, poate niste episoade scurte de tristete prelungita la cateva saptamani, de vreo 2 ori, dar din care am iesit instantaneu. Cred ca secretul a fost si este ca am pasiuni artistice 😀 . Orice pasiune pe care o practici cu entuziasm te poate tine departe de depresii sau chiar scoate din ele (bineinteles daca nu vorbim de chestii cronice, majore etc.): muzica, dans, pictura, sport, teatru, excursii, iarba verde, pescuit, gatit, nu stiu…fiecare cu pe-a lui 😆 😎 Umorul de asemenea. O gluma pe zi tine depresia la gard. 😉

  8. […] excelent articol de pe blogul Simonei Tache mi-a readus aminte un episod din adolescenta mea. Cineva apropiat mie a […]

  9. Depresia este intr-adevar o boala numai ca spre deosebire de multe dintre celelalte este una cu foarte mari conotatii sociale…
    Comentariul de mai sus este, din pacate, unul dintre nenumaratele exemple ce pot fi intalnite la tot pasul.
    https://nicichiarasa.wordpress.com/2015/05/15/depresia-ca-boala-sociala/

  10. Intr-o nota mai serioasa, cred ca societatea romaneasca are o nevoie IMENSA de terapeuti si psihiatri, urmele comunismului (dupa 2 razboaie mondiale..) nu-s doar pe peretii scorojiti si orase distruse, ci si in minti si psihic distruse. Plus “generatia cu cheia de gat” a anilor ’80 care e varza, varza psihic! din multe puncte de vedere. Nu neaparat in depresie dar cu niste comportamente co-dependente (relatii posesive si obsesive), adictive (shopping, munca, mancare, bere..), evitante (a angajamentelor, responsabilitatilor etc), alienante (jocuri pe calculator..) rele de tot. Banuiam si spuneam lucrurile astea cand eram inca in tara, de cativa ani de cand sunt in alta tara imi dau seama cu mai mare claritate, ca da, ce intuiam eu era foooooartee REAL. Majoritatea sunt inca in negare din pacate, majoritatea incep sa aiba copii ai lor si sa-i faca varza la psihic si pe acestia !!

  11. as da like de o mie de ori, de un milion de ori.

    vorbind despre centrele de excelenta in bolile rare am insistat pana s-a acceptat obligativitatea unui psiholog.

    cand un om afla un diagnostic te trezesti cu toata viata lui in diagnostic.degeaba ii spui ca simptomul e una si frustrarile, neimplinirirle ,traumele nu genereaza simptomul.

    e nevoie ca de aer d epsiholog/psihiatru.
    chiar sunt in cautare de asemenea oameni.

    e f greu pentru cei din jur ,poate la fel de greu ca celui cu depresie.
    depresia e grava, nu e rusine. e ca si cum ai avea ulcer la cap,daca pt ulcerul de la stomac te duci la dr imediat, trebuie sa te duci si pt ala de la cap.

    e vb de un dezechilibru chimic. daca ai ulcer, te duci la dr,dar daca ai depresie, e rusine.

    personal, unul dintre proiectele la care tin,este ca pacientii sa ajunga la psiholog, lunar.

    daca va duceti pe strada si incearcati sa filmati,veti vedea ca 90% se plang frate, se plang: sunt bolnavi, n-au bani, n-au nimic.

    si as mai baga obligatoriu consultul pt toti. nu e zi s anu vad cate unul cu probeleme,care spuse unei persoane specializate, s-ar rezolva.

    • Nike, multa lume fuge de psiholog. Ce zici de un cerc de discutii? un fel de … intalnire a alco-pradon, histaministilor ? de pus problema in fata, fiecare sa isi expuna ultimile dileme, solutii, pasi; sa fie sau nu n psiholog acolo, dar sa fie intelegere ca NU SUNT SINGURII care trec prin asta si sa vada optimismul si solutia gasita de altii…

    • am incercat si,sper, am reusit sa fac asta cu mamicile de prematuri si vreau sa spun ca acel grup de prematuri e best ever!ne-a ajutat enorm pe toate.
      un diagnostic tembel, de microcefalie, arunca o mamica pe culmile disperarii. cum se discuta in grup constatam ca toti au craniul mai mic, inclusiv strumf.

      grupul de mastocitoza facut de aura bunoro este un real suport pt toti.mai am si grupul de histaministi. dar nu prea am investit timp,ca nu mai am.

      dar ideea cu cercul,chiar si on line functioneaza perfect si la prematuri si la mastocitoza.

      asta ajuta enorm sa afli ca nu esti singur,ca nu esti un paria,ca nu tu ai ales asta.

      iar la mamicile de prematuri, chiar vom coopta un psiholog online si live.
      trauma acolo e imensa. numai in ultima luna avem 3 ingerasi,la care adaugati vina de a fi nascut prematur, vina care nu exista,dar pe care nu o poti depasi.eu inca nu pot vedea un incubator.dupa 5 ani.

  12. Bravo pentru articol, Simona. De-a lungul vietii mele am avut mai multe episoade combinate cu TOC, Tulburare Obsesiv Compulasiva. Pana sa fac terapie si sa iau medicamente, viata mea a fost un iad!!!!

    Anul trecut renuntasem la medicamente si am facut recadere. Am crezut ca mor…. am renuntat la ideea de a mai face un copil pentru ca pur si simplu nu mai vreau sa trec prin ce am trecut si nu vreau sa renunta la medicatie… Da, la ultima recadere, stiam ce am, am facut atata terapie ca stiam fiecare stare, dar oricat am incercat sa ies singura, nu puteam. Terapia m-a ajutat enorm, insa atunci cand arde rau, numai medicatia m-a scos… Nu e valabil in cazul tuturor. Cei care au simptome mai usoare scapa mai repede si fara medicatie… Oricum, depresia trece de la sine dupa un timp, insa depinde cat de nasoala e…

    • nu e deloc o regulă asta cu “trece de la sine”. sunt forme grave, care se cronicizează, oameni care trăiesc de zeci de ani cu depresie, dacă-i întrebi, nici nu mai știu cum sunt ei, de fapt, nu-și mai amintesc cum erau când erau bine

  13. Eu am avut o copilarie fericita. Am o casnicie fericita. Nu am avut niciodata depresie,dar dupa o nastere prematura incheiata tragic urmata de cateva pierderi de sarcina am inceput sa am insomnii severe.Nu imediat, ci la un an dupa ultima pierdere. Am lasat orice prejudecata la o parte si la mai putin de o luna am mers la psihiatru. Dupa cateva luni de incercari, am gasit un antidepresiv potrivit cu ajutorul caruia am iesit la lumina.Nici sportul intens,nici gandirea pozitiva, nici remediile naturiste (si cate nu am incercat) nu m-au ajutat.Chiar daca n-am avut depresie, am avut tulburari de anxietate (acesta e diagnosticul pe toate retetele).Acum sunt pe tratament de o luna si ceva si parca sunt alt om. Am o viata activa, fac sport, somnul s-a reglat.Nu mi-a fost rusine o secunda sa merg la psihiatru, mi-am facut programare la 2 saptamani dupa debutul insomniilor. Nu ma intereseaza cum ma vad cei din jur, sunt doar un om anxios pe tratament, in curs de vindecare.

    • da, anxietatea e alt Bau-Bau al zilelor noastre. am cunoscut-o și pe dânsa, după ce am trecut prin niște coșmaruri medicale. încă mă vizitează.

    • Te rog,poti spune ce antidepressivi ai luat si la ce medic ai fost? Multumesc

    • @Elena:
      Nu te ajuta cu nimic daca afli numele medicamentului. E posibil sa nu-l poti cumpara fara o reteta speciala (eliberata de psihiatru). Care psihiatru n-o sa-ti prescrie un tratament fara o minima investigatie. Anyway, urmeaza calea aleasa de @Somebody! 😆

      PS. Cu ani in urma avea mama o vecina care “suferea” de multe boli, multe din ele pe fond incert, neuro-vegetativ, parerea mea. Acuza cele mai nastrusnice simptome, … vajaiala in urechi, mormoloci in stomac, noduri in gat, junghiuri in spate care “raspundeau” in cosul pieptului, greaturi, senzatii de … infine, o paleta foarte bogata. Se intampla ca SI MAMA sa aiba oarece deranjuri, ba o raceala, ba o indigestie, d-astea. normal ca mergea la doctor, capata o reteta si urma tratamentul prescris. La faza asta venea vecina pentru o scurta punere in tema, afland cu ocazia asta ca pastilele mamei au fost eficiente.
      La prima simptoma din cele enumerate mai sus (plus altele, omise din lipsa de spatiu) venea fuga la mama cu rugamintea:
      – Florico, da-mi si mie, te rog, doua pastile din alea care ti-au facut tie bine!

  14. In societatea noastra mai grav este ca pe langa faptul ca te izoleaza si te catalogheaza instant drept nebun ,cateodata nici macar cei apropiati nu te inteleg si in locul unui suport moral sunt aproape primii care te fac sa_ti fie rusine si sa te ascunzi in carapacea ta fara sa indraznesti sa mai apelezi la vreun ajutor specializat.TRIST.

    • Da, cunosc. Există replica generală ”Puterea să treci peste asta e în tine”.

      Niciunul nu vrea să înţeleagă că pe limba depresivului se traduce prin ”nu vreau să te ajut/ nu vreau să mă implic/ nu meriţi ajutor”.

      Dacă cer ajutor pentru a căra o sacoşă grea, e ok. Dacă cer ajutor să trec peste ce am trecut, atunci puterea e în mine. WTF?

    • Dap, stigmatizarea e încă în floare. De-asta am și scris acest text.

  15. Probabil ca primul episod depresiv l-am avut dupa diagnosticare ..mi se spusese verde-n fata ca daca mai intarziam mult, nu mai apucam 6 luni..si nu era chiar asa. Intre altele, primisem si tratament imunosupresor, care imi crestea enorm riscul de cancer de piele, ca atare ieseam din casa pana la 9 dimineata sau dupa ce apunea soarele..nu mai vedeam nimic pozitiv in viata, nu-mi mai facea placere absolut nimic, nu mai vedeam rostul vietii mele. Eram in vacanta (cls a Xa) dar nu ma bucuram deloc. Imi aduc aminte de un vis din perioada aia, eram intr-un turn si cineva de jos imi striga “de ce nu te bucuri, e prima zi de vacanta!!” eu “nu am pt ce sa ma bucur”. M-am gandit chiar si la solutii extreme, dar m-am gandit si la ai mei, ca destul sufera si asa, daca m-ar pierde ce ar mai face..
    Dupa un timp m-am dus la bunica mea care m-a pus la treaba: in gradina dimineata, sters bibelouri, facut curatenie, etc plus pictat, desenat, citit etc..mi-am revenit cat de cat. Dupa ce am consultat si alt medic si diagnosticul nu a mai fost asa de grav, am reusit sa trec peste.
    Iar acum, dupa ce mi-a fost confirmat diagnosticul initial (s-au pozitivat anumite analize, etc) mai am momente cand ma apuca disperarea, dar incerc sa nu ma concentrez pe asta 🙂 Insa stiu ca daca situatia se agraveaza si simt ca nu mai fac fata, am colegi extraordinari la care pot apela 🙂

    • cred ca trebuie sa vorbim.
      ai dreptate mare, socul diagnosticarii te cam face praf.pe mine una m-a facut praf o saptamana.
      as fi dat orice sa pot lua ceva sa ma faca sa vad altfel,dar stiam ca nu am cum.
      dupa o saptamana am inceput sa ma ridic, insa nu toti pot sa o faca.

    • Nike, iti dau add pe fb si iti scriu mesaj sa stii ca eu sunt 🙂 probabil mesajul va ajunge in folderul “altele” sa te uiti te rog si acolo 🙂

    • multam fain

    • Un curs de dans face foarte bine in astfel de situatii, iti creste increderea de sine si reda pofta de viata!
      Salsa, Bachata, Kizomba si multe altele sunt dansuri care fac bine, va garantez 100%.

  16. Cam de 15 ani imi tot pun intrebari despre lume, despre mine, ma introspectez foarte atent, ii analizez pe altii la fel de atent, incerc sa imi explic lucruri si sa am o “igiena” mentala OK. Lucru destul de greu, avand in vedere “bagajele” mostenite din familion. In liceu am fost foarte pasionata de psihologie si inca mai sunt, desi am ales o meserie tehnica. Am avut o depresie in 2009-2010. Am stat intr-o situatie foarte stresanta un timp indelungat, astfel incat ajunsesem sa nu mai fac nimic, doar stateam intr-o camera, intr-o casa cu niste oameni pe care ii detestam, si plangeam cam 10-12 ore pe zi. Ma gandeam la moarte, ma certam zilnic cu partenerul meu, ma uram pentru ce ajunsesem, nu mai aveam activitate academica si nici sociala in afara de niste intalniri disperate cu cei mai buni prieteni (dintre care unii psihologi), care au fost alaturi de mine cu multa rabdare, seriozitate si implicare. Dupa circa 4 luni acute, am fost si la psihologi, dar si la psihiatri. La mai multi, deci. Se pare ca incercam, inconstient, sa imi alcatuiesc un fel de familie neutra, ceva ce nu poti sa ai in mod normal. Am refuzat sa iau pastile (din teama de a nu “pierde” controlul asupra mea…Acum cred ca as alege diferit). Am facut terapie (psihanalitica) cu o doamna terapeut cca 2 ani, dar de revenit din cercul vicios in care ma invarteam, mi-am revenit mult mai devreme. Am continuat sa merg pentru ca mi s-a parut o experienta extraordinara, extrem de utila pentru oricare parte/latura a vietii. La un moment dat, am fost la 2 terapii in paralel, una personala si una de cuplu, si am rezolvat niste probleme serioase atunci. Acum sunt intr-o pauza, in sensul ca intentionez sa ma reintorc pentru a continua drumul care inca nu s-a terminat, simt ca mai am de lucru la mine si doresc sa ma dezvolt, sa inteleg si mai mult si sa imi imbunatatesc viata. Depresia a fost o perioada neagra, de cadere foarte jos, iar psihoterapia m-a ajutat enorm. Nu stiu exact cum ar fi fost fara (daca ar mai fi fost ceva), dar am facut cel mai bun lucru pentru mine in momentul in care am intrat prima oara pe usa cabinetului. La mine a functionat fara pastile, recomandate de un medic si nerecomandate de altul, la acel moment. Dar sunt extrem de constienta de faptul ca, in unele cazuri, acestea pot face o diferenta fundamentala. Sper ca tot mai multi oameni sa se preocupe macar putin de aceste probleme si sa nu ii stigmatizeze pe altii.

  17. cred ca e foarte important sa constientizam cu totii cat de important este sa tratezi o astfel de afectiune; de multe ori persoana depresiva are nevoie sa fie incurajata sa se trateze. Din pacate – din ignoranta probabil – sunt destui cei care vin si spun: ei, lasa, o sa treaca, e doar o perioada..
    Doi ani am vorbit aproape zilnic cu o foarte buna prietena din copilarie; casatorita, copii ..familie aparent fericita – cu o anumita educatie. ..Ne-am regasit intamplator si am corespondat intens; am descoperit ca avea probleme grave – era ca o bomba cu ceas Era depresiva de ani de zile . Am convins-o dupa multe, multe discutii sa faca terapie . Sunt foarte bucuroasa ca merge de doua ori pe saptamna la terapie si este cu mult mai bine. Fata acesta eraa candidata la sinucidere si nimeni din jur nu banuia nimic ; nu stiu de ce se ascundea, nu stiu ce a facut-o sa se destainuie la mine ( poate pentru ca nu aveam nicio legatura cu viata ei prezenta ); nu mi-a fost usor – nu stiu daca am gresit amestecandu-ma intr-o astfel de poveste in care devenisem si eu aproape de depresie ( e molipsitor oare??) ; acum nu mai conteaza, ea e bine iar eu incep sa descarc usor usor toata incarcatura capatata in cei doi ani; si ma gandesc ca nu mi-ar strica cateva sedinte de terapie.. .

  18. Dacă vrei să scapi de o depresie, important este să ieși din mediul în care a apărut aceasta, să-ți schimbi stilul de viață și să încerci lucruri noi…pe care nu le-ai mai facut până atunci. În cele mai multe cazuri nu o să poți face singur acest lucru și cei apropiați joacă un rol important…doar că de cele mai multe ori ”cei apropiați” sunt chiar generatorii depresiei. E nevoie de o resetare a valorilor și de o reclădire a încrederii de sine. Mulți psihologi și psihiatri nu au experiență personală de viață și nici răbdare sau pricepere…

  19. Sunt intr-o depresie chiar acum. Dupa o concediere neasteptata, am stat 40 de zile pe bara. Am gasit altceva, unde sunt pe langa ce stiam. Multe sedinte – cate 2 pe zi, mult stres si nu stiu cat mai fac fata.
    N u imi pasa de ce fac, nu mai vreau in corporatie, dar doar asta stiu. Am copii mici si e nevoie de bani. Ma tot intreb ptr ce traim, ce sens are sa stau 8h pe scaun cand corpul meu urla sa o iau la fuga. Ajung seara si-mi vad copii 2 ore. Si sunt mama…
    In afara de asta, am 32 de ani si degeaba, nu sunt in stare sa spun nu, ma pierd, ma sperii. Nu le pot spune Nu oamenilor care-mi ating copiii in trvai, ptr ca am fost crescuta sa n deranjez pe altii, sa am bun simt.
    Am 32 de ani si inca suntvcopil pe interior si nu in sensul bun. Fac terapie de 1 an. Ar fi a 4a deptesie. Asta e cu foarte multe atacuri de panica. Mi-e teama de medicamente, da.
    E o carte “Demonul amiezii”, despre depresie, merita citita.

    • La 25 de ani nu sunt in masura sa iti dau eu vreun sfat, dar comentariul tau m-a emotionat. Si eu am avut atacuri de panica si stiu cat de groaznice sunt. Pe langa ele, eram trista, demoralizata si simteam ca nu pot sa ma mai bazez nici pe mine nici pe ziua de maine. Pur si simplu era ca un cosmar din care nu stiam cum sa ma trezesc si cand o sa se termine. Dar am mers la psihiatru pentru ca nu mai stiam ce sa fac si mi-a recomandat un tratament antidepresiv care este prescris si in tulburarile de anxietate. Nu am avut reactii adverse poate doar putin greata in primele zile, nu sunt ca o leguma, mi-am revenit treptat, am inceput sa fac lucrurile pe care le faceam inainte, am mai multe ganduri frumoase decat negative si mi-am recapatat speranta si increderea in viata, in oameni.

      Uneori medicamentele sunt necesare. Simtindu-te mai bine si mai putin stresata poti sa te vindeci mai repede, sa faci si psihoterapie, sa lucrezi cu tine si pe alte planuri, etc. Facand terapie am inteles ca atacurile mele de panica se datorau si unei senzibilizari exagerate pe fondul unor factori stresanti dar si pentru ca mintea mea inca nu gasise solutiile la problemele cu care ma confruntam. Asa ca eram cu totul data peste cap. Vindecarea nu poate sa aiba loc complet daca nu ne indepartam de factorii care ne aduc stres pentru ca stresul continua sa actioneze asupra fizicului si psihicului nostru.

      Chiar daca nu poti sa renunti la slujba ta pentru ca e o sursa de venit necesara, poti sa incerci urmatoarele lucruri: sa iti aloci o ora-doua pe saptamana in care sa petreci timp facand ceva ce iti place sau pur si simplu o plimbare prin parc (ceva ce te relaxeaza), sa faci o lista de melodii care iti dau o stare de bine sau care iti amintesc de vremuri frumoase si sa le asculti in drum spre serviciu sau cand te intorci, sa te gandesti daca poti avea un venit si din alta sursa decat actuala slujba, chiar daca nu renunti la ea: ai lucruri in casa pe care nu le mai folosesti si pe care ai putea sa le vinzi ? te tenteaza sa creezi un blog pe care sa scrii articole pe subiecte care te intereseaza? daca iti plac accesoriile si ai talent poti crea bijuterii, bratari, cercei handmade, sau daca crezi ca ii poti invata pe altii ceva, te-ai gandit vreodata sa fii trainer sau coach?
      Solutii exista chiar si atunci cand noi nu le vedem, nu-ti pierde speranta! 🙂

    • Am o idee care te ar putea ajuta. Daca vrei scrie mi pe adresa alinag_2005@yahoo.com. sper sa reusesti, de dragul copiilor tai

    • @alina: nu cred că a văzut, o să-i dau eu un mail

  20. Sa ma scuzi Simona, dar nu toate cazurile se incadreaza in ce prezinta interviul. Cunosc personal un caz in care depresia s-a instalat la o virsta foarte tinara, la un om caruia nu-i lipsea nimic, care n-a fost supus la nici un fel de abuz si a condus la o tentativa de sinucidere.

    Dupa aceea, medicul psihiatru a prescris o medicatie anti-depresanta care il facea sa doarma 12 ore pe zi si sa functioneze la jumatate de capacitate. Am intrebat daca mai exista si alte cai de tratament si mi s-a raspuns ca nu, important este sa-si ia medicamentele fiindca este “chemical inbalance” in creier. Persoana in cauza este super inteligenta si cu simtul umorului atunci cind functioneaza normal, dar devine agresiva (doar verbal, nu fizic) si are mania persecutiei atunci cind este afectata de depresie.

    In concluzie, medicii si-au cam pus palma in fund si se multumesc sa scrie retete. De aceea spun ca teoria suna foarte bine, dar in practica sistemul medical nu are intotdeauna solutii.

    • Una din Bucuresti

      Persoana de care ai povestit pare a fi manic-depressive, sau bipolar. Cu perioade de veselie, apoi de depresie. Imi dau cu parerea, nu sint doctor.
      Sigur, nu sint mereu solutii, dar e un inceput…

    • Parca suna a tulburare schizoafectiva, Canadezule (partea cu persecutia) – daca e pe linia asta, e posibil ca medicatia sa fi inclus un antipsihotic.

    • Nu intotdeauna primul medic caruia i te adresezi reuseste sa stabileasca cel mai potrivit tratament. Este nevoie poate de schimbarea psihiatrului. O data, de doua ori, poate chiar de mai multe ori pana se ajunge la rezultate multumitoare.

    • Problema mea este ca singurul raspuns de la toti medicii psihiatristi a fost: “sa nu uite sa-si ia pastilele”. Nici un alt tratament, nimic. Doar pastilele. Se face atit caz despre “getting help”, dar in ultima instanta nu exista alt ajutor decit sa-si ia pastilele.

    • Inteleg foarte bine ce spui, din pacate – a durat cinci minute sa primesc o reteta pentru antidepresive (tot in Canada), dar nimeni nu mi-a pomenit alte variante (a trebuit sa merg de cateva ori la doctor pentru reinnoirea retetei si daca nu m-am invrednicit eu sa intreb nu s-au agitat nici ei sa-mi zica).

    • nici eu nu cred că persoana în discuție are depresie, ci o psihoză, ceea ce e altceva… 🙁

  21. Foarte bun articolul. Si eu merg la un psiholog de cativa ani. Rezultatele sunt vizibile.
    As vrea doar sa atrag atentia ca este foarte importanta alegerea unui psiholog acreditat (am avut o experienta nefericita cu un psiholog neacreditat, nu stiam la vremea aceea ca este bine sa verific asta).

  22. poate imi spune si mie cineva ,cind e de mers la psiholog si cand e de mers la psihiatru.
    cred ca un pic de depresie -asa cam de marimea unui abur- nu are cum sa nu te cuprinda cand vezi cate rautati se intimpla ,peste tot in lume

    • Deja ai facut primul pas pe calea cea buna, punandu-ti aceasta problema! 🙂 Poate ar trebui mers la psihiatru, care va stabili daca ai nevoie de el sau te va trimite la psiholog. Stiu asta din experienta unei rude, care, primind un diagostic sever (cancer) a simtit nevoia de sprijin. A fost o data sau de doua ori la psihiatru, care a stabilit ca avea nevoie de medicatie contra insomniei si l-a trimis la psiholog, cu care a facut apoi terapie cateva luni. Acum e foarte bine din ambele puncte de vedere.

    • Cred ca la psiholog e de mers atunci cand nu mai esti multumit de viata pe care o ai, cand nu mai gasesti bucuria sau nu te “regasesti” pe tine, daca ti-ai pierdut entuziasmul, esti trist si totul in jur pare negativ si lipsit de sens, cand ai ceva pe suflet si ai vrea sa te asculte cineva.
      Iar la psihiatru poti merge la fel, ori de la inceput sau atunci cand tristetea/viziunea negativa asupra lumii nu se schimba deloc, daca atunci cand te trezesti vrei sa te culci la loc pentru ca nu mai poti suporta durerea, tristetea si lucrurile care inainte iti faceau placere nu-ti mai aduc nicio bucurie. Practic atunci cand orice ai face tu de unul singur nu te mai ajuta, e un semn ca ar trebui sa apelezi la ajutorul unui specialist.

      Eu am apelat si la psiholog si la psihiatru din cauza atacurilor de panica si anxietatii. Mi-a fost clar ca trebuie sa merg la un consult pentru ca viata mea se schimbase din a merge la facultate, a iesi cu prietenii mei si a-mi face planuri de viitor la a sta in casa si a avea atacuri de panica in fiecare zi, a-mi fi frica sa stau singura si a fi trista si demoralizata de cand ma trezeam pana cand puneam capul pe perna. Sau altfel spus, nu mai eram eu. Mi-era frica tot timpul si cei din jur nu intelegeau si imi spuneau ca totul e in mintea mea si ca ar trebui sa nu ma mai gandesc tot timpul la mine.

      Am inteles ca pentru multi dintre cei care sufera este greu sa ceara ajutorul, pentru ca asta inseamna mersul la psihiatru si psiholog. Societatea vede astfel de oameni ca fiind slabi, incapabili, lipsiti de curaj sau ca nu au altceva mai bun de facut. In orice caz, acceptand ajutorul, te ajuti pe tine si ajutandu-te pe tine, la un moment dat ii vei putea ajuta si tu pe altii. Eu sunt bine, urmez tratament de 4 luni si mi-am revenit in proportie de 90%. Restul de 10% este munca individuala. 🙂

    • eu zic că e de mers întâi la psiholog și o să-ți spună el dacă ai nevoie și de medicație, caz în care mergi și la psihiatru

  23. Psihologia (si in general medicina) are probleme serioase din cauza ca nu accepta faptul ca omul este format din doua entitati: una materiala (trupul) si una imateriala (sufletul).

    Bolile se impart in doua categorii: trupesti si sufletesti. Bolile sufletesti sint bolile pe care incearca sa le trateze psihologia (psihiatria).
    Numai ca, fiind de la bun inceput pe o pista falsa (“stiinta” nu crede in existenta sufletului), nu are metodele si principiile de gindire corecte care sa ii permita acest lucru.
    Toata vorbaria este egala cu zero, “pacientii” nu se vindeca prin iluzii sau medicamente (care afecteaza numai trupul).
    Toate bolile “psihice” sint datorate vatamarii grave a sufletului (din cauza departarii sufletului de bunul Dumnezeu). In mod normal sufletul doreste comuniunea cu bunul Dumnezeu. Daca omul nu are grija de sufletul lui, in timp, diavolul incepe sa preia controlul.
    Gindurile rele incep sa fie predominante si sa aiba efecte in plan material. Intrebati-l pe orice psiholog care este sursa gindurilor, ideilor, etc. O sa va raspunda ca este creierul dar nu o sa poata demonstra niciodata cum ceva material (creierul) poate sa produca ceva imaterial (ideile).

    Gindurile (ideile) provin din trei parti: bunul Dumnezeu, om sau diavol. Trebuie sa ne cultivam constiinta pe care ne-a dat-o bunul Dumnezeu pentru a ne putea mentine discernamintul (capacitatea de a distinge binele de rau).
    “Specialistii” nu o sa poata niciodata sa spuna de ce “pacientii” care sufera de “boli psihice” nu fac decit lucruri rele, de ce nu pot fi folositi la nimic bun.

    Discutiile sint mai lungi, pentru cine vrea mai mult sa studieze (si) scrierile Sfintilor Parinti referitoare la atacurile diavolesti.

    Pentru cei care au “ginduri negre”, repetati o rugaciune scurta dar de efect: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul si Cuvintul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (pacatoasa)!
    Spuneti asta incontinuu, gindurile respective nu o sa mai vina.
    Sub nici o forma nu luati in considerare gindurile respective, incercati sa le ignorati cu desavirsire.
    Seara inainte de culcare spuneti obligatoriu macar “Tatal nostru”.

    NU UITATI un lucru: diavolul incearca sa izoleze victima (de aceia care ar putea sa ii dea ajutor) si ataca fulgerator. Daca spuneti rugaciunile de mai sus diavolul se indeparteaza relativ rapid, ajutorul bunului Dumnezeu vine sigur. Sub nici o forma sa nu fiti singuri. Mergeti de urgenta la preot, spovediti-va, impartasiti-va.
    Tineti minte ca atacul diavolesc nu dureaza in timp.

    Singurul scop al omului in aceasta viata paminteasca este mintuirea sufletului (intrarea in Imparatia Cerurilor, acolo unde omul va fi din nou fata catre fata cu bunul Dumnezeu, asa cum a fost odata Adam).
    Nimic altceva (bani, familie, sex, bautura, etc) nu conteaza, mai mult, acestea pot fi foarte daunatoare in conditiile in care sufletul are alte nevoi decit trupul iar nevoile sufletesti primeaza in fata celor trupesti.
    Bunul Dumnezeu trebuie sa fie in centrul existentei fiecaruia dintre noi.
    Nu exista bine in afara de bunul Dumnezeu!

    Pentru cei care vor sa se salveze: mergeti la biserica (ortodoxa) rugati-va si postiti mult, participati la slujbele Sfintului Maslu, spovediti-va si impartasiti-va cit mai des, faceti binele in orice imprejurare.
    Nu uitati ca lupta pentru sufletul omului este totala, in foc continuu si fara menajamente.

    Doamne ajuta!

    • Sunt crestina ortodoxa. Merg la biserica, imi fac rugaciunile in fiecare seara (mai nou si dimineata). Stiu cat bine face postul (tinut asa cum trebuie), stiu ce inseamna bucuria de a lua Sfintele Paste. Ti-am spus asta ca sa nu crezi ca sunt pe dinafara. Sunt totodata psihoterapeut in devenire si pot sa-ti spun ca 90% din cea ai spus tu acolo sunt niste tampenii cat China, care nu or sa ajute omul decat sa devina maniac religios care se va cufunda in durere, deznadeje si rusine, ceea ce e pacat. Depresia e fix deznadejde si omul trebuie sa ceara ajutor cand e cazul, altfel vorbim de trufie (“eu nu am nevoie de doctori, eu sunt superior, am relatia speciala cu Dumenzeu, ma caznesc sa vezi cat de tare ma fac”) Crede-ma Dumnezeu nu se supara daca mergi la psiholog. Dumnezeu e iubire iar psihologul te poate ajuta sa te apropii de el. (Da, stiu si duhovnicul dar nu functioneaza la fel pentru toti.)

    • adica convertirea la ortodoxism este leacul bolilor psihice?
      fantastic……

    • Ovi, fii sincer, ca evreica catolica, maritata cu un ungur, sunt pierduta pe vecie, asa-i?

    • Nike, eu nu pot (nu am dreptul) sa judec daca tu o sa fii “pierduta pe vecie”. Ceea ce pot eu sa-ti spun e ca DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE singura credinta adevarata (care are sanse sa te duca la mintuire) este ortodoxia.

      Judecata finala o sa o faca singur Dumnezeu (nu eu, sau orice alta persoana care a trait in lumea asta) in functie de faptele fiecaruia.

  24. Deci am trecut prin mai multe episoade depresive. cred ca au fost mai exact 3 la nr si la fel si tentativele de suicid. Atat de departe am ajuns.Si apoi am dezvoltat o tulburare psihotica care ma chinuit ani de zile. Acu cand au trecut vreo 4 ani de la acel episod psihotic. Si probabil daca dna doctor care ma luat atunci in grija nu ar fi stiut cum sa comunice cu mibne si sa ma si spitalize acum as fi fost o adevarata epava….daca as mai fi trait.Totul a fost un chin pot zice dar am si invatat foarte mult de pe urma acestei boli. Terapia ma ajutat enorm atunci cand s-a putut face. dar cand am dezvoltat acea tulburare psihotica terapia era nula…efectiv nu a ajutat si nu pt ca nu vroiam si eu si terapeutul ci pt ca mintea mea nu era intreaga. Ce pot zice acum e ca m-am linistit am un job stabil pe care il ador si am o viata echilibrata. Si da dorm cel putin 8 ore pe noapte si rar pierd cate o noapte pe la distractie. Si ce e drept majoritatea prietenilor pe care ii am se duc in cluburi chefuri si petreceri. Eu mai rar pt ca inseamna o noapte pierduta si da simt ca nu fac fata.Dar am o relatie echilibrata pe care nu as fi stiut-o sa o mentin daca nu as fi facut ceva terapie. Recomandarea mea…n u stati ca mine ani de zile sa suferiti adresati-va macar unui psiholog in cazul in care simtiti ceva in neregula ca simti. Si poate da o mana de ajutor si se va ameliora starea voastra.

    • Buna. Cum se numeste doctora ta? Pt ca si eu am o psihoza. Silvia.ce e de facut?. Sunt doar sub tratament.eu sunt in anglia pt a 3 oara. Reusesc sa mi fac cat de cat activitatile zilnice si am mers si la servici. Dar mi e f greu. Ma simt foarte slabita desi iau omega. B – uri. Te ajuta psihoterapia?

  25. Bun articolul ! Multumesc ! E important daca avem curajul sa facem ceva…macar sa discutam despre faptul ca o mentalitate veche poate foi o piedica majora pentru persoanele care au nevoie de ajutor ,la un moment dat ! Trebuie umblat mult la mentalitatea romaneasca. Am citit mai sus despre o doamna care s-a tratat inafara tarii, unde “s-a putut”, fiindca totul porneste de la felul in care este perceputa depresia in societate. Apoi, iarasi, prietenii au o mare importanta : prezenta si dragostea lor ajuta mult.Si bineinteles, nu in ultimul rand, increderea in Domnul, si chiar punerea durerii ,cu incredere in mainile Lui.Va scoate in drum calea de iesire, numai fii atent !! Multa sanatate si eliberare, tuturor celor carora trec prin greu.Fiti tari ,aveti tarie si luptati.Daca ati cazut, ridicati-va cu curaj ! De obicei oamenii depsebiti sunt victimele despresiei. Cine nu lupta , a pierdut dea lupta. Aceasta este idea. Si vine si Domnul si ajuta la reusita ! Va imbratisez ! 💡

  26. Mda.

    Am venit aici cu gindul sa scriu glumite si prostii. Mi-a pierit cheful vazind suferintele descrise de unii. Apoi m-am indispus din cauza urletelor gibonilor cu “psihiatria e nu stiu cum” si “totul se trateaza cu post si rugaciune”. Totul probabil in afara de prostie. Colac peste pupaza, Simona vad ca s-a bagat in vizuina si nu scoate capul afara. 🙁

  27. Excelent articol! Felicitari, Simona!

  28. Simona o fi ocupata , Cataline!Cu siguranta nu e la psiholog sau psihiatru.Asteapta cu rabdare sa terminam cu impartasirea necazurilor.Cat despre comentarii hazlii…………..mai asteapta.Subiectul impune seriozitate.

    Am avut si eu ocazia sa fiu intr-un spital de psiho, nu ca pacient ci ca si apartinator.Si nu am fost o data ci de patru ori.Eu nu am vazut abuzuri, nu am vazut oameni tratati inuman ci dimpotriva.Cei care lucreaza cu asemenea oameni dau dovada de rabdare , uneori peste limite.Noua, apartinatorilor ne este greu cu unul pe care il avem in casa , dar lor, care au zeci pe cap!Ce nu mi s-a parut limpede era cererea unor brancadieri si paznici care profita de asemenea oameni , i-au cu ,,imprumut,, de la acestia bani ,tigari, apa, suc etc . pe care nu le mai dau inpoi.In plus , cand am iesit cu cel cu probleme din spital, a treia oara, daca nu duceam haine de schimb cu care sa vina acasa, nu aveam cu ce il imbraca pentru ca nu am mai gasit la garderoba nimic.In rest, nimic de comentat despre cei din spitale.
    Cat despre cei cu probleme psihice pot sa spun ca ii compatimesc.Nu de alta dar stiu ca sunt slabi psihic, nu au curaj sau nu vor sa ceara ajutorul si uneori nu constientizeaza boala pe care o au.
    Am trecut si eu prin multe in viata si pot sa spun ca ii multumesc lui D-zeu ca m-a dotat cu putere sufleteasca.In momentele grele am cedat si eu de multe ori si aproape ma dadeam cu capul de pereti , plangeam , imi frangeam mainile si ma certam cu D-zeu.Dupa ce trecea plansul imi ceream iertare celui de sus apoi imi inventam tot felul de viati paralele, mult mai frumoase si fericite unde ma izolam.Imi gaseam si ocupatii diverse, crosetat, origami, si in timp ce crizele apareau la sotul meu, caci despre el e vorba, imi imaginam ca vorbesc cu personaje din imaginatia mea, ca fac diverse activitati cu ele si nu mai auzeam nimic.Asa am reusit dupa o perioada sa ma izolez de el , de crizele lui si sa imi traiesc viata in liniste si cu detasare.Si da, rugaciunile nu trebuie sa lipseasca , chiar daca unii nu credeti in ele macar nu condamnati pe cei care o fac.Si increderea ca va fi mai bine !
    Le doresc multa putere celor care au asemenea probleme si sa stiti ca viata e frumoasa, ca merita traita cu toate greutatile ei .Atunci cand va e greu, cand simtiti ca o sa cadeti nu trebuie dacat sa cereti ajutor fara a va fie rusine sau greu.Intotdeauna veti gasi o mana intinsa care va va ajuta .Si nu uitati de D-ZEU !
    O noapte linistita !

  29. Depresia este o puternica arma a celui rau.!
    Nu de psihiatri si psihologi este nevoie,ci de apropiere de Singurul care ne poate elibera si vindeca:Isus…Haideti sa privim mai mult la Cer si mai putin la neputinta,frustrare,neliniste,neiertare,dezamagire si deznadejde….
    Nu sunt straina de aceasta “boala”…am experimentat-o din adolescenta,urmand ca in perioada postnatala sa atinga apogeul.
    Dar multumesc Domnului ptr ca m-aeliberat din acea inchisoare a mintii!
    Rugaciune,post si o apropiere de Dumnezeu vindeca depresia si da un alt sens existentei noastre.
    Fiti binecuvantati!

    • Fata draga, termina cu prostiile! Cine ti-a spus asa ceva e dus cu capul. Pe langa faptul ca nu exista cel rau, depresia e o boala. Nu mai bate campii si pe la altii! Mergi la medic ca preotii habar nu au cum e cu tulburarile psihice! Ai auzit de fata omorata de popi la tanacu?

    • Mady daca pentru tine a functionat cu post si rugaciune FELICITARI! este extraordinar. Dar nu poti sa te astepti sa fie la fel pentru toti oamenii. Este adevarat ca cei care au credinta puternica au acces la niste resurse imense dar este foarte crud sa incerci sa aplici acelas tratament la toata lumea. E de bun simt sa respecti credintele celorlalti, Dumnezeu inseamna mai mai decat ortodoxie si biserica. El vrea sa ne fie bine si sunt convinsa ca atunci cand vede disperarea cuiva nu-i pasa daca ala e ortodox, musulman sau ateu ci ii trimite sprijin. Nu uita ca Dumnezeu lucreaza prin oameni.

    • Draga Ana…eu nu am pomenit nimic de popi…sunt ultimii oameni la care as alerga ptr a gasi rezolvarea unor astfel de probleme…singurul medic care poate vindeca ORICE boala este Isus…eu iti spun ca pe mine m-a vindecat…daca tu esti atee,este fix problema ta…nu bat campii,doar expun o parere despre ceva ce eu am trait si inca din plin….
      Nu fac reclama niciunei persoane,fie popa,fie medic…..dar spun raspicat: exista Dumnezeu!Si El poate vindeca orice depresie:ptr ca aceasta este boala sufletului…iar in suflet ai fie speranta,fie deznadejde si nefericire.
      Fii binecuvantata!

    • Draga Visina,unde este cruzime in ceea ce am scris?Locuiesc in aceeasi casa cu o persoana depresiva cronic de 10 ani.Este groaznic sa vad cum tratamentele miraculoase ale psihiatrilor au transformat-o intr-o persoana fara discernamant,dependenta doar de medici si pastile…Terapia nu i-a adus decat mai multa convingere ca este un om bolnav care trebuie sa duca aceasta povara ptr totdeauna….unde e speranta?unde e dorinta de vindecare?
      Eu va spun ca oamenii depresivi sunt captivi intr-o lume straina de Dumnezeu!Nu de biserica si ortodoxie…nu are nici o legatura religia cu o credinta vie ca bucuria de a trai,de a fi sanatosi,de a zambi zilnic ne-o poate da doar Dumnezeu…atat.

  30. Excelent articol si interviu. Nu pot decat sa sper ca va circula cat mai mult.
    Da, depresia e o boala, nu trece de la sine. Am trecut prin ea si a fost un iad. Stiu cum e sa simti ca te doare sufletul, e aproape o durere fizica, sa simti ca nimic nu mai are sens, ca nu exista nici o perspectiva de mai bine. Sa plangi ore in sir, sa te trezesti dimineata plangand, sa nu vrei sa mai vezi pe nimeni, sa te trezesti noaptea cu atacuri de panica, cu o spaima de nedescris de viitor. Si sa te prefaci tot timpul ca esti ok, ca totul e bine, pentru ca nu vrei sa starnesti mila, sa te intrebe lumea “dar ce-ti lipseste? ai tot ce-ti trebuie, esti sanatoasa, ai casa, sot, copil, job, ce mai vrei?”. Pentru ca iti vezi copilul adolescent privindu-te cu spaima si simti cum ii creste nesiguranta si frica fata de ceva monstruos care-i ameninta stabilitatea si il face sa nu-si recunoasca mama.

    Dupa doi ani de chin m-am dus la pishiatru. Acum sunt bine, continui tratamentul cu un antidepresiv. M-am regasit, ca sa zic asa – mi-am regasit umorul, pofta de viata, energia, increderea ca problemele vin si pleaca si ca le pot face fata. Departe de a ma transforma in leguma (ce ineptie!), medicamentul m-a redat mie insami.

    As vrea sa mai spun ceva legat de ideea ca depresia se poate trata cu post si rugaciuni. Poate ca unii reusesc. Eu sunt un om credincios, dar in timpul acelui episod depresiv imi pierdusem si credinta, atunci eram intr-adevar o leguma. Acum cred, sunt convinsa, ca Dumnezeu actioneaza si prin medici si stiinta si ne ajuta si in felul asta, deschizandu-ne posibilitati de a ne trata cu medicatie atunci cand e cazul Nici apendicita, nici infectiile nu le tratam cu post, ci cu chirurgie si antibiotice. O “infectie” a sufletului, a mintii, a Sinelui nostru trebuie tratata cu toate mijloacele puse la dispozitie de stiinta. Intre altele si ca sa ne putem apropia din nou de Dumnezeu, daca simtim nevoia.

    • Ioana superbă explicaţie!

      Şi Dumnezeu nu lucrează la fel pentru toţi, fiecare e unic şi fiecare are propria sa cale şi propria sa alegere.

    • Eu spun ca pe mine nu m-au ajutat vizitele la psihiatru,ci apropierea de Dumnezeu…si eu tratez o problema medicala cu pastile…dar depresia este un “fenomen” pe care oamenii il pot depasi fie asemeni mie,fie asemeni unora care se incred in stiinta si devin dependenti de medicamente cu multe efecte adverse si medici de tot soiul(mai experimentati,sau novici)!

    • Buna Ioana, te rog ma ajuti si pe mine cu numele unui medic psihiatru? care te-a ajutat si pe tine?

      Multumesc din suflet

  31. Manea Catalin

    Foarte mult copy-paste de pe Internet in acest articol

  32. Depresia este chiar o problema grava, de care multi nu isi dau seama si nu o iau in serios. De putin timp m-am confruntat si eu cu un caz al unei prietene si pot spune ca nu este deloc placut. Sper sa poata trece prin tratament peste starea asta si sa isi continue viata ca si pana acum!

  33. Felicitari pentru articol! Ii multumesc in fiecare zi prietenei mele dragi care, intr-o frumoasa zi de primavara, m-a luat de mana (in afara de oboseala mie imi era rau si fizic, insa nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca poate fi vorba de depresie) si m-a dus la psihiatru, unde am fost diagnosticata cu depresie severa. Nu m-am opus, pentru ca la cat de rau ma simteam, m-as fi dus oriunde…….Sa nu spun la cati medici (internisti, cardiologi, camere de garda la urgenete etc.) fusesem inainte, fara ca vreunul sa gasesca ceve in neregula. Toate organele mele erau perfecte, analizele de laborator, la fel. Eram sanatoasa. A urmat tratamentul medicamentos, iar dupa multi ani, ma simt din nou bine: vesela, cu chef de munca si de oameni. De atunci, stiind despre ce este vorba, sunt foarte atenta in jurul meu, am dus, la randul meu la medic prietene care se luptau cu “nu stiu ce am, dar nu ma simt bine si nu imi trece”.

    • ce coșmar… bine că s-a terminat!

    • Cum ai reusit nanasa treci peste toate astea? Eu inainte de a intra in depresie, fac lucruri de care nu imi aduc aminte, unele cu consecinte f urate. credit bancar. Acum nu reusesc sa ies din depresie din cauz`acestei probleme. am si un copil in intretinere, Am inebunit pe toata lumea, nu doresc asta, dar nus tiu cum sa fac altfel.

  34. daca traiesti mereu emotii nasoale, atunci in final vei trai o stare nasoala mare, mare si facuta din multe emotii mici si nasoale… conteaza si ce oameni mai puternici decat tine stau pe langa tine si te influenteaza mereu nasol.

  35. Depresia dobandita in urma unui soc emoţiona sau depresia din cauza lipsei de suficienta serotonina din lichidul
    cefalorahidian au tratamente diferite…dar ajuta mult si un hobby.

  36. un interviu foarte frumos cu un psihiatru: http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/medicina/prof-dr-mircea-lazarescu

    Explica si diferente intre tristete (NORMALA !!) si probleme ce implica un psihiatru, si ca astazi… se medicamenteaza excesiv.

  37. Mda, foarte multi evita sa solicite ajutor medical in cazul depresiei, si nu neaparat din cauza impresiei de stigmatizare – pur si simplu asa e depresia, dintr-o perspectiva cotidiana, nu mai ai motivatie pentru nimic, nici pentru sarcinile zilnice. Si garantat vei gasi n-spe scuze sa nu te duci, sa incerci sa rezolvi problema singur.

    Dar spre deosebire de tristetea cotidiana, generata de vreun motiv clar, depresia nu prea are motiv intemeiat. Sunt n-spe motive enigmatice adunate laolalta care nu se leaga si n-au nici o noima, se stie ca sunt sau nu justificate dar aceea stare de spirit persista totusi, asadar solutiile practice intarzie sa apara.

    Pur si simplu vrei sa te ascunzi de cei din jur si de sarcinile zilnice, iar ideea de a consulta un medic specialist, ideea de a recunoaste ca ai intr-adevar o problema destul de grava, accesibilitatea financiara si temporala, tinand cont de rutina de care te tii cu dintii, iti creste nivelul de anxietate strasnic.

    Prima si cea mai importanta necesitate in cazul in care depresia a evoluat si te afli in aceea stare de resemnare ori neputinta este exista unor retele de sprijin. Familie ori prieteni, hotarati si insistenti sa nu te lase singur de capul tau, ca altfel nu te duci in veci la medic si petreci chiar decenii in depresie crunta, asta in cel mai fericit caz.

  38. Bună tuturor. Știu ca a trecut ceva timp de când a fost deschis topicul dar acum l-am găsit și mi-a plăcut articolul. Am citit cateva din comentarii și uneori mă bucur când văd ca nu-s singura “nebuna”.
    Am 28 de ani și sunt “asa” de când mă știu, de când îmi amintesc de mine. Supărăcioasa,trista,fără prieteni,cu încredere minima în mine și foarte răutăcioasă. Am tot avut episoade,mai ușoare sau mai grele dar simt ca îmi e din ce în ce mai greu. Am zile și zile dar în zilele rele plâng intruna,nu am chef sa fac nimic,îmi simt creierul varza. Mereu scriu sorei&mamei mele despre ce simt (sunt în anglia de vreo 5 ani ) iar soțul meu mereu mă asculta și încearcă sa mă sprijine. Mama nu înțelege și îmi spune ca-i în capul meu tot,ca depresiv de obicei e declanșată de ceva dar mie nu mi s-a întâmplat nimic. Sunt mama unei fetițe de 9 ani și simt ca o “stric” f mult,simt ca nu-i sunt deloc o mama buna,fac multe greșeli , tip la ea când sunt supărată,ori îi pun prea multe reguli,ori o las de capul ei,copilul e afectat și văd ăsta,devine un fel de mini-eu . De multe ori m-am gândit sa plec ca le va fi mult mai bine fără mine. Acum sunt gravida iar și am început sa am și atacuri de panica. Mi-e tare frica pt ca sunt singura,nu am familie aici,suntem doar noi,nici prieteni nu am ( nu sunt sociabila și nu îmi plac oamenii în general – văd tot ce e mai rău în ei ) soțul meu muncește f mult și de obicei sunt doar e și fetița acasă. Sunt crestin-ortodoxa,mă spovedesc și împărtășesc regulat și mă rog cât pot însă simt uneori ca poate asta e crucea mea doar ca Mi-e din ce în ce mai greu . Am tot ce ar face o femeie normala fericita însă eu nu sunt mulțumită de nimic,niciodată nu am fost . Acum rezistenta la stres e 0,sunt și anxioasa și orice cearta cu fetița mă dărâmă complet,simt ca nu mai am scăpare. Mereu am fost așa deci nu cred ca e depresie pre natala . Nu mai vreau sa trăiesc așa și nimeni sa nu înțeleagă . Nu am vrut sa iau antidepresivele pe care mi le-a prescris medicul de familie pt ca mi.a fost frica,am intrat pe net și ce am citit ..despre efecte adverse&co m-au bulversat total. M-am gândit sa-mi iau cărți și sa mă ajut prin asta..are cineva vreo recomandare de vreo carte buna? De multe ori m-a ajutat și sportul dar acum cu sarcina m-am delăsat de tot și am făcut și sciatica , din cauza carei am dureri și când merg. Ce sa fac ? Încotro sa o iau ?
    Sper ca are vreun sens ce am scris aici . As scrie atât și atât …

  39. Mulțumesc pentru orice răspuns 🙂

    • Servus Denisa,

      Ce ai tu (“Supărăcioasa,trista,fără prieteni,cu încredere minima în mine și foarte răutăcioasă.”) nu e depresie, e altceva, un mod de viata defectuos. Tu trebuie sa lucrezi (mult) la modul cum te comporti si in care privesti lumea.
      Sa nu uiti ca raul interior, pe linga ca se revarsa in exterior, are si consecinte (catastrofale) asupra persoanei care il exercita.
      Raul (la fel ca si binele) se intoarce amplificat asupra celui care il face. Sa nu uiti asta.

      Ai zis ca esti ortodoxa. Eu as zice ca nu te rogi cit si cum trebuie. Pentru asta ai avea nevoie de un duhovnic adevarat (in Anglia cred ca e foarte greu de gasit asa ceva).

      Ce ti-as recomanda eu e sa tii post (=rugaciune + abtinere de la anumite alimente), sa te rogi fierbinte lui Dumnezeu sa iti arate ce sa faci si (obligatoriu) sa mergi periodic la slujbele Sf. Maslu. Cind esti in Biserica la rugaciune concentreaza-te la ce se spune acolo, nu iti lasa gindul sa zboare.
      Sa iti aloci macar 20 de minute zilnic pentru rugaciune.
      Sa incerci sa tii post alimentar sever (pina cind simti ca nu mai poti), acesta limpezeste mintea foarte bine.

  40. Buna Denisa!Am citit comentariul tau si cred,la fel ca si Simona, ca trebuie sa consulti urgent un psihoterapeut!Cred ca te-ar ajuta foarte mult sa discuti cu cineva specializat pe astfel de probleme. Eu am fost diagnosticata in urma cu doi ani si jumatate cu tulburare anxioasa cu atacuri de panica!La inceput am refuzat sa iau medicamente antidepresive din aceleasi motive:reactiile adverse si faptul ca dau dependenta(asta credeam eu)! Credeam ca reusesc sa imi revin singura din aceste stari dar din pacate nu a fost asa! Pana la urma m-a convins o matusa, care este si medicul meu de familie, sa merg la psihiatru. Dupa un an si cateva luni de tratament medicamentos, combinat cu psihoterapie, nu foarte multe sedinte, timp in care pot sa spun ca m-am simtit foarte bine, am ramas insarcinata.Acum sunt in luna a sasea de sarcina si mai am ceva probleme cu atacurile de panica si anxietatea, probleme pe care in primele cinci luni nu le am mai avut. In urma cu o luna a decedat o persoana foarte apropiata mie si asta m_a afectat foarte mult!Am reluat sedintele de psihoterapie si sunt pe drumul cel bun!Sunu optumista ca totul va fi bine!Asa ca nu evitati sa cereti ajutor specializat pentru ca depresia si anxietstea sunt boli care oricare altele si trebuie tratate! Sanatate tuturor! Felicitari Simona pentru articol.

  41. Buna Denisa! Si eu am fost diagnosticata cu tulburare de panica, am fost pe la tot felul de medici, dar in primul rand am fost la psihiatru si apoi la psiholog. Urmez un tratament cu antidepresive pe care o sa incept sa il scad peste vreo 2 luni cu ajutorul medicului. Mie mi-a facut bine atat tratamentul cat si sedintele de psihoterapie. Pentru ca spui ca esti singura acolo cu sotul si fetita cred ca ai mai multa nevoie de un psiholog cu care sa vorbesti, simplu fapt de a fi ascultat de cineva care e specialist te face sa te simti mai bine si mai putin izolat de restul lumii. Nu trebuie sa iei neaparat medicamente dar ele sunt bune in situatii critice cand nu poti sa mai faci nimic, sa muncesti, sa dormi, sa stai singur, sa iesi din casa, cand atacurile de panica te dau complet peste cap (eu aveam in fiecare zi). Dar e bine sa incepi de undeva.

    Pe langa psihoterapie si medicatie, acolo unde este cazul, va pun la dispozitie si cateva link-uri peste care am dat tot cautand solutii pe internet, cazuri, etc. Cate ceva despre suplimente naturale, vitamine si cautarea echilibrului:

    http://forum.romedic.ro/prod/_Depresie,_Anxietate,_TOC,_TAB,_Schizofrenie:Gestionare,_Terapii,_Suplimente-Solutii_ajutatoare_070092.html
    http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/sanatate/suplimente-pentru-depresie-ce-functioneaza-si-ce-nu–5240.html
    Nu stiu ce functioneaza si ce nu, eu iau si Magneziu, Complex de vitamina B, ulei de peste Omega3 pentru ca din cate am citit sunt bune si asa mi-au recomandat si alti medici pentru ca aveam simptome “psihosomatice” pe fond nervos-vegetativ. Sper sa va fie cu folos!

    Pentru cine doreste sa imi scrie pe mail, ma gasiti la adresa: cautarea.bucuriei@gmail.com

  42. Aveam nevoie sa citesc asta, pentru ca ma trait si eu recent o experienta de acest gen – dupa 3 ani, hai la psihiatru si vezi care-i treaba si cu asta, si cu medicatia – si cand ajungi acolo, ti se lumineaza drumurile, pentru ca nu e ca-n filme, nu e ca-n mentalitatile invechite. Din pacate, unii oameni dragi sau foarte apropiati te lasa balta sau te fac sa te simti de rahat in postura asta, pentru ca stiu ei mai bine si tu esti doar o victima naiva. Dar sunt si altii care inteleg ca nu exista tratament pentru anxietate si depresie, demonii acestia ai amiezii, fara terapie si medicatie, optional. Medicatia separat si terapia separat au prea putine cazuri de succes, insa impreuna au un rol foarte important. Fugim de antidepresive, de parca ar fi dracul pe pamant, cand sunt la fel de importante ca antihipertensivele sau pastilele pentru bolile de inima. Dar na, daca ai probleme oricat de mici cu creierul, care e vazut ca “minte” in loc de organ, e doar in capul tau. Mersi inca o data 🙂

  43. Buna tuturor,

    Am avut o adolescenta marcata de lipsuri materiale si edisoade de tristete acuta/ plans cand vedeam alte fete care aveau ceea ce eu imi doream si nu puteam avea.
    In facultate m-am linistit brusc, banii nu s-au imbunatatit, parca eu am uitat cumva si simptomele au scazut. Am inceput munca, am devenit vesela, munceam mult dar eram bine.
    Pana cand am schimbat jobul si acum 1 an am fost promovata. Au urmat cate 15 ore pe zi de munca la birou, un sef care mereu spunea ca e nemultumit de mine si nu ma descurc desi nu era asa – a recunoscut chiar el la plecare ca a zis asa ca sa ma motiveze sa dau tot ce e mai bun din mine. dar ca era de fapt multumit de cum m-am descurcat.
    Primele 6 luni am rezistat – da, devenisem neglijenta fata de mine, nu ma mai machiam, nu-mi faceam unghiile sau alte mici bucurii dar eram OK dpdv pshic. Incepeau sa apara in intea mea episoade teama, oare chiar nu ma descurc – or sa ma dea afara? Mai plangeam. dar ziceam ca trece.
    De aproape 8 luni insa e un cosmar – nu mai vad nimic pozitiv in fata, parca totul e gri si multa suferinta, plang aproape zilnic, mi-e teama sa stau in apartament fiindca se aud zgomote de a vecini care ma sperie – pasi, urcat/coborat scara. Zgomote inofensive in fond dar ma sperie.
    am inca momente cand sunt bine si vesela, dar cam rare – mai mult plang. Ma gandesc si la moarte uneori, dar ca pe o eliberare – nu eu sa fac ceva, ci daca s-ar intampla ar fi o eliberare.
    Am fost la un psihiatru la o clinica privata – dar eu sunt OK in general in lume. adica la munca, pe strada – acasa incepe chinul.
    A zis doar sa nu bag in seama, ca o sa fie bine – eu atunci nu cerusem pastile, din contra am refuzat asa ca nu mi-a dat.
    Vad insa ca nu mai razbesc inainte.
    M-au ajutat povestile voastre sa le citesc – stiu ca rebuie sa merg la doctor dar mi-e teama.

    • Salut Emi! Nu trebuie sa-ti fie teama, treci printr-o perioada dificila si ai nevoie de ajutor de la cei din jur. Inteleg prin ce treci pentru ca si eu m-am confruntat cu teama, atacuri de panica dupa care eram epuizata, tresaream la orice mic zgomot, nervii mei erau suprasolicitati (din cauza hipervigilentei), plangeam fara vreun motiv anume, mi-era greu si sa explic de ce ma simt asa ca cei din jur nu prea ma intelegeau..la inceput. Mie mi-a fost clar ca trebuie sa ajung la doctor pentru ca simteam ca nu mai sunt eu, si nu mai puteam sta singura in casa.
      Din cate spui tu, situatia ta este mai buna pentru ca poti merge in continuare la munca si se pare ca ai control asupra lucrurilor. Daca apelezi la ajutor specializat in momentul asta, este posibil sa iti revii mult mai repede si cu succes, daca mai stai asa lucrurile ar putea sa se inrautateasca, si nu “sa treaca de la sine”.
      Sfatul meu este sa mergi la un alt psihiatru, pentru ca nu stiu ce psihiatru poate sa iti spuna “nu mai baga asta in seama” ca si cum i-ai spune unui om aflat in suferinta “fii tare” sau “fii optimist”! Eu am fost la clinica MindCare, nu stiu unde ai fost tu, cauta un psihiatru care sa inteleaga si sa iti dea tratament si ar fi foarte bine pentru tine sa faci si psihoterapie. Pe mine chiar m-a ajutat! Nu mai ezita sa faci pasul asta, uneori nu nimeresti medicul potrivit din prima si mai trebuie sa cauti…
      In alta ordine de idei, pentru partea cu nervii obositi, tresaririle si zgomotele ( eu una nu puteam sa ma uit la un film la cinema ca ameteam, ma enervau sunetele , muzica tare, eram irascibila etc.) ai nevoie de odihna cat mai multa, vitamina B, magneziu si Omega3 (ulei de peste). Toate sunt bune pentru refacerea si intarirea sistemului nervos. Stresul de orice fel, pe terment lung, suprasoliciteaza. Starea in care te aflii, dupa atata timp, este de inteles.
      Iti doresc multa sanatate, Emi! Tine-ne la curent! 🙂

  44. Fata mea la 26 ani a facut tratament timp de un an pt depresie. Acum la terminat.Intrebarea mea este , dupa cit timp poate sa ramina insarcinata. Multumesc.

  45. Salutare tuturor.
    Numele meu este Marcel,si din luna octombrie am avut un atac de panica nasol.
    A fost un an greu pt mine,la inceputul anului m am angajat la un ‘prieten’ si nu ne am inteles deloc si mi am dat demisia de la el.
    Am ramas in contact cu clientii si am luat ceva comenzi frumoase ca si bani, si baiatul care am incercat sa colaborez mi a dat teapa si am suferit mult pt ca nu aveam de munca si investisem banii mei in acea lucrare, dupa aceasta experienta neagra a venit vestea ca Prietena mea are cancer lingual.
    Am incercat sa i aarat ca sunt ok,sa ii dau o stare de bine dar defapt in mine era o mare ingrijorare si cand eram singur in masina ma gandeam oare ce fac daca Doamne fereste.
    Am fost in italia cu ea la matusa ei si sa operat la o clinica super buna si a mers foarte bine operatia.
    In timpul recuperarii eu nu aveam ce sa fac,nu aveam activitate si eram doar plin de ganduri ce fac cand ajungem acasa,si matusa si familia ei au spus de mine ca ar trebuii sa fiu mai responsabin cu ce fac in viata daca am de gand sa o cer in casatorie.
    Atunci m am simtit ultimul om.
    Am ajuns in romania si ea sa dus la munca si eu am ramas acasa sa mi depun cv uri.
    Pana intr o seara cand a venit panica,si senzatia aia de nervozitate in corp si nod in gat.
    De atunci ma lupt cu aceasta boala sufleteasca si mintala, ma duc la psiholog si simt nevoia de ea si mi am dat seama ca daca eu nu ma ajut nu ma poate ajuta nimeni.
    Este o boala grea dar trebuie sa fiu optimis,mai ales ca acum scriu de la biroul unde muncesc de 4 zile sunt agent vanzari, si mi am facut si programare la psihiatru pentru tratament medicamentos,amtot citit ca este bun mai ales ca eu dorm dar ma trezesc peste noapte si e greu sa dorm inapoi sau visez cu ochii deschisi si nu ma simt deloc odihnit.
    CEVA bun care mii sa intamplat este ca atunci cand ma joc cu prietenii sau am un obiectiv de realizat la munca mii se schimba imediat gandirea,sunt om pozitiv si dornic de a face cat mai multe lucruri.
    Gandurile sunt foarte urate,am simtit cum e sa crezi ca te vei sinucide,dar astea sunt tratabile sau doar ganduri.
    Sper sa fie mai bine mai departe.
    Va pup si sa ne auzim cu lucruri frumoase.

  46. buna. povestea mea a inceput acum 8 ani cand mi s-a facut rau cand eram cu mama mea la cumparaturi. Am chemat salvarea, mi-a facut un calmant, si din ziua aceea 2 saptamani jumate nu am mai putut sa mananc nimic, nici sa beau apa, vomam tot daca beam sau mancam ceva, ma durea foarte puternic capul, ameteli, atacuri de panica, aveam senzatia ca nu ma voi mai afce bine si ca o sa mor. Printr-o cunostinta am ajuns sa ma internez la Spitalul Colentina, la sectia neurochirurgie, unde am stat internata aproape 1 saptamana, in tot acest timp mi s-a pus glucoza, pt ca eram slabila, nu mancasem nimic de atata timp, mi s-au facut cam toate investigatiile posibile, chiar si RMN, nu aveam nimic, mi s-a pus diagnosticul de depresie, altceva nu avea ce sa fie. M-am luptat foarte mult cu ea, nu am luat antidepresive, nu am mers la psihiatru sau psiholog, am luat numai pastile pentru durere de cap, paracetamol, antinevralgic, intr-un final, cam dupa 2 ani, pot sa zic ca reusisem sa scap de ea. Dupa 8 ani, aceeasi problema, dar cred ca de data asta mult mai grava. A aparut chiar in ziua nuntii cand a inceput foarte tare sa ma doara capul, au trecut decat 2 luni jumatate , dar simt ca o iau razna, mi-am facut din nou investigatii peste investigatii, nu mi-au gasit nimic. Fac eforturi ca sa ma pot duce la munca, dar imi este frica sa ies in oras cu prietenii, sau cu sotul, din cauza ca poate mi se face rau, am dureri de cap, corpul este foarte iritat si nu il mai simt, nu simt daca imi este cald sau frig, este foarte nasol. Sper sa pot trece peste asta , pentru ca ma chinui ingrozitor. Am fost si la psihiatru , mi-a recomandat niste pastile, incepusem sa le iau dar m-am simtit foarte rau si le-am oprit. Cred ca cea mai buna este vointa.

  47. Oameni buni,sunt disperata,sunt o depresiva care nu mai vrea sa traiasca,am facut de a lungul vietii multe recidive ,am iesit din ele cu antdepresiveDe curand am ramas insarcin si boala s a declansat brusc ,am incercat sa pastrez copilul ‘ dar nebunia mea atinsese cote alarmante asa ca am facut avortAcum am picat intr o prapastie si mai mare ma consider o criminal si vreau sa mor

  48. Sufar si eu de depresie dw un an jumate. Aproape ca mio distrus viata, da nici acuma nui tarziu. Mam mai linistit unpic da acuma se agraveaza. Miam axunat in 1 an jum pestd 25. 000 datori. Am pierdut tot in afara de prietena mea care o ramas si mo ajutat dac nu eram mort sau inchis. Nu mai rezist nu mai sgiu ce sa fac. Mam ruinat. Mam folosit de droguri, alcool zau medicamente, sa dorm sau sa mananc. Luam catr 2 3 antidepresive odata.am condus masina pe autostrada, nam avut niciodata carnet si nam condus nicioxatA pana atunci, am facut accident si so dus 13. 000 eur, am mai primit 4000amenda daca nu o platesc ma inchide. Stau in Germania ca sa dorm ma foloseam de marijuana, mo ajutat mult, problema era ca i 15 eur granu. Am dat in jur de 4000 numa pe iarba, deaia am zis ca trec granita cu cehia, am luat cu 5 eur gr. Cand amtrecut granita inapoi mo oprit politia, aveam 45 g. 20 ore arest si 1800 amenda, nu platesc – celula i a mea. Am pierdut absolut tot, am jucat 6000 eur in 2 zile in casino, dupa aia am ajuns pe strada5 luni de zile. Pe stradafara alcool fara droguri nu merge, miam mai adunat procese pentru batai, si mai multe problemd, dupa am inceput la lucru castigam 1800 e in man, dupa 3 luni mam lasat. Salaru pe alea 3 luni undes?? Casino. Dupa 2 saptamani am inceput alt loc de munca , acolo casztigam in jur de 2000 in mana, am rezistat 2 sapt si mam lasat. Nu pot sa dormm, sa mananc nici atat, vomit daca incerc, ma mai foloseam de spice sa adorm. Cand incepeam cate 4 zile incontinuu num dormeam si fumam pana se termin. 20 g i n 4 zile.nu vroiam sa aud de nimic, numa sa inchid ochii sa am liniste. dnu mai pot sa ma folosesc de ele, mi se face puroi asa negru la plamani, matijuanan niciatat caa ma inchide daca mai am la mine mult. Sa oncep cu Antidepressive, imi trebuie cate 3 odatA. Doctorii nu ma ajuta, am ost acum unan jum la doctorita dw familie, acolo nam inchis un ochi o sapt si nammancat absolut deloc. Iamzid cum sta treaba ca bu mai rezist, ochii erau completnegrii. Ce zice proasta? Estidependent de droguri! Am strigat la ea si am iesit afara. Acolo nam fumatde 2 sapt, nu vroim, daca fumam imi revdneam, siis dependent. Nu mai aveamputere sa umblu pr picioare dupa ma ia prietena mea si ma duce la psihiatrie, le expli cum sta treaba sij proasta se uita la mine asa uinita si zice’ si ce sati fac? ‘Am strigat la ea sani dea medicamente sa dorm ca nu mai poz si am iesit, asa ca nu am mai cerut ajutoru la doctirisi am facut cum am putut msi departe.ma doare inima, am ca un fel de intepaturi, tpot timpu is in stress si nu mai stiu ce sa fac. Nu dorm nu mananc nu mai pot sa beau alcool, miam luat o sticla de vodca alaltaieri sa pot sa dorm, nam terminato nici pe un sfert SI INCA I acolo si tot nan dormit de alaltaieri. Cand adorm ma trezesc dupa o ora complet ud patu si haineöe trebe sa schimb tot . de ce o inceout ibtepaturile la inima? Ce sa fac ???????????????
    AJUTOR!!!!!

    • Ma baiatule tu ori esti foarte nebun ori esti psihopat/sociopat…care nu este boala da esti oricum dus cu pluta.

  49. Trascan alexandru

    Am nevoie de ajutor ,va rog ajutatima ,am un frate care are probleme acum este internat la spital de psihiatrie ,si nu i fac nimic ,ccand este acasa spune ca ne omoara ,avem nevoie de ajutor .ce putem face…

  50. cruela de vila

    de la 1 iunie, din cate stiu, consultatiile la psiholog ( si tratamentul) vor fi gratuite

    • In cazul asta, vreau si eu o psiholoaga … 91-61-91 … ca deh, nu formele conteaza, ci procedurile, zic. Aaaa, si fara obligatii … gen … vine cand poate, pleaca daca vrea!?

  51. cruela de vila

    adica : ea sa aiba 91! 💡 de ani! :mrgreen: 61 ai tu deja! :mrgreen: de ani!si sa aiba 91 de kile, inteleg! :mrgreen:

  52. Bolile psihice sunt subiecte tabu sau de glumă până nu treci prin experiență personală sau cu cineva pe care îl iubești. Să-ți vezi copilul de 20-21, iubitul, părintele etc. suferind de o boală psihică să văd dacă te mai lasă inima să tratezi cu miștocării bolile psihice.
    Iar un pasihiatru ca să fie bun trebuie să fie de 100 ori mai deștept și pregătit decât orice altă specialitate.. Ce arăți psihiatrului?!! Plamanul , inima, apendicele infectat, piciorul fracturat? Un psihiatru tratează ceva ce nu se vede.Un psihiatru nu face rezecție sau nu pune în gips sufletul.

  53. povestea mea e mai complicata..am o relatie de aproximativ 2 ani..peste 4 luni urmeaza sa ne casatorim…am incredere deplina in iubitul meu ca nu m-a inselat si nu o sa ma insele niciodata dar alta este problema…de exemplu cand merge in vizita la o familie tanara si sta la masa mie mi-e frica si simt o ura profunda ca sotia respectiva ar putea sa gateasca mai bine ca mine si in mintea lui el sa faca o comparatie (desi nu mi-a scos ochii cu nimic niciodata). Alt exemplu..sa observe o reclama sau un poster cu o femeie..pe strada..internet..oriunde…pur si simplu nu sint linistita la gandul ca el ar putea sa vada o fata mai ”cu forme” decat mine…vreau sa fie obsedat de mine..sa ma vada ca singura femeie din lume…cate odata ma gandesc ca daca as putea i-as scoate ochii…ma supar in interiorul meu chiar si cand trebuie sa mearga la magazin la teama ca cine stie ce frumusete o sa apara pe strada..nu stiu ce sa fac..simt cum gelozia asta se agraveaza…is deprimata nelinistita uneori nu am somn cand imi vin gandurile astea

  54. Buna, am si eu nevoie mare de numele unui psiholog bun in Bucuresti. Trec printr-o perioada urata cu sotul meu… adica noi de ceva ani tot avem episoade de cearta cu impacari si trecem destul de des de la o atmosfera buna la un dezastru din te miri ce. Suntem incapatanati, la fiecare cearta ajungem sa filozofam aiurea pe toate nimicurile/gesturile/orice cuvant il analizam. Certurile sunt din ce in ce mai urate, de obicei se termina cu jigniri f urate, dupa care unul din noi pleaca si se inchide intr-o camera (de obicei eu). Si stam asa intre 2-3 zile, uneori au fost si 5-7… Partea trista e ca suntem oameni destepti si comunicam si realizam ce ni se intampla dupa ce trece furtuna si ne pare rau … dar cand ne certam, nu suntem in stare sa nu depasim niste limite. Mi-este si frica sa ma apuc sa fac un copil, nu mi se pare un mediu bun. CHiar am nevoie de un psiholog f bun, recomandari ceva. Pe google gasesti psihologi fara numar dar chiar nu stiu pe cine sa aleg asa dupa ureche. Multumesc anticipat!

    • Ti-o recomand din suflet pe doamna Lelia Marcu, e ff priceputa, cu multa experienta si lucreaza profi. Asta daca mai ai nevoie. Eu am trecut pe la mai multi psihologi inainte sa imi fie recomandata aceasta doamna si am vazut diferenta de calitate. E uriasa!

  55. Buna.Ma numesc Eugen.Sunt unul dintre cei ce au trecut prin asa ceva,prin depresie.Nu prea mai mancam,nu ma mai bucuram de nimic,nici de copilul meu,imi era teama si slabisem foarte mult.Acum mi-am revenit si ma bucur enorm pentru tot ce mi s-a intamplat,am invatat multe din asta,chiar imi vine sa zambesc cand imi aduc aminte de starea in care eram.Acum vreau sa ajut si eu pe altii sa depaseasca momentul.Sa nu va fie rusine de starea prin care treceti,eu nu mai eram in stare nici sa merg in oras sau imi era teama si cand era o vreme mai inchisa.Oricine doreste ajutorul meu o poate face scriindu-mi la ajutor.depresie@yahoo.com Multa sanatate va doresc!

    Read more: http://doctor.info.ro/nutrebuie_sa_traiesc_cu_tine,_depresie!.html#ixzz4Duc77VrP

  56. si eu vreau sa iau legatura cu cineva care se confruntacu obsesii gen,frica de a nu face rau cuiva

  57. Buna seara! Ce se poate face cu o persoana care are clar probleme psihice si care refuza categoric orice fel de investigatii ?

  58. Ajutati.ma va rog .!!!!Copilul meu este diagnosticat cu TOC suntem disperati.Cei. care ati avut aceasta tulburare spuneti.mi va rog ce tratament ce terapii ati urmat si la ce medici ati fost .Exista cineva care s.a vindecat complet sau aceasta boala revine dupa ce e tratata? ???

    • Psihoterapia il va ajuta,probabil si tratamentul.Duceti l la un medic nu cautati raspunsuri pe internet si nu va mai panicati.

  59. Poate nu e răspunsul pe care îl așteptați dar vă rog să credeți ce vă spun.Rugăciunea mamelor străbate cerul și ajunge la tronul lui Dumnezeu.Aceasta a fost rugăciunea inimii dumneavoastră.Când ne rugăm nu rămânem cu ochii spre cer dar ascultăm în liniște.Dumnezeu ne va lumina ,ce să facem.El se folosește de oameni,ne vorbește în conștiință și prin cei pe care îi întâlnim.Să fim atenți pe cine ne scoate în cale spre a ne ajuta.Trebuie să cerem ,cu încredere că vom primi ,fără a ne îndoim în inima noastră așa cum ne învață Isus.Minunile există,noi trebuie să venim cu ceea ce depinde de noi,iar restul să- i cerem lui Dumnezeu.El știe tot ce se întâmplă și de ce.Dacă nu avem o relație personală cu El,suferința e momentul acestui început.Dacă deschidem Noul Testament,vom descoperi o adevărată comoară,pe Isus Cristos.Va începe să licărească o speranță ,vom descoperi culori în cotidianul nostru cenușiu.Să-l chemăm întotdeauna ,mai ales în situații disperate,El intervine dacă avem credință cât un grăunte de muștar.Vă rog să mă credeți,am suferit mult dar Dumnezeu mi-a scos în cale un Om care m- a condus spre Isus.El poate totul,e fiul lui Dumnezeu.Aveți încredere și după ce faceți tot ce puteți abandonați totul în mână lui Dumnezeu și acceptați voia Lui.Mă voi ruga pentru dumneavoastră.

  60. Multe tâmpenii scrise în articol. 1 cum sa compari bolile fizice cu cele psihice¿ în psihiatrie nu există teste obiective si nici bolile nu au fost descoperite științific…orice psihiatru bun știe chestia asta… Si nu se masoara nivelul de serotina. In bolile fizice știi ce să tratezi si cum funcționează mecanismul si tratamentul funcționează la toți pacienții. Eu nu înțeleg de ce se face atâta reclama la tratamentele paihiatrice…să compari diabetul cu depresia. Acolo știi cum funcționează mecanismul si tratamentul e universal

  61. Si inca ceva.. in psihiatrie esti cobai pe banii tăi până se gaseste medicamentul potrivit vezi doamne… E la mintea unei găini.. Eu m am lămurit cu ea în câteva săptămâni și m am Documentat putin . eu zic sa va documentati si după aceea să trageți voi o concluzie dacă se merita ..sa citiți și efectele secundare ca va speriați.. Sa nu gândească alții pt voi care au nevoie de pacienți pe viață sau cat mai mult

  62. Si psihiatrii nu sunt medici…sunt pseudomedici :))) pt ca ei nu vindeca pe nimeni si nici tratamentele nu prea funcționează.. Acolo predomină si efectul placebo si nocebo..nu stiu daca o sa fie aprobate mesajele..văd ca aproape nimeni nu a comentat nimic negativ…e comunism aici…trebuie sa aflam toate variantele pro si contra. Cred că au rămas fără pacienți ., ca au inventat mii de boli psihice și le tratează cu droguri pe toate

  63. Buna si eu am depresie de prin ianuarie 2015 am luat coaxil mă ajută cât de cât acuma mă de vreo cateva sapt mă duc la pshiolog e bine am fost si la psihiatru mia dat o tura de pastile cipralex nu am putut să le iau eram foarte rău am mai fost la el o dată și mi-a dat prozac nu am luat deloc de câteva luni ca ma tem de ele si acuma de câteva sapt mă apucă iară stările alea nush ce sa fac sa iau pastile de la psihiatru mă tem la mine e ca am acumulat foarte mult stres cu taicameau cu scandaluri și nu lucrez si am renunțat și la sc de mult si mai marcat treburile astea si cu părinți meu ce sa fac un sfat va rog să iau pastile alea prozac sau să o țin pe coaxil astea mi le-a dat doctorita de familie un răspuns va rog roxana

  64. Nu ai dreptate Simona, eu am depresie de la 18 ani si acum am 43, am fost toata viata la psihologi si psihiatri, sunt cam sarlatani, iau tone de bani dar rezultate zero, fix nimic.Am ajuns la concluzia ca degeaba mergi la psihoterapie daca nu ai un frate cineva acolo, un prieten, o iubita sa te sprijine sufleteste nu merge.Eu am 2 frati egoisti, unul e milionar , altul are probleme de comunicare cu lumea, n are incredere in el, dar nu recunoaste ca are o problema, de fapt ambii au, n au calcat niciodata la psiholog.Acum am 43 de ani , nu am cv , nu am nimic, nu stiu sa vb cu oamenii, nu am serviciu, am cea mai proasta prietena pe care o poate avea cineva, iar eu nu stiu ce sa fac sa ies din situatia asta …

  65. Salut.Am si eu o problema.Anul trecut,în mai, am aflat că mama mea are cancer la san.Am umblat cu ea prin spitale, a stat la mine o perioadă,ea fiind foarte abătută de această veste.Si plangea,si plângeam si eu.si nu mi-am dat seama că mă afectează așa de tare, până am ajuns în momentul de fata. Nu mai pot dormi noaptea.am impresia că am cancer la toate organele.am tot felul de simptome.am umblat la o grămadă de medici si nimeni nu-mi găsește nimic.Nu mai pot sta liniștită, tot îmi vine să merg la doctor,să mă tot controlez.nu-mi găsesc fericirea,deși lucrurile merg bine.si cu mama,si cu sotul,.acuma ne construim casa.ar trebui să fiu în culmea fericirii.si nu pot.la lucru urmează să fiu avansată și nu pot să văd bucuria în asta. Am început să merg la psihiatru,urmez tratamentul de aprox 2 sapt.Reușesc să dorm noaptea, dar tot simt ca nu mai is eu cea care am fost si intru si mai tare in depresie. Nu mai stiu ce sa fac.Il înnebunesc si pe soțul de cap si toată familia suferă 🙁 as sta doar în casă,singura.să nu văd pe nimeni. Îmi e rușine cu mine..

  66. Habar nu aveti ce inseamna o depresie!! Tot ce scrieti aici nu are nici o legatura cu realitatea! Sustineti ca antidepresivele nu dau dependenta! Prostii!! Cu siguranta ati suferti de orice altceva dar nu de depresie! 🙂

  67. Buna, Simona! Felicitari pentru articol! Imi poti spune, te rog, la ce medic ai fost sau imi poti recomanda un psiholog? Multumesc, zi faina!

  68. […] Am fost cu depresia atât la psiholog, cât și la psihiatru […]

  69. Eu sufar de depresie si anxietate de ani buni. Desi urmez tratament, nu pot spune ca ma descurc intordeauna. Mi-ar placea sa corespondez cu persoane care sufera de acesta afectiune. Daca doreste cineva sa corespondeze adresa mea este empathetic_healthcare@yahoo.com

  70. Am o prietenă care suferă de depresie, după câteva ședințe cu un psiholog,la sfatul unei cunoștințe a apelat la un psihiatru, că ar fi “cel mai bun”, promițându-i că va scăpa de aceasta boala în 6 luni. După nenumărate ședințe, acest medic i-a spus ca nu poate face nimic pentru ea și ca ultima și singura soluție ar fi un aparat care ii poate ajuta creierul sa se refacă și ca după 10 ședințe va fi bine. Menționez ca de la început ea lua antidepresive, recomandate de medicul de familie, iar la fiecare ședință el ii administra un medicament (niciodată nu a văzut cutia, prospectul sau cum se numește), ulterior mărindu-i doza. De la mărirea dozei de medicamente, prietena mea avea o oboseală inexplicabilă, dureri de cap cumplite și din ce în ce mai multe și mai dese pierderi de memorie. După cele cele 10 ședințe cu aparatul “minune”, I s-a spus ca e nevoie sa continue pentru ca nu e suficient, aici începe coșmarul, pentru că începuse sa aibă tulburări emoționale, vomă, hemoragii nazale puternice și dese,tremur, dureri puternice de cap și, mai ales, pierderi de memorie. Acum, noi ne întrebăm, ce ar putea fi acel medicament administrat, care pe ea a făcut-o foarte ușor manipulabila, ca ulterior sa nu-și mai amintească nimic? Menționez, ca acest presupus medic i-a cerut aproximativ 30000 euro pentru tratament, fără a-i elibera vreo chitanță.

    • 30.000EURO sau 3.000EURO?

    • Bună seara! Am 20 de ani și mă confrunt cu o depresie severă , care , în cazul meu se manifestă și cu dureri fizice . Simt mai mereu un nod în gât și tăierea respirației , palpitatii , dureri de cap și ,efectiv , simt că nu mai pot trăi , în unele momente! Am impresia că sufăr de toate bolile și mi-e , din ce în ce mai greu , să suport toate astea!Mă gândesc serios să merg la un psihiatru , dar mă apasă teama , că îmi voi face mai mult rău decât bine , dacă voi începe să iau medicamente , încă de la această vârstă!Adică , sunt conștientă de faptul că există șanse mari , ca tratamentul medicamentos prescris de psihiatru să îmi afecteze sănătatea !
      Am fost la un psiholog , în urmă cu doi ani , dar sincer , nu m-a ajutat cu absolut nimic , doar bani irosiți inutil!
      Cum reușiți să depășiți aceste atacuri de panică?
      Sper să apară și soarele pe strada mea!

  71. Am o insomnie cronica ,credeti ca aș putea suferi de depresie ? Momentan nu am consultat nici un psihiatru

  72. […] târziu, Simona s-a reinventat și a devenit psihoterapeut. Și-a asumat curajos dramele personale-de la depresia prin care a trecut până la pierderea lui Nic, soțul și bărbatul care pentru ea, ani de zile a […]

  73. […] Mihaela Dumitru, medic specialist psihiatru, interviu www.simonatache.ro, mai […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint