“Uite, creşte fata, e frumoasă, merge să fie plasată, o să facă bani!”
Jurnaliștii Iulia Roșu, Ana Tepșanu și Victor Ilie au realizat „Notre-Dame de Companie“, un proiect prin care și-am propus să arate că, la capătul violenței domestice, se pot afla nici mai mult nici mai puțin prostituția forțată și traficul de persoane. Scandalurile și pumnii de acasă împing, de multe ori, niște biete copile direct în fieful proxeneților.
Pe platforma online dedicată proiectului, jurnaliștii au adunat mai multe povești ale victimelor și ale persoanelor apropiate de ele, au analizat cifre și statistici oficiale, au stat de vorbă cu psihologi, au alcătuit și un mic îndrumar destinat victimelor și celor care ajung să interacționeze cu ele și vor să le ajute, lansând în același timp și o petiție pentru înființarea unei linii telefonice gratuite, la care să poată apela persoanele care sunt agresate în propria familie. O puteți semna și voi aici, este mare-mare nevoie de acest helpline, autoritățile române s-au angajat să îl dea în folosință până la finalul lui 2015, dar suntem aproape în noiembrie și nu pare să se întâmple ceva concret.
Mai jos, două mici fragmente din poveștile de pe site:
Primul e din povestea Mariei, care a crescut într-o familie în care mama se prostitua, iar tatăl vitreg stătea toată ziua tolănit în canapea și se uita, de față cu copiii, la filme porno:
“Când ieşeam în oraş, mama mă îmbrăca în blugi strâmţi, cu tocuri, fustă scurtă şi decoltat. Mă machia, mă dădea cu ruj, şi-mi lăsa părul desprins, pe spate. Mergem întotdeauna în faţa lor, alături de sora mea. Îi auzeam cum vorbeau unul cu altul «Uite, creşte fata, e frumoasă, merge să fie plasată, o să facă bani!»“, povesteşte Maria.
Uneori, Maria era un simplu instrument de joacă şi distracţie al părinţilor. Ea îşi aduce aminte cum ei îi mai dădeau să bea alcool, din când în când şi ei. “Mama îmi dădea să beau. În general îmi dădea whisky, iar alte ori punea ceva roşu în pahar şi Cola peste. Nu ştiu ce era, dar era mai dulce. Nu făceam asta mereu, doar atunci când beau şi ei. Într-o seară m-am îmbătat, şi eu şi mama. Râdea ca proasta şi râdeam şi eu. Câteodată ne mai dădea şi energizante, şi mie şi surorii mei de cinci ani”, îşi aduce aminte copila.”
Toată povestea aici.
Al doilea e din povestea Biancăi, care a fost salvată din familia ei violentă de către iubitul ei, Marian, care a dus-o în Belgia:
“De la sosirea în Belgia, doar trei săptămâni a mai durat povestea de dragoste între cei doi. Bărbatul care îi promisese o viață de prințesă avea să-și dea masca jos: „el, ca și actor, ar lua premiul Oscar. Leonardo di Caprio joacă la pitici“.
În primul apartament în care a dus-o, mai trăia un cuplu. Femeia făcea bani din prostituție, avea și câte zece clienți într-o zi. Bianca s-a speriat, era pentru prima dată când respira aerul nădușit al unui bordel. Dar Marian a liniștit-o, i-a promis că nu va face niciodată una ca asta. „Îmi spunea că nu e treaba mea ce fac alții și că, în curând, ne vom muta de aici, într-un loc mai bun.“ Ea l-a crezut. S-a împlinit o lună de Belgia și lucrurile s-au înrăutățit. Marian i-a cerut să se prostituteze cât să strângă câteva mii de euro pentru a-și deschide un salon de masaj erotic în România, unde avea să angajeze femei din Republica Moldova pentru că „alea-s mai proaste“. A fost momentul care a declanșat amenințările. Mai întâi, șantaj emoțional: „Nu mă iubești cu adevărat, dacă nu faci asta!“, apoi violența la adresa familiei: „Nu vrei? Acum dau un telefon și le zic să vă dea foc la casă și lui maică-ta îi rup picioarele și o trimit la cerșit. Mă duc și după nepoții tăi“ și, în cele din urmă, amenințările directe: „Vezi petele alea roșii de pe perete? Așa o să arate și picăturile cu sângele tău. Te omor și te arunc într-un lac de pe aici să nu te mai găsească nimeni niciodată“.”
Toată povestea aici.
Citiți-le pe toate și citiți neapărat și capitolul despre cum poate fi ajutată o victimă și cum se poate ajuta ea însăși. Spicuiesc și din el, partea destinată chiar victimei:
“Ce poate face o victimă care pleacă de acasă sau vrea să plece de acasă? Cum să se pregătească, la cine să apeleze?
Este bine ca victima să își elaboreze un scenariu de protecție, mai ales că aceasta și-a dezvoltat deja niște strategii pentru a face față situației. Un scenariu de protecție îi permite să reacționeze rapid odată cu apariția primelor semne de violență.
Astfel că victima ar trebui să:
– Să noteze numerele de telefon importante (Poliție, centru de găzduire, urgențe) și să le pună într-un loc confidențial ușor de accesat de ea sau, și mai bine, să le învețe pe dinafară; – Să ia contact repede cu un serviciu specializat; – Să le vorbească apropiaților și nu numai despre situația sa; – Să identifice persoanele de încredere (apropiați și profesioniști); – Să stabilească un mod de comunicare în caz de urgență cu o persoană apropiată care ar putea să apeleze serviciul de urgență 112 în locul victimei; – Să-și informeze copiii despre modul de a reacționa în cazuri de violență: să se refugieze la vecini, să sune chiar ei la 112 etc. – Să-și pregătească o geantă cu lucruri esențiale (acte de identitate, acte de proprietate, acte bancare, alte acte personale și ale copiilor, stricul necesar pentru copii, câteva haine etc.) pe care să le depoziteze într-un loc sigur (la domiciliu, la apropiați); – Să adune probe pentru a putea obține un ordin de protecție:
– Acte medicale din care să rezulte traumele fizice sau un certificate medico-legal;
– Mesaje transmise de agresor (sms-uri sau e-mailuri);
– Înregistrări audio transcrise de firme autorizate (conversațiile cu agresorul);
– Înscrisuri emise de bănci care să ateste că agresorul i-a blocat accesul la veniturile familiei;
– Înscrisuri din care să rezulte că agresorul nu mai contribuie la veniturile familiei sau la întreținerea minorilor;
– Raport sau fișă de evaluare psihologică sau psihiatrică din care să rezulte traumele suferite;
– Înscrisuri medicale care să ateste afecțiuni psihice ale agresorului – dacă este cazul;
– Dovada formulării de plângeri penale împotriva agresorului sau sancțiuni aplicate acestuia pentru alte acte de violență.
– Să adune martori care au fost de față la actele de violență. Copiii nu pot fi audiați ca martori.
CUI I SE POATE ADRESA VICTIMA
Cu cine ar trebui să vorbească victima dacă nu este pregătită încă să ajungă la Politie? Ce sfaturi să-i dăm?
De multe ori decizia de a face ceva în vederea ieșirii din situația de abuz sau de a sancționa agresorul este o decizie dificilă pentru victime întrucât acestea au o stimă scăzută față de sine, nu au încredere în forțele proprii, nu au încredere în autorități și nu cred că există rezolvare pentru problemele lor.
Chiar dacă nu dorește să întreprindă niciun demers împotriva agresorului sau nu are încă resursele și informațiile necesare să iasă din relația abuzivă, ea trebuie să fie informată asupra soluțiilor legale și a serviciilor existente pentru ea.
Victima se poate adresa unui ONG de profil pentru a afla care sunt drepturile și ce servicii poate accesa, se poate informa singură cu ajutorul internetului sau discutând cu apropiații, prietenii.
– Servicii de ajutor
– Serviciul De Urgență 112
– Orice unitate spitalicească cu serviciu de primiri urgențe
– Secțiile de poliție
– Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici”
– Centre care pot ajuta victimele și le pot îndruma – o hartă la nivel național.”
Toate materialele au fost realizat în cadrul proiectului Bursele Superscrieri/Avon (ediția a II-a), pe tema violenţa domestică, sub egida Premiilor Superscrieri, non-ficţiuni care schimbă lumea. Competiţia anuală Premiile Superscrieri este o iniţiativă a Fundaţiei Friends For Friends care promovează jurnalismul narativ şi scrierea creativă de non-ficțiune în România. Programul de burse reprezintă un sprijin financiar și profesional pentru autorii români în realizarea de proiecte jurnalistice complexe, de profunzime, pe diverse teme de interes public.
***
Mie mi s-a ridicat părul în cap, citind o parte dintre poveștile de pe această platformă. Voi ce ziceți? Știți câte românce au fost traficate în ultimii cinci ani. 4.891. E doar o cifră oficială, realitatea e întotdeauna mai dură decât cifrele oficiale.
brrrrr
am auzit ca si in alte tari subdezvoltate se intampla, am de sud , Africa , far east ….
doamne cate durere si umilinta pe lumea asta
sclavagismul n-a disparut
Asta era pe final de 2013, când ISIS nu se întinsese cât e azi:
https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2013/10/17/this-map-shows-where-the-worlds-30-million-slaves-live-there-are-60000-in-the-u-s/
Cine știe cât o fi crescut cifra între timp. Sigur, aici e vorba de sclavie globală, de toate tipurile.
Pe aceeasi tema se ocupa si http://www.eliberare.com/ . In plus deja umbla prin scoli si orase de provincie, acolo unde sunt gauri in informatie si educatie.
Sa va zic cate romance (si moldovence) sunt in vitrine in cartierul rosu din Amsterdam? Cum e sa te plimbi cu iubitul si sa te faci rosie ca si felinarele de jena si revolta si de mila lor? 🙁
Sa va zic cate sunt prin parcarile din paduri din Franta? Cifra aia e mizilic, nu cred ca-s asa putine.
🙁
Principalii vinovați sunt judecătorii. Nu ”sistemul” nu ”justiția” impersonal. Știu ce spun pentru că am avut de-a face cu probleme legate de plasament/adopții. Așa-zisele complete pentru minori și familie sunt o rușine ! O rușine națională, aș putea spune. Oamenii ăști habar n-au pe ce lume trăiesc. ”Judecă” niște hârtii, nu niște cazuri dramatice. ”Interesul superior al copilului” este o sintagmă chiar mai golită de conținut decât ”interesul național”. Unde a apărat ”interesul superior” judecătorul sau judecătorii care, în cazul Mariei, au admis revenirea în familia zisă naturală ?! Și unde este în continuare acest ”interes” în cazul surorii sale rămasă în continuare în zisa familie naturală ?!