Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Tanti Sofi sau despre cum vorbesc eu și azi c-un papanaș care mi s-a lipit de stomac

Screen Shot 2015-11-16 at 11.24.05

Când eram cu toții mici, mamele și bunicile noastre zbârnâiau prin bucătării. Toate. Din nimic scorneau minunății cu care ne umpleau frigiderele și burțile. În mod ciudat, deși trăim într-o lume care ne dă acces la mult mai multe și mai variate bucurii gustative, fericirea papilelor noastre n-a fost niciodată mai mare decât atunci. Mai ales dacă vorbim de deserturi. Toate mamele și toate bunicile noastre erau mari maeștri cofetari. Toate! Mai puțin tanti Sofi, mama unei prietene din copilăria mea.

Tanti Sofi fusese educată din pruncie să jongleze cu cratițele, ca toate femeile vremii. Doar că ceva din zestrea ei genetică o împiedicase să acumuleze prea multe dexterități. Practic, rămăsese undeva la genunchiul broaștei cu abilitățile. De bine de rău, nu-i murea familia de foame. Le trântea câte-o varză călită bocnă de sărată, pe care se chinuia, după aia, s-o desalinizeze cu un codru de pâine sau cu ceapă întreagă sau cu… nu știu, doar șosete nespălate sau maidanezi vii nu băga prin oală, pe motiv că auzise că ar absorbi sarea în exces…

Țin minte că am mâncat, odată, la ea, o fasole verde compusă din câteva păstăi bătrânele și ațoase, care făceau, leneșe, pluta pe spate într-o băltuță roșiatică și soioasă. Două săptămâni mi-am scos ațe din dinți, mai aveam un pic și-mi tricotam un pulover din ele.

Tragedia cu tanti Sofi începea însă când se ajungea la deserturi.

Prima oară când m-a tratat cu un dulce era să-mi pierd un dinte într-un cornuleț. Era umplut cu prenandez, gem sau clei, nu m-am lămurit nici până azi. Am simțit, în momentul cu pricina, cam ce simțise biata soră-mea când un copil de la bloc i-a tras una în strungăreață cu un flacon de de penicilină, d-ăla de nu se spărgea nici dacă te urcai pe elefant și-i dădeai comanda să bată step.

Altădată, a făcut o tartă cu prune și a reușit să le pună în ea pe cele mai acre din univers. Practic, pe criteriul ăsta le-a și ales din piață: “Aș vrea, vă rog, niște prune acre, plictisite și scârbite de viață, capabile să strepezească dinții într-un mod memorabil. Nu, nu mai insistați, nu accept de-alea dulci, vreau acre, lumea care o să le mănânce trebuie să înțeleagă că viața e grea și plină de întâmplări greu de digerat. Așa, mulțumesc, și dați-mi și niște borș, aș vrea să le fierb un pic în el, în cazul în care totuși o să mi se pară cam dulci”.

Iar un papanaș aproape crud marca Tanti Sofi mi s-a lipit de stomac și nu mi s-a dezlipit nici până-n ziua de azi. Îl simt acolo, din când în când, parcă îl și aud: “Hei, ce mai faci tu, ești bine? Eu sunt tot aici, cu tine, n-o să te părăsesc niciodată, cred că m-am îndrăgostit”.

Circula o bârfă prin cartier, că, odată, la un Revelion, doi dintre musafirii de-ai lu’ tanti Sofi s-au îmbătat și s-au încăierat grav. Cică au ajuns la urgență, cu fractură de craniu, după ce și-au dat în cap cu niște cozonaci.

Din păcate, am pierdut legătura cu amica mea, așa că nu mai știu ce vrăji mai face tanti prin bucătărie. Stați liniștiți, dacă o să citească cumva textul ăsta, o să se umfle de râs, e perfect conștientă de talentele celei care îi e mamă. Iar, dacă cumva tanti Sofi se zbenguie pe internet și, din când în când, se caută pe Google, n-o să dea peste povestea asta, fiindcă i-am schimbat numele. N-aș vrea, pentru nimic în lume, să afle femeia că nu mi-au plăcut prăjiturile ei.

Pentru oameni ca tanti Sofi despre care v-am povestit (adică neînzestrați pentru bucătărie, dăăă!), dar și pentru persoane cu un grad mediu de înzestrare, care, deși trăiesc pe repede înainte, au totuși chef să își facă un dulce cu mâna lor, au fost inventate mixurile de prăjituri de la Dr. Oetker. Aflați totul despre ele de aici, iar aici găsiți grămezi de rețete lăsate de userii care au accesat site-ul.

 Nu vorbesc la feminin, ați observat, pentru că, între timp, slavă Domnului, femeia nu mai are monopol pe cratițe. Și da, bărbații fac chiar și prăjituri, dacă nu credeți, vă mai arăt o dată tortul pe care l-au făcut soțul meu și cu fratele lui pentru tatăl lor. Atenție, IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL!

 Așa era înainte să intervin eu:

Screen Shot 2015-10-23 at 18.56.47

Screen Shot 2015-10-23 at 18.56.54

Da, i-au pus pene, ca să nu se surpe, ați văzut bine.

Iată, așa a arătat după ce am pus eu mâna să-l salvez:

Screen Shot 2015-10-23 at 18.57.00

Ce bine s-ar fi înțeles băieții ăștia doi cu tanti Sofi, nu? Ar merita să le aranjez o întâlnire, cu toate că la felurile nedulci ei chiar se pricep bine de tot. 😆

Voi ce personaje la fel de talentate ca tanti Sofi cunoașteți? 😛

Foto Shutterstock

*** Și acest text trebuia să apară acum două săptămâni. L-am amânat, din motive lesne de înțeles. Cu siguranță, nici acum nu e momentul potrivit pentru el, doar că nu va fi momentul potrivit pentru multe luni de acum încolo, iar viața e un tăvălug care ne împinge înainte fără să ne întrebe nimic. Ne obligă chiar și să ne onorăm contracte…

92 comentarii

  1. Ce e cu betele alea? Erau de decor sau ca sa tina tortul la un loc?

  2. eu cred ca tu ai stricat tortu.
    pana se te bagi, era original. interesant. deosebit. nemaivazut. inventie, nu alta.
    dupa, era ceva obisnuit, nerelevant, modest, neapetisant, anonim si inca ceva, da imi scapa acum.
    io azi am mancat pana acum doar sunca si sorici, apoi mi s-a facut greata, asa ca am trecut pe coliva si abia astept sa ma refac sa degustez caserola aia mare cu boeuf.
    prajiturile maine, ca nu sunt elefant sa mananc doo tone pa zi.

  3. e o constructie vizionara

    • bine nike
      exact asa ziceam si io, da ratacisem cuvantu prin frigider.
      vizionara, da, vizionara…

    • da, sigur, vizionara…am auzit ca-i cauta unu’, richard a lu’ branson p’astia doi…cica vrea sa cumpere cofetariile ana si sa le rebranduiasca, sa le faca virgin(e) si are nevoie de neste vizionari
      io mai degraba cred ca i-a facut batrinu’ sa sufere in copilarie si acu’ veni payback time-ul…
      da’ finuti baietii, au pus betele alea doar asa, la sanchi…adevarata bomba e inauntru… :mrgreen:

    • nike
      turbo mai degraba

      costica
      vezi ca am intuit eu ceva ,bomba cu izotopi,, zisei mai sus

  4. Bunica mea a fost intotdeauna un dezastru; de nenumarate ori a facut: malai in lapte fara lapte (inlocuit din motive economice banuiesc cu apa) sau gomboti cu prune fara prune (pe astea uita sa le puna)… aaa si piesele de rezistenta: chec fara faina sau chec cu sare de lamaie in loc de zahar!! si vinete cu bicarbonat de sodiu in loc de sare! …. si cafea cu piper! dar asta era o chestie de-a dreptul avangardista daca ma gandesc bine!

    • chec fără făină???? asta chiar e o rețetă pe care o vrem TOȚI!! :mrgreen:

    • Exista un astfel de chec si este chiar foarte bun si dietetic. Ai nevoie de o forma de silicon si sa ai grija sa bati bine albusurile.
      Ingrediente:
      – 4 albusuri
      – 3 linguri indulcitor pudra
      – 1 lingura tarate Psyllium
      – 1 lingura faina arorut (sau 1 lingura amidon de porumb)
      – 3 linguri lapte praf
      – 1 lingura esenta (de care-ti place)

    • Ame
      si e buna prăjitura asta ? n-are Euri?
      nici faina ?
      pare un fel de iluzie
      dar apa?

  5. nu va mai laudati! tanti Sofica e amintire, soacra mea ofileste instant orice concurenta!

    o singura data in viata a facut dulceata de visine. de aia are sotul dintii din fata pusi.
    vazand minune mare ca ma-sa a facut dulceata, a luat o lingura………..si aia a fost.s-au dus doi dinti din fata.soacra mea nu scosese si samburii visinelor.
    o alta mancare de top este fara indoiala arpacasul fiert cu ardei iute si orezul cu caise si piper,plus sare.

  6. Eu nu fac deserturi din principiu pentru ca mi-s dragi astia ai casei asa cum sunt… sanatosi si mai ales in viata! Mi-am anuntat sotul de la prima intalnire ca sunt antitalent si m-a acceptat asa, pe motiv ca lui ii place la cratita. Cred ca cel mai mult l-a convins ce urmeaza sa va povestesc. Eram in anul 3 de facultate si stateam cu chirie intr-un apartament cu doua camere impreuna cu doua prietene. Cand s-au impartit atributiile in casa am ocolit elegant bucataria si am luat curatenia intr-o camera, holul, cumparaturile si dus gunoiul. Colega de apartament care facea de mancare lucra la un restaurant deci era doxa. Intr-un week-end eram singura acasa si-mi lasase bucatareasa casei sarcina sa opresc focul la fasole cand e fiarta. Facea fasole frecata. Mi-am terminat sectorul si m-am gandit s-o ajut. Imi aminteam ceva vag despre ceva activitate cu zeama aia de la fasole in strecuratoare, la chiuveta. Asa ca am strecurat fasolea, am aruncat apa aia, oricum nu imi placea cum miroase si m-am pus la framantat fasole in strecuratoare…. cum sa va explic ce s-a intamplat… muncile lui Sisif erau plimbari in parc! Am inceput cu lingura de lemn cum imi aminteam ca am vazut la mama dar rezultatul era foarte tare si lipicios… si iesea greu. Am lasat lingura, m-am suflecat si am intrat full contact! Si dai si framanta si injura si framanta si transpira si framanta, mai aveam putin si lesinam… si aud dintr-o data: “Ce faci tu fata aici?” Venise bucatareasa casei si avea o fata uimita… nu-si dadea seama cu cine ma luptam. I-am explicat ce si cum am vrut sa fac si a pufnit-o rasul.? Inca si in ziua de azi, la 10 ani ma pomeneste cu framantatul fasolii!

  7. ma scuzi, dar ce e chestia aia din farfurie? adica ce se vroia sa fie? io ma tot uit de vreun an si ceva la prajiturile la cutie de la dr oetker si imi face cu ochiul cutia aia cu profiterol parca ( ca niste gogosele mici glazurate cu ciocolata ). dar am o nedumerire, motiv pentru care nu cumpar: oare gogoselele alea mici sunt in cutie? trebuie sa le fac eu? ca daca trebuie sa le fac eu, no way. as dori sa precizez ca nu ma bag decat la pandispan, clatite americane si gogosi. atat stiu sa fac astfel incat sa ramana membrii familiei vii si sanatosi. deci, sunt gogoselele alea gata facute sau nu?

  8. Asta e pe post de prima reacție după atentatele din Franța?????
    Interesant…
    De fapt, de ce sa fim coerenti și egali, pana la urma? Nu, chiar nu e necesar sau obligatoriu. Totuși, cum suntem gatuiti de emoție, paralizați de indignare, apoi surescitati pana la revolta…când mor 28-30 (cât erau inițial), pentru ca la 2 săptămâni după, când mor 130 într-un atac terorist sa ignoram, sa revenim cu candoare la torturi împrăștiate ca n-au suficient Dr. Oetker!?!?
    Oare doar pt ca 30 sunt români și aici, pe când 130 sunt francezi și acolo sa facă o asa mare diferență!?? Asta înseamnă că numai ceea ce e în imediata proximitate ni se întâmplă noua, restul e fapt divers!?!?
    Parca ne dorim și luptam sa fim în aceeași Europa, păcat ca nu suntem conștienți cât de mult suntem în aceeași Europă, cât de mult s.ar putea sa ne afecteze și în proximitatea călduță ceea ce azi e la 2000 km… Se pare ca avem o mentalitate mai degraba tribala, degeaba ne vedeam cetățeni planetari.
    Eu dacă sunt din Brașov ar trebui sa nu-mi pese nici de colectiv, nici de Paris, nu?!? De fapt, asa cum sunt letale cocktailurile de prostie&indolenta românească, tot asa sunt și niște arabi mai expansivi, cu dinamita la centura. Totuși, ca fenomen global, ca potențial, poate ar trebui să ne intereseze mai mult ce se întâmplă la 2000 km.
    În fine, scuze pentru reacția asta, sunt doar puțin dezorientat, confuzar de cele ce vad.

    • Alin, ii multumesc Simonei din suflet pt aceasta postare.

      azi, dupa 2 saptamani non stop de Colectiv,dupa Paris, am cautat cu disperare blogul ei si am facut cu nervii cand nu am putut intra.

      ai trait suprasaturatia de durere si moarte vreodata?

      sau oi fi avand vreo alchimie………………………mai speciala.

      multumesc mult pt postare, sclava Mihaelei.

    • o sustin pe nike! cata tarana si cenusa sa ne aruncam pe cap? de doua saptamani nu mai am puterea sa rad. si imi doream asta. asa ca, merci simona, sclava lu’ faraoanca aia, Mihaela.

    • alin, alin, tu esti un baiat fin…cinta un protejat d’al lui costita cu ceva anisori in urma…
      iar un prof in facultate ne spunea sa fim atenti la cei care scriu mai mult decit citesc, asa ca iata ce scrie insensibila asta de simona tache (huo), deja la al treilea articol vesel dupa Colectiv:
      “*** Și acest text trebuia să apară acum două săptămâni. L-am amânat, din motive lesne de înțeles. Cu siguranță, nici acum nu e momentul potrivit pentru el, doar că nu va fi momentul potrivit pentru multe luni de acum încolo, iar viața e un tăvălug care ne împinge înainte fără să ne întrebe nimic. Ne obligă chiar și să ne onorăm contracte…”
      deci? cum facem? eu personal cunosc vreo 5-6 sirieni, vreo 7-8 turci…sa ma duc sa le cer socoteala?
      aceeasi (insensibila) simona tache declara ca si ea e charlie nu cu mult timp in urma…
      io zic sa ne vedem fiecare de vietile noastre si sa fim exact atit de buni cu noi si cu ceilalti fix cit de buni ii vrem pe cei din jurul nostru (unu’ mai destept ca mine a zis-o, pre numele lui mikhael aivanhov…)

    • Al dracu’ francofon, pentru mortii din Liban si Turcia ( mult mai numerosi de altfel) nu si-a pus steagul pe fruntea FB-ului, cei care au murit acolo erau doar niste maimute, nu europeni de-ai nostri, verzi.Bleah…

    • @alin: ăsta nu e ziar, nu e televiziune de știri, e un blog, în principal de umor.
      am avut, în ultimele 2 săptămâni, numai texte serioase aproape și mi-am suspendat absolut toate contractele de publicitate.
      între timp, a fost atentat la Paris, la noi e ditamai scandalul cu guvernul șamd. am decis să revin la specificul blogului, nu e ca și cum nu ar vorbi toată lumea din presă despre evenimentele grave din jurul nostru și despre lumea tot mai tristă în care trăim. ții neapărat să afli și părerile mele despre terorism? nu am cine știe ce senzațional de spus, ceva ce să nu fi fost spus deja de alții. te îndoiești că m-a marcat tragedia de la Paris doar pentru că nu scriu un text despre cât mă apasă ce a fost acolo? ești liber să o faci, oricum, nici ce am simțit vizavi de Colectiv nu am scris, am preferat să țin pentru mine și să plâng cu discreție. am scris apeluri către doctori, îndemnuri la ieșit în stradă, jos oprea, jos ponta, hai să nu ne mai temem de autoritate, lucruri de-astea…
      nici nu știu ce aș putea să scriu în momentul ăsta despre Paris, sunt destul de perplexă, nu prea am cuvinte atât de interesante de exprimat încât să merite să le scriu… de interesat, mă interesează, am vorbit despre asta cu toți prietenii în aceste zile, am căutat soluții, ne-am stors creierii, am dezbătut. încă dezbatem.

      P.S1. altfel, da, chiar există niște studii psihologice care arată că trăim cu atât mai intens un eveniment cu cât e mai în proximitatea noastră.
      P.S.2 de Beirut ce zici? de morții din avionul rusesc prăbușit și el foarte recent? mai zic, ca să îți dai seama cât de deplasată e interpelarea ta?

    • Alin, sa inteleg ca de doua saptamani tu nu te-ai mai dus la serviciu? In semn de respect? Ca daca te-ai dus sa castigi banii de paine lasa-i si pe altii sa o faca … moralistule!

    • @Alin & all

      Nenorocirea de la Colectiv m-a stors de puteri. Poate pentru ca fusesem invitata in clubul ala si m-am razgandit cu cateva ore inainte, poate pentru ca prieteni ai fratelui meu au fost si au ajuns la urgenta, arsi si intoxicati, poate pentru ca dupa aceea mi-am petrecut o saptamana in strada rumegandu-mi furia. Si da, m-a afectat mai mult decat prabusirea avionului rusesc in Egipt, sau decat atentatele de la Paris (desi am prieteni care locuiesc acolo). Nu consider ca asta e mentalitate tribala.

      Altceva voiam sa va spun: am o prietena, chirurg plastician la Bagdasar Arseni. Din 31 octombrie comunicam prin mesaje scurte pe telefon: “Esti bine?” “Da” “Mai rezisti?” “Trebuie”. Doarme pe apucate, mananca pe apucate, pleaca de acasa fara sa stie cand se va intoarce si, dupa cum imi spunea chiar ea, traieste intre doua pansamente ale pacientilor ei.
      Vinerea trecuta m-a sunat – era in al noualea cer: pacientii ei (dintre care unul adus in stare grava) erau in sfarsit bine: analize bune, plagi fara infectii si cu primele semne de cicatrizare. De obicei, glumim si radem la telefon; acum n-am vrut sa o bat la cap, insa ea mi-a zis: “povesteste-mi ce s-a mai intamplat prin tara, zi-mi ce poante ai mai citit pe blogurile de umor, am nevoie sa le aud…”
      Oare de ce mi-o fi zis asta?? Poate din cauza suprasaturatiei de durere si de moarte, cum bine a numit-o nike? (chiar, ai trait-o vreodata?)

      Dupa ce am vorbit cu ea, am plans vreo 10 minute. De bucurie, sau de eliberare, sau ambele, nu stiu.

    • @Simona:
      A.S. 1: nu sunt un hater in trecere, citesc si apreciz blogul tau, din pacate aprecierea nu se exprima atat de des pe cat ar trebui (pt ca are o natura continua si difuza, care nu determina actiunea), pe cand rarele dezacorduri/dezaprecieri ma imboldesc mai usor sa scriu! din pacate!
      A.S. 2: Inteleg majoritatea argumentelor date de tine si, poate ma crezi, eram constient de ele cand scriam comentariul. Insa daca as fi dorit sa fiu foarte specific in ce anume ma surprinde ar fi iesit un comentariu kilometric, ceea ce chiar nu cred ca era cazul.

      Acum, sunt cateva lucruri care aseamana cele 2 tragedii, cateva care le deosebesc si sunt de natura sa o faca pe cea de la Paris mai ingrijoratoare (cred eu), desi nu ne este aproape, respectiv sunt lucruri care deosebesc atentatul de la Paris de razboaiele civile din Orientul Mijlociu, de atentatele din alte zone sau de alte conflicte sau tragedii actuale sau trecute.
      COLECTIV a fost un accident!!! A fost un concurs de imprejurari in care indolenta, iresponsabilitatea si ilegalitatile celor implicati (patroni, angajati, firme contractate si autoritati) s-au unit pt a crea un dezastru (am mai scris asta si in alt comentariu). Dar ACCIDENT inseamna ca nimeni nu si-a dorit asta, nimeni nu a planuit asta, nimeni nu se bucura ca s-a intamplat asta, ca daca am invatat cat de cat din asta, nu se va mai repeta, speram.
      Pe cand un atentat insemna premeditare si determinare (pana la sacrificiu suprem) a unor indivizii porniti sa-ti distruga lumea. Accidente probabil vor mai fi, aleatoriu, insa atentate CU SIGURANTA vor mai fi pentru ca cei care le-au facut au asta ca scop al vietii!!! Asta mi se pare chiar ingrijorator, ca cineva iti planuieste moartea si jubileaza cand planurile ii reusesc. Asta inseamna razboi, insa un razboi in strada, in restaurante, in sali de concert, pe stadioane… nu pe campul de lupta, nu intre soldati pregatiti ci intre bombe si oameni care au iesit la plimbare.
      Ingrijorarea creste pentru ca se pare ca sistemele de securitate nu fac fata provocarii, lumea disperata isi ia ramas bun de la libertati de dragul securitatii (a se vedea articolul din Catavencii, dl. Buscu), este ingrijorator ca sisteme de securitate ca cel francez sunt puse in genunchi (ce o fi in Romania, daca am fi luati la tinta!?!?).

      Ingrijorarea este si mai mult accentuata de noutatea situatiei, de faptul ca politici gresite au permis sa se ajunga in acest punct, lucrurile nu sunt reversibile, valul de imigranti nu poate fi intors de unde a plecat, celelalte greseli nu pot fi indrepate, de fapt am putea fi itr-un punct care este inceputul unei noi lumi, o lume ce va fi marcata de teroare. Lumea occidentala, pe care o credeam sigura este pusa sub semnul intrebarii!!! Ceea ce parea ca exista, si ne placea ca exista, ca oaza de siguranta si prosperitate s-ar putea sa nu mai fie!

      Nu am fost la Beirut niciodata, marti eram la Strasbourg, am revenit acasa, vineri si sambata am fost la Bologna si Parma. Daca vreau sa merg la Beirut, ma gandesc bine, trag aer in piept si ma duc. STIU ca s-ar putea sa fie fatala deplasarea, dar daca atunci vreau, merg. Nu as vrea sa merg la fel prin Europa, nu eram obisnuit sa merg la fel ca la Beirut. E o diferenta, nu aspiram sa ne integram in Orientul Mijlociu, pentru ca nu ne-am potrivi: avem viziuni diferite, valorizam diferit viata. Daca Orientul a fost, este si va fi marcat de razboaie civile sau intre natiuni se datoreaza si acestei dispozitii, viziuni despre viata.

      Revenind: si la Bucuresti si la Paris au murit oameni, inocenti, pur si simplu pentru ca se aflau acolo. Cronologic, ne-a socat ce s-a intamplat intai la colectiv. S-a vazut, s-a simtit, s-a auzit, s-a scris si s-a citit. Nu ma asteptam la aceeasi reactie fata de evenimentele de la Paris, sa fim seriosi, nu ma asteptam la aceeasi reactie!
      Dar sincer m-a socat sa vad NICI O REACTIE. O revenire la cotidian, o trecere pe langa care m-a lasat perplex! Pe televiziunile italiene am putut simti ce inseamana solidaritate europeana, parea ca Parisul e putin mai sus, cam intre Torino si Milano, acolo, la ei, nu undeva – departe, intr-o alta lume. Mda, se pare ca ei sunt o lume, din aceeasi lume, noi suntem din alta lume, si atat timp cat trecem usor pe langa problemele din lumea lor nu vom fi din lumea lor, vom ramane in lumea noastra!
      Apreciem solidaritatea, cand avem necazuri ne place sa o simtim, sa fim ajutati.
      Stiu ca blogul nu este o agentie de stiri, sa reflecte tot ce se intampla intr-o pondere potrivita cu importanta fiecarui eveniment. Si desi stiam asta, dupa cele doua saptamani de #colectiv, am fost socat sa vad nimic despre Paris! Am intrat si sambata, si duminica, “sa vad ce zice Tache de Paris” (a se citi intr-o nota apreciativa), si na, e weekend, deocamdata e poate devreme, nu era nimic. Pt ca apoi sa vad ca nu era nimic de zis despre Paris…

      Asa se explica reactia mea, imi cer scuze daca am ofensat, a fost o reactie emotionala!

    • @Alin: Nu îmi pune cuvinte în gură, te rog, nu am spus că nu este nimic de spus despre Paris, am spus că nu am eu cuvinte la mine în momentul ăsta și MAI ALES nu am un unghi nou din care să abordez problema. Nu e ca și cum, dacă nu scriu eu, nu au scris și nu scriu o grămadă de oameni. Vrei să-ți povestesc ce am vorbit și vorbesc cu prietenii și cu soțul meu, de atâtea zile, ca să îți dovedesc că mă interesează? Că înțeleg că ți-e teamă că nu mă interesează. Sau ce vrei, de fapt, că nu te înțeleg? E plin internetul românesc de dezbateri pe această temă, de ce ai tras tu concluzia că, dacă n-am scris eu, nu NE interesează și că nu suntem conștienți? Cine nu suntem conștienți??? Suntem foarte conștienți, n-avem cum să nu fim, de n-am căutat, personal, la soluții pentru problema terorismului, de vineri seară până azi, de mă doare capul. Nu, nu le-am găsit, am măcinat aceleași discuții pe care le macină toată lumea, despre laicizare și până unde ar trebui să meargă ea, despre religii și ideologii, despre nazism, creștinism și alte -isme, despre arme și guvernele care au finanțat nenorocirea asta, despre faptul că cei mai mulți dintre teroriști erau cetățeni francezi și belgieni și nu refugiați, despre ăla că unul dintre ei era în vizorul serviciilor de 10 ani, despre sărăcie și lipsa de educație, care sunt cauzele principale, dar nu sunt singurele, despre cât a ucis și creștinismul, despre, despre, despre… Doamne, nu-mi vine să cred că avem această discuție și că dau explicații deja a doua oară…
      P.S. Nici despre Colectiv în sine nu am scris, repet (deși nu, nu ai dreptate, nu a fost doar un accident, a fost un efect al corupției din țara asta și al desconsiderării legii), m-am abținut să storc tragedia și am scris despre chestiuni colaterale.

    • alin
      suntem deja chiauni de durere
      nu se poate la infinit sa te doara

      a fost un fotograf la marea revista n geografic care s-a sinucis după ce a fotografiat un copil pandit de un corb sa-l mănânce imediat ce nu va mai mișca ….

      suntem f aproape de starea aia
      nu era cazul sa iesi in fata sa ne dai lectii

    • Ok, imi cer scuze inca odata, mai mult de atat nu pot sa fac nimic.
      Daca deranjeaza, puteti sterge comentariile, nici o problema, au fost 2 interventii nefericite din partea mea.

    • Alin
      sunt un munte de om
      pe bune
      dar cum ai spus acum ca-ti pare rau, mi-au dat lacrimile
      si eu iti cer scuze
      toate zilele astea ne dor

  9. Maica-mea gatea fix precum Tanti Sofi 😆 Primii sase ani din viata mi i-am petrecut la bunica-mea, care gatea divin. Cand am fost mutata in Bucuresti pe motiv de inceput de scoala, am mancat sandwichuri cateva luni de zile, ca nu puteam sa ma ating de nimic din ceea ce mi se punea in fata. Ce-i drept, eram deja antrenata de la bunica-mea cu mancare gustoasa si 1001 pretentii, plus ca daca nu imi placea mancarea, mi se facea rau. Ulterior am fost preluata in custodia surorilor mele si am mancat si eu intr-un final ceva comestibil 😉

    • asa e fi miu.

      jelanie si prapad la gradi.
      acasa , vine in bucatarie cu formula: noteaza comanda si adu-mi-o fix in 30 de min.
      eu, topita toata dupa strumf, imediat execut cat ma pricep comenzile leului.
      ei , la gradi nu s-a putut atinge de mancare.
      drept pt care daca vedeti niste parinti adormiti cu papornita cu sufertasele cu ciorba, felul 1 si 2, gustare, mic dejun ,plus fel varianta daca nu vrea nimic din ce i-am pus, suntem noi, eu si sotu.

    • stiu, vai de nor-mea, da asa s mamele de baieti, soacre veritabile. mai ales cu felul varianta

    • @ nike Empatizez cu Strumf! De fiecare data cand am fost trimisa in tabara, am mancat doar micul dejun si in rest nimic. Ma intorceam acasa cu cateva kg in minus si cateva zile mancam in continuu din ceea ce imi pregateau surorile mele.
      La inceputul relatiei cu my better half, el mi-a zis ca ar fi o fiinta dificila in legatura cu mancarea. I-am spus ca are foarte mici sanse sa ma intreaca. Dupa cateva luni, mi-a recunoscut suprematia 😆

    • ehe, va fi o lupta dura intre noi doi. eu sunt mama,tata si tot neamul sclifoseniei. nu mananc decat anumite chestii, nu renunt la cele care imi fac rau daca imi plac si nu ma pacalaesti veci sa manac 2 zile la fel. In deplasare nu mananc decat daca vad cum arata vasele in care s-a gatit, altfel si painea uscata e buna.

    • Ce vorbesti mata de sclifosenie? Un instinct de supravietuire (alta explicatie mai pertinenta n-am gasit) decat la fiu-mio (fecioara) nu am vazut! Ce e aia mancare de a doua zi? Cum adica snitele cu forma si culoare imperfecta? Ce piure de legume pasate? Glumesti? Totul trebuie analizat, inspectat si trecut prin filtrul lui. Nu glumim nici la capitolul gust! Sunt alba in cap! De unde pana sa raman gravida eram la nivel de cartofi pai cu vegeta si ochiuri, pateu si cremvursti (bleaaaah), acum citesc bloguri culinare, am un dulap plin de instrumente de gatit (si nu ma refer la polonice si linguri de lemn)! Si toate numai pentru racamete! Numai mama de baiat fecioara sa nu fi!

    • eu is fecioara
      strumf e leu

    • Sagetatoare! 😀 Eu am dat “vina” tot timpul pe bunica-mea ca ea m-a invatat sa mananc in fiecare zi alt fel de mancare si care sa fie neaparat gustos. Am mari probleme cand sunt invitata la masa la vreo Tanti Sofi si trebuie sa baletez printre felurile de mancare. Noroc ca sunt slaba si toata lumea presupune ca eu nu mananc deloc

  10. Io, daca as fi dumnezeu si doamne doamne
    As decreta ca teroristii sinucigasi
    Sa nu mai faca explozie
    Cu doar implozie

  11. Gabriel Apavaloaiei

    Simona,o mica observatie (cu toata simpatia!) : expresia “bocna de sarata” nu cred ca e cea potrivita…se zice “inghetat bocna”,dar “ocna de sarat(a)”…cel putin asa zicea bunica-mea,crescuta in Regat si murita in Banat…cred ca “ocna de sarat” face trimitere la ocna de sare…cantitate uriasa asadar…Si ca veni vorba de varza calita si sosete nespalate,va sfatuiesc sa incercati varza aia nemteasca conservata in otet si gatita ca la ei…abominabil pentru unii,greu pentru altii(ca au dat bani pe ea:))

  12. Tarhon în (aproape) orice fel de mâncare. Ăsta e secretul unei colege căreia, de regulă, nu-i reușește mai nimic în bucătărie. Aruncă niște tarhon proaspăt, uscat sau murat și nu mai contează ce-i acolo și ce-ar fi trebui să iasă pentru că totul are gust și miros de, evident, tarhon.

  13. Bunica mea care m-a crescut, Dumnezeu s-o ierte, incerca sa incorpeasca pe timpul lui Ceausescu tot felul de mancaruri din mai nimic…uneori reusea, alte ori mai putin. Matusa mea cand vedea ca a cam ‘lungit’ mancarea, mereu o ironiza spunand: ‘apa si faina, sa fie troaca plina’. :))
    Eu, sincera sa fiu, am invatat de mica sa gatesc pentru ca bunica si matusa cu care am crescut nu imi satisfaceau pretentiile. Nu am fost o sclifosita la mancare, dar nu suportam rantasurile, prajelile si sarea in exces, chestii pe care nu le plac nici acum.
    Acum am o soacra care gateste foarte bine si a trebuit sa ma ridic la nivelul ei in ochii familiei sotului. Si nu vreau sa-mi fie spre lauda, dar sotul si socrul meu au fost multumiti inca de pe la inceputuri. Recunosc ca eclerele si amandinele de la soacra-mea am invatat sa le fac, iar daca vrau sa-mi impresionez musafirii, fac o prajitura ca la ‘soacra-mea acasa’ si ii dau pe spate. 😉

    Eu am o singura problema, nu imi place sa fac ‘munca de jos’ in bucatarie, mi-ar placea sa am mereu pe cineva care sa imi curete si sa-mi taie legumele sau sa-mi cearna faina etc. Cred ca am fost chef intr-o viata anterioara. 😀

  14. Aveam o vecina bucatareasa la fel de buna ca Tanti Sofi . Acesteia nu ii ieseau deserturile defel , dar , a invatat o reteta de fursecuri care, culmea, ieseau bunicele, adica se puteau manca.
    Intr-o zi face ea doua tavi de fursecuri. Erau sub forma de banutei ,iar intr-o margine ii aplica din viteza o stafida( erau scumpe si rare acum 25 de ani ). Din cauza fructului ,fursecurile cresteau de jur-imprejur si luau o forma …ciudata.
    Apare fratele vecinei in vizita. Eu , copil, ma jucam cu fetita gazdei.Vine si mama sa ma ia acasa si ia o prajitura caci ii fusese oferita cu insistente. Nea Viorel( fratele gazdei ) era preocupat cu aranjarea fursecurilot pe farfurie.
    -Ce faci, Viorele, intreaba sora-sa ? De ce nu le lasi pe fața?
    -Cum ,dracu’ sa le las, Vica ? Tu nu vezi ca ai facut prajituri obscene? Zici ca-s …pizdulici ! Hai, ca m-au auzit si astea mici !

  15. E mai vechi tortul, fata, ni l-ai mai aratat. Iti dai seama cat de afectat emotional am fost, daca l-am tinut minte??? Imi bantuie cand si cand noptile. :mrgreen:
    Auzi, da’ de ce ai pus semnul acela de interdictie la alunele de padure? Se refera doar la Nutella, nu? Alunele de padure face bine, asa stiu.

    • Simona se plagiaza ?
      Nu pot sa cred …
      Demisiaaaaa….

    • păi am zis asta: “dacă nu credeți, vă mai arăt o dată tortul pe care l-au făcut soțul meu și cu fratele lui pentru tatăl lor”. și am dat și link către postarea originală. 😉

    • Iti dai seama cat de afectat am fost? N-am vazut link-ul, n-am citit textul (m-am uitat doar la poze) si mi-am amintit terorizat de experienta terifianta. :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  16. In vremuri de mult apuse, aveam o colega de serviciu care facea niste prajituri cu care i-ar pune pe faras pe toti master chefii televizati. Numai ca in caietul de retete( pe care-l punea la dispozitia oricarui doritor sa munceasca doua zile la ceva ce se manca in 10 minute) indicatiile erau cam asa: ,,faina cat cuprinde, zahar( sau sare) dupa gust”. Si ma pocneste pe mine vrednicia sa fac niste fusecuri. Numai ca la mine o fi cuprins mai multa faina, zic. Si fac foaia cu tot dichisul si le tai rotunde cu un capacel din acela de la cutiile de medicamente. Le coc, dar la mine au ramas fix tapene. La care mama, spre consolare: ,,Lasa ca sunt foarte bune de fise la metrou!” Pe vremea aia se intra la metrou cu fise de 3 lei avand diametrul fursecurilor mele.

  17. Simona
    The rog frumos
    Imprumuta-mi si lu dg o bicicleta daia ca trebuie sa ma duc pana undeva si n-am benzina la giulietta.
    Cand ma intorc promit sa it I aduc niste fursece facute de mine, sunt bune, matrixu stie ca le-a vazut si n-a murit si nici n-a orbit.
    Nu stiu insa de ce ma ocoleste in ultimu timp.

  18. Eva a zis ca nu poate sa mai scrie aici ca si banat-0.
    Protestez daca o ierti.

  19. Eu din fericire nu prea am avut contact cu persoane care sa aiba asemenea talente nemaivazute la gatit 😛 insa in copilarie aveam o problema cu sarmalele maica-mii, in care punea o tona de foi de dafin..aveau un gust..nu va descriu 😛 Ca o paranteza, o sa povestesc ceva care aparent nu are treaba cu sarmalele, dar o sa vedeti in final ca are :)) deeeci…eram prin clasa a VI-a si pe vacanta de primavara aveam de facut niste exercitii la matematica dintr-o culegere (nu mai stiu cum se numea)…in vacanta am plecat la bunica-mea la Brasov si chiar inainte sa intram in oras imi aduc aminte ca am uitat culegerea acasa la Pitesti..tragedie!! noroc ca saptamana urmatoare urma sa vina o cunostinta la Brasov in delegatie si imi aducea si culegerea. Se duce bunica-mea la hotel sa recupereze obiectul…era culegerea gresita!! tragedie…a trebuit sa merg cu bunica-mea inapoi la Pitesti cu autobuzul (ca nu se putea sa ma prezint la scoala cu exercitiile nefacute)..dupa un drum infect cu peripetii, spart cauciuc la autobuz, etc ajungem in sfarsit la destinatie…la masa ghiciti ce…sarmale evident :)))
    Alta poveste e cu galustele cu branza facute tot de maica-mea, asa numitele ghiulele, care nu puteau fi mestecate optim…la ora 15 intr-o dupa masa cand eram la liceu trebuia sa fiu la pregatire pt bac la matematica si eu stateam si mestecam la galuste..maica-mea “nu te stresa atata, ca proful nu se muta” 🙂

  20. Mamaie avea talentul sa transforme orice mancare in ceva divin. Nu imi amintesc sa fi fost ceva care sa nu-mi placa. In schimb, cea mai buna mancare facuta de mama, era friptura la gratar facuta de tata :))!
    Sa va dau niste exemple:
    1) friptura de porc la cuptor…lua o cratita, punea in ea cateva bucati de carne, fix o sticla de jumate de bulion facut in casa si vreo 300 ml de ulei, sare si foi de dafini….Doamne, simt si acum uleiul ala si bulionul ala dulceag…chhhh!
    2) supa cu galuste…puteai sa iti spargi singur capul cu o galusca.
    3) dulciuri nu facea pentru ca reusise cineva s-o convinga ca nu e facuta pentru asta (nu stiu cine a convins-o, insa sa-i dea Dumnezeu sanatate pt binele pe care ni l-a facut)
    4) era lesinata dupa ceapa prajita si dupa tocanita de ceapa…mi se face greata numai cand aud de ele…greata la propriu.

    Dar poate ca unii dintre noi suntem setati sa ni se para mai buna mancarea lu’ mamaie si culmea ar fi ca, intr–o buna zi, copiii mei sa vina acasa si sa laude mancarea facuta de mama mea :)))!

    • să știi că am văzut oameni care apreciau niște mâncăruri oribile doar pentru că se obișnuiseră cu ele din copilărie 😉 :mrgreen:

    • pai e si un banc :
      face nevasta in prima zi o mâncare buna
      si vine soțul si zice
      – nu-i buna, eu vreau ca la mama ,si o arunca pe geam
      a doua zi la fel,

      femeia saraca nu mai stia ce sa faca.

      a treia zi face niște fasole ,dar adoarme in timpul fierberii si se arde mâncarea
      si apare soțul
      Miroase , si miroase de cum intra foarte curios , nevasta înspăimântata vrea sa fuga,
      dar sotul zice
      – vezi ,asta e , mancare ca la mama

  21. Ce minunatie de tort lichid, trebuia sa il lasi “nereparat”. Seamana cu un tort facut de mine de Revelion, acu vreo 2 ani: m-am grabit sa termin si nu am asteptat sa se raceasca crema (cred ca am si taiat-o, n-am idee de ce). Am intins-o asa, relativ calduta, pe blat, si am bagat tot esafodajul la frigider.

    Dupa cateva ore, am deschis intamplator frigiderul si am ramas cu gura cascata: crema (alba la culoare) se scurgea in picaturi lenese pe rafturile frigiderului, iar tortul arata ca un ghetar topindu-se sub efectul gazelor de sera. Evident ca iubi, in loc sa ma ajute sa limitez dezastrul incalzirii globale, a izbucnit in hohote de ras cu lacrimi, de nu stiam cui sa acord mai intai primul ajutor: lui iubi, sau ghetarului (ma rog, tortului). Ceea ce nu l-a impiedicat pe iubi sa manance apoi din ramasitele ghetarului, ca la gust era foarte bun…problema lui era consistenta 🙂

  22. Mi-a povestit o buna prietena o intamplare de la inceputul casniciei ei, legata de minunatul desert numit orez cu lapte. Suna suspect de mult a banc, dar va povestesc. Barbatul ei, mort dupa orez cu lapte. Fata, priceputa in bucatarie, face orez, replica lui: nu seamana cu al mamei (insulta suprema!!). Urmatoarea data, ea se mobilizeaza, intreaba soacra de reteta, o respecta intocmai, rezultatul e fix acelasi: nu e ca la mama acasa. Povestea se repeta de cateva ori, prietena mea incearca tot felul de variante, fara succes. Enigma se desluseste cand merg la un moment dat la pranz la soacra: orezul ei.era mereu prins, avand o nu foarte discreta aroma de fum… Asta apropos de cum ni se seteaza niste asteptari de mici legate de gustul anumitor mancaruri.

  23. Stiti pa cineva care trage bine de aplecat?
    Ca mi s,a aplecat de la sunca si sorici .
    Si nici bere nu mai am.
    Sunt un amarat, vai da coliva mea.

  24. Eu mi-s tanti Sofi :)))
    Oricat m-as stradui, nu iese nimic din mana mea!

  25. La primele doua poze cu tortul,am improscat tot laptopul cu bere,ca tocmai bausem o jumate de pahar,dupa care nu m-am oprit din ras 10 minute!!!Cata eleganta si rafinament in leatzurile alea,parol!Ca sa te abtii de la infulecarea intregului tort ti-ar trebui un dispozitiv din asta:
    http://www.zoso.ro/metoda-noua-slabit/

  26. Simona iti multumesc pt textul asta…eram uber deprimata si am ris cu lacrimi.adevarate.pe bune te-ai gandit sa scrii un scneariu pt o comedie? Deci l-am trimis tuturor prietenilor….moooooor de ras..you saved my day!

  27. Am vrut sa imi dau numele adevarat, dar mi-a fost frica:))
    Nasa mea ne-a servit o data la un parastas (in ianuarie) salata de boeuf cu bucati mari de slanina:)) Taiata cam cat degetul mic de la picior ca dimensiuni.
    Aveam cam 6-7 ani si nu am mancat salata de boeuf niciodata pana la majorat. Cand am vazut cum se face si ce se pune in ea:))

    Mama gateste demential, as ucide acum pentru o felie de tort Joffre ca ala facut anul asta de Pasti.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green