Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Ministerul Culturii și cronica unei finanțări intrate în gard

În cele ce urmează veți citi povestea halucinantă a unui concurs-bătaie de joc, organizat de Ministerul Culturii, spusă de niște oameni care mai întâi l-au câștigat, iar acum, când din motive de neînțeles concursul se reia, nici măcar nu mai pot să se reînscrie. Citiți cu ochii voștri textul semnat de Ioana Călinescu, Ioana Cîrlig, Petruț Călinescu, Marin Raica și George Popescu, în timp ce vă loviți ritmic cu capetele de birou:

“În primăvară Ministerul Culturii ieșea la înaintare cu un discurs emoționant în care se scutura de molii și îmbrăca straiele unui finanțator cultural progresist, cu deschidere și viziune,­ lansând CultIN – un program de finanțare a industriilor culturale și creative. În numai câteva luni se alege însă praful de elanul revoluționar al Ministerului. Se împiedică și cade direct în nas. Mai exact, fără să dea explicații, anulează un concurs… la două luni de la anunțarea câștigătorilor. Decide să refacă totul de la zero, într-o variantă îmbunătățită. Bătrânește, old style, ca și prima oară, deși în plină epocă revoluționară a debirocratizării. Plus dosar cu șină. Cităm din anunțul de reluare a concursului: “Ofertele culturale din domeniul industriilor culturale şi creative sunt prezentate de solicitanţi sub forma unui dosar (în format clasic, cu şină)”. Oare câte proiecte creative încap într-un dosar cu șină? Ce se întâmplă ci cei care au câștigat prima dată? Ministerul e de treabă, le dă voie să mai aplice o dată (în caz că au fost pe fază și au aflat la timp de noul concurs). Dar atenție! Toate bâlbele organizatorilor s-au lăfăit pe timpul de implementare al proiectelor. Dacă la prima simulare de finanțare proiectele aveau șapte luni de desfășurare, acum mai au la dispoziție fix o lună și un pic.

Dar să derulăm calendarul eșecului mai detaliat:

Aprilie 2016

Se lansează CultIN, o linie de finanțare pentru hub-uri culturale. Se dau anumite detalii, unele lipsesc. Nu există niciun contact al organizatorilor, lumea întreabă haotic pe pagina de FB a ministrului Alexandrescu: care e perioada de implemenatare, care e deadline-ul? Anunțuri legate de concurs apar din când în când pe site-ul Ministerului, iar, pe măsură ce sunt înlocuite de altele mai noi, rămân ascunse într-o arhivă ce dă rezultate aleatorii la căutare.

 Mai 2016

Centrul de Fotografie Documentară, un proiect de grup, este unul dintre cei șapte câștigători ai finanțărilor CultIN. Uraaa, mai ales ca e proiectul nostru: Ioana Cîrlig, Petruț Călinescu, Marin Raica, George Popescu, Ioana Călinescu. O să producem povești foto sub aceeași pălărie, le grupăm și pe altele faine laolaltă sub un site nou. Țopăim precum Geoană la afișarea rezultatelor, înștiințăm partenerii, ne facem planuri. Până când primim un telefon dubios din interiorul ministerului care ne comunică neoficial că urmează să fim descalificați. Ne-ar lipsi o hârtie fiscală care nu părea obligatorie la momentul înscrierii, pentru că la dosar depusesem deja o altă hârtie care în mare spunea cam același lucru.

Luăm legătura cu un alt câștigător și aflăm că lui i s-a cerut telefonic acel act, după deadline. Că e doar o formalitate. Ne panicăm, nimeni nu ne spune nimic oficial, site-ul Ministerului refuză orice detaliu despre modalitățile de contactare. Încercați chiar și azi să vedeți dacă puteți da de cineva de la Minister prin site-ul lor. Au, în mod ironic, și un tab intitulat “Transparență”, dar, dacă apeși pe Contact, ești trimis pe homepage.

În fine, listele finale sunt publicate și de aici nu se mai mișcă nimic. Noi suntem acolo, negru pe alb, în lista de câștigători. Aflăm, apoi, de pe la colțuri, că noul Ministru al Culturii convoacă neoficial doar patru din cei șapte câștigători. De ce patru din șapte nu știm nici astăzi. Explicația celor din Minister este prea ridicolă pentru a fi menționată aici. Înghițim în sec la penibilul situației, dar ne ducem și noi la întâlnire. Neinvitați. În cap ne sună un singur argument: suntem pe lista de câștigători. Aici Ministerul admite că au fost foarte multe greșeli de organizare, diferite regulamente și norme au fost aplicate pentru fiecare participant. Pe lângă mângâieri pe cap pentru minunatele proiecte, doamna Ministru ne promite o soluție în două săptămâni. Apoi tăcere mai bine de o lună jumate.

Iunie 2016.

A trecut o lună peste termenul promis și în continuare nu știm nimic. Aveam parteneri implicați, un calendar al activităților, ne e clar că totul e deja dus naibii, dar ni s-ar părea de bun simț măcar o explicație. Sunăm, insistăm până ni se răspunde: “A, cum, nu știați, nu v-a anunțat nimeni? Am găsit soluția. Refacem concursul”.

Iulie 2016

Reapare anunțul concursului pe site-ul Ministerului Culturii. Solicitanții, de data asta, trebuie să prezinte 7 kg de documente în print, semnate conform cu originalul. Toate prezentate obligatoriu într-un dosar cu șină. Timp de implementare a proiectelor: o lună și un pic (față de șapte inițial). Mai putem noi oare reaplica cu proiectul nostru câștigător, care a fost gândit pentru șapte luni, din care șase s-au pierdut cu bălmăjelile Ministerului? Nu mai putem.

Ne e din nou foarte ciudă, mai ales că astea se întâmplă acum, când la alte ministere se fac reale progrese.

21.07.2016

Ioana Călinescu

Ioana Cîrlig

Petruț Călinescu

Marin Raica

George Popescu

(Centrul de Fotografie Documentară)

Later edit: Între timp, Caramitru e uns director al Teatrului Național pentru încă 5 ani. Nu, nu a fost vreun concurs, i-a evaluat cineva proiectul de management pentru următorii 5 ani, a zis că e bun și aia e. Știu, vi se pare că nu ați citit bine, dar chiar nu a existat posibilitatea să candideze și altcineva pe acel post, nu se organizează concurs decât dacă managerul evaluat ia notă mai mică de 7, ceea ce n-a fost cazul lui Caramitru. El ia mereu numai note mari, de-aia e directorul TNB de 11 ani și se pregătește pentru încă un mandat de 5 ani. Așa e legea, special făcută pentru dinozauri. Cum adică cine l-a evaluat și a decis că e competent și numai bun să conducă teatrul încă un cincinal? Nu mai puneți întrebări tâmpite. Nu se știe, componența comisiei nu a fost publică. Tentativa lui Vlad Alexandrescu de a schimba modul de desemnare a managerilor instituțiilor culturale (pentru care, de altfel, Caramitru a și făcut superscandal), a murit în prafa murit în praf. Ne-am lins pe bot de reformă, se pare. Mie mi se pare halucinant.

Later later edit: precizare importantă de la Miruna Runcan:
“Toata discutia e alaturea cu drumul, din punctul de start. Ministrul Alexandrescu nu a (putut) modifica(t) legea – Caramitru poarta majoritar raspunderea, dar nu doar el. Parlamenul nu a aprobat ordonante de vara pentru Cultura. Evaluarea directorilor de nationale era LEGAL obligatorie in aceasta vara. Comisia (oricare-ar fi fost) nu putea opera decat pe metodologiile legii actuale. Care, (orideunde-ai fi numarat, de jos in sus sau de sus in jos) la cei 5 ani anteriori, nu puteau da decat acest rezultat. Nu, Caramitru nu e prieten cu mine, (foarte) dimpotriva. E un blocaj, restul sunt emotii si fitze.”

Mda… Deci blocaj total. O să murim cu dinozaurii. 🙁

17 comentarii

  1. Halucinant in toata povestea asta este ca daca le spui in fata cat de incompetenti, incongruenti si impotenti, ba chiar incontinenti in impotenta sunt, vor fi extrem de ofuscati. Daca le vei spune ca nu merita niciun ban ca salariu de la buget, nu sa ceara mariri si prime, la fel. Daca le spui ca sunt oameni in privat care platesc din propriul buzunar orice greseala si muncesc mai mult si mai bine decat ei si de multe ori pe bani mai putini iti vor intoarce spatele. Sa urlu “demisia”? Ajuta?

    • de unde rezultă că degeaba ai ministru tehnocrat, dacă gigeii de sub el vor cu tot dinadinsul să se întoarcă la dosărelul cu șină și să facă muci un concurs, le iese fără probleme 😥

    • costicămusulmanu

      nu l-ai auzit pă domnu’ Borc? ministru tehnocrat? citez din memorie…”o treime (nb dintre salariații ministerului) pun bețe-n roate, o treime sunt dezinteresați și în cel mai bun caz nu se achită de obligații iar o treime lucrează”…spune unu’ care a fost derector la cimentiști în țări străine…de ce? pentru că sindicate și contract colectiv…
      asta-mi aduce aminte de o povestire a cuiva, în tren, hăăăt pe vremea cînd ne giucam noi cu pterodactilii și existau bursele Tempus (sau Socrates?):
      -la noi la facultate, povestea domnișoara, a fost anunțată o bursă în Franța; s-au înscris (bineînțeles că nu în urma anunțului de la avizier, hă hă) fata rectorului, băiatul decanului și cel al secretarei; știți cine a plecat?
      -….???
      -băiatul secretarei, of course! ceilalți aveau hibe la dosare!!!!

      hai, vă pup, și vorba moldoveanului: nu retrăiți!
      m-ați trezit cu gălăgia voastră după nici o oră de somn…am luat o linguriță de miere și mai sug 2 felii de lămîie că mă omoară durerea în gît…dr. chin, ametista, e bine? salutăritătă de la velico tîrnovo bulgarstătă…

    • Bre, Costicutza, mai ghini zi-nii dac-ai prins pokimonu ala special pi la bulgari, bre, ca la noi ii varza, nu l-a gasit nimenea,nimerichea, csf! cnfc!

    • costicămusulmanu

      dragă luminițo, cu tot respectul, am trecut binișor de vîrsta la care alergi după maimuțoaie și nici n-am atins-o pe cea la care te miști în slow motion după ele…așa că nu știu despre ce vorbești, sorry

  2. Bună,

    Întâmplător și eu am participat la un concurs organizat de același minister, cu ajutorul unui cunoscut headhunter, tot prin aprilie. Obiectivul era selectarea unor persoane dintre care să poată fi aleși membrii consiliului de administrație pentru o anumită regie autonomă din subordinea Ministerului Culturii. Un concurs care menționa că nu exista nicio blibliografie pentru proba scrisă, însă care, la aceeași probă scrisă solicita detalii precum structura detaliată a unui anumit tip de raport, precum și numărul necesar de pagini (?!). Proba scrisă s- a finalizat cu admis/respins, deși la alte câteva concursuri erau menționate punctajele obținute. La fel, nicio mențiune privind modalitatea și termenul de a contesta rezultatele probei scrise și la fel niciun răspuns pe această temă de la organizator la mail-ul transmis pe adresa dedicată pentru a obține clarificări. Nu voi face nicio referire la calitatea profesională a celor care au câștigat concursul însă sincer mă îndoiesc de faptul că cel puțin unii dintre aceștia ar fi știut ce să răspundă la unele din cele 9 subiecte, unele chiar destul de tehnice.
    Dar, nu-i așa, ministerul are acum o imagine bună, cine-aș fi eu să pot contesta asta?

  3. Nu am inteles care este legatura dintre “cultura” si preocuparile celor din Ministeril Culturii,din oricare dintre guvernele post1990 ale Romaniei?

  4. am auzit, ca au fost ceva dosare care au castigat pe pile.
    concursul a fost organizat cu un ministru care a demisionat(am inteles ca au fost ceva prostii in concursul ala inclusiv criteriile de selectie nu erau definite) si cand a venit urmatorul, a avut 2 alegeri, sa isi asume mizeria si sa mearga mai departe, sau sa aplice o solutie in care sa nu murdareasca institutia si numele ei.
    erau cateva proiecte cu oameni politici care au luat pe pile 😀
    consider ca a fost o miscare mai buna.

    • petrut calinescu

      Opa, ne apropriem de cercul exclusivist din MC. Buna ziua domnule/doamna BlaBla.

      Spuneti despre anularea concursului:

      “sa aplice o solutie in care sa nu murdareasca institutia si numele ei.
      erau cateva proiecte cu oameni politici care au luat pe pile ?
      consider ca a fost o miscare mai buna..”

      Cunosc si cativa alti castigatori (ok, nu pe toti 7) si nu sint oameni politici. Bine, poate sint si eu politician si nu stiu. Poate ca de aia nici nu am fost chemati la intalnirea secreta de la Minister. Oricum ar fi, miscarea asta dibace care v-a starnit admiratia si-a batut joc de niste oameni care nu au legatura cu politica, sub pretextul sprijinirii. Nuntile si cumetriile o sa sprijine in continuare fotografii mult mai bine decat o face Ministerul Culturii.

  5. costicămusulmanu

    ia căutați voi frumușel să vedeți firma cărui afin al cărui angajat din MC produce (sau mai simplu importă din RPC) dosare cu șină?

  6. Incompetenta? Mai degraba rea vointa sau coruptie.

    • Sincer, ii cunosc atat de bine pe multi de la stat incat nici nu mai pot fi banuiti de incompetenta. Intotdeauna, dar INTOTDEAUNA, sa pui inati problema coruptiei, a traficului de influenta. Suntem in tara lui “mie ce-mi iese”.

  7. Ministri de paie.

    (si la sanatate e la fel)

  8. Voi credeați că elitele sunt selecționate prin concurs? Niciodată. Numai ”aleșii de gașcă” au acces la miere.

    Voi sunteți buni numai să le venerați și să-i ajutați să țină în viață impresia că nu-s sterile …

  9. stefan caraman

    stii ce e trist in toate povestile acestea Simona? ca ele se repeta, invariabil, in pas de cadenta aproape… daca facem ceva nemteste in Romania, asta este modul in care se promoveaza impostura, furtul in general. toti cei care se agita in social media sau pe unde apuca nu fac decat un exercitiu de refulare si nu pentru ca nu vor mai mult ci pentru ca nu se poate mai mult : usile sunt inchise, urechile astupate… eu personal mi-am promis ca orice contact cu un “caramitru” din asta il finalizez cu bataie; nu sunt corect politic, mi-a ajuns

  10. Si cu AFCN aceeași bătaie de joc

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint