Oameni despre care nu se vorbește

Vara asta, am mâncat chintale de afine, sub formă de cheesecake care nu îngrașă. Se pun 2 biscuiți digestivi pisați într-un pahar mare, deasupra un iaurt grecesc mic, peste iaurt, o linguriță de dulceață fără zahăr (de fructe de pădure, de afine sau de cireșe negre), iar, peste toate cele, muuuuuuulte afine. Se mănâncă doar asta, în loc de orice altceva, uneori și de trei ori pe zi, până dă frigul și dispar afinele din piață. Mi-am tot cumpărat, așadar, afine din piață cu kilogramul, până s-a instalat toamna asta rece. Mereu, din același loc, de la o doamnă drăguță, care ținea taraba împreună cu soțul. De câteva ori, m-au servit chiar câte unul dintre cei trei copii ai cuplului: o fată adolescentă, un băiat adolescent și un puști de vreo 8-9 ani. Erau în training, îi lăsa maică-sa să mai vândă, în timp ce îi supraveghea discret, de la distanță. Mai intervenea doar din când în când, îndepărtând cu grijă vreo afină mai stâlcită din casoleta în care-mi era cântărită marfa sau ca să-i ajute cu niște mărunt pentru rest.

În ultimele luni, prin forța împrejurărilor, am vizitat mult și magazinele de pe lângă bloc. Așa am ajuns să apreciez un mic magazinaș cu “de toate”, de unde am tot luat legume, unele fructe, uneori și înghețată. Într-o seară, m-am dus după înghețată, fără portofel. Când să plătesc, mi-am dat seama că n-aveam cu ce, m-am scuzat și am dat s-o returnez și să plec. M-a văzut însă patronul, un tânăr la vreo 30-35, care tocmai muta niște lăzi prin magazin. A plătit înghețata din buzunar și mi-a zis să-i aduc eu banii când o să pot. Nu mă cunoștea, nu mă mai văzuse pe-acolo, pur și simplu a avut încredere.

Din buticul cu materiale de construcții, șuruburi și alte articole care țin de meștereală de la parterul blocului, mi-am luat, la un moment dat, becuri, niște bandă adezivă și o veioză. Proprietari: doi bătrânei. M-am întrebat de multe ori de ce nu vând spațiul, ca să-și vadă liniștiți de bătrâneți, fără să mai muncească. Probabil că le face bine mica lor afacere. Îi ajută să aibă unde merge în fiecare zi, să aibă o treabă, o preocupare, un sens.

Mai am și o farmacie la bloc. Mă știu farmacistele ca pe un cal breaz. Uneori, când cumpăr mai multe și mai voluminoase, mi le dau pe la ușa din spate a farmaciei, care e chiar lângă ușa scării mele, ca să nu le car. La fel mă știu și fetele de la coaforul de cartier, unde mă vopsesc. Iar doamnele care coc pâinea la Mega mă întreabă imediat ce mă văd, dacă vreau să-mi pună un pave cu maia și nucă la cuptor sau mai am încă acasă din cea de ieri.

***

Sunt oameni despre care nu prea vorbim. În jurul lor și-a construit portofoliul o bancă din România. Patria Bank se definește ca fiind o bancă a românilor simpli, care își câștigă pâinea prin meserii care nu sunt musai la modă, a micilor fermieri care cresc legume cu mâinile lor, a micilor comercianți de prin piețe sau de prin cartierele României, a tuturor românilor obișnuiți.

Ce produse oferă Patria Bank:

Clasicele produse pentru persoane fizice, care sunt simple, nesofisticate și accesibile chiar și celor cu venituri mici. Creditul de nevoi personale se acordă, de exemplu, și celor cu venituri de doar 500 de lei; depozitele sunt în câștig, cu dobânzi bune sau promoții cu premii. Chiar acum există o promoție cu peste 5000 de premii;

Pentru companii, oferta e foarte diversă:

– Microcredite rurale, agro sau „urbane”, destinate celor care au nevoie nu doar nevoie de finanțare, ci și de încredere pentru a crește: legumicultori organizați în mici întreprinderi familiale sau mici afaceri de și pentru familie, mici comercianți;

– Finanțare agricolă, pentru ferme mari sau mici;

– Credite fără garanții (creditul EaSi), credite punte sau credite pentru finanțare europeană.

Banca mai susține și Asociația Creștem România Împreună, ale cărui proiecte, “Mall Țărănesc” și “Adoptă un țăran”, sunt ajutate să crească și să fie cunoscute.

Patria Bank se adresează compatrioților noștri care se trezesc înainte de zorii zilei ca să meargă la muncă, unde construiesc casele în care vom locui mâine, coc covrigii pe care îi luăm în fugă spre birou sau pâinea pe care o luăm în drum spre casă, ne repară mașina cu care ne pregătim bucuroși să plecăm în vacanță sau ne redau confortul de acasă, rezolvându-ne cine știe ce alte defecțiuni.

Dacă știți astfel de români, dați-le vestea că există o bancă care s-a construit avându-i în vedere doar pe ei, oamenii despre care nu se prea vorbește. 🙂