Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Suntem oameni, nu bolile noastre

Bolile psihice ne sperie. Am fost crescuți cu ideea că e acceptabil să ne cedeze stomacul, ochii sau vezica urinară, dar că nu e deloc acceptabil să ne cedeze psihicul. E perfect onorabil să “pățim” ceva la nas sau la urechi, dar e rușinos să “pățim” ceva la cap. Nu ni s-a explicat și de ce, pentru că, de fapt, nici nu există vreo explicație rațională. E doar emoție și teamă în spatele acestei culturi care stigmatizează boala psihică. Teamă de necunoscut.

 Din fericire, pe măsură ce informațiile ne devin tot mai accesibile, teama se diminuează și, odată cu asta, crește speranța unei vieți mai bune pentru toată lumea: pentru pacienții cu afecţiuni psihice, pentru cei care îi iubesc și suferă împreună cu ei (și din cauza stigmatizării!), pentru noi, ca specie, în general. 🙂

 În România, suntem la începutul acestui proces. Prea puțini suntem informați, prea puțini mergem la medic pentru suferințe psihice, prea puțini înțelegem măcar depresia sau anxietatea (afecțiuni cu o incidență uriașă și care nu presupun o destructurare a psihicului), darămite afecţiunile în care pacienților li se întâmplă să piardă contactul cu realitatea. Dar nu-i nimic, vom continua să deschidem discuții de acest gen, până când o să fie mai bine. 🙂

 Cu această dorință, scriu astăzi din nou despre schizofrenie, după ce, acum vreun an, pe vremea asta, v-am spus extraordinara poveste a lui Elyn Saks, pe care vă invit să o citiți aici, dacă dacă nu ați apucat încă.

 Diagnosticată cu schizofrenie pe la douăzeci și un pic de ani, Elyn Saks a reușit să își construiască o viață bună și o carieră academică senzațională. Nu, nu i-a fost ușor. Cel mai greu i-a fost să își accepte boala și să accepte că nu poate trăi nici măcar o zi fără medicație. A avut nenumărate încercări de a renunța la tratamentul medicamentos, toate s-au sfârșit invariabil cu ea psihotică, delirând, halucinând, dansând pe acoperișuri, vorbind singură pe stradă, nespălată și cu hainele murdare, ascunsă sub pat sau sub biroul terapeutului. Două s-au lăsat chiar cu internare, iar unul cu ea legată de un pat dintr-o secție de psihiatrie. Soluțiile la care ea s-a oprit, în cele din urmă, nu sunt deloc complicate, dar sunt obligatorii pentru oricine deține un astfel de diagnostic, dacă își dorește o viață normală: medicația neîntreruptă (nici măcar o zi), psihoterapia (care, printre altele, consolidează aderența la tratament), înțelegerea și sprijinul celor apropiați și o viață ordonată, cu cât mai puțin imprevizibil și cât mai multă odihnă.

 Schizofrenia este o boală cronică, care începe lent și necesită tratament pe întreaga durată a vieţii. Deși nu este vindecabilă, în acest moment sunt disponibile tratamente care permit obținerea și menținerea controlului simptomelor și dau pacientului șansa unei vieți normale. Asta poate însemna reîntoarcerea la locul de muncă, o viață independentă și reluarea relațiilor sociale. Tratamentul este cu atât mai eficace cu cât e început mai aproape de debutul primelor simptome. De aceea, e important ca, în special în cazul adolescenţilor și tinerilor, să acordăm o atenţie sporită oricărei modificări decomportament care persistă mai mult decât o simplă stare de indispoziţie sau întristare. 1% din populația europeană suferă de această boală, ale cărei prime simptome apar undeva între 15 și 35 de ani.

 V-ați gândit vreodată că e posibil ca unii dintre noi să ne fi intersectat cu persoane diagnosticate cu schizofrenie care se comportau normal, pentru că erau sub medicație, dar în același timp erau terifiați ca nu cumva să le aflăm durerosul secret? V-ați gândit că, dacă acești oameni nu s-ar mai confrunta ȘI cu respingerea socială, ar putea investi energia pe care-o consumă ca să se apere de semenii lor în gestionarea bolii? Că s-ar simți mult mai motivați să facă asta? Că le-ar fi pur și simplu mai ușor?

 Printre noi sunt oameni care își țin secrete bolile psihice, așa cum sunt oameni care își țin secretă orientarea sexuală sau etnia. Asta face ca pacientul cu schizofrenie să rămână, în imaginarul colectiv, un personaj care ar trebui să-și petreacă viața într-o cămașă de forță.

 Dacă vom citi însă cartea lui Elyn Saks, îi vom urmări conferințele TED sau ne vom informa din nenumărate alte surse, vom afla cât de falsă este această imagine.

 Și, pe măsură ce tot mai mulți vom afla asta, teama vizavi de subiect se va diminua și, odată cu ea, și stigma. Iar acel coleg al nostru mult prea retras, care, poate, știe prea bine ce-i aceea o criză psihotică, nu se va mai simți atât de amenințat și va accepta să iasă la prânz cu noi, dându-ne încet-încet șansa să-l tratăm ca pe un om, nu ca pe un ciudat. Ori poate adolescentul timid din vecini va căpăta curaj să le spună părinților că a avut niște simptome neobișnuite, în ultima vreme, și, în felul acesta, va fi diagnosticat mai timpuriu. Elyn Saks era ditamai profesoara într-o universitate, când șefii ei au aflat cu ce se confrunta. Au ales să o susțină, ceea ce fac și în ziua de azi, iar unii i-au devenit, din colegi, buni prieteni.

 Până pe 22 iunie, există în București și o expoziție care ne oferă tuturor o experiență inedită de înțelegere a schizofreniei:

 E vorba de „Eva şi Emerick”, expoziția amplasată la ultimul etaj al MNAC a artistei Yael Efrati, parte din campania “Ascultă ce vezi”, prin care Janssen, Asociația ARIPI și Centrul pentru Inovare în Domeniul Medical-Inomedica și MNAC și-au propus să ajute publicul să descopere perspectiva unui pacient diagnosticat cu schizofrenie, în timp ce se află în fața unor lucrări artistice. Proiectul este derulat în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate Publică din Senatul României – parteneriat în vederea promovării sănătăţii mintale.

Prin prisma unui tur audio-ghidat, vizitatorii ajung un pas mai aproape de persoanele diagnosticate cu schizofrenie, află mai multe cu privire la diagnosticare și tratament și pot lăsa, la final, un mesaj de încurajare și sprijin.

 De ce o expoziție? Pentru că, deseori, pacienții diagnosticați cu schizofrenie găsesc în  artă, pictură, desen, precum și în alte forme de creație, un refugiu.

Și pentru că nimic nu ne arată mai bine decât arta că ceea ce ne diferențiază pe noi, oamenii, e perspectiva pe care o avem asupra vieții, asupra realității, asupra a tot ce există în jurul nostru.

 Una am văzut eu în lucrarea de mai sus a lui Yael Efrati, alta veți vedea voi, dacă mergeți, și alta va vedea altă persoană, diagosticată sau nu cu schizofrenie. Pentru că suntem diferiți și e ok să fie așa. Realitatea cunoaşte o singură interpretare, însă perspectivele asupra artei pot fi diferite. Persoanele afectate de schizofrenie îşi pot redobândi viaţa normală, prin urmarea constantă, cu regularitate, a tratamentului (psihoterapie şi medicaţie) – aspect care are un rol esenţial.

 Diverse afecțiuni avem cu toții. Și eu am. Și, totuși, nu m-a definit nimeni, niciodată, în funcție de vreo boală. Pentru că suntem oameni, nu boli, iar asta trebuie să înceapă să devină valabil și pentru aceia dintre noi care sunt afectați de suferințe psihice. De mâine, dacă s-ar putea.

Iar, dacă nu o să se poată de mâine, o să avem foarte multă răbdare și o să tot deschidem discuția. Eu, cel puțin, o s-o fac. 🙂

18 comentarii

  1. Cum ar zice Ceaușescu:
    -Stati cuminți la bolile voastre !

  2. Eu am identificat doua perspective: daca privim desenul de sus in jos, vad o podea/un trotuar de culoare gri inchis si un perete format din patrate si dreptunghiuri colorate.
    Daca ne uitam de jos in sus eu vad ca un balcon/o terasa, cu baza gri inchis si o fatzada din figuri geometrice.
    Or mai fi si alte perspective…dar nu mai am rabdare acum sa le caut.

  3. Eu vad ca tabloul ala nu l-am facut eu
    Sau l-am facut?
    Ce ma inerveaza :mrgreen:

  4. Simt ca ma apuca durerea de cap!
    Si-nca n-am baut nimic!

    • costicămusulmanu

      mi-ai luat vorba din gură…
      simț enooorm
      și văd monstruossss!
      da’, iaca, adoarme acușica aia mică (a mea, bre…nu ametista lu’ digei) și intru la rere-uri…

  5. Ah, ce bine ca mi-ai amintit ca trebuie sa ajung la expozitia asta.
    Din pacate, la noi in tara lucrurile se misca fff greu si mai avem mult pana sa acceptam ca exista boli psihice si ca acestea nu-s Bau-Bau.

    • cum se misca lucrurile fff greu ?
      astazi , in cateva putine ore, s-au schimbat ditamai codurile de procedura penala.
      ce inseamna asta, vezi tu, dar nu la a3.
      hai ca se misca ceva fff repede in ro.
      newtonian, adica gravitational, adica in jos.

  6. Cunosc exact frustrarea ( sau chiar furia) oferita de respingerea si oripilarea unor “normali” in fata unuia care “nu e ca ei”. Am un nepot autist, si cu asta cred ca am zis tot. Dar, din experienta celor 8 ani de cand ne luptam cu aceasta situatie, pot spune ca cei (scuzati exprimarea) inculti, needucati, simpli, etc, sunt mult mai intelegatori, mai calzi si mai empatici (desi nu stiu ce inseamna) decat cei “normali”. Oare e de la “Fericiti cei saraci cu …” sau, mai probabil de la “Unde-i multa minte e si multa prostie”

  7. 21st century schizoid man King Crimson , live Hyde Park, 1969

  8. cred că oleacă schizo d”asta s-a băgat și la mine
    dimineța era să sparg televizorul

    Zdrong zdrong

  9. Se misca, Simona, chiar cred ca se misca; eu traiesc si muncesc la tara si pot sa spun ca nu mai este o ciudatenie sa vorbesti despre depresie, de exemplu. Dar atata timp cat suntem saraci si needucati (astea doua sunt ca oul si gaina,daca ma lamureste cineva care-i cauza si care-i efectul dau o bere!) nu se va
    schimba mare lucru, cel putin nu mai mult decat in oricare alt aspect al societatii noastre.Pe mine ma apuca plansul,pe bune,nu fac figuri de stil,cand aud, aproape zilnic, copii care pleaca din tara-copii de20+, fara prea multa carte dar care totusi isi gasesc o existenta onorabila in alte tari.
    Na, asta daca va interesa ce ma deprima pe mine! Pana la schizo mai am oleaca!

  10. aflat în trecere prin Place de la Bastille, un posibil schizofrenic, întreabă pe un Polițist :

    • pt cine nu stie franceză :
      Un trecător prin Place de la Bastille întreabă un polițist unde ar putea să facă si el un pipilică.
      Polițistul îi răspunde:
      – Uite pe acolo-șa pe unde vezi niște fierătănii ( les ferrailles, cum au zis ăia de Simona H)
      si arată în direcția aia unde e monumentul lor național ridicat după căderea si demolarea Bastiliei. Obeliscul ăla are în vârf un înger al libertății din bronz aurit. laugh

  11. in imensa mea bunatate
    ma intreb daca nu e un fapt crestinesc sa o iau eu pe aia mica a lu dragnea sa am grija de ea pana iese tasu de la reciclare.
    promit sa o ingrijesc, am pile la mega image si ii gasesc un loc de munca cinstit acolo, vanzatoare, ceva, o mentin in stare de functionare pana atunci, chiar o pregatesc asiduu in timpul asta, desi nu cred ca o sa il mai vrea pe daddy dupa ce asta isi va lua diploma pt ca ala o sa isi schimbe orientarea secsuala, din pedofil in parte pasiva,si asa mai departe.
    hai ca diferenta de varsta e mai ok, 13 ani nu e tot una cu 30, ce naiba…
    deci, e bine, da ?

  12. Partea de acceptare a tratamentului e cea mai grea. Efectele adverse se simt, sunt vizibile mai ales dimineața, când ar trebui sa ne simțim cei mai vioi și proaspeți oameni.

    Cum zicea cineva: pe iarba ai o trăire, pe alcool o trăire, pe zahăr, cafea, cocaina, mdma, ciuperci simți ceva. Pe pastile nu ești nicăieri, ești conștient de un vid in creier, un shutdown, un blocaj in gandire si delay in raspunsuri. Probabil ca asta e greu de acceptat.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green