Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Nic, îmblânzitorul de copii și de pisici

Așa l-a numit o prietenă, Diana.Pentru că la el se duceau toți copiii și toate pisicile care nu se duceau la nimeni. Primul lucru pe care îl spun despre Nic toți cei care l-au cunoscut e că era un om bun. Aș putea să număr pe degetele de la o mână oamenii pe care nu a reușit să-i înțeleagă și care i-au putut sparge platoșa de bunătate, rănindu-l. Era greu de rănit, pentru că se punea tot timpul “în papucii celuilalt”, reușea să-l înțeleagă și alegea mereu să nu se supere. Ceea ce unii dintre noi învățăm în ani de terapie sau în zeci de ani de viață, Nic știa să facă natural.

Mai reușea ceva ce puțini reușim. Să iubească necondiționat. L-am văzut rămânând mereu acolo și acceptând orice de la oameni care, deși îl iubeau, nu știau să o facă altfel decât contorsionat și chinuit. Unii dintre ei l-au părăsit în cele mai importante momente ale vieții lui. Chiar și în acela al morții. “Nu au putut” să-i fie alături, deși el putuse orice pentru ei. Nu i-a iubit mai puțin pentru asta. Pentru că asta înseamnă să iubești necondiționat și așa era Nic.

Mie mi-a fost jumătate perfectă, din prima zi. Nu cred în predestinări, nici el nu credea, dar, dacă am fi crezut, ne-am fi considerat destin unul celuilalt. Așa, ne-am considerat doar doi oameni norocoși, care au mers de mână 10 ani și și-au fost unul altuia tot. Nu suficient de norocoși cât să și îmbătrânim împreună. Nu suficient de norocoși încât el să nu plece, deși voia mult să mai stea, iar eu să nu rămân pe-aici, înjumătățită, cu amintirea schingiuielilor la care boala l-a supus, înainte să mi-l ia de tot. Nu suficient de norocoși pur și simplu.

Îi plăceau culorile. Mai ales verdele, pentru că avea și ochii așa. Dacă nu aș fi fost prin preajmă când își cumpăra haine, ar fi avut numai tricouri și pulovere verzi. Mi-a lăsat un dulap de haine în care încă nu reușesc să umblu.

Îi plăceau Asimov și Terry Pratchett. Le citise cărțile de mai multe ori și, în ultimul an, când n-a mai putut citi, le-a reluat pe toate sub formă de audiobookuri.

Citea cărți de geopolitică, The Economist și National Geographic. Se uita la posturi de istorie sau de știință, asculta muzică de toate felurile, dar în esență rămăsese un “rocker”. Pe vremea doctoratului din America, își terorizase colegii cu Sweet child of mine. La puțin după moartea lui, când s-a născut un omuleț pe care l-ar fi iubit, dar pe care nu-l va cunoaște niciodată, dintr-un playlist de telefon a țâșnit chiar piesa asta. Nu, nu a fost un semn. Cum aș putea să cred asta, după ce am fost nevastă-sa, 10 ani? A fost, evident, o coincidență, dar e ok, uneori putem plânge și doar dintr-atât…

Avea o slăbiciune copilărească pentru Star Wars, pe care îl văzuse de zeci de ori și nu se plictisea niciodată să îl vadă din nou. M-a forțat și pe mine să mă uit la toată seria și s-ar fi distrat și azi la miștourile mele nesfârșite, pe tema “Cum e posibil să ne entuziasmăm, în 2018, de unii care se bat cu neonul?”. Ori s-ar fi prefăcut că se indignează în fața clasicei jigniri, “Prințesa Leia era iubita lui Luke Skywalker, nu?”.

Îi plăceau fructele de mare. În singura noastră vacanță în Grecia, a mâncat, la prânz și seara, în fiecare zi, caracatiță la grătar. Ar fi mâncat și dimineața, dar nu erau deschise restaurantele. Acasă la noi, îmi făcea creveți cu usturoi și mult pătrunjel, pe care îi mâncam cu pâine bună, lângă un pahar de vin alb, rece, aburit. Și altele. Iar eu îi făceam lui feta la cuptor, cu ardei și roșii. Și altele. De când a murit, nu am mai gătit.

Îi mai plăcea untul de arahide mâncat pe o felie de pâine bună, peste un strat de unt sărat, neapărat lângă un pahar de suc de portocale, proaspăt stors. Pizza quatro formaggi sau cea cu ruccola, parmezan și prosciuto, neapărat fără sos de roșii. Exact invers decât mie, care aș pune sos de roșii și pe tort. Cozonacul cu lapte. Ciocolata. Croissantele cu unt. Pastele cu pesto. Pastele cu ruccola și somon. Aglio olio e peperoncino. Compotul de lychee. Wasabbi. Sushi.

Mergeam la Zen Sushi, ne luam un platou pentru doi, pe care îl împărțeam perfect frățește, într-un ritual la care se distrau prietenii: “Ce mâncăm acum? Hai pe-asta cu avocado. După aia o mâncăm pe-aia picantă, ce zici? Vezi că asta cu ton e a mea, tu ți-ai mâncat-o, ți-a rămas somonul”. Uneori, făceam sushi împreună, acasă. El îl făcea, de fapt, eu doar îl ajutam. Tăiam bețe din castraveți, avocado, ton sau somon și îl întrebam dacă sunt suficient de subțiri.

Salata boeuf era starul pe lista lui de preferințe. Musai cu mazăre în ea, musai mâncată cu măsline, pâine proaspătă și mult piper. Într-un an, de ziua lui, i-am făcut un tort din salată boeuf adevărată. În decembrie 2012, cu doar o lună înainte să aflăm nenorocitul de diagnostic care ne-a făcut viața praf, i-am făcut petrecere-surpriză, iar tortul a fost tort adevărat, doar că arăta ca o salată boeuf.

Pepenii îi mânca cu sâmburi, pentru că nu mai avea apendice. Acum, îi mănânc eu cu sâmburi. Deși am apendice.

Îi plăcea să revadă filme (și văzuse cam toate filmele pe care “trebuie să le vadă orice om într-o viață”), dar și să recitească cărți. Exact invers decât mie, care nu prea revăd și nu prea recitesc, fiindcă mi se pare că timpul puțin pe care-l avem nu ne permite asta. Eram destul de diferiți și asta ne-a unit. Asta și faptul că, în chestiunile importante, gândeam la fel. Credeam în aceleași lucruri.

Era fan Southpark și The Family Guy. Râdeam mult, împreună, la The Big Bang Theory, ori ne uitam fascinați la Westworld, The Young Pope, Black Mirror și multe altele. La Game of Thrones ne uitam și cu prietenii, făcusem și din asta un fel de ritual. Când vreunul dintre noi se încâlcea în firele poveștii, ne descurca Nic imediat. Citise cărțile încă din America și avea și o memorie fabuloasă a detaliilor. Venea mereu și cu tot felul de teorii la care noi nu ne gândisem. Nu a mai apucat să vadă ultimul sezon. Ne gândim la asta toți oamenii care l-am iubit, ori de câte ori vine vorba de serial, fără ca măcar să ne spunem la ce ne gândim. Cum ne gândim și că n-a mai prins cea mai lungă eclipsă a secolului. Sau că ne-ar fi explicat din nou Perseidele. Tot timpul avem ceva la care să ne gândim, fără ca măcar să ne spunem că ne gândim.

Îi plăceau oamenii și îi accepta ușor. Se împrietenea repede, nu era mofturos sau dificil, nu avea frici sociale și nici neîncrederi.

Era fan vacanțe. Se ocupa de ele, de la luat bilete și căutat cazări la locuri de mâncat și liste cu chestii de văzut, plus orice mai presupune o organizare perfectă. Ultima noastră vacanță a fost și cea mai lungă. Două săptămâni cu rucsacii în spate, bătând Malaga, Granada, Cordoba și Sevilla cu autocarul și la picior. Mergeam pe jos câte 25 de kilometri pe zi și eram fericiți. În timpul ăsta, boala îl adusese în ultima stație a vieții lui, doar că noi nu știam. Peste doar patru luni, a început, brusc, ultimul nostru an.

Am văzut multe locuri împreună. Mi-au rămas amintiri și un frigider plin de magneți. Pe ușă stau cei din locurile în care ne-am plimbat noi doi, pe lateral, cei primiți de pe la prieteni.

Îi plăcea să se miște, alerga mereu, de colo-colo, cu pasul lui tonic și săltat și cu căștile în urechi. Oricând apărea un drum de făcut, ceva de cumpărat sau de rezolvat, era primul care se oferea. Mi-a lăsat mie obiceiul ăsta al lui. M-a vindecat, pe viață, de lene. Așa cum m-a vindecat și de lipsa de răbdare.

Îi plăcea istoria și citise multă. Primăvara și toamna, în zilele în care traversam de plăcere Bucureștiul, pe jos, îmi plăcea să îi dau câte-o temă și apoi să-l ascult. Îmi povestea ore întregi despre cel de-al doilea război mondial, despre marea schismă a bisericii creștine, despre suniți și șiiți ori despre mai știu eu ce. Îi povesteam și eu psihologie sau ce mai citisem, ori improvizam vreo comicărie. Odată, ne plimbam prin Londra, după o ploaie, și i-am “dedicat o emisiune radio omagială” în care am fost și moderator, și invitat, și playlist.

Era superpasionat de știință, normal. Mereu gata să se întrebe lucruri, să verifice teorii, să citească și să scrie despre ce mai apărea nou, dar, mai ales, despre iubitele lui, astrele. Copiii erau îndrăgostiți de lecțiile lui, iar adulților le plăcea să-i pună mereu întrebări. Mi-a rămas în minte una amuzantă: “Dacă arunci un cartof spre soare, la ce distanță începe să se prăjească?”. Și astăzi i se pun, uneori, întrebări. Doar că nu mai e acolo, să răspundă.

Îi plăceau pisicile. Mai ales Mihaela, care a început să îmi permită și mie s-o venerez doar după ce n-a mai fost el. Obișnuiam să mimez invidia, dar, de fapt, mi s-a părut mereu firească alegerea ei. Dintre noi doi, dacă aș fi fost pisică, l-aș fi preferat tot pe el. Pentru că era mai bun.

Îi plăceau hărțile și să găsească drumul. Încerca mereu să-mi arate pe unde urmează s-o luăm, iar eu nu aveam niciodată răbdare să-i ascult explicațiile. Preferam să mă las mereu dusă de mână, unde știa el că e bine pentru noi.

Îi plăcea să pună lucrurile în ordine. Mi-a lăsat, frumos îndosariate, toate actele noastre și ale firmei, tot ce mi-a trebuit ca să pot funcționa, după ce n-a mai fost.

Îi plăcea și avea răbdare să împacheteze lucruri. Putea să plieze frumos un elefant, să-l bage într-un sertar mic și să mai lase loc și pentru o girafă sau altceva. Era, și din punctul ăsta de vedere, opusul meu.

Când era răcit, adora să stea cocoțat în vârful patului și să mă lase să am grijă de el. Îi aduceam pâine prăjită cu unt și telemea, plus un ceai în care storsesem o lămâie întreagă și topisem trei linguroaie de miere. Era încântat ca un copil și nu renunța la acest ritual nici la răcelile mai mici.

Nu-i plăceau, în schimb, rasismul, homofobia sau misoginismul. Nici când fumau vecinii pe scară și ne intra fumul în casă. Nici când mă apuca pe mine elanul civic și voiam să opresc pe stradă stăpâni de câine care nu adunaseră rahatul odorului: “Pe bune că vrei să stăm să la discuții de-astea acum? Hai să mergem, chiar nu nu am niciun chef.”. Și mergeam.

Nu-i plăcea să-l duc la cumpărături de haine, fără să-l anunț în prealabil că o s-o frecăm trei ore prin magazine. Voia să aibă timp să se “pregătească sufletește”.

Nu-i plăceau sosurile roșii. Nici jeanșii skinny, nici anumite croieli de tricouri. Nu îi plăcea deloc Lars von Trier sau să doarmă după-amiaza. Mereu mă rugam de el să doarmă cu mine și accepta, uneori, să vină “doar ca să mă adoarmă”.

Nu îi plăceau apa fierbinte, plăcinta cu dovleac și cardiganele. Dar cel mai tare și cel mai tare nu-i plăcea să mă vadă pe mine plângând.

În 10 ani, l-am văzut de multe ori împăcând oameni. Se pricepea să modereze conflicte, pentru că pornea mereu de la premisa că ambele părți sunt bine intenționate și nimeni n-a vrut să rănească pe nimeni. Știa, la rândul lui, să își ceară scuze, dar și să le accepte. Știa să se întâlnească cu celălalt la jumătatea drumului. Aflase, de mult, că dreptatea e mai puțin importantă decât dragostea, un principiu asupra căruia am căzut amândoi de acord din prima clipă.

L-am văzut și nervos, dar nu de multe ori. Nu l-am văzut însă pierzându-și controlul, spunând chestii grele sau reacționând impulsiv. Și tristețea i-am cunoscut-o, dar nu am întâlnit-o des. Știa să-și fenteze amarul, ocupându-și pur și simplu mintea și viața cu altceva. Am învățat și eu asta, cât s-a putut, și îmi folosește mult, azi, când trăiesc fără el.

Fricilor mele le vorbea, uneori, cam cum aș ști eu acum să le vorbesc, după 5 ani de studiat psihologie. Doar că nu am de ce să fac asta, pentru că nu mai am frici. A trebuit să îl pierd ca să mă vindec de frica că îl voi pierde și, odată cu ea, de toate celelalte.

Era de un optimism care, uneori, depășea cu mult granițele realismului. Nici măcar în ultimul an, când știa foarte bine ce va urma, nu s-a prăbușit. A trăit despărțirea noastră teribilă și lentă, cu binecunoscuta-i răbdare, cu calm și cu o demnitate uluitoare. Cea mai mare grijă, până în ultima clipă conștientă, i-am fost eu.

Nu era “neînțeles” sau dificil, nu avea dileme absurde și nu se lăsa măcinat de nimicuri. Nu era vanitos, dar nici nu avea nesiguranțe. Era în echilibru cu sine. Știa ce vrea, ce poate, cine e, de unde vine și unde se duce. Și mai ales lângă cine alege să stea. Dacă sunt câțiva oameni pe care i-a scos totuși din viața lui, înseamnă că au fost “prea mult” chiar și pentru bunătatea lui nesfârșită.

Așa era Nic.

Scriu la acest text de vreo șase luni. Am vrut să vorbesc în el doar despre cum era Nic, atunci când boala nu îl trăsese încă sub tăvălugul ei. Cu siguranță, mi-au scăpat o grămadă de lucruri, pentru că încă mi-e foarte greu să mi-l amintesc altfel decât sub acel tăvălug. Încă.

O să mai editez pe măsură ce mai recuperez din amintiri.

Așa am fost noi:

73 comentarii

  1. Nu l-am cunoscut pe Nic personal. Doar de pe placheta de onoare de la Ferdinand I, fost Bacovia, si, indirect, din scrierile voastre, ale amandurora. Pot doar spune ca mi-as fi dorit din suflet sa il cunosc. Iar tie, Simona, iti doresc doar binele pe care ai dovedit de nenumarate ori ca il ai in minte si suflet. Alte cuvinte sunt de prisosinta.

  2. Granada, tierra soñada! Vino aici si o sa il visezi! Eu sunt sigura ca aseara a vazut Perseidele din gradinile Alhambrei!
    Asa cum spunea Tudor de la Vama veche, Sper ca bucuria de a-ti fi venit, e mai mare decat tristetea de a-ti fi plecat!!
    Offf!

  3. 🙁 🙁 🙁

  4. Pland de la prima frază…..cel mai bun om pe care l am cunoscut.

    • acu vreo doi ani, dupa ce am petrecut la H cu pleava societatii, cu matrix, andu si eva si ceilalti
      dar la care voi nu ati venit desi va invitasem special,
      era o demonstratie a doua zi la universitate , la fantana de la arhitectura, nu mai stiu pentru ce.
      trebuia sa ma intalnesc si cu nike care nu a mai venit ca cica i s-a stricat harbu de masina, vrajeala.
      si tot asteptand-o io pe nike, am stat langa voi, cam o jumate de ora, la un metru sa zicem.
      dar nu am avut curajul, din lipsa de educatie si cultura, probabil, sa intru in vorba cu voi.
      nic mi s-a parut extraordinar, tu erai mai increzuta.
      imi pare rau si acum ca nu am avut curaj.
      pe de alta parte, cate suturi am luat io de la nevastamea din cauza ta si a cruelei…
      du-te la simona, du-te la cruela, ca toata ziua cu ele te conversezi !!!
      sa-ti dea ele sa mananci, alea alea…
      dar cand am aflat ca nic s-a dus, doua zile nu a mai vorbit nimeni la noi in casa…
      am scris comentul asta intrun stil mai vesel pt ca sunt sigur ca lui nic nu i-ar place sa ne vada cu lacrimi in ochi.
      lacrimi care ni le dau jandarmii acum, din belsug…

    • ceva asemănător fac eu la fiecare drum prin bucureşti. umblu cu o carte de-a Simonei în troşcoletă, în speranţa că o voi întâlni şi-i voi cere un autograf. conştientă fiind că oricum nu aş avea tupeu să o abordez.
      pentru următoarea descindere am pregătită altă strategie. dacă nu mă sugrumă emoţia, sper să o pun în practică 💡

  5. Un om tare bine plamadit, cu bunatate, intelegere, serenitate…Un om. Imi pare tare rau ca s-a dus dincolo, desi nu l-am cunoscut in persoana. Imi pare rau pentru el, pentru tine, pentru toti apropiatii vostri. Si pentru noi toti, caci facea lumea mai buna. Si tu la fel o faci, datorita a ceea ce esti tu. Si datorita lui, a cum te-a plamadit, in timpul vostru impreuna, el.
    L-am descoperit pe Terry Pratchett datorita lui, cand a scris despre Mort, pe Tata Uraniu. Si l-am transmis mai departe fiicei mele, care-l adora. Ne-a atins putin vietile si noua astfel, taman la cucuiesti, aici in Australia. E foarte bine, pentru noi toti, c-a fost, odata, Nic 🙂💚

  6. Draga Simona,
    M am untristat foarte tare citind toate astea. M am intristat si pe de alta parte m am bucurat sa aflu despre un om atat de frumos si bogat interior pe care l am putut cunoste un pic prin tine.
    Fie ca sufletul sau sa isi gaseasca pacea si menirea pe taramurile lumilor astrale unde desigur isi va gasi ceva bun si util de facut.
    Exista un scriitor sud american pe nume Chico Xavier care povesteste cu acuratete despre viata de dincolo si mecanismele reancarnarii.Pentru multi care trec prin asemenea evenimente de separare lucrarile lui devin nu doar interesante dar chiar incurajatoare si dau un sens anume pentru ceea ce nu putem intelege si explica.
    Iti doresc sa ramai senina si tonica, optimista si puternica.
    Acest gen de despartire este temporara si este doar o trecere.
    L

  7. Multumesc ca ai scris atat de frumos – parca l-ai desenat cu tuse colorate si moi de copil. Zici in mai multe locuri si feluri ca el era cel bun dintre voi – poate ca intalnirea cu tine i-a facut bunatatea si mai accesibila.

  8. Am trecut prin asta si stiu cum este sà pierzi o parte din tine. Si dupà multi ani sà nici nu iti mai amintesti cà ai fost odatà om.
    Poate cà este pretul unei vieti bune. Prea bune.

  9. Costelușa Pădurescu

    Vă admir nespus pe amândoi. Am citit și voi mai citi ce scrii tu, ce a scris Nic, de mai multe ori, fiecare text. Regret nespus că el nu mai e dar trăiește prin tine așa cum, pentru fiecare dintre noi, oamenii dragi nouă care nu mai sunt, traiesc prin noi, prin fiecare gând, prin fiecare amintire. Așa vreau să cred. Era un om minunat. Tu ești minunată iar împreună erați perfecți. ❤

  10. Of, greu de citit articol, si imposibil de greu de scris. Dar atat de frumos in acelasi timp. Nic a fost un om exceptional din toate punctele de vedere si este pacat ca i-a fost dat sa traiasca prea putin, pentru cata dragoste a avut pentru toti. Ai fost norocoasa ca l-ai avut alaturi, desi ati fi meritat ambii sa traiti impreuna fericiti pana la acele adanci batraneti de care vobesc basmele. Nu v-am cunoscut pe niciunul personal, dar iti trimit o imbratisare din celalalt colt al tarii.

  11. Dumnezeu sa îl odihneasca in pace, iar pe tine sa te întărească!
    Am trecut prin ceea ce treci tu acum, cu 17 ani in urma… aveam 34 ani. As crea sa spun ca pot sa te înțeleg, dar fiecare simte durerea altfel. As vrea sa spun ca durerea va trece, dar nu este așa, doar se estompează. Și acum am momente in care mi se umplu ochii de lacrimi când vorbesc despre el, pentru ca, da, și pentru mine a fost sufletul pereche. Dar am acceptat, de ceva timp, faptul ca nu și-a dorit nicio clipa ca viața mea sa se îngroape o dată cu el și ca, trăindu-mi-o, de fapt îi împlinesc, poate, una dintre ultimele dorințe. Sunt figura ca și Nic și-a dorit asta pentru tine, fiind acel om bun, extraordinar, pe care l-și descris atât de frumos.

  12. Aștept de mult acest text, m-a răscolit, chiar și pe mine care mă dau cocos. Poate cel mai grozav text scris vrodată.
    Singurul lucru cu care nu mă împac a fost pasiunea lui Nic pt pisici.

    • Cititorul de servici

      Daca pina si Neamtu’ tiganu’, eu cum pot sa nu, Doamna Simona ?
      Ominii vin si – din pacate – pleaca (intotdeauna prea devreme) din vietile noastre.
      Dar lasa ceva in urma in-co-men-su-ra-bil. Si acest ceva il pastram si mergem mai departe.

  13. Cat de frumos l-ai cunoscut. Unii oameni nu traiesc intr-o casnicie de o viata ce ati trait voi in 10. Iti multumesc pentru textul asta si pentru emotii.

  14. Mi-au dat lacrimile și m-am uitat în ultima conversație pe care am avut-o pe Messenger cu Nic. E din 26.01.2017. Discutam despre legătura dintre problemele gastrointestinale și tulburările de spectru autist în urma unui articol trimis de el. La final se angaja să găsească traducători voluntari pentru articolele științifice din revista noastră.

  15. Mi-ar placea, atunci cand voi muri, ca sotia mea sa poata spune despre mine macar o mica parte din cuvintele frumoase pe care le-ai scris tu despre Nic.

  16. Esti un om frumos si norocos pentru ca l-ai cunoscut si a sadit in tine cate putin din ce era. E o lectie de dragoste textul tau. Iti doresc cu tot sufletul putere sa mergi inainte. As baga mana in foc (si nu m-as arde), ca te vegheaza si iti zambeste.

  17. Multumim pentru cuvintele tale sincere si pline de iubire, Simona. Sa plangem pentru oamenii buni care nu mai sunt printre noi dar sunt cu noi. Si sa ne bucuram daca am avut norocul sa ii avem in preajma…

    Mi-as dori sa ne mai scrii despre Nic, sa ne scrii mereu cate ceva. Nimic nu e mai puternic decat cuvintele izvorate dintr-o imensa iubire , nimic nu ne atinge mai tare..

  18. Ati fost un intreg frumos impreuna. Destul de norocosi ca v-ati gasit, nu destul de norocosi ca nu ati ramas impreuna pentru mereu.
    Ai fost norocoasa ca v-ati gasit, chiar si pentru putin timp. Sunt multi altii, majoritatea as zice chiar, care nu -si gasesc niciodata jumatatea si-si traiesc viata pe valurile compromisurilor, fara sa stie macar cum e viata intreaga.
    Ai ce regreta, si ce plange, imi pare tare rau

  19. Plang de fiecare data când va citesc textele, cu si despre Nic, și am mereu aceeași dorința: sa vin și va țin trans in brate!
    Nu cred sa mai fi văzut la altcineva o iubire atât de puternica, și in același timp, o durere atat de profunda.
    Va imbratisez strâns strâns și va sunt alături.

  20. Nic, imblanzitorul Simonei,

  21. așa vă am in minte, așa mi-am imaginat mereu că sunteti. va iubesc, pe nic il admir, iar pe tine te îmbrățișez. îndrăznesc să o fac pentru că e virtual și pentru că am adunat mult drag de tine de multi ani.

  22. Dragă Simona,

    Știu, cuvintele sunt de prisos, dar vreau să știi că îți trimit o îmbrățișare!

  23. Si eu am plans…
    L-am cunoscut pe Nic doar din textele Catavencilor si am simtit mereu ca era un om deosebit.
    Se spune ca scrisul e cea mai buna terapie. Sper ca Simona sa-i duca mai departe invataturile, sa ne atinga si pe noi cu spiritul lui Nic…

  24. Simona…
    Am plans citind randurile tale. Un suflet frumos …frumos…. frumos.
    Un ingeri.
    Te va veghea mereu.
    Cu drag,
    Adina

    PS Mihaela …dragostea..lui

  25. Simona…
    Am plans citind randurile tale. Un suflet frumos …frumos…. frumos.
    Un inger.
    Te va veghea mereu.
    Cu drag,
    Adina

    PS Mihaela …dragostea..lui

  26. Frumos om. Frumos text. E prima dată când din cauza plansului nu reusesc sa termin ce citesc. Si cred ca v-a fost foarte greu să îl scrieți.

  27. Eşti una dintre cele mai curajoase fiinţe pe care le-am întâlnit în întreaga viaţă, chiar şi doar de la distanţă. Ai toată admiraţia mea. Am tot amânat să scriu asta dar, în fond, este ceea ce simt şi cred cu adevărat. Despre Nic, cred că toată lumea ştie, fără să îl fi întâlnit vreodată, că a fost cel mai bun om. Eu asta am auzit de fiecare dată. Consider bunătatea, alături de modestie, cea mai preţioasă calitate umană.
    După atâţia ani de interacţiune pe blog, pot spune că ne cunoaştem, oarecum. Onorată să te cunosc.

  28. acu vreo doi ani, dupa ce am petrecut la H cu pleava societatii, cu matrix, andu si eva si ceilalti
    dar la care voi nu ati venit desi va invitasem special,
    era o demonstratie a doua zi la universitate , la fantana de la arhitectura, nu mai stiu pentru ce.
    trebuia sa ma intalnesc si cu nike care nu a mai venit ca cica i s-a stricat harbu de masina, vrajeala.
    si tot asteptand-o io pe nike, am stat langa voi, cam o jumate de ora, la un metru sa zicem.
    dar nu am avut curajul, din lipsa de educatie si cultura, probabil, sa intru in vorba cu voi.
    nic mi s-a parut extraordinar, tu erai mai increzuta.
    imi pare rau si acum ca nu am avut curaj.
    pe de alta parte, cate suturi am luat io de la nevastamea din cauza ta si a cruelei…
    du-te la simona, du-te la cruela, ca toata ziua cu ele te conversezi !!!
    sa-ti dea ele sa mananci, alea alea…
    dar cand am aflat ca nic s-a dus, doua zile nu a mai vorbit nimeni la noi in casa…
    am scris comentul asta intrun stil mai vesel pt ca sunt sigur ca lui nic nu i-ar place sa ne vada cu lacrimi in ochi.
    lacrimi care ni le dau jandarmii acum, din belsug…

  29. Nu stiu ce sa scriu decît ca am bocit in continuu..mi.am pierdut si eu sora, din același motiv, a murit la mine in brate acum 18 ani. Timpul nu alina durerea, ea nu dispare, dar încep să apară stelute de bucurie din cînd în cînd, cînd realizezi ca ai fost printre ffff puținii oameni de pe pămînt care ai trait asa ceva

  30. Am citit printre lacrimi.
    O imbratisare si din partea mea!
    Citesc in continuare aici chiar daca nu prea mai comentez.

  31. Tot timpul il asociez cu stelele…
    Poate ne mai scrii despre Nic, nu poate sa ne faca decat bine, si poate unii dintre noi mai avem si de invatat, si de la el si de la tine..

  32. Condoleante. Cu adevarat. Trec printr-o tragedie asemanatoare, dar inca nu pot scrie despre ea. Au trecut doar 3 luni. M-a socat asemanarea, in mai toate aspectele. Cumplit.

  33. cel puțin odată pe săptămână mă trezesc că vreau să-i pun o întrebare pe blogul lui.
    de atunci de pe 21 martie 2017 când mi-a răspuns ultima dată , cred că am adunat câteva sute, și încă mai adun…

  34. Simona, nu am putut sa citesc din prima tot textul, asa ca l-am reluat dupa cateva ore. Este atat de frumos si simultan atat de dureros, incat indiferent ce am spune noi, ceilalti, ar pali. Oricum, cred ca nimic nu ar fi de ajuns. Nu stiu daca te ajuta cu ceva ce iti transmitem noi aici, dar simt nevoia sa iti spun si eu cat de mult v-am apreciat pe amandoi si pe tine in continuare, chiar si doar din textele scrise si din impartasirile facute de voi. Care ne-au bucurat, uimit, mobilizat, pus pe ganduri, facut sa radem sau sa plangem, determinat sa actionam sau doar sa traim viata acum. Si cat de mult as vrea sa facem ceva incat acum tu sa suferi mai putin. Multumesc ca ai impartasit cu noi acest portret al lui Nic, a fost asa cum m-as fi asteptat si cum numai tu ai fi putut scrie, chiar daca stim ca ti-a fost ingrozitor de greu. A revelat un om minunat. Te imbratisez si sper ca timpul sa vindece macar in parte durerea ta. Toate gandurile bune catre tine!

  35. Valeria Damachianu

    Multumesc ca ai impartasit cu mine , cu noi, un om atat de frumos, Regret ca nu am avut sansa sa-l cunosc, ma bucur ca asemenea oameni exista .

  36. Îi promisesem o carte. “Tică și Rică în țara imposibilului”. O carte despre știință pe înțelesul celor mici, o carte pe care nu o citise în copilărie și pe care mi-a cerut-o acum, adult fiind, cu un an înainte să plece. Nu am fost în stare, timp de un an, să o scanez și să i-o trimit. Iartă-mă, Nic, ți-o voi înmâna când ne-om revedea…

  37. Tata Uraniu , You broke my heart .
    Heartbroken ,R.I.P.
    My deepest condolences to the loved one !
    I’ll watch the stars ,always !
    Sincerely ,j.

  38. Mihaela Dumitrescu

    Ce om frumos!!! O RARA AVIS… Dumnezeu nu a mai răbdat să îl vadă trăind printre semeni de-ai lui cu suflete schimonosite de răutate, de ură, dar pe care, chiar și așa, el îi iubea… Ocrotită să îi fie odihna până în clipa revederii, distinsă doamnă, căci, fără putinţă de tăgadă, această clipă va veni… curând! Și da, și eu regret enorm că nu l-am întâlnit în această viaţă 😞 Fericirea de a fi trăit 10 ani lângă un asemenea om, ajunge pentru un număr infinit de vieţi…

  39. “Fricilor mele le vorbea, uneori, cam cum aș ști eu acum să le vorbesc, după 5 ani de studiat psihologie. Doar că nu am de ce să fac asta, pentru că nu mai am frici. A trebuit să îl pierd ca să mă vindec de frica că îl voi pierde și, odată cu ea, de toate celelalte. ” 🙁

  40. Nu v-am cunoscut personal. Nici pe tine, nici pe Nic nici pe voi doi impreuna. Te citesc ocazional, ca imi place cum scrii.
    Tin totusi sa comentez si sa-ti multumesc: stiu ca se poate, stiu ca exista, si stiu ca teama de a pierde ceva asa de greu de gasit nu merita doua ganduri.
    Nu sunt nici echilibrat, nici in contact cu mine, nici zen, dar (cu ajutorul cuvintelor tale) voi continua sa visez.
    Inca de pe tramvai inghit lacrimi si imi pare rau ca durerea si suferinta ta ma intaresc, dar vreau neaparat sa-ti multumesc ca ai ales sa imparti cu noi ce ati avut voi mai bun.

  41. Multumim ca ai impartasit cu noi aceste randuri, oricat de greu ti-a fost..
    Am inceput sa citesc din Catavencii inca de la inceputuri, tatal meu cumparand cu religiozitate revista in fiecare saptamana. Rubrica lui Tata Uraniu era una dintre preferatele mele, iar cand nu aveam revista in forma printata urmaream cu fascinatie blogul..am aflat atatea lucruri interesante, explicate atat de frumos..
    Nu prea stiu ce sa mai comentez..decat ca jumatatea ta a lasat amprente in sufletele multora dintre noi si asta nu o sa uitam niciodata ❤

  42. costicămusulmanu

    Dragă Simona,
    puteam să tac și să las impresia că sunt filozof dar mie îmi plac certitudinile și, în plus, îmi place să cred că orice îmbrățișare, fie ea și virtuală, contează; așa că, din sufletul meu de muslim moldovean…
    cuvintele sunt neîncăpătoare pentru un așa OM și probabil ce voi spune este un loc comun însă cred sincer că ești o norocoasă să fi fost jumătatea lui Nic (și vițăvercea), fie și pentru timpul ăsta scurt, cam cît ai clipi…voi ați avut în 10 ani ce alții nu vor avea într-o mie de vieți…
    iar tu îl vei avea alături pentru tot restul vieții tale; te va aștepta, citind, în capul scărilor ori de cîte ori vei simți nevoia…

    semnat,
    un proton (sau neutron, că nu m-am hotărît) al nucleului dur de comentatori (de multe ori donleșam) ai blogului roz…

    PS salata de boeuf RULZ!

  43. Spuneai ca-i plăcea Pratchett, așa că o să îți spun ceva de suflet.

    Pratchett zicea o chestie la un moment dat, nu mai știu în ce carte : nimeni nu moare pe deplin până când urmele pe care le-a lăsat în substanța universului nu dispar. Eu la asta m-am gândit acum când te-am citit. Tu ești omul care ești acum în secunda asta și pentru că l-ai avut pe Nic în viața ta, și acum dăruiești lumii din ce ți-a dăruit și el ție. Toți oamenii pe care Nic i-a inspirat, toți oamenii cu care a fost bun în viața lui poartă acum urmele lui. Și asta ne face mai buni, mai frumoși, și mai capabili să ne lăsăm și noi urmele în viețile celor din jurul nostru.

  44. Atît de frumos. Omul și omagiul adus lui. Și nespus de trist ce s-a întîmplat. Și de nedrept.
    Regret sincer. Mulțumim, Simona. Odihnă și pace sufletului lui Nic, printre stele. Putere și alinare sufletului tău.
    Pînă cînd veți fi cîndva din nou împreună. Pt că spiritul e deasupra materiei. Pt că nimic nu se pierde, totul se transformă.

  45. “Clasa era angrenata trup si suflet intr-un proiect cu finantare europeana (ERASMUS?). Obiectivul era unul generos, indraznet, educativ, formativ etc., si anume infiintarea unei tipografii proprii in scopul editarii revistei liceului. Din Piatra Neamt, pentru conformitate. Parcursesera etapa dupa etapa cu sufletul la gura si singurul punct din program pe care nu-l realizasera era o vizita la o redactie de ziar, asa-zis “central” din Bucuresti (pai se putea!?). Profesoara a batut la usile multor sedii (Libertatea, Adevarul, Romania libera etc.) ale ziarelor de succes, insa raspunsul afirmativ n-a venit. Afland din intamplare de aceasta dorinta si necesitate totodata, am apelat (telefonic, pe fix) la un om absolut deosebit, fara sa am nici cea mai vaga idee daca DA sau NU. A acceptat instant. Si-a consultat colegii, echipa si seful daca admit vizita liceenilor din Piatra. Raspunsul a fost un DA.

    Din pacate n-am reusit sa fiu prezent la intalnire. Am aflat ulterior ca vizita a fost un succes, copiii au fost intampinati cu caldura de echipa redactiei, s-au documentat, au intrebat si au primit raspunsuri, infine, au fost extaziati de eveniment. Nici nu e greu sa ne inchipuim, doar erau intre prietenii mei, academicienii. Programul a fost incheiat si obiectivul a fost atins.
    Vizita a avut loc la sediul revistei (pe atunci) Academia Catavencu, anul de gratie … cred ca 2007-2008 (memoria se mai uita si la om!).
    Intre timp revista a fost acaparata de o trista amintire, redactorii si restul personalului s-au scindat, o aripa a urmat calea tristei amintiri, o alta s-a regrupat sub numele KAMIKAZE (revista scapata de sub control, cum membrii echipei inca o recunosc pe frontispic) si o a treia aripa, dar nu cea din urma, CATAVENƆII, cu acelasi spirit satirico-umoristic de soi, in forma continuata, in ciuda “scindarilor”!

    OMUL se numea Nic Sarbu.
    Se numea, pentru ca de ieri, nu mai exista!

    Condoleante, Simona draga!
    Am relatat cele de mai sus pentru a sublinia, daca mai era nevoie, ce caracter minunat a avut omul tau. Tata Uraniu ne va fi mereu in memorie.
    Dumnezeu sa-l odihneasca!”

    22 ianuarie 2018 – ora 20:48

    Am scris asta ATUNCI!
    Atat de mult imi staruia intamplarea aceea in memorie ca i-am alocat gir maxim, fiind direct legata de ceea ce a reprezintat OMUL Nic Sarbu. La primul apel, dimineata pe la 9, nu era in redactie. Daca-mi amintesc bine, intreband cand pot sa revin intr-o chestiune “importanta”, cel care mi-a raspuns mi-a spus ca e plecat “cu colega noastra Simona” sa faca un reportaj. Erau deja o echipa (zic eu acum!). Incepea sa se scrie istoria celor 10 ani de iubire si daruire a doi oameni minunati “nu suficienti de norocosi pur si simplu”, Desi n-are importanta, dar parca m-a sunat Nic (cred ca lasasem telefonul dupa primul apel). A urmat ce-am scris mai sus in citat. Eu pe mine m-am citat, pfuaiiii …
    E genul ala de istorioara pretioasa, care e a ta, plina de traire si vibratie, in care esti si tu un personaj, acolo … vrei sa faci ceva, sa ajuti pe cineva … de fapt sa gasesti pe CINEVA care face ceva, adica TOTUL. Tragand linie, cineva total. Asta poate fi o definitie, Nic a fost un OM TOTAL.
    La intalnirea aia celebra de blog, din noiembrie 2009, nici macar nu mai stiu daca i-am multumit omului total pentru gestul nobil pe care l-a facut. I-am retinut insa aparitia, inaltimea spiritului, modestia, zambetul si caldura din priviri.

    Ralucahippie a facut o remarca geniala doua postari mai sus: nimeni nu moare pe deplin până când urmele pe care le-a lăsat în substanța universului nu dispar. (nu se supara ea, prietenii stiu!). Am auzit printr-a 7-a ceva aproximativ de acelasi calibru, dar intr-o formulare mai practica.
    Intrebat si rugat fiind, sa ne explice cam care este dimensiunea unei molecule, proful de fizica a explicat cam asa:
    Luam un pahar de apa din oceanul planetar, numaram moleculele, facem un semn fiecareia, dupa care aruncam apa din pahar in ocean; lasam oceanul cateva sute de ani sa-si faca apa circuitul binecunoscut pana la uniformizarea moleculelor insemnate, repetam figura, umplem din nou paharul si identificam moleculele insemnate anterior. In al doilea pahar vor fi minimum 100000 molecule insemnate care au fost in primul pahar.
    Mi-l imaginez pe Nic preluand intrebarea din drop-volley si raspunzand la ea ScienceFriction style, gen, cam ca proful meu de fizica!

    Si mi-l mai imaginez cerandu-i lui Pratchett o punga de minereu de fier sa-i faca Mihaelei un clopotel sa nu se mai rataceasca printre cabluri.

  46. Johnny Handsome

    În trecerea lui prin lumea asta plină de ipocrizie, i-a făcut pe copii și adulți, deopotrivă, să viseze.
    Și e mare lucru ăsta, să fii făuritor de vise.
    Iar zilele acestea chiar au fost Perseidele.

  47. Va datorez tie si lui Nic nenumarate momente de zambete, de hohote, de “iluminare” . Articole citite, recitite, rascitite. Comentatorii postarilor voastre. Familia mea de suflet.
    Din sufletul meu te imbratisez.

  48. Doctore, simt ceva mortal in regiunea fiintei mele!
    Am pile la Marin Sorescu, gen!

  49. Draga Simona, cred ca tu ai fost ancora lui. Asa am simtit cand te-am cunoscut si v-am vazut impreuna (si erati grozavi, chiar daca norii negri incepusera sa se adune..).Tu i-ai adus echilibrul de care pana si un om zen cum era Nic avea nevoie. Sper din suflet sa-ti fi transmis din zenul lui si sa poti in continuare sa faci bine, sa ajuti acolo unde o rana o cere. Sa fii si tu pansament de suflete, cum era el.❤️

  50. Am ajuns candva pe blogul asta, dand cautari pe google dupa neurochirugul Sergiu Stoica.
    Cred ca stii de ce.
    Sotul meu, a fost operat prima oara in 2008( pe creier), a doua oara in 2012, iar in 2013 a plecat intr-o lume mai buna sper. Avea 45 de ani.
    Desii te cunosc doar prin intermediul articolelor scrise pe acest blog sau prin “Catavencii”, am o banuiala ca ambele am trecut prin ceva similar. Cuvintele sunt goale. Trairile…………….
    Am citit si recitit articolul asta de cateva ori si mi-am plans/hohotit chiar si vanataile din copilarie.
    Mai mult nu pot spune.
    ……..”Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
    Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. “……………
    ………”Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
    Iti sunt luati prea repede … “…….

  51. Habar nu am avut… Imi pare rau, foarte rau imi pare. Si nu ma pot opri din plans acum. Oamenii buni care se duc tineri, desi ar mai fi avut ce lucruri bune sa faca aici, care sufera atat de nedrept, desi au daruit atat de mult altora, care lasa goluri de neumplut in urma. Iti urez tarie si curaj sa treci peste asta.

  52. Ba io am baut cu Nik lazii de bere la “cafeneaua actorilor”, ce sa zic, om omenesc. Rip!

  53. Nedrept. Si cumplit. Am ezitat trei zile inainte de a spune ceva pentru ca nu stiu ce as putea spune. Si nici nu stiu daca e neputinta mea sau nu e nimic de spus, nu poate fi spus nimic. Ideea ca vorbele ar putea consola pe cineva care a suferit o pierdere ca asta e o trufie. Nu pot, nimic nu poate consola. Se spune ca timpul… Ce prostie! Cum poate timpul cicatriza rani cand ele se redeschid de fiecare data cand vezi o haina verde… o carte a lui Asimov… inca un episod (ufff, inca unul!!!) din Star Wars, dulapul in care nu reusesti sa umbli… pepenii cu samburi… toate celelalte. Niciodata! De aceea o sa ma ierti ca nu iti voi spune nimic care sa te consoleze. Nu stiu.

  54. Ce om fain!
    Nu stiu cum am nimerit pe Science Friction, dar in 10 minute il trimisesem tuturor amicilor.
    Multa vreme am banuit ca ceva rau se intampla la voi, nu voiam sa aflu. Cand totusi am aflat, am vrut sa scriu ceva si n-am stiut ce, Nici acum nu stiu, doar ca imi pare tare, tare rau.
    El mai ramane pe aici sa ne spuna de ce vedem curcubeul colorat si multe altele, practic nu are cum sa fi plecat de tot; sigur la anul va aparea un copil care va intreba cum fac pasarile pipi si cand mama naucita va cauta pe google, va gasi raspunsul pe Science Friction.

  55. Am citit textul de mai multe ori. Mi-a facut bine sa il citesc. Si tie cred ca ti-a facut bine, cumva.
    Sunteti grozavi, in continuare.
    Mi-ar fi placut sa ii fac cunostinta cu copiii mei.

    Te imbratisez, de la departare.
    Ana, o cititoare

  56. Cel mai frumos lucru citit în viața mea…cu lacrimi in ochi! Sa nu uiți niciodată…cea mai buna alegere din viața ta! Curaj și răbdare până la reîntâlnirea voastră.

  57. Imi cer scuze daca sunt indiscret, dar am o intrebare: daca ar fi ramas in alte tari mai prietenoase, ar fi avut sanse sa mai fie si azi printre noi? De cand am auzit vestea, intrebarea asta ma tot framanta si abia acum am indraznit sa o pun. Imi cer scuze inca o data daca intrebarea e inoportuna.

  58. Ti-am citit articolul si am lacrimi in ochi. Probabil ca as plange de-a binelea daca nu as fi la birou, inconjurata de birou, si asta pentru ca ma regasesc in situatia ta. Sotul meu a fost diagnosticat cu cancer in 2013, pe cand avea doar 27 ani. Din pacate, l-am pierdut in 2016. Astazi ma faci sa ma gandesc la el si la viata noastra impreuna dinainte de boala…Sa fii puternica, Simona.

  59. Am incercat inca de la publicare sa citesc. Nu pot, prea mare emotie. Mai astept, am crezut ca o sa pot intr-o zi, doua, o saptamana; inca tot nu pot. Fiindca eu abia cand am vazut articolul asta, am aflat vestea. Cumva, prinsa cu ale mele/ale noastre, m-am rupt de lume si mi-a scapat. Cumva, Nu stiu cum. Sau am evitat in mod neintentionat, natural cumva, sa aflu. M-am prabusit cateva zile, m-am framantat, m-am gandit la tine. Nu va cunosteam pe niciunul decat din ce scrieti. Pe tine te-am citit constant in ultimii ani, am mai comentat, dar mai rar. Iar cumva finalul anului trecut si anul acesta au fost incarcati, m-am distantat un pic… dar mi-am amintit brusc cum la un moment dat, cu discretie, ne-ai anuntat ca vei lipsi o vreme. Am stiut atunci ca e ceva, ceva neplacut, varsnicii familiei bolnavi, ceva de genul… Nu m-am putut gandi insa ca… inca nu ma pot gandi. Scuze, ma copleseste emotia…

    • Am citit de cateva ori povestea ta si de fiecare data imi provoaca sentimente atat de intense. Eu mi am pierdut sotul in ianuarie anul asta intr un accident stupid pe munte si era un om atat de asemanator cu Nic al tau, bunatatea intruchipata incat m am identificat foarte mult cu voi. Si in toata situatia asta trista, ma gandeam ca uite, exista astfel de oameni buni si noi am avut norocul sa i cunoastem si sa le fim alaturi. Ai scris foarte frumos despre el si despre iubirea voastra. Sper ca undeva in univers energia asta conteaza la ceva.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green