Bătrânele voluntare cu zâmbet mulțumit

La centrul Generații al Fundației Principesa Margareta, doamnele Ana și Marica au ajuns cu discuția la Cărtărescu. Sunt nemulțumite că a primit un premiu tocmai pentru De ce iubim femeile, cartea compusă din articole de revistă, și nu prea înțeleg cum poate să își scrie cărțile de mână, fără nicio greșeală.

Centrul Generații din București e unul din cele 15 locuri din țară în care se adună, zilnic, în total vreo 600 de copii din familii defavorizate și peste 200 de voluntari seniori. Copiii primesc consiliere psihologică și o masă caldă, sunt ajutați la teme și participă la tot felul de activități recreative. De partea cealaltă, bătrânii își recâștigă rolul social. Sunt, pentru copii, mentori, profesori de meditații, îndrumători la ateliere și bunici adoptivi. Dăruiesc cunoștințe și experiență, răbdare și empatie, încurajări și înțelegere, molipsindu-se, la schimb, de entuziasmul și pofta de viață a celor mici.

Alături de alți seniori, doamnele Ana și Marica tocmai au primit tensiometre Veroval Duo Control de la HARTMANN, au fost învățate cum să-și măsoare tensiunea și au aflat tot felul de lucruri importante despre sănătate și monitorizarea ei. Prin campania 200 de fapte mici în fiecare lună, HARTMANN România se alătură eforturilor Fundațiilor Principesa Margareta a României și Hospice Casa Speranței, Asociației Dăruiește Viață și Asociației MagiCAMP și le oferă sprijin material prin donații de produse specifice nevoilor beneficiarilor: vârstnici, bolnavi cu răni cronice, persoane cu oameni dragi internați în spitale și copii din familii defavorizate.

Doamnele Ana și Marica își iau la revedere de la ceilalți bătrâni care au participat la eveniment, dar nu părăsesc incinta, pentru că urmează să mediteze niște copii. Își așteaptă învățăceii așa că, după ce-l “rezolvă” pe Cărtărescu, trec la alte subiecte. De la doamna Ana aflu, de exemplu, că “există femei-pisică” și “femei-tractor”. Primele au permanent nevoie de protecție, celelalte se descurcă să le rezolve pe toate. Îi spun că nu cunosc prea multe “pisici”, dar am, cu siguranță în jur, multe “tractoare”. Mă autodenunț ca “tractor”, face la fel și dânsa. Râdem, apoi o luăm și pe doamna Marica de braț și rugăm pe cineva să ne facă o fotografie.

Doamna Ana (72 ani, în stânga fotografiei) a fost inginer metalurg, dar se pricepe nu doar la matematică, ci și la engleză și română, așa că ajută școlarii cu tot ce știe. Are ea însăși doi copii, de la care are o nepoată de 21 de ani și un nepot de 14. S-a apucat de voluntariat imediat după ce nepotul i-a zis “Bunica, nu mai am nevoie de tine în fiecare zi”. Le-a cerut copiilor să îi găsească o activitate, iar fiica ei, care e sociolog, a trimis-o aici. Anul ăsta, din iulie până în octombrie, a venit la centru în fiecare zi, ca să scoată o fetiță din corigență. A reușit. Îmi mai povestește cu mândrie, zâmbind mulțumită, despre un băiat dintr-o școală foarte slabă, aflată într-o zonă defavorizată, care a fost singurul absolvent de Capacitate din clasa lui. Acum are 16 ani și e la un liceu de filologie, dar încă mai vine pe la centru.

Doamna Marica (85 ani, în foto de mai jos, dar și în prima poză de sus, în dreapta) nu are copii. E fostă profesoară de română (a predat 44 de ani la liceu) și autoare de auxiliare școlare. Doarme 2 ore pe noapte, pentru că în restul scrie. Tocmai a donat Ministerului Educației o gramatică scrisă pentru românii care trăiesc peste granițe. Făcuse deja lecții pro bono cu toți elevii din bloc, când a ajuns voluntar aici, într-un moment în care stătea destul de prost cu sănătatea. Avea un picior accidentat și primise chiar un diagnostic de cancer, care ulterior s-a infirmat. În loc să se panicheze, s-a dus – șontâc-șontâc – la Crucea Roșie, “cu o vecină pe post de baston” și a cerut ceva bun și folositor de muncă. A fost trimisă la Fundația Principesa Margareta și aici a rămas.

De la doamna Vicenția am primit un trandafir galben, pe care îmi vine tot timpul să îl miros, pentru că arată foarte convingător. Dânsa e mai tânără, are doar 66 de ani și a venit aici după un infarct, adusă de o colegă. “Copiii m-au vindecat”, îmi spune. Nici dânsa nu are copii, așa că e foarte atașată de cei de aici. A făcut voluntariat și la Telefonul vârstnicului, o linie telefonică gratuită și confidențială, care răspunde nevoilor tuturor vârstnicilor din România, fie ele de informare, de consiliere, de sprijin practic sau emoțional. La numărul de telefon 0800 460 001, persoanele vârstnice primesc sfaturi și sunt îndrumate către soluții adecvate nevoilor lor, linia putând fi accesată și de cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situație dificilă a unui bătrân. Voluntarii special pregătiți ai Fundației alină săptămânal singurătatea vârstnicilor, apelându-i constant și oferindu-le sprijinul moral de care au nevoie, iar doamna Vicenția a fost unul dintre ei. A vorbit ore întregi la telefon cu fiecare bătrân care suna, s-a simțit utilă și împlinită făcând asta și s-a atașat și de mulți dintre ei. Astăzi, lucrează cu copiii obiecte decorative. Învață de pe internet să facă diverse minunății, după care îi învață și pe juniorii, și pe seniorii cu care se întâlnește la centru. În prima fotografie de mai jos, o vedeți alături de un junior, lucrând cu margarete în loc de trandafiri, iar în cea de-a doua, cu un buchet de trandafiri de hârtie în mână, alături de doamnele Ioana și Ana.

Doamna Ioana (în cele două foto de mai jos) vine la centru de vreo 12 ani. A lucrat în tinerețe ca muncitoare, la Uzinele de Mașini Electrice București și la Fabrica de cauciuc, și e văduvă de la 40 ani. Acum are 78 și nu ia nicio pastilă. Din când în când, dar foarte rar, o mai doare mijlocul. Îi spun că la mine e fix invers: din când în când, dar foarte rar, nu mă doare. Are 2 copii (o fată și un băiat), o nepoată și un nepot, dar își vede de treaba ei, nu le stă pe cap. Când nu e la Fundație, e la Clubul Seniorului de pe lângă Primăria Sectorului 6, unde cântă în cor sau învață croitorie, ori diverse decorațiuni, altele decât cele pe care le învață aici, împreună cu copiii, de la doamna Vicenția. Ați auzit de arta șervețelului? Eu, nu. Ei, bine, doamna Ioana a auzit. Când nu e nici la Fundație, nici la Clubul Seniorului, e la dânsa la țară, unde cultivă cartofi, roșii, ceapă, usturoi și multe altele. Se pricepe la gătit, a fost și la o televizor, la o emisiune de profil. Copiilor de la centru le aduce, uneori, prăjituri. Îi e tare drag când îi ies în cale, veseli și ciripitori: “Ce mai faceți, doamna Jeni?”.

***

Am plecat de la centrul Generații, într-o zi de toamnă superbă, zâmbind. Prima oară când văzusem bătrâni făcând voluntariat fusese acum câțiva ani, într-un spital din Bruxelles. Conduceau pacienții de pe o secție pe alta, aveau grijă să fie pahare și apă în sala de așteptare, alimentau cu consumabile automatul de cafea, plus alte câteva câteva lucruri simple, dar utile. Fapte mici, dar care pot face diferența și în viața celui care le face, și în aceea a celui care beneficiază de ele. Acum, că am aflat că se întâmplă asta și la noi, nu pot decât să-mi doresc ca fenomenul să se extindă. Pentru ca tot mai multe apusuri singuratice și triste să se transforme în bătrâneți liniștite, frumoase și cu sens.

***

Textul face parte din campania 200 de fapte mici în fiecare lună, inițiată de HARTMANN România. Vă invit să răsfoiți și site-ul campaniei, care are o secțiune separată de fapte mici pe care le putem face fiecare dintre noi, pentru oameni aflați în situații vulnerabile.

HARTMANN e cel mai vechi producător german de materiale de pansare și compania care a introdus pe piață primul pansament antiseptic, rămânând în istoria medicinei. De ce 200 de fapte mici? Pentru că HARTMANN inovează în domeniul medical de 200 de ani, oferind soluții avansate pentru tratamentul rănilor, aparatură pentru diagnostic la domiciliu, produse pentru incontinență sau prevenirea riscurilor în sala de operații.