Frumoasă, deșteaptă, sexy și devreme acasă?

Am pus, recent, câtorva dintre femeile din preajma mea, întrebarea extrem de grea “A fi sau a nu fi mamă?”. Dacă nu ați citit răspunsurile lor, vă invit să o faceți aici.

Revin, astăzi, către fiecare dintre ele, cu o nouă întrebare:

 Ești o femeie-model, așa cum îți cere societatea? Frumoasă, deșteaptă, mamă, gospodină, elegantă, sexy și devreme acasă? Sau ești tu, așa cum ești tu? Și cum ești tu, de fapt?

 Pare ridicolă și inutilă în anul 2018, știu, dar nu este deloc. Pentru că presiunea socială chiar există, nu e o ficțiune, și orice femeie o simte, indiferent de cât de “relaxat” alege să se raporteze la ea, asta ca să nu mai vorbim de faptul că orice alegere presupune un travaliu care consumă multă energie, mai ales psihică, dar de multe ori și fizică.

 Vă las în compania răspunsurilor:

Alexandra, 37 ani: Mi se pare ironic că mișcarea de empowerment a femeii a dus la încă o presiune care dansează frenetic alături de celelalte în capul ei. Nu mai este suficient să crești copii și să ai un job în același timp, dar trebuie să fii și sexy, și puternică, în timp ce faci asta. Trebuie să conduci țări și companii și să ai unghiile făcute. Dar, mă rog, ți se dă voie să fii frumoasă în felul tău sau pe interior, dacă te speli cu anumite șampoane. Apropo, ați observat că în reclamele la epilatoare, lame sau creme de ras, femeile nu au niciodată păr când se epilează? Iar absorbantele absorb “un lichid” albastru pentru că și sânge și roșu ar fi prea brrrr pentru mintea oamenilor.

Atât de extraordinare sunt femeile, încât transcend realitatea și rup legile fizicii în două. Mă enervează imaginea sterilă (și destul de dăunătoare) a femeii care învârte lumea pe degetul arătător în timp ce zâmbește și învârte într-o tocăniță. Este la fel de falsă – imaginea asta care acum pune în ramă și alegerile de viață ale femeii – ca aceea a femeilor frumoase, înalte, slabe și fără coșuri.

Sunt una din femeile care nu încearcă să aibă totul. Mă concentrez pe ceea ce e important pentru mine (și fac parte din cazurile acelea fericite: nu cred că toate sunt la fel de importante). De exemplu, nu mă deranjează ferestrele murdare. Copilul mai mănâncă și sandvișuri uneori. Se întâmplă să văd petele pe haine prea târziu. Nu port tocuri, nu am carnet. Stau mult în parc și lucrez de acasă. Mă joc cu copilul și amân aspiratorul sau coaforul. Încerc să mă port frumos cu oamenii. Plâng uneori. Simt că habar nu am ce fac. Am impresia că fac multe lucruri greșit. Am impresia că fac multe lucruri bine. Mi se pare că toți se pricep mai bine la gestionat viața. Mi se pare că și mie îmi iese super uneori. Și tot așa. Nimic neobișnuit. Doar o femeie care încearcă :).

Alice, 38 ani: Am avut o perioadă în viața mea când eram atât de anxioasă vizavi de propria mea persoană, încât mă lansasem într-o competiție acerbă cu mine însămi, cu scopul de a-mi deveni cea mai bună variantă: mergeam la sală, m-am înscris la a doua facultate, am început să studiez muzică, m-am pus pe gătit la modul serios, aveam o afacere foarte mișto… Era obositor. Odată cu maturitatea, am descoperit că fiecare om și, mai ales, fiecare femeie, duce o luptă. La ea acasă, la serviciu sau doar în capul ei. Și că femeile nu trebuie neapărat să fie slabe, epilate, coafate. E mișto dacă sunt așa, dar uneori nu se poate. Uneori femeile sunt deprimate, obosite, descurajate, presate sau pur și simplu nu au chef să se alinieze la standardele societății. Uneori n-au chef să gătească, să bage rufele la spălat sau să facă copii. E în regulă. Am învățat să nu mai privesc critic “derapajele” de la standarde ale femeilor din jur, am învățat să am maaare înțelegere față de tinerele mame, pe care le văd uneori crispate în supermarket, pentru că odorul are un tantrum. Și am mai învățat un lucru banal: că nu le poți avea pe toate și nu le poți face pe toate. Că autenticitatea personală e mai prețioasă decât aplauzele celor din jur, oamenii sunt imprevizibili, iar viață e plină de surprize. Așa că sunt cât pot eu să fiu acum, cea mai bună variantă a mea de azi. Cu părul nevopsit, dar hei, ce ciorbă bună am făcut!

N., 45 ani: Nu sînt o femeie-model, detest șabloanele, clișeele si rețetele de succes. Mi-au trebuit ani buni să ridic zecile de văluri sub care eram eu și muncesc din greu să-mi rămân loială. Și nu e ușor deloc, încă mai am reflexe nocive. Am ieșit de puțin timp dintr-o perioadă foarte grea și am reușit să-mi regăsesc zîmbetul, care ani de zile a fost doar o grimasă. Zîmbetul ăsta e frumos și vreau să-l păstrez. Gospodină sunt cu intermitențe – adică doar cînd am timp, chef și energie. Ador să gătesc, dar și asta poate să își ia bulină de facultativ, dacă am alte priorități. Fostă perfecționistă și control freak, acum îmi privesc cu îngăduință momentele cu capul în nori, mă salvez cu (auto)ironia și încerc să găsesc echilibrul între detașare și empatie. Și, da, sunt vanitoasă – încă investesc mai mult decît ar fi cazul în îmbrăcăminte și încălțăminte.

 Z., 46 ani: Eu am fost mereu o nonconformistă, deci am făcut fix ce mi-a plăcut și am crezut că mi se potrivește, nu mi s-a părut deloc că îi datorez ceva societății sau că trebuie să urmez căi prestabilite, mai ales când îmi erau propovăduite la pachet cu o întrebare pe care am detestat-o mereu: Ce-o să zică lumea?Deci nu, clar nu sunt o femeie-model. Am fost o adolescentă rebelă care a călcat în picioare multe cutume sociale. Am fumat, am ieșit cu băieții la bere, am fugit de-acasă să plec cu prietenii la mare, am chemat prietenii acasă, când părinții erau plecați la munte, ca să devalizăm în grup bărulețul familiei. Am fost, practic, un coșmar pentru bieții mei părinți conformiști și liniștiți, care nu înțelegeau de unde a apărut în viața lor fiica rebelă, dificilă și băiețoasă, care nu semăna nici cu ei, nici cu nimeni altcineva din familiile lor.

Mama mea (Bless her!) nu a renunțat nici în ziua de azi să încerce să mă convingă să fiu mai ladylike, să învăț să stau frumos, picior peste picior (mai ales în public), să port fuste mai des. Din păcate pentru ea, aceste încercări eșuează mereu, implacabil! Ladylike n-am fost niciodată și probabil nici nu voi deveni, dar am adoptat un stil smart-casual care mi se potrivește, cu machiaj discret și mici accesorii vag sexy, aruncate ca din întâmplare peste o ținută în general sport, simplă și nesofisticata.

Happy end: adolescenta rebelă s-a hotărât, la un moment dat, să se metamorfozeze într-o femeie hotărâtă să-și deseneze viața într-un mod independent și creativ și să exploateze la maxim toate oportunitățile oferite, mai ales în zona job, carieră, călătorii. Așa mi-ar plăcea să mă definesc; alte calități pe care societatea le asociază stereotipic femeilor de succes (frumoasă, deșteaptă, gospodină, elegantă, sexy și devreme acasă) și pe care e posibil să le bifez (parțial) sunt mai puțin relevante pentru mine. Știi cântecelul ăla al lui Roy Orbison, Everything you want-you got it!? Îmi place să îl fredonez din când în când și să-mi amintesc că totul îmi este accesibil. E un sentiment tare reconfortant!

Florina, 49 ani: Când eram foarte tânără, era important pentru mine să încerc să corespund unor standarde impuse de societate. Poate nu aveam prea multă încredere în mine, poate era mai ușor să urmez niște modele, poate nu știam cum să-mi controlez timiditatea, nu știu. Azi nu mă deranjează că unii cer un anumit model de femeie așa cum nu mă deranjează când la magazin cineva comandă o pâine mai prăjită. Mie nu-mi place pâinea aproape arsă, nu am să cer niciodată așa ceva, dar, dacă omului așa îi place, nu am o problemă cu asta. Nu contează ce mi se cere, contează ce aleg eu sa fac. Sunt liberă să fac eforturi într-o direcție stabilită de alții sau să îmi aleg singură ce este important pentru mine. Unele femei sunt mai fericite în a corespunde unui model, altele sunt mai fericite în a și-l crea singure. Asta cred că ține și de vârstă, de personalitate, de experiențele din trecut, de o multitudine de alți factori. Eu aleg să mă îmbrac mai degrabă confortabil decât elegant și să nu fiu mare gospodină. A fi frumoasă sau a fi sexy cred că ține mai mult de ochiul și gustul privitorului decât de al posesorului. Cât despre deșteptăciune, am aflat că este moștenită așa că le mulțumesc părinților și străbunilor pentru câtă o fi ea.

Mihaela D., 50 ani: Trainer fiind – mai ales la început -, mi s-a întâmplat să aflu că am fost model pentru o cură de slăbit, un anumit machiaj, o combinație de culori “originală”, achiziția unei genți, purtarea unor bijuterii îndrăznețe și tot așa. Mai rar pentru decizii curajoase sau schimbări de percepție, comportament ori stil de viață. Nu mă plâng însă, pentru că, prin prisma jobului, remarc tot mai des că ne familiarizăm tot mai tare cu conceptul de “mentorat”, iar asta mă bucură. Îmi place, așadar, să cred că răspund cerințelor societății fiind “modelă” cu măsură, mai ales la capitolul înțelegere a așteptărilor celor care se doresc “modelați”. Și sunt încântată de fiecare dată când constat că încă cineva și-a descoperit propriul “model de afirmare”.

D., 40 ani: Modelele nu există decât ideal și virtual. Reprezintă o sumă de caracteristici artificial puse împreună, de cele mai multe ori aflându-se în contradicție unele cu altele. “Frumoasă, deșteaptă, gospodină, mamă, elegantă, sexy și devreme acasă” îmi pare o înșiruire de oximoroane.

De ce am dori să fim femei model, i.e. să ne conformăm cu standarde exterioare, impuse de societate? În viziunea mea, autenticitatea este pe primul loc – a descoperi cine suntem, ce vrem, a avea curajul de a fi noi înșine. Toată viață am considerat acest lucru că fiind cel mai important, este ceea ce am căutat în orice am făcut. Mă interesează prea puțin părerea celorlalți, deși încerc să fiu discretă în acest sens, pentru a nu părea arogantă. Alegerile de viață ale fiecăruia dintre noi ne privesc în mod direct și exclusiv.

 Oana, 33 ani: Uneori și mai ales pe rând s-ar putea să fiu toate cele de mai sus. Nu am imaginea femeii perfecte în cap, n-am avut-o niciodată, am însă în minte imaginea unui om bun, atent la ce se întâmplă în jurul lui și la oamenii pe care îi are alături. Astea toate, în felul în care îmi trăiesc viața, par pentru moment absolut suficiente pentru mine și se pare că și pentru ai mei.

Cătălina, 35 ani: Haha, desigur că nu sunt o femeie-model. Sau cel puțin nu pentru standardele părinților mei. Mă simt sexy, știu că-s deșteaptă, mi-o mai zic și alții, uneori gătesc, dar știu să deschid și o sticlă de bere cu toporul, îmi place și să petrec nopțile la băute cu băieții sau să curăț o zi întreagă la vinete pentru zacuscă. Mă simt bine așa cum am ajuns să fiu și cred că asta e tot ce contează.

Dana, 38 ani: Nu prea am simțit presiunea femeii model “așa cum ți-o cere societatea”. Sunt eu. Din ce în ce mai bine cu mine și cu cei din jur, îmi place să cred. Sunt departe de pozele din reviste, cu femeia perfect fit, mergând pe tocuri cu doi copilași în brațe. Dar sunt bine așa, în pielea mea. Nu mă văd nici o secundă că aș fi putut fi altfel. Sunt mișto, per ansamblu. Nu am repere de eleganță și nici de beeing sexy, deși îmi alunecă des piciorușul către dorința de avea 5 kile în minus.

În day by day life,există varianta în care stai în priză toată ziua, reușești să ții energia sus și să le faci pe toate. Dacă te scoți nițel din priză, s-a terminat. Se îngrămădesc o grămadă de chestii de făcut și ești copleșită. Admir femeile cărora le iese și sala, și jobul, și niște cursuri, și copilul cu școala și cursurile lui, și excursiile la final de weekend, și pachețelul perfect pentru cel mic… Știu însă că, de multe ori, în spatele acestei poze perfecte (după standardele sociale), e ceva ce lipsește. Fie sinceritatea, fie persoanele din umbră care contribuie cumva la minunata poză.

Eu încerc să fiu prezentă în ceea ce se întâmplă în familia noastră și să mă reglez cât de mult pot, astfel încât să funcționăm optim. Uneori îmi iese, alteori nu. Uneori mă simt vinovată că nu mi-a ieșit. Mă fac femeie frământările de fiecare zi, nu neapărat cele sufletești, cât cele legate de cum putem trăi mai bine cu noi înșine și cu cei de lângă noi, cum putem să stăm mai conectați unii cu ceilalți, cum pot fi mai mult lângă prietenele mele și așa mai departe. Cam așa…

Andreea, 32 ani:Pfffff… model! Și devreme acasă! Și gospodină… și… de toate! PERFECTĂ!!! Undeva, acolo, încă mai răsună în mine “frânturi din Moldova”. Acolo unde timpul se scurge un pic mai încet, femeia e… model! Trebuie să fie model!!! I-o cere vecina, care deschide ușa curioasă, să vadă ce aduce din oraș pe scări, i-o cer părinții, profesorii, socrii, soțul, copii… Și-o cere ea însăși, pentru că așa a fost învățată. Au fost vremuri în care am încercat și eu să fiu tot! Inconștient, voiam să răspund unui stereotip la care societatea românească nu e pregătită, încă, să renunțe. Acum nu mai vreau.

R., 43 ani:Nu sunt o femeie-model și consider că ar fi o nebunie să încerc să fiu toate astea. Sunt o femeie călător și project manager, care a văzut și alte modele de femeie în lume și a ales ceea ce i se potrivește cel mai bine. Sunt așa cum sunt și e perfect așa. Cum sunt eu? Fără să fac din asta un anunț matrimonial, cred că sunt gospodină, cred că încă sunt sexy, poate și deșteaptă, un pic frumoasă, dar nu prea tare. Știu sigur însă că sunt încăpățânată, independentă, luptătoare, perseverentă, sistematică, pragmatică, uneori plictisitoare (nu am cine știe ce simț al umorului), curioasă, aventuroasă. Și am și un mic talent artistic, în jurul căruia s-au strâns experiențe și amintiri superbe, datorită căruia am avut privilegiul să îmi apropii oameni minunați. Și mai știu că am înțeles acum că pentru mine nu contează să fiu nici una din toate astea dacă nu sunt fericită și dacă nu iubesc ceea ce sunt, orice aș fi eu.

Dana, 39 ani:Nu sunt o femeie-model. Sunt un om şi atât. Cu bunele şi relele mele. Încerc să nu fac rău. Îmi plac oamenii, îmi place să-i ascult şi să-i observ. Îmi place şi să stau singură, să-mi petrec timp cu mine. Visez mult cu ochii deschişi. Mă mişc încet, la propriu şi la figurat. Nu sunt mamă. Cel puţin nu încă. Nu ştiu dacă voi fi vreodată. Dar am avut mereu grijă de oameni din jurul meu, de părinţi, de soţ, de prieteni. Şi de animale. Aşa că, de multe ori fără să vreau şi fără să-mi dau seama, sunt şi mamă.

Cristina, 34 ani: Multă vreme am trăit poluată de astfel de pseudo standarde de frumusețe, deșteptăciune, maternitate, eleganță,  sexyness și mai știu eu ce alte chestii gospodărești asociate prin tradiție femeilor. Și ieșeam pe minus : )). Not good enough. Ei bine, trecând prin tot felul de procese de explorare interioară, mi-am dat seama, cu ajutorul unei femei mai înțelepte decât mine, că toate acestea au darul să mă pună într-un loc în care să nu mă consider demnă de a fi iubită, demnă de apartenență și de a fi acceptată, dacă nu bifez niște criterii. Așa se naște perfecționismul, care este complet ucigător de energie. Pur și simplu, nu poți fi pe placul tuturor și nici nu e de dorit. Valoarea mea ca femeie este nenegociabilă, indiferent de cât de bine gătesc sau cât de târziu vin acasă. Acesta este un lucru pe care îl simt dincolo de orice așteptări provenite din exteriror. Pentru mine, e important să trăiesc cu sens, așa că mă îndrept către oameni și activităti care contribuie la asta. Împlinirea mea ca femeie constă în autenticitate și în capacitatea de a fi în contact cu mine și atunci când sunt at my best, dar și atunci când sunt at my worst. Restul detaliilor, legate de cât de elegantă sau șleampătă sunt într-o zi, sunt doar elemente secundare care variază în decorul vieții, iar viața e mult mai mare și mai complexă de atât.

Gabriela, 40 ani:Dacă societatea asta cere, cu siguranță eu am lipsit atunci când făcea asta. Sau n-am fost atentă pentru că nu-mi plac tiparele, conformismul, constrângerile sau presiunea socială. Din fericire, rolul femeii nu mai este unul prestabilit și limitat. Ne bucurăm de drepturi egale cu bărbații, de acces la educație, de posibilitatea de a lua decizii.

Cât despre “societate”, ea a avut întotdeauna așteptări diforme de la noi. Dacă nu mai demult de câteva zeci de ani, se aștepta de la noi să fim doar mame și gospodine casnice, depinzând de bunăvoința soțului, odată cu câștigarea independenței (inclusiv) financiare, aceste așteptări au fost extinse. Acum trebuie să fim în continuare mame și gospodine, dar și frumoase, deșteapte, elegante, sexy și devreme acasă. Doar că o femeie nu este “un model”. O femeie trebuie să fie ea însăși, să se simtă liberă și să-și trăiască viața așa cum simte, indiferent de ce pretenții are societatea într-o perioadă sau alta. Eu sunt mamă și soție. Dacă ne luăm după copil, sunt frumoasă, simpatică (da, simpatică), și nu întotdeauna suficient de devreme acasă. Dacă ne luăm după soț, sunt frumoasă, sexy și chiar gospodină uneori. Dacă mă întrebi pe mine, cred că simțul umorului, echilibrul și asumarea ajută mult.

Dana, 60 ani: Sunt ceea ce sunt, așa ca filozoful bulgar, dar sunt și o parte din ceea ce-mi pretinde societatea. Ar fi o nerozie să vântur pe aici ipocrizii despre a fi 100% flower-power autentică, indiferent de chingile sociale. Le încerc pe toate rând pe rând sau toate-o data. Mă străduiesc să arăt omenește, să mă îmbrac cât să-i placă și fiică-mi de mine și să vrea să-mi mai împrumute țoalele, nu mă străduiesc prea mult să fie deșteaptă pentru că cică sunt J. Am un regret pentru eternitate: mi-ar fi plăcut să știu să gătesc bine sau măcar să știu să gătesc. Sau măcar ceva cât de cât. Citesc mai ușor un pasaj simandicos din Heidegger decât o rețetă pentru proști din Jamie. Chiar îmi pare rău!

Acest text a fost scris la invitația Remington, care ne îndeamnă să avem curajul și încrederea de a fi noi înșine, în cea mai bună versiune a noastră, indiferent care ne sunt valorile, alegerile și stilul, și ne pune la dispoziție o gamă largă de produse, potrivite pentru orice tip de persoană, care să ne ajute să ne simțim și mai bine în pielea noastră. Sunt adunate toate, sub sloganul Îndrăznește să fii tu, pe www.remington.ro, puteți arunca un ochi peste ele oricând doriți.

Voi ce răspuns ați avea la întrebarea mea, doamnelor cititoare? Sunteți așa cum vă cere societatea? Sau sunteți voi, așa cum sunteți voi? Și, de fapt, cum sunteți voi?

Foto Volodymyr Tverdokhlib | Dreamstime.com

20 comentarii

  1. Ramane un ideal, in fapt o utopie 😆 😆 😆 😆 Pe scurt ..nu exista 😀 😀 😀

  2. O sa continui din textul Dnei Dana:

    Femeia va fi traditionala sau nu va fi deloc, asa ca preotul roman…

  3. Io-s di tati… da pi rand!

  4. frumoasa sunt.
    Desteapta sunt.
    Sexy nu prea.
    Dar devreme acasa da (sotul e plecat, iau/duc copchil, asa ca ajung devreme ca altfel inchide scoala si after school si ma cheama la politie : D)

  5. costicămusulmanu

    citit, plăcut (mai puțin aia cu haidegher pentru deștepți vs oliver pt proști, da’ e subiectiv că io mai citesc, ocazional, rețete…plus că în perioada asta sunt puțin mai sensibil…) că fetele poartă “haina normalității”…
    numa’ o nedumerire am…deschidem berea cu toporul? really? da’ o brichetă, o coală A4, o ușă…n-avem? cu toporul? where the fuck is going this world? la mine, la vaslui?

  6. Da, si eu gandeam aceleasi lucruri apropo de presiunea societatii, comoditatea si confortul care se pierd, faptul ca nu simteam ca m-ar defini in vreun fel cuvantul “mama”…nu sunt o femeie model, dar dupa 35 de ani de viata fara griji, cand a venit cel mic, am inteles ca dincolo de toate acestea sta miracolul vietii si al iubirii. Si sincer doresc oricarei femei sa aiba parte de asa ceva. Pentru ca e un lucru unic pe lume.

  7. sincer sa fiu, ca de obicei, va zic ca imi place tipa din poza de la articol si nu mi-a mai trebuit sa mai citesc mai departe.
    daca aveti numarul ei de telefon, va rog sa mi-l imprumutati si mie vreo doo zile.

  8. Am 45 de ani, nu am si nu pot avea copii. Arat ca de 30 de ani si imi doresc par alb si riduri. Pentru că pe o babă nu o mai intrebi: dar nu faci si tu un copil? Este singurul aspect din viața mea în care am eșuat. In rest sunt perfectă. Dar nu conteaza. Nici in inima mea, nici in ochii celorlalți.

    • Geez.. N-ai esuat in nimic, iar daca chiar vrei un copil, adopta. Da stiu am o familie de prieteni care au facut-o, pain in the ass, dar se poate. Alternativ, nu vrei sa-l adopti pe-al meu? Low maintenance, ce-i pui in farfurie aia mananca, bun pentru protectie – mma, judo, Tael won do, plus ca e 1m85 cu zero grasime, vegetarian si yogin, habar n-am cu ce-am gresit 🙂

      PS asta nu inseamna ca nu bakg smokerul sa-mi fac o burta de porc, in timp ce ling o bere sau sase 🙂

  9. De obicei persoanele moarte devin perfecte in ochii celorlalti. Nu stiu daca din politete pt.ca nu se vorbeste rau de morti sau altceva.
    Cred ca ne-am straduit din rasputeri ca apoi sa zicem: “m-am plictisit! Ce-a iesit e asta si e bine asa”. Si pui mana pe topor si mai desfaci o bere pentru ingineri.
    https://m.youtube.com/watch?v=nin-fiNz50M.

  10. Eu sunt asa cum sunt 😛 si sunt happy la momentul asta
    Daca e sa ma iau dupa cei din jur: frumoasa cica da (da’ sa imi fac ochii mai des-ii fac, mai greu e sa dau maglavaisu’ jos), desteapta cica da (altfel nu cred ca m-ar mai cauta pacientii), sexy…si aia, mai ales cand am contravizita, am constatat ca daca ma imbrac cu rochie/fusta, lumea sta cuminte si nu se decompenseaza, si sunt si mai receptivi la eco 😛 devreme acasa-asta nu, cu atata plimbare pe sectie, la cabinet, etc..dar noi sa fim sanatosi!

  11. alte variante nu mai sunt? 😡

    • Ba da.
      Tipa care…
      …avea un corp, ce corp avea….
      Un corp de case…la șosea….

      Asta îmi aduce aminte de întrebarea aia hamletiana:
      Mă, tu când o să te însori, o sa vrei o nevastă frumoasa pe care orice s-o vrea și alții sau una urâtă pe care sa o ai numai tu?
      Cine știe răspunsul dă o bere.

    • Mai sus e un “orice” aiurea, nu știu cum a apărut
      Din ciclul
      Orice femeie e sexy…

  12. Zicea o doamna mai sus
    (că o femeie sună aiurea)
    Frumoasă sunt, sexy nu prea….
    Nu prea înțeleg, toate femeile frumoase sunt sexy.
    Chiar și celelalte.
    Eu așa le văd.

    • Exista frumuseti si frumuseti. Par examplu, este universal acceptat faptul ca Gioconda e un etalon al frumusetii. Si totusi, o Gioconda vie ar pleca singura dintr-un club. Am sa ma opresc aici, pana a pune intrebarea cruciala: would you hit that, being sober 🙂

  13. Ieu cred despre mine ca sint o femeie ok. Merge. Adica merg 😳 inainte, pe cit posibil, si mai vedem noi. Asta cind nu ma panichez cu… dar n-o sa-ncep cu lista. Cu mine sint destul de ok. Incerc si cu cei din jur, poate chiar mai mult decit ok sa fiu.

  14. nu stiu la altii cum o fi
    dar la mine e o vreme
    tocmai buna de stat in casa
    si facut …rebus.

  15. Whoa! Fumeia romaneasca nu e numai placuta ochiului, dar mai are si minte. Adevar graiesc voua, barbati romanesti, in valtoarea de zi cu zi (care, ca sa fim corecti, implica si munca de jos, eg eu pregatesc mancarea de peste zi si pentru mandra, si pentru progen, si banuiesc ca nu sunt un caz singular) uitam diamantul de langa. Bine, si reciproca e valabila. Drept pentru care diamantul asta isi mai pune un pahar de vin si merge la Netflix, adevaratul opium al popoarelor (eat that Stan).

  16. Eu vreau cariera si un barbat supus care sa se ocupe de casa. Sunt asa concentrata pe cariera, incat m-am lasat de machiaj si epilat. Daca trebuie sa fiu sexy pe undeva, pur si simplu las sutienul acasa, atata tot.

    Cel mai probabil nu ma conformez standardelor. Mai sunt barbati care mai comenteaza, dar ii trimit la cratita si aia e. Mama e disperata rau, ca pe la prima-a doua intalnire, iau omul acasa si-l pun sa-mi faca de mancare 😀

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green