Cine ne dă înghețată, când nu știe mama, și ne face avion?
Care sunt amintirile cele mai frumoase, cu tatăl tău?, mi-am întrebat câțiva dintre cunoscuți. Iată câteva răspunsuri:
Tata mă făcea avion și îmi cumpăra, uneori, înghețată, fără să știe mama. Mă ajuta la teme, la matematică, mă plimba cu bicicleta, când mergeam la țară, la bunica, după care ne opream amândoi pe malul râulețului de la poalele dealului din sat, ne descălțam și ne înmuiam picioarele în el.
*
Cea mai mișto amintire e de la botezul fiului meu. M-a invitat la dans tata, m-a ținut în brațe cu multă căldură, m-a sărutat pe frunte și mi-a spus pentru prima oară că mă iubește. Că e mândru de mine, îmi mai spusese, că mă iubește nu. Relația dintre el și copilul meu e o altă chestie importantă, pentru care voi pleca din lumea asta mulțumindu-i lui Dumnezeu. Au o complicitate minunată, îmi crește inima când îl aud pe fi-miu vorbind la telefon cu bunicul, ca să-i ceară să-l ducă la nu știu ce film sau unde mai vrea el să meargă și știe că nu-l las singur.
*
Doar amintiri frumoase vrei? Bine, atunci o să-ți spun că am crescut la țară și că tata, care mergea mereu cu treabă, în orășelul de lângă, ne aducea suc și Eugenii. Acum îi duc eu suc și Eugenii și se bucură ca un copil.
*
Tata a murit când aveam eu 2 ani și 10 luni, așa că nu mi-l amintesc bine. Dar mă mai uit la pozele de când trăia, cu mine în brațe, lângă bradul de Crăciun, și îmi imaginez lucruri.
Într-un final, mi-am pus aceeași întrebare și mie. Și mi-am răspuns așa:
Tatăl meu are umor. Nu vă așteptați la asta, nu? În tinerețe, la câte-o petrecere sau în vacanță, se costuma și improviza minispectacole la care râdeam până nu mai aveam aer. Îmi cumpăra stilouri chinezești, se chinuia să mă convingă să scriu frumos și, uneori, când îl dureau mușchii de la vreo răceală ori vreun fotbal cu băieții, mă punea să îi merg în picioare pe spate. Odată, când a fost cutremur și era să cadă șifonierul peste noi, țin minte că s-a pus pavăză între el și noi, copiii și maică-mea, ca să cadă peste el mormanul de lemne. Din fericire, nu a căzut. Îmi mai amintesc că intervenea dacă vreo femeie era agresată în tramvai și că am fost mereu mândră de faptul că făcea asta. Tot de la el am învățat să nu mă fac mică și tăcută, în fața abuzurilor de autoritate. Dar și să mânânc prea repede, lucru de care mă apuc periodic să mă dezvăț.
***
Am adunat amintirile de mai sus, în contextul unei campanii care vizează, în luna aceasta, sănătatea taților noștri şi a bărbaţilor, în general. Se cheamă Vorbește cu tatăl tău despre cancerul de prostată! și e campanie realizată la iniţiativa Janssen, cu sprijinul Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România.
Vorbește cu tatăl tău despre cancerul de prostată! pornește de la necesitatea de a încuraja tinerii adulţi să discute cu tații lor despre probleme care țin de sănătate, scoațând aceste subiecte din zona de disconfort și de tabu. Putem să le povestim taților noștri despre ce înseamnă prevenția și diagnosticarea acestei boli, nu o să murim făcând asta, ba chiar dimpotrivă, o să ne simțim și mai bine după, iar relația dintre noi și ei o să treacă la nivelul următor.
Iată câteva informații care ne-ar putea fi de folos:
– Cancerul de prostată (CP) se formează în țesuturile prostatei (acea glandă a sistemului reproducător masculin, situată sub vezică și în fața rectului) și apare, de regulă, la bărbații cu vârsta peste 50 de ani.
– În Europa, aproximativ un bărbat din zece va dezvolta cancer de prostată. În România, pentru anul 2018, au fost estimate 6000 de noi cazuri, însă nu toate sunt diagnosticate. Cancerul de prostată ocupă locul al 3-lea, în rândul cauzelor de deces, la bărbați, după cancerul pulmonar și cel colo-rectal.
– Dacă pe linia genetică, sunt cel puțin 3 rude diagnosticate sau cel puțin 2 rude cu debut precoce al bolii (mai devreme de vârsta de 55 ani), șansele de a face cancer de prostată, cresc cu 9%.
– În fazele inițiale, boala nu are întotdeauna simptome, pacienții ajungând la medic abia când încep să resimtă disconfort urinar, să observe sânge în urină sau chiar să aibă dureri osoase, acestea fiind semne ale bolii într-un stadiu deja avansat.
– Pentru bărbaţii cu vârsta peste 50 de ani şi cei peste 45 de ani care au avut cazuri de cancer de prostată în familie este recomandat controlul medical anual si determinarea valorii PSA (antigen specific prostatic) cu ajutorul unei probe de sânge. Suspiciunea cancerului de prostată la tușeul rectal și/sau valorile crescute ale PSA impun examinarea histopatologică a probelor bioptice (biopsia prostatei) în vederea diagnosticului de certitudine.
– Atunci când cancerul de prostată este depistat într-un stadiu localizat, iar inițierea tratamentului nu aduce neapărat beneficii suplimentare privind supraviețuirea, se poate lua în considerare o abordare conservatoare de tipul „supraveghere activă” la pacienții cu risc scăzut și speranță de viață peste 10 ani. Aceasta presupune vizite periodice la medicul specialist şi monitorizarea progresiei bolii prin analize regulate. O eventuală decizie de începere a tratamentului va fi luată de către medic pe baza unei serii de factori ce țin cont de starea generală a pacientului, evoluţia cancerului de prostată, respectiv celelalte probleme de sănătate asociate.
– Pentru stadiile de cancer localizat cu risc crescut, în care este necesară inițierea tratamentului, medicul poate recomanda operație și radioterapie.
– Pentru stadiul III al cancerului de prostată, „avansat local”, opţiunile de tratament sunt radioterapia, îndepărtarea chirurgicală a prostatei, sau terapia hormonală iar medicul oncolog va opta în recomandarea uneia dintre acestea în funcţie de valorile testului PSA și istoricul bolii până la acel moment.
– În stadiul IV de boală intervenţia medicală poate fi chirurgicală sau medicamentoasă, decizia urmând a fi luată de medic în funcţie de localizarea tumorilor. În acest stadiu este importantă localizarea metastazelor și urmărirea evoluţiei acestora în timp, precum și evaluarea constantă a PSA și a testosteronului întrucât orice modificare poate însemna agravarea bolii și poate necesita noi intervenții terapeutice. Monitorizarea se face prin investigații imagistice (IRM= imagistică prin rezonanță magnetică, CT= tomografie computerizată, scintigrafie), care pot fi accesate de pacienţi gratuit, la recomandarea medicului oncolog, cât şi prin intermediul unui program dedicat de suport al pacienților cu cancer de prostată aflați în progresie.
Mai multe informaţii despre cancerul de prostată puteţi găsi aici.
***
Să-mi spuneți dacă v-ați făcut curaj pentru discuție și dacă i-ați convins să meargă să-și facă PSA.
Și dacă aveți amintiri cu tata, numai bune de povestit, le aștept.
Tata ne aștepta mereu în ușa înainte de șut, lăsam ce aveam de făcut și mergeam pe rând să-i sărutăm obrajii și să-i urăm servici ușor. Se întorcea mereu rupt de oboseală, dar niciodată fără să se oprească la magazinul din colț să ne aducă câte ceva. Familia e mereu pe primul loc, asta am învățat de la el.
Tot de la el am învățat table, șah și rummy, să iubesc muntele, să înțeleg că și oamenii mari plâng și au durerile lor.
Și chiar mai mult, tata m-a făcut să înțeleg iubirea transcede totul. Îl iubesc pe tata azi, la mulți ani de când nu mai e la fel de mult ca în zilele în care, mergând pe munte, îmi oboseau picioarele și el mă ridica pe umerii lui. Acum eu îi car amintirea în suflet.
Cu bărbații ca cu bărbații, că este ei oameni de cuvânt.
Când zi ceva e o șansă să și facă…
Da eu mi-am pierdut încrederea în femei.
Și asta de când eram mic și făceam traznaia zilnică, și îmi zicea maică-mea : hai vino, că nu îți fac nimic!!!
Amintirile mele cu tata sunt un amestec de sentimente de dragoste, de respect, teama si jena. Mi-a tinut partea si m-a iertat. In vara asta tata m-a uitat. Are Alzheimer.
îmi pare rău. hug
Toata copilaria mea am adormit cu o poveste originala in fiecare seara. O scornea tata pe loc, atunci, si o interpreta pe voci . Nu prea il vedeam pe tata pe lumina in timpul saptamanii, pentru ca pleca prea devreme si venea la asfintitul soarelui, obosit, ars de soare sau inghetat bocna. Dar, oricat de obosit, ma lua pe genunchi, scotea pieptenele din buzunarul de la piept, ma pieptana fara sa ma traga de par si ma intreba cum a fost ziua mea. Un singur rau mi-a facut in viata: am crescut incredintata ca va exista si al doilea barbat perfect in viata mea.
of…
Tatal meu juca tenis de picior cu copiii in fata blocului si organiza concursuri de alergat, tot cu noi, in cartier, cu premii in pungi de caramele, de cinci lei.
M-a invatat sa joc sah, dar cred ca a pastrat cateva secrete pentru el ca si dupa ani si ani, tot el ma batea. M-a invatat sa conduc masina si inca bine. Stiu chiar a parca mai bine ca un barbat.
A fost intotdeauna cel mai bun dansator la petreceri si era tare mandru ca i-am mostenit talentul
Tata m-a convins pe la 6 ani ca injectiile cu penicilina nu mai dor asa tare daca scap de frica lor. Si n-au mai durut
Tata era dinamovist, eu stelista – eh, nimic nu e perfect
In sfirsit o postare care ar induce ideea ca si barbatii sunt oameni, nu numai sugatori de bere, burtosi pe canapea la meci. Poate cindva se va recunoaste ca barbatii construiesc orase, avioane, masini, oale de gatit, case… pe undeva sunt un rau necesar.
Surprinzator barbatii pot fi si tati, chiar iubitori, dar desigur numai ai nostri, ailalti nu, as zice ca si bunici, dar bosorogii fara dinti…
Tatăl meu mi- a fost învățător. El mi- a insuflat dragostea pentru matematică și pentru meseria de profesor. Uneori îmi revin în minte problemele din Gazeta Matematică, pe care le rezolvam împreuna (iar la sfârșit îmi lua caietul și îmi spunea să încearc sa găsesc singură soluția- spre disperarea mea). Și la prima ninsoare, in fiecare an, îmi aduc cu drag aminte de zilele de iarna, în care ne ducea la săniuș, după ore, pe toți elevii lui. Partea amuzantă e ca ar merge și acum la săniuș cu mine… Hmmm
Mesaje de pe Facebook:
“Al meu e foarte harnic, priceput, vesel si mare iubitor de plimbare in natura, mergand intotdeauna pe jos. Ne-a invatat sa iubim padurea si sa recunoastem ciuperci comestibile, ne-a aratat cum e sa ai o familie unita si fericita, o iubeste si o ajuta pe mama intotdeauna, e intelept in postura de tata si de socru, si reuseste sa fie cel mai indragit bunic pentru fiu-meu. Ce nu vrea? Sa mearga la doctor. Are un gand fix ca el nu-i bolnav, atata timp cat se simte bine. Aici pot sa ii reprosez ceva.”
“Al meu are o voce de inger si talent cu caru’ dar a ales sa aiba caracter decat cariera artistica. Si acum imi mai scrie poezii de ziua mea si de Craciun, si de ziua copilului meu…”
“Tata e mereu cu mine, desi fizic nu mai e. Mi-era frica de el, era aspru ca tot omul de la tara, dar simteam acolo in interior ca doar cu el ma intelegeam pe nevorbite. Oricat de beat venea acasa, nu uita sa-i aduca fetei inghetata promisa. Si-l simteam intotdeauna sprijin, il simt si acum. Am fost suparata pe el, dar ne-am impacat si-l iubesc de nu mai pot <3 M-a asteptat ca sa poata muri. In bratele mele. A modificat o bicicleta de adulti si m-a invatat sa merg, cu curaj, uitandu-ma doar inainte. Si doar inainte ma uit.
Multumesc ca mi-ai dat prilejul sa vorbesc de tata!"
Ah, ce de amintiri cu taica-meu..cand ne duceam in parcul din apropiere si inventam tot felul de jocuri (alergam de la un copac la altul, dar nu mai stiu care era faza…mai erau 2 copaci gemeni dintre care unul fusese taiat si pe ciotul ramas imi imaginam ca locuieste zana padurii), ne dadeam cu barca si ma lasa si pe mine sa vaslesc..iarna la sanius si incercat sa mergem pe canalele inghetate-din ciclul “daca afla maica-ta ne omoara” 😀 cand eram mai mica si ne duceam in piata ne dadeam pe sest in carusel..mai tarziu a incercat sa ma convinga sa ne dam si in tiribombe..dar in ultimul moment a trebuit sa coboram ca ma apuca bazdacul 😆
Intotdeauna a insistat sa ies la aer curat, sa fac miscare-pe principiul ca este timp si de teme, dar trebuie mers afara cand e frumos. Eram intr-o dupa masa de duminica la padure si-mi aduc aminte pe la 3 ca mai am de facut tema la matematica. Am comunicat acest fapt si alor mei iar taica-meu mi-a zis ca ne mai jucam cu mingea o ora si apoi mergem acasa (drum de 2h jumatate). Si inainte de olimpiade/examene (cand s-a nimerit sa fie in Mures) ieseam la plimbare cu o seara inainte.
Si mai sunt multe..
Cat despre PSA, se duce in fiecare an sa-si faca analiza si apoi la urolog. Am inceput sa-i rod urechile dupa un caz (pe care l-am prezentat si pe la congrese) cu evolutie f agresiva, cu meta osoase si relativ asimptomatic-venise la spital ca-l dureau oasele. A trebuit sa-l indrumam si cum sa se intoarca in pat sa nu faca vreo fractura vertebrala si sa paralizeze. Cu tot tratamentul (oncologic si chirurgical) a mai trait un an. Avea 58 de ani 😥 Cu toate ca majoritatea cancerelor de prostata evolueaza lent, sunt pacienti tineri (<60 ani) care au o evolutie f rapida..si nu poti sti care cum evolueaza..asa ca faceti-va PSA-ul si indrumati-i pe soti, frati, tati, bunici sa si-l faca! Pana si USPSTF (implementarea directivelor serviciului american de preventie) a retras anul acesta recomandarea de renuntare la efectuare PSA in screening primar (din cauza supra-diagnosticarii si supra-tratarii)-tocmai datorita cresterii frecventei cancerelor agresive..