“În Leagăn, se întâmpla des să ne culcăm flămânzi”
Mesaj primit de la și destinat companiilor care pot face multe lucruri bune, în aceste zile de final de an:
”În Leagăn, se întâmpla des să ne culcăm flămânzi. Uneori, coceam câte-un cartof în soba de la atelierul de mecanică, îl înveleam cu sfoară, cât s-arate ca un ghem, și-l îndesam într-un burlan. Noaptea, când toți ceilalți dormeau, însă mie burtica nu îmi dădea pace, ieșeam pe geam și scoteam ghemul de sfoară din burlan. Așa aveam ce mânca, pe furiș, și eu, și sora mea cea mica.
Cei mai mulți oameni nu mă cred când le spun asta.
Sau când le spun că singurul moment în care ne întâlneam toți copiii la un loc era dimineața, când eram puși la oliță pe coridorul cel mai lung din Leagăn. Un lung șir de olițe pe un coridor întunecat. Și noi, copiii soldăței, eram obligați să respectăm un program impus, același în fiecare zi.
Apoi, petreceam restul zilei în pătuț, câte doi sau trei. Erau zile în care sora mea era în pat cu mine. Nu știam când avea să se întâmple asta. Uneori, o aveam pe ea, de cele mai multe ori, veneau alți copii.
Nu mă cred nici când le spun că eram dornică să fiu îmbrățișată și strânsă la piept de oricine se apropia de mine. Nu conta dacă era o doamnă educatoare sau vreun străin care ne vizita, îmi doream atenția oricui. Cred că pentru că mă simțeam atât de singură.”
Singurătatea anonimă a unui copil – așa au arătat primii pași în viață ai Dianei, pe care Hope and Homes for Children a întâlnit-o în Leagănul de Copii din Sighetu Marmației (județul Maramureș), unde fusese instituționalizată când avea 2 ani. Odată cu închiderea Leagănului, Diana și sora ei au fost mutate într-una din casele de tip familial construite de Fundație.
Dacă ar fi rămas în Leagăn, drumul surorilor ar fost cu totul altul. Drumul miilor de copii care sunt acum în centre de plasament este altul. Medicați pentru afecțiuni pe care nu le au, dar care îi țin „cuminți”, ținta abuzurilor copiilor mai mari sau din partea adulților care ar trebui să îi îngrijească, cei mai mulți dintre copii devin tineri care, pur și simplu, nu știu cum să se adapteze la „lumea normală”. Unii ajung pe străzi, veșnic între două adăposturi de noapte, alții intră în conflict cu legea sau în relații și cercuri toxice.
Diana și sora ei nu au rămas în Leagăn, iar drumul lor acum este altul.
”Prima mea păpușă, prima mea zi de naștere cu tort, prima mea rochiță de prințesă, primul Crăciun cu cadouri – cele mai importante momente din copilăria mea au fost aici.”
Diana, care are acum 22 de ani, a ieșit din sistemul de protecție a copilului în această toamnă, a terminat Pedagogia la Universitatea Babeș-Bolyai, lucrează ca ajutor de educatoare la o grădiniță și s-a mutat într-o locuință cu chirie.
Cu sprijinul partenerilor, companii private și indivizi, Hope and Homes for Children intervine înainte de separarea copilului de familie, ajutând părinții să se elibereze din cercul vicios al sărăciei și al marginalizării. Copiii cresc cel mai bine într-un mediu cât mai apropiat de cel familial și, de aceea, din 1998 până astăzi, Fundația a închis 56 de orfelinate, a deschis 105 case de tip familial și a ajutat peste 28.000 de copii să rămână alături de familiile lor. Peste 5.000 de copii au fost scoși din instituțiile închise, iar peste 1.000 de tineri care au crescut în orfelinate au primit sprijin pe drumul către o viață independentă.
Până în 31 decembrie, companiile au posibilitatea de a direcționa 20% din impozitul pe profit către organizațiile non-profit.
Direcționând 20% din impozitul pe profit către Hope and Homes for Children, companiile pot sprijini direct cei mai vulnerabili copii și tineri din România: cei fără părinți, captivi în orfelinate, cei care sunt instituționalizați din cauza sărăciei sau a bolilor cronice, ale lor ori ale familiilor din care provin, și cei aflați în prag de separare de familie.
Donația se poate face în baza unui contract de sponsorizare, disponibil aici, cu condiția ca valoarea sponsorizării să fie mai mică decât 5‰ din cifra de afaceri sau 20% din impozitul pe profit datorat. Mai multe informații despre această prevedere fiscală prin care pot fi susținute programele Hope and Homes for Children .
Statisticile spun că doar 1 din 5 companii donează 20% din impozitul pe profit. Cu sprijinul oferit de companii, în 2019, Hope and Homes for Children, va contribui la închiderea a 15 orfelinate și înlocuirea lor cu sisteme de îngrijire alternative pentru copiii din ele, cum sunt casele de tip familial, va ajuta peste 2.500 de copii să rămână alături de familiile lor, evitându-se astfel riscul separării, și va pregăti peste 600 de educatori și asistenți maternali profesioniști.
Locul copiilor este în familie, nu în orfelinate și Hope and Homes for Children, cu ajutorul susținătorilor, companii și indivizi, poate rescrie povestea copiilor care, din cauza sărăciei, ajung în grija statului. Un gest simplu cum este completarea unui formular și promovarea unei poate schimba semnificativ viața copiilor vulnerabili.”
Dacă știți companii care ar putea direcționa ce poate fi direcționat către Hope and Homes for Children, puteți redirecționa mesajul. Mulțumesc.
Buna seara, cred ca ar fi util de mentionat ca nu doar platitorii de impozit pe profit pot dona, ci incepand cu 1 aprile 2018 si microintreprinderile pot face asta, in limita a 20% din impozitul pe venit.
Stii, imi este rusine in fata acestor copii, si nu stiu ce as putea sau as fi putut face altfel ca sa nu mai fie societatea asta a noastra atat de hada…
Of….trist, dar mai exista Hope, nu?
Da, la fundul cutiei…
Simonici si Mihaele,
Numai bine, fara rele!
Zilele acestea a fost iarăși ( e dreptul lor) mare tevatura anti avort, cu iesit in strada. In orasul meu s-a intamplat la fel numai că aici lumea nu iese în strada, e Teleorman parcă, lumea stă de vorbă pe strada si te trimite la dracu, eventual în gand ca nu au tupeu când tu nu vorbesti limba lor. Adica ai argumente, intrebi frumos, explici. Nu ar fi mai bine să vă concentrati pe munca pe teren cu elevii din licee, nu ne trebuie mai multa educatie pentru sanatate, nu ati voluntaria mai bine pe langa centre de plasament sau ati fi capabili sa @adoptati o mamica macar cateva luni, una care abia se descurca sa-și tina copilul langa ea dar nu l-ar abandona decat daca ar muri?
Dat din umeri, râs stupid si cel mai enervant raspuns: sunt leagane. Parca odată, aceiași țipau că Casa de copii nu e acasă.
E usor să ies în stradă să strig că orice suflet are dreptul la viață dar daca fac asta în țara in care “mușchii mei minte nu are”, nu am nici eu…