Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Dacă ascultăm pădurea, o putem proteja

Nu știu cum sunteți voi, dar eu, între a merge “la mare sau la munte”, aleg întotdeauna muntele. Oricând sunt mai încântată să bat niște păduri la pas și să zac în vreo poieniță, la umbră, în loc să mă încingă soarele-n creștet, ore-ntregi, pe o plajă. Mai merg la mare, uneori, ca să fiu cu cei dragi, însă, dacă ar fi doar după mine, aș opta mereu pentru munte. Nimic nu se compară cu răcoarea pădurii, cu aerul tare, cu pauzele de mâncat sandvișuri cărate în rucsăcel, cu oboseala aia plăcută pe care o simți în tot corpul, după ore de urcușuri și coborâșuri. Sunt fanul pădurilor noastre, de-asta am și făcut ochii mari când am citit despre un proiect-pilot al cărui scop este prevenirea defrișărilor ilegale. Vorbim de o pădure din județul Covasna, care a fost dotată cu un sistem de monitorizare și semnalizare în timp real a sunetelor specifice exploatării forestiere.

Această soluție smart funcționează, deja, în Filipine și Indonezia, și a fost adusă și în România de Rainforest Connection, o organizație de mediu non-profit din Statele Unite, în colaborare cu Vodafone. Practic, s-au instalat în coronamentele copacilor senzori care transmit sunetele pădurii prin intermediul rețelei de telefonie, acestea fiind apoi decriptate prin algoritmi de inteligență artificială. În momentul în care sunt detectate sunete de drujbe, de copaci tăiați care se prăbușesc, de motoare ori de focuri de armă, computerele emit alarme care sunt transmise, printr-o aplicație, pădurarilor din teren. Aceștia primesc inclusiv localizarea GPS a incidentelor audio și se pot deplasa imediat la fața locului.

Orice pădure dotată cu un astfel de sistem își poate face auzite strigătele de ajutor, în momentele în care este atacată. Sunt prea puțini pădurari în România, însă astfel de gardieni digitali ar putea fi montați în număr suficient, dacă proiectul-pilot aflat acum în desfășurare își va dovedi eficacitatea. Și nu prea are cum să nu și-o dovedească.

Vă las mai jos un filmuleț foarte scurt din care veți înțelege foarte bine cum funcționează lucrurile:

Iată și spotul campaniei:

Iar mai jos sunt două povești spuse de oameni îndrăgostiți de pădure:

 

Vă puteți lăsa și voi, în comentarii, poveștile voastre. Vodafone va include o parte dintre ele în audiobook-ul intitulat Vocea pădurii.

5 comentarii

  1. Foarte bine spus, avem o tara asa de frumoasa si o tratam cu o totala lipsa de respect…

  2. Iarta-ma Simona…
    Nu am povesti cu paduri, mi-am amintit de Nic..
    Citind mizeria cu laserul de la magurele..
    Imi aminteam de putinul, recunosc,pe care l-am citit despre lectiile pe care le preda el unor copii..
    Cateva sarcasme,cateva mistouri si gata..

  3. În pădure sufletul fiecărui copac se aprinde în mine ca o pulbere de stele, recompunându-mă.

  4. Avem o tara mai frumoasa decat meritam…

  5. Unde se fura lemn se fura cu acordul padurarului si cu plata taxei de protectie, deci asemenea sisteme nu au nici o sansa in romania, poate doar in padurile private.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint