Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Mereu mai avem niște timp și niște loc

Scriam, acum un an, pe vremea asta (la ceas de evaluări școlare), despre examene și note, pe ideea că ele nu ne schimbă viețile în mod fundamental și că, privind în urmă, putem constata cu toții cât au fost de irelevante. Mulți comentatori mi-au replicat cu “Ba da, au fost foarte relevante, dacă nu intram la liceul sau la facultatea dorită, viața mea ar fi fost mai rea”. I-aș întreba de unde știu asta. Și de ce cred ei că traseul unui om se decide la 14 ani, când dă capacitatea, și încă o dată la 18 ani, când intră sau nu la facultatea dorită. De ce cred ei că nu există decât două variante: una bună și una rea. Că, dacă ai luat la Caragiale, cum doreai, ți se așterne în față traseul bun, iar, dacă ai picat, ți se așterne cel rău. Viața e, de fapt, ceva extrem de fluid, e ca o gară prin care trec mereu multe trenuri. Dacă l-am ratat pe cel dorit, poate oricând să apară unul care să ne ducă într-un loc bun pe care nu îl luasem în calcul în clasa a VIII-a. Apoi încă unul și încă unul. Uneori putem lua și trenuri greșite, din care apoi să ne dăm jos. Puține lucruri sunt definitive sau iremediabile. Sunt multe drumuri care încep din gara vieții noastre și mereu-mereu ne putem replia. Avem mult mai mult timp decât credem și e întotdeauna loc pentru o schimbare de plan și un tren spre o nouă destinație. Trebuie doar să ne dăm jos ochelarii care împart totul în “alb și negru”, în “bine și rău”, în “acum ori niciodată”. Asta e tot. Viața noastră nu se decide la 14 ani, după care curge pe un făgaș bine stabilit. Nici la 18. Nici măcar la 40. Mereu mai e niște timp, mereu mai e niște loc. Mereu ne putem replia, mereu putem alege să ne fie mai bine. Mereu suntem încă suficient de tineri ca să schimbăm lucruri la noi, ca să alegem să trăim, ca să ne bucurăm de lucruri mai mici sau mai mari, mai simple sau mai complicate. Îmi povestea cineva, acum câteva zile, într-o terapie, că bunicul său “e bine, a întâlnit pe cineva, după moartea bunicii”, și mai trăiește o bucată bună de viață. Da, oamenii se pot îndrăgosti și la 80 de ani. Nu e ca la 16, nici ca la 30, nici măcar ca la 40, dar poate fi bine. Bine altfel, dar bine. Nina Berberova a debutat ca scriitoare la 80 de ani. Mereu mai avem niște timp și niște loc. Trebuie doar să nu ne mai spunem obsesiv că nu mai avem.

2 comentarii

  1. Cum spunea un clasic – totul este relativ…

  2. Asa este, aceste lucruri sunt relative… Sunt oameni care s-au apucat de facultate la 40 ani si au facut-o bine, am vazut si cantarete care au inceput sa se ocupe de propria cariera abia la 50 ani (dupa ce si-au crescut copiii) desi aveau enorm de mult talent, femei care au “reinviat” dupa o anumita varsta doar pentru ca SI-AU PROPUS! Primul lucru este sa intelegi ce-ti doresti, sa te eliberezi sufleteste de orice alta povara si sa incepi sa te bucuri de viata ca un copil mic… fiindca nu mai ai nimic de pierdut! Am mai scris si eu despre asta pe blogul meu, despre femeia care sterge cu buretele tot trecutul ei si incepe sa traiasca din plin dupa ce trece de prima tinerete… Important este sa realizezi ca nu trebuie sa fii victima nimanui, ca puterea sta in mainile tale, in psihicul tau, in sufletul tau!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green