Până vom trăi iar ca atunci, avem de trăit ca acum

Acum un an, pe vremea asta, intram cu toții în lockdown și nu știam cât o să dureze și cum o să se termine. Trei luni mai târziu, se mai relaxau puțin lucrurile. A urmat o vară altfel decât toate cele de dinaintea ei, dar un pic mai rezonabilă decât primăvara. Am mai ieșit pe la terase, am mai văzut filme în aer liber, au fost și ceva încercări de vacanțe. Toamna și iarna au venit iar cu lockdown-uri și restricții. Ne-au sleit, ne-au deprivat, ne-au împins limitele tot mai departe, mereu mai departe. A fost mult, a fost greu, încă e mult și greu. Vaccinarea a adus niște speranță, dar virusul nu se lasă nici el, așa că nu știm când o să fie din nou ca înainte și, de fapt, nici măcar dacă o să mai întoarcem vreodată acolo. Ce ne rămâne de făcut e să nu mai așteptăm să trăim iarăși ca atunci, ci să învățăm, pur și simplu, să trăim ca acum. Viața noastră e azi, chiar acum și chiar aici. Și încă putem face lucruri. Putem să ne bucurăm de un sfârșit de iarnă când mai rece, când mai cald. De apropierea primăverii. De un cappuccino la o terasă cu arzătoare. De un cappuccino la o terasă  fără arzătoare. De o alergare în parc. De o plimbare în parc. De niște perle. De un ruj roșu. De o haină frumoasă din șifonier, de care uitasem. De o masă bună, mâncată în oraș sau comandată. De o masă gătită acasă. De un parfum bun, descoperit mai greu decât în cealaltă viață, fiindcă acum avem nasul sub mască. De prieteni. De dragoste. De copii și de râsul lor. De o carte. De o lumânare parfumată, aprinsă spre seară. De un vis frumos, visat spre dimineață. De pisica caldă și adormită, culcușită la picioarele noastre. De vreo orhidee care a înflorit ca nebuna. De un câine care se joacă. De un boardgame. De o ojă albastră, neagră sau roz. De faptul că nu am uitat să ne machiem, deși ni se părea că am uitat. De niște bucle. De unghii roșii la picioare. De un ținut de mână prin parc. De un mesaj la care nu ne așteptam. De un telefon pe care-l primim. De un telefon pe care-l dăm. De o prăjitură. De faptul că ne e dor. De ăla că uneori ne doare, deci suntem vii. De un film pe care îl uitasem și pe care îl înțelegem altfel decât acum 20 de ani. De cafeaua de dimineață. De mirosul gelului de duș. De un măr. De cerul zărit dimineața, direct din pat. De ticăitul mărunțel al ceasului. De ziua care se lungește. De stele. De vânt. De picăturile de ploaie. De o cacao cu lapte. De un sandviș cu cașcaval. De înghețată. De cana noastră preferată. Sau pur și simplu de apa cu bule pe care o bem. Și de cea fără bule, cu care ne stropim obrazul dimineața.

În acest film sunt eu acum și ăsta e motivul pentru care am rezonat la campania prin care tocmai s-a lansat în România cel mai vândut săpun antibacterian din lume, Lifebuoy. Alege să te bucuri de viață, alege protecția Lifebuoy, zice campania și ne invită să reîncepem să trăim în noua normalitate și să ne bucurăm mai mult, respectând în același timp toate măsurile necesare de prevenție, începând cu igiena mâinilor:

În decembrie, Unilever, compania care deține brandul Lifebuoy, cel mai vândut săpun antibacterian din lume(raportat la volumul de vânzări), a realizat și un studiu de piață în România, despre comportamentul și obiceiurile populației în ceea ce privește igiena mâinilor. Potrivit studiului, frecvența utilizării dezinfectanților pentru igienizarea mâinilor a crescut cu 110% în timpul pandemiei, iar 67% dintre respondenți au declarat că vor continua să-i folosească și după pandemie. În același timp, ne spălăm pe mâini cu diferite tipuri de săpun de mai mult de 8 ori pe zi, dublu față de perioada de dinainte de pandemie. Ne spălăm pe mâini pentru o durată de 16,7 secunde în medie, totuși, sub cele 20 de secunde recomandate de specialiști.

Așa că haideți să trăim și să ne spălăm pe mâini. 20 de secunde.

Câte ceva despre istoria Lifebuoy aflați din filmulețul de mai jos. A fost lansat în Marea Britanie și Irlanda în 1894, când bolile infecțioase și epidemiile erau o amenințare constantă. E primul săpun antibacterian din lume și acum a ajuns și la noi: