Spuneţi-mi că, totuşi, nu visez: Doamne! Doamneeeee! Nu îmi vine să cred! Îmi vine să mă arunc în genunchi, să sărut pământul ţărişoarei mele iubite, în semn de recunoştinţă. Îmi vine să plâng în hohote, de fericire. Îmi vine să alerg pe străzi, să îmbrăţişez toţi oamenii pe care-i întâlnesc, să le ofer flori, ciocolată […]
O, Doamne, e aievea sau visez?
