Să ajutăm copiii să cânte
Părinţii mei au fost şi sunt săraci. Muncitori, cu salarii modeste. Copil fiind, pe vremea comunismului, nu mi-am permis prea multe răsfăţuri. Maximum de răsfăţ a fost o casă pe care le-a repartizat-o alor mei fabrica la care lucrau, la un preţ mic (nu ştiu exact procedura, ştiu însă că, la un moment dat, au reuşit s-o cumpere), şi faptul că aveam bunici la ţară, care ne ajutau mult cu mâncare. Băgam şi iahnie de fasole cu salam, şi mâncare chioară de cartofi, şi şniţele din parizer, dar, spre deosebire de alţii, şi mai săraci decât noi, mai aveam ouă, brânză şi carne de la bunici. În rest, dorul unui Pepsi îl duceam cu anii. O dată, am fost atât de aproape de el, încât aş fi putut să-l ating. Luase taică-meu salariul şi a vrut să-mi cumpere. Cât a stat însă la coadă, i-au fost furaţi toţii banii. Ne-am ales, cu toţii, c-o mare foame, în luna care a urmat, iar eu nu mi-am mai atins Pepsiul mult visat. Când a venit revoluţia şi s-au desfiinţat uniformele, am trăit o mare dramă, fiindcă nu aveam cu ce să mă îmbrac. Nu aveam decât o salopetă groasă, de fâş, pe care o uram. Concedii cu părinţii am avut, în toată copilăria, vreo două-trei. De la un punct încolo, n-am mai mers nicăieri, fiindcă nu erau bani. În fine, nu am fost, aşadar, un copil foarte răsfăţat din punct de vedere material. Am avut însă o casă, ouă şi brânzică de la bunici şi acces la educaţie. De unde aveau, de unde n-aveau, ai mei s-au chinuit să-mi plătească nişte meditaţii. Nu foarte multe, că am preferat să învăţ mai mult singură, dar m-au sprijinit cu atât cât am avut nevoie. În al doilea rând, m-am născut şi am mers la şcoli din Bucureşti, după care am început să mă construiesc profesional tot în capitală, unde, oricum ai da-o, posibilităţile sunt mai multe şi mai diverse.
Întotdeauna m-am întrebat cum ar fi fost să mă nasc într-un sat îndepărtat de provincie. Ce destin aş fi avut, încotro aş fi luat-o şi câte şanse aş fi avut să îmi împlinesc visele. Cu siguranţă, mult mai puţine decât născându-mă aici, în Bucureştiul zgomotos şi murdar, dar în acelaşi timp mult mai generos cu destinele oamenilor.
Există copii foarte talentaţi, care nu ajung niciodată să-şi exprime talentul, pentru că nu au unde sau pentru nu ştie nimeni că-l au. Există copii supradotaţi intelectual care rămân îngropaţi în cine ştie ce sătuc, din cauză că nu au acces la un drum principal către un loc în care să-şi poată valorifica inteligența. E bine să ne gândim la ei noi, toţi cei cărora viaţa ne-a oferit mai multe şanse. Şi să încercăm să-i ajutăm, atunci când putem. Şi cu cât putem.
Asta face şi proiectul BCR Speranţe. Îşi propune să susţină activ, pe termen lung, educaţia muzicală a 15 copii talentaţi, dar cu posibilităţi materiale reduse, selectaţi din toată ţara. Primul pas în promovarea talentului micilor artişti a fost înregistrarea unui CD cu 12 melodii cântate de ei. CD-ul a fost deja lansat, în cadrul unui spectacol de gală care a avut loc pe 22 octombrie, la Teatrul de Operetă Ion Dacian. Copiii au urcat, acolo, pe scenă, şi au făcut dovada talentului lor. Tot atunci a debutat şi campania de strângere de fonduri pentru susţinerea lor financiară. Ea se adresează partenerilor de afaceri ai BCR, dar şi oricui este dispus să ajute cu puţin din puţinul lui.
11 bloggeri s-au alăturat deja acestei campanii. Fiecare dintre ei va susţine câte un copil din proiectul BCR Speranţe. Tiberiu Lovin o sprijină pe Valentina, Vlad Petreanu pe Alexandra, Arhi pe Emanuel şi aşa mai departe. Eu am adoptat-o virtual pe Georgiana Drumen, o fetiţă frumoasă şi dezgheţată, despre care vă voi povesti mai multe în zilele următoare.
Până veţi afla mai multe despre Georgiana, vă spun deja cum puteţi ajuta voi aceşti copii, pentru că e foarte simplu. Puteţi cumpăra CD-ul BCR Speranţe de aici sau puteţi face donaţii în acest cont: RO18RNCB0071011434790048. Contul e deschis la BCR, iar titular este fundaţia “Salvaţi Copiii”, care va redistribui copiilor banii adunaţi din donaţii, în funcţie de ce nevoi are fiecare.
brava Guta
,dar nu ne cunosti maicale,asa ca….
