Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Ciocolata, mâine-i gata!

Cine zice că n-ar vrea să viziteze o fabrică de ciocolată, mai ales după ce a văzut filmul cu acelaşi nume, ori minte, ori e la dietă perpetuă, ca mine şi tot restul populaţiei feminine a globului (minus Kate Moss şi alte câteva norocoase, care pot să mănânce cartofi prăjiţi şi un bax de ciocolată, la miezul nopţii, fără să bea Furadan de disperare, a doua zi).

Dovada: în noiembrie 2010, când Primola a deschis porţile fabricii sale de ciocolată, demarând prima campanie de genul ăsta din România, s-a trezit cu 8.000 de solicitări. Cetăţeni de toate vârstele şi-au dorit să vadă cu ochii lor, să miroasă cu nasul lor, să guste cu papilele lor şi să pipăie cu mânuţele lor.  Şi au văzut, au mirosit, au gustat, au pipăit. Unde “au pipăit” nu înseamnă că şi-au băgat mâna până la cot în ciocolata pe care-o s-o cumpăraţi voi de pe rafturi, ci că, la finalul vizitei, au fost invitaţi într-un “laborator experimental”, în care au preparat ciocolată, după gustul, pofta şi imaginaţia lor. Sute de reţete şi de combinaţii s-au născut în acel laborator, pentru a fi apoi uitate, odată cu dispariţia ciocolatei în burţile autorilor. Cei mai fericiţi au fost, bineînţeles, copiii. Copiii din ei, dacă vorbim de adulţi, şi copiii din afara lor, dacă vorbim chiar de copii.

Copilul din voi ce zice? Ce ciocolată preferă?

P.S. Cine e interesat de un foarte simpatic tur virtual prin fabrica de ciocolată Primola, e invitat pe fabricadeciocolata.ro.

16 comentarii

  1. o ceafa de porc la gratar cu glazura de ciocolata … hmmm

  2. hai şi nişte cartofi prăjiţi traşi în ciocolată albă, plus murături în sos caramel 🙂

  3. Paine cu mere si bulgari de ciocolata 🙂

  4. Ati obosit la spalat vasele si acu’ va refaceti rezervele de energie ?

  5. da io nu vleau plimola, io vleau ciocolată de-aia cu văcuţă. weaaa!!!!

  6. @delia: cine nu papă primoluţă, nu primeşte cu văcuţă

  7. Acum cativa ani stiu ca era posibilitatea sa vizitezi fabrica Bucuria din R. Moldova. Cei din grupurile care vizitau fabrica aveau voie sa manance in interior cata ciocolata doreau, dar nu aveau voie sa iasa cu nicio firimitura pe poarta fabricii, in afara de cazurile in care conducerea le facea mici cadouase vizitatorilor.

  8. @ Chitusca Cand eram in liceu..in fiecare trimestru , in sedinta UTC , cand se facea planul de activitati , invariabil se propunea “vizita la fabrica de bere”…sa vedem oamenii muncii la datorie 😆

  9. daca am vazut deja laboratoarele din bruxelles, se considera snobism? 😳

  10. FLASH FLASH
    pentru numerosul meu fanclub compus dintr-un sfert de comentator ascuns in pantaloni:

    craciun fericit!!! la multi ani!!!

    FLASH FLASH

  11. nu exista cumva si posibilitatea sa te conectezi la fabrica asta ca la distrigaz – sa dai drumu’ la un robinet si sa vina ciocolata? mie asa mi-ar place. 🙂

  12. fin’ca n-am nici ciocolata , nici fabrica de ciocolata, shi nici nedo nu mai nedoarme p_aici, va daruiesc ceva ZEN:
    😳
    Celebrul maestru de Budism Zen Shi Sitsyan, dinastia Tang, detinea o reteta originala pentru sanatate si longevitate. “Un aspect este stomacul – a spus el – si celalalt este inima plina de compasiune, cateva grame de bunatate si intelepciune. Importante sunt de asemenea sinceritatea si onestitatea. La acestea, se mai adauga pietatea filiala si virtutea”.

    Doctorul brazilian Martins a petrecut 10 ani studiind secretele longevitatii si a ajuns la concluzia ca longevivii, de regula, sunt buni, pasnici si persoane pline de compasiune. Oamenii buni sunt, de obicei, binevoitori cu cei din jur, adesea viziteaza persoane care au nevoie de ajutor si nu se lupta pentru faima si avere.

    Ei respecta persoanele in varsta si protejeaza copiii. Desigur, trateaza cu respect si pe toti ceilalti care ii inconjoara. Au o minte calma si sunt fericiti. Intr-o astfel de atmosfera, sistemele nervos, endocrin si toate celelalte parti ale organismului sunt in echilibru si se afla intr-o stare de liniste. Ca urmare, toate functiile fiziologice decurg in mod corespunzator. Imunitatea si starea generala de sanatate sunt mentinute in mod natural.

    In studiul sau, Martins a gasit, de asemenea, o legatura directa intre comportamentul uman in societate si functiile organismului sau. Oamenii egoisti, care se gandesc mereu la propriul beneficiu sunt deseori invidiosi si in permanenta concurenta cu altii, cu scopul de a obtine profituri mari. De regula traiesc intr-o stare constanta de frica.

    Acesti factori psihologici care influenteaza cortexul cerebral conduc corpul la o stare de tensiune sporita (stres). Ca urmare, sistemul imunitar este perturbat, lucru care, la randul sau, duce la aparitia diverselor boli.

  13. Foarte misto turul prin fabrica. Mi-a placut. Am turnat ciocolata in forme si m-am lins pe degete
    😀

  14. papa mama ciocolata sa te faci mare mama ca la 300 gr ciocolata te ingrasi 100 gr.,sau invers nu mai stiu :mrgreen:

  15. Mihail Gugălniceanu

    @Cruella
    De aceea, renumitul Donald Tramp nu s-a îmbolnăvit nici macar de gripă niciodată.

    💡

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green