Pledoarie pentru sport şi premii în abonamente la sală
V-am promis, de acum vreo săptămână, un post despre sport. O pledoarie, mai exact.
Fac sport constant, de câţiva ani, şi pot să declar cu mâna pe inimă, fără să exagerez absolut deloc, că mi-a schimbat viaţa. În mult mai bine. Nu aveţi idee ce înseamnă să te duci, dimineaţa, la sală, cu o dispoziţie extrem de somnoroasă şi de moale, cu ochii cârpiţi şi o supărare de zile mari pe nenorocitul care-a inventat noţiunile de “muncă” şi de “ridicare din pat mai devreme de ora 10”, şi să pleci de-acolo cu un tonus beton şi cu o mare poftă de a sparge avioane. Sau aveţi idee, dar doar dacă aţi trăit-o pe pielea voastră, şi atunci nu pot decât să vă felicit. 😉 Dacă ăsta ar fi singurul dintre avantaje şi tot ar merita, credeţi-mă.
Mai sunt însă şi altele: Sportul funcţionează ca un catalizator al uzinei chimice care este. 
Care este organismul uman, adică. 😉 Reglează lucrurile pe-acolo de nu se poate, ţinând la o distanţă respectuoasă numeroase boli. Îţi dezvoltă capacitatea pulmonară şi pe-aia cardiacă, îţi reglează metabolismul, te ajută să ai o postură corectă, îţi menţine coloana şi articulaţiile în formă. Te ajută să-ţi cunoşti corpul, să-i înveţi limitele, să-l controlezi mai bine şi să-l foloseşti mai eficient. Nu în ultimul rând, îţi pompează-n creier numitele endorfine, supraintitulate – nu degeaba! – “hormoni ai fericirii”.
Ca şi mâncatul sănătos (dacă bagi în tine tone de carbohidraţi, de dulciuri şi de cârnaţi cu cartofi prăjiţi, o să fii mult mai deprimat decât ăia care mănâncă peşte cu salată), sportul te face mai optimist, mai tonic şi mai tolerant cu cei din jur. Omul nu a fost proiectat să stea cu fundul pe scaun, 10 ore pe zi, în faţa unui computer. A fost proiectat pentru muuuuultă activitate fizică. Nu mai avem decât rareori ocazia să dăm cu sapa sau să spargem lemne, nu mai vorbesc de construit peşteri sau de alergat după mistreţ prin pădure, ca să-i luăm gâtul, aşa că trebuie să compensăm cumva treaba asta.
Mie îmi iese cu succes de câţiva ani şi n-am de gând să mai renunţ vreodată, pentru că a început să facă parte din mine. Cum nu reuşesc să ajung la sală, cum simt că îmi lipseşte ceva. Am acasă şi bicicletă, şi stepper, şi greutăţi, pentru săptămânile aglomerate când nu ajung la sală, aşa că mai fac şi singură antrenamente, însă oricât m-aş antrena acasă, tot nu e ca la sală. Care sală se numeşte – cred că ştiţi deja! – LadyFit.
Să vă povestesc puţin despre LadyFit, pentru că, până să descopăr sala asta, am încercat mai multe şi nu m-am lipit de niciuna. E o sală numai pentru fete, care, pe lângă o amenajare impecabilă, condiţii extrem de civilizate (vestiare, duşuri etc.) şi variate tipuri de antrenamente, mai are ceva ce nu am găsit, până acum, nicăieri în altă parte: o atmosferă foarte prietenoasă, caldă şi mişto. Asta e şi filozofia LadyFit: clientele sunt prietene ale sălii, nu nişte doamne şi domnişoare care plătesc şi primesc la schimb un antrenament rece, sec şi impersonal. Odată intrată în sală, ţi se acordă un gen de atenţie foarte special, care ajunge, destul de repede, să conteze foarte mult. Dacă eşti într-o formă proastă, pe antrenor îl interesează asta şi trage de tine mai puţin decât atunci când eşti într-o formă bună, dacă te doare un genunchi, are grijă să ţi-l menajeze, deşi în sală mai sunt în momentul ăla încă 20 de gagici, pe care nu le doare genunchiul, dacă ai probleme cu coloana, antrenorul ŞTIE şi NU UITĂ până data viitoare când vii la sală. Are grijă să-ţi seteze, pentru exerciţii, postura potrivită pentru tine şi numai pentru tine şi aşa mai departe. Nu mai vorbesc de sfaturi pentru nutriţie (care sunt la ordinea zilei, atât pe site-ul sălii, cât şi pe viu), de programe personalizate şi de o mare receptivitate la nevoile şi solicitările tale. Fetele care se antrenează la LadyFit au întotdeauna un cuvânt important de spus, atât în ce priveşte programul (“Vrem oră de Tae Bo de la 10!”, “Nu mutaţi Pilates-ul joia, îl vrem înapoi miercurea!” etc.), cât şi în ce priveşte felul în care decurg orele (“Putem să lucrăm mai mult abdomenul azi?”, “Facem şi puţin cardio?” etc.). Asta a condus, într-un mod firesc şi natural, la fidelizarea clientelei. Am ajuns să ne cunoaştem între noi, antrenoarele, de asemenea, ne cunosc după nume, iar sala ne-a devenit un mediu foarte familiar şi cald, în care ne mişcăm şi ne simţim ca la noi acasă.
Din raţiuni care ţin de preferinţele mele personale şi de programul meu, eu merg la sală doar dimineaţa. Antrenoarele cu care lucrez sunt Cori, Dalanda şi Andreea şi îmi sunt foarte dragi. Îmi place să mă duc la sală şi să îmi zâmbească Andreea cu o gură până la urechi, îmi place să îmi facă Cori cu ochiul, în timp ce ţipă la mine “Încă 10 şi nu te mai mieuna, că nu mă impresionezi!” şi îmi dă o stare de bine când mă interpelează Dalanda, încă de la vestiar, “N-ai mai venit de o săptămână, ai păţit ceva?”. 🙂
Şi mi-ar plăcea, mai presus de toate, să vă fi convins că sportul e frumos. Ca să vă conving şi mai tare, vă invit la un concurs. Cele mai frumoase, interesante, haioase şi convingătoare trei comentarii la temă, vor fi premiate cu 3 abonamente pe 3 luni la LadyFit. Mai clar: 3 fete vor merge, timp de 3 luni, gratuit, la LadyFit, în calitate de câştigătoare ale acestui concurs. Numărul lunar de antrenamente: 8. Numărul total: 24. Sigur, ca să participaţi, trebuie să fiţi din Bucureşti, că n-o să puteţi veni de la Cluj sau din USA, să faceţi sport la LadyFit. 😉
Povestiţi-mi, aşadar, despre sport. Despre cum l-aţi iubit şi l-aţi părăsit, dar aţi vrea să vă întoarceţi la el, despre cum tot încercaţi să-l cunoaşteţi mai bine, dar n-aţi avut până acum curajul şi determinarea s-o faceţi, despre ce aşteptaţi voi de la el şi ce sunteţi dispuse să-i oferiţi în schimb, despre temerile pe care le aveţi în legătură cu el, despre ce vreţi voi, important e să fie la temă şi să mă convingeţi că meritaţi unul dintre cele trei premii. Haideţi, de-abia aştept să vă citesc şi să vă premiez!
P.S.1 Acest post este şi nu este unul publicitar! Este, pentru că presupune un concurs şi nişte premii, şi nu este, pentru că nu are în spate nici o tranzacţie comercială între mine şi sală. De asemenea, este în totalitate iniţiativa mea. Eu am vrut să promovez sala asta, pentru că mi-e foarte dragă şi mi-a schimbat viaţa, eu aş vrea să conving cât mai multă lume că sportul e frumos, eu i-am propus lui Cori Grămescu (v-aţi prins, ea nu e doar antrenor la Ladyfit, ci şi proprietara sălii) să facem un concurs. Ea doar a acceptat cu bucurie şi a pus la dispoziţie premiile.
P.S.2 Orice mai doriţi să aflaţi despre sală, găsiţi aici.
UPDATE: Câştigătoarele vor fi anunţate miercuri, 16 februarie 2011.
oooof, viata meaaaa… N-am fosi NICIODATA o fire sportiva. Niciodata inseamna fix niciodata. Ok, ma dadeam cu patinele cu rotile si jucam badmington cand eram plod. Si atat.
De fiecare data cand am incercat sa ma apuc de un abonament pe undeva m-au descurajat febra musculara precut si senzatia ca ,,nu ma tin dupa” turma, chestie destul de frustranta de altfel. Imaginati-va – o sala plina de gazele interpretand in ritm ,,si unu, si doi, si trei, nu va lasati” cu hipopotamul de mine undeva in umplutura, vazandu-ma de altfel si in oglinzile de peste tot. Poate pentru altcineva asta ar fi un stimul. Neah… Nu si pentru mine. Biggest downer for me asta e, sa am senzatia ca ,, nu apartin” locului, chestie care determina o obsesie cum ca toata lumea observa asta, nu doar eu, duh! Ca si cum balenuta semiucigasa ar navali pe scena dezorientata la Balsoi fix cand moare regina lebada.
Bineinteles, la asta se aduna problemele cu coloana pe care le am din copilarie (uite acum realizez ca am mintit, am facut vreo doi ani gimnastica medicala), programul full si refuzul de a ma trezi dis de dimineata.
Cumva realizez (si am realizat dintotdeauna) ca trebuie sa fac ceva in sensul asta, dar cu cat ma ,,afund” mai mult, cu atat mai greu e sa ma ridic.
Daca sala asta e asa cum suna, poate asta ar fi momentul in care schimb foaia.
Sau…?
tineti cont stimate juriu si ca am scris toate cele de pe un telefon mobil, in mijlocul unei filmari, daaaah?
Bineinteles, am fost si bolnava cand a, fost mica.
ţinem, ţinem 🙂
Ce chestie! Mie mi s-a spus ca daca am probleme cu coloana nu mai am voie never-ever alta forma de sport decat gimnastica medicala (o fi si asta vreun tertip de fidelizare pt gim med?). Si chiar imi pare rau, ma simteam excelent la fitness si pilates, si gimnastica medicala e buna, dar cam lenta si nu lucreaza chiar asa de bine muschii…
Asta cu “sala de fete” numa’ nu suna nitel a discriminare? 🙄 Sa ne lasati si pe noi baetzii sa castigam abonamente la LadyFit,iar noi va promitem ca va primim(luam) si pe voi la berarie! 😉
am 2 sapt de cand merg la sala (nu ladyfit ce-i drept) si am ajuns in starea in care abia astept sa ma duc, ba chiar m-as muta acolo daca m-ar primi cu copilul, dar trebuie sa ma limitez la cat timp am! in weekend nu merg, din motive de petrecut quality time cu familia, dar ma bate gandul sa imi iau liber si atunci, desi incerc sa compensez cu plimbari lungi si evitat scari rulante si lift pe cat posibil
habar nu am daca am slabit (aman cantarirea), ideea e ca ma face sa ma simt excelent, desi eu eram f sceptica in privinta asta si intotdeauna am crezut ca sportul nu e pt toata lumea. si ca la mine nu tine treaba cu endorfinele, ca mi-ar produce doar frustarea neputintei!
eram ferm convinsa ca urasc sportul, asociindu-l cu umilinta de la scoala in timpul orelor de sport. acum, daca ma gandesc bine la copilarie/adolescenta, cat saream coarda, elasticul, de cate ori urcam rapa la sanius sau cat mergeam cu rolele si cum bateam orasul de la un cap la altul.. cred ca m-am inselat. in liceu m-am fofilat de la orele de sport. iar cand m-am dus la scoala in bucuresti, singurul sport – extrem de altfel, era sa fumez banii de mancare si sa pierd noptile aiurea. ceea ce a dus la slabit, dar si la o conditie fizica de om batran.
in sfarsit, acum imi vine sa imi dau pumni ca nu m-am apucat mai de mult. dar nu-i nimic recuperam! deocamdata nu m-am implicat in activitati de grup, vreau mai intai sa imi imbunatatesc conditia fizica, astfel sa evit sentimentul de frustrare de care vorbea Andrada in commentul ei.
acum fara nicio intentie sa particip la concurs, nu de alta dar nu-s in bucuresti, ca altfel…, vreau sa fac apel la toate doamnele si domnisoarele sa fie deschise catre mersul la sala! prin sport devii mai increzator, sanatos, voios si optimist! iti da un elan urias si un sentiment de armonie pe care nu-l poti dobandi mancand pizza sau ciocolata sau stand in fata calculatorului 🙂
Mersul pe bicicleta in aer liber, mersul pe trasee la munte, cel putin vreo 3 ore, urcatul scariilor, mersul pe jos doua statii de masina si bineinteles INOTUL.
In cartea un secol cu Neagu Djuvara povesteste dansul (pag. 152-157) cum nevasta dansului a fost singura supravietuitoare unui accident aviatic, la varsta de 40 de ani, a salvat-o curajul ei si inotul pe care il practicase la varsta de 17 ani.
“(..) Nevasta-mea se uita spre tarm si isi zicea ca este o distanta nu mai mare decat dublul distantei pe care o parcurgea ea inot, dus si intors, cand avea 17 ani. ” Este o distanta de 3 kilometri pe care voi putea s-o acopar”- asa si-a spus.
PS. Secventa este povestita amanuntit in carte si m-a uimit si am admirat curajul ei, forma ei fizica in a-si depasi limitele si un foarte bun psihic, vazand rand pe rand cu mureau companioni, iar ea a supravietuit accidentului. De ce? tocmai curajului, tenacitatii si INOTUL de la varsta de 17 ani, pe cand il practicase.
Dintotdeauna am fost grasuta, dar mi-a placut sportul. In clasa a 3 si a 4-a ma duceam la volei, chiar daca antrenorul ma punea sa joc doar cu peretele, ca nu aveam inaltimea necesara.
Prin liceu incepusem sa alerg, dar mi-a trecut si asta, desi mereu mi-a dat o stare buna. Mai ales la scoala, cand dadeam rezistenta si eram mereu mandra de mine – desi aveam o greutate ce depasea pe majoritatea, scoteam timpi buni.
Acum vreo 2 sau 3 ani am mers la sala. Vreo luna. Zilnic. Chiar aveam un tonus bun, mergem dimineata, era o sala de cartier in care nimeni nu radea de sunculitele atarnande si unde un prieten ma punea sa muncesc. Am avut apoi un accident de masina si mi-a trecut iar.
De ceva timp ma gandesc in fiecare luna sa-mi fac abonament la sala, dar nu reusesc sa ma conving. Complexe, timp, scuze de tot felul.
Bine, nimic din comentariul asta nu este amuzant, amuzanta sunt eu cand ma vedeti la sala incercand sa tin pasul cu toata lumea dar cine stie? poate de data asta nu-mi trece atat de repede.
[…] This post was mentioned on Twitter by cinicul, Simona Tache. Simona Tache said: Pledoarie pentru sport si premii in abonamente la sala http://bit.ly/f25Ywi […]
Hors concours,desigur 😛
Am facut sport de performanta 11 ani,dar am batut si mingea (de toate marimile) pe maidan, in mod intensiv.
Acum sunt bucuros ca pot sa schimb pase cu un pusti, am curaj sa alerg dupa un tramvai, nu-mi dau duhul dupa 4 etaje urcate pe scari,am invatat sa pierd si sa castig cu eleganta.
Macar pentru cele de mai sus sunt recunoscator sportului.
piticu shared :D)
Io una îţi zic cinstit: pînă în clasa a opta am ieşit mereu pe locul întîi pe şcoală la viteză şi pînă în clasa a opta am suferit sinistru ca un adevărat martir că nu reuşesc să ies decît pe locul doi la rezistenţă, bătută fiind în mod constant de Alina Chiţu, fata care lua şi note mai mari ca mine la matematică. Dacă citeşte acest blog, o rog să îmi explice şi mie, nu atît secretul fugii prin curtea şcolii a la long, ci regula de trei simplă pe care o încurc mereu. Vă mulţumesc!
In liceu fugeam de orele de sport ca de dracu’. Nu stiam cum sa ma mai dau “lovita”, sa ma vait, sa atrag atentia profului ca pe mine ma dor picioarele daca alerg 3 ture de teren 😈 de cand am inceput facultatea am practicat doar un sport, aruncarea cu privirea 😆 cum ar zice o prietena:mrgreen:
Cu toata fuga mea de pana acum, am ajuns sa ma simt ca o batranica, ma dor toate cele, urc cele 3 etaje de parca as fi operata si ajung cu inima in gat in casa. Asa ca…m-am hotarat ca de saptamana viitoare sa ma duc la sala:lol: M-a ambitionat si o prietena care a zis ca abia asteapta sa vada cum renunt dupa 2 sedinte:evil:
Eram de mult hotarata sa fac ceva si citind si postul tau m-am hotarat, in seara asta ma duc sa imi fac abonament:lol: Nu de alta, dar saptamana viitoare poate o sa zic lasa ca ma duc din martie, etc, si poate daca ma duc si dau banii o sa si ajung pe acolo:lol:
Pana ma duc la sala, va salut de pe scaunul meu de la birou, unde imi petrec 10 ore din zi:?
io nu ma duc la sala pentru ca de fel sunt o lenesa,prefer sa ma pisicesc in pat decat sa alerg,merg pe jos numa daca-s nevoita,nu-mi place sa fac efort si cea mai tare e ca daca ma duc la sala nu pot sa mai FUMEZ si asta e exclus bineinteles. 😆 plus ca nu pot sa fac eu nota discordanta in familia DURDUBEL
@Piticu: tx 🙂
hai, feteleeeee! haide, haide, ne mobilizăm şi noi mai cu talent?
Asa rau imi pare ca nu pot sa particip . 🙁 Dar dau share. 😛
Din jurnalul unui barbat de peste 40 de ani
> > Din cauza serviciului meu sedentar si in consecinta a acumularii de grasime pe burta, compania mi-a oferit un serviciu de antrenament personal intr-o sala de sport.
Am acceptat bucuros si chiar m-am dus personal sa ma programez.
Mi-au dat o instructoare personala pe care o cheama Nadia, o profa sculpturala de 26 de ani, model de echipament sportiv dupa cate
mi-am putut da seama dupa afisele lipite pe pereti.
Ea mi-a explicat ca ar fi util sa-mi notez intr-un carnetel experientele pentru a putea observa eu insumi progresul.
Zis si facut si acum as vrea sa impartasesc cu voi.
> > Prima zi:
> > M-am sculat la 6 dimineata cum stabiliseram.
Destul de greu sa te scolidin pat ca sa mergi la sala dar totul s-a schimbat cand am ajuns acolo si am vazut ca Nadia ma astepta.
Parea o zeita greaca, ochi verzi si un suras urias, cu buze carnoase si spectaculoase.
Mi-a facut un tur de sala, mi-a aratat aparatele si mi-a masurat pulsul dupa cinci minute de bicicleta…
Si-a facut griji pentru ca i s-a parut pulsul meu accelerat dar am profitat ca sa-i fac un compliment si i-am zis ca era din cauza ei pentru ca purta un costum de licra care-i intra in poponet.
> > Mi-a facut destula placere s-o urmaresc dand lectii de aerobica la finalul zilei mele de exercitii.
Nadia ma mentinea motivat sa-mi fac abdominalele inciuda durerii mele de abdomen.
> > A doua zi:
> > Am baut doua cesti de cafea si intr-un final am reusit sa ies dincasa.
Nadia m-a pus sa ma intind cu fata in sus, m-a pus sa ridic o bara grea demetal si pe urma s-a mai si hazardat sa-i puna niste greutati! Pe banda de alergat picioarele imi erau cam moi dar am reusit sa fac un kilometru.
Surasul sau aprobator si ochiadele ei au facut sa merite osteneala.
Ma simteam grozav. Era o viata noua.
> > A treia zi:
> > Singurul mod in care am putut sa-mi spal dintii a fost punand periuta de dinti pe chiuveta si mutandu-mi capul dintr-o parte in alta. Cred ca am o hernie abdominala.
Am parcat deasupra unei motociclete de livrare la domiciliu…
>Nadia si-a pierdut un pic rabdarea cu mine pentru ca considera ca strigatele mele deranjau pe ceilalti membri ai clubului.
Ca sa fiu sincer vocea ei mi se parea cam acuta asa devreme dimineata si cand ridica tonul devenea nazala… si foarte suparatoare.
> > Ma dor coa..le cand merg pe banda alergatoare si in consecinta Nadia m-a mutat la scara.
Ma intreb de ce mama dracului cineva ar inventa o masina care sa faca ceva ce a devenit demodat odata cu aparitia ascensoarelor?
Ea mi-a zis ca o sa ma ajute sa fiu in forma si sa ma bucur din plin de viata.
Alta imbecilitate de-a ei…
> > A patra zi:
> > Nadia ma astepta cu nenorocitii sai ochi verzi sfredelindu-ma ca unpumnal si cu surasul sau batjocoritor stil Jack Nicholson in Batman.
N-am putut evita sa ajung cu o jumatate de ora intarziere: Fix timpul de cat am avut nevoie pentru a-mi lega sireturile de la adidasi. Cretina m-a pus sa lucrez la aparate dar cand a fost un pic neatenta am fugit sa ma ascund la baie.
> A trimis alt instructor dupa mine sa ma caute si drept pedeapsa m-a pus sa vaslesc si… mi-a scapat un part pe care l-a auzit toata sala. De cand sunt nu m-am simtit mai rusinat.
> > A cincea zi :
> >
> > O urasc pe Nadia mai mult decat pe orice alta fiinta de pe lume.
Anemica de rahat, cu buzele ei cu colagen, blonda fara creier.
Daca as mai avea o bucatica de corp care sa nu ma doara i-as trage suturi in fund, mama ei de dobitoaca.
A vrut sa-mi lucrez tricepsii. EU NU AM TRICEPSI. Si daca nu vrea sa sparg pardoseala salii sa nu-mi dea nenorocitele de bare de greutate si nimic altceva ce cantareste mai mult decat un sandwich…
Bicicleta m-a facut sa lesin si m-am trezit pe patul unei nutritioniste,alta slabanoaga imbecila care mi-a dat o lectie de alimentare sanatoasa.
Nenorocita habar n-are ce inseamna sa-ti fie foame!
De ce naiba n-am avut bafta de ceva mai linistit, cum ar fi un curs de bucatarie sau de coafura?
> > A sasea zi :
> > Nenorocita dracului de Nadia mi-a lasat un mesaj pe robot, cu vocea ei scarboasa, pentru a ma intreba de ce n-am fost azi.
A fost de-ajuns s-o aud ca sa arunc naibii telefonul dar pe urma n-am mai avut forta sa-l ridic,nici sa ridic telecomanda televizorului, in consecinta a trebuit sa suport 11 ore un singur canal, nenorocitul ala de National Geographic.
Si a trebuit sa vad un program despre imperecherea pasarilor, si eu care nu ma mai fut de sase zile.
> > A saptea zi:
> > L-am rugat pe soferul camionetei bisericii sa ma duca la slujba ca sa-i multumesc lui Dumnezeu ca a trecut saptamana asta.
Mai mult, m-am rugat ca la anul sa ma trimita sa fac ceva mai distractiv: un cateterism sau o analiza de prostata…
Shared si eu, bafta cu concursul si distractie la sala 😉
Stimate juriu,
Habar n-am, zau, sa fiu vesela, in comentarii. De cate ori incerc asta, imi iese exact pe dos si ma mir mereu cum de nu se sinucid oamenii, dupa ce-mi parcurg randurile melancolice. Acestea fiind spuse, as putea continua cu urmatoarele: prima oara cand am inceput sa merg la sala (m-a tinut 2 saptamani 😀 ), mergeam pe strada atat de tantosa, incat nu-mi mai ajungea nima’ la nas. Va dati seama ce inalta eram la cei 1,62 m ai mei, da? 🙂 Asta se intampla prin 2001-2002. De atunci n-am mai ajuns la sala, miscare n-am prea facut, iar in ultimii cativa ani nici nu mi-am putut permite financiar un abonament. Stiu, nu e mare branza un abonament, insa… c’est la vie! De vreo saptamana mi-am achizitionat un abonament de pe un site de reduceri, la incredibila suma de 20 lei (!!), reducere de la 200 lei (!!!). Asa ca mi-am spus, foarte mandra de mine, ca valorez 200 de lei pentru o luna de zile si as face bine sa-mi misc fundul exercitii, ca nu se mai poate. S-a facut prea mare pentru inaltimea mai sus amintita, asa ca trebuie neaparat readus la dimensiunea initiala.
Deci…. cam asta e povestea mea. una absolut obisnuita, dar daca publicul a tinut neaparat sa o citeasca, m-am conformat.
Va salut de sub birou! (Am uitat sa precizez ca am 1,62m?:) )
Nu am crezut niciodata ca o sa-mi lipseasca sportul pana cand nu am mai fost obligata sa-l fac. Am facut sport pana in primul an de facultate o data sau de doua ori pe saptamana, si il uram. Nu exista nicio sansa sa ma fofilez cu niciun fel de minciuna. Nimic nu a functionat in fata profesorilor mei de sport. In primul an de facultate era sa am restanta la sport si am mers disperata la recuperari ca sa-mi fac prezentele si sa-mi iau probele. Puteam sa fac cam orice, scoteam timp bun la alergare, dadeam bine in mingea de volei, insa simplul fapt ca eram constransa sa-l practic ma facea sa-l dispretuiesc asa cum dispretuiam matematica in scoala generala. Acum sunt in anul II, si sportul este facultativ. Nu m-am inscris si eram chiar foarte fericita ca am scapat de obligatia asta. Acum as da orice sa vina caldura ca sa pot sa ma duc sa alerg un pic prin parc (mi-e un pic frica de caini, dar imi iau un prieten voinic cu mine ca sa ma apere). Imi trecuse prin cap si sa-mi fac un abonament la o sala, dar sunt delasatoare si nu mi-am mai facut. Traiesc drama pe care o traia baiatul din melodia lui Ducu Bertzi: “Abia cand a plecat plangand si n-a mai fost a mea, m-am indragostit numai de ea”.
Am un prieten care merge de 2-3 ori pe saptamana la sala si imi spunea adesea cat de bine se simte dupa antrenament si cat ii este de dor sa faca febra musculara. Tot timpul cand imi vorbea dspre asta dadeam ochii peste cap spunandu-i ca se alinta ca e mare sportiv. Totusi acum, fara miscarea aia pe care eram obligata sa o fac, parca tot nu-i bine si am inceput sa-l ascult pe prietenul asta al meu cu ochii mari ca ale lui Sailor Moon cand il vedea pe Mascatul in Frac.
Relatia mea cu sportul a fost intotdeauna “cu nabadai”. Totul a inceput in clasa I, cand, iarna, invatatoarea ne-a pus sa executam rostogoliri inainte si inapoi, pe o saltea cu…paie!! Am incercat, nu mi-a reusit, mi-am sucit gatul, si de-atunci am evitat pe cat posibil acest tip de exercitii fizice. Parintii au inceput sa imi ia scutiri medicale, iar eu am inceput sa iau proportii. In clasa a V-a, un nou prof de sport imi spune ca sunt literalmente sferica si incepe sa scoata untul din noi. Dupa prima tura de scoala, incep sa ma gandesc la transfer, insa apuc iarna, cand revine obligativitatea rostogolirilor! Teroare maxima, incerc, imi ies vreo 2-3, dupa care ma las si aduc scutiri in fiecare iarna pana la sfarsitul scolii generale. Totusi, in clasa a VI-a ma ingras apocaliptic si, cu o ambitie nemasurata, intr-a VII-a ma apuc constant de abdomene, alergat si alte exercitii, pana la sfarsitul clasei a VIII-a. Reusesc, cu ajutorul sportului, dar si al unui aparat dentar care ma impiedica sa mananc des, sa slabesc ceva kilograme bune. In plus, incepe sa imi fie foarte drag handbalul, pe care il practicam cu colegii in curtea scolii. Marchez, spre uimirea tuturor (sa spunem ca mi s-a transmis generational convingerea ca sunt “o impiedicata”) chiar si doua goluri la un campionat inter-scoli. Imi va fi intotdeauna dor de handbal.
In liceu ma terorizau orele de sport din doua motive: 1.dupa ele urma, invariabil, ora de fizica; 2.se juca baschet, iar eu…sa zicem ca nu sunt facuta chiar pentru acest sport. Mda, am 1.59 m, asta e.
Asa ca, pentru a dribla profesoara, ma prefac o impatimita a alergatului si dau nenumarate ture de liceu. Profa incepe sa se gandeasca serios la a ma trimite la atletism, cica…”daca vreau”. Eu, la atletism, eu!! Ii spun politicos ca ma mai gandesc si o las mai moale cu alergatul. Incep sa vizitez subit un dentist, de fiecare data cand se apropiau orele cu rostogoliri. Se dadea chiar si test cu nota la un complex exercitiu la sol!…Degeaba ma chinui cu sfoara, podul si chiar cosuletul, nu reusesc sa-mi impresionez atletica profesoara: nu si nu, fara rostogoliri e imposibila o nota mare. Asta e, incep sa ma consolez cu faptul ca la facultate voi incepe un sport care chiar sa imi placa.
La facultate in Bucuresti, raiul pe Pamant: am posibilitatea sa imi aleg unul dintre circa 17 sporturi. Ma inscriu mai mult decat superincantata la Aikido, unde sunt sfatuita sa ma descalt de sosete la intrarea in sala. Acolo, stupoare! De la primele sedinte, senseiul ne spune ca aceasta disciplina se bazeaza intr-un foarte mare procent, pe “caderi”! Acesta nu era decat un alt termen pentru rostogoliri!!! De toate soiurile: inainte, inapoi, ghemuit, departat si combinatii ale acestora, toate erau acolo, asteptandu-ma sa le execut!!! Incerc, ma chinue din nou tortura psihologica si, cu o timida speranta ii marturisesc senseiului marea mea temere de-o viata. Acesta, om la 80 ani, mai elastic decat o minge de fitness, imi vorbeste in parabole si imi explica cum femeia contine in ea o coasta de drac care trebuie scoasa. Nicio problema, voi fi ajutata sa o “scot”, mi se promite. Toate bune si frumoase, numai ca orele de aikido incep sa imi devina cumva neprietenoase. Degeaba sarbatorim anul nou japonez cu prajiturele, cadouase si povestiri pe podea, degeaba se ofera colegii de sala sa ma conduca spre casa, eu ma gandesc din ce in ce mai intens la renuntare. Intr-o zi, un discipol al senseiului se intoarce din Japonia si e rugat sa faca antrenamentul cu noi. Toti incepatorii disparusera treptat, eram singura “ne-avansata”. Discipolul urla sa execut tai-sabaki corect, apoi ne pune sa facem o miscare ce mi se pare si in ziua de azi…imposibila. Urma sa sar peste un coleg lungit pe podea, sa ma rostogolesc din cadere, apoi sa ma intorc taras pe coate si sa ma strecor pe sub coleg!! Sa-mi spuneti daca nu vi se pare monstruos. Mie asa mi s-a parut, drept care nu am mai calcat apoi pe la sala. I-am intalnit pe sensei si pe discipolii care il urmau, intr-un tren catre munte, spre Retezat. Mi-a parut rau ca nu am putut sa inving pana la capat temerea mea.
Au trecut 7 ani de atunci si mi-am tot gasit scuze pentru a nu merge la o sala de sport. Ocazional mai ies cu bicicleta vara, si ma consolez mergand mult pe jos. Kilograme s-au mai depus intre timp, si imi doresc sa le stopez cumva fluxul catre mine, pana in 30 ani. Am auzit ca daca intri in 30 de ani grasa, ai putine sanse sa mai devii o diva…
Astfel, ma gandesc serios sa ma reapuc de sport cat de curand.
Ce trebuie sa facem ca sa le cunoastem si noi pe fetele care te “mobilizeaza”?
Cum putem sa castigam loteria fugarelii pe saltea?
Am fost o tipa foarte activa, greu de urmarit, as putea spune. Pe vremea cand eram mica si… mai putin bolnavioara. De cand am ajuns in Bucuresti, m-am transformat intr-o mimoza nemiscatoare. Stat in fata calculatorului 20 din 24. Job de zi, seminarii la facultate, job de noapte. Stop. Seminarii la facultate, job de noapte. Stop. Job de noapte si de zi. Stop. In sfarsit un job normal de 8 ore, facultate terminata. Si conditia mea fizica la fel. Coloana varza, burta pusa, celulita instalata si ea, vergeturi pe tate si pe coapse. Noroc ca ma mai suporta nitel metabolismul. De doua luni mi-am impus miscare. M-am lipit de o sala de cartier pentru Kangoo Jumps. Le zic: “imi place, dar nu merge”. O ora intreaga am repetat acelasi set de exercitii format din fix 7 miscari. Oricat de mult fredonam la ora melodia “imi place, place, place si-mi curgea roua pe frunte, m-am plictisit. Demobilizare totala. Incercare esuata de modificare a abonamentului. Incercare esuata de recuperare a banilor. Fuck the system, ma reprofilez!
@criserb: 😉
la cratitaaaa! emancipatelooooor! dat cu mopu’ viteza! curling cu aspiratoru’! batut recordu’ la covoare! spalat rufe-n rau sincron! echilibristica cu plasele pline de cartofi si muraturilor! patinaj artistic in supermarket,ca nu stam toata seara sa va luati gel de dus!
Am practicat gimnastica de la 4 la 8 ani apoi aerobicul de la 12 ani pana la 15 (acum am 21) pana mi-am rupt degetele (toate :D) de la piciorul drept.De la 18 ani pana acum am luat in greutate serios,am incercat sa ma duc la o sala de langa mine dar mi-a trecut,nu tu cineva sa ma ajute cu aparatele,nu tu cineva care sa ma indrume…nu tu nimeni…macar de un buna ziua si tot era bun cineva in semi incaperea aia.Mi-ar fii drag sa reincep la o sala cu renume si cu ajutor specializat mai ales ca dispun si de timp liber berechet…daaar bineinteles ca de multe ori situatia financiara invinge dorinta de a face ceva asa ca,nu ramane decat sa ma rog sa fiu una dintre castigatoare.
Eu nu vreau sa particip la concurs pentru ca tocmai mi-am facut abonament pe luna asta la sala! (LadyFit evident
). Vreau sa le incurajez pe fete sa participe la concursul tau pentru ca nu se vor mai satura de sala! Eu merg la Lady Fit de un an, perioada in care mi s-a schimbat viata in bine! Am scapat de destule kilograme (fara sa zic de prea multe ori “nu am voie sa mananc asta, nici asta, nici asta), merg mai dreapta, nu mai scot limba de-un cot cand alerg dupa tramvai, hainele imi vin mult mai bine (au disparut colaceii de deasupra blugilor), iar prietenul meu a spus intr-un magazin “uite, ia-ti pantalonii astia scurti pentru la vara ca acum nu mai arata ca 2 parizere 😳 . E drept, datorez asta Dalandei, Andreei, Ramonei si lui Cori care au tras de mine de fiecare data cand ma opream (pedepse!pedepse!) si minunatului meu “loc in spate” pe care il impartim cand ne intalnim la ore :). Succes fetelor la concurs!
Eu chiar daca nu se prea vede fac mult sport.De la sauna ,gimnastica ,plimbari in aer liber,gradinarit si tot ce se poate.Si in plus la mine in oras este foarte ieftin un abonament la o sala de sport.
relatia mea cu sportul a fost dintotdeauna dezastruoasa. in generala echipa de handbal a clasei mele iesea mereu pe ultimul loc in campionatul scolii. apoi in liceu am inceput sa urasc orele de sport cu pasiune. la una din ore profu’ m-a pus sa stau in maini si am inceput sa plang de nervi. si bineinteles ca exercitiile la saltea erau living hell.
apoi la faculate am cunoscut-o pe cori. pe vremea aia nu era antrenoare. prin anul 2 sau 3 am aflat de la alta colega ca are o sala si pe la sfarsitul anului 3 m-am hotarat sa ma duc si eu ca-mi placea ideea de sala fara aparate de tortura. se mutasera recent in locatia de la unirii si everything era nice and shiny. am mers la toate orele sa vad care mi se potrivesc si am ramas la pilates ca pt celelalte n-aveam rezistenta necesara, plus ca mai am si probleme cu coloana si nu reuseam sa fac toate exercitiile. la pilates e ok. cori stie de problemele mele si fac unele exercitii diferit de celelalte fete. daca vede ca ma chinui imi zice ”ramona, tu nu faci exercitiul asta” sau ”pune picioarele jos sa-ti fie mai usor”. asta imi place la ea. are grija ca toata lumea sa fie ok si modifica exercitiul in functie de problemele fiecareia
acum, nu va aganditi ca am mers non stop la sala de cand m-am inscris. in vacantele de vara nu sunt in bucuresti, asa ca 3 luni fara sala. cand ajung toamna in bucuresti imi misc cu greu si multa lene fundul pana la sala. asta pana imi intru in ritm. apoi vacanta de craciun, iarasi vreo 2-3 saptamani pauza. de paste la fel. acum n-am mai fost la sala dinainte de craciun asta ca n-am stat in bucuresti decat vreo saptamana de atunci. stiu ca o sa-mi fie greu prima saptamana dar trebuie date jos toate kg in plus. asta e motivatia mea 😀
pe langa orele de pilates mai merg la orele lui alex: dans aerobic si zumba care mi se par super fun. asta cand nu-i vin lui idei sa facem nu stiu ce coregrafii ca niciuna din noi nu e in stare sa tina minte atatia pasi 😆
daca-mi spuneai in timpul liceului ca eu o sa ma duc de buna voie la sala si ca-mi lipseste daca fac o pauza as fi zis ca ai innebunit. dar uite ca se poate. imi place, it makes me happy si mult mai increzatoare. asa ca recomand din toata inima sportul
Buna,
Ca mare parte din pretendentele acestui concurs si relatia mea cu sportul este..cu nabadai. Am aproape mereu abonament la sala si aproape fiecare tentativa de a participa la vreo ora de aerobic sfarseste cu deja celebrul “nu am chef in seara asta, ma doare capul. o lasam pe maine?” 🙂 Cred ca unul din motivele pt care nu imi place sa ma duc la sala la care am actualmente abonament, e instructoarea, pe care, in termeni mai docili, nu o simpatizez.Si cred ca e reciproc sentimentul. Aceasta fiinta, care din pacate are ora exact cand as putea eu sa ajung, are un stil foarte prietenos de a se purta cu tine (de fapt, cu mine in particular). Totul a inceput la prima ora la care am participat, eu + inca vreo 5 fete intr-o mare forma fizica: toata lumea – (minus) eu, sarea intr-o veselie. Incerc sa tin ritmul cat pot, pana cand, inevitabil, ma opresc. Moment in care toata ura unei persoane fara 1g de grasime pe corp, bronzata exagerat artificial, cu extenstii pe la toate extremitatile corpului, s-a revarsat asupra mea: ca de ce nu tin ritmul, ca asa nu o sa fac nimic, etc. Si dezastru, tocmai in seara respectiva nu aveam nici manichiura facuta!! Noroc ca era o ora de tae-bo, nu trebuie sa mai precizez, pe cine mi-am imaginat in timp ce exersam high kick-urile..
In legatura cu sportul, eu am incercat sa-l iubesc, dar el nu m-a iubit inapoi. Incepand cu dansul de la serbarea din cls I, la care, din motive de impiedicare repetata, nu am participat, continuand cu disperarea de la ora de sport din cls aVa in care nu-mi iesea pasul strengarului (si pt care mama a venit la scoala, rugand-o arzator pe profesoara sa nu-mi strice impecabila situatie scolara) si culminand ora de sport din facultate, la care, deoarece nu m-a vrut nimeni in echipa, am stat o ora jumate sa bat mingea cu…peretele(la indemnul profesoarei), relatia mea cu sportul a fost dezastruoasa. In cele din urma, l-am parasit, ca pe un iubit neintelegator si-l mai vizitez foarte rar, la orele de tae-bo cu sosia diabolica a Innei.
Sper sincer sa ne intelegem si noi la un moment dat..
@Georgiana: poate ne întâlnim mâine, să ne înghesuim pe locul ăla din spate
Eu vin de la 10 sa vad care e treaba cu Cardio Hit 😆
Despre legatura mea cu sportul am scris acum ceva timp pe blog http://alinaiordache.wordpress.com/2010/12/15/sport-dar-mai-ales-handbal/ si a ramas cam aceesi. Se poate observa o trecere treptata spre inexistenta fizica, doar virtuala. Dar de vreo 8 luni bunicul m-a ajutat sa ma apuc de ridicat greutati; a facut un accident cerebral si semi-imobilizarea la pat m-a cam pus la munca. Iar de ceva timp spatele imi cere ceva activitate mai organizata, ca sa nu mai zic de abdomen. Insa am nevoie de cineva sa traga de mine ca la capitolul vointa in directia asta sunt sub -3. Si nu zic repede “nu mai pot” ca sunt putin masochista si-mi place febra musculara.
@Georgiana: pff, ceva îmi spune că ora va decurge cu dalanda băgată-n priză, la 220, iar pe mine mă omoară un genunchi de câteva săptămâni şi mi-e frică să-l forţez. aşa că s-ar putea să n-am curaj de cardio hit şi să servesc un pilates mai potolit
succes tuturor participantelor! 🙂 😀
Fetelor cat de bine e sa faci sport. Este foaarte adevarat, dar mult mai adevarate sunt costurile. Pentru ca sa fim sincere, una este sa faci la o sala unde exista un antrenor precum Cori Gramescu si una este sa te duci la o sala de cartier ….Si eu am si biciclceta acasa si gatere dar nu pot lucra la fel cum o fac la o sala. E altceva, te simti altfel, te mobilizezi altfel. Eu am avut ocazia sa merg la orele de la Lady Fit si am fost super multumita. Din pacate nu am putut merge decat o luna, mult prea putin ca sa se vada rezultate semnificative. Mi-as dori sa mai merg aici unde intr-adevar toti instructorii sunt foarte buni. Si nu spun ca sa fac reclama ci o spun sincer. Succes tuturor…
Simona,nu se poate transforma in abonament la masaj
?
Sunt cuminte , ma dau cu rolele in parc cum se incalzeste,manac sanatos dar pe vremea asta ma omoara lenea si nu cumva este si o limita de varsta pana la care sunt acceptate cursantele 😳 daca exista sigur doar masajul e pentru mine.
Hors concurs si eu…La fel ca Sandman…numarul de ani cat am practicat sport de performanta difera..mai putini eu…ani de zile dupa , am facut saptamanal “antrenamente”…acum mai putin …La fel de recunoscator sportului pentru forma fizica actuala
Of zino, ce dezamagire, eu asteptam sa descrii cum faceai flotari 🙁
Eu sunt din Cta asa ca…
Experienta cu sala nu am cine stie ce dar stiu ca o data m am apucat,m am dus constant,am invatat care i stangul si care i dreptul si cand toate pareau ca sunt cat de cat ok,m am trezit ca cele cu care ne antrenam au primit nu stiu ce contract si au plecat far far away…Am mai incercat vreo doua sali dar de fiecare data le comparam cu prima si imi dadea tot timpul cu rest 🙂 asa ca mi am luat o bicicleta am montat o in locul canapelei si acum ma uit la ea (la bicicleta) si vad ca e un fel de cuier pentru hainele sotului 🙂
Cand am vazut anuntul acestui concurs, spiritul meu masochist a tresarit: iata in sfarsit o provocare demna de lenea mea! A nu se intelege cum ca nu as fi calcat vreodata in viata mea intr-o sala de gimnastica, numai ca ultima data acest lucru se petrecea cu mai bine de un an in urma (brrrrr! shame on me!) Si de cateva luni imi tot propun sa revin la bunele obiceiuri, insa lucrurile merg din rau in mai rau. Nu mai devreme de saptamana trecuta mi-am luat calorifer electric, iar in lumina ultimelor informatii disponibile, asta zau ca m-a speriat! Tocmai ce am citit in presa ca una dintre cauzele obezitatii este confortul termic ridicat din locuinte. Si in loc sa apreciez ca furnizorul de agent termic se gandeste la sanatatea si silueta mea si mentine temperatura la mine in casa la un nivel rezonabil la care iti ingheata mainile fara manusi, eu hop! imi luai calorifer! Evident ca mi-am petrecut weekendul bucurandu-ma de noua achizitie, adica in varful patului, hihi! Afland din presa despre virtutile frigului in miez de iarna, am inteles insa instant cum caloriferul electric ma predispune la sedentarism si ma caiesc acum amarnic. Simona, anuntul tau este poate ultima mea speranta pentru a ma pune odata in miscare si a incepe in sfarsit programul de obtinere a celor 6 pachetele care vor face sa paleasca de invidie jumatate din litoralul romanesc si cealalta jumatate din litoralul bulgaresc, atunci cand vor fi expuse corespunzator. Iar daca reusesc asta, poate am sanse sa ma apuc si de maraton si sa o umplu pe mama de mandrie. Biata femeie nu a inteles niciodata de unde izvora lipsa mea de abilitati fizice de care am dat dovada toata copilaria: se uita la mine lung, clatina din cap, ridica din umeri si-ai aducea aminte cum ea a facut atletism, si handbal, si…. eu cu cine oi semana?!…
Intre timp, nu am progresat prea mult. Iar cea mai mare belea, de care m-am ferit pana acum cat am putut, sunt pentru mine exercitiile facute cu un grup, de preferat sincron. Adica de detestat. Asta chiar ma scoate din sarite: topaitul rapid, cu miscari complexe al caror rost nu prea-l vad, al caror ritm nu-l pot sustine si a caror ordine nu o inteleg, uffffffff! Asa ca perspectiva ca as putea deveni (fericita?!) posesoare a unui abonament la gimnastica imi da niste fiori similari celor traiti de penitent in asteptarea pedepsei… sau a unui masochist in asteptarea a…. a ce o fi asteptand un masochist profesionist, nu stiu, ca eu sunt inca la categoria amatori…
aaaa…. si din categoria “care-i starea posmagilor”: abonamentele sunt pentru dimineata? Asta ar fi o pedeapsa suplimentara: urasc trezitul de dimineata 😆
catalin, io faceam flotari artistice, ca GI Jane, pana cand mi-am scrantit spatele, acum fac gimnastica de mosi si babe. iar cel mai tare moment sportiv din viata mea a fost cand am luat, pe sest, mingea de rugby a lu’ tata la scoala, la ora de sport. si i-am rupt nasu’ unei colege. saraca, arata cu un Picasso!
am lucrat vreo luna pt o sala anul trecut.
desi aveam intrare libera, evident, si la sala, si la programe si la piscina, si desi singura mea pasiune in materie de sport e inotul, nu am ajuns in piscina nici o data! am fost, pt a intelege fenomenul, la aparate cu antrenoru’ (plictis si febra musculara) si in alta zi la spinning – unde mi-a placut dar m-am dat sportiva si “la nivel” cu copiii din sala si am iesit de acolo cu o fatza mova care s-a mentinut asa inca vreo 3-4 ore dupa…
desi sunt o fire sportiva (dovada ca am trait dupa faza cu spinningul unde nu am tras chiulul nici macar o secunda), desi inca fac roata si spagatul, inot, patinez, bag coshuri din carlig (uneori…) si fac fatza onorabil la un pingpong, badminton, volei si chiar un urcat pe munte, nu imi place sa asud si sa gafai si sa ma doara tot corpul. si nu am cand si mi-e si lene sa ma duc undeva in mod organizato-obligatoriu…
cu siguranta sportul m-a ajutat in viata, dar nu s-a “insotit” cu mine neam. dupa 2 ani de gimnastica, in clasa a doua mi-au zis ca sunt prea mare pt sportul asta. dupa doi ani de volei, in clasa a 8-a mi-au zis ca sunt prea mica pt sportul astalalt. pe vremea mea, piscinele din buc erau prea departe si putine pt parintii mei – acolo probabil as fi reusit ceva-ceva, ca am si talent si piciorul lat 😉
in facultate am mers la aerobicul ala clasic ante-revolutie, combinatie totala de gimnastica, pilates si topaiala diversa – am invatat miscarile cele mai eficiente pt diverse grupe de muschi si rezerve de grasimutze. dupa ce am nascut, cand am reusit sa ma observ si pe mine din nu in oglinda, am dat cele 10 kile ramase in numai 2 luni de pilates pe covor in fata patutzului – bineinteles pt ca nici nu mai mancam in nestire…
mai nou, ma mentin in forma cu ocazia datului zapezii (o mica febra musculara si o bashica standard in dreptul verighetei), a plantatului de rasaduri, tuns iarba cu foarfeca pe langa flori sau gard, urcat scarile de 2-3 ori pe zi.
da. sportul te face mai fericit si mai “fit”. dar nu cu fortza!
o singura parere de rau am: ca nu am reusit NICIODATA SA FAC O SINGURA FLOTARE!
A: si nici nu reusesc sa rotesc cercul pe solduri…. Dar asta o sa mai incerc, daca imi gasesc cercul!
si mai trebuie sa invat ceva: sa ma dau cu ORBIT WHEELS – daca nu stiti ce sunt, mare pierdere! cautati pe net, e super-cool! io i le-am cumparat lu fi-miu de ziua lui
luati din astea:
http://www.youtube.com/watch?v=xXHUdvvHTkw
via south park,evident.
offff….sportul….:D:D:D
Sportul pentru mine nu a prea existat in afara de orele de sport de la scoala , la care imi placea foarte mult handbalul .
De cand ma stiu am avut probleme cu greutatea , 🙁 am tinut nenumarate cure la care bineinteles nenumarate tentative esuate de a ma apuca de sport . Imi faceam abonament la sala ,mergeam ceva timp dar renuntam .
De aproximativ o luna am inceput sa merg la LadyFit . Modul in care Cori si fetele se poarta cu noi , si modul in care te fac sa tragi cat mai mult m-a facut sa-mi doresc sa ajung cat de des se poate la sala . Am inceput sa fac sport de placere nu de obligatie .Mai hotarata sa imi schimb modul de viata , ca acum , nu am fost niciodata si asta datorita lui Cori .Va multumesc.
Multă vreme, am considerat sala un moft al graselor-nefericite-nefutute-fără-suflu-consumatoare-de-big-mac-şi-prea-leneşe-să-practice-un-sport/ o fiţă a muşchilor-scîrbos-de-atent-lucraţi-pe-corpuri-fără-cap.
Prin liceu, cînd am început să fac kickbox, sala a început să însemne pentru mine locul-de-chin-în-care-nu-te-baţi-cu-nimeni-doar-tragi-ca-prostul-de-fierătanii-pînă-te-doare-spatele.
Apoi, cînd am început să joc fotbal semi-pro (liga a III-a), sala a devenit unicul-refugiu-locul-unde-scapi-de-scheme-şi-de-jaloane-poţi-să-stai-pe-spate-şi-să-dai-din-craci.
După ce m-am lăsat de ambele, mi-am combinat muierea. Care muiere e anti-sport. N-ai idee ce pledoarii i-am ţinut, despre cît de bunăciune bunoacă ar putea să fie (oricum e, dar nu la superlativ), despre cît de bine te simţi a doua zi, despre febra musculară bună, despre gloria izbînzilor, despre motivaţia înfrîngerilor, despre confortul psihic pe care ţi-l dă sportul şi aşa mai departe. Înfrîngere pe toată linia! La alergat prin parc n-am reuşit s-o scot, de practicat vreun sport nu se pune problema, a rămas (*beculeţ!*) sala. Argumentul suprem.
trebuie premiată o astfel de schimbare de perspectivă, nu?
clumea,da,trebuie,ma bucur c-ai facut taebo in tinerete,ne-o dam maine la universitate? vezi ca stiu mayageri
dar rezultatele cand se anunta? ca simt ca nu mai am rabdare: imi vine acum sa dau fuga la sala, chit ca se apropie miezul noptii 😀
o sa ti se schimbe radical perspectiva
@adina: in cateva zile, asa 🙂
Sa se-adune intii toate spagile mai Adina, ce te grabesti asa?
travestiti se accepta ? se face dush la comun?
@Catalin:
Ha ha haaaaaaaaaaa! Ce mi-a placut raspunsul tau, hi hi hiiiiii!!!!
Nu mai stau in Bucuresti si mi-e dor de urbanizare ca dracu’!
) certificat(a). Nu trebuie sa va uitati la kilograme, flexibilitate sau la cel/cea de linga voi, pt. ca nu e vorba de competitie, iar detasarea se invata pe parcurs, deoarece practica in sine doboara anumite baraje fizice si o parte din blocajele emotionale. Asta nu inseamna ca cineva va deveni nesimtit si super-elastic si va levita non-stop in culmea fericirii, dar disciplina fizica din timpul sesiunii, atentia la detaliu si respiratia corecta pot preveni multe “dureri de cap” care se instaleaza dupa alte antrenamente mai dure. As baga un link, da’ nu vreau sa intoxic pe nimeni, asa ca mai astept pina la urmatoarea topica. Succes celor care participa in concurs, este o idee extraordinara!
Chit ca nu am facut nici un sport de performanta, am facut tenis, inot, arte martiale, pilates, aerobic, am fost la sala cu antrenor personal, am alergat pina m-am plictisit, m-am dat cu rotilele, patinele si multe altele. Ce mi-a placut foaaaaarteee tare pe vremuri, cind n-aveam copii si era timp, ca stateam cu ai mei, a fost alpinismul combinat cu catararea pe stanci, iar iarna schiatul. Deoarece am citeva kile in plus acum si nu mai am antrenamentul necesar, am lasat-o moarta cu cataratul pe munte, asa ca daca ajung o zi, doua pe an la schi zic merci si ma rog sa ajung si la anu’. Anul asta n-am ajuns…..
Ca sa ma intorc la ideea Simonei, exercitiile in grup imi plac, deoarece nu e plictisitor precum trasul de fiare sau alergatul, cel putin din punctul meu de vedere. Si am observat ca preiau din energia grupului, mai observ cum fac altii, mai rid la o gluma…chiar si la clasa de yoga, care e de 90 de minute, dar te lucreaza la maxim.
Chiar daca nu particip in concurs, incurajez persoanele de mai sus care s-au plins de dureri, lene si accidente si au mentionat terapia fizica, sa incerce yoga cu un instructor (sau instructoare
Simona,
😆
Cum il cheama pe antrenor?
Dar bărbaţii de ce nu pot participa? Unii din ei au neveste. Şi cred că nu le-ar displăcea (bărbaţilor) să devină (ele) fotomodele.
hmm..numai pt bucuresti e valabil concursul? daca stau in snagov, care e relativ aproape de bucuresti e ok? 😀
badmf, io cu şmecheri nu mă pun. toată lumea ştie că dai la coae
Fiecare are o poveste de viata sa spunem asa…o sa incerc sa nu o lungesc prea tare aici..mai ales ca sunt la birou si scriu in fuga mare 😀
Eu sunt certata cu sportul de cand ma stiu, insa de putin timp am realizat ca daca vreau sa mi schimb modul de viata(care este unul predominant sedentar) trebuie sa iau masuri si asta cat mai repede…de vreo 8 ani, adica de cand avea fii-miu 2 ani am inceput sa iau proportii, fiind acum posesoarea unui numar impresionant de kg si a unei celulite de toata frumustetea…ma uit la pozele de acum cativa ani, la cele de dinainte sa nasc si parca vad pe altcineva:(
acum 4 ani am suferit si o interventie chirurgicala f dificila(histerectomie totala)…aveam 29 ani:(…la asta adaugandu se probleme la coloana lombara, o tasare mai exact…una peste alta mai toti medicii mi au zis ca in afara de cateva miscari de gimnastica medicala nu pot face nimic..am fost deprimata o vreme si m-am culcat pe o ureche…mancam de nervi, stres, de placere:D…am ajuns sa nu ma mai suport si stiu ca fara un ajutor specializat nu pot face nimic…din tot ceea ce am citit si am vazut cori mi a atras atentia in mod special:) snagovul nu este departe, intr o ora ajung la sala, ma retine insa aspectul financiar…la salariul meu de bugetar de 700 lei si cu un copil de crescut(il cresc singura, sunt despartita), e cam greu sa mi permit un abonament la orice sala..mentionez ca in snagov si in apropiere nu sunt sali…ca poate daca erau as fi facut ceva pana acum…mai merg pe jos din cand in cand…ideea este ca pe zi ce trece ma deprim tot mai mult vazand ca nu gasesc o solutie la problemele mele…mi ar placea enorm sa vin la sala la cori, nu numai pt ca as face sport si mi-as rezolva problemele, ci si pt a iesi din rutina zilnica, am nevoie sa socializez, sa ma incurajeze cineva, sa vad si exemplul altor fete, sa simt ca fac parte dintr-un grup si vad ca peste tot numai cuvinte de lauda la adresa lady fit sunt:) am ajuns sa mi doresc enorm sa vin numai dupa ce citesc pe site uri de la cele care merg la sala, vreau sa fiu acolo si sa traiesc pe pielea mea ceea ce traiesc fetele, insa ar tb sa fac sacrificii imense:(…mai ales ca in luna aprilie tb sa merg si la spital cu baiatul(care are 10 ani si care mereu imi spune ca daca as fi slaba as arata mai bine si ar fi mandru de mine:(..ma doare enorm cand aud asta…pot tine dieta dar fara sport as slabi urat) sa faca o operatie de indepartare a polipilor si amigdalelor si imi tb o suma frumusica, deci nu prea imi permit sa ma mai gandesc la mine acum…imi doresc sa ma schimb, sa fiu cine imi doresc sa fiu, sa redescopar bucuria de a ma simti bine cu mine!:) succes tuturor si fie ca cele mai bune povesti sau pledoarii sa castige! acum back to work ca vine sefa:))
Relatia mea cu sportul este la fel de buna ca cea cu soacra-mea….ne respectam de la distanta si ne vedem foarte rar. Adevarul e ca mi-am dorit sa fac sport, sa debordez de energie, sa simt ca am niste muschiuleti incordati dar cred ca ma descurajez cam repede, poate nici cele doua pachete de tigari consumate zilnic nu au fost de mare ajutor.
Primul antrenor pe care l-am avut, a considerat o provocare personala venirea mea la sala si a incercat sa ma “omoare”. La sfarsitul primei sedinte de sport mergeam cracanata si gemeam ca o starleta porno cand coboram fiecare treapta de la metrou.
In fine, sunt deschisa unei noi provocari, exista undeva un antrenor care sa aiba rabdare cu mine?
Si eu sunt dependenta de sport. Este o dependenta frumoasa si sanatoasa. Este felul meu de a combate supararea, stresul, saturatia de probleme si nevoia sa a face mai mult pe plan fizic.
Ii sunt fidela sportului ca unui amant care nu ma dezamageste niciodata, chiar daca merg la el uneori fara chef sau plictisita.
Daca nu merg la sala o saptamana sau doar odata pe saptamana simt ca trecut timpul degeaba. Si atunci ma apuc de sarit coarda prin casa sau de facut abdomene in fata televizorului insa degeaba, e ca si cum ai manca frunze de salata verde cand de fapt vrei o portie zdravana de paste cu rosii. 😀
Asta este sportul pentru mine. Una dintre marile iubiri ale vietii mele.
(Merg la sala de 2-3 ori pe saptamana si fac taerobic, step, aerobic.)
Câştigătoarele vor fi anunţate miercuri, 16 februarie 2011. Până atunci, concursul continuă.
Nu am facut niciodata sport. La un moment dat m+am trezit pe la 103 kg, m-am apucat de o dieta sub supravegherea unui nutritionist, dupa primele 10 kg date jos s-a pus problema trecerii primului prag serios. Mi s-a recomandat sa fac sport, atunci m+am gandit la Cori pe care o cunosteam de 1 an de zile si tot imi spunea: vino la sala si ai sa vezi ca te vei descurca. Aveam o mare teama, imi era rusine si frica sa merg. De un an de zile merg la sala -Lady Fit- sunt incantata si tot ce se intampla acolo este super. Intri fara chef de viata, iesi epuizata fizic dar cu multa pofta de viata. Am avut perioade, cand din cauya problemelor de sanatate nu am putut merge si simteam ca imi lipseste ceva. Cori, Dalanda, Andreea, Larisa si Ramona sunt superbe si iti dau putere. Acolo am invatat sa respir, sa ma misc si am reusit sa slabesc frumos. Am facut febra musculara de nenumarate ori, dar ce conteaza cand vezi rezultatele. Ei si uite asa la 38 de ani cu doi copii am ajuns sa fac sport de 3-4 ori pe saptamana si ma simt foarte bine.
Inca de prin clasa a cincea, eram foarte inalta. Asta ma impiedica nu numai sa imi fac un prieten, pentru ca toti colegii mei erau cam cu un cap mai scunzi, dar si sa ma apuc de vreun sport pe bune, din cele care ma atrageau. Am fost o zi la gimnastica, unde am reusit un impresionant pod din picioare, insa acolo s-a oprit totul. Mi-ar fi placut sa merg la dans, insa partenerul ar fi fost o problema.Mi se spunea, invariabil, sa merg la atletism, insa respingeam optiunea, imi aparea ca o infrangere. Si-apoi, nici nu ma atragea. In schimb, am renuntat sa ma mai gandesc la sport.
Acum un an, am plecat pentru prima data din tara, cu o bursa. Pentru prima data, am lucrat intr-o redactie. Pentru prima data, am scris articole intr-o limba pe care o detestam in liceu. Pentru prima data, despre sport.
Am ajuns in Belgia cu un program Erasmus, iar dupa cateva luni in care am avut timp sa invat, sa gandesc si sa visez in franceza, a venit si momentul confirmarii: trebuia sa imi gasesc, prin facultate, o practica undeva, in domeniu. De acolo, totul a semanat cu un american teen-soap de genul life-is-amazing, pentru ca parea ca eram lovita de noroc la tot pasul. Am dat de un domn cu o oarecare fascinatie pentru Romania, care auzise despre mine si m-a chemat imediat la un interviu. Am intrat intr-o sala inalta, ingusta, cu o masa ovala, in capatul careia ne aflam eu, el si redactorul-sef. M-au intrebat daca stiu sa scriu in franceza. Am raspuns ca m-as descurca. M-au intrebat daca stiu sa fac poze. Am raspuns ca invat repede. Nu m-au intrebat daca imi place sportul, insa.
Iar ce a urmat, a fost o lunga serie de “nou”, “pentru prima data”, “nu as fi crezut niciodata”, pentru ca am fost imediat repartizata in departamentul de sport.
Am fost la meciuri de handball, kickboxing, waterpolo, fotbal, baschet, am alergat pe teren de multe ori cu un aparat de fotografiat scump, incercand sa surprind imagini inedite in timp ce ma feream de mingi care zburau cu-o forta naucitoare. Am luat interviuri celor care pierdeau si am invatat cum sa ii abordez, desi imi lipsea curajul -si accentul perfect. Am primit multa rabdare si bunavointa 🙂 Am sarit de bucurie la golurile echipelor locale, pe care incepusem deja sa le urmaresc , am imbratisat pustiul care anunta scorul la microfon, pe marginea terenului, de bucurie, am batut palma cu antrenori. Am invatat reguli. Am cunoscut multi antrenori romani, bucurosi ca pot sta la povesti cu cineva de-acasa:) Am primit autografe, o propunere de logodna de la portarul timid de waterpolo, o invitatie de onoare din partea echipei locale de handball, pe care am lipit-o pe peretele camerei din Belgia. Am purtat mult timp la chei un breloc cu tricoul echipei de fotbal castigatoare a campionatului intern.
Si mi s-a parut, la sfarsitul perioadei petrecute in redactie, ca meseria de jurnalist sportiv combina lucrurile in cel mai intens si frumos mod:) Nu am ajuns sa o practic, astazi, dar ma gandesc intruna cu nostalgie la perioada de atunci. Am ajuns, insa, sa indragesc sportul, in orice forma. Sa incerc sa-l practic cat pot si cat imi permite timpul. Sa alerg, sa merg pe bicicleta si sa imi amenajez acasa un colt de camera pentru exercitii. Sa-l privesc si sa ma tina ore intregi, fara sa ma plictisesc. Si sa mai sper, inca, la un moment, in viitor, cand o sa am ce povesti, legat de sport 🙂
Daca fac o schimbare de sex,pot participa si eu la concurs? 😉
@Civilizatu: sigur, numa’ s-o faci până miercurea viitoare, când se termină concursul
Eu nu sint de acord cu un lucru: oricit de constructiv pare sa fie, un barbat nu trebuie sa-i spuna niciodata nevestei “mai da si tu jos din kilogramele alea!”. Sper ca n-a trecut nimeni prin asta! Ieu sint prima care fac remarci despre mine, adica putin reverse psychology, si intotdeauna aud raspunsul dorit: “Nu esti grasa, esti rubenesque”, ha ha haaaaaa! Pai stati, fratilor, ca noi facem copii, asa caaaaa….sa ma scuteasca! Macar facem sport, si nu costa chiar asa mult, totul e sa existe dorinta de a fi mai sanatosi si sa ne simtim mai bine, restul vine de la sine.
@una din bucuresti Si mie mi se pare naspa asta cu barbatul care iti zice ca arati de kkt :)). Ar trebui sa fie supportive, adica sa sprijine in tot felul eforturile sportive sau alimentare, dar nu sa-ti bata obrazu’ ca tre sa dai jos.
Acum nah…sunt femei si femei. Poate unele se simt scuturate si aduse la realitate si apreciaza sinceritatea, asa ca se conformeaza si poate ca asta intr-un final le face bine. La mine (si mai stiu cateva persoane) reactia cred ca ar fi fix pe dos – ceva de genul – manca-mi-ai curu’ ala mare, a dracu’ sa fie aia care calca vreodata in sala, acu’ mars si cumpara niste ciocolata :))).
Cei mai misto mi se par barbatii care sunt suficient de sinceri si corecti sa-ti zica in fata ca ar cam trebui sa mai dai jos, asta in timp ce tin pe burta o bere, iar firicelul de osanza de la ceafa de porc li se scurge sexi in coltul gurii.
vreau un abdomen plat, de 13 ani insa am o scuza perfect plauzibila: am nascut! In final nici nu-mi trebuie abdomen plat…frumusetea vine din suflet ha!
cu toate astea am tinut ca baiatul meu sa practice sport, asa ca a facut 5 ani aikido (excelent sport, in afara de beneficiile fizice, atitudinea lui a avut de profitat din plin de disciplina oferita de aceasta arta) apoi a continuat, la alegerea lui cu baschetul. Bravo lui, nu? Mie oricum nu imi mai trebuie abdomen plat, am 35 de ani, deja…
Acum vreo 2 ani, dupa o vacanta la ski, unde am fost dezastru pe partie (hihihi), mi-am spus ca as putea incerca sa merg si eu la sala….nu ca ar fi contat pt abdomenul plat…dar asa …sa fac ceva in timpul antrenamentului de baschet al fiului meu…inloc sa imi tocesc dorsalul pe banca de lemn…zis si facut! ei bine, da, inteleg acum perfect ce spui ca sportul ti-a schimbat viata….cu mine s-a intamplat acelasi lucru….mi-a intrat in sange, daca nu merg o saptamana imi lipseste ceva insa nu e numai atat: mi-a deschis apetitul pentru o viata mai sanatoasa, am invatat sa apreciez lucruri marunte ca: o tura cu bicicleta in aer liber, ski in fiecare iarna din plin, plimbari luuuuuuuuuuuuungi pe jos, mancat mai sanatos, renuntat la TV (caci te “fura” si nu te mai ridici de pe canapea)!
insa ce pacat….nu am abdomenul plat………:)
oricum simona la cat sport zici ca faci ar fi trebuit sa spargi bucata aia de gheata din jurul cartii intre pectorali nu sa te chinui cu o surubelnita … sau voi prin sport intelegeti sa topaiti ca niste vrabiute p’acolo… eu cind bagam sala daca tot ma duceam bagam la maxim frate se umfla muschiu pe mine o frumusete nu alta
@ik: noi ca vrabiuţele, cu greutăţi mici (de 1 kg) lucrăm, da. păi, ce, vrei să ne facem cât nicu vlad? 🙄
stiu, glumeam si io asa ca baietii. de fapt greutatile mari sunt pt masa. pt contur se folosesc greutatile mici. si noi foloseam la sfarsit o greutate de un 1 kg dar nu la sala ci pe o terasa. mai exact o bere la kg.
@Andrada
Hai ca m-ai terminat cu “firicelu’ de osinza care se scurge sexi in coltu’ gurii”, ha ha haaaaaaaa! Io am noroc, barbate-miu e mai lenes ca mine, ca cica e stresat si n-are timp, asa ca la mine in casa io sint supermodel
@una din Bucuresti eh, al meu e biscuite-n dunga, dar nu de la multitudinea de discipline sportive pe care le practica cu succes, ci de la mama natura. Anyways, nu comenteaza nimic, ba chiar e atent sa nu pice in capcanele pe care le mai intind din cand in cand… :)))
[…] O să fac, la un moment dat, şi nişte sport în timp ce mestec în oala cu supă, dar vă las să descoperiţi singuri. Share […]
Am urat dintotdeauna sportul si am iubit mancarea. In copilaria mama ma hranea cu simt de raspundere pentru ca un copil care mananca bine e un copil sanatos. Ok. Tot din dragoste de mama nu m-a lasat sa merg sa inot. Ca sa nu ma inec. Nu mi-a cumparat bicicleta ca sa nu fiu calcata de vreo masina. Mi-a facut in fiecare an rost de o scutire la orele de sport din scoala generala ca sa nu cumva sa ma rup in 2. In fine. Se intelege. Am fost extrem de incurajata sa fac miscare….Pffffffffffff!
Cand m-am facut mare (si crede-ma, am crescut de n-am mai putut!) am inceput sa imi pun niste intrebari la care raspunsul se vedea pe corpul meu. Incordare, lipsa de flexibilitate, celulita, vergeturi, dureri de spate. Ma rog, tot tacamul. Si am inceput cu disperare sa incerc sa recuperez. Cam greu si cam tarziu. Insa, pentru prima data cand luam o decizie de una singura in ceea ce priveste sportul, m-am iubit si felicitat pentru achizitionarea unui abonament la o sala de sport. Am devenit dependenta, obsedata, aproape fanatica!
Entuziasmul mi-a fost curmata de o entorsa, urmata de o perioada de pauza, cam prea lunga. Apoi cand mi-am facut curaj sa reapar la sala am aflat cu stupoare ca se inchisese deja. Haha, scuza mai buna pentru a ma lasa cuprinsa de lene nu am putut gasi!
Dar uite ca de ceva timp ma bantuie gandul sa ma intorc la o sala si sa renasc ca o maiastra pasare Phoenix. Eram in cercetari si cautari. Si cred ca LadyFit este exact ceea ce caut in acest moment. Imi trebuie 100% motivare, mai ales din partea instructorilor, ca sa devin din nou o zana, in stilul meu propriu si personal! Si stiu ca sunt in stare de asta. Mai ales de cand locuiesc in alt oras decat mama mea 😉
Eu am facut sport tot liceul; la greu: cu alergat in picioarele goale in zapada, cantonamente cu 3 antrenamente pe zi si examene pentru centuri de varii culori. Stiam eu ca nu e prea domnisoresc sportul asta dar imi placea si il practicam cu seriozitate si rigurozitate. Am renuntat la sfarsitul clasei a 12-a cand, mai epuizata fiind de cicaleala bine-intentionata a parintilor (dar totusi chinuitoare) decat de efortul fizic in fine; l-am luat pe “nu mai am timp pentru ca trebuie sa intru la facultate” in brate si am renuntat sa mai fac sport. Si-am intrat la facultate si spre norocul meu, am optat sa o fac la ID, drept pentru care am si avut timp sa ma angajez “de tinerica” 🙂 – pentru ca altfel muritoare de foame ajungeam, cu facultate cu tot, dar asta este alta poveste. Deci m-am angajat la o firma unde ma nimerisem initial ca traducator de diverse fituici tehnice. Jobul part time s-a transformat in full time 🙂 -mi se parea ca-s Wonder Woman sau ceva foarte impresionant – desi eram prost platita si mi se puneau in carca de facut de toate :). A, si eram alintata “trepadus”- dar nu ma deranja pentru ca in mintea mea de 21 de ani totul era roz. Si eu eram roz 🙂 fiindca eram draguta si slabuta, miniona dar totusi foarte tonifiata. Anii de antrenament intens se vedeau inca pe mine. Eram si cea mai tanara dintre colegele mele – majoritatea lor fiind la vremea aceea plinute. Am omis sa spun ca eram si foarte nemernica, nu voit, ci totalmente dezinvolt, fiindca ele nu incetau sa se minuneze de silueta mea iar eu pacatoasa le tot spuneam ca “nu inteleg ce mare smecherie este sa slabesti. NU mai mananci si gata, daca nu poti face sport”. In zadar incercau saracele sa imi explice ca metabolismul dupa o varsta…, ca statul ore in sir la birou pe scaun…, ca lipsa de timp. Nu se lipea nimic de mine- eu eram slaba si asta fara sa am vreo restrictie ba dimpotriva : cola cat cuprinde , chipsuri si ciocolata la fel. Deci sa fii slab e simplu! Am parasit firma respectiva dupa 2 ani si 3 kg in plus 🙂 fiind mica de inaltime… ma cam panicasem , insa imi spuneam eu, ca totul e sub control pentru ca “e usor sa fii slab, nu-i asa?” . Intre timp il cunoscusem si pe actualul meu sot care facea si face sport din greu . Urmatorul job a fost foarte solicitant si fara sa imi dau seama… in vreo 2 ani jumate, mai dobandisem niste kilograme in plus. Eram deja convinsa ca e karma: fostele colege pe care le sfidam, nemernica de mine, erau razbunate: deja nu mai eram slaba, mi-era din ce in ce mai clar ca teoria mea conform careia “daca esti gras nu mai mananci” NU functioneaza, si eram destul de prinsa luptandu-ma in paralel si cu jobul si cu facultatea si cu… viata in general :). Intre timp , pe langa testul atat de evident al hainutelor, care nu mi se mai potriveau de la un an la altul, am devenit FOARTE constienta si de faptul ca tocurile usilor din apartament sunt cam inguste ( si ma tot lovesc in ele ba cu umerii , ba cu soldurile) si parca nici in locurile in care inca ma strecuram fara belele inainte, acum s-au mai stramtorat :). Clar: e vina lor, a constructorilor, nu a mea. Iubitul tonifiat si lucrat la fiecare grupa de muschi, actualmente sot incepe sa ma alinte cu fel de fel de diminutive care mai de care mai haioase : balenuta, hipopotamita samd.
Acum… eu despre mine nu as putea sa spun ca sunt o putoare:). Am incercat sa ma redresez prin dieta- care a dat rezultate doar 4 luni de zile- pentru ca atat am putut/ vrut sa o tin. Ca atare, stimat juriu, tare as vrea sa am oportunitatea sa imi mai misc si eu sezutul, fara sa trebuiasca sa mai invoc scuze de genul : ” un abonament la sala este costisitor” , “antrenoarele sunt doar niste slabanoage acre :))”. Pot promite in schimb ca daca experienta va fi placuta (nu ma refer la efortul pe care va trebui sa il depun) ma voi converti intr-un client fidel al salii.
Multumesc.
Lasati vrajeala, eu expir peste 4 luni (aka fac 30, parca asa zicea cineva mai sus, ca dupa 30 la revedere sanse de a mai deveni o diva din hipopotam) si ma mai si marit peste 5 (adica vorba aia… se zice ca nu exista mireasa urata, da’ io am vazut destule…). I need help, people! :D.
Deci? pe cand rezultatele? 😀
[…] lansat săptămâna trecută un concurs cu premii în abonamente la sala la care mă duc eu de câţiva […]
[…] mai vorbit despre sport pe blogul ăsta, dar de data asta o să vorbim altfel. Conform unui concept pe care PUMA l-a lansat […]