Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Pentru una care vine, una trebuie să plece

Când eram eu mai mică şi lucram la Editura Humanitas, cineva care avea o megabibliotecă mi-a povestit despre o regulă interesantă: “Pentru orice carte nouă care intră la noi în bibliotecă, una trebuie să plece. Avem atât de multe, încât, dacă n-am proceda aşa, ne-am trezi sufocaţi de cărţi”.

Am ţinut minte povestea asta şi, de curând, chiar m-am gândit că ar trebui să aplicăm şi noi această regulă.

Apoi, am aflat de campania Dai carte, ai parte, desfăşurată în perioada asta de Diverta: pentru orice carte veche donată în oricare dintre librăriile Diverta din ţară, se acordă o reducere de 20% la o carte nouă. Editurile partenere în această campanie: Rao, Corint, Litera International, Trei, Humanitas, Curtea Veche, House of Guides, ERC Press, Tritonic, Injoy, Noi şi Pandora M.

Cărţile donate sunt direcţionate către SOS Satele Copiilor şi Fundaţia RTC, precum şi către biblioteci sau centre de copii din întreaga ţară.

Mi se pare foarte drăguţă ideea, prin urmare, cinci dintre cititorii mei care o vor transmite mai departe (pe blog, Facebook sau Twitter), vor primi cadou câte o carte de la Diverta.

Titlurile au fost alese de mine, garantez pentru ele şi sunt următoarele:

Minciunile femeilor de Ludmila Uliţkaia

Împăratul muştelor de William Golding

Acasă la Jamie de Jamie Oliver

O zi din viaţa lui Ivan Denisovici de Aleksandr Soljeniţîn

Moartea lui Ivan Ilici de Lev Tolstoi

27 comentarii

  1. spumex automat. asta e literatura clasica de buda :mrgreen:

  2. @ilaura: da, mai ales jamie oliver :mrgreen:

  3. ii rog pe cei care dau share pe FB sa ma taguiasca si pe mine (ca sa pot vedea ca au dat share), iar pe cei care scriu pe bloguri sa dea aicisa link

  4. […] This post was mentioned on Twitter by Marius Păltănea, Simona Tache. Simona Tache said: Pentru una care vine, una trebuie sa plece http://bit.ly/gkcjQY […]

  5. Intrebare: daca pentru una bucata carte veche ai reducere 20%, atunci pentru 5 bucati carti vechi, iei o carte de la Diverta moka? 😯 😆
    http://pardaf.ro/2011/02/11/da-o-carte-ia-o-carte/

  6. @pardaf.ro: cred că iei 5 cu reducere de 20%, deci e ca şi cum ai lua una moca 🙂

  7. Am dat share pe FB, insa, scuzati ignoranta, habar nu am cum sa “te taguiesc”

  8. pui @ după care începi sa scrii numele. o sa-ti apara deja scris si il selectezi, dai enter

  9. Cred ca am reusit…

  10. @ Simona, am pus pe blogusorul meu un link de aici si o sa dau share si pe faisbook… si pe twitter. Dar sa iti las si link’ul.
    http://pasiunederatoni.blogspot.com/2011/02/spumex-manual.html

  11. Si da asa am vrut sa scriu faisbook… nu sunt incult… usurel.

  12. “Intrebare: daca pentru una bucata carte veche ai reducere 20%, atunci pentru 5 bucati carti vechi, iei o carte de la Diverta moka? ”

    Daca o femeie face un copil in 9 luni, atunci 9 femei pot face un copil in 1 luna?

  13. fataaaaaaaaa-off topic:cum te votez,ca nu m-am prins?
    🙄

  14. Pentru cartile scumpe, cumperi de la o taraba o carte veche de 1 ron si ai 20% reducere dupa ce o predai 😉

  15. @viatanomada: vine imediat un post explicativ

  16. Una din Bucuresti

    Ce bine ca n-am timp sa citesc….. 😯

  17. sal, copii, sfârșit de săptămână bla bla bla…

  18. In ce perioada ai lucrat la Humanitas? :mrgreen:

  19. Una din Bucuresti

    @Catalinul:
    Corect se scrie “feisbuuc” :mrgreen:

  20. Una din Bucuresti

    Si iar mi-aduc aminte de un banc, pe care l-am mai spus, da’ sub alta forma:
    Tiganca urla la puradei, intr-un moment de claritate mentala :mrgreen: : “Mai lasati dreacu’ si voi videou’ ala!!! Mai puneti si voi mina pe-o carte, mai faceti un cornet!!!” Hihihi. Mai tineti minte cind cumparam seminte de la tiganci? Si parintii ne spuneau ca nu e igienic, nu mai spun de ce, si pe noi putin ne interesa. Doamne, ce vremuri bune, cum de-am supravietuit?

  21. Una din Bucuresti

    Am uitat sa precizez ca barbate-miu e ca o baba si stringe tot, asa ca de la noi nu pleaca nimic 😥

  22. @Una din Bucuresti, imi cer scz pentru faptul ca nu am scris “feisbuuc” o sa ma corectez data viitoare.

  23. tot un schimb de carti (fara donatii insa) se face si la facultatea de litere (bucuresti). dai o carte iei o carte si tot asa:d e foarte frumos 😛

  24. Una din Bucuresti

    @Catalinul:
    Te scuz, te iert, sa nu se mai intimple!!! Pai ce facem, dam cu engleza-n balta? :mrgreen:

    La mine la munca, au pus astia o biblioteca goala cu intentia de a pune oamenii carti si reviste la comun, pentru educarea turmei 😮 Si sa vezi dracie, ca s-a umplut, geme de literatura, mai subtire, deh, ca doar sintem la sapa.

  25. […] rugat, acum vreo două săptămâni, să propagaţi mai departe mesajul acestei campanii, pe bloguri, Facebook şi Twitter, ocazie cu care v-am promis că cinci dintre voi vor fi premiaţi […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green