Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Fitness-ul pentru găini, viitorul alimentaţiei „bio“

Nu există zi de la Dumnezeu în care să nu aud sau să nu citesc despre otrăvurile pe care le mâncăm. Ouăle sunt stresate, laptele e deprimat, plin de azotaţi şi antibiotice, făina e cu fundu-n sus, plină de pesticide şi hormoni, cireşele sunt şi ele cu psihicul varză, recolorate şi reparfumate artificial (cu parfum de cireşe, logic), măslinele sunt vopsite în negru, să pară mai inteligente (sau mai slabe??) şi aşa mai departe. Pe cale de consecinţă, nu există nici zi în care să nu mă gândesc care-i alternativa mai veselă şi mai sănătoasă la toate astea. Încerc eu să mănânc mult peşte şi multe legume şi fructe, dar cine-mi garantează, de exemplu, că peştele n-a fost, de fapt, la origini, porc, sau că cireaşa e chiar cireaşă şi nu căcărează de oaie colorată şi parfumată corespunzător? Nimeni, aşa că prefer să abordez relaxat situaţia şi să aleg dintre multe chestii nasoale ce-i mai puţin nasol. În timpul ăsta, în jurul meu, se dezvoltă adevărate obsesii pentru „hrana bio“.
Unii îşi fac pâine în casă, ca să nu mai cumpere „d-aia plină de porcării“, omiţând că făina din supermarket conţine suficient de multe chimicale cât să nu fie cine ştie ce „eco“. Alţii merg până la a-şi organiza a­ca­să, în sufragerie, chiar o mică moară, ca să-şi macine ei, personal, grâul cumpărat de la ţărani, omiţând că şi solul în care a crescut grâul ăla a fost tratat. Nu prea există soluri netratate ever cu îngrăşăminte chimice, iar dacă există, sunt foarte puţine şi neproductive. Nu există, practic, „bio pur“, ci doar diferite grade de „bio“, mai mult sau mai puţin acceptabile.

Să ne oprim puţin la cazul cel mai relevant, acela al galinaceelor, că mi se pare, în egală măsură, şi cel mai tragico-amuzant. Există găinile crescute în aer liber (free range), care sunt şi cel mai puţin deprimate la cap. Sunt acceptabile pentru consum, însă doar dacă nu te gândeşti prea mult la ce mănâncă. Căci, chiar dacă halesc porumb şi nu oase, şi ăla e tratat, da? Sunt, apoi, găinile crescute în hale, dar la sol, cu picioarele pe pământ, care sunt mult mai nefericite decât alea care se sparg în aer liber. Cele mai distruse cu nervii sunt însă cele crescute în aşa-numitele „baterii“. O pasăre crescută în baterie are la dispoziţie spaţiu mai puţin decât suprafaţa unei coli A4. Are loc doar să mănânce şi să se ouă, atât. Nu poate să ridice nici măcar din aripi, darămite să se zbenguie, iar asta o aduce într-un asemenea grad de stres, încât numai faptul că i se taie partea superioară a ciocului o împiedică să nu-şi mănânce de vii colegele de baterie. Începând din 2012, Uniunea Europeană va interzice comercializarea acestor găini, precum şi a ouălor produse de ele, ceea ce va zgudui din temelii o întreagă industrie. Nişte oameni se vor trezi că nu vor mai putea face la fel de mulţi bani, la fel de uşor.

Care va fi pasul următor, că aici voiam, de fapt, să ajung? Cum vor fi eliberate aceste găini de stres, la cererea doamnei UE? Pun pariu pe ce vreţi că, în câţiva ani, va fi inventat „fitness-ul pentru găini de baterie“. Asta înseamnă că vor fi mutate maximum pe A3-uri, dar că vor avea parte de câteva ori pe zi de antrenamente care să le elibereze de tensiune şi de frustrare. Vor fi aliniate pe steppere sau vor fi puse să alerge pe bandă, după care vor fi băgate în camera de ouat, unde, ascultând Chopin şi benoclându-se la postere cu cocoşi musculoşi, se vor oua „semieco“ (eventual, în apă).

Cam ăsta e viitorul, după părerea mea, şi între găinile astea vom alege, în funcţie de buget şi de cât suntem de preocupaţi de „mâncarea sănătoasă“. A, că există câteva bunicuţe pe planetă, care au, fiecare, câte 10-15 găini care mănâncă porumb netratat şi fac şi fitness la liber, prin bătătură, OK. Că mai există şi câteva lădiţe de roşii, pe toată planeta, crescute în condiţii perfect „bio“, de acord, doar că planeta e mare, iar cetăţenii obsedaţi de sănătate sunt din ce în ce mai mulţi. De-aia zic: nu mai bine, decât să dezvoltăm obsesii şi să alergăm toată viaţa, disperaţi şi stresaţi, după mâncare „eco“, ne relaxăm un pic? Nu mai bine, decât să ajungem să le dăm în cap la mamăi, ca să le luăm roşia de la gură şi găina „eco“ din bătătură, încercăm să nu ne mai lăsăm obsedaţi de iluzii?

DE AICI.

32 comentarii

  1. Deci sa-mi traiasca mamaia! Creste cele mai eco gaini imbuibate cu cel mai eco porumb (tot de la ai nostri de la tara si n-au aia bani de pesticide, saracii) iar rosiiile din gradina ei sunt cele mai gustoase.
    Daca ar fi si mai aproape… 🙁

  2. găinile e ca omu, maică. e bucuroase când le aleargă cocoşu. ăla e fitnessu lor. ce să facă ele cu chopen? vrei să adoarmă vasilică?

  3. delia, io cred ca ai primit in sfarshit satisfactzie! :mrgreen:
    pai cine sa fie cel mai potrivit pt postul da antrenor da fitness da gaini? 🙄
    STRUT MODET! 😳

  4. Discutam ca sa vorbim , asta e . Mancare eco mai este doar la taranii care produc pentru propriul lor consum (are dreptate N.A. , aia care n-au bani de pesticide) . In rest , inclusiv mult laudatele produse romanesti sunt tratate – nu va faceti iluzii . Ideea e ca diversele adaosuri sa fie in limite rezonabile . La populatia care trebuie hranita e imposibil sa fie totul 100% natural . Ganditi-va ca produsul (legume-fructe , carne , oua , lapte) e luat de la mama lui si depozitat o vreme (1-2 zile , uneori mai mult) de producator . Apoi merge la procesator , care-l sorteaza , ambaleaza , etc. (transport , plus proces , plus si aici o perioada de depozitare , total inca niste zile ) . Apoi se transporta la en-gros sau la platforma logistica a lantului de hiper/supermarket (alta zi) . Aici mai dureaza o zi sau doua pana se face dispecerizarea catre diversele locatii de vanzare en-detail . Apoi sta pe raft 1-2-3 zile . Apoi ajunge in bucatarie si mai avem pretentia sa stea si proaspat in frigider cateva zile . Ia luati voi orice produs natural , 100% , si tineti-l atata timp . Vedeti ce se intampla cu el .
    Isteria legata de produsele eco si bio e aiurea . A , ca trebuie ca totul sa fie foarte bine controlat e alta poveste . Daca vreti mancare naturala , trebuie s-o produceti singuri sau sa aveti sansa pe care o are N.A. , de a fi cineva la tara care s-o faca pentru voi . Altfel …
    Imi amintesc o chestie petrecuta in Germania . Am niste prieteni stomatologi intr-un mic orasel , Kissing , langa Augsburg . Peste drum de casa lor e un aprozar cu produse “bio” . Ca sa va imaginati , preturile sunt de 6-12 ori (asa cum cititi) mai mari decat in supermarket . Cum eram singur pe acasa (ei erau la lucru) mi-am luat si eu o caserola de dude si una de afine (2.99 euro caserole de 200 de grame) . IMENSE !!! Dudele erau cat o maslina , iar afinele cat ciresele . Le-am spus prietenilor cand au venit acasa ca e imposibil sa scoti pe cale naturala asa ceva . Totul de o forma perfecta , la marimea aceea . Au fost foarte neincrezatori : cum sa nu fie naturale , nu si-ar permite aprozarul sa-i minta . Sa fim seriosi .

  5. dude d-alea am vazut shi iio in turcia , la piata pe tarabe, in luna mai!
    mi-a luat ceva vreme sa ma prind ce-s alea, ca erau cat degetu meu mare da la mana!
    deci se pare ca se poate, in anumite conditzii climatice!

  6. 1. Una la mână, fără glumă: ieri, pe la Universitate, un magazin cam ascuns privirilor (amanunte pe email, ca nu le fac publicitate aici) avea afisate doua preturi la ouă. Oua de la găini stresate, X lei – oua de la gaini fericite, Y lei. Cu Y mult mai mare decit X, normal. Exact asa scria pe afişul de pe uşă !

    2. Anunţ umanitar: caut locuitoare a satului romanesc, singurica, posesoare de teren agricol. 😆 😯

  7. @ cruela

    Ma , nu cred . Turcii sunt cei mai tari la legume-fructe crescute cat mai mult si mai repede . Crede-ma , stiu (e drept , despre dude nu stiu nimic la turci , dar de ce-ar fi vreo diferenta ) . Daca aveti rude la tara care au , de pilda , rosii in gradina , voi ati vazut vreo rosie care sa creasca de forma celor din supermarket ? Uitati-va la ele , chiar daca unele cresc foarte mari , au forme dintre cele mai ciudate . Dar niciuna macar nu seamana cu cele care se gasesc in supermarket . Pai daca in gradina nu creste una macar de forma aia , cum de intr-un singur Carrefour (sau oricare altu’) gasesti cu miile ? Natura nu e perfecta , da si rateuri . Deci un mar natural e ceva mai pricajit , eventual putin patat , unul perfect e facut , nu nascut . 😀 Stii ce vreau sa zic ?

  8. Adi: o fi, ca prea zici cu foc! 😉
    da daca or fi fost dude d-alea d-au facut fitness? :mrgreen:

  9. Sau body-building cu adaos de steroizi … 😆

  10. Si ca sa va mai zic una ca mi-am adus aminte (stiu multe din domeniu , nu conteaza) . Un depozit de legume fructe a gasit odata un sat izolat unde taranii aveau livezi de mere . Le vindeau ieftin , erau 100% naturale . Au zis ca dau lovitura cu ele . Bineinteles ca nu puteau sa arate ca cele din rafturile supermarketurile , dar s-au gandit ca pe client il intereseaza mai mult calitatea , sa-i zic asa , intrinseca , faptul ca sunt 100% naturale . Bineinteles ca s-au vandut foarte greu . Iar capac la toate a pus un control de la DSV care le-a dat amenda ca ofera spre vanzare produse slab calitative (erau putin patate si ceva mai mici , e drept , dar absolut delicioase) care nu pot fi folosite decat ca … FURAJ PENTRU ANIMALE . Va dati seama ca n-au mai adus niciodata asa ceva .

  11. @Adi…ai dreptate in ceea ce priveste perfectiunea formelor lui miss duda…dar sa-ti spun si eu ceva..am niste cunostinte in Vidra (de unde e Adriean)… asa, si astia (adica parintii lor) exportau pe vremea lu` cel mai mare om de stat al tuturor timpurilor, faru` de la Scornicesti, rosii in Germania…exportau ei este un fel de a spune, aveau contract prin Cooperatie cred….si le venea tiru` neamtului (nu a lu` Tiganu`) in batatura…rosile erau testate una cate una, cu un inel de un anumit diametru, pentru a aveat toate aceeasi dimensiune…deci se poate…in rest, cum am spus mai sus, ai perfecta dreptate

  12. Ca tot sunt la capitolul “Amintiri din epoca de aur”…carnea de pui si ouale aveau gust si miros de peste din cauza faptului ca erau hranite gainile si puii, cu faina de peste oceanic…aducea flota atata peste ca nu stiau astia ce sa mai faca cu el…chiar ma uitam la puii intregi sa nu aiba branhii

  13. @easyrider

    Rosii facute in gradina , fara tratamente chimice pentru imbunatatirea solului , fara anti-daunatori ??? Sigur ?
    Stiu si eu inelele acelea , am facut practica agricola . Era o bucata de placaj cu trei gauri de dimensiuni diferite si cand sortam trebuia sa vedem prin ce gaura trece fiecare produs in parte ca sa vedem in ce lada trebuie pus . Dar , crede-ma , era la o statiune de cercetari in agricultura , nu se producea nimic 100% natural .
    Pe de alta parte sunt convins ca rosiile acelea de la Vidra erau perfect sigure si foarte bune (altfel nu venea neamtul pana acolo sa le ia) . Asta spuneam si eu in primul comentariu , ca e o isterie chestia cu 100% natural . Interventiile asupra a ceea ce face natura sunt inevitabile , trebuie s-o spunem . Eu zic doar ca n-are sens sa ne amagim sau sa ne lasam amagiti . Si sa mancam linistiti ceea ce e de buna calitate , chiar daca nu e 100% natural . Nu se intampla nimic (sau mai bine zis n-avem ce face) . Decat ca eventual (acum voi fi morbid) , la vreo 2-3 ani dupa ce murim daca cineva ne va deshuma ne va gasi neputreziti de la cati conservanti am bagat in noi in cursul vietii . 😆 Mai stii , poate ajungem niste sfinte moaste . 😆

  14. Oarecum am tangenta cu agricultura si stiu ce spun. Fructele si legumele care arata ca-n poze sunt “semi-bio” ca sa spun asa in sensul ca pot fi produse fara pesticide si ingrasaminte chimice dar in mod cert sunt soiuri selectionate genetic (a se citi modificate genetic) sa arate bine, sa fie mari si mai ales sa se faca repede.

    Si cireasa de pe tort ce a spus un mare producator de seminte: o fi marul cel mare fara gust comparativ cu cel mic si amarat produs in Romania dar marul cel mare hraneste toata familia pe cand cel mic nu.

    Acelasi algoritm se aplica si la carne. Un porc de crescatorie ajunge la 90-110 kg (optimul) in 3 luni, unul de curte in 9 luni.

  15. Adi : astia aveau terenul si serele lor..nu bag mana in foc ca nu puneau si ingrasaminte in sol sau oarece erbicide….chestia se petrecea undeva prin anii 78-80….si eu sunt de acord cu tine..sa mancam ce-i de calitate fara sa ne stresam.. ma oftic in schimb ca nu o sa ne canonizeze aia din viitor cand ne vor deshuma deoarece vom fi atat de multe moaste bine conservate incat va fi imposibil de crezut ca toti am fost sfinti

  16. @ Cristi

    Mi-au trebuit vreo 8 comentarii ca sa spun ce-ai zis tu in cateva randuri . Mersi .

  17. da’ de unde au parfum de cirese daca ciresele nu mai au parfum?

  18. pestele are mercur…

  19. A-propos de peste .

    http://www.curierulnational.ro/Economie%20mondiala/2004-01-12/Somonul+de+crescatorie+ar+contine+un+nivel+periculos+de+poluanti+cancerigeni

    Am citit acum vreo 2 ani un articol in NG despre somoni si despre fermele de somoni din Atlantic , dar nu-l gasesc acum pe net . Ideea e ca si aici se intervine (somonii de cultura sunt mult mai mari decat cei pe care-i vaneaza ursii grizzly prin raurile din SUA si Canada) . Iar pestii care provin din pescuit , de la mama lor din ocean (ton , ansoa , hamsii , etc.) au , cum zicea si romanistanezul , mercur si alte metale grele in ei de la deseurile industriale . Daca vreti natural , luati-va undita , cautati un rau de munte , cat mai aproape de izvoare (preferabil in amonte de prima aglomeratie urbana cat de mica ar fi ea) si pescuiti . 😆

  20. Olivia Newton-Volt

    eu nu vad de ce toata panica asta pentru ca ar trebui sa fim mai atenti la ce mincam si sa alergam un pic mai mult ca sa ne procuram hrana “un pic mai sanatoasa”. sint de acord ca azi nu mai gasesti chestii 100% bio sau nemodificate genetic, dar frate, am devenit ceea ce mincam, stresati si resemnati precum gainile alea si plini de boli de tot felul pe care combatem cu… substante chimice! Uraaaa! dar snu are rost sa ne ambalam, pentru ca oricum nu avem de unde sa luam chestii sanatoase, nu putem sa avem incredere in cine ni le vinde si le declara bio/eco si pina la urma “cu-o moarte toti sintem datori”.

    pentru cei interesati de un studiu serios de nutritie:

    http://www.librariabucuresti.com/Carti-Studiul_China_Cel_mai_complet_ghid_de_studiu_asupra_nutritiei-3035.htm

    Celalti, dormiti linistiti, industria alimentara lucreaza pentru voi! 😈

  21. Olivia Newton-Volt

    errata: ceilalti

  22. @Olivia: da’ exact asta am zis şi eu: să alegem lucruri cât mai sănătoase posibil, fără să ne petrecem însă viaţa alergând disperaţi şi hăituiţi după 100% bio.

  23. hmmm… deci, pan’ la urma, s-a elucidat si motivul pentru care lumea e asa cum e in ziua de azi. Eu credeam ca pur si simplu evadasera prea multi peste gardurile alea ale unei anumite gradini, dar pan’ la urma, s-a dovedit ca de fapt au mancat gaini zapacite… 🙁

  24. adi & co : da peshtii nu trebuie sa face fitness? :mrgreen:
    ca shtiam ca e o meserie care cere conditzie fizica…printre alte conditzii! :mrgreen:

  25. Eu am fost intr-o crescatorie de pui la Codlea. Prin anii 90. Era ca in iadu’ puilor. Pe urma am vazut un documentar Food.inc. La puii americani e mai rau ca la puii brasoveni. De vaci si porci nu mai zic

    Problema in SUA e nasoala si din cauza ca
    Animalele primesc hormoni care fac sa creasca si Fundurile consumatorilor.
    Plantele sunt modificate genetic nu ca sa resiste gandacului de Colorado ci ca sa reziste cand stropeste fermierul cu pesticide si pier buruienile si gandacii. Cartoful nu piere doar inmagazineaza otrava.

    Asa ca faca pe Europa o doare de pui e si ca sa impiedice importarea unui model industrial in agricultura. Daca sunteti paranoici cu Bio in Romania puneti de-o parte bani de psihiatru daca doriti sa emigrati in S U A
    Mai vedeti filmul mai comentam apoi

  26. Asa ca daca pe …..

  27. Pentru animale sau plante tot timpul au existat substante care sa le forteze cresterea. Depinde ce cantitate din substanta X a fost folosita. In rest o sa murim de griji inainte de a muri intoxicati. Aleluia 🙂

  28. @Cristi: porc sa ajunga in 3 luni la 90-110kg? bai nene, pai il umfla cu pompa? la 3 luni ajunge la maxim 40kg, shi crede-ma ca shtiu ce vb… in 9 luni ajunge la 180-220kg… singura diferenta e ca se poate controla cantitatea de grasime acumulata pe aceshtia, insa in 3 luni nu faci u porc de 90kg decat atunci cand aceasta porcina invatza sa zboare… pana atunci asculta de 1 care shtie ceea ce vb… fara supare

  29. […] In plus poti citi acest post corelat: https://www.simonatache.ro/2011/02/25/fitness-ul-pentru-gaini-viitorul-alimentatiei-bio/ Tags: food matters, mancarea conteaza, mancarea medicament, prevenire […]

  30. No, stiu ca e tangential, da’ tocmai am dat (l-a postat cineva acum doi ani 🙂 intr-un comentariu pe un blog, am ajuns si eu a citi astazi :)) peste asta: http://www.youtube.com/watch?v=dBnniua6-oM (“Sugar, the bitter truth”)
    E de fapt un curs la University of California San Francisco, ii in ingleza da’ e solid de tot stiintificeste. Evitati fructoza (si zaharu’ in general, desigur) si nu fiti prea suparati pe grasimi. 😀

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green