Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

O zi suprarealistă cu tigri, gloanţe, vrăjitoare şi mascaţi

M-am trezit pe la 11:30, e drept, dar oare m-am trezit? 🙄 Am TV-ul deschis, mă uit şi mă minunez şi mă gândesc că poate încă mai dorm. Mai întâi am văzut cum alergau unii după un tigru care evadase de la Zoo Sibiu, prin uşa propriei cuşti, lăsată deschisă de un bou. Până la urmă, l-au împuşcat şi s-a liniştit toată lumea. Nici vorbă de tranchilizant, l-au împuşcat pe bune. Vorba cuiva de pe Facebook, cred că le era lene să-l mai şi care, după aia, adormit, înapoi la Zoo.

După ce s-a terminat cu tigrul, a început o isterie cu vrăjitoare. Imagini cu mascaţi care încercau să sară gardul Hogwarts-ului lu’ Mama Coropişniţa din Bucureşti, care înşelase multe vedete. Ăsta era practic subiectul: că vrăjitoarele fraieresc vedete. Cică Bănel Nicoliţă, de exemplu, a marcat 100.000 de euro la o Harry Potteriţă cu fuste, ca să prindă un contract în Europa, Irinel Columbeanu le-a umplut şi el de bani, iar Oana Zăvoranu a fost clientă fidelă, lucru care, de altfel, se reflectă perfect în perioada de prosperitate, succes, împlinire sufletească şi sănătate psihică debordantă pe care o traversează sub ochii noştri uimiţi.

Deci tigri evadaţi, împuşcături şi Harry Potter (partea a II-a a părţii a VII-a), asta am văzut la TV de azi dimineaţă, de când m-am trezit. De-aia zic: oare m-am trezit? 😯

49 comentarii

  1. Private Spice are un program matinal plin de frenezie.

  2. Trăiască vrăjitoarele şi moarte vedetelor! Mai întîi, să spuie vedetele dacă mămăica Omidă le-a băgat mîna-n buzunar sau dacă, nu cumva, mîna care a scos gologanul gros nu era chiar a lor. Prostia se plăteşte. Ăsta e preţul! Uf, sînt primul postac al postării tale, Simono!

  3. Ah, nu pot să cred! Am alergat singur şi am ieşit al doilea!

  4. Florin, se mai întâmplă. Ce a fost mai întâi: macul sau barosul?

  5. @Grigorie, mai întîi a fost “Cotidianul”, unde am văzut primul mac. Costa 10.000 de dolari, adică exact 10 case!

  6. 10 caseeeeeeeeeeeee? 😯 😯 😯

  7. interesant. Cu banii ăștia ridicam 10 hoteluri. La Monopoly, desigur.

  8. Crezi tu ca s-au linistit lucrurile. Pe “vanator” il cheama Marin Valean si e oaia neagra a tuturor protectiilor animalelor din lume si a prefecturii (sau primariei) Sibiu, care are ditamai paguba. Tocmai ce am citit ieri National Geographic, editia RO, care are ca articol principal tocmai tigrii. Cica sunt vreo 10000 in libertate si 1888 (ma rog, 1887 :mrgreen: ) in captivitate. Sa vezi ce scandal iese cand afla Brigitte Bardot. :mrgreen:

  9. Vezi ca intre timp s-a descoperit ca Malina Olinescu era de fapt o boschetara alcoolica, radea 2 litri de vodca pe zi, s-au gasit niste necrofagi sa-i numere sticlele din debara.
    Cred ca s-a votat in redactie la Cancan ce se vinde mai bine: ingerul care canta din cer sau betiva drogata, se pare ca s-a ales ultima varianta.

  10. Saracu tigru… acum rage printre ingeri

  11. […] cum spune Simona Tache, astăzi a este o zi agitată cu tigrii, gloanțe, vrăjitoare. Însă în agitația zilei ne scapă declarații importante ale […]

  12. @ ik

    :mrgreen: Sau, ca s-o citez pe Brigitte Bardot: 👿

  13. Auziti, n-ar trebui sa apelam la vrajitoarele Zavorencei sa-i dam un mesaj Malinei sa aiba grija ca tpcmai ce i-am trimis un tigru in libertate “acolo”? Sa se poata feri. :mrgreen:

    Hai, c-am luat-o pe ulei. :mrgreen:

  14. @Adi: 😆 😆 😆 😆 😆

  15. Epitaf pt tigru:
    Am iesit afar’ putin
    Si m-a impuscat Marin
    Eu voiam sa ma intorc
    Ce sa-i zici lui dobitoc

  16. Zice-se ca la trei lucruri te poti uita la nesfarsit, cu placere:
    1. rasaritul soarelui din mare
    2. o livada cu ciresi infloriti
    3. o femeie parcand masina

    As adauga si mass media romaneasca la cele de mai sus.

  17. eu încă mai râd la gluma lui adi, am dat-o şi pe Twitter

  18. Rondelul tigrilor ce mor

    E vremea tigrilor ce mor
    Ucisi de-un vanator hain.
    De stiri aiurea-i netul plin
    Si de pirande in Obor.

    Si Oana simte un fior
    Si-o vraja cere-ntr-un suspin
    E vremea tigrilor ce mor
    Ucisi de-un vanator hain.

    Si de-i lasam in treaba lor
    Si stirea lor n-o mai privim
    Vor face iar un gest cretin
    Doar s-or vedea-n televizor?
    E vremea tigrilor ce mor…

  19. Si eu, care n-am nici Twitter, nici fb. Baga-mi-as, ca sa zic asa… :mrgreen:

  20. Eu prima data am ras cu lacrimi cum sa scape ditamai animalu din gradina zoologica … dar dupa ce am auzit ca s-a intamplat cu saracu animal am zis las-o tata balta mai bine il lasai in libertate de cat sa il omori…
    Asta cu vrajitoarele e tare cum spun eu “vino la vrajitoarea rama sa te vrajeasca de bani”=)) oricum asta ii mai mult de ochii lumii sa arate ca ,cei care fac de astea si nu cotizeaza la stat pot fi saltati … lasa-o tu pe oana zavoranu ca daca ii zici ca lingura de plastic pe care ai luat-o costa 100 de euro imediat se duce sa isi ia si ea ca sa fie in rand cu lumea… oricum traim intr-o tara de trasniti…

  21. să mă citez şi pe mine de pe Facebook: Pana la urma, povestea asta cu tigrul impuscat nu s-a intamplat degeaba: e un prilej nepretuit ca romanii sa invete pluralul nearticulat de la TIGRU. Atentie, asadar, avem asa: “un tigru”-“doi TIGRI” (pe modelul “un fotbalist”-“doi fotbalisti”, de exemplu) si “tigrul” – “TIGRII” (pe modelul “fotbalistul”- “fotbalistii”). Si da, la fel e si cu “NEGRI”, de exemplu”: “un negru”-“doi NEGRI” si “negrul” – “NEGRII”. OK? Sa recapitulam asadar: “un tigru”, “doi tigri”, “un negru”, “doi negri”, “un tigru”, “doi tigri”… Hai ca nu e greu 🙂

  22. @ Simona

    😯 😯 😯

  23. Eu, pe bune, am vrut de dimineaţă să-mi duc fetiţele la zoo… să vedem purceii mistreţi şi poneiul, că tigrul cu pricina era cam posac weekendul trecut, când am fost ultima dată. Zi însotită la Sibiu, dar astrele vrăjitoarei Coropişniţa (?) au lucrat azi pentru noi şi ne-au ţinut în casă şi ce bine e să ştii că te desparte măcar geamul termopan de vreun glonţ rătăcit!

    Îmi şi imaginez… eu, grasă, singură, cu doi copii de mână – care nici nu ştiu încă să alerge… n-aveam nicio şansă! Ce să fi făcut, să-l pocnesc cu poşeta în cap?! 🙄

    Trebuie să mă reapuc de privit la televizor. Îmi poate salva viaţa! 😀

  24. Atentie, Simona va intinde capcane limbvistice.
    Copi, fiti vigilenti.

  25. @Sandman: nu vouă, la oamenii din social-media, care are multe de spus, dar nu ştie să le scrie 😛

  26. Care vedete? Avem noi asa ceva in Romania? Vedetele din Romania le poti numara pe degete

  27. o Malina plina de sange pe asfalt, un tigru plin de sange pe asfalt,

  28. cred ca vrajile facute recent au fost directionate gresit catre tigri si Malina.
    In cazul asta nu stiu de ce mai stau vrajitoarele alea acolo

  29. Ne dam civilizati dar suntem o gramada de barbari. Chiar era nevoie sa ucida tigrul ala ? Nu puteau sa-l sedeze ? Ii bine si asa rau, tigrul ala s-a dus intr-un loc mai bun decat gradina aia zoologica infecta.

  30. Acu’ vreo doua seri am vazut o emisiune pe National Geographic despre tigrii siberieni (atentie, nu sibieni!). Cica mai sunt vreo 450 de exemplare in libertate, doar intr-o zona restransa de la granita Chinei cu Coreea. Se chinuiau aia, saracii, sa le faca poze, ca apareau mai rar decat cometa Halley. Se lauda unu’ cu un filmulet in care a prins un tigru pe camera, dupa cateva nopti de panda prin gerurile alea de -40 de grade. Am citit ca asta de la Sibiu era un hibrid de tigru siberian cu bengalez. Nu am concluzie coerenta…

  31. …”sănătate psihică debordantă”…foarte tare frateee
    Simona – ai reusit sa-mi smulgi un zambet

  32. Asta-i buna, cu tigrii sibieni. :mrgreen:

  33. “Boul” a fost mutat disciplinar la tarcul cu aprox 150 de iepuri
    Nea Marin este rugat sa-si pregateasca mitraliera.

  34. “Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sibiu, animalul era o corcitură de tigru siberian cu tigru bengalez şi se numea Mihaela.”

    Mihaela si mai cum, Mihaela Dragostea Mea ?

  35. Carevasazica au omorat-o pe Mihaela??? 😥

  36. @ ralu

    patru tigriiii , cinci tigriiiii , sase tigriiiiii , …. , un milion sapte sute cincizeci si trei de mii patru sute douazeci si unu tigr……………………… :mrgreen:

  37. Saracul tigru…cred ca ala care a decis sa fie impuscat e un BOU…eu propun sa il impuscam si pe ala care a lasat usa deschisa….sa nu mai aiba vreodata ocazia sa greseasca….
    Cat priveste vanatoarea de vrajitoare…cred ca face parte din campania electorala…Tare asta nu! :)))
    Apropo, mai stie cineva aia cu flacara violet erau tot vrajitori….?

    Simona, incearca si tu niste canale de stiri serioase, cum ar fi HBO, Discovery, Animal Planet…sau pur si simplu Cartoon network. Ti pup

  38. Foarte dragut blogul tau, l-am descoperit azi insa imi voi face timp sa il citesc mereu (sper 🙂 )
    Nu prea vad programele TV ca nu-s in tara dar ma tine la curent mama…

  39. Tigri(i) fara numar, fara numar …

  40. Îmi rețin cu greu lacrimile… Săracu’ tigru, săraca’ guristă, saracele (pfui, aici nici măcar nu știu dacă să trec vedete sau vrăjitoare…), tragice evenimente… 😯
    În fine, îs bărbat, mă abțin, oricum mama proștilor e gravidă mereu, animalele sunt vânate (asta dacă nu vânează ele vreun trecător, ceva…), dispar specii de milioane de ani, numai specia asta cretină de sinucigașă pe motive de celebritate nu dispare dracu’. 🙄

  41. Andreea Esca,stirile de la 7:”Astazi, marti, nu doar vrajitoarele au avut parte de trei ceasuri rele, dar si miliardarul Remus Truica…”

    Da’ pe Mihaela ati intrebat-o ce zi a avut ?

  42. Habar nu aveţi, măi. Şi tigrul s-a sinucis, ştia ce e aia o armă. A cerut o tigroaică la Moş Nicolae şi nu au avut ăştia de unde să-i dea. Nici mama omida nu i-a dat. Deci depresie, zic.

    Vedeţi cum se leagă toate??? :mrgreen:

  43. deci mie sa-mi ziceti in ce sa tzin beutura din casa, astfel ca daca mor (inainte s-o termin), in camp de mohor sau mai trecator, pe-un trotuar color :mrgreen: , sa nu scrie da mine ca ce sugativa am fost si cum m-am sinucis ca nu mai aveam bani de bautura! 😳
    ca daca dashchide careva dulapu( tip soldat) da la biblioteca din sofragerie, dashchide automat si un bar! :mrgreen:
    numa votka nu mai am! 😥 😥 😥 😥
    ca i-am dat-o lu fi-mea aia mika! 😳 😳 😳
    shtie m’neaiei! 😳
    tigri n-am, deci nu-i o problema, mai am catziva lei , da’ scap repede ei! 😳
    si nici vrajitoare n-am! am ghicitoare la scara hailalta ablocului! dama bine!;)

  44. Tigrul era tigroaica, avea si copii adica pui. 🙂 Ar fi fost culmea sa fie mascul si sa-l cheme Mihaela. 😀
    Ridem glumim dar au fost niste idioti. Dupa ce ca mai sunt cativa in toata lumea din prostia unora mai si mor inainte de termen :(.

  45. Ce n-ați remarcat voi, este că tigrul, erea o frumusețe de tigroaică și deaia s-au că….. t pe ei idioții aia, care o urmăreau cică s-o tranchilizeze…..le-a fost mai ușor s-o omoare, chiar dacă erea specie protejată și potențială mamă de alte feline, într-un program de înmulțire al speciei lansat, de alte grădini zoo evident…niște cretini….dacă se va cerceta serios se va descoperi probabil, că eroarea umană , a fost de fapt premeditată, prea au omorât-o imediat. ACUM VĂD CĂ A MAI REMARCAT ȘI CRISTI ce spuneam eu mai sus…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green