Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

S-a dat bomba cu somn?

Mi-am pus ceasul să sune la 8, ca să fac niște sport, după care să m-apuc de treabă. Când a sunat, am simțit că n-o să pot deschide niciodată ochii. Știți – pleoape de-alea grele, de nu le ridici nici cu macaraua. Am reușit, până la urmă, c-o macara mai specială, intitulată “efort de voință”. I-am deschis, încercând să rămân cu ei așa și să mă mobilizez să mă dau jos din pat. Mobilizarea a durat până pe la 9,15, moment în care, văzând că nu reușesc să mă dezlipesc de pernă, am hotărât să-mi mai dăruiesc o oră de somn. Mi-am dăruit-o, promițându-mi că n-o să mă simt vinovată pentru asta. Când s-a terminat și a sunat din nou ceasul, nu m-am mai simțit ca la ora 8, când sunase prima dată. M-am simțit mai rău. Și mi-a fost și mai greu să mă smulg din somn. E ora 11 și ceva și mă simt deja epuizată de cât am muncit. De cât am muncit să mă trezesc.

Ce s-a întâmplat? De ce e atât de greu? Aveți și voi problema asta sau numai noi (eu și cu Nic)? E cod portocaliu de oboseală? S-a dat bomba cu somn? 🙄

P.S. Ne e atât de greu de zile bune, cam de când a început vremea asta nasoală. 🙁

P.S. 2 Voi cum vă treziți? Săriți din pat sau lungiți pelteaua și vă mai alintați nițel? Care e cea mai eficientă metodă? Să arunce cineva un lighean cu apă rece pe tine? :mrgreen:

73 comentarii

  1. La ce ora adormi?
    Cel mai ok ca sa fii odihnita dimineata este ca intre 22.00-00.00 sa dormi. Apoi te poti trezi linistita si la 5.

  2. :))) Te inteleg perfect! Alarma mea suna in fiecare dimineata la 08.10, da’ noroc de snooze. Suna apoi din 10 in 10 minute pana la 9 fara 20. Abia atunci reusesc sa ma dezmeticesc si alerg prin casa ca-s in intarziere. :))

  3. la fel e si la mine…doar ca principala metoda de mobilizare pentru a ma da jos din pat o reprezinta aroma cafelei proaspat facute…

  4. 😀 Eu pun alarma de la 7.30 si snooze din 5 in 5 minute pana la 8. Imi trebuie o ora sa ma trezesc apoi so… da 😆 Si e din ce in ce mai greu in fiecare zi 🙄

  5. Si mie imi e greu in aceasta perioada sa dezlipesc pleoapele, dar la mine e efectul oboselii cronice, deci nu cred ca e din cauze atmosferice. Sper totusi sa imi revin. Poate dupa ce ies din sesiuni si acte contabile si proiecte. 🙂

  6. @lory: tu nu stii ca butonul de snooze e cea mai mare pacaleala inventata de om asupra…omului? iti suna alarma dimineata si parca-ti spune pe un ton grav: “TREZESTE-TE! E TIMPUL SA MERGI LA MUNCA!”….si butonul de snooze iti spune, cu o voce calda si imbietoare: “lasa…mai dormi putin…stai linistit, nu-i nici o graba…” =)))

  7. Ceasul cu alarmă tip “vecin cu bormaşină”. Garantat 100%.

  8. Vai, parca vorbesti despre mine. Ma trezesc la 6:15 si pana la si 20 mai stau putin in negare. Pana la 7:05 cand pornesc spre munca sunt intr-un soi de depresie. Toate gandurile-mi sunt de fapt vaiete si jelituri si plans de mila. Ca sa nu mai zic ca ma simt batuta toata ziua si scopul principal devine, mai discret sau mai direct, sa dooooorm. Eu cred sincer ca organismul meu pe vremea asta se crede organism de urs si vrea numa’ sa doarma putin, vreo luna, asa. Asa incat astept cu nerabdare primavara cand nu o sa mai obosesc doar gandindu-ma la trezitul din somn.

  9. Şi eu o lălăi aşa cu trezitul, cred că facem tranziţia spre homo hibernatus. Pisică-mea mai ţipă la mine dacă dorm prea mult, dar fix în zilele în care-mi propun să dorm. Eu tre’ să-mi fac somnul, pur şi simplu. Nu dorm, nu funcţionez (scriu eu acuma printre lacrimile de la căscat).

  10. Buna Simona,

    pentru mine, problema trezitului greu se “trateaza” in felul urmator:

    1. Se ia alarma care te scote din minti cel mai tare.
    2. Se seteaza ceasul desteptator pe telefon cu alarma mai sus mentionata 🙂
    3. Se pozitioneaza, cu buna stiinta!, telefonul- strategic- pe un corp de mobilier din dormitor cat se poate de departat de pat (eu folosesc o masa pe care o am in partea cealalta a camerei)
    4. Se doarme…
    5. In momentul in care alarma se declanseaza, esti nevoita sa te ridici din pat sa o opresti pentru ca, nu-i asa, simti ca daca o vei asculta in continuare risti sa ti se sparga o vena pe creier…
    6. In drum spre telefon te trezesti…si ramai asa!

    La mine functioneaza in fiecare zi, mai putin dupa noptile in care dorm 1-2 ore- atunci alarma nici macar nu ma sensibilizeaza 😀

    Cred ca merita sa incerci si tu, cine stie, poate chiar da rezultate…
    O zi faina iti doresc!

  11. există niște ceasuri de-alea care, când sună, se descompun, zboară în bucăți prin cameră și nu se opresc din sunat până nu găsești toate bucățile și le recompui. așa ceva cred că îmi trebuie

  12. Hey, neața! 😀 Oboseala asta cere și ea ceva ( ‘Let’ s xoxo!’ ), și dacă e loc de acel ceva, de ce să nu fie?! Vă doresc timp frumos și voie bună chiar dacă mergeți și la lucru astăzi!

  13. vai, ce bine ca mai au si altii problema asta! credeam ca numai mie mi se intampla.
    si ma consideram vinovata, ca sunt prea lenesa. dar eu nu cred ca este de la vremea asta nasoala. pur si simplu cred ca este oboseala acumulata. si in general, oricum mi se pare mai greu sa ma trezesc la 6:30 dimineata pe timp de iarna ( cand afara nu s-a luminat inca bine ) decat vara, cand parca am mai mult spor. eu pun alarma de la 6:00, cu snooze ajung pe la 7:00. targetul este 6:30, dar in ultima vreme nu l-am mai atins. noroc cu fi-miu ( ca la 8:30 maximum trebuie sa fie la gradi ) – astfel as mai dormi cu tot cu snooze mult si bine.

  14. dap, si mie mi se intampla la fel de luni bune. de fiecare data, imi promit ca ma voi baga la somn mai devreme seara, dar…hmm….nu prea imi iese.

  15. Voi urmari cu sfintenie raspunsurile la acest post, pentru ca inca sper ca cineva are si ne va impartasi si noua rezolvarea acestei probleme zilnice de care m-am saturat pana peste cap. Ma consider totusi o favorizata a sortii, fiind propriul meu angajat. Daca nu era asa, nu vreau sa stiu ce mi-ar fi auzit urechile in fiecare dimineata de la vreun sef insomniac (si foarte punctual din aceasta cauza…)

  16. Mi-emi spui?! Doamne, in fiecare dimineata, cand suna ceasul, am senzatia ca am pacatuit grav intr-o alta viata, si-acum imi ispasesc pedeapsa! Ma inteapa pleoapele, ma dor ochii, pur si simplu, iar intre mine si pat parca ar exista un magnet 😕 Pana de curand, adormeam la loc (de fapt, nici nu ma trezeam) si intarziam la serviciu zilnic… Mai nou, mi-am schimbat alarma la mobil – pune-ti alta melodie, pentru ca, in momentul in care te obisnuiesti cu ea, nu mai reactionezi cand suna si te doare undeva cand suna, te intorci pe partea cealalta 😆

  17. “Delayed sleep-phase disorder (DSPD), also known as delayed sleep-phase syndrome (DSPS) or delayed sleep-phase type (DSPT),
    is a circadian rhythm sleep disorder,
    a chronic disorder of the timing of sleep,
    peak period of alertness,
    the core body temperature rhythm, hormonal and other daily rhythms, compared to the general population and relative to societal requirements.
    People with DSPD generally fall asleep some hours after midnight and have difficulty waking up in the morning.” -wikipedia

    Cred ca simptomul e legat de vreme (temperatura scazuta si lumina putina in timpul zilei).
    Cred ca daca mergi la culcare inainte de 23.00 si pastrati o caldura corespunzatoare in dormitor ( evitand orice sursa de lumina pe timpul noptii – sunt persoane care adorm cu televizorul deschis sau cu lumina difuza-) trece repede .

  18. Daca mai asteptam vreo doua ore pana se trezeste sigur o sa intre domnul Crin Antonescu sa ne dea niste sfaturi avizate.

  19. In alta ordine de idei am ajuns la birou acum 20 de minute…

  20. imi pare tare rau sa va dezamagesc,dar,eu,de cand nu mai beau cafea,cola,ceai negru,etc.,ma trezesc de bunavoie la orice ora matinala(si am zile cand trebuie s-o iau din loc la 6!),chiar cu vreo 5 minute inainte de alarma! 😀 ofticati?

  21. Ma “trezesc” de cateva ori (3-4) pe noapte, cate 5 minute. Visez in draci, cam 3-4 visuri pe noapte. Dimineata, pe la 6:30-7, nu mai pot dormi. Dar nu pot nici sa ma trezesc, asa ca programul meu de dimineata dureaza vreo 2 ore si jumatate. Ajung la servici pe la 9:30-10, ma uit la mail-uri, la ce s-a mai intamplat prin conturile banci, ce-a mai scris Simona ( :mrgreen: ) si pe la 11 incep activitatea propriu-zisa. Pana pe la 9-10 noaptea, de obicei. Ma culc pe la 1 a.m., etc., etc., etc. :mrgreen:

  22. Eu cred ca Zazanie viseaza mult si posteaza in somn.

  23. Simona, fa-ti rost de un bebe, pleoapele tale fie vor invata sa stea ridicate vesnic, fie ochii se vor descurca si cu obloanele trase, e magie curata, parol 😉

  24. Sau fa-ti rost de doi daca iti plac senazatiile extreme 😀

  25. Consolati-va cu ideea ca … n-aveti ce face, organismul nostru e setat sa hiberneze pe frigul asta. Incercati sa ajungeti in armonie cu el (cu organismul adica) si dormiti MULT!

    Puteti sa luati si ceva vitamine, dar vor fi frectie la picior de lemn. Doamne, ce somn imi e! (am luat deja vitamina aia)

  26. eu am rezolvat problema astfel: nu ma trezesc! desi merg la job, conduc masina, particip la tot felul de intalniri, sedinte etc. nu este o conditie sine-qua-non sa fii treaz pentru a participa la toate astea. cred ca singura perioada in care am iluzia ca as putea fi treaz este pe la 19.40. dar mi se face repede somn asa ca o ignor…

  27. @sandman
    bun sfat
    chiar functioneaza
    😆

  28. Cel mai bine e cand te scoli sa faci imediat ceva ce iti place f mult. Asta si daca te tine, nu intru in detalii, stiti voi.
    Ideea e ca tot intarzii dar cel putin nu o sa mai fi stresat de asta.

  29. Eu ma culc de obicei pe la 12-1 noaptea si ma trezesc la 6. Chiar si sambata cand ma duc de dimineata la tenis sau duminica cand cumpar croisante pt familion cu noaptea in cap. E un automatism. Nu am pb de sculare, nu prea imi place sa dorm. Cu doamna mea e mai greu sa o fac sa se dea jos din pat :-). Pustanii imi seamana mie :-p. Binenteles eu pregatesc micul dejun de dimineata pt toti si cafeaua, etc. Apoi imi beau cafeaua urmarind stirile si accelerand intreg familionul sa se miste. Cand sunt plecat in delegatii e dezorganizare totala de dimineata. Copii ajung cu intarziere la scoala si doamna la fel la servici. Ceea ce mi-a interzis sa plec in delegatii mai lungi de o saptamana deh :-p.

    Supararea cea mai mare este ca duminica cand nu sunt eu acasa nu sunt croisante calde la micul dejun. Atunci pustanii isi exprima zgomotos dezacordul si eventual ma suna la telefon sa-mi explice ca nu mai am dreptul sa “lipsesc”.

  30. Te-ai lasat de fumat?! Pt mine tigarea la cafea, cititul stirilor si rasaritul (toate pe balcon) sunt un motiv sa ma trezesc inainte de alarma (azi m-am trezit la 5.30) :D.

  31. La aia ma refeream si eu ca si Miss Tache

  32. Sa mananci foarte putin seara si nu mai tarziu de 19, sa te culci inainte de 23, sa te scoli mereu devreme si mereu la aceeasi ora-6- 6.30. O sa fii mereu odihnita, pui ceasul sa sune doar ca sa te afli-n treaba, te scoli mereu cu putin inainte sa sune. Si nu te ingrasi.

  33. Ha…eu sunt o super-matinală, nici nu am nevoie de ceas, mă trezesc la ora 6 dimineața, în fiecare diminață, cu regularitate, veselă si plină de energie, că-i zi de lucrul weekend sau vacanță. Fac cafeaua si micul dejun pentru celelalte două treimi ale familiei (copilu si soțu), plus că le pun pe tăvi si le servesc la amândoi la pat. Noa, si într-o dimineață zice fiu-meu: nu te mai pot vedea dimineața la prima oră cu mutra asta plină de energie, mă calci pe nervi, fii si tu mai obosită dimineața, ca toată lumea! 😀

  34. Cei care – se trezesc sau nu se trezesc – atunci cand ma trezesc io – au ceva ceva….

  35. Ma culc pe la 12- 1 noaptea si ma trezesc la 5:45 zilnic.
    Regula mea: brusc in picioare si apa rece pe bot!

  36. Eu am doua alarme care se opresc doar cu laptic la biberon

  37. Clantanit puternic si natural din dinti la sase fix. Ceasul biologic (si ecologic).

  38. Se ia un copil de cinci ani fara probleme de trezit dimineata. Se pune ceasul sa sune. Ceasul suna. La primul snoozuit, se face urmatorul calcul: fie ma trezesc acum si am sansa unei cafele cu tigara pe balcon, in liniste, fie mai stau si la urmatorul snooze se trezeste copilul si adio 10 minute de liniste decadenta. Se foloseste panica interioara creata si se sare ca ars din pat. Inainte de a intra in posesia respectivului copil, eu nu aveam retete si nici nu realizam ce bine e sa lenevesti. Mi se parea normal 🙂

  39. Alarma inteligenta de la un smartphone e perfecta. Canta o melodie asaaaaa de lina si enervanta, incat ma ridic de nervi s-o inchid (pentru ca pun telefonul in celalalt colt al camerei, ca sa ma si ridic, mai scutesc munca de trezire) si imi sare somnul pana ma tarasc inapoi in pat 😆 Incercati asta 🙂

  40. @simona, fa 1-2 copii, asteapta varsta scolara si atunci sa vezi cum te trezesti la 7.00, ca la 8.00 suna clopotelu’. La mine a functionat. Singurele perioade cand am reusit sa fiu matinala au fost:
    1. eu eleva
    2. copiii elevi

  41. Eu ma trezesc, de luni pana vineri, la 6-42 a.m. Sar direct din pat, ca daca ma mai alint mult, adorm la loc. Apoi, ma apuc imediat sa fac micul dejun si ma trezesc. A, si am ca sonerie melodia Alexandrei Stan – “Put a little bit of energy”. Cred ca ajuta mult;)

  42. Daca vrei sa te trezesti devreme iti pui o alarma enervanta dupa care pui ceasul sau telefonul in alta camera, eventual intr-un loc destul de greu accesibil.

    Daca nu iti este la indemana varianta cu copiii incearca cu avioane care pleaca la sase dimineata.

  43. Am facut imprudenta sa-mi daruiesc si eu, ca si tine, 20 de minute de somn. Eram putin spus buimaca.
    Nu mai fac asta, promit!
    Daca-mi iese pasenta cu culcatul mai devreme de 12, ma scol direct la 5.30.
    Daca nu … la 6.
    Apoi urmeaza sandwich copil, trezit copil, imbracat copil, sotul cu: eu de unde iau ciorapi? chilori? nu mi-ai vazut bluza? caciula? Apoi ma finisez si pe mine.
    Deci nu prea pot sa fiu darnica …

  44. Poate ar trebui sa faci un topic separat, ce alarma ar fi suficient de enervanta incat sa te scoale dimineata din pat 😀

  45. Eu sunt deja depresiva la gandul ca nu mai e mult si-or sa-mi fure iara astia o ora de somn. Ca iara o sa-i apuce datu’ ceasului c-o ora inainte. Ca o sa zica ei ca fac economii la curent. Din somnul meu!
    Si-o sa umblu cheaună urmatoarele luni, cautand, negasind si jelind ora mea de somn furata.

  46. Eu mi-am luat asa ceva pentru zilele de iarna si parca-parca e un pic mai bine – http://www.philips.ro/c/light-therapy/hf3470_01/prd/
    Il pui sa sune la 07:30, spre exemplu, si incepand cu ora 07:00 iti lumineaza camera, simuland rasaritul soarelui. Ah, iar la 07:30 incep sa cante pasarelele, in loc de alarma 🙂
    Evident, nu inlatura oboseala daca ai dormit putin si prost si am inca zile in care ma ridic din pat, fac pasarelele sa taca si ma culc la loc, dar de regula ma trezesc la 07:35 fara probleme.

  47. @Shadow – ești minunat :)!

    @Simona – așa cum scria mai sus Sandman, copiii sunt cea mai bună alarmă. Dar atunci, chiar daca o reușești p-asta cu trezitul, va fi mai greu cu sportul (cel puțin până se descurcă bine pe picioarele lor). 😀

  48. am incercat si varianta cu alarma enervanta ( nu avea nici un efect asupra mea) dar tot cu snooze, si se enerva sotul meu: ca sa nu mai pun telefonul sa sune ( i-am explicat ca in felul asta vom ramane cu totii acasa si someri in scurt timp). acum ma trezeste eric clapton. am incercat si varianta cu pus telefonul in celalalt colt al camerei: nici nu stiu cand revin inapoi in pat cu telefonul in mana si adorm la loc timp de vreo cateva snooze-uri. ce e mai ciudat e ca eu sunt genul de persoana care este matinala. doar de vreo cateva luni chiar am problema asta.
    bine, am uitat sa precizez ca si seful meu are aceeasi problema – nu ajunge la birou mai devreme de 10:30 – 11:00 ( programul nostru incepe oficial la 8:00). ideea este sa nu ajung dupa el.
    asa ca una peste alta e bine, doar ca eu fiind matinala din fire ( cand eram gravida ma trezeam la 5:50 – 6:00 pentru ca imi era foame) , ma simteam vinovata.
    acum dupa aceasta terapie de grup, deja nu ma mai simt vinovata!

  49. eu ma trezesc in mod normal la 6 fara probleme, chiar si in we. insa… e adevarat ca nu pot sa pierd noptile….

  50. @Simona – nu stiu cu ce s-a dat, dar ai dreptate, cred ca cineva a dat cu ceva peste tot gogoloiul pentru ca si eu, cam de 5-6 luni, am probleme mari cu alarma. Bine, niciodata nu am fost foarte matinal :mrgreen: foloseam snooze-ul de la 5-6 ori in sus, dar in ultimul timp nici macar nu o mai aud. :mrgreen:

  51. am fix problema inversă. mă culc târziu, dorm extrem de puţin, dimineaţa cel mai târziu la 6 lipăi prin casă, dar de obicei la 5. nu am ceas (deloc), nici alarmă, nici nimic. poate nişte pitici cenuşiu cu alb.

  52. lasa agnes mama, ca somnul tau e la mine! :mrgreen:

  53. ce v-ati face faa mine?
    daca n-ash fi io sa va luminez?
    🙄 🙄 🙄

  54. @cruela – iar pierzi timpul in loc sa troielliesti cu spor 😀

  55. ar trebui sa apelatzi la KARMAPOLICE, evident!
    😉

  56. iaca acilea ecsxplicatzia tulburarilor de somn:
    http://www.shaumbra-in-hd.ro/simptomele_shaumbra.html
    😉

  57. Sectia papusi Spitalul 9

    Va dau un motiv de invidie? Azi noapte m-am pus la somn la 03:46, din motive de “How I met your mother”. La 08:03 m-am trezit singura, alarma a sunat la 08:45.

    Ok, pentru mine e vacanta si pot sa trag un pui de somn dupa pranz. Sau in timpul! Sau inaintea lui. Insa si atunci cand muncesc (si aunci e trezirea la 06:15 n cel mai fericit caz, tot ma ridic din pat fara nici o dificultate in clipa in care a inceput sa sune alarma.

    Ei bine, nu la fel se poate spune despre Nick al meu. Alarma de 08:45 este pentru trezirea lui. Eu ma ridic, imi fac toaleta, ii pregatesc pachetul, ceaiul, hranesc pisicile, le curat vasele de apa, litiera, strang punga de gunoi si o pun la usa, eventual ii fac si bocancii cu crema, la 09:00 +/- 2 minute ma asez langa el in pat, il dragalesc sa se trezeasca, la 09:10, dupa ce-l musc de ce apuc se ridica si el din pat, doarme pe tron 15 minute, la 09:35 cel tarziu iese din casa. Si de la 09:10 pana la plecarea lui, eu am facut si patul, am aerisit, am deschis laptopul si am citit un articol postat de Simona and inca nu stiam despre ea.

    Si nu sunt bolnava.

    Insa se poate spune ca am un secret: dorm tun. In 30 de secunde de cand capul meu se indreapta spre perna, am adormit. Exista un exercitiu de relaxare (pleaca dintr-o forma de yoga, n-as sti sa va spun care) ce l-am invatat la cursurile de actorie din facultate, il aplic, adorm si ma trezesc odihnita chiar si dupa 3 ore de somn. Ah si dorm 1 ora si jumatate sau multipli: 3 ore, 4 jumate, 6, etc. E un setting facut de niste ani si functioneaza bine!

    Succes cu trezirea!

  58. @Spitalul de papusi – nu vrei sa ne impartasesti si nou acel exercitiu? 🙂

  59. Alarma de la smartphone, intr-adevar, la prima vedere pare feciorelnica si nevinovata, dar cind incepe sa sune, parca-ti penetreaza creierul, injur de sfinti, dumnezei, steve jobsi, fara sa mai respect ierarhia.

  60. “Recordul” meu la neauzit alarma? 4 ore!!! Si a sunat in continuu (ceas electronic). Probabil ca nici atunci nu as fi auzit-o, dar vecinii , care cred ca se saturasera sa tot auda acelasi sunet enervant de sirena dogita in port, si au inceput sa bata cu pumnii in pereti. Combinatia asta traznet de sirena dogita cu ritm de sam ba indracita a reusit sa ma trezeasca 😀

  61. Adi_MN, exista cursuri de ” silva mind control” care te invata (repede) cum sa rezolvi insomniile, cum sa te scoli fara ceas la ce ora vrei si cum sa sari peste somn fara sa fii obosit. 😉
    http://www.silvamethod.com/

  62. cat espre trezitul ” natural” si trezitul “obosit”, totul e legat de ciclurile somnului; un ciclu dureaza cca 90-110 min ( de aici si multiplii de 1,5 re de somn ale ” sectiei de papusi…”), hai 2 ore…
    daca iti faci un ciclu complet de somn, te trezesti odihnit;
    daa ceasul suna in timpul ciclului de somn, esti buimac cand te trezesti; si te trezesi foarte greu;
    ia pune-l la munca e taxu uraniu, sa vezi ce chestii interesante afla…
    si, iata s-a invenata si deshteptatorul care are grija sa-ti faci somnul!
    😉
    http://www.sleeptracker.ro/felul-de-functionare.html

  63. @Adi_MN – apropo de neauzit soneria ceasului, noi când stăteam la bloc aveam niste vecini, cărora le suna ceasul în fiecare dimineață minim o jumate de oră, înainte să se trezească. Îl auzeam eu de la mine din apartament, si stăteau vizavi. Au fost si dimineți în care le-a sunat mai mult de o oră, si ei nimic, nicio miscare. Culmea e că aveau si doi copii de scoală, nu înțeleg cum puteau să doarmă toți patru cu ceasul urlător în casă, acealsi ceas care trezea tot palierul. Deci – sigur n-ai doi copii si nu stai sau ai stat în Cluj? Că-mi aduci aminte de vecinii ăia….

  64. @Sectia papusi Spitalul 9: e, nu ești bolnavă… ești 😛

  65. Sectia papusi Spitalul 9

    @Adi_MN exercitiul consta in relaxarea voita, controlata, treptat, a fiecarui muschi, incepand cu cele de la degetele de la picioare si terminand cu muschii fetei. eu am depasit stadiul in care trebuie sa incep cu degetele de la picioare. Imi relaxez direct muschii fetei si asta imi ia acele 30 de secunde dinante de a adormi.

    Nu e greu!

    Si da, treaba cu ciclurile REM pe mine ma ajuta. http://www.sfaturimedicale.ro/ciclurile-somnului.html

  66. asta cu relaxarea te invata si la metoda silva!
    😉
    http://www.metodasilva.ro

  67. @ela – apai io nu mi-s din Cluj, si nici doi copii n-am! Da’ fusai pe la Cluj, se pune? 🙂

    @ Cruela & Sectia Papusi – multumesc fetelor. Ma duc sa ma relaxez 😀

  68. N-avusai curaj sa ma relaxez prea mult, ca sigur nu mai ajungeam la scarbici :mrgreen: Da fu bine, multam de sfaturi 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green