Despre “O să fie bine” și “TREBUIE să fii optimist!!”
Nu știu cum vă raportați voi la “O să fie bine” ăsta, da’ eu, dacă îl mai aud de maximum 10 ori (și există șansa să-l aud chiar azi, de 200 ori, nu de 10), o să-mi crape capul și o să mi se împrăștie creierii pe pereți, sub formă de curcubeu. Îmi vine să fac o campanie națională, prin care să îl impun în loc de “Bună ziua”. Să arate cam așa lucrurile:
– Alo, o să fie bine, mă numesc Mirabela Vasilescu. Coaforul “Ciocârlia albastră”?
– Da, vă rog. O să fie bine.
– Cu doamna Mariana, coafeza, vă rog.
– Imediat v-o dau.
– Alo, o să fie bine.
– O să fie bine, doamna Mariana. Mirabela sunt. Spuneți-mi, la ce oră mă primiți și pe mine azi să mă coafați?
– Pe la 16 e bine?
– E perfect. Vin la 16. Mulțumesc, doamna Mariana, o să fie bine.
– Vă aștept, doamna Mirabela, o să fie bine.
Dar și mai tare îmi place să aud celebrul “TREBUIE să fii curajoasă și optimistă!!! TREBUIE!”, în momente în care nu mai am nicio putere să fiu optimistă. Mă simt, auzindu-l, ca și cum cineva i-ar ține pistolul la tâmplă unui om drag și mi-ar striga mie: “Dacă cumva îți e vreun pic de frică și nu ești superoptimistă, TRAG!”.
Mda… Ce să mai zic? Fiți optimiști și curajoși, altfel n-o să fie bine. 
P.S. Nu condamn pe nimeni, ziceam și io, ca proasta, p-acilea, ce simt. Nu o luați personal.
Suntem un popor foarte optimist(avem si de ce nu? 😀 )..se foloseste foarte des expresia ”O sa fie bine !” 😀
E greu sa auzi aceleasi platitudini de fiecare data cand ai o problema, dar e la fel de greu si sa vii cu incurajari originale, pragmatice si “fresh” pentru a fi alaturi de cineva. Deseori ma suprind in situatii dramatice emitand cliseu dupa cliseu, dar chiar ma intreb ce ar fi coşer de spus. Ca doar ceva trebuie sa spunem si noi, nu?
Damn right :D.
Este cumva ca si cum i-ai spune cuiva care nu a mancat de doua zile sa nu-i mai fie foame 😀 (Cu variatiunea “trebuie sa fii satul…” 😆 )…
“Ca doar ceva trebuie sa spunem si noi, nu?”
da, exact asta e problema: ca in loc sa te gandesti la ala care este in situtia aia, tu te gandesti la tine si la ce-o sa zica el daca tu nu zici ceea ce “trebuie zis”, in conditiile in care ala saracu numai de framantarile tale de 2 lei nu are chef.
este o forma de egoism si de neimplicare acest “o sa fie bine”, dupa parerea mea.
uneori, cel mai bine e sa taci dracului din gura, ca nici n-ai idee.
eu asa fac.
nu cred ca este musai o forma de egoism si neimplicare. e greu sa gasesti cuvinte in anumite situatii. eu relatam doar ce se simte, uneori, de partea cealalta a lui “o sa fie bine”.
E normal sa-ti pierzi speranta, e normal sa iti faci ganduri negre, insa toata lumea iti spune ca o sa fie bine si sa fii optimista pentru ca tu, personal, nu ai cum sa ajuti altfel decat emitand un vibe pozitiv.
Daca esti intr-o situatie naspa iti recomand ca in fiecare zi sa faci 15 minute de meditatie. te intinzi in pat cu picioarele intredeschise, bratele la 45 de grade de corp, palmele deschise in sus. Inchizi ochii si respiri adanc. Iti imaginezi cum iti relaxezi fiecare parte a corpului de jos in sus(iti spui si iti aduci atentia pe rand: imi relaxez gleznele, imi relaxele gambele, imi relaxez genunchii, pana ajungi la ochi, urechi, etc).
Apoi, iei (mental) subiectul care te intereseaza (sa zicem ca e vorba despre o persoana) si te plasezi alaturi de ea intr-un context in care totul este perfect. Fara urma de supare, ganduri negre, boala, etc. Incearca sa traiesti din tot sufletul starea aia.
Pe mine genul asta de meditatie ma ajuta sa imi pastrez optimismul si sa influentez pozitiv (cred eu) ce mi se intampla in viata de zi cu zi.
daca incerci sa-mi spui, te rog, daca ai simtit vreo schimbare (dupa o saptamana-doua de exercitiu zilnic).
Aici poti gasi un mic ajutor profesionist pentru astfel de situatii http://www.clinicalpsychology.ro/terapie-autoadministrata/pastile-psihologice/. Din nestiinta, oamenii pot face uneori remarci nepotrivite, desi intentiile cu siguranta sunt bune.
Mi-au descoperit zilele trecute niste chestioare mici-mititele undeva intr-o zona ciudata a corpului. Sint multe sanse sa nu fie pline cu lichid. Dar pina la biopsie inca speram, adica eu inca mai sper. Putinele persoane care stiu despre asta imi repeta pina la satietate : ” o sa fie bine, trebuie sa fii optimista”
Mie imi pocneste creierul, inima, sufletul pt ca stiu deja ca niciodata n-o sa mai fie ca pina acum, oricare ar fi rezultatul, insa” zimbesc” si sa le ascult de multe ori pe zi refrenul pe care il repeta mecanic, in gol…Mi-e greu, iar vorbele aste imi fac mai mult rau decit bine
Fără alte cuvinte :
Eu o zic des lately, poate si pentru ca am o prietena bolnava de cancer. Si pentru ca eu-una cred cu tarie ca mintea ajuta trupul 😀 si invers..
Asa ca nu ma sfiesc sa-i zic, ma ajuta si pe mine.. eu am nevoie sa mi se zica fix asa 😉
Confirmarea asta, asa ca o premonitie (fara ca cel care-o spune sa aiba habar despre ce vorbeste) e, intr-adevar, extrem de enervanta. Mai ales cand iti cere sa stai linistit/optimist ptr. simplul motiv ca: ‘Lasa, draga, o sa fie bine.’ Nu inteleg de ce nu se foloseste ‘Imi/iti doresc sa fie bine’, expresie de la care probabil a plecat totul, dar care e mai usor de digerat atunci cand nimic nu e bine.
simona,
bucura-te cum poti, razi printre lacrimi,daca poti si sa stii ca cine nu trece prin ce treci poate asa,vag sa empatizeze.
la naiba, o sa fie bine,oarecum.o sa fie, ca doar vrei cu toata disperarea sa fie bine.
insa eu sunt de acord cu robo.
macar pui acolo un hai sa incerci sa gandesti pozitiv.
uite injura-ma pe mine,daca asta te ajuta. urla o ora la mine si elibereaza-te.
da, ma rog sa iti fie bine,dar cum se vede binele ala din pielea celui implicat……………..e teribil.
si de cele mai multe ori in culori naspa.
te ridici,dar pe mine, doar iubirea m-a ridicat.atat.
prin si din iubire am reusit sa trec peste…………….
dar azi daca imi zice cineva ca o sa fie bine,cand, dupa angajare,semnare, tot ,sotului i se cere o suma oribila ca sa inchirieze apartamentul unde trebuia sa stea,suma neprevazuta nicaieri, in niciun contract, fac cu nervii.
asta ca ma tot imprumutasem sa dau banii pe biletul de avion………..
apoi sunt plina de bube,pe care un geniu nedescoperit se chinuie de 3 zile sa imi spuna ca e scabie……….. de 7 ani si ma dor de crap.
deci daca azi imi zice cineva imi zice mie ca o sa fie bine, tineti minte, cri cri din postarile trecute, e parfum pe langa mine……………….
Acolo unde merge o gluma, chiar si de neam prost, care sa descreteasca fruntile, bag-o fara retineri, gluma.
Iar referitor la incurajarea de tip bataie pe umar, apoi “stii tu, las’ ca va fi bine”, mai bine gandeste-te ca se poate si mai rau, de exemplu resemnarea penibila gen: “asta e, ce sa-i faci, n-ai ce-i face, asta-i viata, naspa”. Abia asta e un fel de a vorbi doar ca sa nu taci.
“O sa fie bine” o generalitate, un cliseu care nu face altceva decat sa te inchida cerebral! De ce trebuie mereu sa raspundem oamenilor inapoi in momentul in care acestia ni se plang? De ce nu putem pur si simplu sa ascultam si atat?! Uneori nici nu au nevoie de solutii, ci de o simpla ventilare, poate chiar aceasta ii ajuta sa se elibereze si “sa fie bine”. Iar in alte situatii precum o boala grava, un deces, etc. nu stiu cat “o sa fie bine” ii ajuta, consider ca mai empatic ar fi sa tac pentru cateva minute si sa ascult durerea omului plin de intelegere, in fond cred asta inseamna sa-l aud pe celalalt!
Mai sint si alea cu:
– Hai ma ca nu e dracu chiar asa de negru,
– Altii au probleme mai mari (ce daca pentru tine problema TA e cea mai mare),
– Relaxeaza-te, iti faci rau (de parca e suficient sa-ti spuna unul sa te relaxezi si gata, esti complet relaxat)
– Incearca si cu niste homeopate, fac minuni
– Fii puternic! (da? da de ce? daca-s puternic e sigur ca-mi rezolva cineva problema? sau macar primesc o medalie? nu? pai atunci lasa-ma dracu in pace sa fiu slab, sa pling sa ma pling)
Nici eu nu gestionez O sa fie bine prea bine, imi vine sa intreb da de unde pana mea stii tu, tocmai vii din viitor si acolo era bine pentru mine? Bine cum?
Pe de alta parte, e greu si sa fii de partea cealalta a umarului pe care plinge un om drag. Stiu prea bine.
Hai ca poate o sa fie bine.
Pai nu stiu, de multe ori acest “o sa fie bine” ti-l indrugi singur ca pe o litanie atunci cand nu mai gasesti alte argumente, cand stai sa cazi si astea patru cuvinte te mai tin firav deasupra prapastiei… Cand nu mai vezi decat bezna in jurul tau, cand bezna aia vrea sa te inghita, de multe ori nu-ti ramane altceva decat sa-ti repeti cuvintele care par ca aduc o scanteie mica de tot cu ele.
Pe mine una ma ajuta afirmatia asta din gura altora. Da, sa-mi fie apropiati, sa-i simt implicati cumva, sa vreau sa cred ca le pasa. (N-am cum sa aud incurajari de genul asta spuse doar de complezenta pentru simplul fapt ca unul caruia stiu ca nu-i pasa nu afla cat de greu imi este.) Dar crede-ma, decat vaiete si priviri inlacrimate, prefer sa aud ca n-am voie sa disper, ca n-am voie sa cad, ca n-am voie sa-mi pierd speranta. Pentru ca sunt oameni care, din dorinta de a empatiza cu tine, te afunda si mai rau in depresie si disperare. Cei care trag pe nesimtite spuza spre turta lor cand le spui ca ti-e greu si rau, da mai, e greu, e tot mai greu, o simt si eu, am trecut si trec si eu prin asta, nu mai vad nici eu lumina, nu mai am de ce sa ma agat… Preferi sa auzi asta? Eu una nu…
Nu-ti zic acum ca o sa fie bine. Pentru ca nu, nu-i scris nicaieri ca TREBUIE sa fie bine… Dar iti doresc sa ai curaj sa infrunti orice ar fi.
Bine, Mirabela. Mergem impreuna la coafor.
ioana,
da fata neste homeopate da inima albastra,da alea da face minuni.
nu stiu da care,da’ da cateva.
aoleo, mor. ii iubesc rau pa aia cu homeopatele.
eu crap al propiu buboasa ca un broscoi, cu dureri de urlu ,ma si vine cate una sa imi zica mie ca daca renunt la carne (must to do) si iau bilute si trilute, ehe,genele mele recesive se fac bine la loc.
si imi explica in 30 de mailuri si o ora de conversatie ce bilute misto tre sa iau.
si tu te milogesti sa ai pastile,sa iti vina la loc neuronul ala bleg de pleca aseara si te facu sa bei bere si sa mananci varza acra si acu sa bolesti si sa te tarasti in lumina dusmanoasa.
simona,deci daca nu o sa fie bine, vezi ca io am experinte la dat palme caprelor.ce-i drept cu capre din Ardeal n-am incercat si am mai si slabit 4 kg………..nu cat sa stii de frica,ce frica, de groaza ca o sa fie bine.
hmm de curand m-am intalnit cu o cineva care avea probleme f.grave, oare ce i-am zis?????????? cred ca mai depinde si de problema, daca e grava si fara rezolvare mai bine taci, daca este o speranta de rezolvare, de ce sa nu fii optimist?
din cand in cand, cica “TREBUIE” sa jucam rolul “PROSTULUI”. Dar, parca, nu e tocmai pe gustu’ meu 😀
nemulţumitului i se ia darul. nu ţi-a trebuit ”o să fie bine” şi ”trebuie”, acu’ întinde-te pe pat cu picioarele întredeschise, după cum te învaţă @nico.
urăsc din toţi atomii chestia asta şi nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată mai tare de acord cu tine. nu TREBUIE nimic, fraţilor. doar ce putem în momentul ăla. sau, dacă nu putem, atunci nici măcar aia.
Draga Simona,
Absolut de accord cu tine, e tare greu sa suporti aceste “incurajari” care sunt percepute mai degraba ca o tortura. In asemenea perioade dificile stii cine trebuie sa fie intelegator si sa lase de la el? Da, tot tu. Doar tu STII cat e de grava problema ta si cate complicatii pot surveni. Ceilalti poate doar incearca sa inteleaga ce ti se intampla.
Un sfat din experienta personala. De 15 ani ma imping inainte cu un indemn pe care mi-l adresez eu, mie: “Nu se poate sa mi se intample chiar pana maine ceva mai rau” (sau dupa caz: “Nu cred ca mor pana maine”). E maximum de optimism de care sunt capabila. Sigur, in preziua operatiilor, investigatiilor, reevaluarilor, nici de atat nu sunt capabila. Si totusi… 15 ani, cu pasi mici.
Mai este o incurajare de adaugat la colectie: “Fii tare!”
Acum mă simt very guilty, pentru că şi eu te-am încurajat cu ceva de genul. Nah, fiecare avem momentele noastre de creier neted.
Ah! Si mi-am adus aminte inca una, care imi era adresata mai pe la inceputul necazurilor mele: “Vindecarea sta in tine, trebuie sa fii optimista”. Cred ca mi-a facut mult rau. Imi aduc aminte cum ma afundam si mai mult in deznadejde de cate ori o auzeam, pentru ca e clar ca nu ai de unde sa aduni optimism in asemena momente.
E mai bun decat:
-Ce sa-i faci?
-N-ai ce-i face.
🙂
Cand a murit bunicul meu si am ramas singur pe lume toate rudele lui, vecinii si prietenii mi-au spus cuvintele astea, aveam doar 14 ani si pentru mine sunau cam ciudat… Dupa aceea nu a mai trecut nici unul pe la mine deloc… cred ca se temeau sa nu le spun ca nu avusesera dreptate ! 🙂
Sant de parere ca ar trebui data o lege in legatura cu aceste fraze si ele sa poata fi folosite doar de cei care pun umarul ca ele sa se implineasca !
Asta-i o cretinarie americana, parte din positive thinking-ul lor de rahat care a dus tara in halul in care e acuma. Dom’le, da’ citeodata e chiar ok sa nu spui nimic! Si tacerea e uneori suficienta. Si cind ii auzi ca toti raspund la “how are you” cu un impersonal “fine, and you?”, iti vine sa-i iei de ciuf. Singurul care raspunde “horrible” si cu o moaca pe masura – fireste, cind e cazul – este un coleg de-al meu oncolog. Ala e nascut in Croatia si emigrat in Canada, se vede frate, est-europeanul, ala nu se incurca cu amabilitaturi, daca face prost, nu va intirzia sa-ti comunice 🙂 Si tot noi sintem singurii care nu numai ca nu spunem it’s gonna be ok, ba chiar ne inrosim precum racu’ la fiert cind auzim imbecilitatea.
Optimismul e chestie pur personala, si mi se pare stupid, nu doar inutil, cand apuca cineva sa ti-l insufle cu un text ce se vrea inpirational, recitat ca o formula de politete conversationala, seaca de continut. Fara empatie, convingere, stiinta sau interes in cauza declaratiile astea provoaca nervi.
Dar e o chestie pe care o invatam si o practicam cu totii, hai sa fim sinceri. Poate unii dintre noi, cu ceva mai multa glagorie, se rezuma doar la cazurile de extrema necesitate, cand nu poti sa ramai mut sau sa debitezi ceea ce iti trece prin cap.
Cand e vorba de “trebuie sa” , imi fileaza lampile. In aproape orice context e utilizat, ma scoate din draci sensul lui imperativ si opresiv. “Trebuie sa” mascheaza de obicei lipsa logicii, a demonstratiei, a vointei, a optiunii fata de verbul ce-i urmeaza.
“Trebuie sa” e expresia cu care isi incep de obicei discursul parintii si sefii, pentru ca e o metoda mai expeditiva decat expunerea motivelor si consecintelor a ce “trebuie sa”. Asta ca sa nu spun ca de cele mai multe ori si parintii, si sefii se cred in pozitia sa-si impuna ideologia fara argumente :))))
Totusi, de la “trebuie sa te speli pe maini” si “trebuie sa stai azi peste program” pana la “trebuie sa fii tare” e cale lunga, pe care numai initiatii o parcurg.
Intreaba si tu, Simona, cum intreaba copiii, (si uneori si subalternii): DE CE?
Sunt infiorator de pesimist. Sau, daca vrei, de ultraanalist – nu stiu cum sa zic. Aproape ca n-ar trebui sa ies din casa la cate scenarii catastrofale construiesc indiferent de ce actiune imi propun sa fac. Am observat insa ca nu e in regula si ca cei care se arunca cu capul inainte sunt mai castigati. Expresia unui prieten “nu mai numara foile din placinta, mananc-o”. Bine, eu ii spun ceva de genul “cine stie cu ce-o fi umpluta”, dar adevarul ca sunt un tip exagerat de calculat si pierd timp pretios cu ezitarile.
Asa ca te inteleg. Pur si simplu de multe ori nu gasesc resurse in a fi optimist. Cand totul merge prost si e evident ca doar daca esti incredibil de cretin poti sa gasesti resurse de optimism in mijlocul unui dezastru evident normal ca numai de optimism nu-ti arde. Cu toate acestea, tind sa dau dreptate celor care iti spun ca TREBUIE sa fii optimista. Pur si simplu gandesti altfel, ti-e mintea mai limpede, poti judeca mai rational lucrurile. Nu intri in panica, ceea ce e important. Stii ca se spune ca realitatea poate fi modelata dupa perceptia pe care o ai tu asupra ei si ca lucrurile tind sa fie asa cum ti le imaginezi tu. Adica gandirea pozitiva atrage o realitate pozitiva si invers. Pare stupid, dar e posibil sa fie adevarat. Si nu costa nimic sa incerci. Chiar daca pare obositor sa gasesti resurse de optimism unde e imposibil sa fii optimist, merita sa incerci. Asta e ce pot sa zic eu, nu stiu cat de clar.
In schimb, “o sa fie bine” e o idiotenie. “O sa fie bine” presupune o asteptare pasiva a unei imbunatatiri care va veni cumva prin gratia divina (sau mai stiu eu cum). Mai aud ceva de genul “timpul le rezolva pe toate”. Da, sigur, da’ timpul nu da doar rezolvari pozitive ale problemelor. De pilda candva in timp toti vom muri si asta ne va rezolva definitiv toate problemele. Ma rog, n-am vrut sa fiu macabru, dar ca exemplu e bun.
Deci “o sa fie bine” e expresia unui invins care nu mai spera decat intr-o rezolvare din exterior a problemelor sale. Optimismul indus insa poate crea starea de spirit necesara pentru o actiune proprie in directia rezolvarii acelorasi probleme. “O sa fie bine” si “trebuie sa fii optimist” sunt doua chestiuni foarte diferite.
Mai devreme am scris teorii, dar nu ma pot abtine sa nu va dau un exemplu concret. Acum cativa ani a murit subit socrul meu. In zilele ce au urmat am auzit de sute de ori, de la tot felul de oameni, unii complet necunoscuti mie, urmatoarele chestii: “O sa fie bine (cu timpul / o sa vedeti / ca sunteti tineri / ca viata merge inainte / etc.)” si “Trebuie sa fii (tu) tare (pentru amandoi)”.
Putin a lipsit sa nu fac o criza de isterie la inmormantare si sa nu zbier din rarunchi sa ma lase dracului in pace sa-mi fie rau si sa fiu carpa, sa nu ma mai frece la icre cu textele lor de trei parale, ca a murit un om drag, in floarea varstei, ca bine n-are cum sa mai fie in privinta asta si ca nu-mi impune mie nimeni ce sa fac, daramite cum sa ma simt.
Mai tarziu s-a confirmat ca acele persoane care n-au avut timp sa-mi recite poezia cu totul va fi bine si intaritul ne-au ajutat efectiv sa ne fie atat de “bine” cat se putea in asemenea momente, facand lucrurile de care noi nu eram in stare sa ne ocupam. Iar cei cu discursurile au disparut din peisaj complet, n-au avut nici macar curiozitatea de a verifica ulterior cat de bine si de intariti ne aflam.
Pentru mine, luna februarie a fost cea mai cumplita luna din viata mea. Tot ce putea sa mearga naspa a mers groaznic si parca nu se mai opreau problemele, efectiv ziua si problema (dar din alea grave, oribile). Nu am spus nimanui (mai ales parintilor, pt ca suntem departe si nu am vrut sa si faca griji) in afara de prietena mea cea mai buna si inca o prietena apropiata. Barbata miu era saracu depasit si oricum, si problema lui era unul dintre motivele pt care eram eu terminata. Eu de obicei sunt o fire foarte pragmatica si cu picioarele pe pamant dar pot deveni si moale si depresiva, mai ales cand mi se incarca circuitele cu atatea ganduri si atatea incercari de rezolvari de probleme (dintre care, pe unele chiar nu am cum sa le rezolv pt ca nu sta in puterea mea). Prietenele mele m-au ajutat sa ma mentin pe linia de plutire (psihic) si m-au incurajat in legatura cu hotararile pe care le am luat, la genul: “da si eu cred ca asta e cea mai buna decizie in momentul asta” sau “Mon, te ai gandit bine” etc. La mine un “o sa fie bine” nu mergea in nici un fel pt ca trebuia actionat, si repede, si nu puteam sa astept sa fie bine. Dupa mine, o sa fie bine, inseamna sa stai si sa astepti ca printr o minune sau succesiune de intamplari, coincidente, dat timpul inapoi etc treburile sa se aseze astfel incat totul sa fie ca inainte.
Problemele au fost rezolvate, operatiile de rigoare un succes, recuperarea merge ca “mucii pe clanta” (vorba filmului) si totul este bine.
Simona, daca ai vreo problema, iti doresc sa ai familia si prietenii aproape si sa te sustina neconditionat. Eu ofer un umar si o ureche (aia care stie sa asculte).
La un eveniment nefericit la care am participat am avut parte de o predica foarte interesanta de final, un fel de caiti-va ca aici ajungem toti, viata e un lung sir de suferinta, bla, bla. Nu chiar ce ma asteptam eu sa aud si cu siguranta nimic din ce as fi spus eu, insa clar a castigat restul audientei, chiar asteptam sa incepe toti prin jurul meu sa leviteze de atata inaltare.
Asa ca statistic vorbind trebuie sa ii dau dreptate Simonei, sansele sa fii in asentimentul interlocutorului suferind sunt mult mai mari daca il compatimesti, eventual te cobori la acelasi nivel de suferinta, in loc sa ii servesti platitudini din seria totul va fi bine. Asa suntem noi construiti ca popor.
Americanii o dau cu optimism pentru ca in profunzime sunt mult mai pragmatici si in realitate le pasa destul de putin de ce se intampla celorlalti.
E un cliseu asta cu “o sa fie bine!” pe care l-am testat pe piele mea….rezultatul:cateodata e bine cateodata nu :p. Pe mine ma mai ajuta uneori, in anumi situatii critice, o chestie pe care o zic ca raspuns la “o sa fie bine” si anume “sper sa fie bine, dar ma astept la ce-i mai rau”….nu ca vreodata esti cu adevarat pregatit pentru “ce-i mai rau” dar, nu stiu de ce acesta expresie ma ajuta in momentele alea sa ma mai calmez un pic, desi inima e inghetata de frica numai la gandul ca se va intampla “ce-i mai rau”. Bottom line, in momentele critice ale vietii, suntem de cele mai multe ori singuri, si facem fata fiecare cum putem de bine situatiilor de viata si moarte. Nu pot sa-ti dau decat un singur sfat: Sa faci tot ce este omeneste posibil si sa nu ai ce iti reprosa vreodata, orice s-ar intampla. In rest, Dumnezeu sa-ti dea putere!
“o sa fie bine” nu e optimism. e “m-am spalat pe maini, am zis, bine, pa”. exagerez, na… dar cam asa stau lucrurile. “o sa fie bine” e ceva ce spui cand vrei sa te ajuti pe tine, omul din fata omului care are o suferinta. i-o zici pe incurajare si pac, te urci in autobuzul care te duce inapoi in viata ta, unde, deocamdata, nu e rau. “o sa fie bine” e o polita de asigurare in caz de doamne fereste, uzitata intr-atat incat s-a devalorizat si de putina insemnatate pe care o fi avut la un moment dat. iar TREBUIE… trebuie e lejer moartea:p
mai onest decat sa prezici viitorul mi se pare un din inima “nush ce pixu meu o sa fie, dar vreau sa stii ca sunt aici, langa tine, pentru tine, in paralel cu tine, ma gandesc la tine, sufar cu tine, ma rog (daca e cazul) pentru tine, iti doresc din suflet sa treci cu bine peste tot”. si mai groaznic decat “o sa fie bine”, caci da, se poate si asta, e aia cu “a plecat pana la chiosc sa ia tigari si nu s-a mai intors in veci”. lasitatea in fata necazului ma seaca teribil:p
Mai sunt si alt gen de cazuri, cand acest “o sa fie bine” chiar isi are un rost.
Ai un mare necaz, din ala cand chiar simti ca viata te-a trantit cu fata la perete, si-ti vine un prieten in vizita, sa spunem.
Se preface omul ca necazul tau nici nu exista, isi cauta cu grija cuvintele sa nu cumva sa nasca vreo aluzie despre necazul tau, sa nu cumva sa duca discutia in vreun context vecin cu necazul.
Apoi, obosit de efortul sa te protejeze pe tine, nu mai gaseste ce sa spuna. Tace, cu tacerea aceea stanjenitoare, isi freaca mainile cautand sa mai faca ceva.
Tu il vezi cum se chinuie saracul, si-i spui…lasa, o sa fie bine.
Sa vezi cum te imbratiseaza si te pupa ca l-ai scapat din chinuri. 😀
@cookie: “a plecat pana la chiosc sa ia tigari si nu s-a mai intors in veci” se poate traduce și prin “nefericitul aflat în cea mai neagră beznă dă un mail, dar adrisantul e atât de zguduit de suferința amărâtului care a dat mailul, încât pur și simplu nu știe ce să zică, drept care nu răspunde și nici nu mai dă vreun semn ever” sau “nefericitul dă un mail, iar adrisantul mai întâi nu are timp să răspundă și, după aia, UITĂ”.
Pe mine m-au ajutat cuvintele “Ce la om e cu neputinta, la Dumnezeu e cu putinta” in cea mai dureroasa perioada a vietii mele. Am vrut sa-mi scriu si eu povestea la povesti horror cu happy end, dar n-am putut sa descriu partea horror. Trebuia s-o retraiesc in timp ce-o scriam si n-am mai putut. Dar este totusi o poveste cu happy end. Cand eram in prapastia disperarii mi-am adunat firimiturile de credinta in Dumnezeu pe care le aveam si m-am agatat de ele, incat ajunsesem sa spun in fiecare zi “Iti multumesc Doamne ca ma vei ajuta”, ca si cum eram sigura ca ma va ajuta si totul se va termina cu bine. M-a ajutat mult si faptul ca i-am iertat pe toti oamenii care au gresit fata de mine, indiferent ce mi-au facut sau ce mi-au spus. Am trecut cu vederea orice jignire si nu le-am spus nimanui – ma rugam seara cu “Doamne iarta-ma pe mine si iarta-l si pe X”, oricare era X care ma jignise. Am iertat mult si continui si acum sa iert chiar daca imi e foartegreu de multe ori, pentru ca altfel simt ca incep sa car niste greutati care ma trag iar in jos, inapoi in haul tristetii in care am fost in partea horror a povestii… si nu mai vreau! Am scris doar ce mi-a ajutat mie, dar nu sunt sfaturi, pentru ca nu stiu fiecare prin ce trece si nu le stiu cat de sfasietoare le e durerea, asa ca nu pot da sfaturi nimanui. Imi pare foarte rau, dar sper din tot sufletul ca suferinta prin care treceti sa se termine cat de curand. Ma voi ruga pentru dumneavoastra in fiecare seara.
iata demonstratia prin reducere la absurd: luam varianta opusa. “o sa fie rau. fii pesimista, TREBUIE sa fii fricoasa si pesimista!”. suna cam sinistru, zic. parca tot mai bine rozomovisme, futuiashi si optimuizme clasice. sau nimic.
Trebuie să fie bine, ca să nu fie rău (ca să-l parafrazez pe Hagi). Deci capul sus și fii optimistă!
Eu unul sunt om fericit de cand am adoptat umorul negru, ironia si sarcasmul 😀
Zau, nu e negativism, dar pozitivismul e deja o trasatura ultra-serioasa, comuna de zombi si clar nu prea da rezultate – urmariti sau cititi Secretul si veti vedea :p Eventual duce la sperante desarte lipsite de orice forma de amuzament si descarcare, spre deosebire de usoare glume la pers. I singular, uneori la nelocul lor :))
La fel cu puterea si taria. De ce sa fii tare si serios si sa te spargi ulterior ca gheata, cand poti sa te prapadesti de ras analizand ironia si sa treci mai departe cu gandul ca mai rau de atat nu se poate prea curand, sau cel putin pana-n ziua urmatoare, dar macar te-ai descarcat asa un pic. Bine, la inmormantari nu prea merge faza ca te priveste urat lumea, dar dupa parastas, eventual :p
Chiar imi permit sa mentionez ca in 90% din cazuri nu prea va fi nimic bine, dar in momentul in care realizezi ca vine derapajul cotidian cu victime si sechele, si evenimentul e dincolo de controlul tau – de cele mai multe ori asa este – cel mai bine este sa intinzi sezlongul si sa urmaresti cum se dezvaluie calamitatea cu o bere in mana, sau un ceai si fa misto de neplacut ca tipii aia care dezbat diverse faze reluate din sport ^^
Formulari mai cinstite ar fi “s-ar putea sa fie bine pana la urma, asa ca pastreaza si suficienta speranta” si ” este putin probabil ca starea ta de spirit sa poata influenta lucrurile, asa ca refugiaza-te in acea stare care iti ofera tie confort spiritual si care ti se potriveste”.
Chiar daca,tu nu crezi….in ,,va fi bine’ si fii optimist….ele functioneaza…vezi subconstientul si autosugestia…
eu le aplic…pe mine…
e un zid,prin care…nu trec….rautatile,altora…
incercati…!
😛
eu in cazuri din astea spun doar, “iti tin pumnii”, sau pe nemteste “halt die Ohren steif!”, iar cind situatia nu-i tragica ci doar un pic neplacuta spun “n-as vrea sa fiu in pielea ta!”, o spun chiar din suflet.
Fiecare tragedie prin care trecem, si din nefericire nimeni nu-i scutit de asta, ne face viata mai seaca, uneori ne-o face de netrait. Nu ne ramine decit s-o luam un pic religios, “”dupa cum o vrea bunul Dumnezeu”, sau daca vrem un pic balada Miorita, sau “Goodbye, Michelle, it’s hard to die: When all the birds are singing in the sky”
P.S Cind am fost bolnav cu-n picior in groapa un bun prieten mi-a telefonat si mi-a spus ca imi va da energie pozitiva prin telefon, desigur in conditii normale as fi facut misto de chestie, da atunci cind simteam ca mi se scurge, pur si simplu, viata, parca mi-a facut bine, simplu fapt ca cineva se gindeste la tine si vrea sa te ajute inseamna ceva.
Alternative de bun simt:
– imi pare rau
– iti tin pumnii
– am sa ma gandesc la tine
– te imbratisez
Cel mult : “curaj”!
Si eu de cate ori am trecut prin momente grele am simtit acel “o sa fie bine” ca un fel de “ma simt jenat si ca sa ies din jena mea pretind sa pretinzi ca o sa fie bine”. Si mie mi s-a parut egoist. Imi venea sa spun: de unde stii tu ca o sa fie bine?
De atunci eu cel putin incerc sa incurajez cu cuvinte credibile.
Uite ce am gasit (What Not to Say to a Sick Friend): http://www.realsimple.com/health/mind-mood/emotional-health/what-say-sick-friend-00100000099612/index.html
ultimul punct: “You Have to Be Positive”
Tocmai am facut “greseala” sa sharuiesc articolul tau pe feisbuc. Am generat ditamai scandalul cu doua “prietene” de-ale mele, adepte ale gandirii pozitive, care ma acuza constant ca singurul motiv pentru care eu o duc rau si am probleme este faptul ca nu am incredere, si nu gandesc pozitiv. Si daca nu era suficient scandalul pe marginea articolului tau… una din ele m-a contactat si in particular, unde “ne-am certat” in jur de 2 ore, iar concluziile au fost urmatoarele:
1. “viata ei frumoasa si buna este numai rezultatul gandirii pozitive si ca relatia cu mine o face sa se simta vinovata pentru viata ei” 😀
2. faptul ca eu ii contracarez mereu argumentele pozitive o face sa se simta mica si neinsemnata, de parca ar fi o pustoaica de 20 de ani care nu stie ce vorbeste, iar ea nu accepta ca realizarile din viata ei sa fie puse la indoiala 😀
3. ea nu mai suporta psihic sa fie in preajma oamenilor care efectiv nu vad ca intr-adevar lucrurile or sa fie mai bune daca ramai pozitiv 😀
Concluzia mea: DO NOT MESS WITH POSITIVE PEOPLE! 😀 Plus ca sa mor io daca mai sharuiesc ceva pe facebook, il inchid fir-ar al dracu’!
Ah stai ca mai era ceva. Argumentul meu a fost ca prefer de o mie de ori sa aud “bai, e de rahat situatia, o sa fie najpa, dar sunt langa tine” sau “uite, nu esti singura in chestia asta, am si eu niste probleme, dar na, hai sa le vorbim, poate le dam de cap”.
Mi-a zis ca sunt egoista si invidioasa daca vreau sa ma consolez cu problemele altora, cu alte cuvinte “sa moara si capra vecinului” 😀
Sa nu uitam de superba vorba, dupa un necaz, fie el mare sau mic: “Asa a fost sa fie” sau “ASTA E”. Ma enerveaza cele doua expresii la culme. 😯