Oameni care ne-au făcut bine

Eu chiar am o poveste din asta, cu cineva care mi-a facut un bine complet pe neasteptate. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut vreodata sa-i cer ajutorul, si l-a oferit ea si mi-a spus si ca nu asteapta nimic la schimb. Ma gandesc, poate particip si eu, daca as castiga, cred ca ei i-as face o bucurie 🙂

Uite cum sparg eu gheata, fara Sa vreau : In urma cu sapte luni mama mea s- a dus la Dumnezeu. EU cu familia , sot si copil adica in UK, Tata cu mama singuri in Romania, frati , surori sau alte rude apropriate nu prea erau prin preajma. In toata durerea si nebunia organizarii unei inmormantari, pana Sa ajung eu acasa in aceeasi noapte, alturi de tatal meu a fost un vecin. Vanzator la ziare si de alta etnie, ca Sa vedeti ca se poate !! Cat si cum a ajutat, Va scutesc de detalii, Va marturisesc insa ca in timp ce el tocmea oameni ptr transport, ne sustinea pe mine si pe Tata cand ne Mai pierdeam , ceva rude binevoitoare Isi insuseau niste banuti din casa, stransi de batranii meu parinti !! Nu v am scris aceste randuri din dorinta de s castiga vreun premiu , desi nu ar strica…vi le am scris pentru ca Este cel Mai proaspat Om in mintea mea care m a ajutat cand aveam nevoie…au fost multi in drumul meu , Dar pe el Il leg de o amintire dureroasa, si de aceea vi l-am prezentat !!

https://www.facebook.com/ina.elena/posts/10154114905845542

Laura cea de mai sus, care se sfieste sa povesteasca despre binefacatoarea ei (nu-s eu dar cunosc si admir persoana), e la randul ei o binefacatoare tare blanda si modesta.

1. Cand imi dadea juniorul cu picioarele de zabrelele patutului de bebelus, s-a intamplat ca n-aveam de unde sa iau pat nou pentru el. Mi-a dat frumusete de pat al fetitei ei, desi si ei ii trebuiau atunci ceva bani sa ii reamenajeze camera.

2. Si-a pus in joc mandrete de onoare si cuvant de pionier si m-a recomandat pentru un al doilea job, de traduceri. Mai mult de-atat, ma ajuta cu corectura mereu. Gratuit.

3. Odata demult eram obosita, nedormita, cu prunc mic si vaicaricios la san si cu cearcane pana-n brau. O colega a venit si a dat ture la bloc cat timp am apucat sa fac o baie lunga, care a fost mai pretioasa decat daca m-as fi scaldat in aur. Am apucat si sa mananc ceva si sa ma pieptan chiar :))

4. Cand am dat admiterea la facultate taxa de examen a fost mai scumpa decat credeam eu. Asa ca ramasesem doar cu banii de bilet si rupta de foame. M-am uitat lung la vitrinele de la cantina, am inghitit in sec si am dat sa plec. M-a oprit un tip care cu lungi rugaminti si garantii moralicesti m-a convins sa iau pranzul cu el. Doar ca el n-a mancat, cica nu-i era foame. La plecare, mi-a spus ca el primeste o masa gratuit pe zi (aia pe care o infulecasem eu) pentru ca e de la Casa de Copii. Si ca daca vreau, pot si eu sa ofer vreodata una cuiva. Au trecut mult ani de-atunci si ma achit cat pot de des de datorie 🙂

Nu ma intereseaza premiul pt mine (eu si-asa locuiesc peste granite), dar daca ar fi sa castig, l-as oferi din toata inima parintilor Georgianei (prietena mea cea mai buna).
Prietenia cu prietenena mea a inceput in studentie si s-a intensificat si mai mult mai tarziu cand destinul a facut sa lucram in aceeasi firma (in departamente diferite).
La putin timp dupa ce am inceput sa muncesc am suferit o arsura f grava si am fost imobilizata la pat o perioada…pe atunci locuiam impreuna cu o matusa cu care nu ma intelegeam bine si nu prea ma vizita, in schimb prietena mea venea zilnic la mine din cealalta parte a orasului cu mancare pregatita de parintii ei…zilnic pana m-am pus pe picioare (chiar parintii ei mi-au facut rost de niste carje cu care am reinceput sa merg).
Dupa moartea bunicii mele (care m-a crescut) caminul familiei prietenei mele a devenit si caminul meu…uram sa merg la mine acasa unde eram privita cu ura de neinteles de catre matusa mea si pofta carnala de unchiul meu care nu-mi inspira decat teama.
Acasa la familia Georgianei (prietena mea) domnea mereu linistea si la propriu si la figurat (ambii parinti sunt hipoacuzici, iar de vorbit vorbesc un pic mai neobisnuit), iar inimile lor mari ma inconjurau cu o dragoste parinteasca pe care nu cred ca am mai simtit-o vreodata. Nu voi uita niciodata feliile de paine unse cu unt si gem alaturi de un ceai fierbinte cu care ne intampina tatal Georgianei cand ne trezeam (in familia mea nu s-a intamplat niciodata asta)… acestea-s pt mine ca madlenele pt Marcel Proust.
Oamenii acestia mi-au facut atat de mult bine fara sa astepte nimic de la mine, pur si simplu ma iubeau ca pe copilul lor, ma simt atat de norocoasa ca i-am cunoscut. Cred ca de la ei am reinvatat (dupa pierderea bunicii mele) ca lumea este buna…

necunoscutii care mi-au facut cel mai mare bine in viata au fost citiva mineri care se aflau in bucuresti in 13-15 iunie 1990.
m-au batut pina mi-am pierdut cunostinta si m-am trezit in simtiri abia peste doua zile la coltea. pe linga multe rani aveam un vizaj care refuzam sa cred ca e al meu. am fugit la propriu din spital cu haine de imprumut pina intr-un oras ardelenesc, orasul meu de bastina. mi-am facut bagajele, tata mi-a dat toti banii din casa, si fara macar sa stiu cind am tren m-am dus in gara si am luat primul tren spre germania, unde etnic german fiind aveam de mult admiterea ca emigrant.

pina la acel moment ideea mea era sa ramin in romania sa incerc impreuna cu altii sa facem ceva, sa facem tara ok. ei bine, era o prostie imensa idealismul meu, prostie pe care acum o subscriu virstei, aveam 19 ani. au trecut de atunci 24 de ani si desi sute de mii de oameni s-au straduit nu au reusit sa faca din romania o tara unde chiar sa se merite sa-ti petreci singura viata pe care o ai.

in germania am fost admis la patru luni de la sosire la universitate si mi-am facut o viata foarte misto. traiesc indestulat si intr-un loc civilizat, sint foarte multumit.

nu e nici cea mai mica ironie in ce va spun – le multumesc din suflet SINCER minerilor care mi-au scos prostiile din cap si m-au determinat sa iau cea mai buna decizie din viata mea.

https://www.facebook.com/laura.frunza.7/posts/886441544715127
Am trecut recent si inca mai trec prin niste dificultati financiare. Exasperata de multimea de “optimisti” din jurul meu care imi tot spunea ca o sa fie bine, dar nu-mi oferea nicio solutie concreta la a iesi din necaz, am rabufnit intr-un articol pesimist pe blog (va rog, nu-l cautati, am primit deja o suma de comentarii rautacioase si m-am plictisit sa le sterg). A doua zi dupa articol, au venit la mine oameni (colegi de serviciu) carora nu mi-ar fi trecut niciodata prin minte sa le cer ajutorul. S-au oferit sa ma imprumute sau sa-mi dea bani (da, mai sunt si oameni care dau, efectiv, bani, fara sa astepte nimic in schimb) ca sa ma ajute sa ies din incurcatura. M-au salvat, fara sa stie. As vrea sa va pot da mai multe detalii, despre oameni care m-au ajutat si cu altele, dar nu pot, nu vreau sa-i scot la careu sa-i felicite nimeni, sunt oameni care fac bine fara sa astepte nimic la schimb si cu atat mai putin nu cred ca le-ar placea sa fie nominalizati public. Daca voi castiga, le voi pregati ceva bun sa le spun simplu “multumesc”.
P.S. Multumesc, Ina, pentru cuvintele frumoase.

In urma cu vreo 6 ani am ramas cu un copil de 3 luni in brate pe strada. Tatal copilului, un semi-cunoscut milionar mioritic mi`a tras o sfanta de bataie intr`o dimineata si apoi ne`a dat afara din casa. Nu inainte de a`mi lua toate cardurile din portofel (ale lu` mandea, nu ale lui!) si toti banii din portofel.
Dupa o perioada in care “am locuit” in masina chiar in fata imobilului, s-a milogit si ne-a lasat inapoi in casa. O perioada. Care casa era, de data asta, golita de el insusi. Am facut foamea la propriu. Sunam toti prietenii si ma milogeam sa ma ajute macar cu pampers si lapte praf pentru copil. Nici macar imbarbatari n`am primit.
Cu o exceptie: fosta sotie a tatalui copilului meu! Si pe ea o parasise, fara pumni, ce`i drept. Femeia nu avea slujba la ora aceea. A aflat de cele intamplate si m`am pomenit cu ea la usa. Mi`a adus niste branza, o paine, o caserola cu un piept de pui si 2 iaurturi! Plus cateva pampersuri pentru copil ! Slabisem deja cateva zeci de kg si s-a speriat de cum aratam. Femeia aceea, chiar daca nu avea job, chiar daca avea si ea un copil de crescut, si`a rupt de la gura si mi`a adus de mancare!
Cine n`a murit de foame nu stie ce inseamna gestul ei!
Multumesc din suflet, Andreea! Gratie ei am facut “ordine si disciplina” stricta printre prieteni. Altfel le`as fi gasit si acum scuze….
PS> Pampers si lapte praf am primit, vreme de cateva luni, de la tatal copilului prin avocat, pe baza de proces-verbal, doar dupa ce am urlat ca ii fac plangere la politie!

Eu vreau doar să povestesc ce am văzut în urmă cu o săptămână. Nu mi s-a întâmplat mie, ci unor copii amărâţi. Eu mă gândesc şi acuma şi nu mă pot decide dacă sunt intrigată, furioasă, impresionată sau fericită. Cred că toate la un loc.

Prima zi de muncă după un concediu tare lung, din care am venit mai obosită decât eram. Depresie post-concediu, clar. Băiatul vrea să aibă linişte acasă, mă scoate la cumpărături şi la masă. Luăm nisip pentru pisici, o ruletă şi încă nişte nimicuri şi ne oprim să ne răsfăţăm la fast-food, în locul ăla cu multe fast-fooduri de la Auchan. Ne aşezăm într-un colţ, cât mai departe de locul de joacă pentru copii. Şi ca să mâncăm cu mâna fără să ne vadă nimeni. Lângă noi, la fel de izolaţi, se aşază trei pui de om, de vreo şase ani fiecare. Mici, murdari şi tare flămânzi, împart o porţie de cartofi prăjiţi (pe care i-am văzut cu ochii mei când au plătit-o), pe care o dovedesc cât am spus eu “da-mi maioneza”. Vorbesc între ei despre cât de bună a fost haleala. Ăla mic, cel mai pricăjit şi mai negru dintre ei, îi roagă să mai rămână doar puţin, că să “stea mâncarea”. Altul se duce să arunce tava, se uită în jur şi zău că l-am auzit cum înghiţea în sec. Băiatul îi dă o sticlă de suc, el spune “săru-mâna dvs. şi la doamna”. Se duce cu sticla la ăilalţi doi, vine paznicul şi începe să urle. Un burtos roşu la faţă începe să ţipe “pleacă, mă, de aici”. Băiatul intervine, îi spune că şi-au plătit mâncarea, paznicul o ţine pe a lui cu “ţigani borâţi” şi că n-au voie să stea acolo dacă “nu mai consumă nimic”. Copiii dau să plece, un bărbat le aduce le aduce o tavă cu mâncare, să ajungă pentru toţi 3. Se aşază cu ei la masă. Lumea se adună ca la circ, altcineva le dă un pachet de biscuiţi (sau napolitane), alţii se ceartă cu paznicul. Copilul ăla slăbănog îl întreabă pe paznic dacă vrea cartofi şi el, burtosul pleacă bombănind.

Buna seara!Fara nicio intentie de a ma lauda, insa eu vreau sa va povestesc pur si simplu de mine, multi cunoscuti zicand “esti prea buna pentru vremurile de-acum”, insa nu as zice nici chiar asa. Locuiesc intr-o zona cu statie de metrou care vine dinspre Gara de Nord, astfel ca mai mereu vin oameni cu bagaje. Pentru ca o gura de iesire a metroului nu are scara rulanta de multe ori ma ofer sa ajut oamenii la urcarea scarilor a bagajelor, unii accepta, altii mai suspiciosi nu. cu putin timp in urma era o bunicuta cu 2 sacose care se vedeau a fi grele dupa cum mergea cu ele si m-am oferit sa o ajut, in acelasi timp cu inca o tanara. Nu va exagerez dar chiar erau grele acele bagaje astfel ca sus cand am ajuns i-am spus ca o mai duc o portiune, acelasi lucru zicandu-l si tanara de langa mine si tot asa am dus-o pana la usa fiului ei, moment in care ne-a imbratisat pe amandoua, era f emotionata si mirata totodata ca 2 tinere au ajutat-o pe o portiune de 2 statii. Acel Multumesc si imbratisarea calda m-au umplut de emotie si mai mai sa-mi dea lacrimile. Si inca o scurta faza, apropos de dvs. cu caratul electrocasnicelor, auzisem de una din doamnele de la curatenie (pe care le respect la fel ca si restul colegilor), ca fiul ei de clasa a doua scrie pe un scaun, moment in care m-am decis sa-i duc un fost birou cu masina prietenului meu, undeva pe langa Bucuresti, bucuria a fost nemarginita stiind ca am putut sa ajut si am reusit sa o fac! As vrea sa fac tot timpul care un bine semenilor mei, atat ca reusesc.

Încă o poveste despre oameni de bine, care mi-e mie tare, tare dragă. E adevărata poveste a domnului Trandafir. Poate aţi citit pe Facebook despre omul străzii care citea în Parcul Circului. Nu cerşea, citea. L-a remarcat Anamaria, i-a dus cărţi şi mâncare şi a postat pe Facebook povestea. Se întâmpla în urmă cu aproape un an, în iulie 2013, când povestea domnului Trandafir a fost virală, oamenii i-au dus mâncare, cărţi etc. De atunci, viaţa omului care citea în parc s-a schimbat. Lacrimioara, o româncă plecată în Spania, i-a oferit casa ei. Acolo stă acum bătrânul, între timp are acte, există şi în evidenţa statului. Anamaria şi alţi oameni de bine îl vizitează des, îi duc mâncare şi ce îi mai trebuie şi stau la poveşti. Toţi oamenii ăştia de bine se adună, virtual, aici: https://www.facebook.com/events/219032791580510/

https://www.facebook.com/ONUTZAA/posts/10202202375244986

Nu stiu cum sa pun link la share-ul din profil :)))) Pun link de la timeline 😛

https://www.facebook.com/oana.turay

Gata, am reusit:

https://www.facebook.com/oana.turay/posts/10202590812304293?notif_t=like

Nu pot să nu vorbesc și despre mama. Mama mea are o grămadă de prieteni, dar cea mai veche prietenă a ei e Aurica (not her real name); sunt prietene de peste 40 de ani, de când stăteau ele în gazdă împreună prin București. Aurica noastră (că mă știe de când eram embrion) este un om inteligent care a făcut câteva alegeri neinspirate în viață. Una dintre ele este un credit ipotecar din care i-au mai rămas vreo câțiva ani buni de plată. Când trăia bărbatul ei, o mai ajuta el cu bani, că doar stătea în casa ei, dar i-a făcut figura și a murit pe neașteptate, lăsând-o singură și disperată cu o pensie de doar 500 de lei pe lună. Țin minte cum striga peste mormânt: „Vai, Dorele, la câte ți-am suportat, asta mai îmi lipsea să-mi faci!” (nu, nu-l chema Dorel)

Lăsând lamentarile deoparte, însă, femeii (orgolioase de felul ei) îi ajunsese cuțitul la os și avea nevoie urgent de un loc de muncă. V-am spus oare ca mama are o grămadă de prieteni? A, și vorbește foaaaaarte mult! Cu oricine, peste tot. Ei și cu tata o boscorodim tot timpul și o zorim, că ea ar sta la povești o veșnicie. Și mama mea tot povestind și întrebând în stânga și-n dreapta, face cunoștință cu o tanti, Mariana (să zicem) care este un fel de agenție de forță de muncă pentru Germania, ea singură. A trimis zeci de femei la muncă acolo. Și a reușit de i-a găsit și Auricăi ceva de lucru, decent și curat. Mariana e acum prietenă cu mama. (se putea altfel?)

Între doua job-uri, Aurica s-a întors în mica noastră urbe și-a vizitat împreună cu mama mormântul răposatului bărbat și i-a spus cu duioșie „Uite, Dorele, cum m-ai făcut tu pe mine să vizitez Europa!”

Mare doamnă mama mea! Sper să ajung să fiu și eu la fel de bună ca ea într-o zi.

*pe care a primit-o, am vrut să zic. Cred ca ar trebui să mă opresc, că e târziu și-s obosită.

Cu siguranță au fost multi cei care mi-au facut bine – dar ma rezum la o situație care îmi vine in minte: drum de la Viena la Bratislava – seara, destul de tarziu. După ce ratam toate intrările in oraș, spre “Centrum” 🙂 o luam in aceeași directie, in ideea ca ne ajuta logica 😀
Greșit, ne-am pomenit ca rătăcim prin Bratislava si deja pierdusem orice reper. Urmărim cu mașina o dubiță in speranța (???!!!) ca ne va duce spre centru. Soc si groaza, duba se parchează lângă un bloc. Șoferul, care si-a dat seama ca e urmărit, coboară si in limbajul semnelor ii explicam ca noi vrem in centru :). S-a urcat in duba si ne-a facut semn sa il urmam, si ne- a condus in centrul orasului. Am vrut sa il răsplătim, dar nu a vrut sa oprească! Ne-a zâmbit si a fluturat mana!

Asa fac? https://www.facebook.com/delia.obreja

Binele inspira bine……..
http://dudu-micsicapos.blogspot.de/2014/05/stii-noi-avem-multi-prieteni.html

Si nu ar ajunge timpul sa imi aduc aminte de cate un bine, mai mic sau mai mare, la nevoie…

Exact cand a inceput criza am plecat pe timpul verii in Spania, cu sora mea si doua prietene. Ne propusesem sa muncim pe timpul verii, sa mai facem un ban, nestiind care e treaba inafara tarii. Una dintre ele avea iubitul spaniol, deci aveam cumva o mica siguranta ca suntem in regula.

Eu si sora mea ne-am imprumutat sa ne luam bilet de avion si sa ne platim cazarea pentru o luna. De mancare, ne mai ajuta baiatul respectiv.

Trecusera 3 saptamani si toata lumea ne-a inchis usa in nas. Eu si sora mea eram panicate pentru ca in cateva zile ramaneam fara bani, parintii nu mai aveau de unde sa ne trimita si nu stiam cand si cu ce sa ne intoarcem.

Celelalte prietene nu aveau un stres prea mare, decat ca nu stiau ce sa le ia suveniruri fratilor. Nu tineau neaparat sa munceasca pe timpul verii, era ok ca se duceau toata ziua la plaja, iar noi umblam din terasa in terasa cu CV-uri in spaniola, crezand ca vom avea noroc sa gasim ceva de munca si sa strangem niste euro.

Dar n-a fost asa. Ne-a ajuns disperarea, banii se duceau, fetele nu ne intelegeam si noi aveam la indemana doar internet de la gazda sa ne spunem of-ul catre cei din tara… “nu avem bani sa ne intoarcem acasa. nu vreau decat sa fiu in romania, in orice colt din tara. atat”

Si intr-o zi ne-am dus la biserica, la comunitatea romaneasca din orasul respectiv. O doamna s-a uitat la noi, ne-a intrebat doua – trei lucruri despre noi, despre ce am discutat si dupa ce am intrebat-o unde putem sa muncim si noi sa putem pleca acasa, ne-a scos 200 de euro si ne-a dat bani de bilet de autocar si ne-a condus direct la autogara sa ne facem rezervare. Apoi ne-a dat de mancare pana trebuia sa plecam.

Cand am ajuns la Oradea, aproape pupam pamantul.

Astazi chiar nu imi planificasem sa plang , dar uite ca socoteala de acasa ….

Am sa va impartasesc si eu doua intimplari ff importante din viata mea .-as vrea sa fiu cit mai concisa pt. ca le-am citit pe cele de mai sus si mi s-au parut fff lungi– 1.Deci acum 2 ani, ma intorceam de la munca (cafenea) pe la 4 dimineata mergind pe un mare bulevard ff circulat si luminat cind deodata, pe trotuar a urcat unTAXI chiar in fata mea la un metru….am ramas stupefita si cu gura cascata … ii tip taximetristului si in acelasi timp ma intorc ,si vad in spatele meu doi baieti tineri(unul de 1`90 si un grasan) .. –inaltul tinea intre miini o sirma .Taximetristul imi deschide usa in mare graba si-mi striga ,,Intra .intraaaaaa ..eu nu si nu…ii spun ca nu vreau taxi caci mai am 10 m si ajung acasa Am urcat, iar in taxiu mi-am dat seama ca ….SUNT IN VIATA!!!Ziarele au scris peste 2 zile ca a fost omorita o fata pe acelasi drum. Acest om –taximetristul cum de si-a dat seama de ce aveau in cap cei doi si la viteza cu care circula pe bulevard cum de a avut inspiratia de a face ACEST GEST BRUSC numai si numai pt. a ma salva pe mine o necunoscuta. IImultuumesc acestui OM ..il cheama IOANNIS ..caci mai traiesc inca …

da’ poate ca oamenii nu scriu pentru premiu, ci ca sa arate ca mai sunt oameni altruisti, sa le multumeasca inca o data si daca binefacatorii citesc blogul, sa stie ca nu au fost uitati

Citesc de ceva timp pe acest site, nu mi-am facut pana acum curaj sa scriu(nu stiu nici eu de ce), dar de data asta mi-am luat inima in dinti, trebuie sa amintesc 3 persoane care mi-au schimbat viata, si probabil, sau mai mult ca sigur, datorita lor sunt in acest moment cu o viata normala. Este o poveste trista dar cu un final fericit. Se intampla acum multi ani in liceu, imi placea foarte mult biologia, si profesoara de bio’..m-a ochit m-am intrebat daca vreau sa merg la o olimpiada, i-am zis ca as merge numai ma nu eram sigura daca e de mine un astfel de concurs…s-a oferit sa ma mediteze putin ca sa am si mai multe cunostinte. Eu nu aveam voie sa merg nicaieri, decat acolo unde eram trimisa de parinti..dar in cazul asta s-a facut o exceptie, era pentru invatatura si viitor. Mergand la profesoara acasa, incet incet am inceput sa devenim apropiate..si am inceput sa imi destainui calvarul prin care treceam eu acasa, noi 3 frati luati de la mama noatra de catre tata, care a reusit sa cumpere si judecatorii si am ramas la el. M-am trezit pe la 5 ani locuind cu el si cu concubina care o cunoscut-o cu mult timp inainte de despartirea de mama( a se citi “mama a plecat si ne-a lasat”) si pana cand am reusit sa plec la facultate am suferit tot felul de abuzuri, mai putin nu ne-a omorat…Profesoarei i s-a facut mila si m-a meditat si pentru facultate, m-a ajutat cu teste, desi am anuntat-o din timp caci s-ar putea ca tatal meu sa nu ma lase sa merg( nu ma mai putea controla de la distanta iar secretul lui nu mai era in siguranta), da nu i-a pasat, atat auzise de la mine ca eu aveam sa scap din acel calvar doar daca reuseam sa merg undeva la facultate departe de orasul meu. Ea locuia intr-un apartament micut cu mama ei si 2 pisici, nu aveau caldura, imi aduc aminte ca de cate ori vedeam ramaneam cu geaca pe mine, si mama ei imi dadea o pereche de ciorapi de lana sa ii iau in picioare si ne pregatea ceai sa beam sa nu ne fie frig, pentru mine nu era deplasat deloc eram obisnuita cu conditii de genul, comparativ cu munca care o depuneam la sat, dar m-a impresionat gestul lor, ca desi erau intr-o situatie grea, si poate ar fi avut nevoie de banii pentru meditatie, profesoara mea a sperat ca ma pot ajuta, si a reusit. In 2004 am intrat la medicina in timisoara si acolo am ramas, mi-am gasit si job-uri de student si viata mea a devenit pentru prima data normala si linistita. Am tinut legatura cu prfesoara mea si mi-am propus ca atunci cand o sa pot ma voi revansa fata de ea si mama ei, iar in anul 4, dupa ce am vorbit la telefon, era foarte suparata si mahnita , fetita ei care avea un an atunci ,fusese diagnosticata ca si surda..dar doctorii nu era siguri..ca sa fie scenariul si mai subru sotul ei s-a hatarat sa nu mai dea pe acasa de la auzul unei asa vesti. Nu imi era dor de Tg-jiu, dar am plecat la Normandia a doua zi eram la ele la usa, si le-am rugat sa vina la Timisoara, au venit le-am pus in contact cu ceva profesori si colege rezidente de la un stiptal de acolo..si viata lor s-a schimbat, au facut analize peste analize pana au ajuns la implant, au facut numai unul de al doilea nu au avut banuti, si de acolo au plecat la Sibiu la recuperare, mi-au mutumit, si o fac si in zi de azi, dar eu simt ca nu le-am intors nici macar o mica parte din binele care mi l-au facut ele.
O alta persoana care trebuie sa o mentionez este Oana, prietena si colega mea draga de facultate si de camin. Din momentul in care am aterizat in camin am fost cele mai bune prietene, ea mi-a fost sprijin peste tot, cu ea am impartit ultimele felii de paine cu mustar..sau in cazuri bune cu margarina si parizer, am avut si momente bune, si grele, eu lucram in timpul facultatii ca ospatarita si dimineata imi era extrem de greu sa ma trezesc, ea a avut grija ca tot timpul sa traga de mine si sa merg la cursuri si laboratoare, suntem la fel si in zi de azi cu toate ca distanta ne tine departe una de cealalta. Ea mi-a aratat ca oamenii pot fi si altfel, m-a luat in sanul familiei ei multi km departare, in Galati, unde pentru prima data am sarbatorit un Craciun fara batai si tipete, mi se parea ca eram intr-un vis si imi era extrem de frica sa nu ma trezesc. Am numit-o steaua mea norocoasa!
Un alt om pe care o sa il mentionez este un domn din Periam. In primul an de facultate faceam sondaje de opinie prin Timisoara si prin localitatile de pe langa, odata a trebuit sa merg la Periam si am luat un autobuz pentru dus, iar niste oameni din autobuz mi-au spus ca pe la 5 este un tren care merge din Periam la Timisoara. Cu am aterizat in Periam m-am pus pe treaba, am umblat din usa in usa cu chestionarele mele, si pe la 4 m-am indreptat spre gara, acolo m-am asezat pe o banca, in asteptarea trenului, am inceput sa mananc ceva paine cu drob luat la pachet( drob de la prietena mea Oana, parintii ii trimisesera pachet :), si mai putin se apropia ora 5, dar nu vedeam pe nimeni in acea gara, nici un picior de om. In gandul meu am zis cine stie poate nu sunt oameni care sa plece la ora asta spre Timisoara, a trecut ora 5, dar m-am gandit ca trenul o avea intarziere…dar in acelasi timp incepusem sa ma impacientez, se intuneca..am incercat sa apring becul dar intrerupatorul nu mergea… ma tot foiam in sala aia micuta de asteptare, si faceam drum de pe peron in sala, la un moment dat apare un domn la vreo 35 de ani(nenea cu steagul de la calea ferata), si ma intreaba ce astept?..si eu pai trenul care merge la Timi…si el mi-a zis ca nu mai vine nici un tren pana la 5 dimineata….am crezut ca lesin…Omul a zis ca daca nu ma deranjaza pot sa stau cu el in cabina, ca o sa faca si focul ca noaptea e ger…si ca in aceasta gara nu este curent electric, ca le-a taiat curentul pentru ca nu era platit de nu stiu cate luni..auuu doamne pentru un moment s-a invartit acea sala cu mine, aveam un amarat de telefon cu mine si exact atunci si-a dat duhul si bateria. Ce era sa fac..imi era o oarecare teama..cu un necunoscut intr-o gara uitata si fara curent…dar nu mai aveam nici o alta alternativa, asa ca am petrecut o noapte cu acel om care a facut focul, mi-a dat un ceai, si mi-a dat un scaun sa stau langa soba unde am si am mai si atipit din cand in cand, vreau sa va spun ca el vorbea printr-o statie cu o alta gara, iar acea statie era conectata la o baterie de tractor la care facuse si o legatura pentru un beculet din acela mic de tot, doar atat cat sa vada sa scrie mersul trenurilor intr-un catalog mare. La 5 cand a venit trenul, m-a pus in tren si a vorbit cu nasu’ sa ma pana la Timisoara, i-am multumit din tot sufletul meu si sper ca cineva acolo sus sa fii avut grija de el in tot acest timp.
Cu profesoara mea de bio’ am acum ocazia sa o ajut cum o sa pot pentru ca viata le incearca din nou, fetita are nevoie si de cel de-al doile implant, desi ele au economisit ceva banuti mai au mult pana sa ajunga la suma finala. O sa fac tot ce imi sta in putinta sa le ajut, poate o sa ii scriu si Simonei povestea si cu acordul ei poate o posteaza! Le multumesc tuturor oamenilor cu suflet care m-au salvat si mi-au facut bine!! Vor ramane mereu in inima mea!

https://www.facebook.com/mariamagdalena.mihailescu

Dintre toate persoanele care mi-au facut bine in viata, nu stiu de ce, cea care mi-a lasat impresia cea mai puternica si care mi-e calauza in multe decizii in viata e o doamna al carei nume nu l-am stiut vreodata si al carei chip s-a sters din memoria mea cu trecerea anilor. Am intalnit-o doar pret de cateva minute, acum 15 ani, când tocmai terminasem primul an de facultate.
Mergeam cu o prietenă în tabără la Geoagiu Băi. Eram tinere, vesele, mai copilăroase și mai naive decât multe dintre fetele de 19 ani de acum. O doamnă din compartiment ne-a remarcat și a intrat în vorbă cu noi, fiind placut surprinsa de faptul ca mergeam in tabara gratuit pentru rezultatele bune de la facultate (de fapt, prietena mea primise tabara pentru rezultatele ei bune, eu mergeam in plus).
Ne-a întrebat cum ajungem din Orăștie (unde avea să ne lase trenul) până în Geoagiu Băi, pentru că știa că nu sunt autobuze la acea oră. Am răspuns că nu știm, că ne vom orienta la fața locului. Noi, în naivitatea noastră, nu ne imaginam că nu există chiar nici un mijloc de transport în comun care să ne ducă la destinație și nici nu știam cât de lung era drumul.
Când am descoperit că nu avem cu ce merge, ne-am panicat, gândindu-ne că singura soluție e să luăm un taxi, plătind astfel jumătate din banii pe care îi aveam la noi. La un moment dat ne-am trezit lângă noi cu o doamnă, mama celei din tren, care ne-a dus la un taximetrist și, fără prea multe cuvinte, ne-a plătit ea drumul până la Geoagiu Băi. Apoi a plecat și n-am mai văzut-o vreodată. Un om absolut necunoscut a plătit o sumă considerabilă, ca să ajungem în siguranță la destinație.
Nu știu cine este acea doamnă. Dacă aș revedea-o cu siguranță nu aș recunoaște-o. În amintirea mea, ea nu are chip, e doar o prezență care a făcut pentru mine un lucru deosebit, necondiționat, fapt care m-a urmărit de atunci în toate relațiile mele cu ceilalți. Dacă am ajuns un om capabil să ajute și să iubească necondiționat, acest lucru se datorează și doamnei din Orăștie.

acu ceva(mai multi) ani, excursie in Retezat, cu cortu in spate. am cam lungit-o, ca aveam 20 de ani etc etc. Sa nu lungesc si povestea, am ajuns la Herculane(!) in gara cu bani de bilete (adica Nas) si cam atat. rupti de foame. Un tigan nu chiar cu bani si-a numarat firfiricii si ne-a dat o paine si-un Carpati fara. Nu-l uit pe omul ala cat oi trai. si-a rupt de la gura. sunt 20 de ani de atunci, dar de cate ori vad pe cineva cerand, dau ceva de mancare. Un covrig, un corn, o bucata de paine fac cat toata lumea cand iti e foame.
nu bag link ca nu vreau in concurs
da si tu la cei care au nevoie, ca-s multi

Multumirile mele merg la Bogdan, care desi m-a cunoscuse de 5 zile a stiut sa ma imbarbateza si sa-mi faca si o recomandare pentru un nou job, nu de alta dar stateam pe margine deja de 6 luni, fara bani si fara o directie anume.

Povestea urmatoarea am auzit-o la frate-miu, plecat in Grecia de multi ani, cei care au plecat de mult stiu ce inseamna sa treci granite fara acte si cu frica in san ca o sa fii prins, in scenariul cel mai frumos.
In perioada respectiva aveam un vecin care era calauza pentru astfel de calatori clandestini, care s-a hotarat sa-si scoata si prietena din tara in aceleasi conditii, doar ca saraca fata n’a ajuns bine la destinatie ca a si fost vanduta la proxeneti. Circul asta se intampla in plina strada intr-o localitate mai mica din Grecia populata de multi romani, si cum saraca fata incepuse sa planga si sa-si smulga parul din cap, se prezinta in toata distractia asta un tanar roman care a avut pretentia sa cumpere el fata.
A cumparat-o de la proxeneti cu 1500 euro, s-a casatorit cu ea si traiesc fericiti si acum.

Simona, cred ca multi nu stiu cum sa obtina linkul spre postarea directa. In primul rand trebuie setata ca publica, altminteri e posibil sa nu o vezi daca nu esti prietena cu ei. Apoi se duc cu mouse-ul pe wall-ul lor, la postarea respectiva, pe ora la care au dat share-ul (uneori apare ora, alteori ziua, in functie de vechimea postarii), apare chiar dedesubt, sub nume. Se da click pe linkul respectiv si cand se reincarca fereastra apare doar postarea, cu linkul aferent. Acel link se posteaza aici, nu linkul la profil, ca pana se face validarea participarilor, mai pot posta o mie de chestii si nu sta nimeni sa faca politie la ei pe wall.

Sunt mulți oameni buni pe lumea asta…o să menționez și eu câțiva, sper ca ei să se regăsească aici și să știe că n-am uitat binele făcut! Unele sunt simple gesturi dar ce gesturi!

1999 : eram a treia admisa pe locurile fără taxă, pe primele două locuri erau doi studenți din oraș așa că după 3 zile petrecute pe holurile facultății, mi-au dat cu chiu, cu vai, un loc într-un cămin de elevi de la marginea Sibiului dar tot era bun! Am cunoscut-o pe Anca, și ea din alt oraș, ea n-a primit loc nici macar în căminul de elevi dar avea o mătușă în Sibiu la care putea să stea până rezolva problema cazării. Mi-a dat nr de telefon al mătușii ei, s-o caut în octombrie, după ce ne vom fi cazat fiecare. În ziua stabilită, cu patru papornițe uriașe, cu de toate în ele și însoțită de fratele meu, am venit în Sibiu, să-mi ocup locul la cămin. Eram așa de emoționată 😮
Pe drumul spre cămin, m-am întâlnit cu unul din studenții care se ocupau de cazare. Mi-a spus că locul meu în cămin a fost dat altcuiva(nu plătisem mită) așa că n-aveam unde să stau. Se întuneca, fratele meu trebuia să plece acasă, nu mai aveam niciun fel de emoții. Am sunat-o pe mătușa Ancăi, o femeie pe care n-o văzusem niciodată, o necunoscută total…și i-am spus cine sunt și ce mi s-a întâmplat. Peste 20 de minute, eram la ea, m-a primit cu tot cu bagaje, fără să mă întrebe prea mult. Mi-a oferit cazare, și masă, și-o baie caldă fără să mă fi cunoscut. A doua zi, a venit Anca în Sibiu, își găsise gazdă și m-a luat cu ea, am devenit prietene la cataramă vreo 2 ani de zile. Nu s-a terminat cu happy end între noi dar așa e și viața, nu?
2001 : bursa nu-mi ajungea pentru toate cheltuielile, ai mei mă ajutau cu tot ce puteau. N-aveam decât o pereche de pantofi dar ce dicționar bun aveam cu mine 😆 Din când în când, duceam pantofii la cizmar, să le mai fac câte o reparație 🙁 mi-i reparau fără să-mi mai ia bani…(acum râd dar așa am ajuns dependentă de pantofi). La sfârsitul anului, nu mai aveam iar unde să stau, pierdusem și-o așa zis mare dragoste 🙂 Mi se stricaseră și pantofii de tot dar cui ii mai păsa? aveam dicționar! Când nu mai aveam nicio speranță, m-a sunat Elena să mă întrebe dacă nu vreau să stau cu o prietenă de-a ei, undeva în cartier cu ea…Chiria era modică și fetele minunate! A fost cel mai grozav an de facultate! Am rămas prietenă cu Elena, ea a plecat în Spania, ne-am vazut la nunta ei, după 4 ani de cand terminasem facultatea și i-am fost domnișoară de onoare, apoi ne-am mai văzut o dată dupa 5 ani, când am născut…E cea mai grozavă prietenă din lume!
Tot în 2001, când plecam din Sibiu, iar încărcată de bagaje(story of my life) și n-aveam bani de taxi să mă duc la gară, o fată, studentă ca și mine, m-a ajutat cu bagajele care-ar fi cocoșat pe oricine și m-a dus la gară, deși ea avea altă destinație în ziua aia și nu era nici ea vreun ditamai omul. M-a ajutat la greu. Îi mulțumesc și acum deși nu stiu cine e. O fată de prin Moldova noastră.
2010 : revin în Sibiu, mă angajez aici și în prima zi de lucru, uit să-mi iau de mâncare. La pauză spun că nu-mi e foame deși de emotii și de greu aș fi mâncat și pietre. O colegă și-a făcut sandvișul pe jumătate pentru mine…că ea oricum ar fi la dietă! Of! Ce recunoscătoare i-am fost!
2011 : sunt gravidă și mi-e zilnic atât de rău că nu vreau să mănânc dar trebuie, pentru copil. Și colege, de vârsta mamei mele, cu copii de vârsta mea, îmi aduc în fiecare zi la lucru, sucuri de fructe, pline de vitamine, mâncare ușoară, gătită, cireșe în decembrie 😀 Cum să nu fie o lume așa de frumoasă și oameni așa de buni pe lume?
2013 : la plimbare cu prichindeaua pe centru, primim de la un cuplu cu o fetiță mai măricică, un balon fabulos.
2014 : la plimbare cu prichindeaua pe centru, dăm și noi un balon fabulos unei fetițe mai mici, atâta bucurie! 😉

Eu sper doar ca binele facut sa se intoarca…
Sunt multi oameni frumosi care mi-au facut bine in viata. As fi vrut doar sa le pot multumi la momentul respectiv, insa stiu cu siguranta ca nu am facut-o suficient.

Intamplarea care imi vine in minte de fiecare data cand ma gandesc la un om care m-a ajutat dezinteresat (desi repet, sunt multe pe care probabil nu le-am constientizat suficient) este legata de o tractare de masina.

Era o ploaie torentiala si am nimerit cu masina intr-o groapa acoperita cu apa, undeva pe niste coclauri unde era in constructie un cartier rezidential. Si m-am dat jos din masina incercand sa o imping. Evident inutil. M-am rugat de cativa muncitori care se adaposteau de ploaie sa ma ajute la impins masina. Mi-au ras in nas si mi-au spus “Pe ploaia asta, doamna ? Vreti sa ne udam?”
Dupa 10 minute de eforturi inutile m-am auzit strigata de un sofer pe un microbuz care mi-a spus – “Eu va tractez” Si a reusit sa scoata masina din groapa respectiva.
I-am multumit cu lacrimi in ochi si i-am intins o suma de bani, incercand sa ii platesc pentru ajutor. Nu a vrut sa primeasca banii desi am insistat. Asa ca acum inca ma rog pentru sanatatea omului respectiv, care a fost atat de frumos sufleteste.

Si mi-am amintit apoi ca in urma cu multi ani, cand eram tineri si nelinistiti, m-am rugat de un prieten sa tracteze doi necunoscuti care ramasesera impotmoliti in padurea Baneasa. Stiu ca m-a bombanit cateva minute ca isi strica discul de ambreiaj. Mi-a facut pe plac pana la urma si i-am scos pe oameni la liman.

Si peste foarte multi ani, cand am ajuns in aceeasi situatie, am realizat ca uneori binele se intoarce.

Și link-ul meu, cu mulțumiri Laurei, nici eu nu știam 🙂

https://www.facebook.com/adriana.m.paros/posts/10203741820616887

O faptă bună?

Cred că atunci când un prieten mi-a împrumutat cu seninătate ultimii bani pe care îi mai avea (și din care trebuia să trăiască până la sfârșitul săptămânii…asta fiind luni) doar ca eu să-mi cumpăr o prostie de brățară 😳
Am aflat asta mai târziu, iar „prostia de brățară” a devenit o brățară foarte valoroasă…. Brățara prieteniei, cu adevărat!

cred ca ar trebui sa scriu 20 de pstari ca sa ispravesc cam jumatate din oamenii frumosi pe car ei-am intlnit si povestile minunate care le-au insotit.

ieri primesc un mesaj de la o fosta eleva;doamna, v-au sosit medicamentele,ca am citit ca nu le puteti lua din tara .cate? o sa vedeti.
azi ma vad cu ea dupa 15 ani si primesc 6 cutii……………..si nu a vrut sa imi ia bani.
mai aveam fix 5 pastile si bani sa imi cumpar deloc spre nimic.
a fost una din cele mai bune eleve de ale mele………

si povestea medicamentelor mele e lunga……..oameni cu care nici macar nu m-am cunoscut in viata reala sau care imi sunt f apropiati, imi fac din cand in cand,fara sa cer, cadou medicamentele care imi fac viata respirabila:Maia, Maria, Laura, Andreea, Arcadia………….

ne luase foc casa.tata era singur.in 5 minute curtea era plina…………nu disparuse nici macar un fir de ata din toate lucrurile.vecinii venisera si stinsesera focul cu o mobilizare exemplara,scosesera lucrurile si le pazeau……….

dedeam examen la master.casa se reconstruia ,dupa ce luase foc.dormeama pe unde apucam, banii se duceau toti in casa.plecam dimineata sa invat pt admiterea la master pe unde apucam. o vecina cu un suflet cat cerul isi daduse seama ca o ducem rau si zilnic venea la poarta si spunea;uite niste carne, cartofi etc am luat prea multi/ai mei nu manaca,ca sunt mai simandicosi. in realitate era o intelegere……………………..acum 4 zile acea femeie a implinit 100 de ani, o suta de ani in care nu s-a certat cu nimeni, in care a avut o prietenie de 75 de ani cu prietena ei din copilarie si in care a ajutat pe toata lumea.

toti doctorii mei minunati

o noapte de minus 20 de grade.trenul intarzie 4 ore. o femeie ma cheama sa dorm la ea. accept. imi face o masa regeasca, pachet pt toata a doua zi …………….

nasc.toata sarcina nu am putut manca,am stat doar pe perfuzii. o asistenta imi cumpara in fiecare zi un covrig,ca stia ca la asta poftisem toata sarcina.

tot cand construiam casa
era saptamana mare si ma tot rugam ,Doamne zic, cu ce sa facem Pastele?
cand ies din Biserica, ma suna o f buna prietena sa ne intalnim. si au fost si miel si vin si de toate.

tatiana stepa ,cea mai buna prietena a mea
primeste cu mari interventii o cutie cu cantastim,ca avea cancer. mi-o da mie,ca ea “mai are”. dupa ce o fac, aflu adevarul,dar tatiana, cu sufletul ei imens, rade si spune:fatalica, pai aratai mai rau ca mine.a fost din ratiuni estetice.

31 decembrie
ratacim cu masina prin zapezi.ne oprim la un restauran in Pui.comandam. bucat ebune. din partea casei un platou cu de toate. cand sa platim,surpriza, nu ne-au luat banii………………ca era noaptea de revelion.

ma operez si imi scoate apendicele.la anestezic fac reactie alergica, ma duc scurt la bunica. medicii sunt persuasivi si ma cheama inapoi.revin,dar nasol. o noapte intreaga doamna Steliana a stat la capataiul meu.am vomitat de peste 10 ori. m-a schimbat, m-a ajutat. nu ma mai vazuse pana atunci.

vara si toamna trecute,de cosmar,cumplite, groaznice.
au fost nist eoameni care m-au ajutat enrom: directorul de la biserica, Simona, Maia, Cerasela, Miena, Arcadia, Cristinele, gaza,Iustin………………….un mail, un telefon cand nu mai stiam pe unde sa o iau,Doamne cat de mult au contat!

azi
duc cu gesturi automate biposiile la reinterpretare la o somitate recunoscuta in afara.
tremuram.am vomitat la propiu. urasc spitalele.de 18 ani caut un diagnostic.
dr avea reputatia unei persoane dificile.
cum sa spun?
atat de calda,de calma, de zambitoare, nu am vazut pana acum.eram la anatomopatologie.
m-a luat de o parte,a vorbit, mi-a datincredere.
doamna doctor, va multumesc.a contat enorm.

Irina Bucur, alergolog
povestea noastra a inceput acum 6 ani,cand am ajuns a doua oara la ea.era in noiembrie 2008.
a pus intuitiv diagnosticul corect,a citit de Craciun, a studiat, a adunat informatii despre bolile mele intre Craciun si revelion…………….si de atunci e o poveste frumoasa,scrisa de un om frumos,care a vorbit la telefon pe banii ei,sunand la SMURD dupa ce am avut primul accident de masina,care raspunde la telefon ori de cate ori o sun sau ea insasi lamureste medicii ca bolile alea despre care vorbesc nu sunt psihice,ci sistemice, hematologice,care mi-a fost alaturi toata sarcina,care mi-e alaturi mereu si ma sprijina neconditionat,care nu are orgolii profesionale si e gata oricand sa comunice cu toti colegii de breasla.cred ca a inceput sa faca deja parte din familie.

Sunt niste oameni pe lumea asta pe care ii voi iubi vesnic. Oameni care m-au scos din abisul depresiei, oameni care m-au ajutat, iubit si sustinut neconditionat!
Dar pe langa oamenii astia pe care ii cunosc indeaproape imi aduc aminte si de tine Simona.
Mi-aduc aminte de o perioada in care finantele mele nici macar nu se apropiau de limita existentei.
Atunci tu, Simona, ai postat pe blog un soi de concurs in care premiile constau in invitatii la BestFest. Imi doream tare mult sa ajung, aveam nevoie d eo gura de aer si de cateva ore in care sa uit de mine in real, dar nu imi permiteam nici macar o tigara, daramite biletul la festival. Mi-am luat inima in dinti si ti-am spus asta intr-un mesaj privat pt faebook, pt ca sincer mi-a fost rusine sa o spun public! Atunci tu ai luat legatura cu Cristi Manafu si mi-ati facut cadou o invitatie!
Iti multumesc Simona, un gand bun il vei avea intotdeauna la mine si te mai rog acum un lucru. Da-mi pe mail sau pe facebook adresa la care as putea sa iti trimit micul meu cadou! Mi-ar face o deosebita placere! Te sarut cu drag suflet frumos :*