Trei salopete o așteaptă pe-a patra

Trei salopete am purtat până acum, în toată viața mea. Prima a fost bleumarin, cu o dunguliță albă și una grena și era parte dintr-un costum de ski, compus din salopetă și geacă. Mă simțeam ca dracu în ea, pentru că mi se părea că mă face grăsuță. Nu, nu grăsuță, imensă. O purtam într-o vreme în care nu prea aveam haine, inclusiv la școală, și muream de rușine. Mă prelingeam pe lângă pereți, în speranța că nu mă va observa nimeni. Ajunsă în clasă, mă instalam în bancă și încercam să nu mă mai ridic de acolo toată ziua, nici măcar ca să merg la toaletă. Mă rugam de ai mei să nu mă mai oblige să o port, dar nu prea existau alte opțiuni, așa că am tot trăit rușinea până când au făcut rost de niște bani, cu care mi-au cumpărat niște geanși. A fost ziua eliberării definitive, nu am mai purtat niciodată acea salopetă de ski, dar, de uitat, nu am reușit să o uit. O vom numi Salopeta -Rușine. Din fericire, nu am poze cu ea.

A doua salopetă din viața mea a apărut prin liceu. Era subțire, de vară, albastră, cu pantaloni scurți, fermoar de sus până jos, șnuruleț la mijloc și glugă. Prietena mea, Oana, avea una identică. Mergeam împreună în vacanță la Sinaia și ne îmbrăcam la fel. Un prieten mai mare, care avea sarcina să aibă grijă de noi, ne plimba pe munte, prin curtea Peleșului sau prin Parcul Cazinoului și ne făcea fotografii. Noi ne prosteam în toate felurile, ne distram și nu ne deranja de niciun fel că suntem îmbrăcate la fel, ca două maimuțe adolescente. A fost singura dată când am crezut că îmi stă bine într-o salopetă, după care am decis că trebuie să le ocolesc cu orice preț, pentru veșnicie. Nu am uitat salopeta albastră scurtă, așa cum nu am uitat-o nici pe cea bleumarin, de ski, doar că de ea mă leagă amintiri bune. O vom numi Salopeta – Prietenie.

A treia salopetă a fost obligație de serviciu. Era tot albastră, dar de muncitor, și am purtat-o, timp de o zi, pe un șantier. Lucram la Academia Cațavencu și mă apucasem să încerc meserii, descriindu-mi experiențele într-o serie de reportaje. Primul a fost despre cerșit, al doilea despre cum e să fii chelneriță, al treilea despre cum e să dai cu trafaletul și să torni betoane, ca muncitor în construcții, după care n-a mai fost niciunul, pentru că mi-am dat demisia. Am păstrat ca amintire salopeta de muncitoare în construcții, până m-am mutat în alt apartament și a dispărut la sortarea bagajelor. O vom numi Salopeta – Experiment.

A venit momentul celei de-a patra salopete din viața mea, cea care mă va scăpa de convingerea că nu îmi stă bine în acest gen de articol de îmbrăcăminte. Mi s-a arătat acum puțină vreme că îmi trebuie, deși luasem cândva o decizie pentru totdeauna. Pentru că de-aia există hotărârile astea definitive, ca să le încălcăm. Mi-a luat ceva să găsesc o salopetă care să îmi placă, dar cred că am identificat-o. E neagră și e sport. O vom numi Salopeta – Vindecare. Tadaaaam…

După ce mă voi obișnui cu asta sport, mă arunc la următorul nivel, salopeta elegantă.

Vouă vă plac salopetele?

Acest text este parte dintr-un parteneriat cu EMAG.