Chiloții lui Prigoană vs. lipsa de chiloți

Chiloții lui Prigoană vs. lipsa de chiloți

De acum 2 ani, din Dilema. Pe vremea aia, nu existau pitici porno, iar Nikite dezbrăcate încă nu văzusem. Ce mi se părea atunci nasol pare, pe lângă ororile actuale, de-a dreptul diafan. Am recitit textul și m-am crucit literalmente. Ce probleme aveam, auzi! Mare chestie o poză cu Prigoană în chiloți, pe prima pagină […]

Ia inelu’ de logodnă, neamule!

Bună ziua și bine m-am întors din vacanță. Până mă mai dezmeticesc eu, iată un site simpatic: Pentru vedetele noastre de parte feminină, care fac și desfac logodne, s-ar putea să fie și folositor. Totul e să convingă cât mai mulți fraieri să le ofere inele scumpe. Și modele vandabile, desigur.

La mulți ani, tataie!

În pârnaie, desigur! Până atunci, sărbătorim 13-15 iunie cu o poză din arhiva redacției Caţavencu, găsită cu ocazia recentei renovări:

Pls, în plm!

Am primit acest comunicat de presă de la Humanitas. Uitați-vă la subject, apoi mulțumiți-i lui Dumnezeu, în numele fetei care l-a expediat, că persoana care i l-a trimis ei, cu rugămintea să-l redirecționeze către presă, n-a scris, în loc de “Comunicat librarii Oana Pellea de trimis la presa, pls, cu subject “Miercuri, intalnire cu Oana […]

Cine sapă groapa altuia rămâne fără sapă

Cine sapă groapa altuia rămâne fără sapă

N-o să ghiciți niciodată ce am văzut ieri, pe aeroportul Otopeni, înainte de a mă îmbarca spre Nisa, în borcanul cu obiecte reținute de controlorii de securitate. Pe lângă bricege, sticle de acetonă, forfecuțe de unghii și alte chestii interzise în avion, am văăăzuuuut O SAPĂ! Jur! Era doar partea metalică (fără coadă deci) și […]

Sex pe plajă

Salutare, tot din vacanță vă deranjez: De la Sorin Deleanu am primit poza meniului dintr-un restaurant bulgăresc. Citiți cu atenție, dacă vreți să aflați cum au tradus bulgarii în românește “sex on the beach”:

Se poate mai jenant?

Știu că lumea vorbește despre alegeri, EBA, Vadim, Becali și Parlamentul European, dar eu am găsit în Inbox o trimitere către un articol de tabloid care m-a lăsat cu gura căscată. Citiți și voi declarația detaliată a Oanei Lis despre cum și-a “consumat noaptea nunții”, după care lămuriți-mă și pe mine: se poate mai penibil […]

NOU! Manechine-porno

Nu e vorba de manechinele vii, ca Elena Băsescu și Monica Columbeanu, ci de alea de plastic, care s-au născut și trăiesc prin vitrine. Revoluția porno a început și în acest domeniu. Dovada: în magazinul Unirea, unele manechine și-au dat deja nădragii jos: P.S. În perioada 4 – 19 iunie, sunt practic în ceea ce […]

Lili Sandu are site cu iepurași

Serios. Dacă intri pe site-ul lui Lili Sandu, te trezești față-n față cu un stol de iepurași care țopăie fără oprire. Din păcate, în poză stau cuminți, dar puteți să-i vedeți în acțiune dacă intrați pe site. De ce iepurași și nu păsărele, fluturași, musculițe sau gândaci de bucătărie, numai Lili Sandu ar putea să […]

Un imn pentru gâștele capitalei

Un imn pentru gâștele capitalei

Înțeleg că edilii capitalei vor să cumpere de 140.000 de euro rațe, gâște, lebede și păuni, ca să le dea drumul să zburde prin parcuri. Frumos. Dacă tot e criză și nu mai are românul bani să meargă la restaurant, măcar în parc să poată găsi ceva bun de mâncare. Firmei de la care vor […]

Romeo și Julieta de la ora 5

Romeo și Julieta de la ora 5

O știre de la ora 5 de ieri sună cam așa: El și ea se iubeau de 8 ani. Urmau să se căsătorească în toamnă. El era plecat la muncă, în Italia. Ea era speriată să nu-l piardă. Îl suna tot timpul, să se asigure că totul e OK. L-a sunat și în timp ce […]

Dulciuri pentru grăsuți

Am găsit un site, retetedulci.ro, o rețetă dulce pentru cei cu probleme de obezitate: Slab. Nu s-a muncit deloc la site-ul ăsta. Păi, unde-i celebra rețetă de apă plată cu lămâie, dulcele permis în orice cantitate tuturor dolofanilor?

Lili, ești sigură că te-a cerut de nevastă?

Ce-mi plac titlurile de genul celui de mai jos! Nu că sunt mișto? Pui un titlu d-ăsta și te-ai scos. Important e să-l alegi pe cel mai bun. La textul ăsta cu Lili, de exemplu, cred că s-a pornit de la o listă foarte lungă: Lili, ai împlinit 30 de ani? Lili, ți-ai serbat ziua […]