A văzut cineva creierul meu pe undeva? De câteva zile îl caut. Pe sub pat, prin dulapuri, prin toate locurile care îi plac pisicii, căci, fină cunoscătoare fiind, e clar că știe să aleagă cele mai bune ascunzători. Nimic, nema, nada, e dispărut cu desăvârșire. Într-o zi mi s-a părut că zăresc niște firmituri de sinapse […]
Articole ce conțin cuvântul cheie 'creier'
Cei mai buni neurochirurgi din România vor să îi învețe meserie și pe alții, fără teama că le-ar putea lua locul
Acum câteva luni făceam un interviu cu Carmen Cănănău, doctoriță româncă specializată pe imagistică și angajată la cea mai prestigioasă instituție medicală din Suedia, Spitalul Universitar Karolinska. Îmi povestea experiența ei traumatizantă, de 10 ani, în sistemul românesc, dar și cum arată lucrurile în lumea în care e ea acum, una în care medicina se […]
“Am dat o rețetă de lasagna în timpul operației pe creier”
Poate ați mai citit prin presă sau chiar la mine pe blog despre operația pe creier cu pacienta trează, de la Brain Institute. Iată povestea și din perspectiva pacientei Denisa Bucur, o tânără de numai 26 de ani, care lucrează într-o bancă și vorbește patru limbi străine: engleză, franceză, portugheză și latina — pe care […]
Gânduri în imagini, drame umane şi bloguri pe hârtie
Sau ce vă mai recomandă blogul roz: Niște cercetători de la Berkeley au reușit să captureze activitatea vizuală din creierul uman și s-o reproducă sub formă de clip video digital. De aici până la transformarea în film a gândurilor oricui nu mai e mult. Mi se pare spectaculos. Detalii aici. Colegul Radu Crahmaliuc a scris […]
NOU, DE CRIZĂ! Şniţele de aur
Ei, poftim. Într-o zi, o să se facă implanturi de creiere din aur. Şi o să fie coadă.
Confesiunile unui cafegioaice
Cica doua cesti de cafea pe zi ne fac mai destepti, pentru ca cresc viteza de transmitere a informatiilor spre creier, concentrarea, atentia si eficacitatea. A, da? Pai, in cazul asta, permiteti-mi sa ma prezint: Ma numesc Einstein, pentru ca beau cam cinci cafele, zilnic! Cu cine am onoarea?