Skip to content

Românul s-a născut suspect

2010 June 8 at 1:55 pm

by Simona Tache

Unul dintre cele mai bizare paradoxuri ale poporului meu se naşte din relaţia lui cu ideea de hoţie. Pe de o parte, leagănă la pieptu-i puzderie de mari prădători, le dă să sugă euroi direct de la ţâţa bugetului, iar la felul doi piure de afaceri cu statul, le prinde moţul cu fundă roşie, ca să nu-i deoache, Doamne fereşte, coana Justiţica şi n-are inimă să le dea cu ardei iute pe suzetă, ca să-i dez­veţe să mai bage-n gură ce-au furat. Pe de altă parte, e de-o vigilenţă cum n-am mai întâlnit la nimeni faţă de po­ten­ţialul mic găinar, care poate răsări de oriunde.

N-am văzut şi nici nu trag speranţă c-o să văd vreodată puşcării burduşite cu mari căpcăuni înghiţitori de autostrăzi sau cu mari magicieni ai licitaţiilor, dar văd, în fiecare zi, în ochii conaţionalilor mei spaima, tremurul, groaza de a nu fi furaţi.

Văd clame de păr legate cu lanţuri de raft, în magazinele de clame de păr, carcase goale de telefon mobil expuse în locul telefonului şi laptop-uri bătute în piroane, în magazinele de profil, camere de filmat clientul până-n colon, mai peste tot, şi bodyguarzi nemiloşi, gata să-ţi facă oricând un tuşeu rectal, ca să-ţi scoată de-acolo un eventual borcan cu maioneză şmanglit (sau, mă rog, dacă ai ascunzişul mai mare, o casoletă de icre, 200 de grame de parizer şi-o pâine feliată).

În timp ce marii rechini se plimbă cu limuzine de aur, poartă şosete de aur, mănâncă parizer de aur, se şterg cu hârtie igienică de aur, şi-au umplut toate cuscrele de-a 14-a spiţă de averi pe care urmează să le moştenească, şi-au uns copiii ne­născuţi consilieri prin ambasade şi nu-i întreabă nici dracu’ de sănătate, noi, ăş­tialalţi, fraierii, suntem trataţi de către alţi fraieri, la orice oră din zi şi din noapte, ca nişte potenţiali infractori.

Dacă intri într-o farmacie, tataia bodyguard-ul
(toţi bodyguarzii de farmacii au vârsta pe care-o avea Gică Petrescu, Dumnezeu să-l ierte, înainte să moară) te va fixa încă de la primul pas c-o privire suspicioasă. După care va începe să te alerge prin incintă ca-n scenele de amor din filmele indiene, doar că nu pe după pomi, ci pe după rafturi. Dac-ar avea câine, pun pariu că l-ar pune să-ţi miroasă o şosetă, după care l-ar asmuţi să te urmărească până-n mormânt. Dacă ciordeşti vreo bucăţică de leucoplast de pe raftul de reduceri, după care fugi să te îngropi împreună cu ea? Sau vreo aspirină şi ţi-o ascunzi în nas?

Dacă intri în vreun magazin de, să zicem, articole sportive şi ai un rucsăcel în spate, te poţi trezi că-ţi taie calea două gorile lobotomizate, care te anunţă cu voce răguşit-ameninţătoare: „Nu aveţi voie să intraţi cu rucsacul!“. Degeaba explici că rucsacul ăla e un fel de poşetă, în care îţi ţii şi laptop-ul, şi portofelul, şi telefonul, şi cheile de la casă, prin urmare nu-l poţi abandona pe un raft neasigurat, la intrarea în magazin, gorilele o ţin pe-a lor. Vezi cum le zvâcnesc venele pe tâmplă şi simţi că se apropie momentul în care o să-ţi iei un cap în dinţi.

Dacă vrei să intri într-un megamarket, tre’ să te laşi mai întâi sigilat în plastic. Se începe cu geanta, dar, la o adică, poţi fi sigilat cu totul şi să ţi se lase doar două găurele pentru ochi şi una prin care să scoţi mânuţa cu care îţi vei alege produsele.

În fiecare dintre noi, ăştia, fraierii de rând, zace un potenţial hoţ de care semenii noştri se simt obligaţi să se apere. Cu cât se fură mai tare cu milionul de euro, cu atât măsurile pe care prostul de rând le ia împotriva prostului de rând sunt mai dure.

Într-o zi, cât de curând, ne vom trezi că toate magazinele şi magazinaşele s-au înconjurat de garduri electrice păzite de pitbulli flămânzi. Ca să ne ţină departe de rafturile lor, cum e şi normal.

Related posts:

25 Responses Post a comment
  1. June 8, 2010 14:55:21

    Ufff… eu m-am furat singur de nenumărate ori… Dar nu m-am prins niciodată!

  2. NINA GONTA permalink
    June 8, 2010 15:22:44

    Romanul s-a nascut.. HOT ! PUNE IN BUZUNAR LA ALTUL SI ASTEAPTA SA I SE PUNA SI LUI.. o hotie generalizata , care mai mult , care mai putin , dar se fura.. Este un obicei al neamului . Cred ca ati luat-o de la tigani , care va stau in preajma de secole .. Dupa .. filosofia lor de viata , tot ce este pe acest pamant , LE apartine , si daca nu li se da , iau cu forta.. Asta le este educatia si mentalitatea.. Cititi despre aceste lucruri in cartea lui Dragan “Ion Antonescu”.

  3. Adi permalink
    June 8, 2010 15:31:39

    Titlul e cam interpretabil : sare Vadim pe tine sa-ti zica ca pui in discutie etnogeneza . Pune “Romanul moare suspect” si te va felicita : “Aveti dreptate , doamna Tache ! Ungurii sunt de vina . Daca n-ar fi ei , romanii n-ar muri , caci tot ce-i romanesc nu piere .”
    Sau pune ceva de genul : “Romanul s-a nascut corect” , se stie ca tiganii fura , noi suntem de-o cinste ireprosabila . Sau “Romanul s-a nascut select” , adica mai rar ca noi cineva , bobocule . Sau , ca s-o spunem pe-aia dreapta , fara falsa modestie , “romanul s-a nascut perfect” . Eventual , “romanul s-a nascut (in) direct” ca din 2847 de servicii speciale care ne supravegheaza macar unul a surprins in direct momentul care il priveste pe fiecare dintre noi . Sau , poti spune : “Romanul s-a nascut erect” si sa vezi cum macho nostri isi vor umfla pieptul cu mandrie aprobandu-te – “asta asa e , pana mea” !

  4. NINA GONTA permalink
    June 8, 2010 15:42:39

    CHEC cu nuca : ingrediente : 2-3 oua, 100-150 gr de margarina / cea mai buna pt copt este “unirea”/, 1 ceasca mica de zahar, 1 plicilet zahar vanilat,1 pliculet de zahar cu aroma de rom, scortisoara, coaja de portocala , /se poate si fara astea 3 de la urma../1 pahar de miez de nuca, 200 gr smantana, 1 lingurita bicarbonat de sodiu, faina 2-3 cesti mici ..
    Modul de preparare: se freaca ouale cu zaharul , zahar vanilat , zahar cu aroma de rom, scortisoara, coaja de portocala …pana se omogenizeaza , se adauga smantana , apoi faina pana se face un aluat moale cat sa se poata mesteca cu o lingura de lemn , adica ca o smantana groasa , se adauga nuca faramitata cu citorul/facaletul/, se agauga bicarbonatul de esodiu .. Pe tava /forma unsa cu putin ulei se toarna coca si se lasa sa se rumeneasca bine/ depinde de cuptor si de intensitate cat se va lasa, de la 20- 30 min sau mai mult./ Se probeaza cu un betisor. Daca pe betisor nu se ia aluat, inseamna ca e gata .. Se rastoarna/pune pe o tava, se orneaza cu zahar pudra si/sau cu cocos , sau fara nimic .. Pofta buna !! .. la ceai cu chec !

  5. June 8, 2010 15:51:10

    Mooamaaa, Simona, ce text dur! Numai capete in gura, tuseuri rectale, tremur si groaza (asta o fi un fel de ‘shock and awe’, bag de seama).
    De avut dreptate, ai. Pe mine ma irita cel mai tare stampila aia pe care ti-o pun la metro pe factura, dupa ce te inspecteaza la carutz. I-am intrebat daca si in Germania fac la fel, da’ nu mi-au raspuns.
    Poate asa o trebui procedat si cu hotii ai mari, sa lase ei la intrarea in guvern/parlament toate buzunarele, toate conturile, toate rudele si sa le primeasca inapoi la iesire. Plus sa-i inspectam la carutzul cu efecte personale si sa le punem o stampila.

  6. Cucuzaurul permalink
    June 8, 2010 15:57:05

    In liceu, o colega de clasa, fata cu situatie buna, fura lingurite de la cofetarie – uite-asa, nu se putea abtine :smile:
    Asa ca ce sa mai vorbim …

  7. Cucuzaurul permalink
    June 8, 2010 16:00:14

    … romanul s-a nascut de fect

  8. Ana T permalink
    June 8, 2010 16:22:15

    La supermarket nu stiu cum e, ca nu am, dar din curtea proprie mi-au furat unii bicicletele copiilor. Pe bune ca a fost mai frustrant decat furturile “căpcăunilor înghiţitori de autostrăzi”.

  9. Sandman permalink
    June 8, 2010 16:25:29

    Toleranta la furt scade direct proportional cu apropierea de buzunarul propriu .

  10. June 8, 2010 16:45:04

    tin sa adaug, din experienta personala (Kaufland Botosani) :
    -bauturile mai scumpe de 40 lei sunt inlocuite de bonuri sau cutii (cu care revendici produsul la iesire)
    -diferite electronice sunt inlocuite de carcase (nu ai cum sa afli ce cumperi decat dupa ce ai trecut de casa)
    -personalul de paza (din specia “Badigardieni”) au denumirea de “Delta Force” (cu toate ca sunt imbracati in niste salopete mult prea largi de culoarea sfeclei)

  11. Carefoură permalink
    June 8, 2010 17:07:42

    Simona, imi place cand te-nervezi. Tigani e de vina ca zice ca e rromani.

  12. cruela de vila permalink
    June 8, 2010 17:50:08

    Ana T: vrei sa-tzi zic io de chilotzii furatzi da pa sarma de rufe? :mrgreen:

  13. Ana T permalink
    June 8, 2010 18:04:29

    @cruela, de aia n-am mai zis, ca mi-e rusine. Da’ sa stii ca-mi fura si prune, si uitasem de ele…

  14. Timona Sache permalink
    June 8, 2010 18:30:52

    @incultu:poate ai vrut sa zici ca de fapt “zbandigarjii” se numesc “Delta Farce” sau “Delta Fart”.Pe de alta parte ai incercat sa te dai la unul din ala?Se caca pe el de frica daca-l impingi in zona gatului,iti spun din esperenta!

  15. June 8, 2010 18:39:16

    N-am incercat deoarece
    1) nu sunt o persoana violenta (cu siguranta l-as fi dovedit pe ala)
    2) au mentalitate de haita dar, fata de lupi/caini, sunt dotati cu statii si in 2 minute cred ca as fi fost dovedit numeric.

  16. Timona Sache permalink
    June 8, 2010 18:43:21

    @incultu:oricum in doua minute esti tirat de mult.Dupa ce l-am busit pe taranoi,intr-un minut eram plecat si cu masina,asa ca ne pisam pe statiile si haita lor.

  17. Timona Sache permalink
    June 8, 2010 18:45:29

    @incultu:vad ca ai pomenit de kaufland BOTOSANI.Ia intreaba pe acolo de unul Mula de la Rapsodia(pana in ’89).Ia vezi,gasesti descrieri? :grin:

  18. June 8, 2010 18:48:21

    esti violenta…cea mai buna solutie e sa nu ai treaba vreodata cu vreun specimen din asta…care detine 2 clase mai mult ca trenul…

  19. June 8, 2010 18:50:21

    nu-mi spune de Rapsodia!!!
    Bunicuta mea impreuna cu mama si matusa au facut cariere pe acolo!
    Sa nu mai zic ca si eu la 17 ani am lucrat vreo 3 luni pe acolo…

  20. dana permalink
    June 8, 2010 22:01:03

    ai mare dreptate!realitatea e dura.in copilaria mea majoritatea tiganilor erau foarte murdari, miroseau oribil,furau,erau asezati intotdeauna in ultima banca.am avut un singur coleg tigan care era frumos imbracat , curat ,inteligent si respectuos,dar extrem de suspicios.credea ca toti suntem dusmanii lui.dupa revolutie am descoperit tigani infinit mai curati decat multi dintre romani.sunt bine imbracati,folosesc parfumuri scumpe,haine de firma,dar au ramas in continuare suspiciosi….se simt discriminati,desi nu e cazul….au locuri rezervate la admitere,sunt solicitati sa joace in filme,chiar au prioritate la TV,etc. si au multi prieteni romani.

  21. July 6, 2011 21:52:35

    Am fost la banca, acu vreo 3 ani, sa ridic niste banuti si ori am eu moaca de suspect ori tipa de acolo e prea suspicioasa de felul ei… erau vreo 300 de euro, depasea dupa cursul de schimb 10 mil, si ii predau buletinul sa vada ca eu sunt eu, dar nu i-a fost de ajuns. Pana la urma m-a crezut ca eu sunt eu dupa ce m-am legitimat parca cu carnetul de student si legitimatia de camin. :)) Nu era poza de vina, de pe la 18 ani la fizionomie nu au aparut schimbari majore. Povestea in intregime: http://bit.ly/pPY22N

  22. Valentin permalink
    July 7, 2011 14:06:57

    Inceput furtunos dar care repede se dezumfla in generalitati si gainarii. Uite, eu am curajul sa-l intreb pe Vantu, Voiculescu, Mazare, Vanghelie, Nastase, Videanu, Blaga, Vadim, Mircea Sandu cum au facut ei primul milion. Ce-i atat de greu de dat niste nume, ca sa stie si natia cum sta?
    P.S. Se plange lumea de un furuncul (gainariile de la magazine) si nu vede cancerul (mogulii)?!?!?!

Trackbacks & Pingbacks

  1. Tweets that mention Românul s-a născut suspect | Jurnal roz de cazarma si nu numai -- Topsy.com
  2. Croaţia vs. România, în două povestiri « Plimbările Irinei
  3. Cum să iei bătaie de la nenea bodyguardul de farmacie | Jurnal roz de cazarmă și nu numai

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: