Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Protestul ANAF sau cum ar arăta cu adevărat haosul

Urmărim, din redacţie, protestul spontan de la Ministerul de Finanţe şi ANAF, căruia presa i-a ataşat, printre altele, termenul de “haos”.

Deci, da, aşa e, e cam haos. Exact ăia care ar trebui să ne jupoaie pe noi de bani au intrat în grevă şi vor să-i strângă de gât pe alde Boc şi compania. Însă haosul adevărat şi definitiv, cu impecabile accente de delir, s-ar instala de-abia dacă ne-am duce şi noi, poporul, în faţa sediilor ANAF şi am începe, cu venele pulsând de nervi şi călcându-ne în picioare, să zbierăm isteric: “Vrem să plătim taxe! Vrem să ne luaţi banii!”. Înăuntru ar fi ăia care refuză să ne mai ia banii, iar afară am fi noi, ăia care vrem neapărat să-i dăm. N-ar fi funny? Hai că ar fi, io m-am distrat imaginându-mi feţele guvernanţilor faţă în faţă cu o astfel de situaţie.

P.S. În atenţia imbecililor, gen Blejnar, cărora le-ar putea trece prin cap că, prin rândurile de mai sus, am instigat în vreun fel: e o glumă, cretinilor, un exerciţiu de imaginaţie şi-atât. N-o să iasă nimeni în stradă să zbiere că vrea să dea bani, staţi liniştiţi!

86 comentarii

  1. o să cînte bittman?

  2. Fara mici si bere?! 😯

  3. revoluția fără scuipat e fîs. m-a învățat pe mine un prieten mai revoltat din fire. spit rulz

  4. ce inseamna sa lucrezi la ANAF! protestezi pe hol, la caldura, nu in piata ca nesimtitii aia de profesori

  5. simona, lozinca totala ar fi: ‘vrem sa ne luati banii si sa vi-i dati voua! ‘
    ar fi interesant ca oamenii astia se se infurie atat de tare, incat sa spuna ce stiu.

  6. ne-nedormitul (deabiatrezitul)

    Da da canta bittman, ne vedem acolo. 😆
    p.s. ia-ti bocanci grosi, eventual cizme de cauciuc daca ai 😈

  7. dacă cîntă bittman, te vezi singur acolo. și bocanci groși să-ți iei singur, chiar în gură, că eu nu am motive să protestez, sînt fericit, cum ar veni.

  8. Eee, las’ ca si Imbecilu’ a facut o “gluma” ca le aduce paturi si mincare. 😉

  9. voi i-ati ales, voi si aia 1000 din Franta.asa ca acuma, gura!

  10. simona , potoleshte-te, ca deja a inceput protestul spontan si la ministeru lu munca!
    acush iese ministru shi te nominalizeaza ca instigatoare!
    :mrgreen:

  11. cred ca guvernu vrea ia modelul bolivian!
    😉
    referitor la alimentatzia noasra, ca suntem cam anemici!
    :mrgreen:
    http://www.realitatea.net/bolivianul-din-mina-din-chile-asteptat-cu-supa-din-penis-de-bivol-de-familie_759139.html

  12. ne-nedormitul (deabiatrezitul)

    Daca esti in Romania si stai pe net la ora asta nu esti fericit, nu te mai minti singur. Si in plus prezervativele stiam ca se pun in alta parte, si ca sa te protejeze de altceva 😆

  13. ce-ţi doresc eu ţie,
    dulce Românie…

    ehei! 🙄 🙄 🙄

  14. ne-nedormitul (deabiatrezitul)

    Doar nu te provocasem nu stiu de ce o arzi aiurea. Poate vezi totul intr-o lumina galbena…bolnavicioasa 😆 . Take that shit off 💡

  15. mi-am făcut încă un fan. dacă vrei, o să îţi dau sticluţe incendiare cu mine. pe etichetă. vrei?

  16. corina, ştii ce zic gurile rele despre noi, gura pupă curul. invidia…

  17. nedo, chiar? de ce joci dublu/ toata lumea stie ca esti sef la Madame Blogary, pe facebook ai pagina cu Basescu ca fiind adorable, nu inteleg, de ce mai scrii aici?

  18. ne-nedormitul (deabiatrezitul)

    Fiindca e fericit, cum ar veni 🙄

  19. lasa-ne in amaru nostru, sa ne plingem soarta. mergi acolo la Blogary, faceti ceva, ceva pozitiv, construiti, ca sinteti pe val, lasati polemicile, faceti ceva!!

  20. ne-nedormitul (deabiatrezitul)

    Te-am julit?

  21. corina
    pentru că pot.
    pentru că am o minte deschisă.
    pentru că a fi “şef” la blogary şi a avea o pagină cu băsescu nu exclude posibilitatea de a comenta aici sau în altă parte.
    pentru că am umor.
    pentru că eu nu le spun celor care au o altă părere să mă pupe undeva.
    pentru că nu fac bancuri tîmpite cu prezervative.
    pentru că partizanatul nu este ilegal în țara asta, chiar dacă este împotriva curentului.
    pentru că partizanatul meu, mai mult de atît, e declarat și transparent.
    pentru că nu-i urăsc pe cei care au o altă opinie.
    aş putea continua cu 1000 de alte motive.

  22. Corina,care val??? one,two…three? 😯 😯 😯

  23. omule, dacă ţi-ai făcut un scop din a mă jumuli pe mine, eşti naiv. ţin la jumuleală. sfatul meu e să renunţi şi, vorba cruelei, cîntă un cîntec vesel. renunţă, pe bune. n-are rost.

  24. dar nu te inteleg. esti, ma rog, sinteti la putere. faceti ceva pentru noi! faceti naibii o autostrada CLuj-Oradea, de exemplu, sa nu-mi mai fie rusine si frica de cite ori vin acasa!

  25. ne-nedormitul (deabiatrezitul)

    Da’ ultimu’ motiv e ca “isi ajunge siesi” si nu are nevoie de nimeni 😥

  26. da pe la gilău ce-are? a fost tîrg la negreni. te-ai dus? ă?

  27. ne-nedormitul (deabiatrezitul)

    Pai ori suntem ipocriti ori nu mai suntem. Si e juleala nu jumuleala.

  28. ne-ne.(de-abia etc etc)
    postere cu mine nu am, dar dacă îmi dai o adresă, fac unul şi ţi-l trimit cu autograf. vrei şi tricou inscripţionat cu mine? aşa, gen metallica. ă? pot şi mai porn, mă fotoşopez cu ţîţe mari, cracii lungi, prezervativ, chestii, mă rog, tot tacîmul, să fii şi tu fericit.

  29. da, sigur, tătă ziua umblu la tirg la Negreni!
    păi faceți măi, centru de oras de 5 stele, la Cluj. dacă vă preocupă, cu magazine adevărate! nu cu seconduri!

  30. corina
    plăteşte taxe de 5 stele, ca munchenezii sau londonezii, şi o să ai. dacă nu, indiferent cine ar fi la putere, vin cu tine şi le spargem capetele. vorba lu udrea, îi eliminăm fizic.

  31. pfuai, cum a descoperit nedormitul singur cit de perfect e. si legal.

  32. auzi, cică a venit și Merkăloaia si ce mare fîs in Cluj. Că ăia de se stiu eu, habsburgiciiungurocii nu aveau deja mapa pe masă.

  33. va rog frumos!
    nu va convine nedormitu’ ieshitzi la proteste si la greva in strada!
    shi dupa aia dati vina pe simona!
    :mrgreen:

  34. nedo!
    da ce facti voi, pdl, pentru oras, vreau sa stiu!!!
    ca tu esti reprezentant locale, asa ca??

  35. aaa, corina
    acum am văzut întrebarea. nu joc dublu. mă exprim. a juca dublu înseamnă să îi spui unui om să te pupe undeva, iar după cîteva zile să abordezi un subiect despre o cunoştinţă comună, ca şi cînd aţi fi cei mai buni prieteni. ăsta, da, e joc dublu. sigur, persoanele de faţă se exclud 😀

  36. şi nu sînt membru al nici unui partid, nu am nici o funcţie publică, nu am contracte cu statul, nu am nimic. partizanat nu înseamnă că eşti membru al unui partid şi nici că eşti de acord cu tot ce se întîmplă în acel partid (între noi fie vorba, nici ei, membrii, nu prea se înţeleg). cînd o să intru într-un partid, în administraţie, în politică, etc., o să fii prima care va afla. 🙂

  37. hai lasa-ma. m-am saturat. iti place cum se traieste in Romania, foarte bine. esti adeptul unei cauze, foarte bine, atunci fa-ti treaba acolo, nu aici.

  38. nedo : mi-am cumparat lazi intregi de bere shi am o camera plina cu semintze, pentru a avea ce consuma cand o veni momentu sa-tzi pui tu cenusha-n cap pt multlaudatele shi fooooarte transparantele tale simpatii politice cu care ne-ai asasinat!
    😳
    presimt ca nu e departe acest moment! :mrgreen:
    mai am oleaca de rabdare pe fund si ma duc sa-mi iau si votka!
    😉

  39. ne-nedormitul (deabiatrezitul)

    Tricouri am destule, da’ mi-ar trebui o pereche de chiloti, si aia merg imprimati, ca e tot textil, si as vrea imprimati la spate ca sa ma amuz cand merg la baie. Nu e nevoie de photoshop avatarul tau e perfect.
    Str. Ardeluta, Bl.G6, sc.D, ap.68, et.2
    CP 610042
    Piatra-Neamt, Jud.Neamt
    Romania

  40. ne-nedormitul (deabiatrezitul)

    La spate pe interior

  41. corina
    nu îmi place cum se trăieşte în românia, dar nu sînt atît de superficial încît să găsesc o singură cauză, mereu aceeaşi. cauzele sînt multe, chiar azi se vorbeşte de ele, dar vocile respective sînt puţin auzite. soluţia schimbării guvernului şi a pdl-ului, a lui băsescu, etc. m-ar mulţumi dacă aş şti că e necesară şi suficientă. nu e! zbîc. avem multe probleme, iar rezolvarea lor necesită o abordare mai profundă. schimbarea unui ministru nu le rezolvă problemele angajaţilor anaf, ale profesorilor, ale pensionarilor, ale pfa-urilor, ale poliţiştilor sau ale imm-urilor. laşitatea guvernanţilor din ultimul an e, într-adevăr, o problemă. dar nu am nici eu, nici tu, o garanție că lașitatea celor de acum va fi înlocuită cu populismul celorlalți. asta pe de o parte. pe de altă parte, să luăm cazul universităților – universităţile produc pe bandă specialişti în administraţie publică, deşi posturile sînt blocate şi salariile au scăzut (cazul finanţelor, yupiii!!!), jurnalişti, deşi numărul jurnaliştilor a scăzut drastic în ultimul an, profesori, deşi sistemul nu e capabil să atragă profesori la ţară, economişti, deşi firmele se închid pe capete? pe de altă parte, acum se cer ingineri, dar universităţile nu sînt capabile să îi scoată, iar puţinii care ies, fie ajung pe alte meleaguri, fie sînt prea incompetenţi ca să fie integraţi imediat pe piaţa muncii. uite, asta e o problemă care are prea puţin legătură cu proasta guvernare, oricare ar fi ea. e vorba de foamea de fonduri a universităţilor şi incapacitatea de a se orienta, din partea părinţilor şi a elevilor. eşti profesoară. cîţi dintre studenţii tăi au şanse de a fi absorbiţi pe piaţa muncii? cîţi dintre ei sînt buni? am un prieten în filologie. mi-a spus că în afară de bugetari şi încă vreo doi-trei din cei cu taxă, restul sînt sub orice critică. confirmi?

  42. conform teoriei pdl-ului problemele sint in alta parte si nu la cei care guverneaz tara. cei care guverneaza tara desi s-ar putea s-o faca prost, chiar daca vin altii in locul lor n-au s-o faca mai bine. am inteles bine?
    exista mai multe teorii ale gaurii. cea mai populara e aia cu prin gaura venim pe lume, toata viata alergam dupa gauri, ne hranim printr-o gaura, ne scoatem deseurile prin gauri si sfirsim prin a fi bagati tot intr-o gaura. tot o teorie a gaurii mai sofisticata spune ca daca intr-un obiect faci o gaura suficient de mare obiectul va sfirsi prin a aluneca prin propria gaura, gaura va inghiti obiectul cum ar veni.
    propagandastii pdl-isti tot o teorie a gaurii imprastie. opozantii lor in schimb au o alta teorie a gaurii, a gaurii din capul guvernantilor prin care la un moment dat au inceput sa alunece ei insisi si a gaurii lu udrea prin care aluneca fara scapare presedintele. cine are dreptate? care teorie a gaurii e cea adevarata? nu se stie, dar ce se stie e ca la alegeri cineva se bucura de gaurile cu care i-a ciuruit.

  43. gata, m-am plictisit! m-am saturat!
    acum luni de zile “cineva” se batea cu pumnul in piept ca aici nu se mai comenteaza la obiect si ca nu mai exista umor in comentarii. apai, umorul nu este universal valabil. unii rad si la o musca, altii la tipul de umor si spiritualitate populara, altii, mai emancipati, la umorul intelectual, altii la cel de scara. si exista alte n exemple.
    da! multi realizeaza ca acel “cineva”, nu este altul decat “nedormitul”.

    nu, nu mai ai umor de multa vreme, nedormitule. si-atunci cand ai, nu prea mai esti luat in seama.
    de ce nu-ti sustii partizanatul culorii printre masele de demonstranti, la o masa cu prietenii, la o babaroasa, pe blogul tau, oriunde altundeva, dar nu aici?
    prin esenta, acest blog a fost, este si (sunt 100% convins) va mai fi ROZ.
    asta nu ai inteles tu din cele spuse de Simona deseori. vii cu explicatii si motivatii puerile si fara sens care nu intereseaza pe nimeni. cel putin nu pe mine. sau nu aici.
    m-ai auzit pe mine ca sustin o anumita culoare pe acest blog? iti spun eu, nu. asa ca te rog sa ma respecti macar cat te respect eu pe tine!

    ultima luna, de cate ori te citesc aici, incep sa te aseman cu horia ivanovici. scrisul tau a inceput sa fie pitigaiat.
    futa-te graul si soarele, redevino ce ai fost!

    Simona, de vrei, baga-ma-n spam definitiv. oricum, pe moment, nu mai conteaza.
    voi restul sa ma iertati, uneori mai am si io trairi! 🙂

  44. ne-nedormitul (deabiatrezitul)

    Exact! Stiam eu ca nenorocitii aia de studenti de la filologie sunt de vina pt. inflatia si coruptia mondiala (si nu bancile ca in Fahrenheit 9/11). Pastele mamii lor!
    Daca nu-ti dai jos alea de la ochi, o sa ajungi spanchi ca spanchiul presedinte “simpatizat”.
    Ia zi : “Nu-mi pasa eu sunt bucuros ca am un os de ros”

  45. ne-nedormitul (deabiatrezitul)

    A sry, mesajul era pt. nedormitu’

  46. heidi,bre! 👿 👿 aţi reuşit să-ngălbeniţi de tot blogul fetei :mrgreen:

  47. chat noir
    vrei să spun adevăruri călduţe, guvernanţii sînt proşti, tîmpiţi, cretini, etc. – i-auzi, şi cu găuri – şi să mă mulţumesc cu acelaşi adevăr că naţia este imaculată? nu pot. uite, alin ionescu a dat un exemplu, cazul meltenilor de pe drumurile congoleze ale patriei. a identificat foarte bine totul, la pixel. cine e de vină? guvernul? parţial. numai acest guvern? nu, toate. hai să nu ne dăm mai frumoşi decît sîntem. hai să judecăm în alt registru. că de udrea că e curva lui băsescu am tot auzit. so what? mi se rupe mie – iartă-mi expresia – cu cine se babardeşte x sau y.
    sîntem o naţie săracă din estul europei, de-abia am reuşit să scoatem capul afară. avem pretenţii de germania, dar productivitatea e de congo sau mai rău. ţinem de europa doar geografic. un angajat din patru lucrează la stat. o mare parte din firmele private au trăit din imobiliare sau alt gen de afaceri cu statul. învăţămîntul scoate economişti pe bandă, “pentru că se cîştigă bine, mămică, du-te şi fă ase-ul”. iar falsa bunăstare din anii 2000-2008 a îmbogăţit nişte bănci, firmele sony, zanussi, vw şi mercedes. să ne uităm un pic la vecinii din ucraina şi bulgaria, cum trăiesc ei, apoi să facem o comparație. un primar pdl din bistrița a dedicat unei firme o licitație pentru niște măsurători topografice. dacă eram de acolo, mergeam și-i spărgeam capul. s-a dus cineva? ați văzut ceva la știri? nu mă aștept la revolte sănătoase, atîta vreme cît în țara asta majoritatea populației este dispusă să își aranjeze un șomaj, un handicap, o autorizație de construire ilegală, etc., întotdeauna în complicitate cu reprezentanții autorităților.
    cînd inspectorul de la finanţe (ăsta care face acum grevă) te sfătuia, dacă aveai un apartament de închiriat, să declari valoarea minimă, să nu dai mult la stat, trebuia să ştie că, de fapt, impozitul pe care nu îl plăteai, îi tăia lui din salariu și din sporuri. de-aia nu mă pot solidariza cu ei, pentru că nu am fost complicele lor.

  48. nedo, crede-ma ca sunt de acord cu cele spuse de tine, nu total, caci e dreptul meu sa am o opinie separata.
    am muncit si muncesc, imi platesc taxele, stiu ce “usor” este sa tii/ sustii o firma atunci cand esti corect.
    stiu ce inseamna sa sustii, prin taxele si impozitele platite, diversi paraziti. si nu-s de acord cu asta.
    nu am plecat din aceasta tara decat pentru cateva luni ca sa ma specializez sau in vacante.
    nu am sprijin din partea nimanui, nici stat si nici alti parteneri, dar nici nu am sa cer cand nu e de unde.
    nu-ti mai spun de nopti nedormite, angajati nemultumiti (nu nemotivati) si alte probleme.
    deseori sunt un car de nervi pe care nu-i vars la intamplare. cel mai des pe mine, ca eu sunt idiotul.

    insa, intelege-ma ca intru aici ca sa ma destind.
    locul politicului este numai in glume pe acest blog.
    (mda, mai exista cazuri cand se infurie Simona, dar trebuie sa-i oferim wild cardul)

    asa ca, te rog, intelege-ma si incearca sa iti publici sustinerile oriunde se discuta politica. iar pe cei de te intarata, te rog sa-i ignori!

    cat despre comentariile cu mai putin umor, incearca sa intelegi ca Simona are nevoie si de ele. sunt ca un feedback, ii arata ca nu munceste de-aiurea la acest blog si lumea o citeste.

    iti multumesc

  49. nedo imaculatule, mi-au dat lacrimile, maica!
    😥 😥 😥 😥 😥
    te rog opreshte-te , sa nu vina vecinii mei sa te dea in judecata ca le-am provocat inundatzie de atatea lacrimi!
    😳

  50. credeam că simona este și serioasă, credeam că postarea asta e serioasă. scuze dacă m-am înşelat. am zis wtf, eu de ce să nu fiu serios? nu pot? pot! sînt postări la care fac bancuri și glume, postări la care nu fac bancuri și glume, ba chiar argumentez.
    dacă nu îți place mai umorul meu, iartă-mă, am şi eu zile proaste. sper că reușește să compenseze din plin semi-clona de mai sus, aia cu chiloții și fața mea. umor de mare clasă, ce să zic!

  51. nedo
    ai dreptate in tot ce spui
    dar, ca sa fi si credibil, scoate-ti naibii pe “I love Base” de pe facebook si mai ales, da-ti demisia din Blogary. esti mult prea misto si desttept. 👿

  52. nedo, eu am spus ce aveam de spus.

    iar Simona a mai spus ceva:

    “e o glumă, cretinilor, un exerciţiu de imaginaţie şi-atât. N-o să iasă nimeni în stradă să zbiere că vrea să dea bani, staţi liniştiţi!”

    daca vrei sa “polemizam” pe teme neimpuse, iti sunt la dispozitie la adresa:
    chatnoir1907@yahoo.com.

    o seara buna!

  53. corina
    sînt foarte coerent în ce spun. uite, dacă aş fi în locul celor care contestă guvernulm cum e și cazul tău, cu o motivaţie serioasă (o cedez gratuit pe cea de mai sus, dacă am omis ceva, completaţi-0), adunaţi-vă şi daţi jos guvernul, ieşiţi în stradă. supărările de pe bloguri şi fb nu rezolvă nimic. înjurăturile și frustrările nu rezolvă nimic. adunați-vă pe străzi, în piețe, daţi jos guvernul, dar asumaţi-vă schimbarea, pentru că există riscul să vină alt guvern, cu acelaşi populism, acelaşi circ, poate mai rău, cu alţi actori. problemele sînt mult mai profunde, iar o guvernare eficientă poate rezolva prea puțin din ele.
    asta este ţara, ăsta e poporul, ăsta e guvernul. facem ce putem cu ce avem, dar o să dureze al dracului de mult şi nu garantează nimeni succesul. eu am ales și nu vreau să fiu condamnat pentru opțiunea mea.

  54. nedo, deja ma enervezi. tu ai un pic de exercitiu al memoriei? cine naiba e Basescu asta de nu mai puteti dupa el? atita tot poate Romania, fie-as a naibii!un activist de partid, needucat, urcat pe scarita istoriei? lasa-ma in pace ca ma enervez rau de tot! voi pe cine rerezentati? pe Udrea si Videanu? macar daca ai face niste bani din asta, ca altfel

  55. corina
    băsescu e mort. nu mai există. s-ar putea ca nici pdl-ul să nu mai existe, poate doar formal, ca și pnțcd-ul. nu e o formă de stil. udrea, videanu? cine sînt ei? nu știu cine sînt ei acum, dar e foarte probabil ca peste doi ani să îi uiți așa cum i-ai uitat pe ciumara, dudu ionescu, ciorbea, petre roman și alții. toți oamenii ăștia sînt morți și ei, nu mai există.

  56. o figură de stil, rectific

  57. Tache, Yankee si Cabral

    Bai, o sa citez un clasic in viata asa ca bagati la cap:
    “Suntem prea putini oameni de valoare ca sa ne certam intre noi!”
    Dorin Cocosel

  58. cand pisica…
    chat ?chat?chat?
    🙄

  59. da?? da eu nu am murit, la naiba! vreau sa traiesc, sa am bani de carti, de orice, dupa 20 de ani de exercitiu universitar!!!

  60. citi din aia care scrieti la Blogary l-ati citit pe Flaubert??
    magari!

  61. corina, de ce nu incerci noi provocari? ti-s la indemana, POR, granturi si alte proiecte.

  62. mai ia 30-40 de profesori din facultatea aia și ieșiți în stradă. cîți profesori are ubb-ul? dacă ieșiți voi, ies și alții, ideea e să insistați și să uitați de confort, de tot. nu e o problemă de curaj, e una de confort. dacă nu, înseamnă că pentru majoritatea colegilor tăi aceste probleme nu există. și cînd vezi vreunul că bombăne înjurînd guvernul doar ca să vorbească degeaba, arde-l, trage-i un şut în cur, scoate-l în stradă, pentru că trebuie să-şi asume revolta. cînd te revolţi nu mai ai nici o scuză, nu mai ai nimic de făcut. te revolţi şi atît. funia la gît şi cuţitul la os!

  63. auzi, chat noir, aici nu e vorba musai de mine, ci de principii.
    ca daca noi dam 2 lei pe scoala, asa cum s-a exprimat si prezidentu, tu ce mai vrei, ce mai astepti:

  64. florin ne citeşte seara, înainte de culcare. două paragrafe din flaubert, două din andreea pora. din mircea marian ne citeşte înainte de cină, pilda către finanţeeni, scrisoarea către poliţieeni şi sindicîntarea sindicîntărilor, versetele 2-7

  65. da,ma si vesi tragindu-i un sut in cur lui Neamtu sau Muthu.

  66. nedo, daca aka bleen a citit vreodata vreun paragraf din flaubert, imi dau autodafe:)))

  67. da’ ce, v-au tăiat gazul? hai, că nu e aşa de frig.

  68. simona, scuze. eu tot incerc sa-l aduc pe acesta pe calea cea dreapta- pentru ca tin prea mult la el.
    scuze din nou, eu trebuie sa plec, paa.

  69. hai, că mă duc şi eu. să nu uiţi să plăteşti gazul

  70. corina, sa ma scuzi, dau un 3,14×2 pe spusele ochiosului. pe mine nu ma reprezinta acea persoana.
    crezi ca, de imi plang in pumni pe blogul roz, o sa mi se reevalueze gradul de respect din ochii plebei?
    sper ca tu sa stii ce reprezinti si la ce scara a profesionalismului te situezi.
    poate ca mai ai si norocul sa fi trecut pe conf, in timp ce multi din generatia ta se mai zbat ca asistenti sau sl.
    hai sa nu mai fim noi orbii din tara chiorului. 🙂

  71. chat noir
    mersi
    nu asta conteaza, pina la urma.

  72. corina, totul conteaza, din amanunte ajungem la intreg.
    dupa mine, daca actionam fervent, sigur ni se va intampla.
    totul e sa existe omul si locul potrivit.

    acum sa nu-mi ceri numerele la 6 din 49 ca, se pare, nici macar guvernul nu a reusit asta. 😉

  73. dar Boc cand o face greva,lui nu i s-a miscorat leafa?

  74. fane, tragic este ca de la o varsta dai inapoi la inaltime.

  75. E jale, daca scot astia stilourile si arunca cu ele spre Guvern, iese masacru. Emil tutungiul a fost mic copil cu calimara aia in cioc,mi-e ca pe Bocanila il ineaca la propriu in cerneala.

  76. chat noir, cred ca ia vrut sa spui lungime!
    :mrgreen:
    deshi unii n–au dacat latzime!
    😉
    am io o prietena! 😳

  77. Sandman: io cred ca o sa faca pipi pa el!ca au debitu mai mare!si se inneaca sigur! :mrgreen:

  78. @Nedormitul
    Gospel, fîrate!
    D-abia acum s-au prins că se pot scoate bani din Iisus…

  79. @nedormitul: acum am citit si eu si ma inchin cu sapte maini. pe bune, tu te citesti, te auzi, te vezi? mai ai atata simt al realitatii incat sa sesizezi ridicolul in care te afunzi, pe zi ce trece? cred ca nu, altfel nu ne-ai spune cat de coerent, cat de inteligent, cat de amuzant si de profund esti si ai evita sa te iei atat de in serios.
    pe bune, inteleg ca poate suferi de o gonflare a eului, dar incearca sa-ti revii pana nu e prea tarziu. deja ai pierdut oameni, din decembrie 2009 pan-acum. ai grija sa nu te trezesti, in cativa ani, singur si facand pe somitatea de la Harvard pe vreun blog in care lumea are voie sa comenteze de 3 ori pe saptamana si sa dea link-uri o data pe luna. inchipuiala asta si autogonflarea sunt daunatoare.

    cand un om incepe sa-ti strige ca are umor, inceteaza sa mai aiba, cand un om te informeaza ca e coerent, deja nu mai e, cand un om isi clameaza inteligenta, inceteaza sa mai fie inteligent si tot asa… incearca sa nu ajungi in situatia asta. umor deja nu mai ai cam de cand ai inceput sa ne anunti ca ai. ti-am mai zis-o mai multi, dar nu ne-ai crezut. eu iti mai zic acum, pentru ultima oara, lucrurile astea (din pacate, cu convingerea ca imi pierd timpul si ca n-o sa vrei sa intelegi nimic, da’ aia e, o fac). sunt unul dintre oamenii pe care i-ai pierdut. nic e al doilea. ne erai simpatic, ne erai drag, ai ucis simpatia si dragul asta incet-incet, cu o incapatanare groaznica. ai otravit toata comunicarea cu noi, exact cum faci si cu blogul asta, cu obsesiile tale basiste. da, stiu, tu le zici “argumente”, blabla, si insisti sa ni le bagi pe gat desi ti-am spus de mii de ori ca nu ne intereseaza. ti-am spus de mii de ori ca asta nu e blog politic, continui sa-ti deversezi pledoariile in toate posturile cu vaga sau mai putin vaga referire la politic.

    nu conteaza ca eu am anuntat din capul locului ca postul asta e o GLUMA, tu ai deversat o basculanta de “argumente”, pretinzand apoi ca “ai crezut ca e serios”.
    in fine. e alegerea ta. sper ca merita basescu asta al tau sa-ti alungi oamenii, sa-ti strici relatiile si sa-ti otravesti simpatiile pentru el. 🙂

  80. nota aia de la sfîrşit către blejnar nu mi s-a părut o glumă, de asta am considerat că e postul e serios. apropo, ai vreun feedback de la el?

  81. Simona, cu voie de la sot, te pup.

  82. sandman
    dacă ţi se va întîmpla vreodată să mergi pe stradă și să vezi un cîine mort spînzurat de niște copii răi într-un laț, du-te, taie lațul, lasă-l să cadă și dă-i un șut în coaie ci toată puterea. sau mai bine arde-i o flegmă.

  83. Nedo, nu-ti sta bine in postura de victima,nici macar atunci cand rolul de calau il joaca Simona,buna noastra gazda.
    Ai fost un comentator vip,un animator al blogului,un tip haios.Undeva pe drum ti-ai pierdut relaxarea,umorul,miserupismul, a ramas doar incrancenarea de a te convinge pe tine ca esti special, tot timpul de partea buna a baricadei, in timp ce noi,ceilalti, ratacim ca niste oi, fara sa recunoastem binele care balteste peste noi de ani buni.

  84. mai dă-i două şuturi la operaţie, poate îi ies şi viscerele pe-afară

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint