De ce sunt miresele isterice – episodul 2

Cine a fost mireasă sau a stat în preajma vreuneia, în perioada din apropierea nunţii, ştie: miresele sunt invariabil stresate, panicate, isterice. De ce? Le-am întrebat pe câteva. Iată o nouă mărturie, după cea publicată acum câteva zile.

Eu am avut două “nunţi”, una în România şi una în Franţa. Cel mai stresant a fost aici, pentru că voiam neapărat nuntă în curte la ai mei. Curte care, cu trei săptămâni înainte de nuntă era… o gaură! Aşa că, în 3 săptămâni:

– s-au adus câteva camioane cu pământ, ca să se umple “curtea”

– s-a plantat în mare grabă gazon, care a fost udat şi descântat zilnic, ca să iasă naibii ceva, cât de cât.

– am fost cu mama să cumpărăm flori (de plantat) şi copaci, care să fie deja măricei, să arate a grădină

Nici în casă nu era treabă gata, aşa că:

– s-a montat parchetul, cu multe insistente şi ameninţări, căci parchetarul făcea fiţe… Respectiv, după îndelungi rugăminţi zadarnice, a fost sunat şi i s-a transmis – calm! – că, dacă nu ajunge la locul faptei în două ore şi nu termină treabă în ziua respectivă, i se va sparge capul. Done! (parchetul, adică)

– s-a instalat bucătăria, care era comandată, dar nu ajunsese încă

– s-au instalat păturile în dormitoare, care erau comandate, dar nu ajunseseră încă.

Ăsta a fost stresu’ mare. Stresu’ mic a fost cu rochia, făcută de mama. Prima probă: eu – ca un butoi, ea – încântată. Cum să-i spun, să nu o ofuschez. Noroc cu soţu’, care a venit şi a strigat tare: “Arăţi că dracu! Ar trebui aici să vină aşa şi acolo aşa”. Iar mama, cu ochii în lacrimi (că… ce, acuma mă dau după cum zice “viitorul”?) a executat ordinele “viitorului”. A ieşit super!

La nuntă am fost destul de stresata (deşi era doar un party): să mă plimb la toate babele la masă, să mă ţopăi cu toţi membrii importanţi din familie, să mă împozez cu neamurili etc. Aşa căăă… am băut ce am băut, până am simţit că, dacă continui, îmi dispare orice stres, şi m-am oprit. Şi n-am mâncat mai nimic. Nici nu ştiu cum au fost prajiturili, pe care mi le-a lăudat toată lumea (homemade! de nişte mătuşi)

Partea a 2-a. Franţa. Acolo n-am avut nici un stres de amenajare: s-a ocupat soacra de tot, mânca-o-aş! Inclusiv de buchet, la care nici nu mă gândisem: era comandat, preparat, foarte drăguţ!

M-au enervat toţi cu sfaturile, sugestiile şi rugăminţile, mai ales că întârziasem la primărie:

– noi voiam să mergem acolo pe jos, cu căţeii în lesă: “Nu se poate, că am întârziat şi dă-i dracu’ de căţei, că strică treaba…”

– vară-mea voia insistent să facem o poză pe trepte, între tufele de plante decorative. Eu nu voiam. Rezultat: am făcut poză pe trepte, între tufele de plante decorative, în care mi-am agăţat rochia şi am şi rupt-o niţel. Criză de nervi (probabil singurul mare moment de isterie). Mama… dă-i şi repară. Sfaturi, observaţii şi remarci: “Hai, dragă, termină, că exagerezi!

– După aia, mi-a trecut orice stres: atmosferă destinsă, am băut bine, am mâncat şi mai bine, nu m-am mai dus să văd pe nimeni la mese (de fapt era una singură, mare, în U). Şi am şi dansat!

Soţu’ s-a făcut muci la ambele şi s-a simţit de exeptie.

Cam asta e. N-am avut stresuri prea mari, pentru că ne-am hotărât repede, am făcut-o şi mai repede, s-au ocupat aproape exclusiv ceilalţi de organizare, rochie, buchet, tort, haleală, muzică etc. şi a fost destul de “informal”.

M.