Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

S-a decis cine e şeful

La noi în familie, zic. Ştiţi problema, că am mai vorbit acum câteva zile: ăştia care fac recensământul trebuie să întrebe cine e şeful/capul familiei, ca să-l treacă primul în tabelul cu nume şi să-l pună, la final, să semneze hârtiile în numele întregii celule de bază a societăţii. Ei, bine, pe noi nu ne-a întrebat nimeni. 😥 Domnişoara care ne-a luat “interviul” a prezumat din capul locului că Nic e şeful. Am aflat abia la final, când i-a cerut să semneze formularele. Ne-am mirat sincer că numai el trebuie să semneze şi ne-a răspuns cu “Daaa, numai dânsul. Capul familiei tre’ să semneze!”. Deci aia e: în România, nu există prea multe discuţii pe tema asta. Bărbatul e şeful familiei şi punct. Mă duc să-l întreb dacă nu vrea o cafea, până nu mă şi bate. 😆

39 comentarii

  1. ehe, eu am publicat deja in premiera nationala, mondiala chiar, rezultatele recensamantului intr-un articol..am aflat ca :

    ” În vasta majoritate a familiilor, bărbatul este declarat în acte capul ei, dar se pare că în peste 80 % din familii femeia este cea care ia toate deciziile, de cumpărare, de economisire, etc, etc.”

    deci nu va mai dati lovite, si victime 😀

  2. simona, m-ai distrus!
    trebuie sa ma duc sa ma marit repede, inainte de recensamant, sa am si io cap la familie?
    🙄
    ca 🙄 altfel tot ce mishka-n cas 🙄 asta:copil, pisica, cate 🙄 l, gand 🙄 ci, tzantzari care pishka, plante decorative , medicinale si comestibile, e de sexul feminin!
    🙄
    nu exista vreo agentzie care inchiriaza ” cap de familie” pt recensamant?
    😳

  3. Tibi: aferim! 😳

  4. si nu e bine ca Nic e seful familiei? daca ar fi invers, ai avea numai batai de cap. 😆

  5. auzi simona: da’ dupe ce trece recensamantuuuuuuuuuuuuuuuuuu?
    🙄
    ramane bietu nic cu sefia pa cap?
    😳
    macar 😳 pin la urmat 😳 orul recensamant?
    si be)
    da 😳 a nu e 😳 ai acasa dacat t 😳 u?
    :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  6. În todeauna bărbatul e capu (Femeia e gâtul îl suceşte cum vrea). :mrgreen:

  7. Pai e simplu bre: barbatul este directorul executiv iar femeia este consiliul de administratie :)) Board-ul decide si executivul … executa 😀 (soacra e departamentul de HR, ca ea examineaza si evaluaza pe fiecare din corporatie).

  8. entuziasmat e nic
    eu am priceput că de fapt ăia îi arată la ăla o imagine ca după aia s-o citească cu rmn-u
    nu-i vorba de gânduri, năzuințe etc
    (pe care nic ni le și evocă discret- dreapta jos, deși nu l-am întrebat hi hi hi)

  9. Nic zice că programul ăla citește gânduri. Insă din articolul lui am priceput că doar citește activitatea creierului in timp ce cobailor le sunt date niște imagini. Bănuiesc că citește și transpune informația care apare in creierul cobailor în timp ce ei se uită la imaginile respectve. iar nic e impresioat că imaginile corespund-mă rog cât le permit sculele.
    ….
    mă tu ce faci ? mă pui să-ți citesc ce scrie bărba-tu pă blog? 🙂
    zi că juri că citești ce scrie 🙂

  10. Eu zic ca e bine ca se oficializeaza ceea ce, neoficial, se vehicula de cateva zeci de mii de ani. 😀
    Unii barbati transmit, pur si simplu, semnale clare ca ei sunt sefii. Nu trebuie sa mai fie intrebat nimeni. 🙂

  11. tot cu acest prilej constat cu surprindere că Cruela e nemăritată și totuși are pisică
    Fapt pt care o felicitez public.

  12. @john: aa, acum am înţeles. erai offtopic 😆

  13. john : de ce nu constati ca am si caine?
    :mrgreen:
    sau cainele e pt femei nemaritate?
    😳
    anyway, mersi de felicitarile publice!
    sper sa nu mi le impoziteze careva…
    :mrgreen:

  14. si be) acum ca mi-am revenit:
    pt ce erau felicitarile?
    pt pisica?
    sau pt ca sunt nemaritata?
    :mrgreen:

  15. @simona : dadadada
    las, du-i cafeaua si pupă-l suav „ excelent articolu de azi ”
    🙁 io n-am apostrof
    @cruella : nu-ți fă probleme; le spui că-s din drag și de la mine

  16. hahaha, la noi eram doar eu acasa, asa ca s-a decretat “capul familiei”: moi

  17. Irina: macar ai 14 ani? :mrgreen:

  18. simona: ne intreaba si d-astea la recensamant?
    :mrgreen:

    Intrebare la Radio Erevan:
    I: Cum trebuie sa fie o femeie serioasa?
    R: Femeia serioasa trebuie sa aiba sot si amant.
    I: Credeam ca aia e o femeie adultera.
    R: Femeia adultera are sot si mai multi amanti.
    I: Credeam ca aia e o femeie usoara.
    R: Femeia usoara are doar amantzi.
    I: Credeam ca aia e o femeie pierduta.
    R: Femeia pierduta n-are nici sot, nici amant.
    I: Credeam ca aia e o femeie singura.
    R: Femeia singura e aia care are numai sot

  19. şi eu am avut o surpriză asemănătoare. cică aşa li s-a spus, să-l pună pe bărbat capul. ordin de la alt bărbat, normal.

  20. In familia mea lucrurile sunt clare.
    Nevasta-mea a luat toate hotararile mai putin importante: cand si unde sa ne mutam, ce casa sa cumparam, cand sa schimbam masina, gradinita si scoala lu’ bebe….si de-astea.
    Evident ca trebuia cineva sa le faca si pe astea cand eu, ca Jefe Maximo eram ocupat cu probleme intr-adevar importante: incalzirea globala, disparitia fluturelui albastru din Madagascar, vanarea balenelor, topirea ghetarilor si alte de-astea…

    Asa ca la recensamant o sa semneze ea hartiile……..

  21. Vericu: m-ai plagiat!!!!!!! Eu am spus primaaaaa!!!!!!
    Simona: cum? Cafeaua nu erea DEJA făcută?
    E clar !!! NU NIC e șeful, ise pare doar ❗ :mrgreen:

  22. sotul catre sotie : ” in casa asta eu sunt seful, ai inteles ? ”
    sotia catre sot : ” ia iesi tu de sub pat, sa vedem mai ai curaj sa zici asa ceva ? “

  23. @Cruela: din nefericire, am aproape dublu

  24. @Simona: hai ca intre timp s-au schimbat lucrurile..ati scapat cum ati scapat de recensamantul asta, dar sa va vad ce raspundeti la ala care va urma in noiembrie 😀 Si asta va fi tot pe baza de amenda 😀

    http://www.blissmedia.ro/un-nou-recensamant-incepand-cu-20-noiembrie/

  25. Bine, dar nu ne-ai zis daca ati iesit la numaratoare. Sa nu se falsifice rezultatele, zic.

    Si be) (cruela, ma omori, am ajuns sa vorbesc si eu in dodii, ca tine :mrgreen: )

    Saracii barbati, nu aveau destule pe cap, acum trebe tot ei sa fie capii familiei. Of, of, multe mai avem de facut. Si nicio vorba de incurajare, niciun fel de compasiune. Doar reprosuri. :mrgreen:

  26. Si ce)

    A vrut cafea?

  27. Adi: sunt ciminala!
    :mrgreen:
    m :mrgreen: s-a mai spus!
    :mrgreen:

  28. am citit o chestie bestiala pe facebook, apropos de “sefu” familiei :
    :mrgreen:
    Barbatii sunt ca gresia. Daca ii asezi cum trebuie din prima, ii poti calca in picioare ani de zile.
    :mrgreen:

  29. simona: daca vrei sa fii “chef”
    😉
    😉

  30. spalare de bani insa ce ma deranjeaza este ca astia spala din banii nostri… era mai interesant un recensamant online dar pacat ca unii romani nu au descoperit inca ce e ala PC

  31. @tibi: cine s-a dat bre victima? noi am spus de mul ca va dominam :D:D

  32. Femeia nu-şi doreşte un bărbat pe care să-l poată călca în picioare, CRUELA. Femeia îşi doreşte un bărbat care să-i satisfacă toate fanteziile, chiar şi acelea pe care nu ştie că le are… 😉 😉 😉

  33. BOOMERANGE, precum ziceam, se vede taica ca esti tanar! :mrgreen:

  34. @ CRUELA : 😀 😀 😀 42 😉

  35. In cazul asta nelinistit.

  36. […] Am și eu o poveste din gama asta, am consemnat-o mai demult, o găsiți aici. […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green