Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Ați avut vreodată gâtul înțepenit?

Eu îl am chiar acum, chiar în aceste minunate momente, așa că, dacă cunoașteți și ați trăit pe pielea voastră, spuneți-mi remedii. M-am trezit ieri, cu o durere vagă de umăr drept & gât, care s-a intensificat imediat după trezire. M-am dat toată ziua cu Puterea Ursului, iar seara m-am culcat mai bine. Azi dimineață, când m-am trezit, era jale, nu puteam nici să mă ridic, nici să mă întorc în pat, nici să nimic. Am înfruntat eroic durerea, m-am ridicat și m-am dat iar cu Puterea Ursului. Nu mai sunt la fel de înțepenită ca la trezire, dar sunt departe de normal. Merg ca un roboțel și mă întorc ca lupul. Durerea e localizată la baza gâtului, în partea dreaptă.

Ziceți ceva cei care-ați mai pățit d-astea. 🙄

95 comentarii

  1. Eu patesc des, nu trece asa usor, ma mai ajuta anti-inflamatoarele locale (unguente) dar nu foarte. Ti-ar trebui un masaj cervical.

  2. Si eu am patit asta saptamana trecuta … M-am tratat cu plasturi cu ardei iute de la farmacia umana si cu Eqvagel de la farmacia veterinara … unguent pentru cai … dar foarte eficient in dureri reumatice umane …
    Multa sanatate iti doresc 🙂

  3. Fenilbutazona – daca n`ai de gand sa iesi din casa.
    Diclofenac crema – merge oricand ca nu miroase.
    Diclac gel – idem ca la pozishan 2.
    Se mai recomanda masaj usor sub dus, apa sa fie calda.
    + Un antiinflamator.

  4. Nu o sa uit niciodata acum 1 an, intr-o iarna am codus pe cineva la usa, m-am intins sa il pup 😉 si am ramasa asa..cu gatul blocat pe partea stanga… a fost dureros…am stat asa o zi,doua ( pe pricipiul folosit de noi toti…lasa ca trece de la sine ) si cand nu a trecut asa cum ma asteptam eu m-am dus la spital , mi-au facut o injectie si in intr-un timp relativ scurt m-a lasat. Are si o denumire populara “gat de lup “.
    Partea placuta, daca pot sa o numesc asa, este ca in drum spre spital respectivul individ statea in partea mea stanga si eu cum aveam gatul blocat arata ca si cum imi spirjineam capul de umarului lui..cat se poate de roamntic…

    • diana, tu realizezi ca majoritatea oamenilor de pe blogurile astea au respectivele dureri de gat? nu vreau sa ma intelegi gresit dar m-a pufnit rasul citind motivul tau si acum ma doare si mai tare!!! pe mine m-a luat in timp ce jucam baschet.. frig si transpirat, combinatia perfecta. sper sa ne facem bine! salutari

  5. @Diana: ce-ai avut tu se cheamă torticolis, la mine nu e asta:)

  6. Am patit exact la fel saptamana trecuta ! Acest nene m-a salvat : http://www.youtube.com/watch?v=z4QGqf6Rmqk
    M-am incuiat in buda si am facut neck-fitness :))))

  7. PS: Si sa faci miscare cu umarul de pe partea intepenita.

  8. mie mi-a trecut până la urmă cu masaj. M-a ținut câteva luni 🙁

  9. daca strangi bine din dinti si crezi ca suporti, un masaj face minuni.

  10. Puterea Ursului? N-am mai auzit! Sigur pe la gât se aplică? 😀 Sau prin alte zone? 😀 Legat de gâtul înțepenit, sunt două chestii pe care clar trebuie să le faci: 1. să-ți iei minim o zi de concediu medical si 2. cineva să-ți facă masaj serios. Dacă soțul nu vrea, te duci la un salon de masaj, nu contează cât costă, sănătatea e mai importantă decât orice! 😀

  11. Daca este afectat doar muschiul, trece repede, cu masaj si antiinflamatoarele enumerate mai sus + midocalm / mydocalm. Daca este afectat nervul, din pacate, odata ce a inceput, e posibil sa tot apara. Exista in Bucuresti un osteopat care face un soi de masaj care ajuta mult la probleme de genul asta. Daca te intereseaza, da un semn. Si pana trece, multa rabdare, grija la frig si efort.

    • Eu lucrez intr un abator …ca si transator si am facut spondiloza cervicala… Ma doare îngrozitor ceafa … A m ai trecut cu exercitii …dar nu de tot. Ce sa fac?

  12. cruela de vila

    repet:
    http://www.bowtech.ro
    gasesti un terapet care vine acasa
    cam 50 lei sedinta de cca o ora
    succes!
    🙂
    sanatate, ca-i mai buna decat toate!
    😉

  13. Am avut si eu dureri de-astea….In trei zile, maxim o saptamana, iti trece… 😉

  14. Cred ca e ceva in aer… ca si eu sunt asa, tot de ieri, exact cum zici. Doar ca eu am presupus ca trece singura si n-am facut nimic. Inca n-a trecut, citesc recomandarile de aici 🙂

  15. Holisticii aia din link`ul cruelei prea vin toti acasa la pacient/a….
    Sa`mi aducetz aminte sa le propun la contact sa puna si neste poze!

  16. Alifie chinezeasca…aia in cutiuta rosie mica de tabla.
    De rau ce pute sigur o sa intorci capul 😀

  17. Arcoxiaaaaaa+ ce alifii vreai tu,k oricum nu prea au efect! :dddd

  18. cruela de vila

    Kioru: nu toti vin acasa; nu toti vrem sa ne vina in casa; exista si cabinete;

  19. @Simona

    cum poti fi asa de sigura ca nu e torticolis? Trebuie sa vezi un medic sa-ti prescrie antiinflamatoare. Nu e o “mana cereasca” dar macar cele “puternice” iau “durerea cu mana” 😛

    Sanatate

  20. pai sunt 2 cauze: curent sau pozitie. stiu ca iti place sa fii la curent, dar mai inchide si tu usa. cat despre pozitie, schimb-o si pe-aia! :).
    revenind la lucruri serioase: daca este de la curent, se rezolva foarte simplu. eu am stat candva 3 zile blocat pana am indraznit sa merg la doctor. eu credeam ca e inima, blocajul fiind in piept, in partea stanga. dupa ce m-a consultat m-a pus sa iau 3 aspirine in 24 de ore. le-am luat, mi-a trecut imediat. te sfatuiesc sa incerci si tu.
    daca este de la pozitie, dupa ce iei aspirina – are capacitatea de a relaxa muschii – baga-te in cada cu apa fierbinte. in prealabil, pune niste saruri minerale. inmoaie-te bine si abia dupa aia aplica niste fastum gel. si fa miscari la limita suportabilitatii.
    si-acum recunoaste: dupa cine ai intors capul, in vis, de-ai ramas cu gatul stramb? zburatorul cu plete negre? pepe? liviu zgarciu?

  21. Puterea Ursului este vin ? Ca daca-i asa, sigur l-ai pus gresit.

  22. apireven unguent, apoi pus un prosop si o perna calda electrica, si abia dupa vreo ora masaj usor

  23. Am avut si eu, dar m-a batut nevasta si mi-a trecut! 😆

    1. Tratament: antiinflamatoare si apa calda, eventual jet de aer cald dintr-un foehn.
    2. Prevenire: mai scoateti aerul conditionat din priza!
    3. La punctele 1 si 2 nu glumesc. 😡

  24. Si eu tot o pateam. De asta dorm fara perina. Simplu si eficient :).

  25. Ia-ti un aparat de masaj. Eu am frecvent asemenea episoade si scap in 4-5 zile.
    De cand am renuntat la fumat ( :D) episoadele s-au rarit simtitor.

  26. incearca sa te masezi citeva minute cu banalul otet alimentar.vei fi uimita!

  27. Recomand (am voie sa zic numele ? nu-i reclama…) unguentul Analgesal, preparat in farmacii, probabil doar in farmaciile spitalelor militare, conform acestui link (vezi sectiunea Competente) http://www.bestjobs.ro/mihaita11111.
    Maica-mea, care-l folosea, era salariat al unei astfel de unitati.
    Duhneste infiorator dar e eficient din ziua 1.

    Succes si sanatate.

  28. Si eu iti recomand tot aspirina. Am ramas intepenita de cateva ori din cauza curentului si aspirina mi-a facut cel mai bine. 😉

  29. Sport, miscare si… mai scoate-ti capu’ din monitor!

  30. Aaaa, totusi, ce e Puterea Ursului? Ca suna prea tare ca sa fie o simpla alifie. 🙂

    • Da.mi sa întâmplat fr.des.m am tratat cu celebrex capsule și vimovo.cate o capsula dimineața și seara timp de zece zile la rec.medicului.

  31. am prostul obicei de a dormi stramb, asa se face ca mai am dureri din astea.
    Remedii:
    -gheata daca e vara, te amorteste de tot si nu mai simti nimic
    -alifie chinezeasca + gat acoperit
    -o carpa incalzita cu fierul de calcat
    problema este sa nu fie mai rau,adica de la col. Vertebrala

  32. Simona, cred ca un masaj te poate ajuta. Am pus la sectiunea website din formularul de comentarii adresa web a blogului, sa nu se interpreteze ca fac reclama 🙂 . Omu’ vine la domiciliu cand ai tu timp/chef si mi s-a parut super ok.

  33. E un torticolis mai naspa. Eu am frecvent. O singura data a fost foarte rau, nu ma puteam misca deloc. Am fost la medic si mi-a prescris nurofen forte (max 3 pe zi), un miorelaxant (clorzoxazon) si voltaren (unguent). Si pune comprese calde. Ajuta si plasturele cu ardei iute dar se scoate f greu. Sanatate!

    • Si eu am aceasta Problema…La scoala cand am terminat orele astazi,m-a luat deodata o durere iar acum nu ma pot misca deloc si mai trebuie si sa invat pentru ca maine am teza:(

  34. aaaaa, si foarte important: nu masa, lasa muschiul sa se relaxeze!

  35. eu cred ca de la poseta aia grea din topicul celalalt ti se trage. aia cu masina de spalat in ea. mai ai din vinul ala de la cutremur? merge si cu ala, dar trebuie mai mult. baga si niste biscuiti din aia de pe reteta, niste salam de la matache si gata. duci o viata (virtuala) exemplara, sim. tot ce ai nevoie se afla aici. trebuie doar sa intri pe tableta aia, stii tu care…:)

  36. Vorbeste cu Bute. Cu un tratament a la Froch trece imediat. Super masaj … 😀

  37. Metotrexatul este cel mai utilizat medicament în tratamentul poliartritei reumatoide.

  38. Ei, ba nu!! E la ordinea zilei înțepeneala! Stau cu puterea ursului la cpul patului și toate astea din cauza locului de muncă. Cum nu sunt atentă și nu-chid geamurile pe holuri, (le lasă femeile de serviciu să se usuce după ce le șterg cu mopul) cum o pățesc! Așa că hai5!!!! :mrgreen:

  39. Flamexin face minuni…o pastila pe zi e suficienta. Poti intreba un doctor despre el.Sanatate 🙂 !

  40. vineri am patit-o si eu. am rezolvat cu diclac si cu un masaj. am masat muschiul afectat cu miscari de sus in jos si apoi circulare. a doua zi era mult mai bine si pana seara a si trecut.

  41. Acum subiectul de dinainte capata cu totul si cu totul alt sens…. :mrgreen:

  42. sper ca la ora asta esti mult mai bine si recomandarile te-au ajutat 🙂
    n-am avut problema asta asa acut, dar subscriu: masaj si antiinflamator plus un pic de rasfat si cocoloseala, face bine :p
    atentie la reactiile adverse ale antiinflamatoarelor si nu combina mai multe.
    insanatosire grabnica!

  43. @Remainick & Diana – Fataaaa, ce-i ala fata curent? E ala de 220 de e la prize? Daca e vorba de ala, da, sigur ramai intepenit cand pui mainile unde nu trebuie 🙂 Dar daca e vorba de acea briza rezultata in urma deschiderii geamurilor de pe peretii opusi ai unei cladiri, ala poate cel mult sa te racoreasca in zilele toride.

    @Simona – In cazurile astea, miscarile usoare si repetate ale gatului sub jet de apa calda, incercand sa relaxezi cat mai mult muschiul si sa il intinzi sunt cele mai indicate. Perna electrica in combinatie cu un unguent pe baza de camfor sau de menta o sa ajute la relaxare si la indepartarea durerii. Probabil o sa dureze 2-3 zile. In tot acest timp, continua cu miscarile repetate ale gatului incercand ca de fiecare data sa duci capul un pic mai mult in directia in care simti durerea.

  44. Va multumesc tuturor, am tinut cont de o parte dintre recomandari si azi e ceva mai bine. 😉

  45. aspirina pentru saraci

  46. Si eu pateam des asa in Romania.
    Mi-e dor sa mai intorc capul dupa o femeie pe strada si.. si… parca mai era ceva.
    M-am civilizat in plm…ori ma lasa memoria

  47. @ik: lasă că mă uit eu după femei și uite ce pățesc :mrgreen: :mrgreen:

  48. vorba lui dr. House: Lupus?:)

  49. Masaj cu ulei esenţial de mentă. De preferinţă făcut de un maseur/ masseuză profesionistă.

  50. Puterea Ursului.Hmmmmmm,pai este normal Simona sa ai gatul intepenit dupa atata vin Puterea Ursului.Daca o fi fost si rece si fara “minerala”,iti cam intepeneste gatul!!! 🙄 🙄 🙄

  51. Extraordinar leac, “Puterea Ursului”. Trateaza : bataturi, contuzii, celulita, uz balnear, crize existentiale. Si la sfarsit, un sfat util : Evitati contactul cu ochii. Spalati si stergeti mainile imediat dupa folosire. A nu se lasa la indemana copiilor!
    Cu gaz de lampa ati incercat ?

  52. Simona, probabil ca te-ai facut bine pina acum. Daca nu, eu am incercat asa:

    – masaj Bowen, citeva sedinte – a fost oarecum eficient, dar durerea n-a disparut total;
    – luat 3 zile la rind, seara, cite 2 midocalm-uri (dormi lemn dupa ele, deci ia-le doar seara) + de doua ori pe zi, dimineata si seara, tot 3 zile, aplicatii cu Ketospray; dupa acest tratament de soc, recomandat de medic, a disparut total durerea, sint ca noua acum.

    Sanatate!

  53. pentru mine cea mai buna metoda a fost cu feonul de uscat parul tinut pe prima treapta pe aer cald,dar am stat in pat o zi pana sa imi dau seama,dar apoi in 15 min am fost ca nou,nu mai eream nici robotzel nici lup

  54. Daaa am auzit si eu de crema “Puterea Ursului”, e foarte buna, pentru cei care nu au auzit de ea, e foarte foarte buna ! Dar un al remediu pt dureri musculare sau altfel de dureri va recomand Solpadeina, e pastila care se pune in apa si o bei, poate are un gust oribil, dar credeti-ma ca trece foarte repede ! M-a durut odata piciorul la genunchi, rau de tot, am luat Solpadeina, si in 5 min nu mai aveam nimic !

    Sanatate !

  55. Eu chiar acum am acel cârcel .. Mie mi’ s-a înţepenit in partea dreaptă , totodată cu mâna dreaptă. e foarte dureros , alteori mai uit că mi-e înţepenit şi mai vreau să întorc capul şi mă ia o durere îngrozitoare . Mi-am dat cu ”Puterea Ursului” şi mi-am învăluit gâtul intr-o eşarfă , mie-e puţin mai bine 🙂 te sfătuiesc să faci la fel .. n-o sa dureze saptămani :*

  56. Si eu am in acest moment carcelul pe partea stanga cu muschiul stang nu pot intoarce capul ca zici ca paralizez incerc cu aspirina si cu comprese .De ziua mea de sf stefan am ramas cu gatul / si nu puteam sa ma mai misc faza tare cabnd miau cantat la multi ani si eu de acolo dinttr-o parte multumesc! A fist o faza foarte comica.
    https://www.simonatache.ro/wp-includes/images/smilies/icon_evil.gifhttps://www.simonatache.ro/wp-https://www.simonatache.ro/wp-includes/images/smilies/icon_biggrin.gifincludes/images/smilies/icon_razz.gif

  57. Si eu am aceasta problema , cel putin stiu dece , cu 1 zi in urma ma muscat o fata de gat si mia zis ca parca mia simtit o vena (ma muscat in joak) iar a 2 zi simteam ca nu mai pot intoarce gatul spre stanga exact acol unde ma muscat … , am mai avut gatul intepenit 1-2 ori dar nu e aceeasi senzatie ca park as avea muschiul ”stricat” simt vena park e intinsa la maxim sau asa ceva … a trecut 1 zi si inca nu mia trecut… , am incercat cu unguent .masaj cervical , si cat de cat a mai trecut dar tot nu merge sa-l intorc complet ….

  58. UITE TOCMAI AM PRIMIT SI EU ACEIASI LOVITURA TOT PE PARTEA DREAPTA DAR SI CU DURERE DE MAXILAR, ITI SCRIU CU GATUL STRAMB, DAR INCA MA TIN BINE, DUREREA MEA ESTE ASEMANATOARE CU CEA A UNUI CARCEL PUTERNIC (DRACE DOARE), AM LUAT ALGOCALMIN, FRECTII CU FASTUM GEL SI SPIRT, NU TRECE SI PACE, DE MULTE ORI MI SE TAIE RESPIRATIA, CHIAR ACUM MA BAG IN PAT SPER SA REUSESC SA ADORM! SANATATE

  59. incercati Mydocalm, la mine si-a facut efectul cam intr-o jumatate de ora, acum ma simt mai bine, am reusit sa ridic capul de pe perna fara ajutorul mainilor! ps: promit sa imi fie invatatura de minte si sa nu ma mai intind la primele minute ale diminetii ca magarul!

  60. este a doua oara in viata mea cand patesc asa ceva…cand aveam cam 13 ani…am ramas odata cu gatu sucit…deci …am dus niste dureripe care nu le doresc nimanui…iar acum…dinou…pur si simplu m-am culcat si cand m-am trezit…nu mai pot misca gatu….ma doare de imi dau lacrimile..:( 🙁

  61. marius eu am masat locul cu fastum gel si spirt dar nu am simtit mare diferenta, am luat si doua fiole de algocalmin si nimic, am lacrimat ore intregi pana am administrat si o pastila de mydocalm (victorie) durerea insuportabila a disparut, se administreaza 3 pe zii, dim-pranz si seara! :PS trebui sa recunosc ca inca simt ca ma tine ceafa dar mydocalmul cel putin in cazul mea a facut minuni!

  62. iar daca nu reusiti sub nici o forma cu nici un medicament, va recomand puterea maimutei, este mult mai buna decat cea a ursului! http://www.youtube.com/watch?v=ziaowqVsPk4

  63. la fel si eu cu un pic de masaj trece

  64. Nu este bine sa pui crema care incalzeste pe durere. Trebuie neaparat sa pui ceva rece. O crema care raceste pe baza de eucalipt. Eu asa am scapat de durere asta la gat si faptul ca am luat antiinflamator cateva zile.

  65. Eu am aceasta durere acum ma doare ingrozitor.Stau ca un lup.Pot sa ma intind in stanga si dreapta dar sa las nu

  66. si pe mine ma doare dupa cap in zona gatului de 2 zile , nu pot misca capul in stanga, dreapta , mai ales in sus si in jos

  67. Pe mine de la curent mi s-au blocat muschii gatului si a spatelui. Am incercat cu tot felul de videouri pe youtube si unguentul “BEN cel GAY” dar am simtit numai o usoara ameliorare. De vreo 15 minute am luat o pastiluta de Ketonal si simt deja um pot sa imi intorc capul fara durere 😆

  68. Buna,pe mine ma innebuneste gatul intepenit dimineata la prima ora.De 1luna,in fiecare dimineata ma trezesc cu vena de la gat ,de pe partea stanga intepenita.Deabia pot sa misc sau sa intorc capul.Am dormit si cu perna si fara ,mi-am cumparat perne noi,fara nici un rezultat.Singura solutie este sa merg la medicul de familie.Multumesc.

  69. 😉 mi se intampla des sa am gatul intepenit de un an incoace ! Chiar in momentul de fata il am Asa si mor de durere! Ultima oara l- am avut in ianuarie mai mult de o saptamana! Am luat pastile , am facut injectii am Fost la fisioterapista si nimic ! Apoi am Fost la un tehnicean maseur si mi-a luat durerea cu mana! Acum am luat un Brufen si sper sa-mi amelioreze starea sau va trebui sa fac acelasi lucru! /:(

  70. Pe mine ma doare capul si in gat si raspunde cu inteparuri in urechi,si de 5 ani de cand patesc asta foarte des nu iau nimic deoarece sunt alergica la medicamente de cand am facut alergie medicamentoasa de la atatea medicamente si injectii pa care le folosesc din copilarie pana in 2006 cand am facut un soc anafilactic din care am scapat printr-o minune si de atunci in anotimpul rece din Septembrie si pana in mai iunie cand incepe caldura dar si la schimbarile bruste de temperatura am dureri insuportabile de cap si imi pun pe frunte pe gat si la ceafa frectie chinezeasca si ma bag in pat.Ma tem ca folosind-o atat de des sa nu patesc ceva ca de un an vomit la dureri insuportabile de cap, o voma neagra si am dureri mari de stomac.Am fost la medic in urma cu 3 saptamani am facut raze si ecograf cica nu am nimic la stomac dar luni dupa Sf.PASTI am vomat iar 3 pumni de 3 ori negru.Am stat azi in soare vre-o 4 ore m-am simtit foarte bine dar cand am intrat in casa fiind rece frig in cateva minute m-a luat durerea de cap si iar am pus frectie chinezeasca .Oare are vre-un efect nociv de vomit negru sau am ulcer care imi face probleme si nu l-au depistat la raze si ecograf.Ce pot sa fac sa nu ma mai doara capul mereu.Am nevralgie ? Daca da cu ce o tratez.Daca merg la doctor nu dau nimic ca nu mai am serviciu si nu am de unde da mi se spune ca nu am nimic ca la stomac.Si tot atunci m-am plans la doctor ca ma dor si gleznele si capul si mi-a spus “hai lasa ca nu ai venit pentru picioare si cap ai venit pentru stomac si la stomac nu ai nimic” Ce pot sa mai fac decat sa stau sa sufar dureri sau sa ma tratez singura dar cu ce ? Ca nu ma apuc eu acum la varsta mea de medicina ca nu as mai avea timp sa o practic nu de alta.Daca stie cineva vre-un remediu de dureri de cap si de stomac va rog postati aici.Bine nu toti medicii sunt la fel.Am un respect deosebit pentru medici fiindca unii sunt mai mult decat oameni sunt inzestrati de DUMNEZEU cu puteri mari si minunate datorita muncii efortului intelectual si profesional desavarsit dar cred ca au primit acest dar ca au sufletul curat,ca am foat operat de 3 ori si nu as fi scapat fara ajutorul d-lor.Sa le dea Domnul sanatate.Ierati-ma ca v-am plictisit cu povestea mea dar am dat amanunte pentru a ma ajuta cine a patit ca mine.Va pup pe toti.Noapte buna.M.

    • Acupunctura ati incercat? Facuta de un chinez ?

    • Doamna Mery, din pacate nu toti medicii sunt cititi. Scleroza multipla este o boala ce se depisteaza foarte greu. Pentru ca te vaiti de toate … ajungi sa crezi ca esti nebun. Mergi pe la doctori si ajung sa te faca nebun. Trebuie sa se intample un eveniment iesit din comun ca sa fi trimis sa faci RMN si abia atunci se depisteaza boala. Dumneavoastra ati descris simptomele acestei boli sau a lupusului. Inainte de a paraliza si a afla ca sunt bolnava, ma manca pielea fara ca sa am alergie. Ma dureau articulatiile … am fost la reumatologist sa vada daca sufar de artitra , sa vada daca este cauzata de lupus, sida si toate paleta de boli ce se poate depista prin analizele de sange. Mi-au revenit analizele ca eram sanatoasa tun. Cu exceptie ca aveam nivelul de vitamina D foarte scazut. Ma vaitam ca imi intepenea gatul si dadeam vina pe pozitia in care dormeam, pe curent. Pana intr-o dimineata cand m-am trezit paralizata la varsta de 35 de ani. Am fost parakizata pt 20 de minute. Am ajuns la neurolog si am fost diagnosticata cu scleroza multipla. Analizele de sange imi vin ca sunt perfect sanatoasa. Daca iesiti in soare si simtiti furnicaturi pe piele, daca faceti dus cu apa calda si vi se pre ca este ferbinte, sunt simptome clare ca aveti scleroza in placi. Boala este foarte rara si nu toti medici au auzit de ea. Se depisteaza mai usor in ziua de azi datorita tehnologiei. Daca aveti o boala cronica inseamna ca aveti inflamatie crescuta in corp. Scoateti din alimentatie glutenul, mai ales lacatatele, carnea de porc, dulciurile si sarea im exces. Beti fffff multa apa. Faceti exercitii zilnic si meditati. Va veti pune pe picioare singura. Am reusit sa ma vindec incat neurologista mea considera ca este un miracol. Merg foarte des la acupuncturista, fizioterapist si care imi face manevre de chiropractor pentru gat. Imi aliniaza coloana vertebrala. Este foarte riscant daca nu este bun. Nu recomand chiropractor, dar daca este unul fff bun, merita incercat. Luati 5000 uitati international de vitamina D. Cititi pe internet despre lipsa ei in corp. Sanatatea sta in mainile si puterea dumneavoastra.

  71. mie mi-a trecut durerea de gat/spate/mana dreapta pana aproape de cot cu 3 aspirine 😉 luate in 24 ore. Multumesc pentru ce am vazut aici in comentarii.Nu sunt adeptul pastilelor de nici un fel dar am hoatarat sa incerca macar cu banala aspirina!!!! si si-a facut efectul.Sper si voua sa va fie la fel de folositoare

  72. Eu mam incordat tare ,mam enervat si mi-a intepenit gatul ,nu puteam sa il misc in dreapta in standa pot .nu ie de la somn .nici nu stiu ce sa intamplat.ma doare tare cheiar si acum .durereanu nu este ca o febra la gat .este insuportabila

  73. Am o durere groaznica care tine de cateva luni. Durerea pleaca din cervicala, merge pe gat, omoplat, umar, brat, pana in degete pe care le amorteste de parca ma electrocuteaza. Simptomele sunt diverse, de la senzatia de arsura a bratului, senzatie ca se umfla, dureri musculare puternice, absolut insuportabil. Nu stiu de la ce a pornit, poate de la curent, poate e o hernie cervicala. Am facut si un RMN, nu am inca rezultatul. Am incercat o gramada de antiinflamatorii, miorelaxante, geluri, tot felul de terapii. Pot spune ca singurele care au dat rezultate foarte bune sunt: antiinflamator Naldorex 550 mg luat de doua ori pe zi, unguent Puterea Ursului aplicat pe toata zona dureroasa, masaj pentru relaxarea musculaturii. Sanatate!

  74. Diaconu Valentin Constantin

    Pe mine m-a apucat de azi-dimineata o durere la umar,gat si ceafa pe partea stanga…nu ma puteam ridica din pat,nu-mi puteam misca capul,iar dac mi-l miscam ma durea tare….am luat paracetamol si am dormit vreo ora si cum m-am aplecat putin,cum a inceput din nou….am luat o fiola de algocalmin si m-am masat cu fastum gel si mi-am mai revenit…..nu-mi pot intoarce capul in partea stanga si capul mi-l tin inclinat pe partea dreapta…..Sanatate multa!

    • Diaconu Valentin Constantin

      Mama mea e asistenta si a spus ca e o nevralgie…..cel mai sigur un curent….

    • Diaconu Valentin Constantin

      Mama mea e asistenta si a spus ca e o nevralgie…..cel mai sigur de la un un curent….Sanatate multa!!


  75. Urmatii pașii acestia! Dupa jumatate de ora de exercitiu pot sta in orice poziție si pot dormi linistita dupa o noapte albă. Cine stie…cunoaste! Am folosit si alifie chinezească …aceia din cutiuța roșie… Nu stiu daca si asta a ajutat la ameliorarea durerii. Acum prefer sa dorm dupa o noapte alba. Voi continua exercitiul dupa ce ma voi odihni pentru a scăpa total de gâtul înțepenit.

  76. Acum 3 ani, m-am trezit paralizata de la gat in jos. Mi-am revenit dupa 15-20 de minute. Ulterior am fost la doctor unde am facut un RMN. Am fost diagnosticata cu scleroza in placi. Mi s-a spus ca Romania si Germania sunt tarile cu cele mai multe cazuri in Europa. Foarte des imi intepeneste gatul. Merg la fizioterapie, chiropractor si acupuncturist. Ce vreau sa spun este ca foarte multi&multe din dumneavoastra ati descris simptomele unui boli cronice precum scleroza in placi, lupus sau fibromialgie. Ar trebui sa mergeti la un neurolog. Nu este de glumit cu intepenitul gatului.
    Faptul ca durerea persista este un semn ca aveti inflamatie ridicata in corp. Taiati din gluten, lactate, dulciurile si sarea. Veti ameliora durerile.

  77. și mie îmi e înțepenit gâtul și mam dat cu Alle geloși merge

  78. si eu il am acum intepenit …asa m am trezit de dimineata si nu stiu ce sa fac ….ai vreun sfat?

  79. M-am jucat cu niște băieți trante și un băiat ma strâns de gât tare în asa fel încât acum cand întorc capul în partea dreaptă am o durere insuportabilă la baza gâtului….Dar asta nu se aplica atunci când întorc capul în partea stângă…MA PUTEȚI AJUTA…. 😥

  80. Mergeți la orl si normal va da mydocalm nurofen forte si diclac
    Diclac unguent – 2 ori pe zi seara si dimineața 2 ori la jumatate de h
    Nurofen si mydocalm după ce mănânci
    Mie asa mia dat si mi-o trecut in 3 zile

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green