Am o părere prea proastă despre țara și compatrioții mei?
Trebuie să vă povestesc ceva drăguț: aseară, mi-am uitat un evantai frumos la o terasă din Tineretului. Azi, în drum spre birou, a trecut Nic pe acolo, așa, într-o doară, să-i întrebe pe angajații terasei dacă l-au găsit. Surpriză: îl găsiseră și i l-au dat imediat. Zic “surpriză” pentru că, sincer, fiind un evantai mai deosebit, nu mă așteptam ca persoana care l-a găsit să nu-l păstreze pentru ea. Am o părere prea proastă despre țara și compatrioții mei, nu? O părere pe care nici țara, nici compatrioții n-o merită? Sau a fost doar un accident fericit?
Ajutați-mă să răspund la aceste întrebări. 🙄
Nu a fost un accident, in ultimul timp mi-am uitat rand pe rand urmatoarele: telefonul intr-un magazin, laptop-ul la biblioteca, umbrela pe bancuta in parc si supriza: le-am recuperat pe toate, fara probleme.
Sper ca Nic a lasat o ciocolata drept multumire pentru evantaiul returnat 🙂
… sau ai o parere prea buna despre evantaiul tau! 😛 Si spun asta doar pentru ca stiu ca ai simtul umorului 🙂
Mai sunt si astfel de oameni. Putini, dar mai sunt. Si tu procedai la fel in locul lor, si eu. Si mai stiu cativa 🙂 Tu nu?
Ospatarii sau chelnerii sunt studenti la jurnalism sau citesc bloguri:D
Te`a recunoscut careva:))
“Bai! Asta`i tipa de pe net, nevasta lu` Nic! Avetz grija!”
Acum cateva zile m-a strigat din urma un tip, sa-mi dea niste bani care-mi cazusera din geanta. Sunt cu gura cascata in continuare, asa ca astept – si eu – raspunsul la aceleasi intrebari 😀
am patit ceva asemanator in hotelul piatra arsa din bucegi … am luat un pranz copios, am platit si cand sa urcam in camere, a venit chelneru sa isi ceara scuze ca ne trecuse o portie de mancare in plus si sa ne dea banii inapoi (nu observasem) … fiind ff uimit tata i-a lasat lui “portia”… (de vreo 4ori bacsisu aprox)
deci, se mai intampla si romani d-astia 🙂
Altfel ar fi stat lucrurile daca in loc de evantai era un Rolex de aur…
accident fericit..just saying 😈
probabil, compatriotii tai de la carciuma nu s-au priceput sa-l deschida 😀
M-as abtine sa raspund la intrebare. Iti spun doar ca azi, dupa ce am scapat cu bine dupa ce s-a oprit liftul intre etaje, cu capul in nori, mi-am lasat telefonul pe tejgheaua unei tanti care tocmai imi daduse tigari si cafea. Am plecat fericita si la fel de ametita cum am intrat. Tanti a alergat dupa mine speriata, iar “nu va suparati, nu mai aveti nevoie de el?” a fost “antidotul” pentru aiureala mea. Si acum ma apuca tremuriciul cand ma gandesc ce frumos ramaneam eu fara telefon. 😥 Si eu ca tat omu’ plangeam si dupa agenda si dupa telefon, ca e “scump, doamna, scump”. Daca nu era “ca cadou”, veci nu as fi dat atatia bani pe el.
Deci sunt si unii care. . . .si altii care . . .
Ce frumos… Da, si eu am o parere rea despre compatriotii mei, desi mi s-a intamplat si mie un mic “accident” cu final fericit si m-am minunat la fel ca tine. Nu stiu ce sa spun, sunt atat de dezamagita de comportamentul unora, vad atatia oameni needucati, necivilizati, nespalati s.a.m.d incat sunt sigura ca parerea astea rea nu mi-am format-o degeaba. Poate peste ani, imi voi face mea culpa si imi voi cere iertare acelor compatrioti pe care i-am “judecat” gresit. Pana atunci, imi rezerv dreptul sa fiu realista. 🙂
eu cred ca in Romania sunt doua tipuri de romani: romani de treaba si romani de ne-treaba. Acum depinde de norocul fiecaruia peste care tip de romani da.
Simona, sa vezi cum e cand locuiesti in alta tara. Ai impresia ca toti de acasa sunt super fericiti, tara infloreste de la o zi la alta si aproape vezi caini cu colaci in coada. Noroc de prieteni ca te mai aduc cu picioarele pe pamant. 🙂
Acum ceva ani eram in un tren, trenul a oprit in statia mea, am coborat pentru ca sa aud de jos la geam unu’ disperat ” Alo, domnu, domnu, domnu … Telefonu’ !!!'”.
Era un pusti de vreo 20 de ani din cei cu care eram in compartiment. Eu ca bou’ cand m-am ridicat sa iau bagajul de sus am pus telefonul pe bancheta dar am uitat sa-l iau de acolo cand am iesit 🙂 . Si era un telefon scump la vremea aia…
azi, la ora 12 trecute fix, domnisoara Sofia geniala super ultramega (pt cunoscatori :D) uituca,
si-a uitat telefonu la scoala.
i l-am sunat, mi-a raspuns o fetita de-a saătea sa vina repede il ia, ca ei incep abia la unu.
fetita nu era in zona, i l-a dat alt baiat.
deci se poate :))
Doamne, deci poate totuși suntem un popor mișto 🙄
Sau cand normalul devine anormal.
Data viitoare fa o proba cu laptopul.
Anul 2002. Insoteam niste turisti americani intr-o vizita la Lacul Rosu. Unul dintre ei a uitat o pricopsita camera video pe taraba unui vinzator de suveniruri. Si-a adus aminte abia in autocar la vreo 10 km departare. Omul a tinut sa recupereze camera, mai ales pentru toate imaginile captate din excursia lui prin Romania. Asa ca ne-am intors. Eu….nu mai aveam sperante…amintindu-mi ca majoritatea vinzatorilor erau destul de ..tuciurii. Imi venea sa-l sfatuiesc sa o lase balta ca dupa atita timp…..Ajunsi acolo, americanul a recunoscut taraba ( m-a mirat si faptul ca vinzatorul nu plecase) si noi l-am cam luat la sigur..El a scos camera de sub taraba unde o asezase si i-a inapoiat-o americanului caruia i s-a parut firesc (?!). Drept multumire i-a lasat 10 dolari…..
Nici pina acum nu mi-am revenit…….
Explicatia este foarte simpla, lumea nu este atat de rea pe cat ne place noua sa credem. Ceea ce implica automat ca avem o viata naspa din motive ce tin mai mult de fiecare dintre noi si mai putin de ceilalti…
Suntem un popor drept si mandru.
Se vede ca ati cam lipsit la orele de istorie din generaka.
bine ca nu l-ai uitat pe Nick, crezi ca ti-l mai dadea cineva inapoi?
Un accident fericit.
Mie nu mi s-a intamplat prea des asa ceva, dar s-a intamplat la destui cunoscuti.
Voiam sa sesizez si un alt gen de situatii: eu, de exemplu, daca vad pe cineva pe strada cu rucsacul/geanta desfacute, il/o atentionez, ca poate nu stie si umbla asa, sau poate tocmai a fost jefuit/a. Multi imi multumesc, multi nici macar nu sunt in stare sa spuna acest cuvant, iar unii sunt par chiar iritati ca am indraznit sa ii deranjez cu asta. Deci e o chestie de noroc…peste cine dai: oameni civilizati sau nu prea.
De la povestirea ta si a altora pana la povestirile romanilor care au fost socati ca, in Japonia, isi gaseau obiectele in acelasi loc dupa ore in care le uitasera in parc pe banci, e cale lunga, insa putem spera la mai bine si la noi, si ne putem bucura ca exista si astfel de oameni (normali).
Eu n-am avut asa noroc… mi-am uitat ipod-ul in buzunarul de la scaun intr-un avion Tarom fiindca dormeam pe mine dupa 24 ore pe drum cu diverse mijloace de transport. vreo 20 de minute mai tarziu dupa ce am trecut de controale si mi-am luat bagajul si abia ce eram in parcarea otopeni, mi-am dat seama si m-am intors sa vorbesc cu cineva. n-am reusit decat sa vorbesc timp de 2 ore (fara exagerare) la un interfon langa poarta de sosiri in timp ce toti cei care asteptau acolo se uitau la mine cum urlu la un perete, asta in scurtele si putinele momente cand am dat de cineva cu care sa vorbesc. dupa ce am vorbit si cu un politist din aeroport si vreo 4 alte persoane fara chip si am cedat nervos de oboseala, am plecat acasa cu coada intre picioare. Am facut plangere la tarom pe site si mi-a raspuns o duduie protocolara ca taromu’ nu raspunde de obiectele uitate in avion. in momentul ala parerea mea despre poporul nostru nu a fost tocmai buna. dar poate o fi vorba doar de personalul tarom si personalul otopeni… si ma gandeam cu groaza cam ce parere si-ar fi facut un strain despre natia noastra daca era in locul meu…
Acum vreo 5 ani, veneam de la o conferinta, m-am dat jos repede din masina, cu oboseala si tot, nu mi-am dat seama ca am coborat cu tot cu poseta de pe scaun, m-am prins cam dupa 20 de km, cand voiam sa fumez. Seara , ma suna o duduie pe nr de fix de acasa ( il aveam trecut in telefonul mobil din geanta ), sa ma invite sa imi returneze poseta. Am ramas realmente interzisa de intamplarea asta, normal, toate lucrurile erau la locul lor, cativa banuti, niste bijuterii de argint, fardurile, tot ce ar fi putut lejer sa pastreze si nu a pastrat.
Si acum sunt uimita, din toti oamenii care au oprit in locul ala, a gasit-o tocmai cineva din Bucuresti.
Am avut si eu sentimentul ca suntem un popor misto, acum vreo 10 ani in Sucevita. Ne-am intalnit cu 3 cehi si am purces la carciuma din sat sa ne imprietenim. La ora inchiderii eram toti veseli tare, cu greu ne-am indurat sa plecam, dar scaunele puse pe mesele din jur ne-au convins pana la urma. Dupa ce am plecat, cand de-abia se mai vedea carciuma la linia orizontului, il vad pe carciumar ca ne face semne disperate. M-am gandit ca si-o mai fi amintit de vreo sticla neplatita si m-am intors oftand din greu. Cand colo, ce sa vezi? Omul imi da aparatul de fotografiat uitat pe masa de unul din cehi, de-ala cu obiectiv profi, scuuump, s-a crucit cehul cand l-a vazut, uite dom’le ce oameni de omenie, nici la mine in tara nu-l mai vedeam daca-l pierdeam.
Doar un accident fericit, din păcate pentru minoritatea cinstită care se încăpăţânează să mai vieţuiască în această ţară.
ce de povești frumoase 🙂
Sigur ca a fost doar o intamplare.
Ca sa putem vorbi la scara larga, trebuie sa vorbim de majoritate… Si majoritatea nu e nici zambareata, nici binevoitoare si te fura de cate ori are ocazia.
Cine nu ma crede sa isi imagineze uramatorul experiment:
-Uiti un obiect costos la restaurant, te intorci dupa 3 minute si ai mari sanse sa il recuperezi
-Uiti acelas obiect, te intorci dupa doua zile si ai mari sanse sa nu il recuperezi.
E plauzibil ?
Sigur ca da.
Dar ca experimentul sa functioneze, trebuie testat in mai multe locuri in acelas fel 🙂
Eventual filmezi mai intai intamplarea, ca sa ai si o proba in caz ca nu iti mai da obiectul inapoi.
p.s nu sunt nebun.
Am si eu o parere … e prea tarziu (pentru mine, lol!) s-o descriu acu’, dar maine dimineata, la prima ora, bag un ontopic, Simona stieeeee! Mare lucru educatia (postacilor cu ingaduinta adresa gazdei, man’tzeledzi, neicusorule).
@Vladule Dracule:
Sa numa faci tu pe mine incapatanat, daaaaaa?
@Simona:
Chiar suntem suntem un popor mișto, dar uneori prea (la) mișto. Agree?
eu am vazut odata pe unu zburind. era la etaju intii, s-a aruncat pe geam, a dat tare din miini si a zburat asa cam 2-3 milimetri. acuma stau si ma intreb sintem sau nu un popor de zburatori? nu cumva ne-am crezut mai rai decit sintem, nu cumva credeam ca sintem un popor de umblatori bipezi terestri ca pasarea kiwi cind de fapt noi sintem ca pasarile vazduhului?
acum astept stimati cocometatori sa-mi povestiti si voi mie intimplari asemanatoare care sa-mi confirme teoria care m-ar face sa adorm fericit, sa visez ca zbor…
Anul 2007, iarna. Mă cert tare cu una şi plec de la casa ei. Mă trezesc cu ea dimineaţa, la uşa mea, cu o pungă mică în mână:
– Bă, ţi-ai uitat la mine periuţa de dinţi!
Deci da, mai sunt şi români de treabă.
Mie mi s-a intamplat in Brasov, la o terasa de langa Biserica Neagra: ne-am mutat la o masa la umbra si peste cateva minute un trecator i-a semnalat chelneritei un telefon uitat pe scaun. Era iPhone-ul meu.
Mie imi place sa ma dau jos ultima din avion, din motive tehnice: copii, papornitze si sila de a sta in picioare lipita de altii si contorsionata
Si cum stateam io relaxata uitandu-ma la restu’ cum se chinuiau, vad un portofel pe un scaun. Asa ca l-am inhatat si m-am apucat sa zbier dupa ala, sperind ca inca mai era pin’ zona.
Ironia face ca era unu’ mai tinerel care se chinuia sa nu rida de accentul meu cind ii explicam lu’ fii-mea pe alte limbi cum o s-o duc io la schi si mai stiu eu ce. Asa ca fraieru’ a avut noroc
Deci eu sunt o romanca cinstita
Cu ceva ani in urma, eram pe strada cu barbate-miu si am gasit un portofel. Am localizat persoana si cind ne-au vazut la usa cu portofelu’ sa lesine de fericire si nu alta, ca tocmai se pregateau sa canceleze toate cardurile si sa-si refaca actul de identitate, nu mai stiu daca era sotul sau sotia. Au vrut sa ne dea bani, dar n-am acceptat.
Este minunat sa vezi atita recunostinta si fericire pe fatza cuiva….o sa ma apuc de furat doar ca sa am ce returna
Aceste “povesti” se intampla atata timp cat”ciorditorii”sunt la Londra!!!!Dupa ce se intorc dispare si vitelul din vaca gestanta!!!!Stupid,penibil si absurd!!!
Se intampla si din astea: sora-mea si-a uitat culegerea de latina la McDo’ si a gasit-o fara probleme. In schimb, plasa cu camasi proaspat achizitionate de chez Mango a facut picioare in 10 minute dupa ce sora-mea a parasit barul respectiv.
Barbatu-meu a ramas fara papornitza la Mariott. Nimeni nu stie ce s-a intamplat cu ea. S-a asezat pe scaun, papornitza pe jos, langa scaun. Cand a dat sa plece, si-a dat seama ca e mai usor. Au scormonit baietii aia peste tot dupa ea si nimic… E clar ca lumea e mai omenoasa in Tineretului, decat la Mariott.
Oare de ce multi dintre noi cred “Eu sunt cinstit si nu as face niciodata asa ceva, dar poporul roman e jale”. Imi pare ca la final toti suntem o apa si-un pamant. Nu umbla cainii cu colaci in coada pe nicaieri, nici aici, nici in strainatate, si nici ca-n iad nu e. Poate in Arabia Saudita 🙂
Eu sint una din aceia care inapoiaza obiecte gasite posesorilor. Ultima data am inapoiat o pisica parasutata de la etaj. 😀 Am gasit-o dimineata, cind mergeam la lucru, am dus-o la medic si apoi acasa, iar a doua zi am pornit cu afisele pregatite, sa le lipesc prin zona pe unde o gasisem (“Gasit pisica… etc”). Si cind sa lipesc primul afis, vad altul: “Pierdut pisica…. etc”.
OK, recunosc, m-a tentat un pic s-o pastrez, ca era o pisica frumoasa tare, birmaneza. Numai ca dupa ce si-a mai revenit din socul caderii, a inceput sa fie a dracului. Asa ca dupa citeva proiectii mentale cu noi baricadati in dormitor de frica ei, m-am hotarit sa ii caut stapinii, sa se descurce ei cu ea 😀
Iar cind i-am cunoscut stapinul, mi-am dat seama ca as fi facut o greseala mare daca o pastram, cred ca imi incarcam karma pe citeva reincarnari de acum inainte 🙂 . Stapinul ei o iubea foarte tare, pisica era batrina, obisnuita cu el… Deh, au si animalele sentimentele lor.
Acum cateva luni mi-am uitat aifonu’ intr-o cabina de proba, in aceeasi zi un medalion (ieftinut, ce-i drept) in alta. Vanzatorii le-au gasit, le-au pastrat, mi le-au dat inapoi. Si eu am fost socata. In aceeasi zi (nu stiu ce aveam in ziua aia, eram cu capul in nori) mi-au cazut vreo 2 milioane din buzunarul de la blugi in parcarea unui mall din C-ta. Au strigat dupa mine si m-au alergat jumatate de parcare (imensa, batea si vantul bine, au alergat si dupa bani) 2 tipi destul de… brunetei… daca intelegeti ce vreau sa spun. Am fost si mai impresionata.
Cea mai tare faza -acum multi ani, doar ce se lansase un samsung scump rau, il primisem cadoua, l-am pierdut pe o plaja din Eforie Sud. Ma intorc dupa vreo ora, convinsa ca disparuse de mult, nici naiba nu mi-l mai returneaza. Doua femei se plimbau de o ora cu el, asteptand sa gasasca proprietarul. Le-am sarit de gat, la propriu!
Si eu cand am gasit telefoane, portofele, le-am returnat proprietarilor.
Acum trei zile am gasit un portofel langa hotel Marriot,in care erau 80.000 de euro si ceva dolari,maruntis.Avea si un buletin al unuia pe nume Sorin Blejnar.M-am uitat roata-nprejur si daca n-am vazut pe nimeni ca sa-i inapoiez portofelul,l-am lasat si eu pe o banca,poate vine proprietarul dupa el,iar eu am traversat strada prin loc nepermis si mi-am luat o shaorma cu de toate,pe care am mancat-o pe mijlocul drumului. 😀 😀 😀
eu, studenta prin anu’ I, vara la munte.. ma plimbam cu capul in nori cand incep sa zboare bancnote mari spre mine.. ma trezesc din reverie si in fata mea era un student asiatic cu rucsacul desfacut, caruia ii curgeau economiile de drum prin tarile straine. am alergat dupa el si l-am trezit sa-i arat cum situatia lui financiara se schimba vazand cu ochii, chiar in spatele lui. Acum mi se pare amuzant, dar atunci ma simteam ca si cum as fi fost in locul lui.
In principiu nici nu-mi pun problema ca oamenii ar putea sa fie altfel decat civilizati dar in acelasi timp am grija nici sa nu ma pun in situatii care mi-ar contrazice parerea asta
acu vreo t ani, la mare. Eram la piscina si juniorul se plimba in jurul ei. Noi, parintii, la o masa, la alta masa doi domni, super eleganti, in costume, etc. Asta micu se apleaca si cade in apa. Intr-o secunda unul din cei doi a sarit asa cum era,imbracat, in apa si l-a recuperat. Asta nu apucase nicio inghititura, ba chiar s-a distrat ca ce dragut e nenea se joaca cu el.
@civilizatu
cum, n-ai anunțat miliția la 22 22 22 ?!
@corina: ce drăguț! nu numai că ți l-au salvat, dar ți l-au dat și înapoi 😉
da, m-am pricopsit
bine, ca dupa faza am stat la masa cu cei doi domni si dupa citeva sampanii- deh, sarbatorea sotul salvarea- putea sa cada ca nu-l mai vedea nimeni:)
😆 😆
am si eu o faza din aceeasi serie: i-am dus pe copii la ceva film la mall, cind i-am dus ulterior acasa la mama, aceasta m-a informat ca tocmai o sunase cineva de pe numarul meu de telefon, sa ma intorc la cinema dupa el fiindca il scapasem in sala. a fost cea mai tare faza ever, eu nici nu-mi dadusem seama ca-l pierdusem:)
Portofel cazut din buzunar la Predeal (langa gara!!!), doamna draguta gasit o carte de vizita cu nr meu de telefon, sunat si recuperat portofelul. Cu toti banii in el!!
aveam fo 20 de anishori si un buletin mai mult decat zdrentuit, patat si urat. plus o fotografie execrabila. l-am pierdut de vreo 3 ori, in speranta ca nu il mai gaseste nimeni. mi-a fost returnat – si mai murdar, si mai urat, de fiecare data. in final, cred ca asta a fost unul dintre motivele pentru care m-am maritat, ca sa scap de el!
in rest, declar pierdute si nule urmatoarele:
1. un cartus de Dunhill Light si un parfum, uitate in avionul Tarom – m-am intors dupa ele in cel mult 30 de secunde de cand iesisem din avion. niente!
2. un telefon mobil lasat pe masa vreo 10 secunde, intr-un restaurant de fitze, cat m-am mutat la o alta masa. vanished for ever!
3. o jacheta tricotata, culoare olive, masura 42, lasata din mana cat sa ma uit la un pret, in magazinul Ikea, departamentul saltele. perdue pour l’eternite!
data viitoare incerc cu un evantai.
@zana eficientei: se cam fură la tarom
Io din fericire nu am piedut nimic de valoare, pana amu. Doar vreo 15 umbrele, uitate pe nu stiu unde si, vb lu mami ” un TIR de batiste”…pt ca atunci cand eram mica, batista din material, cu flori si cacatzele, imi era indesata pe unde apuca mama, si io…o pierdeam. Atat.
Dar mami si amu imi reproseaza…si de umbrele si de batiste. Pfuuu, viata e grele.
Dar sa revenim cu picioarele pe pamant…
Prin 90-si-ceva, era vara si foarte cald, asteptam un autobuz in statia de la Spitalul Colentina. Dintr-un alt autobuz coboara un cetatean extrem de bronzat si cu un aer usor plictisit. Purta pe brat o haina stufoasa, semnul clar al Ciorditorului-de-Autobuz. Se reazema omul de gardul spitalului si isi muta vizonul pe cealalta mana, dezvaluind privirii mele stupefiate um peisaj cu sapte portofele grasute si proaspat extrase din posete si pantaloni. 😯 Deja ala nu mai era furt, era cheta. Fara pic de jena, omul nostru executa rapid o inventariere sumara a bunurilor din respectivele portofele, pastreaza pentru sufletelul lui lichiditatile, dupa care arunca ce nu-i convine peste gard, in iarba verde. Alt autobuz, alta cheta…
Cu greu imi inving perplexitatea de – vorba d-lui CTP – intelectual onanist, culeg intr-o plasa portofelele vidate dar cu acte de identitate in dansele, si ma prezint la cea mai apropiata sectie de mili… politie. Acolo am aflat eu pentru prima data ca nicio fapta buna nu ramane nepedepsita.
Cred c-ai dat de-un OM, asta-i tot. Sau – mai bine spus – in momentul ala, omul ala a fost un OM. Nimeni nu-i OM toata viata, facem greseli, slava Domnului, cu totii.
Dac-ai umbla ca Diogene, cu lumanarea aprinsa in miezul zilei, poate ai avea ghinionul sa dai peste unul care sa-ti fure evantaiul, iar nu sa ti-l inapoieze. Si-atunci ce faci: tragi concluzia ca poporu’ asta-i numa’ de hoti? Stai in butoi tot restul vietii fara sa mai ai vreodata ocazia sa-l prinzi pe altul in postura de OM si sa nu mai ai niciodata ocazia sa te bucuri de intalniri fericite? Cred ca-i bine sa ne ferim de generalizari, simplu.
Omu’ (in general) bun si omu’ (in general) rau, astea-s speciile (ca sa nu vedem tot in alb si negru, ca iar nu-i bine …).
ma, nu ai o parere proasta despre romani, ci o parere prea buna despre evantaie:))
Da, la Tarom se fura, asa e. Io nu eram in Tarom cind am returnat portofelu’, ca altfeeeel
Se fura peste tot si bine! Dar ne dam si noi ceva importanta povestind de faptele noastre bune, si ale altora 8)
Un amic avea un radiocasetofon auto cu faţă detaşabilă. Cam pe la începuturile acestei tehnologii.
1. Intr-o seara îi dispare scula din maşină, mai precis capacul demontabil (faţa).
2. Dupa 2 zile îi apare faţa aparatului aruncată pe banchetă.
Băiat bun, hoţul, nu nimerise codul!!! 😯
Notă tehnică: amicul avea Dacie, genul “se deschide cu orice cheie, eventual cu forfecuţa de unghii“. 😆
@Una din Bucuresti: 😀 😀 😀 😀
Si eu vad ca se schimba romanii… sau macar unii dintre ei… Am fost in Iasi in martie si maman si-a uitat palaria la Mall. A luat-o security-ul si a lasat-o la informatii. Da, ma rog, nu stiu daca acuma chiar conteaza ca era “organ de ordine”, dar cum eu n-am vazut niciodata asa ceva in Romania, am fost asa de incintata ca am dat sa-l pup. Maman s-a impotrivit, desi eu i-am explicat omului ca la mine asta nu inseamna mare lucru si ca (virgula!) cind m-apuca entuziasmele, pup pe toata lumea
Foarte frumoasa surpriza, oricum. Bravos, natiune!
Eu mi-am pierdut iphone-ul in vama acum un an, prin nisip. De dimineata am sunat pe el, cel care l-a gasit a raspuns si l-am primit inapoi. A fost o intalnire interesanta cu persoana respectiva. Era avocat si dupa ce mi l-a inapoiat ma rugat sa mai trec si pe la biserica ca multumire. 😉
Uitat ipod la un OMV de pe A2. Recuperat ipod de la un OMV din Bucuresti unde au fost amabili sa il trimita. True story 🙂
Eram in librarie si ma holbam la “maruntisurile” de pe masa unde era si casa, la intrare. La un moment dat cineva il cheama pe tipul de la casa la un raft in celalalt capat al librariei. Dupa ce pleaca vad un teanc cu hartii de 100 si 50 de lei, asezat pe la jumatatea mesei dar mai aproape de mine decat de casa. Il fixez pe tip cu privirea si cand se uita in directia mea ii spun de bani si sa aiba grija. Eu am crezut ca a uitat de ei, ma gandeam ca poate sunt oameni tentati sa-i “palmeze” si evident, sa-si cumpere carti.
Tipul imi spune ca stie si ca e ok. Dar din momentul ala tipul mi-a urmarit fiecare miscare. Am plecat de la masa aia imediat dupa ce i-am spus, am intrat in camera 2 sa imi caut cartea dupa care intrasem, tipul dupa mine. Am luat cartea, m-am dus la alt raft sa caut altceva, tipul dupa mine. Da, m-am simtit oribil. Vina mea e ca m-am putut gandi ca cineva ar putea fura niste bani dintr-o librarie si poate tipul crede cu tarie in vorba (pe care sincer o urasc) “tot la hot ii e frica de hoti”. 🙁
Au trecut aproape 10 luni de cand, dupa o cursa de schimbat viteza in cateva rochii de vara, am iesit din cabina de proba a unui magazin, lasandu-mi portofelul cu ultimul salariu si toate actele agatat de un cuier. Dupa vreo inca 2-3 magazin distanta si inca cateva rochii probate, am simtit ca nu am portofelul in mana. M-am intors la magazin, nimic. Am iesit in fata, m-am uitat peste tot prin zona dupa niste acte aruncate pe jos, nimic. Resemnata dupa inca vre-o ora am plecat spre casa, unde in usa ma astepta un biletel: “Suna-ma, Am portofelul cu actele tale.” Am sunat, am mers la doamna respectiva, si mi-am recuperat actele si banutii. O sa ii raman profund recunoscatoare pentru ca mi l-a inapoiat, nu pentru suma de bani, ci pentru actele care in acel moment imi erau indispensabile. (schimbasem locul de munca si incepeam peste o saptamana in alta localitate) Nu ma asteptam sa mai fiu uimita de oamenii din jurul meu.
[…] aceea, vă propun să povestim despre lucruri bune (cum am vorbit, de exemplu, și aici – citiți comentariile!). Despre românii care nu sunt mitocani, care spun […]