Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Cine vrea la muzică balcanică?

Am de dat 5 invitații duble la acest festival.

Trei zile și trei nopți, ca la petrecerile împărătești, vor fi încununate de muzica unor artiști de talie internațională, din Serbia, Ungaria, Turcia, Bulgaria și România. Patru dintre formațiile prezente se află pentru prima dată la Balkanik Festival, iar la cererea publicului, Baba Zula se întoarce pe scena festivalului.

 

ORCHESTRA BOBAN ȘI MARKO MARKOVIC, Serbia

Este un ansamblu de suflători și percuționiști, recunoscut internațional ca fiind cea mai bună formație din Serbia din anii ‘80 până în prezent, câștigător a numeroase premii internaționale. Pe lângă cele 13 albume lansate și sutele de concerte susținute, orchestra a interpretat în două dintre filmele lui Kusturica: Underground și Arizona Dream.

 

PARNO GRASZT, Ungaria

Numele trupei este de 20 de ani sinonim cu muzica autentică Romani. Membrii trupei au cules ei înşişi melodiile pe care le interpretează din Paszab, în Szabolcs-Szatmár, de acolo de unde locuiesc, departe de zgomotul lumii. În 2003 BBC a realizat un film documentar despre activitatea lor de păstrare a tradiţiei. Muzica lor a fost prezentată deja peste tot în lume: în 2008 au petrecut timp în India, cercetându-şi rădăcinile muzicale. În 2009 au susţinut 20 de concerte în SUA, de la New York până la San Francisco.

 

BABA ZULA, Turcia

Amestecând intrumente orientale ca darbuka, saz electric și linguri, cu abordări electronice și moderne, Baba Zula creează sunete care au fost definite ca “sunetul spațiului din Istanbul”, “Oriental dub” sau “Folk contemporan din Instanbul”. Baba Zula își împart moștenirea cu noi prin intermediul muzicii lor, o muzică născută din Istanbul și influențată de amintirea unui Istanbul simbolic transmis din generație în generație. Baba Zula a compus diferite piese pentru filme iar trupa a apărut în filmul documentar Crossing the Bridge – The Sound of Istanbul al regizorului Fatih Akin, inclus în Selecţia Oficială de la Cannes în anul 2005.

 

FANFARA SHAVALE din ZECE PRAJINI, România

Fanfara Shavale din România provine din satul Zece Prăjini, o așezare din centrul Moldovei, care și-a câstigat un renume de invidiat prin cel mai mare număr de fanfare din țară, fiecare bărbat știind să cânte la cel puțin un instrument. Începând cu anul 1999, cei 10 membri ai Fanfarei Shavale promovează cu succes muzica tradițională românească și Romani în întreaga lume.

 

NEDIM NALBANTOGLU & THE BALKAN MESSENGERS, Turcia & Bulgaria

Nedim Nalbantoglu s-a născut în Turcia, în anul 1966. A studiat 11 ani de Conservator, după care și-a continuat studiile la Ecole Normale Supérieure de Musique, în Paris. A colaborat cu muzicieni faimoși, precum violonista rusoaică Tatyana Affanasiev, Ivo Papasov, Devi Arlih și Bruno L’huissiev, Jhonny Griffin, Tooths Thielemans. Nalbantoglu este cunoscut în Franța ca “omul care dă viață viorii și o face să vorbească” și este un virtuoz în muzică clasică, jazz, muzică balcanică, turcească și indiană. Muzica lui poate fi regăsită în peste 25 de albume din numeroase țări. Pentru a sărbători multiculturalismul și prietenia dintre bulgari și turci, în cadrul Balkanik Festival, Nedim Nalbantoglu urcă pe scenă alături de bulgarii Nesho Neshev, Nikolai Delchev și Salif Ali.

 Biletele pot fi achiziționate din rețelele Eventim și MyTicket. Prețurile sunt:

În avans: 35 lei/ zi, 50 lei abonament 2 zile, 85 lei abonament 3 zile

La intrare: 45 lei/ zi, 60 lei abonament 2 zile, 95 lei abonament 3 zile

Iar cine vrea una dintre cele 5 invitații duble (abonament pentru 3 zile, da? :mrgreen: ) să-mi povestească cea mai mișto experiență culturală pe care a trăit-o recent. Film, carte, expoziție, festival, orice, frumos să fi fost.

Câștigătorii vor fi anunțați duminică, 9 septembrie.

UPDATE: Câștigătorii sunt Felix Cuceanu, Cristian Gheorghe, Zina Zen, Malina și Marian S. Îi rog să-mi trimită, la simona@simonatache.ro, un mail cu subjectul “Câștigător BALKANIK”, în care să-mi dea datele lor: Nume, adresa la care poate fi trimisă invitația și un număr de telefon. Felicitări și să vă distrați bine la festival!

57 comentarii

  1. “Povestesc”, ca inceput de recenzie.
    Cartea: “Scrisori catre Rita”
    Autor: Sefan Caraman
    Ma gandeam la iubita mea. Doar ea e iubita mea, nu si eu iubitul ei. Tricky. Nopti nedormite. Zile in care doar astept. Sa apara. Online. Niciodata altfel. Si am zis niciodata. Si iau cartea asta in mana. Mai, incep sa citesc. Vreau sa citesc zece pagini, inainte sa adorm – sper sa adorm. Vad ca unul fute pe acolo. Pe asa ceva am dat eu banii? – e prima reactie. Mai incolo apare Angel, iubirea improbabila si pura, deci pura, pentru unul caruia i se falfaie cand e vorba de femei. Incep sa uit, ma proiectez in carte. Deci ma tine captiv. Inauntru. In actiune, in vorbe, in gandurile lui. Asta care pare desprins si indiferent, mai omule, iubeste. Ca mine, desprins si indiferent. Autosuficient. Imi bag picioarele in ele de femei, ma, mi-au produs numai necazuri. Da’ le iubesc, nu pot, nu stiu sa exist altfel, am uitat de mine. Ca si Caraman. Autorul. Autorul asta e mai mult un personaj decat un individ. Parca exista numai prin ele. Le domina, le foloseste, sunt unelte, mai frate. Sunt si uneltele prin care simte – altfel, e mort. Pe dinauntru. Altfel nu exista. Deci asta – autorul – vorbeste despre futut si eu plang cand vad cat le iubeste, ma. M-a facut sa ma intorc in timp si sa nu pot evada din mine. E pervers. Ma, daca nu esti in stare sa vezi dincolo de cuvinte, sa nu citesti cartea asta! Iar daca esti in stare, sa nu o lasi din mana. O sa te faca sa intelegi viata. Viata, BA! Nu aia pe care crezi ca o traiesti cand te trezesti, te duci la munca, iti sufleci manecile sa i-o tragi aleia pe care crezi ca o iubesti si cand bei cu baietii injurand ca echipa ta a primit gol. Aia pe care o vezi proiectata pe zidurile pe langa care treci fara sa stii ca alte maini le-au mangaiat si ca indragostitii si-au jurat “pentru totdeauna” acolo. Viata pe care nu o ai, ma. Cartea asta o sa te faca sa o vezi. Si-o sa-ti vina sa-ti pui cablul de televiziune in jurul gatului, de oftica. Dar dupa ce termini cartea. Pana o termini esti prin in ea. Pot sa vina aia de la gaze sa-ti inchida centrala, ca nu poti sa te desprinzi. O sa-ti doresti femeile alea, bai, deci pe toate, omul asta iti dezvaluie FEMEIA. Nu proasta aia la care te inchini tu ca sa-ti dea si tie o bucata de *****. Primordiala. Deci unica, impartita in toate. Numai impreuna o alcatuiesc pe EA, FEMEIA. Si Carman iti arata asta ca si cum pana acum ai fi fost doar un prost. Puteai sa vezi si singur. Da’ nu esti in stare, ba asta!

  2. Eram odata pus pe shotii si tocmai descoperisem camera digitala de fotografiat (da, era demult) si m-am filmat facand niste chestii care in cercul meu de prieteni erau normale, dar pentru restul lumii nu erau asa normale. Era pe-acolo, in principal, (auto)ironie, plictiseala si o veselie organica. A iesit ceva ce peste cativa ani avea sa fie numit trolling. Mi-a fost greu pana am apasat butonul de upload pe youtube, mi-a fost aproape imposibil sa ma deschid intr-atat lumii, dar acum, privind in retrospectiva, mi se pare o chestie mai buna decat oricate ore de terapie la psiholog. Am uploadat filmul si m-ai descoperit tu. Apoi cocalari.com. Apoi o tara intreaga. N-a inteles aproape nimeni ce-a fost acolo, n-a inteles nici prietena mea, au preferat aproape toti sa judece. Am luat notite despre mine si despre lume, am crescut.
    Ca elemente culturale in povestea mea ar fi trollingul, despre care o sa se invete poate in viitor la scoala si cultura de masa (cea care (se) condamna si (se) judeca).

  3. @Florin: Felicitări pentru curaj și asumarea experienței neînțelese de o țară-ntreagă! 🙂

  4. O intimplare oarecum haioasa. Am fost la concertul sustinut la Sala Palatului de Engelbert Humperdinck. La intrare la o usa erau asezate la coada mai multe persoane, vreo 50-60. Am crezut ca pe acolo se intra si ne-am asezat si noi , eu si sotia, cuminti la coada care inainta forte greu. La un moment dat cineva de pe margine a inceput sa rida exprimindu-si mirarea ca organizatorul, ia rostit numele, dar nu I’ll mai stiu, are mai multi invitati decit platitori. Uitindu-ma mai atent am vazut ca la celelalte usi nu era mai nimeni. Am ris cu sotia si am mers la una dintre intrari si am intrat la spectacol. Am realizat atunci ca obisnuinta din tinerete de a ne aseza la coada oriunde si oricum nu a disparut nici dupa atitia ani de capitalism.
    In sala au fost cam putini spectatori!

  5. Olivia Newton-Volt

    Acum 2 ani, la Milano cu o prietena. Intr-o “gasca ” multinationala si multiculturala” de intelectuali, un cuplu de muzicieni argentinieni ne semnaleaza un festival de muzica etnica intr-un orasel din apropiere si ne propun seara de folclor balcanic cind era programata o orchestra din Bulgaria. 8) hmmm…
    ne-am dus, evident, doar ca noi doua am fost singurele care nu au reusit sa empatizeze cu pathosul general: bulgarii cintau manele 😳

    aveau in repertoriu pina si un cover (sau plagiasera pur si simplu???) al uneia de pe la noi, asta asa ca sa stam sa ne intrebam de unde sa luam niste vitrion la ora aia 😈

  6. pfaa..am picat pe spate
    cultura..da ce spun eu cultura, umanitatea în ansamblul ei se va schimba
    dileme existențiale rămase fără răspuns mii de ani iată ni se relevă azi atât de simplu, atât de ușor
    mulțumim florin, ne dai speranțe și mie personal dreptate atunci când mi-am făcut ȘI o pensie privată.

  7. Pe inserat, ultima zi de vara din 2012. Ma incolonez cuminte la coada de la poarta de acces, ma las perchezitionata, arat iar biletul, trec de inca o bariera… Am ajuns, in final. Ma intampina noi cozi (la jetoane, apoi la bere, la apa, la hot dog, la toaleta, vocatia cozii ne precede). Se aude doar zumzetul vocilor celor insetati, infometati, plictisiti – nimic de pe marele stadion, ceea ce e semn bun, n-am intarziat. Imi fac loc printre oameni, scaune, garduri de protectie si ajung in fata scenei, unde, surprinzator, nu e asa de aglomerat pe cat m-as fi asteptat. Tineri mai toti cei din jurul meu, corporatisti, hipsteri, roacheri si cam atat, daca e sa judeci dupa haine, dupa port. Zambesc cand vad o copila de 12-13 ani flancata protector de un tata usor supraponderal, ambii cam pierduti in toata harmalaia de acolo – frumos, foarte frumos. Timpul trece greu, e cald, desi se lasa noaptea. Se lasa si noi valuri de privitori, din tribune spre gazon si incep sa simt disconfortul specific unei usoare claustrofobii. In gand se deruleaza deja acelasi film de la alte concerte, cu intarzieri prelungite, cu atmosfera cvasi-apatica, cu spectatori veniti pentru ca e de bon ton sau pentru ca au primit invitatii gratuite… Mi-aduc aminte cum, cu doi ani in urma, Sinead O’Connor a concertat minunat la Arenele Romane, in fata a cam 500 de oameni, dintre care vreo 200 stateau pe scaune si mancau pufuleti. O duduie din spatele meu se tot foieste si ma inghionteste, un alt tip din fata e deja beat si urla ceva de neinteles. Simt un parapon incipient pe tara, lume, viata si nu-mi spune nimic bun inceputul asta. Deodata, un murmur izbucneste in tipete, aclamatii, fluieraturi – gata, au intrat pe scena. Energici, dar cam imbracati (deh, au mai imbatranit si ei), RHCP canta, danseaza, salta, implinesc visul de a-i vedea in concert al multor romani pentru care trupa asta de californieni bizari, usor besmetici, oscilanti intre poezie si revolta reprezinta o bucatica din libertatea reprimata a anilor 80 si mirajul sanselor ratate in 90. In fata scenei, traiesc sentimentele despre care, cliseic, dar real se vorbeste in toate cronicile de concerte sau festivaluri din toata lumea si din toate timpurile – uitare a tot ce nu e atunci, acolo si apropiere negandita, arbitrara de toti cei din jurul tau, de multimea de maini si voci care acompaniaza aceeasi trupa. Melodiile se scurg firesc, Kiedis si compania nu au chef de vorba si fac ce stiu mai bine. Un moment de liniste pregateste ceea ce va urma, desi inca nu stim – Under the bridge, o poezie moderna a urbanului, a alienarii, nici nu mai conteaza a ce pentru ca mii de voci canta la unison si nimic altceva nu mai are vreo insemnatate. In jurul meu cad ziduri, granite, turle si minarete, toate dispar, se disipa si ramane noaptea aia senina, calda, in care pentru cateva minute am crezut ca exista speranta si fara blestem, ca Lennon avea dreptate, ca se poate si ca va fi bine. Cat timp avem muzica in noi, nu e, inca, nimic pierdut.

  8. @john: hai să fim răi și jmekeri, vrei? :mrgreen:

  9. Am eu o invitaţie simplă, permanentă, la mine pe balcon.
    Musafira aduce berea, muzica “balcanică“ ne-o oferă vecinii de vis-a-vis.
    Valabil pentru femei între 30 şi 50 de ani, cu excepţia cruelei, care poate înlocui berea cu ciorba aia de dovlecei despre care vorbim de vreo lună. 😯

    Iar acum serios:
    http://smro.wordpress.com/2012/07/10/a-fost-odata-best-fest/

    A fost foarte frumos, dar foarte cald. Iar voi, stimaţi bloggeri, aţi binevoit să vă întâlniţi vineri, când eu nu am putut veni, în schimb nu prea v-am văzut pe acolo sâmbătă şi duminică, atunci când a venit “crema“. :mrgreen:

  10. @Florin.
    Chiar crezi ca ai fot personajul in ansamblu neinteles de o tara intreaga ?
    Nu crezi ca e mai corect sa spui ca o tara intreaga a inteles perfect ce a insemnat acel video, ca acea tara actionat ca atare si in cele din urma te-ai simtit ranit si ai dat fuga la psiholog, care avea sa iti spele creierul intr-un mod placut ?!
    Mersul la psiholog nu inseamna mereu o spalare de crier in sens negativ, dar in cazul tau exact asta a fost.
    A fost acel gen de spalare de creier de tine acceptat, cu scopul de a sterge o asa zisa pata de rusine, care probabil se trage dintr-o trauma.
    Ca te superi sau nu de la cele spuse de mine mi se pare secundar.
    Pe mine cum ma vei cataloga, drept unul care judeca sau trept unul care critica ?
    Sincer sa iti spun nu prea ma intereseaza 😉 !
    Trezirea la realitate ca nu traiesti pe taramul fermecat al spiridusilor (sau poate traiesti 😯 )

    p.s aici aberezi la superlativ:
    “Ca elemente culturale in povestea mea ar fi trollingul, despre care o sa se invete poate in viitor la scoala si cultura de masa (cea care (se) condamna si (se) judeca).”
    Incheiai citatu’.

  11. Cea mai frumoasă experiență culturală pe care am trăit-o nu este foarte recentă: nici un concert sau spectacol pe care le-am vizionat în ultima vreme nu va egala ca intensitate și emoție Festivalul de Jazz de la Sibiu din primăvara lui 1989.
    Serveam patria la vremea aceea, în uniformă de soldat cu termen redus la o unitate militară din Sibiu. Festivalul de Jazz începuse de câteva zile și, împreună cu un coleg, am evadat pentru o seară din unitate, prin procedeul numit ”săritul gardului”, îmbrăcați în training-uri, singurele haine civile care ni se permiteau în unitate. Am alergat într-un suflet până la Casa de Cultură unde se ținea festivalul și, deoarece seara muzicală începuse deja, singura ușă de acces în clădire era cea care dădea în culise, exact în spatele scenei unde evoluau cei mai prestigioși artiști ai jazz-ului românesc și chiar internațional. Așa că, eu și colegul meu am urmărit seara aceea de jazz înconjurați în culise de nume precum Mircea Tiberian, Harry Tavitian, Corneliu Stroe, frații Bădilă ( nu emigraseră încă la vremea aceea), Garvis Dedeian, precum și neobositul animator al genului Florian Lungu, zis Moșu, a cărui voce inconfundabilă o știam încă din liceu, ascultând emisiunea de joi de la ora 22:15 de pe Programul 3 numită ”Fascinația sunetului” în care dumnealui prezenta discografiile lui Vangelis, Jarre, Oldfield, Schulze și alți maeștrii ai muzicii electronice. Am avut o conversație foarte interesantă cu Moșu în seara aceea, destăinuindu-ne printre altele ce eforturi uriașe făcea pentru a promova muzica jazz, progresivă și electronică la radio. Probabil cei care au apucat vremurile acelea își amintesc.
    Una peste alta, a fost o seară impecabilă, așa cum trebuie să fie o seară de concert prestată de niște profesioniști.
    Ne-am întors la unitate pe la 3 dimineața, dar nu am mai putut adormi. Nu voi uita niciodată experiența aceasta, neegalată până acum.

  12. @Cristian:
    La bulau cu tine … :mrgreen:

  13. @Florin:
    Esti enervant, stii? Vad ca i-ai pus gand rau lui Adam Sandler care e unul din preferatii mei? Iti pun o pila nasoala la mamica … normal ca si la Hollywood. Foamea te mananca. Ce talente pe el, frate. Auzi, ma? Mi-a placut nota ta, sper ca si tie a mea! Ti-am taiat indulgenta, asa ca ai 9. Poti sa repeti?

  14. @Florin, imi pare rau ca nu intelegi diferenta intre: e perfect ok sa filmezi asa ceva
    si: NU, nu e ok sa postezi asa ceva pe net. Diferenta e prea mare, se pare, ca sa o poti intelege, sau ca sa ti-o poata eplica cineva TIE. Nici macar un psihlog.Imi pare rau pt tine si iti doresc mult bine

  15. bai io nu mai tziu minte maica care fuse cea mai mishtoka ecsxperentza, da pot sa v-o zic p-aia de azi!
    😳 😳 😳
    am fost la primul seminar de matematica vedica din bucuresti!
    😉
    nu pot sa va si ecsxplic ce si cum, ca dup-aia am fost la B.R.
    😳 😳 😳
    da pot sa va sui de pe iu tub (ce, numai florin? :mrgreen: ) ceva similar: matematica chinezeasca!
    :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
    matrixe, s-aude akolo-n fund?
    :mrgreen:
    [youtube http://www.youtube.com/watch?v=SO-qULaAwMY&w=420&h=315%5D

  16. si be) MarianSe: nu dispera!
    esti tanar maica si maica-mea se incapatzaneaza sa tot faca festivalul ciorbei de dovlecei cat tzine sezonu’!
    deci: mai avem si mai si facem!
    tineti aproape! 😉

  17. hai c’am gasit si matematica vedica:
    :mrgreen:
    [youtube http://www.youtube.com/watch?v=mTwRt9c1c6I&w=420&h=315%5D

  18. Cruelo, n-ai înţeles nimic. :mrgreen:

    Deşi scena balconului e de bază, promit că nu fac ca nenea doctoru` ăla, parol. Plus că, oricum, dacă e să cadă vreunul dintre noi, o să cadă doar de la etajul 1. Unde mai pui că jos e pământ moale, udat de mine şi plin de bălării. Dacă avem noroc putem ateriza pe o pisică ce-şi face veacul pe acolo, deci nema buba. 🙄 😆

  19. Simona, am pus un pariu cu mine însumi, şi anume, că vei rămâne cu bilete. Şi nu-mi place să pierd. :mrgreen:
    @ Felix Cuceanu : felicitări pentru tupeu, în sensul bun al cuvântului, deşi nu e tocmai “recenzie” ceea ce încerci tu şi “plagiezi” aproape enervant, până la identificare, stilul şi nota cărţii, bă. Nu mulţi s-au încumetat să exprime o opinie şi au preferat să invite autorul la interviuri, emisiuni radio sau tv. Pornită dintr-un blog (Kaos Moon), ajunsă carte de 600 de pagini şi ulterior serial de teatru, “Scrisori către Rita” a lăsat lumea obişnuită cu lectura speachless, lovită în moalele capului.
    Nu ştiu dacă invitaţia la a citi o carte poate fi considerată reclamă, dar, dacă e aşa, cu scuzele de rigoare, iată “geneza” ei prezentată de autor :
    “La un sfarsit de decembrie (2009) oarecum apasat de memoria regretatului meu tata, mi-am lasat mainile pe niste taste. Astea doua au intrat pe blogspot, au tastat KAOS MOON – CLOSE TO THE EDGE (eh, sunt fan YES) si au inceput sa scrie. Recunosc, ideea unui roman a incoltit inca de atunci, pentru ca : nu mai scrisesem proza de vreo 5 ani (si-mi lipsea asta), pentru ca voiam pentru prima data sa-mi testez disciplina (am scris zilnic la blogul asta, timp de un an de zile), pentru ca era un personaj care ma bantuia de ceva vreme (un ins gratuit, asa cum numai la Beckett mai gasesti : ieri, azi si mai mult ca sigur si maine), pentru ca eram satul de literatura asta canonica produsa in valuri in izolarea noastra demna dar saraca si necredibila, pentru ca mi-am spus ca daca tot literatura e ceea ce nu s-a scris inca, hai sa incerc s-o descopar eu azi…
    De ce prin intermediul blogului si de ce nu cu numele real ? Blog, pentru ca mi-am dorit sa fac un experiment scriind romanul asistat de chibiti (habar nu ai cate idei, personaje si contexte ies din aparent senilele, pornograficele ori paralelele comentarii). Pentru ca am avut nevoie de disciplina (altfel nu l-as fi scris probabil niciodata). Si de ce KAOS MOON… Pentru ca e muzica unei trupe canadiene (cu acelasi nume) din anii 90, care mi-a placut. Pentru ca daca as fi semnat cu numele real as fi fost luat drept cine si sunt si n-as mai fi fost credibil in demersul meu. La un moment dat se faceau pariuri asupra varstei mele, a locatiei, a statutului meu; la un moment dat am fost amenintat ; la un moment dat personajele mele apareau brusc din viata reala (« stii ? eu sunt doamna Neli, te-ai inspirat din viata mea ») – A fost fun…Si nu prea… Finalmente, am vrut sa scriu sub anonimat pentru ca, pana la urma nu persoana mea era importanta ci personajele mele, povestile lor, traumele lor, slabiciunile, limitele si evadarile lor.
    O carte, pana la urma, nu trebuie sa-ti spuna adevarul ci trebuie doar sa te faca sa crezi ca acesta exista. Iar pentru asta nu ai nevoie de informatii statistice, nu de dezvaluiri asupra autorului, ci doar de putin timp si incredere. Pentru ca se intalnesc inteligenta/sufletul celui care a scris-o cu inteligenta/sufletul celui care o citeste. No flesh and bones involved.”

    Simona, se aude până la tine ??? 😛

  20. Deși este o „experiență culturală” mai veche, este una din cele mai impresionante din câte am trăit.
    Sper să câștig o invitație, că vrea prietena mea foarte tare la Festival :).
    Dacă nu – să afle cât mai multă lume despre acest minunat spectacol de la Bulandra – „Îngropați-mă pe după plintă”.
    http://zinazen.wordpress.com/2011/03/17/ingropati-ma-pe-dupa-plinta-o-creatie-perfecta/

  21. @Bogdan: în ce sens mă întrebi dacă se aude? dacă am auzit recomandarea ta? am auzit-o, da, mi-au mai zis și alții de cartea asta și o să mi-o cumpăr cu prima ocazie când ajung în librărie. eu am citit un volum de proze de-ale lui Ștefan Caraman, când eram mai tânără, și țin minte că una dintre ele m-a marcat fffff tare. era povestea unui muribund, scrisă din perspectiva lui. și era atât de puternic personajul, atât de puternică suferința lui, atât de puternică și de violentă ura lui față de soție și de mama care urmau să-i supraviețuiască, atât de puternic totul și de bine scris, încât m-a urmărit proza aia ffff multă vreme.

  22. despre Pastorala americana (Philip Roth). tocmai am scris despre ea, asa ca redau si aici.

    Nici nu stiu cum sa incep, Pastorala este o carte grea, dar extraordinara, o creatie sublima despre visul american trait de un evreu, este despre un evreu perfect american.
    Suedezul (Seymour Levov) este un sportiv desavarsit, un “virtuoz” al baseball-ului, basketului si fotbalului american in liceul sau. E adorat, idolatrizat, respectat de catre colegii sai din diferite generatii. Este eroul multora dintre acestia. Este eroul lui Nathan Zuckerman, naratorul romanului.

    In ce-i priveste pe cei doi, dupa terminarea liceului, acestia se mai intalnesc de doua ori, la distante de multi ani, ultima intalnire avand loc la rugamintea unui Suedez foarte batran.
    Astfel, Zuckerman, la rugamintea lui Jerry, fratele rebel si “expert” in divorturi, ne povesteste viata perfecta a Suedezului. Acesta preia si manageriaza cu succes prospera afacere cu manusi a familiei, se casatoreste cu o Miss catolica, impotriva vointei tatalui sau, au o familie asa-zis perfecta pana ce incep protestele americanilor impotriva razboiului din Vietnam, manifestatii teroriste in care se implica si fiica sa balbaita.

    Suedezul, perfectiunea intruchipata din toate punctele de vedere, pierde, moral, totul. Cartea este un fel de monolog furios al lui, prin cuvintele lui Zuckerman, in care incearca sa inteleaga in ce punct a pierdut-o pe Merry, fiica lui si atentatoarea cu bombe. Unde, pe drum, s-a impotmolit Merry si a ratacit drumul catre casa 5 ani de zile si apoi, pentru totdeauna?

    Eu cred ca este vorba despre un tata care isi iubeste copilul mai presus de orice si care niciodata nu va inceta sa creada ca e nevinovat in toata tevatura asta, pentru ca, nu-i asa, un parinte nu poate accepta faptul ca lumina ochilor lui, copilul lui drag, poate fi capabil de lucruri oribile. Va crede pentru totdeauna ca Merry a fost folosita si manipulata de altii, va crede ca el este vinovat pentru tot.

    Suedezul este un sot iubitor, intelegator si tolerant, unul care sta la capataiul sotiei in spitalele de psihiatrie unde aceasta se trateaza dupa ce fiica lor devine o terorista cautata in toata America. Este un om pe cat de implinit, pe atat de ratat. Un erou al tuturor, cu care soarta nu s-a jucat bine. Cu toata intelegerea pe care o ofera atat sotiei, cat si fiicei, el va fi marele perdant. Omul care incearca sa-si tina familia unita va avea de pierdut in propriul fileu.

    Si cu toate astea, o va lua de la capat. De urmarit este si relatia pe care o are cu tatal sau, inaintemergatorul in succesul afacerii cu manusi.

    Am putine cuvinte la indemana pentru a exprima frumusetea si durerea acestei carti.

  23. @all (sau nu chiar all, da’ vă știți voi care sunteți): n-am înțeles, totuși, de ce sunteți așa sadici cu Florin.

  24. @ Simona : Ei, na ! Habar n-aveam dacă ai citit sau nu cartea. Mă gândeam că poate te inspiră ghilimelele. Tot prea abscons ? :mrgreen:

  25. @Bogdan: mă, tu vrei să mă pui să scriu proză, nu? să știi că vreau, dar nu pe blog și nu știu când, căci nu prea am timp. dacă o să-mi iasă f bine, veți afla, dacă o să-mi iasă doar bine sau “așa și-așa”, nu veți afla, că n-o să public nimic.

  26. @ Simona : De ce ? Păi poeziile le-ai publicat. 😆 😆 😆
    Ce ne mai place să ne alintăm…

  27. @Bogdan: da, și acum regret, pentru că mi se par îngrozitor de proaste 🙁

  28. Mai luaţi de colea:

    http://editura.liternet.ro/carte/73/Mircea-Horia-Simionescu/Bibliografia-generala.html

    Spre ruşinea mea trebuie să mărturisesc că nu am citit cartea la vremea ei (deşi ar fi trebuit, la vârsta mea, zic unii şi unele). Dar mă delectez cu ea ori de câte ori am ocazia, fiindcă este prezentată pe site (şi descărcată la mine) de multă vreme. Când închid computerul iau de pe noptieră “Legile lui Murphy“… 💡

  29. @Marian S: și celelalte cărți ale lui MHS sunt f mișto. încearcă și ‘Ingeniosul bine temperat”

  30. @Marian S: și celelalte cărți ale lui MHS sunt f mișto. încearcă și “Dicționarul onomastic”. eu mi l-am scos acum din bibliotecă și mi l-am pus deoparte, să mai citesc din el. mi-ai făcut poftă. 😉

  31. @ Simona şi gata, că mă faci să-mi pară rău că am deschis “discuţia” : scrie tu proză şi măcar să îţi iasă la fel de “îngrozitor de proastă”. 😉

  32. Şi 17. că acum m-am stârnit, am văzut de curând, parcă pe TVR Cultural, un material cu Ana Blandiana. Întrebată ceva gen “Dacă aţi putea, ce anume aţi elimina din viaţa dumneavoastră de până acum ?”, a răspuns : “Primul volum publicat.”
    Eeeeee… ?

  33. @Bogdan: de ce să-ți pară, mă, rău că ai deschis discuția? 🙄

  34. C-am dat de chestia cu regretele ! 👿 Şi-ncă n-am întâlnit pe nimeni să exprime un regret râzând cu gura până la urechi.

  35. @Bogdan: e asumat, nu-i deloc o tragedie. apreciez însă grija 😉

  36. Şi fin’că tocmai ce văzui că un concert RHCP sau unul al lui Engelbert Jumperdick ăla poate fi încadrat ca cultură, mă risc şi io c’un iutub la finalul căruia m-am trezit bocind. Deci impresionat. “Cunoscuţilor” le-am împărtăşit deja experienţa lacrimogenă şi n-a râs nimeni, aşe că mă gândesc să încerc măcar aici.
    Cu menţiunea că nu doresc să particip la tragerea la sorţi, Dobrogea fiind cunoscută ca regiune multietnică preponderent balcanică aşa că-n plin sezon de nunţi tătărăşti, turceşti, bulgăreşti, greceşti, armeneşti, lipoveneşti şi nu în ultimul rând aromâne, nu prea e cazul să-mi mişc eu fundul până-n Bucureşti.

  37. @Bogdan: strașnic ce m-am mai bocit și eu. foarte emoționant.

  38. Da mă, da’ tu eşti fată şi ai voie…

  39. Păi no, io melodia o ştiam, drept cine mă iei ? 👿 , feedback-ul publicului m-a zăpăcit.

  40. @Bogdan: evident că publicul ne-a făcut să plângem (și pe noi și pe ea), doar voiam să-ți arăt și un public complet rece…

  41. Facem pariu ca daca (in)canta Fuego asistenta cu “Impodobeste mama bradul”, de-un exemplu, plangeau aia de mergeai doar cu cizme de cauciuc prin sala ?

  42. @ Sandman: să vezi dacă (virgula) cânta Fuego: îmbrobodeşte, mamă, bardul. 😯
    Atunci era tragedie naţională.

    Pies: nu mă luaţi in seamă, azi e ziua mea. O să mă uit maine daca am scris coerent. Hâc… 🙄

  43. cand se anunta castigatorii? 🙂

  44. @malina: în juma’ de oră, scuze pt întârziere 😳

  45. […] Se dă acest fragment dintr-un concert al Larei Fabian, pe care mi l-a arătat Bogdan: […]

  46. Caraman iubeste si Felix primeste invitatii la muzica buna… nu e drept 🙂

  47. @caraman: sunteți chiar dumneavoastră, domnu’ scriitor? 🙄

  48. S-au afisat cistigatorii?
    Multumesc.
    GN

  49. Apreciez foarte mult muzica balcanica. Parca in toata aceasta mecanicizare sufleteasca, te face sa traiesti, sa simti ca esti om, uman. Stilul occidental este si el in regula dar unde exista rational, trebuie sa existe si emotional.

  50. Poate data viitoare! Abia astept concertele de anul acesta

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green