Muzica și Maruca Cantacuzino, marile iubiri ale lui George Enescu

Pe 19 august 1881, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria se năștea cel de-al optulea copil. Se numea Gheorghe, era alintat Jurjac și, spre deosebire de primii lui 7 frați, nu a murit în copilărie. Zilele acestea îl evocăm foarte des, pentru că tocmai a început festivalul care-i poartă numele.

George Enescu e considerat cel mai important muzician român și, dacă nu-i știți povestea, o să v-o spun pe scurt în cele ce urmează.

Prima întâlnire importantă cu muzica o are la vârsta de 3 ani. După ce aude întâmplător un taraf, purcede la a-i imita toate instrumentele componente: vioara – cu un fir de ață cusut pe un lemnișor, țambalul – cu ajutorul unor bețe, naiul – șuierând printre buze. Când părinții îi dăruiesc o vioară de jucărie, cu trei coarde, o aruncă direct în foc și cere cu vehemență o vioară adevărată. Când o primește, începe să cânte după ureche melodii auzite prin sat. Primele îndrumări muzicale le primește de la părinți și de la lăutarul Niculae Chioru.

Avea cinci ani când talentul lui uriaș e remarcat de Eduard Caudella, compozitor şi profesor la Conservatorul din Iaşi, care îi sfătuiește pe ai lui să-l îndrepte către studii muzicale. Între 1888 şi 1894, George Enescu studiază la Conservatorul din Viena. Se integrează rapid în peisajul muzical al Vienei, concertele sale fiind aplaudate frenetic, deși avea doar 12 ani. După absolvirea Conservatorului din Viena își continuă studiile la Conservatorul din Paris. La 17 ani debutează pe scenele pariziene, în calitate de compozitor, și începe să dea lecții și recitaluri de vioară la București. Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) și prințesa Martha Bibescu se întrec în a-l invita la seratele muzicale din saloanele lor. Enescu o preferă pe regină, devenind un invitat permanent la palatul regal.

În jurul vârstei de 20 de ani compune cele mai importante piese muzicale din opera lui, printre care două Rapsodii Române. Se împarte în principal între București și Paris, dar are turnee în mai multe țări europene. În anii primului război mondial rămâne la București, dirijează și finanțează generos concursul de compoziție George Enescu. După război, se împarte iarăși între România și Franța. Are turnee și în America, unde dirijează mari orchestre, precum cea din Philadelphia și cea din New York. Formează noi muzicieni, ca pedagog, printre elevii săi numărându-se violoniști precum Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin.

La 51 de ani devine membru al Academiei Române.

În 1939 donează președintelui Consiliului de Miniștri al României de la acea vreme 100.000 de lei, pentru apărarea țării. Rămâne la București în timpul celui de-al doilea război mondial și are o activitate dirijorală bogată, încurajând cariera multor muzicieni români de top. După război, îl vizitează însuși Yehudi Menuhin, împreună cu care dă concerte la București și la Sinaia.

Odată instaurată dictatura comunistă, Enescu se exilează la Paris, împreună cu soția și marea lui iubire, Maruca Cantacuzino. Se stinge în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955 și este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă.

Cu Maruca se căsătorise în 1937, după o poveste de dragoste la fel de tumultuoasă ca și personalitatea acestei femei.

Născută în 1878 în familia Rosetti Tescani, Maruca s-a transformat, în adolescență, într-o tânără frumoasă, grațioasă, fermecătoare și stranie, cu o prezență magnetică. Sinuciderea tatălui când ea avea 18 ani îi marchează existența justificând pasele ei depresive, urmate de episoade exuberante și mai multe tentative de sinucidere. Pasionată de vrăjitorie, magie și spiritism, Maruca o “subjugă” chiar și pe Regina Maria, care îi oferă prietenia și o invită printre doamnele ei de onoare. La 20 de ani, Maria Rosetti Tescani devine prințesă Cantacuzino, prin căsătoria cu prințul Mișu Cantacuzino, o figură politică importantă a vremurilor.

Închide ochii în fața amantlâcurilor soțului, chiar și când în rolul amantei se găsește sora ei, Nely. Cei doi soți fac o înțelegere care șochază lumea mondenă a Bucureștiului, acordându-și unul altuia maximă libertate. Una dintre marile iubiri ale Marucăi, desfășurată sub ochii soțului, se va numi George Enescu.

Muzicianul avea 33 de ani și se afla pe culmile gloriei, când a început legătura amoroasă cu femeia de care se îndrăgostise cu 7 ani în urmă, în saloanele reginei. Devine un fel de cântăreț de curte la Palatul Cantacuzino, doar ca să fie în preajma iubitei. Mișu Cantacuzino nu pare să aibă vreo problemă, cuplul “princiar” nepunându-și vreo secundă problema divorțului. După război, Enescu pleacă într-un turneu de câțiva ani prin Europa, rămânând însă într-o corespondență fierbinte cu Maruca.

În 1928, Mișu moare într-un accident de mașină și Maruca rămâne văduvă, liberă să-și oficializeze relația cu Enescu. În loc de asta, se îndrăgostește de filozoful Nae Ionescu, mai tânăr decât ea cu 13 ani. 7 ani durează relația lor, până când Nae Ionescu o părăsește pentru mai tânăra Cella Delavrancea. Maruca are o cădere psihică, o tentativă de autoincendiere, mai multe episoade psihotice. În timpul unuia dintre ele se desfigurează, turnându-și acid pe față, ceea ce o va obliga să poarte toată viața un voal negru peste față. Medicii o evaluează și decid că, pentru moment, nu mai are discernământ nici măcar ca să-și administreze averea.

Enescu, care, în ultimii 7 ani, o așteptase ca un câine rănit, dedicându-i chiar opera Oedip, vine să aibă grijă de ea. După 2 ani, Maruca îi acceptă în sfârșit cererea în căsătorie. Vor rămâne împreună până la moartea compozitorului, în 1955. Enescu o va înșela, la rândul lui, la un moment dat, cu o tânără poloneză.

Maruca i s-a alăturat în cimitirul Père-Lachaise din Paris de-abia după 13 ani. Ultima sa dorință a fost ca, pe piatra funerară a mormântului ei, să nu fie trecut cuvântul “Prințesă”. Era prima oară când renunța la titlul pe care, cu uriașă vanitate, îl purtase toată viața.

 Revenind la ediția de anul acesta a Festivalului George Enescu, care a început ieri și se va încheia pe 20 septembrie, trebuie să știți că, dacă nu ați apucat să vă luați bilete la concertele desfășurate live la Ateneu și Sala Palatului, mai aveți încă o șansă să le vedeți transmise în direct, în condiții excelente. Transmisia va fi făcută de Grand Cinema & More în parteneriat cu alte șase cinematografe din țară: Cityplex Constanța, Cortina Digiplex Oradea, Cinema Trivale din Pitești, Cinema Victoria din Cluj-Napoca, Aula Bibliotecii Universitare Eugen Tudoran din Timișoara, Cinema One din Brașov. E al doilea an când se întâmplă asta, iar biletele sunt disponibile online pe www.grandentertainment.ro sau la casele de bilete ale cinematografelor menționate. Ce anume oferă Grand Cinema & More publicului? Un sistem audio ultraperformant, ecrane impresionante, ultima tehnologie în materie de proiecție, unghiuri perfecte de vizibilitate, locuri ultra-confortabile. Toate astea îl transformă în destinația perfectă pentru vizionarea spectacolelor și concertelor din cadrul Festivalului Enescu la o calitate premium.

Gata. Mai ziceți și voi, că pe mine mă doare mâna. Știați povestea lui George Enescu sau acum ați aflat-o?